Pretenţii. Decizia nr. 580/2013. Tribunalul ARAD

Decizia nr. 580/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 7904/55/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 580

Ședința publică din data de 17 decembrie 2013

Președinte O. Ș. S.

Judecător L. L.

Grefier A. C.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta-reclamantă S. E., prin mandatar Cioia A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Oficiu de C. și Publicitate Imobiliară A., împotriva sentinței civile nr. 5752 din 25 septembrie 2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect cerere în pretenții.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantei-reclamante S. E. – avocat B. C. F. din Baroul A., precum și reprezentanta intimatului-pârât O. de C. și Publicitate Imobiliară A. – consilier juridic A. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată depusă la dosar, prin serviciul registratură la data de 13 decembrie 2013, întâmpinare din partea intimatului prin care se solicită respingerea apelului, și din care se comunică un exemplar reprezentantului reclamantei.

Reprezentantul reclamantei depune la dosar timbru judiciar în valoare de 1,4 lei, și arată că nu solicită termen pentru studierea întâmpinării, și nu are cereri de formulat.

Reprezentanta intimatului arată de asemenea, că nu are cereri de formulat.

Instanța pune în discuție lipsa contractului de asistență juridică nr. 307 referitor la cheltuielile de judecată în valoare de 500 lei.

Reprezentantul apelantei-reclamante învederează instanței că nu solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Instanța constată că apelul a fost legal timbrat fiind declarat în termenul legal, și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea cauzei.

Reprezentantul apelantei susține apelul așa cum a fost formulat, solicitând admiterea acestuia și, judecând pe fond, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în dosarele_ și_ .

Reprezentanta intimatului solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 26.09.2013, constată că prin sentința civilă nr. 5752 din 25.09.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. a respins acțiunea formulată de reclamanta S. E., prin mandatar NP Cioia A., în contradictoriu cu pârâtul O. de C. și Publicitate Imobiliară A., fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că Judecătoria Ineu, prin sentința nr. 9/10.01.2013 pronunțată în dosar nr._ și respectiv sentința nr. 10/10.01.2013 pronunțată în dosar nr._, a admis plângerile reclamantei, a anulat încheierile CF nr._/19.11.2012 și nr._/02.11.2012 ale BCPI Ineu și a dispus înscrierea actelor în ordinea primirii, respectiv primul contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BN Cioia sub nr. 3958/20.09.2012 și apoi somația emisă de B. J. sub nr. 268/20.09.2012.

S-a reținut că sentințele au fost pronunțate în considerarea faptului că cererea executorului de notare a somației a fost depusă ulterior (02.10.2012) față de cererea notarului de intabulare în temeiul contractului depusă la 25.09.2012, astfel că notarea somației nu putea fi înregistrată întrucât imobilul fusese înstrăinat anterior.

Pretențiile reclamantei în sumă totală de 2.020 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarele nr._ și nr._ ale Judecătoriei Ineu și care fac obiectul cauzei de față, se compun din 2.000 lei servicii juridice conform contractelor de asistență juridică nr. 305/2012 și nr. 306/2012 (achitate de BNP „Veritas” către CAA „M., B., O.” prin virament bancar la 17.12.2012), 16 lei taxele judiciare de timbru și 4 lei mandatul de reprezentare nr. 3466/05.12.2012; nu și invitația pârâtei la mediere, care vizează prezenta cauză și nu cele două plângeri.

Conform art. 915 Cod civil, cel prejudiciat printr-o faptă săvârșită, chiar din culpă, în păstrarea și administrarea cărții funciare va putea cere obligarea, în solidar, la plata de despăgubiri a oficiului de cadastru de la locul situării imobilului și a persoanei răspunzătoare de prejudiciul astfel cauzat, dacă prejudiciul nu a putut fi înlăturat, în tot sau în parte, prin exercitarea acțiunilor și căilor de atac prevăzute de lege.

Ca atare, în cazul administrării defectuoase a cărții funciare, legiuitorul a prevăzut o răspundere specială, derogatorie de la dreptul comun, condiționată de faptul ca paguba celui prejudiciat să nu fi putut fi înlăturată prin exercitarea acțiunilor și căilor de atac prevăzute de lege.

Prima instanță a apreciat că, în cauză, această cerință legală nu este îndeplinită, întrucât paguba reclamantei constând în înscrierea eronată a succesiunii celor două acte a fost reparată prin anularea încheierilor de carte funciară și dispunerea înregistrării corecte a actelor.

Pe de altă parte s-a apreciat că în cadrul plângerii împotriva încheierii de carte funciară, oficiul de cadastru și publicitate imobiliară nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, acesta neputând fi citat în proces conform art. 501 din Legea nr. 7/1996 și nici considerat a fi căzut în pretenții în sensul art. 274 Cod procedură civilă, astfel că nici solicitarea eventuală a unor asemenea cheltuieli pe cale separată nu poate fi primită, întrucât în caz contrar s-ar eluda dispozițiile legale privind lipsa calității procesuale pasive a oficiului.

Instanța de fond a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S. E., prin mandatar Cioia A., solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2020 lei ocazionate în dosarele nr._ și nr._ ale Judecătoriei Ineu, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului se arată că hotărârea atacată este neîntemeiată întrucât acțiunea nu a fost introdusă în baza art. 274 Cod procedură civilă și nici ca o acțiune separată ulterioară pentru plata cheltuielilor întemeiată pe acest articol, ci ca o acțiune în răspundere civilă delictuală pentru pagubele suferite ca urmare a șirului de nelegalități comise de intimată.

În opinia apelantei, intimata avea posibilitatea legală, ca prin cererea de reexaminare formulată, să dispună anularea încheierilor atacate și înscrierea în cartea funciară a operațiunilor conform legii, dar nu a făcut acest lucru, respingând cererile de reexaminare.

