Stabilire program vizitare minor. Decizia 307/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția civilă
Decizia civilă nr.307/
Ședința publică din 14 mai 2009
PREȘEDINTE: Valentina Gabriela Baciu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
JUDECĂTOR 3: Romeo
Grefier -
La ordine fiind judecarea recursului declarat de pârâta, domiciliată în G- -/1.1.10, împotriva deciziei civile nr.8 din 19 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
La apelul nominal lipsă recurenta, intimatul și autoritatea tutelară Primăria municipiului
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că intimatul, a trimis la instanță la data de 6 mai 2009 factura nr.- din 5 mai 2009 privind plata taxei judiciare de timbru de 4 lei și pe care a aplicat timbre judiciare în valoare de 0,15 lei. De asemenea s-a mai referit că prin cererea de repunere pe rol, existentă la fila 10 dosar, a solicitat soluționarea în lipsa sa, conform dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr. civilă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin acțiunea înregistrată la data de 20 februarie 2008 pe rolul Judecătoriei Alexandria, jud.T, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să-i permită să aibă legături personale și telefonice cu minora I, născută la data de 13.10.2004, care se află în creșterea și îngrijirea sa.
De asemenea, a solicitat ca pârâta să fie obligată la plata de daune cominatorii în sumă de 25 lei RON, potrivit art.1075 cod civil, pentru fiecare zi de întârziere în comunicarea unui număr de telefon la care să poată vorbi cu minora I, după rămânerea definitivă și comunicarea hotărârii judecătorești.
Reclamantul a arătat că din căsătorie a rezultat minora I, care se află în îngrijirea pârâtei, fiindu-i încredințată prin sentința civilă nr. 1271 din 15.06.2007, pronunțată de Judecătoria Alexandria în dosarul nr-. Deși a contactat-o telefonic pe pârâtă la locul de muncă, încercând o rezolvare amiabilă a înțelegerii, aceasta refuză să-i permită legături telefonice cu minora, neîmpotrivindu-se însă ca reclamantul să o viziteze la
Prin sentința civilă nr.270 din 8 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Alexandria, jud. T, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați având, în vedere domiciliul pârâtei și în temeiul art. 5 raportat la art. 159 alin.3 cod pr. civilă.
Judecătoria Galația pronunțat sentința civilă nr. 6448/19 septembrie 2008, prin care a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta -.
A stabilit, în favoarea reclamantului, program de vizitare a minorei I-, născută la 13.10.2004, astfel:
- reclamantul va lua minora la domiciliul său pentru 40 zile anual în perioada vacanțelor școlare, asigurându-i transportul dus-întors de la domiciliul său la cel al pârâtei;
- reclamantul va putea lua legătura telefonic cu minora, în fiecare zi de miercuri și sâmbătă între orele 19.00 și 19.30, la un număr de telefon pe care i-l va preciza pârâta la data comunicării prezentei hotărâri.
A obligat pârâta să comunice reclamantului un număr de telefon la care acesta să poată lua legătura cu minora conform programului stabilit.
A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la daune cominatorii.
luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pe fondul cauzei, Judecătoria a reținut că reclamantul urmează a avea legături personale cu minora I - numai dacă întâlnirile celor doi nu ar putea să o prejudicieze pe minoră din punctul de vedere al sănătății sau al moralei. Nici una dintre probele administrate în cauză (declarația martorei și referatul de anchetă socială) nu relevă eventualitatea unui astfel de prejudiciu.
Litigiul de față este determinat în principal de neînțelegeri de ordin subiectiv dintre reclamant și pârâtă iar nu de prejudicii aduse de reclamant minorei; deci nu există pericolul ca minora I -,să fie prejudiciată din punctul de vedere al sănătății sau al moralei de relațiile personale cu reclamantul -.
Cum nu este îndeplinită condiția impusă de art.8, paragraful 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, în sensul existenței unui scop legitim, instanța concluzionează că nu se poate restrânge dreptul reclamantului la a avea relații personale cu minora I -.
