Stabilire program vizitare minor. Decizia 1272/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1272

Ședința publică din 15 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Maria Lăpădat

JUDECĂTOR 2: Daniela Calai

JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 297/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect stabilire program vizitare minor.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat reclamantul recurent, asistat de av. și pârâta intimată, asistată de av., lipsă Autoritatea Tutelară și.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar chitanța privind achitarea onorariului avocațial, și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile atacate, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului, și menținerea deciziei civile atacată ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

R E A,

Deliberând asupra recursului civil de față constată:

Prin decizia civilă nr. 297/24.03.2009, Tribunalul Timiș - Secția Civilă a admis apelul declarat de pârâta - împotriva sentinței civile nr. 2169/20.11.2008 pronunțată de Judecătoria Lugoj, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a încuviințat ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul - în prima și a treia vineri din lună, între orele 17-19 și în a doua și a patra sâmbătă din lună între orele 17-19 la domiciliul mamei copilului.

A fost respinsă în rest cererea reclamantului care a fost obligat să plătească pârâtei apelante suma de 703 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că copilul, născut la data de 08.02.2002, este fiul partilor rezultat din relația de concubinaj a acestora.

Martorii audiați in fata primei instant au relatat existenta unei stări conflictuale intre parți, precum si faptul ca reclamantul consuma băuturi alcoolice.

Chiar si copilul audiat in camera de sonsiliu a făcut referire la acest aspect, declarând ca dorește sa îl intalneasca pe tatăl sau, insa atunci când nu este sub influenta alcoolului.

In acest ciclu procesual, parata apelanta a depus un act medical emis la data de 04.02.2009 (fila 21), din care rezulta ca minorul a fost diagnosticat cu anxietate de separare si ca i se recomanda evitarea psihotraumelor si urmarea unui program de psihoterapie.

Având in vedere acest diagnostic, vârsta copilului, faptul ca el locuiește cu mama sa, ca manifesta aceasta teama ca tatăl sau va consuma alcool, instanța apreciază ca prin deplasarea copilului la domiciliul tatălui, situat in alta localitate decât cea de domiciliu a mamei, este de natura a-i agrava starea sanatatii, traumele psihice existente, putându-se in acest fel agrava si deveni ireversibile.

Este adevarat ca martorii audiați in cauza au declarat ca s-au produs scandaluri cu ocazia vizitelor făcute de parat copilului la domiciliul mamei acestuia, insa aceasta situație poate fi evitata de către parți, care au obligatia si interesul de a avea o conduita responsabila si civilizata, de a conștientiza starea de pericol pe care o creaza pentru copil, a cărui stare de sănătate se poate agrava in situația in care asista la violente fizice si verbale practicate de părinții săi, astfel ca ambele parți au îndatorirea de a se abține de la provocarea de discuții contradictorii si paratul de a nu se prezenta, cu ocazia vizitelor, sub influenta băuturilor alcoolice.

Reținând așadar ca la luarea oricărei masuri privind copilul primează, astfel cum stipulează atât legislația interna, dispozițiile art.42 Codul familiei si Legea nr.272, precum si cea internaționala, Convenția supra drepturilor copilului, ratificata de România prin Legea nr.18/1990 si Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii, adoptata la Stassbourg, ratificata de Românie prin Legea nr.87/2007, interesul superior al copilului si ca in cauza de fata acesta (interesul), este mai bine realizat prin evitarea separării de mama.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului pârâtei și al menținerii sentinței Judecătoriei Lugoj.

În motivarea recursului s-a arătat că deși el și fosta sa parteneră, pârâta, în grija căreia se află copilul, domiciliază în localități separate, este în interesul minorului ca el să păstreze legăturile firești cu tatăl său a căror normală desfășurare nu poate avea loc decât în absența pârâtei, întrucât prezența ei cauzează dispute permanente între cei doi părinți, care dăunează copilului.

pe care pârâta pretinde că le provoacă reclamantul, ori de câte ori își vizitează fiul, sunt neadevărate, fiind atestate nu de martori oculari, ci de martori cărora pârâta le-a relatat diverse aspecte așa cum a dorit.

