Reintegrare spațiu locativ. Decizia 15/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 15/FM
Ședința publică din data de 13 februarie 2009
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTORI: Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Paulina Georgescu
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursului civil formulat de reclamanta, domiciliată în C,-, bloc 17,. A,. 10, județul C, împotriva deciziei civile nr. 560 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în C,-, bloc 104,. D, etaj 3,. 59, județul C, având ca obiect reintegrare spațiu.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă prin d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 59326 din 9.02.2009, depusă la dosar și intimatul pârât prin dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 3665 din 7.02.2009, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1 leu, conform chitanței nr. - din 3.02.2009, depusă la dosar și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Apărătorul intimatului pârât depune extrase din doctrină în referire la acțiunile posesorii.
Apărătorul recurentei pârâte, ca o chestiune prealabilă, solicită ca instanța să pună în discuția părților, excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimat pe calea întâmpinării depusă la dosar la data de 4 februarie 2009.
Apărătorul intimatului pârât, având cuvântul susține excepția inadmisibilității recursului învederând că ne aflăm în fața unei acțiuni calificată drept acțiune posesorie, cadrul procesual fiind stabilit chiar de către reclamantă și apreciază că în recurs nu mai poate fi recalificat obiectul cererii, nici de către reclamantă și nici,
din oficiu, de către instanță. Potrivit dispozițiilor art. 2821Cod procedură civilă, hotărârile pronunțate în acțiunile posesorii nu sunt supuse apelului, calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe fiind recursul, având în vedere principiul legalității căilor de atac. Apreciază că hotărârea recurată a fost pronunțată de Tribunalul Constanța de către un complet de judecată nelegal constituit iar prezenta cale de atac reprezintă un recurs declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs. Astfel, solicită admiterea excepției invocate și respingerea recursului ca fiind inadmisibil.
Apărătorul recurentei reclamante, având cuvântul asupra excepției inadmisibilității recursului, solicită respingerea acesteia având în vedere că prezenta acțiune vizează raporturile dintre soți, acțiunea fiind în legătură cu posesia bunului comun ce aparține acestora, hotărârea pronunțată într-o astfel de cauză fiind supusă apelului și recursului.
Întrebate fiind, părțile arată că nu mai au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de declarațiile părților în sensul că nu au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat și, socotindu-se lămurită, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentei reclamante, având cuvântul asupra recursului, critică hotărârea recurată invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, hotărârea recurată fiind lipsită de temei legal. Învederează că recurenta a fost alungată din domiciliul comun de către soț, prin violentă, fiind împiedicată de acesta să folosească bunul comun, pentru care plătește chirie. Instanța de apel a reținut că nu a fost dovedit faptul că actele de violență au fost exercitate de pârât la momentul părăsirii de către reclamantă a imobilului. Referitor la violență, arată că aceasta este definită în literatura de specialitate ca fiind reprezentată prin orice faptă contrară ordinei de drept ce implică rezistență din partea adversarului și care tinde la deposedarea posesorului. Apreciază că din perspectiva acestei cerințe violența manifestată de intimat îndeplinește această condiție având în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză, din conținutul cărora rezultă că pârâtul i-a cerut recurentei în nenumărate rânduri, într-un mod agresiv, să plece din imobil, exercitând acte de violență asupra acesteia cu scopul de aoa lunga din casă. - arată că instanța trebuia să analizeze producerea actelor de violență nu numai în ce privește momentul la care ele au fost exercitate, ci și prin prisma efectelor și a scopului urmărit. Având în vedere că sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca recurenta să fie reintegrată în imobilul în litigiu, solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat iar faptul că intimatul s-a recăsătorit și locuiește în imobil împreună cu actuala sa soție, această împrejurare nu poate constitui un impediment în reintegrarea recurentei în acest imobil.
Apărătorul intimatului pârât, având cuvântul asupra recursului, învederează că instanța de fond, când a pronunțat hotărârea, a avut în vedere că relațiile patrimoniale dintre soți nu pot fi soluționate decât pe calea partajului, hotărârea acestei instanțe fiind legală. Referitor la hotărârea din apel, apreciază, de
asemenea, că este legală, având în vedere că aceasta, în baza materialul probator administrat în cauză, a reținut inexistența violenței asupra recurentei la momentul plecării din imobil, întemeindu-și concluzia pe depozițiile martorilor audiați, care au arătat că reclamanta a părăsit locuința în absența intimatului, când acesta era la serviciu. Referitor la cererile privitoare la posesie, arată că acestea sunt admisibile dacă nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare. Din răspunsul la interogatoriul luat reclamantei rezultă că aceasta a plecat din locuință în luna martie 2006 iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 20 decembrie 2007, cu depășirea termenului de 1 an. Astfel, cererea trebuia respinsă ca inadmisibilă. Pe fondul cauzei, apreciază că soluția pronunțată este legală și temeinică și învederează că, în prezent, în imobilul în litigiu locuiește intimatul, împreună cu actuala soție și copilul rezultat din căsătoria acestora, astfel că nu este posibilă reintegrarea recurentei, chiar dacă aceasta este coproprietara imobilului. Pentru motivele susținute oral și dezvoltate pe larg pe calea întâmpinării solicită, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. Totodată, solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună reintegrarea sa în imobilul situat în C,-, bloc 104,. D, etaj 3,. 59, ce a constituit domiciliul comun al soților.
