Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 289/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 289/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 1610/250/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.289/R
Ședința publică din 11 decembrie 2014
Președinte:N. C.
Judecător:S. N.
Judecător:L. L.
Grefier:C. S.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții B. O. și T. O., în contradictoriu cu pârâții D. A., S. V., M. H. și B. G. și reclamantul S. V., împotriva sentinței civile nr.393 din 12.06.2014 pronunțată de Judecătoria L. în dosar nr._, având ca obiect răspundere civilă delictuală.
La apelul nominal se prezintă recurenții, asistați de avocat U. V. I. D. din Baroul A. și intimatul S. V., asistat de avocat Anișoara M. din Baroul București, în substituire pentru domnul avocat P. C., lipsind ceilalți intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursurile au fost declarate și motivate în termen, fiind timbrate fiecare cu suma de 570 lei taxă judiciară de timbru.
De asemenea, se constată depus la dosar prin serviciul registratură al instanței la data de 11.12.2014 răspunsul . la adresa instanței.
Reprezentantul recurenților depune la dosar note de ședință, care se comunică cu reprezentanta intimatului S. V..
Reprezentanta intimatului S. V. depune la dosar copia chitanței nr.48/13.11.2014, reprezentând onorariu avocațial și note scrise, care se comunică cu reprezentantul recurenților.
Reprezentanții părților prezente declară că nu mai au de formulat alte cereri.
Instanța având în vedere că nu se formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursurilor și respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată în fapt și în drept, fără cheltuieli de judecată, arătând că înțelege să le solicite pe cale separată.
Reprezentanta intimatului S. V. solicită respingerea recursurilor și menținerea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursurilor, înregistrate la Tribunalul A. la data de 23.07.2014, constată că prin sentința civilă nr.393 din 12.06.2014, pronunțată de Judecătoria L. în dosar nr._, s-a admis acțiunea civilă exercitată de reclamantul S. V. în contradictoriu cu pârâții O. B. și T. O..
Au fost obligați pârâții O. B. și T. O. să achite reclamantului suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale, precum și să publice pe cheltuiala acestora într-un ziar de circulație județeană hotărârea de condamnare.
Au fost obligați pârâții O. B. și T. O. să plătească reclamantului suma de 1145 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a depus la dosar un exemplar din publicația intitulată „Flacăra roșie” datată 24 mai 2012. Aceasta conține, sub titlul „N-am scăpat de curve. Pardon, traseiști politici” la pagina 12, un material referitor la reclamant, cu referire la activitatea sa politică și de viceprimar. Această publicație a fost distribuită în orașul L. în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale, cum se deduce din conținutul materialului respectiv.
Cum reclamantul susține că, în cuprinsul acelui material publicistic i se aduc acuzații ce sunt de natură să îi afecteze buna sa reputație, instanța a analizat dacă se poate reține o atare susținere.
Materialul publicistic specificat face referire la contextul în care reclamantul a exercitat o funcție de demnitate publică, respectiv că și-ar fi exercitat funcția de viceprimar în mod necorespunzător, susținându-se că activitatea sa s-a redus doar la a sta cu copiii la șah, la a distruge clubul de fotbal Șoimii L., formația de dansuri populare și la a consuma ,,(…) o bere cu frații săi de cruce, cu numele Bruț – alți traseiști politici”. În ce privește referirile la modul în care reclamantul a exercitat funcția de viceprimar în mandatul 2008-2012 al Orașului L., instanța a apreciat că presa are dreptul să facă referiri critice în calitate de ,,câine de pază al democrației”, cum se face referire la menirea presei în practica CEDO. Din conjugarea ultimei referiri cu titlul și contextul conturat în materialul publicistic, folosirea în mod peiorativ a cuvântului ,,curve” asociat cu acest mod de a migra de la o formațiune politică la alta, situație în care s-ar găsi și reclamantul, este cert că reclamantul a fost denigrat. Cuvântul evocat, chiar și într-un material publicistic folosit în campania electorală, depășește limita admisibilă în criticarea oamenilor politici. O atare publicație, destinată a ajunge la cunoștința locuitorilor unui oraș, poate afecta dreptul la demnitate al unei persoane. Potrivit art. 72 din Codul civil, ,,orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute în art. 75” Acest ultim text prevede că, atare limitări pot fi aduse demnității unei persoane prin lege și reglementări internaționale la care țara noastră este parte. Or, nu a fost identificată nicio reglementare de acest gen care să permită atingerea descrisă.
