Contestaţie la executare. Decizia nr. 122/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 122/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 10400/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 122
Ședința publică din 11 februarie 2013
Președinte M. A.
Judecător T. B.
Judecător D. M.
Grefier V. M.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenții F. M. și F. E. Letiția în contradictoriu cu intimații D. E., D. R., D. R. împotriva Sentinței civile nr._/04.12.2012 pronunțată de Judecătoria A., având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal se prezintă recurenta F. E. Letiția, mandatarul recurenților B. G. și avocata recurenților avocat P. C. din Baroul A. și intimata D. E. asistată de avocatul intimaților Ț. P. I. din Baroul A., lipsă fiind recurentul F. M. și intimații D. R., D. R..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 1209,5 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se depunerea la 01.02.2013, prin serviciul registratură al instanței, a originalului chitanței de plată a taxei judiciare de timbru de 1.200 lei de către mandatarul recurenților B. Gh. La data de 07.02.2013, prin serviciul registratură al instanței s-a depus la dosar cererea recurenților prin care arată că declarația orală a recurentei data în data de 04.02.2013, ora 14,00 luată extra procesual, cum că în această cauză nu ar fi reprezentați de domnul B. G. a fost rezultatul unei confuzii asupra cauzei, deoarece în restul cauzelor recurenții sunt reprezentați doar prin avocat. La această cerere au fost depuse și note de ședință.
Instanța a extras din Ecris și dispune atașarea la dosar a deciziei civile nr.1407/17.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/2011.
Instanța atrage atenția mandatarului recurenților raportat la argumentul invocat de acesta în adresa de depunerea la dosar a chitanței de mai sus, că s-ar putea prevala în proces de copia chitanței de plată a taxei judiciare de timbru doar dacă s-a menționat în acest înscris numărul dosarului în care se plătește taxa. În plus, art. 39 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificată aprobate prin Ordinul nr.760/1999 al Ministrului Justiției nu îi îngăduie depunerea la dosar a copiei chitanței de plată a taxei judiciare de timbru certificată de parte sau mandatarul acesteia pentru conformitate cu originalul, ci reglementează dovedirea plății taxei judiciare de timbru cu copia chitanței de plată eliberată de „unitățile Casei de Economii și Consemnațiuni sau de trezoreriile statului sau, după caz, copia de pe ordinul de plată vizat de unitatea la care s-a făcut plata, certificate pentru conformitate de organul prestator al serviciului”. Deci ceea ce trebuie să depună la dosar părțile este copia chitanței de plată a taxei judiciare de timbru certificată, în original, de organul prestator al serviciului de plată (adică de funcționarul unității CEC sau a trezoreriei statului,ce a încasat plata taxei) pentru conformitate cu originalul.
Recurenta F. E. Letiția arată că știe care este obiectul procesului și precizează că dorește ca recurenții în acest dosar să fie reprezentați atât de mandatarul B. G. cât și de avocat P. C. din Baroul A. .
Mandatarul recurenților precizează că decizia civilă nr.1407/17.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/2011, extrasă de instanță din Ecris nu are nicio relevanță în soluționarea prezentului recurs.
Instanța solicită recurentei să precizeze a cui sunt semnăturile din cererea de recurs, astfel că aceasta identifică prima semnătură ca fiind a sa iar cea de a doua fiind a soțului ei, respectiv recurentul F. M..
Reprezentantul intimaților depune la dosar o copie a declarației de renunțare a recurenților de a fi reprezentați în care se face mențiunea „ca niciodată să nu facă în numele nostru” și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori alte probe de administrat și apreciind recursul în stare de soluționare, instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată .
NOTĂ: După terminarea dezbaterilor, prin serviciul registratură al instanței intimata D. E. a depus la dosar un înscris.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat la această instanță la data de 09.01.2013, constată că prin Sentința civilă nr._/04.12.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, s-a admis excepția tardivității formulării contestației la executare; s-a respins contestația la executare formulată de contestatorii F. M. și F. E.-Letiția, în contradictoriu cu intimații D. E., D. R. și D. R., având ca obiect cererea de continuare a executării silite în dosarul execuțional nr.190/2007 al B. H. P.; s-a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a tranzacției autentificată sub nr. 1924/10.11.2011 de notarul public T. D., ia act de renunțarea la judecata cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta S. E. E. și au fost obligați contestatorii la plata către intimata D. E. a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței pronunțate, instanța de fond a reținut următoarele:
Dosarul execuțional susmenționat, a avut ca obiect cererea creditorilor F. M. și F. E.-Letiția de punere în executare silită a titlului executor constând în decizia civilă nr. 198/A/17.05.2006, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr. 3177/A/2006, rămasă irevocabilă, împotriva debitorului D. D. R., pentru o creanță în cuantum de 40.000 euro, dobânda legală aferentă începând cu data de 25.11.2004, precum și cheltuieli de judecată.
Pe parcursul executării, debitorul D. D. R. a decedat, executarea continuând față de moștenitorii acestuia, soția D. E., și copii D. R. și D. R..
