Ordin de protecţie. Decizia nr. 288/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 288/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 104/55/2013
ROMANIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.288
Ședința publică din data de 28 februarie 2013
Președinte S. N.
Judecător N. C.
Judecător S. C. Ș.
Grefier G. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul reclamantul I. S. D. D. în contradictoriu cu intimatul pârât D. T. împotriva sentinței civile nr.266 din 28.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal se prezintă recurentul asistat de avocat B. I. din Baroul A. și avocat I. L., în reprezentarea intimatului care lipsește de la dezbateri.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror D. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul A.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
Nefiind formulate cereri, constatând cauza în stare de judecată instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului și casarea sentinței recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea soluționării acesteia pe fondul său.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică; nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ținând cont de faptul că reclamantul nu locuiește în prezent în aceeași locuință cu intimatul pârât.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat la Tribunalul A. la data de 14.02.2013, constată că prin sentința civilă nr.266 din 28.01.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ /2012, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și, pe cale de consecință, a respins cererea pentru emiterea ordinului de protecție formulată de reclamantul I. – S. D. – D. în contradictoriu cu pârâtul D. T. și a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A. a sumei de 300 lei, cu titlu de onorariu avocat din oficiu.
A fost obligat reclamantul la plata către stat a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În motivare, prima instanță pronunțându-se cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată din oficiu, a stabilit că potrivit art.26 din Legea nr.25/2012, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței să emită un ordin de protecție.
Prin urmare, violența trebuie să provină de la un alt membru al familiei, iar în conformitate cu art.22 lit.c din Legea nr.25/2012 „prin membru de familie se înțelege: persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc”.
Coroborând actele de stare civilă depuse în cauză cu sentința civilă nr.4599/15.05.2012, pronunțată în dosarul nr._, instanța de fond a reținut că reclamantul este fiul fostei soții a pârâtului, sens în care a analizat dacă în cauză este îndeplinită condiția ca cele două părți să fie membri ai aceleiași familii.
Textul de lege menționat instituie două condiții care trebuiesc îndeplinite cumulativ, respectiv: persoanele în cauză să fi stabilit relații asemănătoare dintre părinți și copii și să conviețuiască.
Din probatoriul administrat reiese că atât reclamantul, cât și pârâtul au locuit în același imobil, respectiv A., .. 20, județul A., până în data de 26.12.2012.
Cu toate acestea, între reclamant și pârât nu s-au stabilit niciodată relații asemănătoare celor dintre părinți și copii.
Audiat fiind în calitate de martor în procesul de divorț dintre mama sa și pârâtul D. Tonio (dosarul Judecătoriei A. nr._ f.32), reclamantul I. – S. D. – D. a declarat că „Părțile se înțelegeau bine când eu eram plecat în Ungaria la școală, dar când am stat mai mult la domiciliu părțile au început certurile ... pârâtul îmi reproșa că dorm prea mult și că sunt leneș ... Doi ani de zile eu nu am locuit la domiciliul părților, dar când m-am mutat înapoi au început certurile majore. Pârâtul m-a amenințat că mă va tăia cu cuțitul dacă rămân să locuiesc la domiciliul soților ... Pârâtul i-a solicitat reclamantei să aleagă între ea și mine”.
Martora G. S. R., audiată în același dosar (f.33) a arătat că „pârâtul nu a mai tolerat prezența fiului reclamantei la domiciliul părților și acesta a trebuit să se mute. Acesta a plecat cam un an de zile, după care s-a reîntors la domiciliul comun al soților. Din acel moment scandalurile dintre soți s-au întețit și pârâtul i-a solicitat reclamantei să facă o alegere între pârât și fiul acesteia.”
Prin urmare, în ciuda faptului că mama reclamantului a fost căsătorită cu pârâtul, iar o perioadă de timp aceștia au conviețuit, este evident că între reclamant și pârât nu s-au stabilit relații asemănătoare dintre părinți și copii, care trebuie să se bazeze pe afecțiune și sprijin reciproc. Din contră, prezența reclamantului în domiciliul conjugal a contribuit în mod decisiv la ruptura relației dintre soți, pârâtul refuzând în mod constant și vehement să își asume obligația de creștere și educare specifică raporturilor dintre părinte și copil.
Față de cele arătate, reținând că nu este îndeplinită una din condițiile prevăzute în mod cumulativ de art.22 lit.c din Legea nr.25/2012, respectiv reclamantul și pârâtul nu sunt membri ai aceleiași familii, în accepțiunea legii, în baza art.26 din Legea nr.25/2012, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și, pe cale de consecință, a respins cererea pentru emiterea ordinului de protecție.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de fond a reținut că pentru reprezentarea intereselor pârâtului, în conformitate cu prevederile art.273 al.4 din Legea nr.25/2012, în cauză a fost desemnat, în calitate de apărător din oficiu, domnul avocat F. T. P. din Baroul A..
