Contestaţie la executare. Încheierea nr. 6/2013. Tribunalul ARAD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 6/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 460/250/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția civilă
Dosar nr._
ÎNCHEIERE NR. 6/CC
Camera de consiliu din data de 14 noiembrie 2013
Președinte L. L.
Judecător O. S. S.
Grefier M. I.
S-a luat în examinare, în etapa regularizării, apelul declarat de contestatoarea C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Zăbrani în contradictoriu cu intimații R. G., C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate A. și B. R. G. C., împotriva sentinței civile nr. 611 din 05.09.2013 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura completă, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
TRIBUNALUL
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub nr._ la data de 21 octombrie 2013, contestatoarea C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Zăbrani în contradictoriu cu intimații R. G., C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate A. și B. R. G. C., a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 611 din 05.09.2013 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare, fără a depune odată cu cererea de apel taxa judiciară de timbru datorată la valoarea pretențiilor.
Potrivit dispozițiilor art. 200 alin. 1) din Noul Cod de procedură civilă, privitoare la verificarea cererii și regularizarea acesteia, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 – 197.
Potrivit alin. 2) al aceluiași text procedural, când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii.
Potrivit dispozițiilor art. 200 alin. 3) din același Nou cod, în conformitate cu care dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
Prin rezoluția din data de 23.10.2013 s-a dispus înștiințarea apelantei ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării apelului, să depună la dosar taxa judiciară de timbru de 27,9 lei.
Constatând că apelanta nu și-a îndeplinit obligațiile susmenționate, prevăzute de legiuitor la art. 197 din Noul Cod de procedură civilă, în termenul legal la care s-a făcut referire mai sus,
Văzând și prevederile art. 200 alin. 4 și 5 din Noul Cod de procedură civilă,
DISPUNE
În baza prevederilor art. 200 raportat la art. 197 Noul Cod de procedură civilă, anulează apelul declarat de contestatoarea C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Zăbrani în contradictoriu cu intimații R. G., C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate A. și B. R. G. C., împotriva sentinței civile nr. 611 din 05.09.2013 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
Cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicare.
Dată în ședința camerei de consiliu din 14 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător,
L. L. O. S. S.
Grefier,
M. I.
Red.L.L./tehnored.I.M.
Ex.3/1 .
Se comunică cu apelanta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Zăbrani, ., jud. A.
← Grăniţuire. Decizia nr. 232/2013. Tribunalul ARAD | Reziliere contract. Decizia nr. 602/2013. Tribunalul ARAD → |
---|