În dosarul execuțional s-a procedat la vânzarea la licitație publică a cotei de 1/2 din imobilul situat în A., .. 52, jud. A., cota fiind adjudecată la data de 28.06.2011 de creditoarea F. E. Letiția, cu prețul de 218.453 lei, conform actului de adjudecare încheiat de executorul judecătoresc la data de 15.07.2011.
La data de 04.08.2011, conform contractului de vânzare cumpărare, autentificat de notarul public P. M. N. sub nr. 665, F. M. și F. E.-Letiția vând cumpărătoarei S. E. E., cu prețul de 15.000 euro, cota de 1/2 din imobil dobândită prin adjudecare.
La data de 11.08.2011, prin sentința civilă nr. 7937/11.08.2011, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2011, a fost admisă contestația la executare formulată de către contestatorii D. E., D. R. și D. R. împotriva intimaților F. M. și F. E.-Letiția, și a fost anulată licitația publică din data de 28.06.2011, efectuată în dosarul execuțional nr. 190/2007, și s-a dispus întoarcerea executării până la ultimul act de executare anterior suspendării din data de 16.12.2010.
Sentința nr. 7937/2011 a rămas irevocabilă la data de 17.10.2011, în urma deciziei civile nr. 1251/17.10.2011 pronunțată de Tribunalul A., prin care s-a constatat nul recursul exercitat de recurenții F. M. și F. E.-Letiția.
La data de 10.11.2011, a fost încheiată între F. M. și F. E.-Letiția, în calitate de creditori în mai multe dosare execuționale printre care și dosarul nr. 190/2007 al B. P. H., și D. E., în calitate de debitor, o tranzacție, autentificată de notarul public T. D. sub nr. 1924/10.11.2011, prin care părțile au convenit stingerea litigiilor dintre ele, ce fac obiectul dosarelor menționate expres în tranzacție, în următoarele condiții:
- D. E. a achitat creditorilor suma de 10.000 euro, și a renunțat la judecată în dosarele nr._/55/2011, aflat în recurs la Curtea de Apel Timișoara, și nr._/55/2011, nr._/55/2011, nr._/55/2011, nr._/55/2011, nr._/55/2011, nr._/55/2011 și nr._/55/2010 aflate pe rolul Judecătoriei A., cu condiția ca creditorii să considere stinse toate datoriile pe care ea și copiii săi D. R. și D. R. le aveau față de aceștia în dosarele execuționale menționate expres;
- F. M. și F. E.-Letiția au primit suma de 10.000 euro de la debitoarea D. E. și au considerat stinse toate datoriile pe care aceasta și copiii ei D. R. și D. R. le datorau și care formau obiectul dosarelor execuționale nr. 918/2010, nr. 623/2010, nr. 917/2010, nr. 919/2010, nr. 190/2007, nr. 925/2010 și nr. 920/2010 aflate pe rolul B. P. H., declarând că nu mai au niciun fel de pretenții bănești sau de altă natură față de debitoare și succesibilii acesteia.
La data de 11.11.2011 creditorii F. M. și F. E.-Letiția formulează cererea de renunțare la executare silită în dosarul execuțional nr. 190/2007 al B. P. H., cerere pe care o înregistrează la executorul judecătoresc la data de 17.11.2011, și prin care învederează organului de executare că înțeleg să renunțe la executarea silită din acest dosar, nu mai solicită obligarea la plata vreunei sume de bani întrucât renunță la creanța ce formează obiectul dosarului execuțional, și solicită închiderea dosarului execuțional fără a mai se efectua vreun act de executare.
La aceeași dată de 17.11.2011, executorul emite o adresă către CEC Bank A., prin care, urmare a cererii creditorilor, solicită sistarea popririi asupra conturilor debitoarei D. E..
La data de 28.11.2011, pe rolul Judecătoriei A. s-a înregistrat dosarul nr. 18._, în care reclamanții D. E., D. R. și D. R. au chemat în judecată pe pârâta S. E. E., ulterior fiind împrocesuați și pârâții F. M. și F. E. Letiția, solicitând instanței să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 665/04.08.2011 de BNP P. M.-N.. Prin sentința civilă nr. 5403/05.06.2012, instanța a admis acțiunea, a anulat contractul de vânzare – cumpărare având ca obiect derivat cota de 1/2 din imobilul situat în A., .. 52, jud. A., și a dispus rectificarea cărții funciare nr._ A., în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei S. E. E. asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în A., .. 52, jud. A..
Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei civile nr. 1407 /R/17.10.2012, pronunțată de Tribunalul A..
După înregistrarea dosarului nr. 18._ pe rolul Judecătoriei A., contestatorii F. M. și F. E. Letiția au solicitat, prin cerere scrisă adresată executorului judecătoresc, redeschiderea dosarului execuțional nr. 190/2007. Prin adresa nr. 64/A/14.02.2012 emisă de B. P. H., s-a comunicat petenților că prin adresa din 11.11.2011 aceștia au renunțat la executarea silită și au solicitat închiderea dosarului execuțional, astfel încât nu sunt întrunite condițiile de reluare a executării silite prevăzute de art. 3716 Cod procedură civilă, iar pentru aceste motive cererea petenților a fost respinsă ca inadmisibilă.
