Stabilire program vizitare minor. Decizia 956/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CUM INORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 956
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE: Constanța Pană C -
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 3: Eliza Marin
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în P,- B,. 22 A,.20, județul P, pârâta )., domiciliată în P,-,. 152 J,. A,. 13, județul P, împotriva deciziei civile nr. 315/ 29 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu autoritatea tutelară CONSILIUL LOCAL P, cu sediul în P, B-dul. -, nr. 2, județul
Cereri de recurs timbrate cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10,00 lei conform chitanței fiscale cu nr.-/2009, timbru judiciar de 0,50 lei și respectiv cu 6,00 lei conform chitanței fiscale cu nr. -/2009, timbru judiciar de 0,15 lei, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul -reclamant personal și asistat de avocat conform împuternicirii avocațiale /2009 din Baroul Prahova, recurenta-pârâtă () personal și asistată de avocat - conform împuternicirii avocațiale cu nr. 605/2009 din Baroul Prahova, lipsă fiind intimata autoritate tutelară Consiliul Local
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul depune la dosar 4 înscrisuri, respectiv adresa nr. IA 17994/24 iulie 2008 emisă de DGASPC P, un proces verbal datat 20 aprilie 2008 încheiat între recurentul-reclamant și recurenta-pârâtă, adresa nr. IA 36480 U/7 ianuarie 2008 emisă de DGASPC P, adresa nr. IA 7687 U/27 martie 2008 emisă de DGASPC P, precizând că în opinia sa sunt înscrisuri noi de care înțelege să se folosească în susținerea motivelor de recurs.
Avocat - având cuvântul solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse de partea adversă și pentru a-și pregăti apărare.
Curtea lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut ședința publică ( la a doua strigare)au răspuns recurentul -reclamant personal și asistat de avocat conform împuternicirii avocațiale /2009 din Baroul Prahova, recurenta-pârâtă () personal și asistată de avocat - conform împuternicirii avocațiale cu nr. 605/2009 din Baroul Prahova, lipsă fiind intimata autoritate tutelară Consiliul Local
Avocat - având cuvântul arată că a luat cunoștință de înscrisuri, în opinia sa nu sunt înscrisuri noi. Alte cereri nu mai are de formulat. Depune concluzii scrise.
Avocat având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul arată că prin decizia civilă nr. 315/29 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahovas -au respins apelurile declarate de reclamant și pârâtă împotriva sentinței civile nr. 99/7 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca nefondate. În opinia sa decizia tribunalului este neîntemeiată, deoarece păstrarea legăturilor personale cu minorul în modalitatea solicitată de recurentul-reclamant nu aduce atingere copilului având în vedere faptul că ambii părinți au domiciliul în aceeași localitate, deci deplasarea acestuia nu este imposibilă cât și datorită faptului că și tatăl poate asigura minorului îngrijire și supraveghere.
În plus, vizitarea minorului în domiciliul pârâtei nu se poate desfășura în mod firesc deoarece recurenta-pârâtă are un comportament neadecvat față de reclamant.
Recurentul-reclamant apreciază că între el și copil trebuie să existe o intimitate firească care nu se poate realiza decât prin luarea copilului la domiciliul său.
Mai susține avocat că din înscrisurile depuse azi la dosar sunt foarte elocvente. După pronunțarea deciziei civile nr. 315/29 aprilie 2009 a Tribunalului Prahova, starea psihică a minorului s-a înrăutățit.
În principal solicită admiterea recursului declarat de reclamant, modificarea deciziei atacate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În subsidiar solicită admiterea recursului declarat de reclamant, modificarea deciziei recurate și pe fond menținerea soluției primei instanțe. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat - având cuvântul cu privire la recursul declarat de reclamantul, solicită respingerea ca neîntemeiat. În sentința civilă nr. 99/7 ianuarie 2009 Judecătoria Ploiești a hotărât:." obligă pârâta să-i permită reclamantului păstrarea legăturilor personale cu minorul, născut la data de 12 septembrie 2006, în sensul ca reclamantul să ia minorul la domiciliul său".
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta (), solicită admiterea acestuia schimbarea în parte a sentinței civile nr. 99/2009 a Judecătoriei Ploiești,iar pe fond să admiteți în parte acțiunea formulată de reclamant și să se dispună obligarea pârâtei de a permite reclamantului a avea legături personale cu minorul în domiciliul acesteia. Fără cheltuieli de judecată.
