Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 384/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 384/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 120/210/2013
ROMANIA
TRIBUNALUL ARADOPERATOR 3207/2504
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILA NR.384
Ședința publică din 14 martie 2013
Președinte: N. C.
Judecător: S. C. Ș.
Judecător: S. N.
Grefier: G. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta reclamantă D. M. E. în contradictoriu cu intimatul pârât D. I. împotriva sentinței civile nr.117 din 12.02.2013 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosar nr._ /2012 având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal se prezintă recurenta asistată de avocat N. G. din Baroul A., absent fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen și este legal timbrat cu 5,00 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Reprezentanta recurentei depune la dosar un buletin de analize medicale privind pe minora D. Analissa și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind formulate alte cereri, constatând cauza în stare de judecată instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială, cu cheltuieli de judecată; depune la dosar chitanță privind onorariul avocațial.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat la Tribunalul A. la data de 25.02.2013, constată că prin sentința civilă nr.117 din 12.02.2013 pronunțată în dosar nr._ /2012, Judecătoria Chișineu Criș a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta D. M.-E. în contradictoriu cu pârâtul D. I., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în motivare faptul că potrivit art. 581 Cod procedură civilă, „instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Astfel, în cazul procedurii speciale a ordonanței președințiale, pe lângă condițiile generale care trebuie îndeplinite în cazul oricărei acțiuni civile, admisibilitatea ordonanței președințiale presupune îndeplinirea unor condiții speciale și anume urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului.
În cazul de față reclamanta solicită obligarea pârâtului să-i predea minora D. Analissa, în vârstă de 2 ani și să se stabilească locuința minorei la domiciliul reclamantei până la soluționarea divorțului între părți. Reclamanta face dovada existentei unui dosar care are ca obiect soluționarea pe fond a unei astfel de cereri prin depunerea cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe în dosarul cu nr._, astfel instanța reține că măsura solicitată în acest dosar este vremelnică.
Instanța de fond a apreciat că soluționarea pe fond a prezentei cauze nu duce la prejudicierea fondului dosarului_, în contextul în care măsura nu este definitivă ci vremelnică.
Față de urgența măsurii instanța a reținut că, în condițiile art. 496 cod civil dacă părinții minorului nu locuiesc împreună în caz de neînțelegere între părți instanța de tutelă hotărăște asupra locuinței minorului. În condițiile art.6132 Cod procedură civilă, instanța poate lua măsuri vremelnice și sub aspectul stabilirii locuinței minorei la unul dintre părinții aflați în divorț.
În conformitate cu art.263 Cod civil toate măsurile ce se iau în astfel de cazuri trebuie să aibă în vedere interesul superior al minorului. Părinții au drepturi egale față de minori, chiar dacă copii au vârste fragede. Simplu fapt că, un minor are o vârstă fragedă de sub 2-3 ani nu este suficient ca în mod automat în caz de despărțire a părinților minorul să fie dat în grija mamei, respectiv să se stabilească locuința minorului la mamă. Toate cererile de o astfel de natură se analizează de la caz la caz prin prisma intereselor minorului și în subsidiar a intereselor părinților.
Din interogatoriul părților coroborate prima instanță a reținut că în mod evident părțile sunt despărțite în fapt și că minora D. Analissa, născută în data de 27.10.2010 a rămas la locuința pârâtului, după ce reclamanta a părăsit locuința.
Pârâtul reproșează soției că este violentă cu copilul. Reclamanta reproșează pârâtului că consumă alcool.
Ambele părți au confirmat că, atât în anul 2011 cât și în anul 2012 din martie până în iulie și din septembrie până în decembrie respectiv 9 luni, părțile au fost în Germania, timp în care minora a rămas în locuința în care se află și în prezent în grija bunicii paterne, ori în limita în care anterior minora a avut o îngrijire corespunzătoare la locuința actuală, chiar în lipsa ambilor părinți implicit a reclamantei, instanța nu a putut aprecia în acest caz, la această dată de ce minora s-ar afla într-un anumit pericol la locuința actuală în lipsa mamei, dacă înainte nu s-a aflat într-un astfel de pericol, când mama a fost despărțită de minoră circa 9 luni, fapt ce ar necesita ca de urgență minora să fie predată mamei.
Din ancheta psihosocială rezultă că bunica paternă s-a ocupat de creșterea minorei, că minora este atașată de fratele său D. I., că minora este bine îngrijită și prezintă o dezvoltare corespunzătoare, fiind veselă și se juca cu fratele său la data efectuării verificărilor de către comisie. În ancheta socială nu au fost semnalate riscuri prezente sau iminente la adresa minorei.
Ca urmare a celor de mai sus, instanța de fond a constatat că nu este îndeplinită condiția urgenței, respectiv a existenței unui pericol prezent sau iminent la adresa minorei pentru a se dispune vremelnic schimbarea locuinței acesteia, drept pentru care cererea de ordonanță președințială a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs reclamanta D. M. E. solicitând ca în urma admiterii să fie modificată hotărârea primei instanțe în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat faptul că hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală, deoarece nu a stabilit corect starea de fapt, nu a apreciat probele din dosar, nu a arătat care au fost motivele de fapt ce au format convingerea sa pentru a se pronunța astfel, nu a arătat de ce a înlăturat apărarea reclamantei.