Se mai arată că OCPI A., precum și BCPI Ineu s-au aflat în culpă procesuală, în sensul că prima, este partea din vina căreia s-a purtat procesul prin respingerea cererilor de reexaminare formulate împotriva încheierilor de carte funciară, astfel încât apelanta că este îndreptățită să recupereze integral cheltuielile de judecată efectuate și dovedite.

De asemenea, în motivele de apel se arată că înscrierile defectuoase din cartea funciară s-au datorat angajaților intimatei, care nu au înregistrat cererile conform prevederilor legale, respectiv în ordinea primirii acestora la biroul de carte funciară, iar cererile de reexaminare au fost respinse, apelanta fiind nevoită să formuleze plângere la instanțele judecătorești.

P. întâmpinarea depusă la dosar intimata a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală, cu motivarea că în cauză nu poate fi vorba de răspundere civilă delictuală, iar din documentele depune la dosarul cauzei de către reclamantă nu reiese legătura de cauzalitate dintre acestea și dosarele aflate pe rolul Judecătoriei Ineu.

Analizând apelul prin prisma dispozițiilor art. 476-479 Noul Cod de procedură civilă și a motivelor invocate, tribunalul constată că este fondat.

Verificând hotărârea atacată tribunalul constată că prima instanță a reținut o stare de fapt astfel cum rezultă din probele administrate în cauză dar în mod eronat a apreciat că nu sunt întrunite dispozițiile art. 915 Noul Cod Civil.

Art. 915 Noul cod civil reglementează răspundere pentru ținerea defectuoasă a cărții funciare și prevede: (1) Cel prejudiciat printr-o faptă săvârșită, chiar din culpă, în păstrarea și administrarea cărții funciare va putea cere obligarea, în solidar, la plata de despăgubiri a oficiului teritorial de cadastru și publicitate imobiliară de la locul situării imobilului și a persoanei răspunzătoare de prejudiciul astfel cauzat, dacă prejudiciul nu a putut fi înlăturat, în tot sau în parte, prin exercitarea acțiunilor și căilor de atac prevăzute de lege.

(2) Dreptul la acțiune se prescrie într-un termen de un an, socotit din ziua în care cel vătămat a cunoscut faptul păgubitor, însă nu mai târziu de 3 ani de la data când s-a săvârșit fapta prin care s-a cauzat prejudiciul. Prescripția este suspendată prin exercitarea acțiunilor și căilor de atac prevăzute de lege pentru înlăturarea efectelor faptei păgubitoare.

Sintagma „ținere defectuoasă” presupune nu doar păstrarea, conservarea cărții funciare, ci și administrarea acesteia, respectiv toate operațiunile de înscriere în evidențele cărții funciare.

Prejudiciul în cazul acestei răspunderi presupune ca pe lângă condițiile constând în caracterul cert, actual, determinat sau determinabil și acela de a rezulta dintr-o faptă săvârșită în păstrarea la administrarea cărții funciare. Fapta cauzatoare a prejudiciului poate consta în orice acțiune sau inacțiune în legătură cu păstrarea și administrarea cărții funciare.

În prealabil introducerii acțiunii în justiție pentru repararea prejudiciului victima trebuie să facă dovada că a exercitat acțiunile și căile de atac prevăzute de lege și care să aibă în vedere înlăturarea faptului prejudiciabil săvârșit în legătură cu păstrarea și administrarea cărții funciare.

După epuizarea acestor acțiuni, victima prejudiciului poate formula pretenții în justiție în temeiul prev. de art. 915 Noul Cod civil.

În speță, prejudiciul reclamantei nu a fost reparat în totalitate dat fiind că în procedura prev. de art. 501 din Legea nr. 7/1996 O. de cadastru și publicitate imobiliară nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Suma de 2.000 lei pe care a cheltuit-o reclamanta pentru angajarea unui avocat în vederea promovării plângerilor împotriva încheierilor de CF constituie un prejudiciu nereparat și determinat de fapta ilicită a Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară astfel cum este definită în art. 915 Noul Cod civil.

Pentru aceste motive, tribunalul, în temeiul art. 480 Noul Cod de procedură civilă, va admite apelul formulat de apelanta-reclamantă S. E. în contradictoriu cu intimatul-pârât O. de C. și Publicitate Imobiliară A. împotriva sentinței civile nr. 5752/25.09.2013 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._, și în consecință va schimba în tot sentința atacată în sensul că va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S. E. prin mandatar NP Cioia A. în contradictoriu cu pârâtul O. de C. și Publicitate Imobiliară A. și va obliga pârâtul la plata sumei de 2.000 lei reprezentând prejudiciu.

În temeiul art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, va obliga intimatul-pârât la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 87 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă S. E. în contradictoriu cu intimatul-pârât O. de C. și Publicitate Imobiliară A. împotriva sentinței civile nr. 5752/25.09.2013 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._, și în consecință:

- schimbă în tot sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S. E. prin mandatar NP Cioia A. în contradictoriu cu pârâtul O. de C. și Publicitate Imobiliară A., și obligă pârâtul la plata sumei de 2.000 lei reprezentând prejudiciu.

Obligă intimatul-pârât la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 87 lei reprezentând taxa judiciară de timbru în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2013.

Președinte, Judecător, Grefier,

O. Ș. S. L. L. A. C.

Red. jud. LL/M.I.

4 ex./13.01.2014

2 .

Se comunică părților:

- apelanta-reclamantă S. E. prin mandatar NP Cioia A. – dom. pr. ales in A., .. 37, .> - intimatul-pârât O. de C. și Publicitate Imobiliară A. - sediul în A., Spl. G. M. FN

Judecător primă instanță – C. B. – Judecătoria A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 580/2013. Tribunalul ARAD