Mai susține avocat - că recursul promovat de pârâtă este întemeiat, instanța de fond făcând o aplicare greșită a dispozițiilor art. 43 alin. ultim din Codul Familiei, fără a avea în vedere în primul rând interesul superior al copilului.
Din înscrisurile de la dosar rezultă că între părți sunt relații tensionate, iar copilul beneficiază în prezent de consiliere psihologică. Practic copilul a trebuit să fie luat de la reclamant cu ajutorul executorului judecătoresc, ceea ce probabil i-a provocat o traumă psihică.
Mai arată avocat - că reclamantul nu beneficiază de mijloace materiale care să îi permită să îi ofere copilului ceea ce i-ar trebui pentru creștere și educare în timpul când acesta ar fi luat la domiciliul recurentului-reclamant.
Avocat având cuvântul cu privire la recursul declarat de pârâtă, solicită respingerea acestuia ca nefundat. Fără cheltuieli de judecată.
Corect a apreciat instanța de fond că păstrarea legăturilor personale cu minorul nu se poate realiza în domiciliul pârâtei, ci la domiciliul reclamantului.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr-, reclamantul în contradictoriu cu pârâta ). a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i permită reclamantului păstrarea legăturilor personale cu minorul născut la data de 12.09.2006 care se află în îngrijirea și creșterea pârâtei, prin luarea minorului de reclamant în domiciliul său în fiecare sâmbătă,de la ora 10,00 și până duminica ora 18,00, o săptămână în vacanța de iarnă și o lună în vacanța de vară.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 3766/17.04.2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești, s-a desfăcut căsătoria părților, minorul fiind încredințat pârâtei spre creștere și educare, iar aceasta îi interzice reclamantului să aibă legături personale cu copilul, motive pentru care a formulat prezenta acțiune, în sensul celor solicitate.
În drept, s-au invocat art.43 alin.3 rap.la art. 97 Cod fam.
În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și proba testimonială cu un martor.
Pârâta, în temeiul art. 115 Cod proc.civilă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii, în sensul ca modalitatea de vizitare a minorului să fie in prima și a treia sâmbăta din luna, între orele 9-17 în domiciliul pârâtei, datorită vârstei fragede a minorului.
În combaterea acțiunii, pârâta a arătat că sentința de divorț a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 60/2008 a Tribunalului Prahova, reclamantul cu rea-voință refuzând să se supună acestei hotărâri judecătorești prin care minorul a fost încredințat acesteia, fiind nevoită să apeleze la executare pentru a-i fi înapoiat minorul care are o vârstă fragedă și s-ar prejudicia dezvoltarea fizică și psihică normală a acestuia care are nevoie de un domiciliu stabil, în apărare solicitând proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului.
În cauză, s-au administrat proba cu înscrisuri, interogatorii și s-au audiat martorii.
Prin sentința civilă nr. 99/07.01.2009 a Judecătoriei Ploiești fost admisă în parte acțiunea reclamantului, dispunându-se obligarea pârâtei să-i permită reclamantului păstrarea legăturilor personale cu minorul născut la data de 12.09.2006, în sensul ca reclamantul să ia minorul în domiciliul său, de două ori pe lună, respectiv în prima și a treia sâmbătă din lună, între orele 10,00-18,00, trei zile în vacanța de iarnă și o săptămână în vacanța de vară. Totodată, s-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța aceasta sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 3766/17.04.2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești, s-a desfăcut căsătoria părților, minorul fiind încredințat pârâtei spre creștere și educare, cu obligarea corelativă a reclamantului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului.
Prin sentința civilă nr. 7254/5.08.2008 pronunțată de Judecătoria Ploieștia fost admisă în parte cererea formulată pe calea ordonanței președințiale de reclamant și s-a încuviințat ca reclamantul să aibă provizoriu, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr- al Judecătoriei Ploiești, legături personale cu minorul născut la 12.09.2006 în prima și a treia sâmbătă din lună, între orele 9-17, în domiciliul pârâtei.
Conform art.97 Cod fam, ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copii lor minori, fără a deosebi, după cum aceștia sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei" și " exercită drepturile lor părintești numai în interesul copilului.