În susținerea cererii reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul, dar începând cu anul 2005 s-au separat în fapt, iar ulterior a intervenit și divorțul părților.
S-a mai arătat că pe rolul Judecătoriei Constanța se află procesul de partajare a bunurilor comune (dosar nr-) printre care se regăsește și imobilul mai sus menționat. Deși părțile au convenit asupra unui partaj de folosință a locuinței, până la definitivarea partajului judiciar, în sensul că foștii soți vor continua să folosească această locuință întrucât niciunul din ei nu deține resurse pentru a-și asigura un alt spațiu locativ, la 1 martie 2006 pârâtul a izgonit-o din locuința proprietate comună și, de la această dată, locuiește la diferite rude cu chirie.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 674 alin. 2 Cod procedură civilă și cele ale art. 30 Codul familiei.
Prin sentința civilă nr. 5072 din 20 martie 2008 Judecătoria Constanțaa respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că acțiunea reclamantei de reintegrare în spațiu este șicanatoare, în prezent în imobil locuind pârâtul împreună cu noua familie, iar părțile au la dispoziție acțiunea de partaj pentru a obține un drept exclusiv și absolut asupra locuinței.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 560 din 27 octombrie 2008 Tribunalul Constanțaa respins apelul reclamantei ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta a părăsit locuința în absența pârâtului, aspect ce rezultă din sentința penală nr. 2706 din 18 decembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Constanța și la plecarea din imobil, ajutată de rudele sale, a luat și o parte din bunurile de mobilier, aparatură electrocasnică și obiecte de îmbrăcăminte.
S-a mai reținut că plecarea din locuință a reclamantei nu s-a datorat violențelor exercitate la acel moment de pârât, situație în care cererea de reintegrare în spațiu a reclamantei este nefondată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
- În mod greșit instanțele de fond și de apel au reținut că reclamanta nu a fost alungată cu violență din domiciliul comun al foștilor soți.
Împrejurarea că în sentința penală nr. 2706 din 18 decembrie 2006 Judecătoriei Constanța se arată că reclamanta a plecat din casă în timp ce pârâtul se afla la serviciu trebuia coroborată și cu declarațiile martorilor care dovedeau atitudinea violentă a acestuia, manifestată în scopul de aod etermina să plece din locuință.
- În condițiile în care reclamanta nu poate intra în imobilul coproprietatea sa, i se încalcă dreptul de a se folosi de bunul său ca un adevărat proprietar. Reclamanta înregistrează un prejudiciu material ce constă în chiria pe care o plătește pentru un alt spațiu locativ în timp ce pârâtul este favorizat, folosind întreaga locuință.
Prin întâmpinare, intimatul pârât a invocat excepția inadmisibilității recursului, motivat de faptul că prima instanță a calificat acțiunea reclamantei ca fiind acțiune posesorie, iar potrivit dispozițiilor art. 2821Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată în primă instanță în cauze ce privesc acțiunile posesorii nu sunt supuse apelului. Ca atare, tribunalul a soluționat un recurs și nu un apel, iar hotărârea pronunțată este irevocabilă.
Intimatul pârât a mai susținut că în cazul proprietății comune a soților, unul dintre soți nu poate introduce o cerere posesorie împotriva celuilalt deoarece nu este posibilă exercitarea posesiei în mod exclusiv.
Vom analiza cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, conform art. 137 Cod procedură civilă.
Conform dispozițiilor art. 129 alin. ultim Cod procedură civilă, judecătorii sunt datori să hotărască numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății. Reclamantul fiind cel care pornește procesul, trebuie să justifice atât calitatea procesual pasivă, cât și pe cea activă, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
Pentru a caracteriza acțiunea introdusă, instanța nu trebuie să se orienteze după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți, ci după cel pe care reclamantul a înțeles să îl atribuie acelor termeni, după natura dreptului și a scopului urmărit prin exercitarea acțiunii.
În speță, se reține că reclamanta a investit Judecătoria Constanța cu o acțiune de reintegrare în fostul domiciliu comun al părților, ce constituie proprietatea comună a foștilor soți, solicitând realizarea unui partaj de folosință a locuinței până la finalizarea partajului judiciar aflat pe rolul instanțelor judecătorești.