La data de 16.03.2012, contestatorii F. M. și F. E.-Letiția au înregistrat la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara o plângerea penală împotriva executorului judecătoresc P. H., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal, cu privire la refuzul executorului judecătoresc de a redeschide dosarul execuțional nr. 190/2007, la cererea creditorilor.
Plângerea a făcut obiectul dosarului nr. 97/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, iar prin rezoluția nr. 307/P/2011 (dosar la care a fost conexat dosarul nr. 97/P/2012) din data de 10.05.2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât nu se poate reține în sarcina executorului infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei.
P. a reținut că, din analiza lucrărilor dosarului, nu se conturează existența infracțiunii de abuz în serviciu în sarcina executorului judecătoresc P. H.. S-a considerat că în mod legal și temeinic executorul a respins cererea numiților F. M. și F. E.-Letiția, de reluare a executării din dosarul execuțional nr. 190/2007, nefiind întrunite condițiile prev. de art. 3716 Cod de procedură civilă, deoarece prin cererea înregistrată la 17.11.2011 la executorul judecătoresc creditorii au renunțat la executarea silită, ceea ce constituie un caz de încetare a executării silite, prev. de art. 3715 Cod de procedură civilă, iar conform art. 3716 al. 1 din același cod, în acest caz nu se poate cere reluarea executării.
Împotriva acestei rezoluții, au formulat plângere petenții F. E. Letiția, F. M., D. E., D. R. și D. R., care a fost respinsă prin rezoluția nr. 741/II/2/2012 din 25.06.2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Împotriva celor două rezoluții, petenții F. E. Letiția și F. M. au formulat plângere la Curtea de Apel Timișoara – Secția Penală, înregistrată sub nr. de dosar_ din data de 19.07.2012, plângere respinsă definitiv, ca nefondată, prin sentința penală nr. 224/PI/26.09.2012.
În esență, instanța penală a reținut că în cazul renunțării la executare nu se poate solicita reluarea executării silite, astfel că în mod corect prin adresa comunicată petenților executorul judecătoresc le-a comunicat că în dosar nu se poate relua executarea. Totodată, s-a mai reținut că prin tranzacția semnată la 10.11.2011 petenții F. au arătat că nu mai au nici o pretenție de la debitoarea D. E. și copii săi D. R. și D. R., considerând stinse toate datoriile, iar în atare situație refuzul executorului judecătoresc de a relua executarea silită este unul justificat potrivit stării de fapt și dispozițiilor legale susmenționate, motive pentru care nu se poate reține în sarcina executorului infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Prin prezenta contestație la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 12.07.2012 (expediată cu poșta la 10.07.2012), contestatorii F. M. și F. E. Letiția au solicitat continuarea executării silite în dosarul execuțional nr. 190/2007 împotriva debitorilor D. E., D. R. și D. R., iar prin precizarea depusă la 06.08.2012 – la primul termen de judecată, și explicitată ulterior la data de 28.08.2012, au solicitat constatarea nulității absolute a tranzacției autentificată sub nr. 1924/10.11.2011.
Cu privire la contestația la executare:
S-a invocat de către intimații D. tardivitatea contestației la executare, raportat la prevederile art. 401 al. 1 lit. a din Codul de procedură civilă, conform căruia Contestatia se poate face in termen de 15 zile de la data cand contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a indeplini un act de executare, respectiv că a trecut termenul legal de 15 zile pentru formularea contestației împotriva refuzului executorului de a relua executarea silită, având în vedere, cel mai târziu, data de 16.03.2012 când contestatorii, prin formularea plângerii penale împotiva executorului, au cunoscut refuzul acestuia de reluare/continuare a executării silite.
Contestatorii au învederat instanței că, până la soluționarea în mod definitiv a plângerii penale formulate împotriva executorului – 26.09.2012, nu se pune problema de tardivitate, termenul pentru formularea contestației prorogându-se cu 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii penale.
Referitor excepția tardivității, instanța constată că termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 al. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, este un termen de decădere, conform dispozițiilor art. 103 din același cod, potrivit căruia: Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; in același termen vor fi arătate și motivele împiedicării.
Întrucât în cazul contestației la executare legea nu dispune altfel, iar formularea unei plângeri penale împotriva executorului nu este o împiedicare printr-o împrejurare mai presus de voința părții pentru formularea contestației, cu atât mai mult cu cât plângerea a fost respinsă atât de procurori cât și de instanța penală ca nefondată, instanța de fond a constatat că excepția tardivității contestației este întemeiată, astfel că s-a admis și s-a respins ca tardivă contestația la executare având ca obiect cererea de continuare a executării silite în dosarul execuțional nr. 190/2007 al B. H. P..
Cu privire la petitul privind constatarea nulității absolute a tranzacției autentificată sub nr. 1924/10.11.2011 de notarul public T. D.:
Este adevărat că, în condițiile în care contestația la executare va fi respinsă ca tardivă, cu consecința că executarea silită în dosarul execuțional rămâne încetată, nu mai există o legătură între contestația la executare propriu zisă și acest petit privind constatarea nulității absolute a tranzacției (tranzacția nefiind titlul executoriu pus în executare silită în dosarul execuțional, pentru a fi incidente dispozițiile art. 399 al. 3 Cod de procedură civilă, privitoare la posibilitatea de a face apărări de fond împotriva titlului care nu este emis de o instanță judecătorească).