Instanța a apreciat că este în interesul minorului să păstreze legătura cu tatăl acestuia, în acest fel putând să se mențină legăturile de afecțiune reciproce dintre copil și părinte, iar acesta din urmă să vegheze la buna creștere și educare a minorului.
Conform art.43 fam, "părintele divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta precum și de a veghea la creșterea, educarea și pregătirea lui profesională".
Modalitățile de exercitare ale acestui drept pot îmbrăca mai multe variante: vizitarea copilului la locuința copilului căruia acestuia i-a fost încredințat, lăsarea copilului în vizită la locuința părintelui căruia nu i s-a încredințat, vizitarea copilului la școală, precum și petrecerea vacanțelor școlare la ambii părinți.
În speță, instanța a considerat că stabilirea modalității de vizitare a minorului solicitată de reclamant nu putea fi admisă în totalitate, însă dat fiind comportamentul acestuia față de minor, în sensul manifestării interesului și afecțiunii față de acesta, prin contribuția sa la întreținerea minorului, s-a apreciat că ar fi și interesul minorului să păstreze o legătură permanentă cu tatăl său, având în vedere însă și vârsta fragedă a acestuia și imposibilitatea deplasării pe perioade lungi de la o locație la alta, cât și împrejurarea că la această vârstă minorul are nevoie mai mult de grija și atenția mamei spre a se putea împlini fizic și psihic în mod normal.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul, precizând ca hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât minorul putea fi luat în domiciliul său la sfârșit de săptămână sau în perioada vacanțelor școlare, conform programului solicitat prin acțiune, cu atât mai mult cu cât ambii părinți au domiciliul în aceiași localitate, numai astfel asigurându-se intimitatea firească dintre tată și copil.
La rândul său, pârâta a declarat apel împotriva aceleiași sentințe, arătând că instanța de fond analizat superficial probele administrate, programul firesc de vizitare al unui copil în vârstă de 2 ani fiind la domiciliul mamei sale.
Apelanta pârâtă arătat că vârsta fragedă și traumele suferite pe fondul despărțirii părinților impun stabilirea unui asemenea program, avându-se în vedere interesul superior al copilului iar nu cel al părinților, luarea minorului în domiciliul tatălui putându-i pune în pericol dezvoltarea mai ales că reclamantul achitat doar pensia de întreținere aferentă lunilor mai și iunie 2008, motiv pentru care formulat plângere penală împotriva acestuia.
Apelurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, fără ca părțile să fi depus întâmpinări la motivele formulate de cealaltă parte.
Prin decizia civilă nr. 315/29 aprilie 2009 Tribunalul Prahova, a respins apelurile declarate de apelantul reclamant și apelanta pârâtă )., împotriva sentinței civile nr.99/07.01.2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu Serviciul Autoritate Tutelara - Consiliul Local P, ca nefondate.
A luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, potrivit art. 43 alin.1 și 3 din Codul Familiei părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile părintești, păstrând dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
Una dintre modalitățile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul a fost reprezentată de luarea acestuia în actualul domiciliu al reclamantului, măsură care, în principiu, a fost de natură a permite menținerea unor legături strânse, firești, între minor și tată, cu efectul asigurării unei dezvoltări fizice și psihice normale a acestuia.
În acest sens, tribunalul a apreciat că instanța de fond a realizat o corectă analiză a materialului probatoriu administrat în cauză, în condițiile în care, din probele administrate în cauza a rezultat cu certitudine faptul că cei doi foști soți au avut și au o relație interumană tensionată după desfacerea căsătorie, între aceștia purtându-se diferite procese civile, hotărârile obținute fiind puse în executare pe cale silită, dar și penală ( filele 43-50 dosar fond).
De asemenea, din declarația martorului ( filele 74-75 ) s-a desprins concluzia că apelanta pârâtă nu i-a permis reclamantului să aibă legături personale cu minorul în ciuda demersurilor efectuate cu acesta, martorul a precizat că în luna septembrie 2008 l-a însoțit personal pe la domiciliul fostei soții care nu i-a deschis ușa.
Practic, aceste împrejurări au condus la concluzia că, prin vizitarea copilului în imobilul aparținând pârâtei, apelantul ar fi în imposibilitate de a dezvolta o comunicare cu fiul său în mod firesc, fără constrângeri/bariere care, fără dubiu, s-ar ivi prin prezența celuilalt părinte.
