Reintegrare în familie. Decizia 19/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 5/MF/2008)
-Legea 272/2004-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE Nr. 19
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Stan judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
- - - - JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu
Grefier: -
Ministerul Public reprezentat prin procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
*****************
Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorii și, împotriva sentinței civile nr.299 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului S și Primăria.
La apelul nominal făcut în ședința publică, răspuns recurentul-contestator, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederându-se instanței că recursul este declarat în termenul prevăzut de lege potrivit dispoz.art.301 coroborat cu 303 cod proc.civilă, precum și faptul că nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă de către niciuna dintre părți.
De asemenea, se învederează și faptul că recurenții-contestatori au depus la dosar, prin serviciul arhivă, un set de acte, respectiv: cupoane pensie, copii cărți identitate, copie titlu de proprietate, un înscris sub semnătură privată intitulat Chitanță și copie a suprafeței primită în proprietate - extravilan.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici excepții de ridicat, instanța, apreciind îndeplinite dispoz.art.150 cod proc.civilă, acordă cuvântul asupra recursului de față.
Recurentul-reclamant, solicită admiterea recursului, arătând că are condiții optime pentru creșterea minorelor, că are o casă formată din trei camere, iar în casă, în prezent, locuiesc trei persoane. De asemenea, arată că veniturile pe familie sunt de 10 milioane pe lună și consideră că poate să întrețină cele două fetițe care au fost date la Direcția Generală de Asistență Socială și protecția Copilului S încă de la 5 luni, iar în prezent au 7 ani, acestea fiind.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, arătând că din ancheta socială rezultă că recurentul nu are condiții pentru îngrijirea acestor două minore, invocând totodată și starea de boală și de aceea consideră că se impune rămânerea celor două fetițe în centrul de plasament.
URTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanții și au solicitat integrarea în familia naturală a copiilor, născută la 18.07.2001 și născută la 18.07.2001.
In cerere s-a specificat faptul că acesta are 8 copii pe care i-a crescut și are condiții și pentru cele două minore, dorind să le crească în familie alături de ceilalți copii.
De asemenea menționează că este proprietar cu 3 ha teren arabil, părinții soțului sunt pensionari, astfel că se pot ocupa de creșterea și educarea minorelor.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Oaf ormulat întâmpinare prin care a arătat că în fapt copii și născuți la 18.07.2001, în municipiul S din părinții și, prin dispoziția nr. 57 și 58 /2001 a DGASPC O, au fost dați în plasament în regim de urgență la Centrul de plasament S întrucât tatăl prezintă diagnosticul psihopatoidăpost comițialitate gr.II iar prin hotărîrea nr. 1368 și 1369/2001 a CPC a fost menținută măsura de plasament în regim de urgență la DGASPC O -Centrul de plasament
Prin hotărările nr. 38 și 39/2004,a CPC O, a încetat măsura de plasament la DGASPC O - Centrul de plasament S și s-a instituit măsura de plasament cu plata alocației la asistent maternal profesionist, cu domiciliul în orașul, sat jud.
Prin sentințele civile nr. 79 din 14.03.2006 și nr. 44 din 14.02.2006 pronunțate de Tribunalul Olt în dosarul nr. 78/2006 și 80/2006, rămase definitive și irevocabile s-a menținut măsura de protecție specială - plasamentul cu plata alocației pentru copii și, la, asistent maternal profesionist.
De asemenea prin întâmpinare DGASPC Oai ndicat necompetența instanței și autoritatea de lucru judecat.
Analizând excepțiile invocate, instanța a constatat că sunt neîntemeiate, fapt pentru care urmează le-a respins.
S-a precizat că reclamantul a mai introdus pe rolul Tribunalului Olto acțiune cu aceiași cauză, obiect și părți s-a soluționat prin încheierea din 08.08.2007, prin care a fost scos cauza de pe rol și s-a înaintat DGASPC O spre competentă soluționare, drept pentru care s-a invocat necompetența instanței, precum și autoritatea de lucru judecat.
Instanța a apreciat că este competentă potrivit dispoz.legii nr. 272/2004, iar în ce privește autoritatea de lucru judecat, s-a constatat că în cauză nu există o hotărâre definitivă și irevocabilă, astfel că excepțiile vor fi respinse ca neîntemeiate.
Tribunalul Olt prin sentința nr. 299/5 dec. 2007 respins cererea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului O cu sediul în S,-, județul O și Primăria, județul O, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel instanța a avut în vedere următoarele considerente:
Din raportul privind ancheta psihosocială întocmit de către DGASPC O la domiciliul reclamanților, a rezultat că acestea nu au condiții corespunzătoare pentru creșterea și educarea copiilor, deoarece resursele financiare sunt insuficiente iar cei doi părinți nu se pot ocupa de copii din cauza problemelor de sănătate pe care le au.
Ancheta socială efectuată de Primăria comunei a arătat că situația materială a reclamanților este fluctuantă deoarece în bugetul familiei nu intră o sumă constantă de bani și nu este utilizată în mod eficient de către reclamanți, iar casa în care locuiesc este modest utilată.
Veniturile familiei sunt constituite din pensii și alocații,precum și din câștigurile ocazionale ale celor trei băieți.
Din evidențele efectuate a rezultat că atât cît și fiul său figurează cu diagnosticul spidepsie, crize - mal cu tulburări psihice, conform certificatelor de încadrare în grad nr. 1767/3.05.2005 și 4471/1.11.2004.