Având în vedere însă că această precizare/modificare de acțiune a fost făcută în termenul prevăzut de art. 132 Cod de procedură civilă, respectiv la prima zi de infațișare, și că a fost legal timbrată la valoarea indicată în tranzacție, instanța de fond a soluționat acest capăt de cerere ca un petit conex contestației la executare.
Contestatorii au invocat ca motiv de nulitate a tranzacției împrejurarea că debitoarea D. E. a încheiat tranzacția și în numele celorlați doi codebitori din dosarul execuțional, cei doi copii majori ai săi - D. R. și D. R., fără a avea împuternicire specială pentru aceasta, astfel că, în temeiul art. 2268 din Codul civil, conform căruia Nu se poate tranzacționa ... cu privire la drepturi de care părțile nu pot să dispună, tranzacția este nulă absolut.
Intimații D. au solicitat respingerea acestei cereri, întrucât tranzacția a fost încheiată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data întocmirii sale, fiind expresia acordului de voința dintre părți, iar obiectul acesteia nu era prohibit de lege. Intimata D. E. a încheiat tranzacția în numele său propriu, asumându-și obligații proprii, în schimbul obligației asumată de creditorii F. de a renunța la executarea silită în mai multe dosare execuționale, printre care și cel cu nr. 190/2007 al B. P. H..
Analizând clauzele cuprinse în tranzacție, instanța constată că, într-adevăr, intimata D. E. a achitat creditorilor F. suma de 10.000 euro, și și-a asumat obligația de a renunța la judecată în mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor, indicate expres, cu condiția ca creditorii să considere stinse toate datoriile pe care ea și copiii săi le aveau față de aceștia în anumite dosare execuționale, de aemenea menționate expres.
Pe de altă parte, creditorii F. M. și F. E.-Letiția au primit suma de 10.000 euro de la debitoarea D. E. și au considerat stinse toate datoriile pe care aceasta și copiii ei le datorau și care formau obiectul dosarelor execuționale menționate, printre care și cel cu nr. 190/2007, declarând că nu mai au niciun fel de pretenții bănești sau de altă natură față de debitoare și succesibilii acesteia.
În contextul art. 2268 din Codul civil, instanța de fond a observat că nu se poate vorbi de drepturi cu privire la care părțile nu ar fi putut dispune. Intimata a achitat o sumă de bani și a renunțat la judecată în dosarele aflate pe rolul instanțelor (sau cel puțin contestatorii nu au invocat că nu s-ar fi respectat această obligație), iar creditorii au declarat că nu mai au pretenții față de intimată și copiii ei, considerând stinse datoriile acestora, inclusiv cea pusă în executare în dosarul execuțional nr. 190/2007. Astfel, fiecare parte semnatară a tranzacției a dispus de drepturi și și-a asumat obligații proprii.
Ulterior încheierii tranzacției, a fost închis de către executorul judecătoresc dosarul execuțional nr. 190/2007, însă nu direct ca urmare a tranzacției (care într-adevăr nu a implicat toate părțile din dosarul execuțional), ci în urma renunțării creditorilor la executarea silită, act unilateral al acestora ce nu implica vreun consimțământ al debitorilor.
În consecință, instanța de fond a constatat că tranzacția nu a fost încheiată cu încălcarea prevederilor art. 2268 Cod civil, astfel că a respins și acest capăt de cerere.
Față de cele de mai sus, instanța de fond a admis excepția tardivității contestației și a respins ca atare contestația la executare, a respinge și petitul privind constatarea nulității absolute a tranzacției, iar în temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, a obligat contestatorii la plata către intimata D. E. a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, au declarat recurs recurenții F. M. și F. E. Letiția, solicitând admiterea acestuia arătând că acceptă soluția instanței de fond cu privire la capătul de cerere al contestației la executare, dată pe excepția tardivității, iar cu privire la capătul de cerere privind nulitatea absolută a actului juridic „tranzacție nr.1524/10.11.2011 –BPN T. D., capăt de cerere judecat distinct de instanță, apreciază că soluția este imorală și contrară legii, astfel că solicită modificarea Sentinței civile nr._/04.12.2012 în sensul admiterii acestui capăt de cerere în nulitate absolută a tranzacției, pentru lipsa de părți și obiect, raportat la fiecare parte, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurenta arată că, soluția instanței de fond este imorală pentru că dacă ar rămâne neschimbată ar valida o escrocherie a unei familii de cămătari romi împotriva recurenților, pensionari de peste 80 de ani, cămătărie care i-a deposedat de casa lor în urma unui împrumut echivalent azi a 1500 euro,ei stând și azi în chirie, deși în urma cu un an jumătate aveau o creanța împotriva lor de peste 52.000 euro, garantată imobiliar, în curs de executare silită. Familia de cămătari a refuzat să depună