Pârâta se opune în special ca reclamantul să ia minora la domiciliul său, susținând că este de vârstă prea mică. Instanța nu vede nici un impediment ca un copil mic să petreacă o perioadă de timp alături de tatăl său. Este adevărat că atașamentul de mamă este foarte mare la vârste fragede, lucru recunoscut și prin faptul că, la divorț, minora a fost încredințată pârâtei spre creștere. Dar de aici nu se poate concluziona că relațiile personale ale tatălui cu minora trebuie limitate la vizitele pe care acesta i le va face la domiciliu. Vârsta fragedă impune, dimpotrivă, ca minora să petreacă un timp cât mai cu ambii părinți, eventual în mod egal; altfel, minora va crește fără tată, iar ulterior, la o vârstă mai mare, va fi prea târziu pentru stabilirea relațiilor normale tată-fiică. Din acest punct de vedere, susținerile pârâtei sunt neîntemeiate.
Instanța are posibilitatea să analizeze dacă programul propus de reclamant este conform cu situația minorei; în cauza de față, o perioadă totală de 40 de zile este rezonabilă, mai ales dacă va fi fracționată. Reclamantul va avea, evident, obligația de a asigura transportul minorei la și de la domiciliu, având în vedere că fetița este prea mică pentru a circula singură pe mijloace de transport în comun.
De asemenea, este întemeiată cererea reclamantului de a avea contact telefonic cu fiica sa, aceasta fiind o formă de relații personale.
Însă instanța nu poate obliga pârâta sub sancțiunea unor daune cominatorii, având în vedere că astfel de daune sunt inadmisibile potrivit legii civile, care le-a înlocuit cu amenda civilă (art.5803cod pr. civilă).
Pârâta a formulat apel, prin care a formulat critici întemeiate pe dispozițiile art. 282 - 298 cod pr. civilă.
Prin motivele de apel, pârâta face un istoric al vieții conjugale cu intimatul, a modalității de desfășurare a procesului de divorț, considerând că este doar "tată biologic" al minorei și nu este de acord cu programul de vizitare stabilit de instanța de fond.
Prin decizia civilă nr.8 din 19 ianuarie 2009, Tribunalul Galația respins ca nefondat apelul declarat de pârâta ( ) -, împotriva sentinței civile nr.6448 din 19 septembrie 2008 Judecătoriei Galați.
S-a reținut în motivarea deciziei că limitarea drepturilor reclamantului de a avea legături personale cu minora I -, ar reprezenta o ingerință în viața de familie a intimatului.
Articolul 43 alin.3 din codul familiei, stabilește că părintele divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
Impotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta -, criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive;
- s-a acordat reclamantului mai mult decât acesta a solicitat prin cererea de chemare în judecată, respectiv dreptul de a lua minora o perioadă de 40 de zile anual în perioada vacanțelor școlare la domiciliul acestuia.
- nu s-a analizat solicitarea reclamantului de a se stabili doar un program de vizitare și un număr de telefon prin care să ia legătura cu minora.
Recursul declarat de pârâtă este nefondat.
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată în dosarul nr- al Judecătoriei Alexandria jud. T, reclamantul, a solicitat să i se permită să aibă legături personale cu minora I -, în sensul de a se încuviința să ia copilul pe perioada vacanțelor școlare, timp de 40 de zile, cu obligația de a-i asigura transportul pe ruta A - G și retur prin însoțirea acesteia.
De asemenea a solicitat ca pârâta să fie obligată să-i comunice un număr de telefon prin care să poată lua legătura cu minora, două zile pe săptămână între orele 19,00 - 19,30.
Aceste solicitări au fost analizate de Judecătoria Galați (instanța competentă) care a pronunțat sentința civilă nr.6448 din 19 septembrie 2008.
Prin urmare nu este vorba de " plus petita" așa cum sugerează pârâta în motivarea recursului.
Acțiunea este întemeiată legale pe prevederile art.43 alin.3 din codul familiei, așa cum corect a motivat și instanța de fond și instanța de apel.
Pentru aceste considerente, în comformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 cod pr. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta -, împotriva deciziei civile nr.8 din 19 ianuarie 2009 Tribunalului Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta -, domiciliată în G- -/1 scara 1.10, împotriva deciziei civile nr.8 din 19 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /26.05.2009
Tehn.
2 ex./26.05.2009
fond -
apel - -
Președinte:Valentina Gabriela BaciuJudecători:Valentina Gabriela Baciu, Elena Romila, Romeo
← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 532/2009. Curtea... | Contestație la executare (art.461 c.p.p.). Decizia 5/2008.... → |
---|