Prin hotărârea nr. 1134/2005 a CPC O minora a fost încadrată în gradul de handicap grav.
Față de aceste considerente și de faptul că din ancheta socială a Primăriei și a DGASPC Oar ezultat că veniturile familiei sunt modeste iar condițiile de locuit sunt improprii, aceștia neprezentând garanții morale și materiale pentru creștere ași educarea copiilor și, gradul de handicap în care a fost încadrată, care necesită o îngrijire specială, instanța a apreciat că este în interesul minorelor ca acestea să rămână la asistentul maternal profesionist, unde dispun de condiții bune și o îngrijire corespunzătoare, fapt pentru care cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că și-au îmbunătățit condițiile de locuit, realizând venituri din pensie, ajutor social, alocația copiilor și din activitățile temporare la care participă împreună cu cei 3 copii majori, precum și din exploatarea celor 3 ha teren pe care le dețin în proprietate.
S-a mai arătat că este în interesul celor două minore date în plasament să crească împreună cu celelalte 3 surori care sunt eleve și nu s-a făcut dovada condițiilor deosebite de care dispune asistentul maternal.
La 17 ianuarie 2008 intimata DGASPC Oad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, arătând că nu s-au îmbunătățit condițiile din domiciliul recurenților contestatori.
La dosar4 au fost depuse, de către recurenți, cupoane de pensie, acte de identitate, copie titluri de proprietate și contract de partaj voluntar nr. 575/1999, iar de către intimată raport privind ancheta psihosocială a copiilor și certificat de încadrare în grada de handicap nr. 3378/5.05.2005 pentru recurentul.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
În mod corect, instanța de fond a reținut că, contestatorii nu dispun de condiții materiale corespunzătoare pentru creșterea și educarea minorelor, datorită resurselor financiare limitate și a afecțiunilor de care suferă tatăl contestator, conform certificatelor de încadrare depuse la dosar.
Prin sentințele civile nr. 44 din 14.02.2006 și 79/14.03.2006 pronunțate de Tribunalul O l t, în privința celor două minore s-a dispus menținerea plasamentului la asistentul maternal profesionist, reținându-se condițiile de locuit improprii și lipsa de preocupare a contestatorilor față de cele două minore.
Aceste condiții nu s-au modificat în mod substanțial așa cum rezultă din raportul privind ancheta socială întocmită la domiciliul contestatorilor, din care rezultă că locuința contestatorilor e compusă din 3 camere, doar 2 locuibile, aflată într-o stare avansată de degradare, necesită reparații atât exterior, cât și interior, nu există spațiu pentru prepararea hranei, iar în cele două camere locuibile stau 7 persoane, 3 copii și 4 adulți, fără a exista spațiu pentru ca cei 3 copii să-și facă temele.
Cei 3 copii din familie, școlari, au rezultate nesatisfăcătoare, un vocabular necorespunzător vârstei și sunt obraznice inclusiv cu părinții, aspect constatat personal cu ocazia vizitei efectuate de reprezentantul DGASPC
condițiilor materiale de care dispun contestatorii rezultă și din ancheta socială întocmită ulterior la 15.11.2007 de către Primăria comunei, la solicitarea instanței de fond, din care rezultă aceleași condiții improprii de locuit, veniturile materiale fluctuante care se pare că nu sunt utilizate în cel mai eficient mod, întrucât periodic contestatorul solicită efectuarea de anchete sociale din care să rezulte că are o familie numeroasă și nu are posibilități materiale pentru a-și întreține copiii în condiții corespunzătoare.
În urma vizitelor dese efectuate de reprezentanții primăriei, s-a observat o oarecare schimbare în bine a interiorului locuinței, în sensul unei aranjări a obiectelor în ordine, aspect insuficient pentru a aprecia că s-au îmbunătățit substanțial condițiile de care dispun recurenții contestatori.
În plus, cele două minore prezintă retard psihomotor, nivel de dezvoltare inferior vârstei, iar minora are în plus și hemipareză spastică, grad accentuat, necesitând o îngrijire atentă, permanentă ce nu le poate fi oferită în domiciliul părinților, datorită evidentei lipse de preocupări a acestor inclusiv față de minorii școlarizați, aflați în întreținerea lor și a diagnosticului de care suferă însuși recurentul contestator.
Mai mult, minorele au mai fost învoite în familie, însă au fost neglijate de către părinți, la întoarcere prezentând ascarizi, boală diareică acută, stomatită aftoasă, scabie, au necesitat tratament o lungă perioadă de timp, conform sentinței civile nr. 44, pronunțată în dosarul nr. 80/C/2006 al Tribunalului O l t, fiind astfel în interesul minorelor să rămână în continuare în plasament la asistentul maternal profesionist, ale cărui condiții materiale și morale au fost verificate de către DGASPC în momentul angajării acestuia ca asistent maternal profesionist.
Curtea apreciază astfel că instanța de fond a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor 68, 69 din Legea 272/2004, reținând că nu s-au schimbat condițiile avute în vedere la data instituirii măsurii de protecție specială a plasamentului, precum și a dispozițiilor art. 2 din Legea 272/2004 privind prevalența principiului superior al copilului, în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorități publice și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin.1 cod pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E I D
Respinge recursul declarat de contestatorii și, împotriva sentinței nr.299 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului S și Primăria.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
2 ex/20.II.2008
Tehn.
Președinte:Elena StanJudecători:Elena Stan, Ligia Epure, Carmen Tomescu
← Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia... | Divort. Decizia 40/2009. Curtea de Apel Alba Iulia → |
---|