Reclamanta a arătat în mod expres în acțiune că părțile au convenit, după separația în fapt și, ulterior, după divorț, că vor continua să împartă acest imobil până la finalizarea procesului de partaj, neavând niciunul venituri pentru procurarea unei alte locuințe, dar pârâtul nu a respectat această convenție și a alungat-o pe reclamantă din domiciliu.
Prin urmare, suntem în prezența unei acțiuni ce vizează folosința bunurilor comune ale foștilor soți până la definitivarea partajului, reclamanta solicitând să folosească împreună cu pârâtul fostul domiciliu comun, hotărârea pronunțată în cauză fiind supusă atât apelului cât și recursului.
Constatându-se că prima instanță nu a fost investită cu o acțiune posesorie specială (reintegranda) ci cu o acțiune ce vizează partajul de folosință al unei locuințe, coproprietatea foștilor soți, în mod corect Tribunalul Constanțaa soluționat apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 5072 din 20 martie 2008 Judecătoriei Constanța, hotărârea pronunțată în apel fiind supusă recursului la Curtea de Apel Constanța, conform art. 299 teza a II-a Cod procedură civilă.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport cu criticile reclamantei se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Proprietatea comună în devălmășie, fiind condiționată de existența căsătoriei, încetează de drept de asemenea pe data rămânerii definitive a hotărârii de divorț. Ea se transformă în proprietate comună pe cote-părți, care precede împărțeala prin stabilirea cotelor ideale ale fiecărui devălmaș din dreptul de proprietate asupra bunurilor comune.
Dacă locuința aparține în coproprietate ambilor soți, iar în cazul acțiunii de despărțire nu s-a cerut împărțeala bunurilor comune, instanța de divorț avea posibilitatea să rezolve problema folosinței locuinței putând să dispună, pe calea unei măsuri provizorii, ca folosința să fie împărțită sau să revină unuia dintre soți, până la partajul judiciar.
În speță, nu s-a solicitat, însă, luarea unei măsuri cu privire la folosința locuinței comune pe perioada divorțului, iar după divorț, deși reclamanta a susținut că
părțile au convenit asupra unui partaj de folosință, nu s-a făcut dovada temeiniciei acestei susțineri.
În doctrină și în jurisprudență s-a reținut în mod constant că partajul de folosință este posibil numai cu acordul coproprietarului iar în lipsa acestui acord, în caz de neînțelegere cu privire la folosința bunurilor indivize, părțile interesate au la dispoziție partajul judiciar.
În cauză, din probatoriul administrat la dosar, rezultă că în mod corect instanțele de fond și de apel au reținut că reclamanta a plecat din fostul domiciliu comun, în lipsa fostului soț, de la domiciliu luând și o parte din bunurile mobile comune.
În condițiile în care nu există o înțelegere a foștilor soți cu privire la partajarea folosinței acestei locuințe și cum pe rolul instanțelor judecătorești se află în desfășurare procesul de partaj al bunurilor comune, în mod corect s-a reținut că este nefondată cererea reclamantei de reintegrare în spațiu și de asigurare a unui partaj de folosință a locuinței (formată din 2 camere) cu fostul soț și noua familie a acestuia, compusă din soție și un copil minor.
Este real faptul că în condițiile în care reclamanta nu se poate folosi de bunul pe care îl deține în coproprietate cu pârâtul, aceasta înregistrează un prejudiciu material, dar în absența unei îngăduințe sau a unui acord între foștii soți ca pârâtul să folosească exclusiv bunul, este posibilă obligarea coproprietarului care a folosit integral bunul la plata echivalentului bănesc al utilizării corespunzătoare a cotelor-părți din drept ale coproprietarului lipsit de folosința bunului.
O asemenea cerere nu a fost formulată însă de reclamantă în fața instanței de fond, motiv pentru care aceasta nu poate fi formulată pentru prima oară în recurs.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată recurenta la plata sumei de 1.785 lei către intimat, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, achitat cu chitanța nr. 07 din 31 ianuarie 2009 (fila 15 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității recursului ca nefondată.
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de reclamanta, domiciliată în C,-, bloc 17,. A,. 10, județul C, împotriva deciziei civile nr. 560 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în C,-, bloc 104,. D, etaj 3,. 59, județul
Obligă recurenta la 1785 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 februarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Paulina Georgescu
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud. apel -,
Red. dec. rec. jud. -/25.02.2009
gref. -
2 ex./25.02.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Paulina Georgescu
| ← Stabilire paternitate. Decizia 234/2009. Curtea de Apel Craiova | Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 69/2009. Curtea de... → |
|---|
