Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1113/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1113/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 19122/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1113/R
Ședința publică din 27 septembrie 2013
Președinte S. C. Ș.
Judecător N. C.
Judecător S. N.
Grefier C. S.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta M. C., în contradictoriu cu pârâtul C. D. D., împotriva sentinței civile nr.3982 din 30.05.2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosar nr._, având ca obiect partaj bunuri comune.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 26.09.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 25.07.2012, constată că, prin sentința civilă nr.3982/30.05.2013, Judecătoria A. a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta M. C. în contradictoriu cu pârâtul C. D. – D., având ca obiect partaj bunuri comune, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul – reclamant reconvențional C. D. – D. în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă reconvențional M. C., având același obiect și a constatat că sub durata căsătoriei părțile au dobândit cu o cotă de contribuție de 5% reclamanta – pârâtă reconvențional și de 95% pârâtul – reclamant reconvențional următoarele bunuri comune: imobilul situat în oraș Pecica, ., ., înscris în C.F.nr._-C1-U6 Pecica, nr.top.- nr.cad.112-C1-U5, constând în apartament în suprafață de 79,52 mp, compus din 2 camere, bucătărie, antreu, baie, sas, în valoare de 15.000 Euro, echivalentul a 66.676,50 lei, autoturism marca Dacia 1310 berlină, având nr. de înmatriculare_, în valoare de 1.500 lei și autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare WFO5XXGBB52A27281 . 2A27281, în valoare de 4000 Euro, echivalentul a 17.780,40 lei, bunuri în valoare totală de 8.595,69 lei.
A dispus sistarea comunității de bunuri prin atribuirea bunurilor în natură către pârâtul – reclamant reconvențional, cu obligarea acestuia la plata către reclamanta – pârâtă reconvențional a sumei de 429,78 lei cu titlu de sultă, a dispus obligarea reclamantei pârâtă reconvențional la plata către pârâtul – reclamant a sumei de 2.888 lei reprezentând cota de ½ parte din contravaloarea facturilor fiscale nr._/17.11.2010,_/17.11.2010 și_/21.09.2011, aferente consumului de energie electrică, a compensat datoriile reciproce dintre părți până la concurența celei mai mici, urmând ca reclamanta – pârâtă reconvențional să plătească pârâtului – reclamant reconvențional suma de 2458,22 lei, a dispus intabularea în C.F.nr._-C1-U6 Pecica (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. vechi_) nr.top.- nr.cad.112-C1-U5 a dreptului de proprietate a pârâtului – reclamant reconvențional în cotă de 1/1 parte și a compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt că, prin sentința civilă nr.2654/15.03.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 16.08.2001 și reluarea de către pârâtă a numelui de familie purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de M..
În timpul căsătoriei părțile au dobândit cu titlu de bun comun imobilul situat în oraș Pecica, ., ., înscris în C.F.nr._-C1-U6 Pecica, nr.top.- nr.cad.112-C1-U5, constând în apartament în suprafață de 79,52 mp, compus din 2 camere, bucătărie, antreu, baie, sas, evaluat de părți la suma de 15.000 Euro, echivalentul a 66.676,50 lei (la cursul BNR din 21.12.2012, când 1 EURO = 4,4451 lei), autoturism marca Dacia 1310 berlină, având nr. de înmatriculare_, evaluată de părți la suma de 1.500 lei și autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare WFO5XXGBB52A27281 . 2A27281, evaluată de părți la suma de 4000 Euro, echivalentul a 17.780,40 lei.
Pârâtul – reclamant reconvențional a recunoscut că părțile au avut o cotă de contribuție egală la dobândirea celor două autoturisme, însă prin acțiunea promovată a pretins o contribuție de 100% la dobândirea bunului imobil.
Din contractul de vânzare – cumpărare cu plata în rate autentificat sub nr.4035/14.12.2007 de BNP Medre I., instanța de fond a reținut că părțile au cumpărat de la Ministerul Internelor și Reformei Administrative apartamentul înscris în C.F.nr._-C1-U6 Pecica, nr.top.- nr.cad.112-C1-U5, pentru prețul de 25.334,68 lei din care, la data semnării contractului, a achitat suma de 5066,94 lei reprezentând 20% din valoarea locuinței, diferența urmând să fie achitată în rate lunare, pe termen de 240 luni.
Din adeverința nr.30/11.01.2013 eliberată de MAI – IPJ A., instanța de fond a constatat atât faptul că pârâtul – reclamant reconvențional este angajat al IPJ A. încă din anul 2005, cât și faptul că începând cu luna iulie 2008 i se reține lunar rata pentru apartamentul achiziționat cu plata în rate conform contractului nr.4035/14.12.2007, astfel că susținerile reclamantei – pârâtă reconvențional în sensul că aceasta ar fi achitat ratele scadente după pronunțarea divorțului nu au putut fi primite.
