Stabilire program vizitare minor. Decizia 1395/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (2049/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III-A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr. 1395

Ședința publică de la 26.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Cristina Nica

JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe

JUDECĂTOR 3: Fănica Pena

GREFIER - - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 786/A/18.06.2009 pronunțate de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă și cu Autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 5

Obiectul cauzei - stabilire program vizitare minor.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă recurentul - reclamant, personal, intimata - pârâtă, personal, lipsind reprezentanții Autorității tutelare PRIMĂRIA SECTORULUI 5

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea procedează la legitimarea părților:

recurentul - reclamant prezintă seria -, CNP -;

intimata - pârâtă prezintă seria - nr. -, CNP -.

Recurentul - reclamant depune dovada achitării taxei judiciare, în cuantum de 4 lei, conform chitanței nr. -/20.10.2009 și timbru judiciar de 0,50 lei, precum i s-a stabilit în sarcină prin rezoluția administrativă.

Curtea, având în vedere că la acest moment dosarele sunt apelate spre a fi amânate, iar în speță nu a fost formulată o astfel de cerere, lasă cauza la ordine.

La a doua strigare a cauzei, se prezintă recurentul - reclamant, personal, intimata - pârâtă, personal, lipsind reprezentanții Autorității tutelare PRIMĂRIA SECTORULUI 5

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurentul - reclamant depune motivele de recurs, un exemplar fiind comunicat în ședință publică intimatei - pârâte.

Curtea invocă din oficiu excepția nulității recursului, punând în discuție împrejurarea dacă motivele depuse la acest termen au fost formulate în termenul prevăzut de dispozițiile art. 306 din Codul d e procedură civilă.

Recurentul - reclamant lasă la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a excepției invocate.

Intimata - pârâtă lasă la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a excepției invocate.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1 din Codul d e procedură civilă reține cauza în pronunțare asupra excepției nulității recursului.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26.01.2009 pe rolul Judecătoriei sectorului 5 B sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu și cu Autoritatea tutelară - Primăria Sectorului 5 B, să se stabilească un program de vizitare a minorei, născută la data de 20.06.2007.

Prin sentința civilă nr. 2072/06.03.2009 Judecătoria sectorului 5 Baa dmis în parte acțiunea formulată de reclamant, a încuviințat acestuia să aibă legături personale cu minora, născută la data de 20.06.2007, în afara domiciliului acesteia, după următorul program: - în primul și al treilea sfârșit de săptămână din fiecare lună, în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 10 și 18; - alternativ; 3 zile de C în anii impari și 3 zile în perioada Anului în anii pari; - 3 zile de Paști în anii pari, în toate cazurile, cu posibilitatea luării minorei de la domiciliul pârâtei și cu obligația readucerii acesteia la domiciliul pârâtei și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 14.04.2009 a declarat apel reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la 14.05.2009.

Prin decizia civilă nr.786/A/18.06.2009 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești la 11.09.2009 a declarat recurs reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 18.09.2009.

La termenul din 26.10.2009, Curtea a invocat din oficiu excepția nulității recursului.

Asupra excepției invocate, Curtea reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 3021lit. c Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În același sens, art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă prevede că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Potrivit art. 303 alin. 2 Cod Procedură Civilă: "Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la data comunicării hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte".

Termenul de recurs este potrivit art. 301 alin. 1 Cod procedură civilă de 15 zile de la comunicarea hotărârii și, față de dispozițiile legale citate anterior, în acest caz același termen este stabilit și pentru motivarea recursului.

Hotărârea a fost comunicată recurentului la data de 27.08.2009, așa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii atacate, iar acesta nu a depus motivele de recurs până la termenul la care a fost invocată excepția.

Față de aceste considerente, constatând ca recursul nu a fost motivat în termenul legal și că nu există motive de ordine publică care să impună modificarea sau casarea deciziei atacate, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită excepția și să constate nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de recurentul reclamant, cu domiciliul în B,-,. 302,. 4,. 8,. 166, sector 2, împotriva deciziei civile nr. 786/A/18.06.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, cu domiciliul în B,-, - 126,. 1.. 2,. 8, sector 5 și Autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 5 B, cu sediul în B,--31, sector 5.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./Tehnored.//

5 ex./26.11.2009

----------------------------------------------

- Secția a III-a -

-

Jud.Sector 5 -

Președinte:Cristina Nica
Judecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe, Fănica Pena

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Decizia 1395/2009. Curtea de Apel Bucuresti