A trebuit menționat faptul că apelanta - pârâtă nu dovedit și nici nu a invocat faptul că reclamantul nu ar avea condiții corespunzătoare în domiciliul său, pentru îngrijirea minorului, pe care era în măsura să îl supravegheze pe durata programului de vizitare.
Mai mult decât atât, faptul că minorul are numai vârsta de 2 ani a fost de natură să permită stabilirea unei legături strânse și cu părintele căruia nu i- fost încredințat spre creștere și educare, capacitatea sa de înțelegere a relațiilor dintre părți fiind limitată pentru a se putea ajunge la concluzia suportării unor traume determinate de separarea acestora.
Susținerea apelantei - pârâte potrivit căreia reclamantul nu a achitat pensia de întreținere stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească nu a avut nicio relevanță în prezenta cauză, dar oricum potrivit chitanțelor depuse în faza procesuală a recursului, acesta a probat plata la zi a sumelor datorate cu titlul indicat.
În ceea ce privește apelul declarat de reclamant, tribunalul a constatat că programul de vizitare stabilit de instanța de fond prin sentința atacată este suficient pentru permite acestuia exercitarea dreptului de a avea legături personale cu fiul său în mod efectiv, menținând contactul cu aceasta, în înțelesul art.8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului ce ocrotește dreptul la viață privată și de familie (Cauza Sahin contra Germaniei).
În mod corect, prima instanța reținut că acțiunea reclamantului nu putea fi admisă în totalitate pentru că vârsta copilului impunea ca deplasările dintr-o locație în alta să nu se realizeze pentru intervale mari de timp, având în mod prioritar nevoie de grija și atenția mamei.
Prin urmare, în baza art.296 Cod procedură civilă, cu aplicarea art.43 Cod familiei, tribunalul a respins apelurile declarate de părți împotriva sentinței civile nr. 99/07.01.2009 Judecătoriei P ca fiind nefondate.
În baza art.274 cod procedură civilă, cum partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată numai la cererea părții adverse, tribunalul a luat act că nu s-au solicitat asemenea cheltuieli.
Împotriva sus menționatei decizii au declarat recurs în termen legal reclamantul invocând dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă și pârâta (), invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 -9 Cod procedură civilă.
Recurentul-reclamant a susținut în esență că Hotărârea Tribunalului Prahova este nelegală, deoarece păstrarea legăturilor personale cu minorul în modalitatea solicitată de acesta nu aduce atingere interesului superior al copilului, cu atât mai mult cu cât ambii părinți au domiciliul în aceeași localitate, prin urmare deplasarea lui nu este imposibil de realizat.
minorului în domiciliul pârâtei nu se poate desfășura în mod firesc, aspect dovedit prin comportamentul acesteia tensionat, iar între tată și copil trebuie să existe o intimitate firească, care nu se poate realiza decât prin luarea copilului în domiciliul său, respectându-se astfel și dispozițiile art.8 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului.
Apreciază recurentul -reclamant că încuviințarea de a avea legături personale cu minorul în sensul de a-l lua în domiciliul său o săptămână în vacanța de iarnă și o lună în cea de vară, este întemeiată, motive pentru care solicită admiterea recursului său.
În recursul său, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanțelor anterioare prin care s-a dispus programul de vizitare al minorului, susținând că nu este în interesul superior al acestuia așa cum este el reglementat în art.3 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, iar de dispozițiile art.8 din aceeași Convenție trebuie să beneficieze nu numai părinții dar și minorii.
Instanțele de judecată trebuiau să ia în considerare întregul ansamblu probator administrat și nu numai pe cel care viza interesele reclamantului, deoarece copilul are o vârstă fragedă de numai 2 ani, între cei doi soți au avut loc de-a lungul timpului diverse procese civile și penale, existând o relație tensionată care afectează psihic copilul.
Prin programul de vizitare stabilit,minorul este prejudiciat pe de o parte pentru că reclamantul nu cunoaște programul de vizitare al acestuia, pe de altă parte acesta nu-și îndeplinește programul de vizitare stabilit printr-o hotărâre judecătorească, ca de altfel, nici obligația de întreținere la care a fost obligat.