Prin adresa nr._/12.03.2013 emisă de Serviciul Finaciar al IPJ A. s-a arătat că de la achiziția apartamentului de serviciu și până la data de 16.03.2013 (respectiv până la divorțul părților), pârâtul – reclamant reconvențional a achitat suma de 11.212 lei.
Față de aceste împrejurări, aprecierile instanței de fond au fost în sensul că în cauză au fost dovedite susținerile pârâtului reclamant reconvențional potrivit cărora banii pentru achitarea avansului la apartament au fost primiți cu titlu de donație de la mama sa, care anterior a înstrăinat un apartament.
Astfel, martorul U. P. a declarat că, în anul 2003, mama pârâtului – reclamant reconvențional a vândut un apartament, iar din prețul primit i-a donat fiului său suma de 3.500 Euro, aspecte care se coroborează cu înscrisul depus în probațiune la termenul de judecată din 27.05.2013. De asemenea, același martor a mai arătat că în anul 2007 a vândut la Ineu o casă, așa cum reiese și din copia contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.192/03.05.2006, iar din prețul încasat l-a gratificat pe pârâtul – reclamant reconvențional cu suma de 1500 Euro, bani folosiți de acesta pentru achitarea unor rate la apartament.
Pe de altă parte, s-a reținut că, pe durata căsătoriei, reclamanta – pârâtă reconvențional nu a fost salariată, iar în anul 2007 și-a deschis o cramă în localitatea Pecica, care însă nu a înregistrat profit.
În fața instanței, martorii propuși de reclamantă au făcut afirmații contradictorii cu privire la ajutorul primit de aceasta de la mama sa, respectiv martorul G. V. a declarat că a aflat de la mama reclamantei – pârâtă reconvențional că aceasta ar fi dat bani pentru achiziționarea apartamentului din Pecica, „apreciind” că tot ajutorul dat de părinții reclamantei pe durata căsătoriei s-ar fi ridicat la suma de 300 milioane lei vechi, adică 30.000 lei noi, în vreme ce martorul Hort A. a arătat că în urmă cu aproximativ 5-6 ani (adică în 2007-2008) ar fi însoțit-o pe mama reclamantei – pârâtă reconvențional la bancă, ocazie cu care aceasta ar fi scos suma de 30 milioane lei vechi pe care i-a trimis cu mandat poștal pe numele pârâtului – reclamant reconvențional, fără să poată preciza ce alte ajutoare a mai primit reclamanta de la părinții săi pe durata căsătoriei.
S-a observat că niciunul dintre martori nu confirmă susținerea reclamantei – pârâtă reconvențional cum că aceasta ar fi primit de la mama sa suma de 18.000 lei cu care s-ar fi achitat astfel o mare parte din prețul autoturismului Ford Mondeo; de altfel, nici prin acțiune și nici prin precizările formulate, reclamanta – pârâtă reconvențional nu a pretins că ar fi primit de la mama sa suma de 30.000 lei, astfel că susținerile martorilor sub acest aspect au fost înlăturate din materialul probatoriu.
Referitor la depoziția martorului G. V., s-a constatat că aceasta este evazivă și se întemeiază fie pe aprecieri alte martorului, fie pe aspecte cunoscute de acesta în mod indirect. Astfel, martorul „apreciază” că nunta părților ar fi costat 300 milioane de lei, costurile fiind suportate exclusiv de părinții reclamantei – pârâtă reconvențional (aceeași sumă pe care reclamanta – pârâtă reconvențional ar fi primit-o de la mama sa și cu ocazia achiziționării apartamentului), fără ca martorul să fie în măsură să indice unde s-a ținut nunta, cu toate că a participat la aceasta, iar cu privire la data organizării a precizat anul 2004, deși părțile s-au căsătorit în 2001.
În privința apartamentului părților, prima instanță a observat că martorul nu a putut indica nici când a fost achiziționat, nici care a fost prețul de achiziție, precizând că nu a văzut-o pe mama reclamantei înmânând sumele de bani menționate.
Această depoziție a fost contrazisă de declarațiile martorilor V. D. I. și Hort A., care au evidențiat că și părinții pârâtului – reclamant reconvențional au contribuit la cheltuielile ocazionate de nunta părților.
Instanța de fond a mai avut în vedere și faptul că răspunsurile date de reclamanta – pârâtă reconvențional în cuprinsul interogatoriului sunt la rândul lor contradictorii și nu se coroborează cu alte probe; astfel, susține că în anul 2008, cu ocazia înființării societății având ca obiect de activitate cramă, ar fi primit de la mama sa 100 milioane lei, iar suma de 18.000 lei la care a făcut referire în acțiune a primit-o tot de la părinții săi în anul 2007 pentru cumpărarea apartamentului, neavând legătură cu achiziționarea butoaielor. Or, în motivarea acțiunii reclamanta a susținut că suma de 18.000 lei ar fi fost destinată achiziționării autoturismului Ford Mondeo, însă în realitate, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul de fond, suma de 18.000 lei a fost destinată pentru constituirea S.C. Vianor Venus S.R.L., suma de 18.204 fiind evidențiată la imobilizări necorporale, respectiv la cheltuieli de constituire.