Mai mult, aceste probleme sunt create de pârâtă care se opune vizitării fiului părților, din care cauză reclamantul a fost nevoit să facă plângeri penale care au condus la constatarea nevinovăției și la sancționarea sa administrativă.

În legătură cu actul medical depus de pârâtă în dosarul de apel, tocmai pentru că în el se consemnează faptul că minorul a fost diagnosticat cu anxietate de separare, se impune stabilirea programului de vizită la domiciliul reclamantului pentru a se realiza detensionarea comunicării dintre el și copil.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata pârâtă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamantului și obligarea lui la plata cheltuielilor de judecată.

Deși recursul nu a fost motivat în drept, din observarea motivării în fapt, rezultă că el vizează nelegalitatea hotărârii, aspect pe care Curtea este abilitată să-l constate conform art. 306 alin. 3. pr. civ..

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2. pr. civ. sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.

Rezultă astfel că recursul reclamantului nu vizează reperele temporale de exercitare a dreptului de vizitare a fiului său minor, ci doar locația în care să se valorifice acest drept, pe care cea mai adecvată interesului minorului el o consideră a fi domiciliul său.

Contrar a ceea ce reclamantul susține, Curtea constată că, în prezent, interesul superior al minorului este mai bine protejat prin exercitarea dreptului de vizită al tatălui său, la domiciliul actual în care el locuiește împreună cu mama sa.

Această concluzie este impusă nu numai de dorința mamei pârâte de a fi prezentă în permanență alături de fiul său, ci și de situația afectiv-emoțională a acestuia la acest moment.

Așa cum rezultă din actele medicale depuse în copie la dosarul de apel (20), copilul - a fost diagnosticat cu sindromul anxietății de separare manifestat - cel mai probabil - ca efect al mediului extrem de tensionat și violent în care părinții își dispută prezența lui.

Deși reclamantul susține că doar pârâta este aceea care provoacă tensiuni în relațiile dintre ei, probele dosarului (22-24 dosar apel), demonstrează că, în egală măsură și reclamantul este cel care se manifestă violent la adresa pârâtei, în prezența fiului lor, pe fondul consumului de alcool și impulsivității caracteristice.

Astfel de manifestări sunt de natură a-l traumatiza pe copil, așa încât rămânerea lui la domiciliul reclamantului, în absența mamei - pe care minorul o percepe ca pe un factor de protecție și siguranță -, contravine interesului său superior din acest moment, care impune asigurarea unui climat de stabilitate emoțională și de calm, în măsură să asigure vindecarea lui de traumele psihice de care s-a dovedit a fi marcat.

Că minorul nu dorește să meargă la domiciliul tatălui o atestă și declarația dată de el în recurs, în care afirmă că în scurtul răstimp în care vine să-l viziteze, tatăl său - aflat uneori și sub influența alcoolului - se preocupa prea puțin de el, provocând discuții tensionate cu pârâta, comportament despre care copilul spune că o necăjește pe mama lui.

Cum în materia legăturilor firești dintre părinți și copii pe care legea le permite - prin programul de vizită stabilit pe cale amiabilă de către părinți sau prin dispoziția instanței -, drepturile și obligațiile părintești nu sunt stabilite o dată pentru totdeauna, ci ele pot fi adaptate la nevoile copilului ori de câte ori interesul acestuia o impune, și în cauza de față, reclamantul va putea solicita instanței în viitor stabilirea unui program așa cum își dorește, dacă va face dovada unui comportament responsabil și calm, de natură să normalizeze percepția afectiv - emoțională, pe care fiul său minor o are atât față de el, cât și față de ceea ce înseamnă relația de cuplu.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursului reclamantului împotriva deciziei civile nr. 297/24.03.2009 a Tribunalului Timiș și, în baza art. 274. pr. civ. îl va obliga pe acesta să-i plătească intimatei pârâte suma de 700 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 297/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă.

Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 700 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 15 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /17.12.2009

Tehnored. 2 ex./12.01.2010

Instanța de apel:;

Prima instanță:

Președinte:Maria Lăpădat
Judecători:Maria Lăpădat, Daniela Calai, Claudia Rohnean

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Decizia 1272/2009. Curtea de Apel Timisoara