De asemenea instanța de fond nu a avut în vedere interesul superior al minorei raportat la condiția de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială - urgența pentru care minora să locuiască la domiciliul mamei; că pârâtul este consumator zilnic de băuturi alcoolice, poate să aibă un comportament imprevizibil care, oricând poate să pună în pericol viața unui copil de 2 ani; că pârâtul nu are mijloace financiare necesare să întrețină 2 copii minori, având în vedere că mai există un alt copil căruia îi trebuie asigurată hrana de zi cu zi; că nu pârâtul este cel care se ocupă de minoră, în calitatea sa de părinte, ci bunica paternă; că bunica paternă nu are pensie, se mai ocupă de un alt minor în vârstă de 6 ani și că aceasta îngrijește și alte persoane pentru obține bani care să asigure traiul zilnic pentru fiul ei, cei 2 minori și pentru sine.
Toate cele arătate nu au fost avute în vedere de instanță atunci când a apreciat că nu există un pericol pentru ca minora să rămână la domiciliul tatălui.
De asemenea instanța de fond a fost într-o gravă eroare atunci când își motivează hotărârea pe o întrebare retorică " .. la această dată de ce minora s-ar afla într-un pericol la locuința actuală în lipsa mamei, dacă înainte nu s-a aflat într-un pericol, când mama a fost despărțită de minoră circa 9 luni..", deoarece obiectul prezentei cereri vizează o condiție de admisibilitate a cererii vis-a vis de părinți și nu de bunică, care nu este parte în proces.
Față de acest considerent pe care își întemeiază hotărârea instanța de fond, existenței pericolului nu se poate raporta la perioada anterioară procesului, când atât mama cât și tatăl minorei au fost plecați împreună în străinătate ca să muncească pentru a-și întreține familia și numai din necesitate și cu acordul părinților, minora a rămas în grija bunicii paterne.
Instanța de fond, la pronunțarea hotărârii trebuia să se asigure că dispune de informații suficiente și corecte, or în cauză ancheta socială de la locuința tatălui s-a bazat numai pe cele declarate de D. I. și D. M., și nu reflectă întocmai realitatea.
Intimatul D. I. deși legal citat nu s-a prezentat la judecată și nu a formulat apărări în scris.
Recursul este fondat urmând a fi admis în baza art.312 alin.2 rap.la art.304 pct.9 și 3041 Cod proc.civ pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 6132 din fostul Cod de procedură civilă în vigoare la data promovării cererii de ordonanță președințială instanța poate lua, pe tot parcursul procesului de divorț, prin ordonanță președințială, măsuri vremelnice cu privire la copiii minori, legiuitorul presupunând în această situație că există o urgență în luarea măsurilor, nefiind necesară probarea în concret a unei stări de pericol în care s-ar afla copilul.
În privința aparenței dreptului, a justificării luării măsurii solicitate, tribunalul are în vedere vârsta fragedă (sub 3 ani) și sexul copilului, faptul că reclamanta a promovat cererea imediat după despărțirea în fapt a părților, ceea ce denotă că nu a avut intenția de a se separa benevol de copil, că pârâtul a invocat iminența angajării în muncă, probabil în Germania (fapt ce rezultă și din împrejurarea că în recurs citația a fost primită de mama acestuia), că acesta din urmă mai are în îngrijire un minor și a recunoscut că a fost consumator de alcool până în preajma declanșării litigiului, precum și împrejurarea că în recurs reclamanta a depus la dosar un buletin de analize medicale ce denotă o stare generală alarmantă a sănătății fetiței.
Pe cale de consecință, tribunalul apreciază că în speță sunt întrunite condițiile art.581 Cod proc.civ, astfel încât va modifica în tot sentința recurată și în consecință va admite cererea de ordonanță președințială, stabilind la reclamantă locuința minorei D. Analissa, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului de divorț dintre părți, care face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Chișineu-Criș, conexat la dosarul nr._ al aceleiași instanțe.
Văzând că în prima instanță reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată, dar solicită acordarea de cheltuieli de judecată în recurs, în baza disp.art.274 Cod proc.civ tribunalul va obliga intimatul să plătească recurentei suma de 855,3 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta D. M. E. împotriva sentinței civile nr. 117 din 12.12.2013 pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Chișineu-Criș pe care o modifică în tot și în consecință:
Admite cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă împotriva pârâtului D. I..
Stabilește la reclamantă locuința minorei D. Analissa, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului de divorț dintre părți, care face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Chișineu-Criș, conexat la dosarul nr._ al aceleiași instanțe.
Fără cheltuieli de judecată în primă instanță.
Obligă intimatul D. I. să plătească recurentei suma de 855,3 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 martie 2013
Președinte Judecător Judecător
N. C. S. C. Ș. S. N.
Grefier
G. S.
Red/dact SSC/GS / 15.03.2013
2 ex. Nu se comunică
Prima instanță / Judecătoria Ch.Criș – judec. F. M.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 533/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