Acest program de vizitare stabilit de instanță, determină consecințe grave asupra stării de sănătate și afective a minorului, combinat și cu starea de tensiune existentă între părți, motive pentru care solicită admiterea recursului, modificarea celor două hotărâri în sensul respingerii acțiunii reclamantului, iar în subsidiar stabilirea programului de vizitare la domiciliul pârâtei.
Ulterior, recurenta pârâtă a depus la dosar și concluzii scrise prin care sunt reiterate aceleași motive de recurs.
Curtea, examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor invocate, actelor și lucrărilor dosarului, dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei constată că ambele recursuri sunt nefondate deoarece:
În ceea ce privește recursul recurentului, de menționat că programul de vizitare a minorului a fost stabilit în sensul luării copilului la domiciliul său,în prima și a treia sâmbătă din lună între orele 10-18, trei zile în vacanța de iarnă și o săptămână în vacanța de vară, soluție menținută și în apel, și nu în domiciliul pârâtei cum din eroare susține acesta.
Corect au apreciat instanțele anterioare că este în interesul superior al copilului de a se realiza acest program de vizitare față de vârsta acestuia, de trei ani în prezent, când are nevoie în mod prioritar de prezența mamei, grija și atenția acesteia.
Este știut că la luarea măsurii ca părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul să aibă legături personale cu acesta, trebuie să se țină seamă ca exercitarea acestui drept să nu fie stânjenită, eventual de prezența celuilalt părinte, comunicarea dintre părinte și copilul său minor să aibă loc în mod firesc, fără nici o restrângere, aspecte de care ambele instanțe de judecată au ținut seamă atunci când au stabilit acest program de vizitare.
Referitor la recursul pârâtei, Curtea apreciază că și acesta este nefondat deoarece, așa cum am arătat anterior, comunicarea dintre părinți și copil trebuie să aibă loc în mod firesc, fără restrângeri, ori dacă s-ar stabili ca vizitarea minorului să aibă loc doar în domiciliul pârâtei acest lucru nu s-ar putea realiza.
Pe de altă parte, pentru că așa cum chiar recurenta pârâtă recunoaște că între cei doi părinți există relații tensionate, ceea ce ar face imposibilă existența unor relații normale cu copilul în prezența permanentă a mamei, pe de altă parte, cei doi locuiesc în aceeași localitate astfel că deplasarea copilului nu ar fi dificilă.
La stabilirea acestui program de vizitare, instanțele au făcut o corectă analiză a materialului probator administrat, au ținut seamă de interesul superior al copilului, de dreptul părintelui căruia nu i-a fost încredințat copilul,cu respectarea dispozițiilor art.3 și 8 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, astfel că și sub acest aspect criticile recurentei-pârâte sunt nefondate.
În cazul ocrotirii părintești, deplina egalitate în drepturi a părinților în ceea ce privește exercitarea drepturilor și îndatoririlor față de copii minori, reprezintă unul dintre principiile de bază prevăzut de Codul familiei, iar exercitarea drepturilor părintești este prevăzută exclusiv în interesul copiilor minori, principii care au fost respectate și în cauza de față de către instanța de judecată.
Susținerea recurentei pârâte în sensul că reclamantul nu și-ar fi achitat obligațiile de întreținere față de copil sunt lipsite de relevanță, pe de o parte pentru că, așa cum au reținut instanțele în precedent, s-a făcut dovada achitării a sumelor datorate, pe de altă parte, nu i se poate îngrădi în nici o modalitate dreptul tatălui de a-și vedea copilul.
Rezultă așadar, pentru considerentele mai sus expuse, că ambele recursuri sunt nefondate și vor fi respinse ca atare, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul, domiciliat în P,- B,. 22 A,.20, județul P, )., domiciliată în P,-,. 152 J,. A,. 13, județul P, împotriva deciziei civile nr. 315/ 29 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu autoritatea tutelară CONSILIUL LOCAL P, cu sediul în P, B-dul. -, nr. 2, județul P, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători,
C - - - - -
Grefier,
- -
Red./
Tehnored./grefier BA
5 ex/7.12.2009
f-- Judecătoria Ploiești
a-- Tribunalul Prahova
a
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Constanța PanăJudecători:Constanța Pană, Elisabeta Gherasim, Eliza Marin
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