Prin urmare, în baza art.II din Legea nr.25/2012 raportat la art.189 Cod procedură penală, a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A. a sumei de 300 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Având în vedere că cererea reclamantului a fost respinsă, iar pentru plata serviciilor avocatului din oficiu statul a avansat suma de 300 lei instanța, în baza art.II din Legea nr.25/2012 raportat la art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a obligat reclamantul la plata către stat a sumei de 300 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul I. S. D. D. solicitând ca în urma admiterii căii de atac să fie casată hotărârea primei instanțe și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond.
În motivare, reclamantul a arătat că starea de fapt reținută de instanța de fond la momentul admiterii excepției este una greșită întrucât în primul rând, la data încheierii căsătoriei dintre mama sa și pârât ( 29.07.1999), reclamantul avea vârsta de 8 (opt) ani -născut fiind la data de 06.06.1991 - și acesta a conviețuit permanent împreună cu mama naturală și pârât, în calitatea și postura acestuia de tată vitreg.
În acest context extrem de simplu, nu se va putea susține, în mod legal cel puțin, că relațiile dintre părți nu erau "asemănătoare acelora dintre părinți și copil" atâta timp cât mai bine de 10 (zece) ani pârâtul a fost soțul mamei sale, iar reclamantul a fost crescut și educat în mijlocul acestei familii.
Mai mult decât atât, în expunerea de motive la legea pentru prevenirea și combaterea violenței în familie se afirmă în mod inechivoc că: „având în vedere realitățile cotidiene actul normativ extinde aria noțiunii de familie la toți aceia care trăiesc sub același acoperământ…”
Practic, cadrul normativ în discuție vizează familia extinsă, aspect care rezultă atât din litera, cât și din spiritul acestuia. Abordând o interpretare mai mult decât restrictivă a acestui concept (de familie) prima instanță a antamat însăși esența Legii 217/2003 modificată și completată, pronunțând o sentință în consecință, anume nelegală.
În fine, în aprecierea recurentului, fie și dacă asistența juridică a pârâtului în atare litigii (ordin de protecție) este obligatorie, în ipoteza respingerii acțiunii inițiatorului unui atare demers litigios, acesta din urmă nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către stat (atâta timp cât nu suntem în prezența unui rele-credințe evidente) astfel de măsuri inhibitoare fiind contrare spiritului și principiilor cadrului normativ aici în discuție.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare, dar prin concluziile orale formulate de apărătorul său ales la termenul de judecată din 28.02.2013, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală
Examinând cauza în cadrul prevăzut de art.304 ind.1 cod pr.civilă, raportat la motivele pentru care petentul a declarat recurs, se constată că acesta este fondat, excepția lipsei calității procesuale active nefiind reținută corect, situație care în conformitate cu exigențele art.312 alin.3 cod pr.civilă, impune casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, Judecătoria A..
Astfel, conform dispozițiilor art.2 ind.2 din Legea 217/2003 modificată prin Legea 25/_ pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, în categoria membrului de familie este inclusă și persoana care a stabilit relații asemănătoare acelora dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc.
Ori, probele ce au fost analizate în cauză conduc fără echivoc la concluzia că petentul recurent a locuit cu intimatul, fost soț al mamei sale, de la vârsta de 9 ani, când mama lui s-a căsătorit cu acesta, modul în care petentul se comporta în familie, îndeosebi în relația cu fiul lor născut în timpul căsătoriei, fiind subiect de dispută și de tensiune, atât între foștii soți, cât și între petent și intimat.
În acest context și văzând dispozițiile procedurale mai sus indicate, tribunalul va admite recursul declarat de reclamantul I. S. D. D. împotriva sentinței civile nr.266/28 01 2013, pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu pârâtul D. T..
Va casa în întregime sentința atacată și va trimite cauza în vederea rejudecării la Judecătoria A., potrivit considerentelor prezentei decizii, adică în considerarea situației petentului de membru al familiei cu vocație în invocarea dispozițiilor legii privind combaterea violenței în familie în partea privind condițiile emiterii ordinului de protecție.
Văzând că nu se ridică problema cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul I. S. D. D. împotriva sentinței civile nr.266/28 01 2013 pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu pârâtul D. T..
Casează în întregime sentința atacată și trimite cauza în vederea rejudecării la Judecătoria A., potrivit considerentelor prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. N. N. C. S. C. Ș.
Grefier
G. S.
Red.SN/GS – 29.03.2013
Ex. 2 - nu se comunică
Prima instanță - Judecătoria A., judecător S. S.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 231/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