la dosarul execuțional în care erau urmăriți silit imobiliar hotărârea definitivă prin care li se dădea câștig de cauza în contestația lor la executare și unde instanța a dispus anularea adjudecării de către ei a cotei de 1/2 dintr-un imobil al lor și reluarea executării silite imobiliare de la un moment anterior vânzării la licitație, amăgindu-i că dacă semnează o Tranzacție cu ei de "închidere a dosarului execuțional și de stingere a datoriei lor față de ei,vor rămâne cu cota de 1/2 din imobil adjudecată (și vândută de ei între timp către S. E. cu 15.000 euro)iar ei le vor mai da încă 10.000 Euro. Recurenții de bună credință au semnat Tranzacția în care și-au exprimat acordul de închidere a dosarului execuțional și de stingere a datoriilor și au primit cei 10.000 euro de la unul din debitori D. E. (în nume propriu spune ea că a dat cei 10.000 euro în înscrisurile depuse la dosar) și au renunțat la executarea silită împotriva celor 3 debitori în dosarul execuțional. Imediat ce s-au văzut cu dosarul execuțional închis, cei trei i-au dat iar in judecata cerând instanței să constate nul absolut contractul de vânzare dintre ei și S. E. E., pe motiv că însăși adjudecarea lor a fost desființată ca urmare a admiterii contestației lor la executare, cerere care le-a fost admisă de către instanță, recurenții fiind puși acum să reîntoarcă prețul de 15.000 euro lui S. E. E.. Esența escrocheriei familiei de cămătari romi constă în faptul că în pofida promisiunilor făcute către ei ,ca să obțină semnarea de către ei a Tranzacției și a declarației de renunțare la executare, ea se va folosi în procesul ce a urmat închiderii dosarului execuțional de jumătate din hotărârea dată în contestație la executare (partea cu anularea licitației prin care recurenții au adjudecat cota ideala de 1/2) punându-i în postura ca ei să nu poată folosi cealaltă jumătate, în care judecătorul ordona continuarea executării silite imobiliare, deoarece dosarul execuțional a fost între timp închis. Dar hotărârea instanței de fond este contrară legii judecătorul instanței de fond încălcând într-o manieră brutală prevederile imperative ale Codului civil și creându-le efectiv acum o pagubă de peste 40.000 Euro,dacă ar rămâne neschimbată. Tranzacția este un contract, în speță tranzacția privea în conținutul ei închiderea unui dosar execuțional și stingerea unor datorii, deci era o tranzacție dintre ei creditori și cei trei debitori în condițiile când fiecare debitor avea o datorie distinctă ,ca urmare a succesiunii. Un astfel de act juridic este lovit de nulitate absolută, cât timp lipsește semnătura a doi debitori și indicarea cuantumului creanței stinse pentru fiecare. Lipsește deci partea contractuală și obiectul în ceea ce îi privește pe debitorii D. R. și D. R.. În cazul debitoarei D. E.,care susține în acesta acțiune că a plătit doar în numele ei cei 10.000 Euro, Tranzacția este nulă și vis a vis de ea, deoarece lipsește obiectul. Într-o tranzacție obiectul nu se deduce, nu se presupune ci trebuie să fie fără echivoc. Deci,în speță Tranzacția nu este numai nulă absolut parțial (cu privire la debitorii D. R. si D. E.) ci este nulă inclusiv cu privire la D. E., pentru ca nu îi indică creanța concretă, și pentru că prin semnătura ei raportată la conținutul Tranzacției, D. E. tinde la obținerea închiderii întregului dosar execuțional și la stingerea întregii datorii. Dacă în Tranzacție s-ar fi menționat ca D. E. plătește în numele ei suma de 10.000 euro iar recurenții se obligă să stingă restul datoriei față de ea și să închidă dosarul execuțional (prin renunțare la executare silita față de ea) atunci Tranzacția ar fi avut obiect față de ea și ar fi avut doar posibilitatea juridică să ceară nulitatea absolută parțială, ori cit timp lipsește obiectul tranzacției dintre ei și D. E., acest act juridic (contract) Tranzacție devine nul absolut în întregul său. Evident, suma de 10.000 Euro urmează a fi dedusă din datoria debitoarei D. E. față de recurenți. Instanța de fond a comis o mare greșeală de judecată, validând această Tranzacție nulă absolut pe ideea ca ulterior ei s-a făcut o renunțare la executarea silită în dosarul execuțional. Chemat să se pronunțe printr-un capăt distinct de cerere asupra nulității Tranzacției judecătorul cauzei trebuie să facă aplicarea legii civile la acesta Tranzacție și nu să se raporteze la evenimente ulterioare Tranzacției. Nulitatea absolută nu poate fi acoperită, ratificată. Dacă s-ar accepta raționamentul judecătorului instanței de fond și ar fi validata aceasta Tranzacție (fără părți, fără obiect concret vis a vis de fiecare parte), pur si simplu nu vor mai putea formula o nouă cerere de executare silită nici măcar împotriva celor doi debitori nesemnatari, pentru ca ei se vor apăra invocând tocmai validarea de către instanță a Tranzacției în acțiunea noastră în nulitate, deci ștergerea datoriei lor.
Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 21.01.2013, recurenții arată că instanța de fond nu își motivează hotărârea prin raportare concretă la argumentele lor de drept, însușindu-le sau respingându-le motivat ; recunoaște drept valid în întregul lui un act juridic „Tranzactie" între 5 persoane,dar semnat numai de 3, deci fără 2 părți și în fine recunoaște drept valid în întregul lui actul juridic „Tranzacție” dintre doi creditori și 3 debitori distincți, deci fără obiect (datoria expresă a fiecărui debitor față de recurenți, care se stinge prin Tranzacție, în condițiile când fiecare debitor avea o datorie proprie, ca efect al succesiunii).
De asemenea prin concluziile scrise depuse în ședința publică din 28.01.2013 recurenții solicită admiterea recursului și modificarea parțială a sentinței civile_/04.12.2012 a Judecătoriei A., în sensul constatării nulității absolute a actului juridic civil, respectiv a Tranzacției nr.1524/10.11.2011 cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbre (2419 lei fond + 1209,5 lei recurs) aferente capătului de cerere privind nulitatea absolută a tranzacției 1524/10.11.2011 + onorar avocat în recurs, reiterând aceleași motive expuse deja în cererea de recurs.
Intimații au depus concluzii scrise atât prin serviciul registratură al instanței, la data de 28.01.2013 cât și în ședința publică din 11.02.2013 prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținând hotărârea recurată ca temeinică și legală, cu cheltuieli d e judecată.
În motivarea poziției lor intimații arată că, în mod corect prima instanța a respins ca tardiva contestația la executare formulată de către recurenți. Deasemenea, întemeiat și fundamentat juridic a respins capătul de cerere privind nulitatea tranzacției, întrucât aceasta a fost încheiată cu respectarea legii și a voinței părților. Corect a sesizat prima instanța faptul ca părțile semnatare ale tranzacției au dispus de drepturi proprii si-au asumat obligații proprii, pe de o parte D. obligându-se a achită suma de 10.000 euro si de a renunța la judecată în mai multe dosare menționate expres, iar pe de altă parte creditorii obligându-se a considera stinse toate datoriile pe care intimații le aveau față de ei în dosarele execuționale expres menționate, obligații care au fost aduse la îndeplinire. Prima instanța a sesizat corect si faptul ca și dos. 190/2007, a fost închis nu direct ca urmare a tranzacției, ci în urma renunțării creditorilor la executare silită, ca act unilateral al acestora, ce nu implică vreun consimțământ al debitorilor. În consecință, în mod just a reținut prima instanță faptul că tranzacția încheiată nu a încălcat prevederile art. 2268 C.civ.
Recursul formulat în cauză nu este în măsură, prin motivele sale, să ducă la
desființarea sentinței, întrucât acestea nu conțin argumente juridice care sa poată
răsturna raționamentul primei instanțe. Mai mult, povestea, desigur ireală, expusă în
recurs referitoare "familia de cămătari romi" sau la "pensionari de peste 80 de ani" este arhi-cunoscută de către toate instanțele, fiind invocate în fiecare proces, astfel că nu mai produce efectul emoțional scontat de inventatorul ei, nemaiputând înclina o soluție în favoarea acestuia. Aceasta pentru ca nu poate suplini lipsa argumentelor juridice.
Recurenții susțin, în mod nereal, faptul că intimații ar fi refuzat să depună la dosarul exec. 190/2007 sentința din dos.civ._/55/2011, prin care se dispunea desființarea licitației și întoarcerea executării silite. Hotărârea menționata a fost pronunțata în contradictoriu cu recurenții de față, care erau intimați în dos.de contestație la executare, precum și creditori în dos. exec, astfel că hotărârea a fost comunicată și acestora de către instanță. Prin urmare, chiar dacă ar fi refuzat ,ei debitorii să depună la dosarul exec. hotărârea menționata, ceea ce nu este adevărat, cu toate că nu aveau nici o obligație în acest sens, creditorii, azi recurenți, ar fi putut depune personal la dosarul exec. hotărârea despre care au făcut vorbire.
