Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art.447 și c.p.p. art.86 ind 4 cod penal). Decizia 60/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 60
Ședința public de la 23 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Susanu Claudia
JUDECTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurenții, domiciliați în I,-, -,. 3,. 100, jud. I în contradictoriu CONSILIUL LOCAL, având ca obiect - evacuare - reziliere contract - recurs împotriva deciziei civile nr. 819/24.11.2008 pronunțat de Tribunalul Iași în dosarul civil nr-.
La apelul nominal fcut în ședința public lipsesc prțile.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier dup care, nemaifiind alte cereri de formulat și constatând c s-a solicitat judecata în lips cauza a rmas în pronunțare spre sfârșitul ședinței, când,
Ulterior deliberrii,
CURTEA DE APEL;
Asupra recursului civil de faț, reține urmtoarele:
Prin sentința civil 7933 din 23 iunie 2008 Judec toria Iașia admis acțiunea formulat de reclamantul Consiliul Local I, cu sediul în Bd. - cel M și, nr. 45, în contradictoriu cu pârâții, și domiciliați în I, str. -, -,. 3,. 100 și a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 4062/20.12.2006 și evacuarea pârâților din locuința deținut în baza acestuia din I, str. -, -,. 3,. 100. Pârâții au fost obligați s plteasc reclamantului suma de 21 lei, reprezentând cheltuieli de judecat.
Pentru a se pronunța astfel, judectoria a reținut c între reclamant și a fost încheiat contractul de închiriere nr. 4062/20.12.2006, pentru locuința din I,-, -,. 3,. 100 (pentru chiriașa titular și familia sa).
Conform proceselor-verbale de contravenție, necontestate de pârâta, aceasta face imposibil conviețuirea în imobil, tulburând ordinea și liniștea public, ducând la indignarea cetțenilor. Ca atare, depoziția martorului pârâtei este subiectiv, nefiind suficient pentru înlturarea constatrilor agenților de poliție.
Conform art. 24 lit. b din Legea 114/1996 rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face - la cererea proprietarului - atunci când chiriașul are un comportament care face imposibil conviețuirea sau împiedic folosirea normal a locuinței.
Faț de cele reținute, rezult c acțiunea este întemeiat și în baza art. 24 lit. b și 25 din Legea 114/1996 instanța a admis-o și a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 4062/20.12.2006 și evacuarea pârâților din locuința deținut în baza acestuia, din I,-, -,. 3,. 100. Reținând culpa procesual a pârâților în declanșarea litigiului instanța, în baza art. 274 Cod procedur civil judectoria i-a obligat pe aceștia s plteasc reclamantei suma de 21 lei reprezentând cheltuieli de judecat (tax timbru și timbru judiciar).
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții și - prin decizia civil nr. 819 din 24 noiembrie 2008 - Tribunalul Iașia respins apelul și a pstrat hotrârea judectoriei. Tribunalul a reținut - în motivarea deciziei - c potrivit art. 24 lit. b din Legea nr. 114/1996, una din situațiile in care se dispune rezilierea contractului de închiriere, înainte de expirarea termenului stabilit, la cererea proprietarului, este cea când chiriașul are un comportament care face imposibila conviețuirea sau împiedic folosirea normala a locuinței.
Instanța de fond a reținut în mod corect c sunt îndeplinite condițiile pentru rezilierea contractului de închiriere încheiat cu parata, în privința locuinței sociale din I,-, -,.3,. 100, în condițiile în care chiriașa a fost sancționat contravențional, în mod repetat, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, pentru adresarea de injurii, expresii jignitoare si amenințri la adresa celorlalți locatari, comportamentul acesteia fcând imposibila conviețuirea și împiedicând folosirea normal a locuințelor de ceilalți locatari.
Procesele-verbale de contravenție nr.4757/23.03.2007, nr. 5556/1.04.2007, nr. 5640/3.04.2007, nr. 13424/3.08.2007, nr. 2651/18.02.2007 nu au fost contestate de contravenient, în conformitate cu dispozițiile art. 31 din OG nr. 2/2001, astfel încât situația de fapt consemnat de organul constatator nu mai poate fi combtut ulterior, întrucât s-ar ajunge la eludarea, pe cale ocolit, a termenului pentru formularea plângerii contravenționale prevzut de a textul legal mai sus citat - 15 zile de la comunicarea actului constatator.
Împotriva deciziei a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate. În motivarea recursului ea arat c tribunalul trebuia s aib în vedere c are șase copii minori, ale cror interese primeaz. Recurenta învedereaz c pentru copii trebuia numit un curator, care s stea în judecat în numele acestora, având în vedere c doar ea a fost sancționat contravențional, și nu minorii, care nu pot rspunde pentru o fapt a mamei.
întâmpinare, intimatul Consiliul Local I solicit respingerea recursului. Reclamantul arat c recurenta este reprezentanta legal a minorilor și nu exist contrarietate de interese între chiriaș și cei din urm, nefiind îndeplinite cerințele articolului 44 alineat 1 Cod procedur civil.
Examinând actele și lucrrile dosarului curtea constat c recursul este nefondat, punctul 9 al articolului 304 Cod procedur civil nefiind aplicabil în speț, cât vreme tribunalul a interpretat și aplicat judicios dispozițiile legale relevante, atât sub aspectul dreptului material cât și al procedurii.
Curtea de apel constat c pârâta -recurent este titulara contractului de închiriere a crui reziliere s-a dispus, copiii minori ai acesteia neavând vreun drept de sine -stttor, ci drepturi locative derivate din calitatea de fii ai locatarei. Pentru acest considerent curtea de apel reține c nu opereaz prevederile articolului 44 alineat (1) teza final Cod procedur civil, neexistând un conflict de interese între și copiii si minori.
Este adevrat c rezilierea contractului de închiriere și evacuarea mamei și copiilor sunt consecința exclusiv a comportamentului inadecvat al recurentei, dar responsabilitatea asigurrii unui spațiu de locuit pentru minori revine - în primul rând - mamei, care nu se poate prevala de interesul copiilor pentru a obține continuarea raporturilor locative, cu dânsa în calitate de titular al contractului.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 312 alineat (1) teza a II-a Cod procedur civil curtea va respinge recursul, menținând decizia Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 819 din 24 noiembrie 2008 Tribunalului Iași, hotrâre pe care o menține.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public, azi 23 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
07.05.2009
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Susanu ClaudiaJudecători:Susanu Claudia, Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 368/2009. Curtea de Apel Iasi → |
---|