Reclamanta – pârâtă reconvențional a susținut, de asemenea, că din administrarea cramei ar fi realizat dividente de 100 milioane pe an, însă raportul de gestiune pe anul 2009, semnat de către aceasta în calitate de administrator al societății, infirmă aceste susțineri, consemnând o pierdere de 10.812 lei, iar cu toate că i s-a pus în vedere la două termene de judecată să facă dovada susținerilor sale prin depunerea bilanțului contabil aferent anilor 2011 – 2012, reclamanta – pârâtă reconvențional nu s-a conformat, astfel că susținerile sale au fost respinse ca nedovedite. De asemenea, instanța a înlăturat și înscrisurile depuse de reprezentantul reclamantei – pârâtă reconvențional la termenul de judecată din 27.05.2013, denumite „interogare fișă cont”, întrucât din cuprinsul acestora nu reiese cine este titularul de cont.
Din coroborarea probelor testimoniale, prima instanță a reținut că părinții reclamantei – pârâtă reconvențional au contribuit, împreună cu părinții pârâtului – reclamant reconvențional, la cheltuielile de nuntă; pârâtul – reclamant reconvențional cumpăra anual 2-3 purcei și cerealele necesare creșterii acestora, pe care ulterior le ducea la părinții reclamantei – pârâtă reconvențional, iar toamna lua porcul gata crescut, ceilalți doi rămânând la socrii săi.
Din întreg probatoriul administrat nu a reieșit o implicare deosebită din partea reclamantei – pârâtă reconvențional în activitățile gospodărești și nici în procesul de creștere și educare al copilului care, de altfel, la divorțul părților, a rămas în grija pârâtului – reclamant reconvențional.
În privința cotei de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, instanța a ținut cont de faptul că aceasta se raportează la întreaga masă a bunurilor supuse partajului, fiind inadmisibilă stabilirea unor cote diferențiate în raport de un singur bun sau categorie de bunuri; astfel, dreptul de proprietate comună în devălmășie asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei se caracterizează prin aceea că aparține nefracționat titularilor codevălmași, iar la încetarea stării de comunitate, împărțeala se face prin unicitate de cote, pentru fiecare soț, în raport cu contribuția reală la dobândirea bunurilor și nu prin stabilirea mai multor cote în raport cu fiecare bun în parte. De aceea, la stabilirea cotei de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune vor fi avute în vedere veniturile realizate de soți și ajutorul de care au beneficiat și vor fi vizate, pe ansamblu, toate bunurile.
Raportat la considerentele expuse, în temeiul art.30 Cod familiei, s-a constatat că, sub durata căsătoriei, părțile au dobândit, cu o cotă de contribuție de 5% reclamanta – pârâtă reconvențional și de 95% pârâtul – reclamant reconvențional, următoarele bunuri comune: imobilul situat în oraș Pecica, ., înscris în C.F.nr._-C1-U6 Pecica, nr.top.- nr.cad.112-C1-U5, constând în apartament în suprafață de 79,52 mp, compus din 2 camere, bucătărie, antreu, baie, sas, în valoare de 15.000 Euro, echivalentul a 66.676,50 lei, autoturism marca Dacia 1310 berlină, având nr. de înmatriculare_, în valoare de 1.500 lei și autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare WFO5XXGBB52A27281, . 2A27281, în valoare de 4000 Euro, echivalentul a 17.780,40 lei, bunuri în valoare totală de 8.595,69 lei.
În temeiul art.36 alin.1 Codul familiei, coroborat cu art.6731 și următoarele Cod procedură civilă, comunitatea de bunuri a fost sistată conform voinței părților, prin atribuirea bunurilor în natură către pârâtul – reclamant reconvențional, cu obligarea acestuia la plata către reclamanta – pârâtă reconvențional a sumei de 429,78 lei cu titlu de sultă.
În ceea ce privește cererea formulată de pârâtul – reclamant reconvențional de obligare a reclamantei pârâtă reconvențional la plata sumei de 2.888 lei reprezentând cota de ½ parte din contravaloarea facturilor fiscale nr._/17.11.2010,_/17.11.2010 și_/21.09.2011, aferente consumului de energie electrică, s-a reținut că, potrivit martorului Vârtaci D. I., la momentul la care reclamanta – pârâtă reconvențional a părăsit domiciliul conjugal părțile aveau o datorie semnificativă la plata curentului electric; reclamanta – pârâtă reconvențional nu a contestat existența datoriei, ci doar a susținut că datoria nu ar fi comună pe motiv că în primăvara anului 2011 pârâtul ar fi dat-o afară din casă, fără însă a face vreo probă în acest sens. Or, câtă vreme divorțul părților s-a pronunțat în data de 15.03.2012, iar consumul de curent este anterior, instanța a constatat că datoria consemnată este una comună a părților, ambii soți fiind ținuți să participe la datoria comună a părților.