Mai mult, nu este adevărat că instanța, în dos.civ._/55/2011, atunci când a desființat licitația și adjudecarea, ar fi ordonat reluarea, continuarea executării silite de la un moment anterior licitației. Nici nu putea face aceasta câtă vreme executarea silită era suspendată provizoriu, până la data de 22.11.2011 când au renunțat la judecata contestației la exec. din dos.civ._/55/2010. În realitate, prin sentința prin care a desființat licitația și actul de adjudecare, instanța a dispus, ca efect al admiterii contestației, întoarcerea executării silite în dos.exec.190/2007, până la ultimul act de executare valabil încheiat anterior suspendării provizorii a executării silite la data de 16.12.2010. Era si normal să fie așa, câtă vreme, după suspendarea executării, executorul a efectuat acte de adjudecare, cu prejudicierea intimaților debitorilor. Deci instanța nu a ordonat reluarea sau continuarea executării, ci reîntoarcerea la situația existenta la momentul suspendării executării silite din 16.12.2010, desființând toate actele de executare ulterioare si realitățile juridice create prin acele acte de executare. Faptul că recurenții au înstrăinat cota de imobil adjudecată, imediat după adjudecare și în timp ce contestația la executare privind desființarea licitației se afla pe rol, arată reaua lor credință față de intimați, întrucât aceștia au încercat să piardă urma imobilului, pentru a nu mai putea să valorifice o prefigurată sentința de desființare a licitației. Însă, intimații au notat în CF-ul imobilului procesul având ca obiect contestația la executare, astfel că orice terț cumpărător devenea de rea-credință față de intimați, cunoscând realitatea juridică a imobilului. Într-o succesiune logică, a urmat un alt proces prin care, în mod irevocabil, au obținut desființarea vânzării ulterioare realizată de recurenții F.. Însă, câtă vreme terțul comparator a cunoscut posibila cauza de evicțiune, fiind de rea-credință la întocmirea vânzării, acesta nu poate solicita și obține restituirea prețului de 15.000 euro, plătit soților F., astfel că susținerile din recurs sunt nereale. Pe de altă parte, intimații nu i-am amăgit pe creditori să încheie o tranzacție cu mine, contrar celor susținute, ba chiar ideea unei împăcări a venit din partea creditorilor, nici o clipa nu au promis creditorilor că ei vor rămâne cu cota de ½ din imobilul intimaților de domiciliu, singura înțelegere care a avut loc între ei a fost aceea materializată în cuprinsul tranzacției. Nici o altă înțelegere nu a avut loc între ei, consimțământul creditorilor și al intimaților fiind liber exprimat și reprezentând expresia acordului lor de voință, aceasta fiind voința reală a lor. Dacă acum recurenții susțin o altă ipoteză, ar fi trebuit să probeze acest aspect în fața instanței. Dealtfel, chiar hotărârea de desființare a licitației și a actului de adjudecare, reliefa clar, fără dubii, faptul că titlul creditorilor, adică actul de adjudecare, era desființat, astfel ca imobilul adjudecat de recurenții de azi, revenea în proprietatea intimaților, prin urmare, nu se poate susține în mod credibil faptul că creditorii-recurenți ar fi crezut că ar fi putut rămâne cu imobilul. Aceasta pentru că, în primul rând, nu mai aveau un titlu în baza căruia să se reclame proprietari. Iar dacă ar accepta susținerea că o asemenea promisiune a fost făcută, atunci ea ar fi trebuit în mod obligatoriu să se regăsească în tranzacție, câtă vreme în caz contrar, în lipsa unui titlu (act autentic) aceștia nu ar fi putut deveni proprietari. Deci, o data în plus, nu poate fi credibila susținerea recurenților că le-ar fi promis că aceștia vor rămâne proprietari ai imobilului supus executării, câtă vreme aceasta nu s-a regăsit în tranzacție, iar simpla promisiune, neexprimată printr-un act autentic, nu ar fi putut duce la translatarea proprietății unui imobil. Însă, în mod real, o asemenea promisiune nu a existat, iar recurenții dacă o susțin ar fi trebuit a o proba. Mai mult, poziția recurenților nu este constanta, aceasta schimbându-se de la prima instanța la recurs, câtă vreme aceștia susțineau în fața primei instanțe faptul că intimații ar fi valorificat tranzacția în dos.exec. 190/2007, când ar fi depus-o la dosar și ar fi solicitat includerea dosarului, pe când, în fața instanței de recurs, recunosc recurenții faptul că au depus o declarație de renunțare la executare silită. Contrar susținerilor recurenților, tranzacția a fost legal întocmită, fapt consfințit și de instanța de fond, aceasta putând fi încheiată de către oricare din părțile cu interese contrare. Deci, nu este obligatoriu a se încheia între toate părțile unui litigiu, ci este posibil și permis a se încheia între o parte sau toți debitorii cu o parte sau toți creditorii. Deci nu lipsește partea contractuală și nici obiectul tranzacției. Părțile contractante sunt intimata în calitate de debitoare, pe de o parte, și recurenții de azi - soții F. – în calitate de creditori, pe de alta parte. Obiectul tranzacției este determinat și clar, tranzacția având menirea de a pune capăt, pe cale amiabilă, a litigiului dintre ei părțile contractante, astfel: intimata s-a obligat a renunța la judecată în anumite dosare civile aflate pe rolul instanțelor, clar identificate in tranzacție, precum și a achitat 10.000 de euro către creditori, iar aceștia s-au obligat față de ea să considere stinse toate obligațiile ce făceau obiectul unor dosare exec, clar identificate în tranzacție, pe care intimații le aveam față de recurenți.
Obiectul tranzacției a fost determinat clar, atât ca întindere cât și ca și cuantum, toate dosarele civile și dosarele execuționale avute în vedere pentru tranzacție fiind enumerate în cuprinsul tranzacției. Tot așa, cuantumul creanței creditorilor, deși nu a fost înscris în tranzacție, acesta a fost clar determinat, câtă vreme în fiecare dosar exec. creanța era înscrisă cu exactitate, iar fiecare dosar exec. era enumerate în cuprinsul tranzacției. Deci obiectul nu se deduce și nu a fost presupus, ci a fost clar exprimat în tranzacție, fiind determinat. Prima instanță, nu a ratificat o tranzacție nulă prin hotărârea recurată, contrar susținerilor recurenților, ci doar a arătat ca dosarul execuțional a fost închis în baza renunțării unilaterale și simple a creditorilor la executare silită, iar nu în baza tranzacției. Mai mult, instanța a arătat ca părțile și-au asumat obligații proprii și au dispus de drepturi de care au putut să dispună, contrar celor susținute de contestatori.
În alta ordine de idei, recurenții F. nici nu ar fi putut promova o acțiune de anulare a tranzacției, întrucât aceștia au fost de acord cu încheierea acesteia în forma în care a fost încheiată, ei asumându-și obligația de a considera stinse toate datoriile intimaților, din dosarele exec. menționate, astfel că, chiar dacă prin absurd s-ar accepta că exista o neregularitate, aceștia nu pot uza de propria lor turpitudine pentru obținerea anularii tranzacției. Mai mult, lucrurile s-au întâmplat exact așa cum au convenit prin tranzacție, creditorii și cu intimata D. E., iar cele stipulate acolo nu încalcă norme imperative ce au fost în vigoare la încheierea sa, astfel că nu se poate vorbi despre nulitate absolută. Singurii care, în ipoteza arătată, ar fi putut solicita desființarea tranzacției ar fi fost copii intimatei D. E., dacă în aceasta s-ar fi stipulat obligații în sarcina lor. Însă, cele stipulate în tranzacție le profită și copiilor ei, iar nu s-au stabilit obligații în sarcina lor.
Analizând recursul prin prisma dispozițiilor art.304 și 3041 Cod procedură civilă și a motivelor de recurs invocate, tribunalul constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente :
Astfel, recurenții critică sentința atacată doar cu privire la soluționarea capătului de cerere prin care au solicitat să se constate nulitatea tranzacției, susținând că lipsesc două părți contractante și obiectul acesteia.
Nu pot fi primite aceste susțineri, clauzele contractului fiind stipulate în mod clar, neechivoc și detaliat.
Contractul de tranzacție s-a încheiat între recurenți – în calitate de creditori în Dex nr. 190/2007 – pe de o parte și între intimată – în calitate de debitoare, pe de o altă parte.
Contrar susținerilor recurenților, doar aceștia sunt părți contractante și doar ei și-au asumat obligații prin contract, nicidecum debitorii D. R. și D. R..
Tranzacția este un contract prin care ambele părți își asumă obligații și fiecare dintre ele este ținută la executarea unei prestații în schimbul renunțărilor sau promisiunilor celeilalte părți, ambele părți contractante cunoscând existența și întinderea obligațiilor lor încă de la momentul încheierii contractului.
Iarăși, contrar susținerilor recurenților, obiectul tranzacției este bine definit. Debitoarea intimată a achitat recurenților suma de 10.000 Euro și și-a asumat obligația de a renunța la judecată în mai multe dosare pendinte cu condiția expresă ca recurenții să considere stinse toate datoriile pe care aceasta și copiii săi (debitorii D. R. și D. R.) le au față de recurenți în anumite dosare execuționale.
De asemenea, recurenții - creditori au primit suma de bani arătată și au arătat că înțeleg să considere stinse toate datoriile debitorilor, și nu mai au nici un fel de pretenții față de aceștia.
Se observă că, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, fiecare parte semnatară a tranzacției a dispus de drepturi și și-a asumat obligații proprii.
În condițiile în care, așa cum prevede art. 2286 cod civil – se poate tranzacționa asupra oricărui drept patrimonial, de asemenea, părțile au capacitatea de a tranzacționa, scopul urmărit este unul licit iar actul reprezintă expresia liberei lor voințe, recurenții nu pot invoca și obține constatarea nulității tranzacției.
Susțin recurenții că au fost amăgiți, crezând că vor rămâne cu cota adjudecată de ½ din imobil. Nu poate fi credibilă această pretinsă fraudă a debitoarei, în condițiile în care Sentința civilă nr. 7937/11.08.2011 - prin care a fost anulată licitația publică a devenit irevocabilă la data de 17.10.2011, iar tranzacția s-a încheiat ulterior, la data de 10.11.2011.
Ar mai fi de arătat că, tranzacția are efecte extinctive, după perfectarea contractului, părțile nemaifiind în măsură să formuleze pretenții legale legate de drepturile care au formulat obiectul tranzacției.
Iar intervenirea unor neînțelegeri ulterioare încheierii tranzacției, legate de punerea în executare a acesteia, nu atrage nulitatea sa, întrucât condițiile de validitate se analizează în raport de data încheierii ei.
Prin urmare, nu subzistă nici motivul invocat în susținerea acțiunii, în sensul că, după încheierea tranzacției, debitoarea a deschis un nou proces împotriva recurenților.
Pentru aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca neîntemeiat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, vor fi obligați recurenții să plătească intimaților 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de recurenții F. M. și F. E. Letiția în contradictoriu cu intimații D. E., D. R., D. R. împotriva Sentinței civile nr._/04.12.2012 pronunțată de Judecătoria A..
Obligă recurenții să plătească intimaților 1000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.02.2013.
Președinte Judecător Judecător
M. A. T. B. M. D.
Grefier
V. M.
Red.B.T.
Tehnored.V.L.
2 ex./ 13.03.2013
Nu se comunică.
Prima instanță: Judecătoria A., judecător H. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 580/2013. Tribunalul ARAD | Obligaţie de a face. Decizia nr. 331/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