Având în vedere că pârâtul – reclamant reconvențional a făcut dovada stingerii prin plată a datoriei comune, aprecierile instanței de fond au fost în sensul că pretențiile pârâtului – reclamant reconvențional au fost dovedite astfel că, în temeiul art.29 Cod familiei, a obligat reclamanta – pârâtă reconvențional la plata către pârâtul – reclamant a sumei de 2.888 lei reprezentând cota de ½ parte din contravaloarea facturilor fiscale nr._/17.11.2010,_/17.11.2010 și_/21.09.2011, aferente consumului de energie electrică, compensând datoriile reciproce dintre părți până la concurența celei mai mici, urmând ca reclamanta – pârâtă reconvențional să plătească pârâtului – reclamant reconvențional suma de 2458,22 lei.
În baza art.47 din Legea nr.7/1996 republicată, a dispus intabularea în C.F.nr._-C1-U6 Pecica (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. vechi_) nr.top.- nr.cad.112-C1-U5 a dreptului de proprietate a pârâtului – reclamant reconvențional în cotă de 1/1 parte.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, s-a constatat că fiecare dintre părți a solicitat cheltuielile de judecată ocazionate cu prezentul litigiu, constând în taxe judiciare de timbru, timbru judiciar și onorarii avocat, reclamanta – pârâtă reconvențional a achitat taxa judiciară de timbru de 2664 lei, în vreme ce pârâtul – reclamant reconvențional a achitat o taxă judiciară de timbru de 1016 lei, timbru judiciar de 5 lei și onorariu avocațial de 500 lei.
Prin urmare, având în vedere proporțiile în care au fost admise fiecare dintre cereri și dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată avansate de părți au fost compensate.
Împotriva soluției a declarat recurs reclamanta M. C., criticând soluția instanței de fond ca fiind arbitrară în raport de materialul probator administrat în cauză care nu face decât să confirme implicarea sa profundă în procesul de educare, îngrijire și întreținere a minorului C. D. A. D. și în special contribuția sa zilnică la cheltuielile comune.
În ceea ce privește dispoziția instanței de fond de obligare a sa la plata sumei de 2888 lei reprezentând cota de ½ din facturile achitate de intimat, solicită instanței de recurs a observa că intimatul părăsise domiciliul conjugal anterior înregistrării acestora, iar așa cum rezultă din cuprinsul deciziilor de pe anii 2008, 2009 și 2011, sumele acordate de APIA A. către mama recurentei se ridică la suma totală de_ lei, folosită de către recurentă împreună cu intimatul pentru achitarea ratelor de credit la apartament.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul C. D. F. a solicitat respingerea recursului în principal pe calea excepției de nemotivare în termen a recursului și în subsidiar pe calea excepției de netimbrare.
Analizând cu prioritate excepția de nulitate a recursului, tribunalul constată că, potrivit art.3021 lit.c) C.pr.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Potrivit art.303 alin.1 C.pr.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit art.306 alin.1 C.pr.civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Având în vedere că, așa cum rezultă din procesul-verbal de predare a corespondenței atașat la fila 150 dosar fond, hotărârea atacată a fost comunicată recurentei la data de 04.07.2013, tribunalul constată că termenul de motivare a recursului, calculat potrivit regulii stabilite de art.101 alin.1 C.pr.civ., s-a împlinit la data de 22.07.2013.
În consecință, văzând că memoriul cuprinzând motivele de recurs a fost depus la registratura Tribunalului A. în data de 25.09.2013, așadar cu depășirea termenului legal, tribunalul va admite excepția invocată de intimat și va constata nulitatea recursului declarat de recurenta M. C., în contradictoriu cu intimatul C. D. D., împotriva sentinței civile nr.3982/30.05.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
În baza art.274 C.pr.civ., va obliga recurenta la plata către intimat a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, dovedite prin chitanța reprezentând onorariul avocațial depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta M. C., în contradictoriu cu pârâtul C. D. D., împotriva sentinței civile nr.3982 din 30.05.2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosar nr._, având ca obiect partaj bunuri comune.
Obligă pe reclamanta M. C. la plata către pârâtul C. D. D. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.09.2013.
Președinte Judecător Judecător
S. C. Ș. N. C. S. N.
Grefier
C. S.
Red.NC
Tred.CS
Ex.2/16.10.2013
Nu se comunică.
Instanța de fond: Judecătoria A. - jud.S. S.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