Nici referirile la calitatea reclamantului ca angajat în sistemul de penitenciare, respectiv că ,,(…) a fost ,,agă” peste deținuții sau cadrele de la Penitenciarul din A.” nu pot fi calificate a nu constitui o atingere adusă demnității sale, conjugate cu insinuarea că și-ar fi atribuit în mod mincinos calitatea de participant la Jocurile olimpice de la Moscova în anul 1980 ca sportiv de performanță și că ar fi obținut funcția de viceprimar pe ,,pile”. Cu alte cuvinte, din ansamblul acestor imputări și din descrierea sa, i se impută reclamantului în mod public că ar fi o persoană nedemnă, în condițiile în care nu se argumentează în niciun mod că cele imputate sunt adevărate. Până la proba contrară, s-a putut reține că reclamantul este cunoscut în comunitatea locală drept o persoană integră din punct de vedere moral.
Cum este cert, din modul de derulare al procedurilor, că pârâții se sustrag de la identificarea autorilor materialului publicistic, responsabili de publicarea și de punerea sa în circulație sunt și aceștia ca membri ai colegiului redacțional. Aceasta se poate deduce din declarația martorului M. conjugată cu declarația dată la interogator de reclamant. Astfel, s-a putut stabili că martorul M. a asistat la o convorbire telefonică în care unul dintre ei, O. B. îi comunica reclamantului că nu va reuși să găsească niciodată datele necesare ale publicației, pentru a folosi hotărârea judecătorească.
În consecință, s-a putut reține că imputările defăimătoare au fost comise de pârâți.
În condițiile în care reclamantului i-au fost îngreunate demersurile de aflare a autorilor articolului, având în vedere publicitatea negativă făcută acestuia prin materialul publicistic destinat să ajungă la cunoștința întregii comunități locale, suma de 20.000 lei s-a apreciat ca justificată să fie acordată reclamantului pentru repararea daunelor morale suferite de acesta.
Având în vedere cele antemenționate și în baza art. 72, 74 lit. f, 75 și 253 alin. 3 cod civil, pentru considerentele de mai sus, s-a admis acțiunea civilă exercitată de reclamantul S. V. în contradictoriu cu pârâții O. B. și T. O..
Au fost obligați pârâții O. B. și T. O. să-i achite reclamantului suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale, precum și să publice pe cheltuiala acestora într-un ziar de circulație județeană hotărârea de condamnare.
Constatând că s-au solicitat cheltuieli de judecată, de către reclamant, în baza art. 453 Cod procedură civilă, au fost obligați pârâții O. B. și T. O. să plătească reclamantului suma de 1145 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții T. O. și B. O., solicitând admiterea recursului și modificarea în întregime a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivare, recurentul B. O. arată că nu deține decât calitatea de redactor-șef al publicației „Flacăra Roșie", unde publică două rubrici/ediție și anume: de opinie, pe care o semnează pe numele său și un interviu cu regretatul arhitect M. C..
Arată că nu a primit nicio citație de la instanța de fond și că din acest motiv, nu a formulat întâmpinare.
Consideră că împotriva sa, în stabilirea stării de fapt corespunzătoare realității, reclamantul nu și-a dovedit acțiunea și, astfel, hotărârea pronunțată este greșită, pentru că încalcă prevederile art.1169 și art. 1170 V.C.civ, ce obligă pe cel ce face o propunere înaintea judecății să o dovedească prin înscrisuri, prin martori, prin prezumții, prin mărturisirea uneia din părți și prin jurământ, singura dovadă menționată în considerente fiind depoziția martorului M. I., ce a asistat la o discuție telefonică cu el, dar analiza acestei declarații prezintă o declarație între el și un avocat, ceea ce face declarația neconcludentă.
Cu privire la stabilirea stării de fapt potrivit probelor administrate, recurentul solicită a se reține că declarațiile martorilor Bruț O., A. Luchilian, J. M. F., coroborate cu declarația reclamantului, nu îl încriminează în niciun fel. Astfel, recurentul arată că, reclamantul vorbește despre o discuție cu redactorul șef al ziarului „Flacăra Roșie" aflat undeva în Ungaria, ori el chiar dacă este redactorul șef, nu s-a aflat în Ungaria și este posibil să fi discutat cu reclamantul, dar cum nu a avut certitudinea asupra identității celeilalte persoane, așa cum procedează întotdeauna, nu furnizează niciun fel de informații, pentru că nu știe cu cine vorbește.
Nici probațiunea testimonială nu justifică a se reține pe seama sa sau a celuilalt recurent pârât O. T. săvârșirea unei fapte de natură să atragă răspunderea lor delictuală.
Recurentul mai arată că, în drept cererea reclamantului este nefondată, pentru că între el și reclamant nu există vreo legătură în virtutea căreia să fie ținut să plătească vreo sumă de bani cu titlu de daune morale, drept obligație corelativă în virtutea unui drept al creditorului reclamant, pentru vreo faptă ilicită săvârșită de el.
Neîndoios, s-a invocat în contra sa o răspundere delictuală, adică o încălcare a obligației de a respecta reguli de conduită pe care le impune legea, în speță, împrejurarea că prin acțiunile sale a adus atingere dreptului la demnitate și la propria imagine a reclamantului prin publicarea unui articol caracterizat de instanță drept denigrator într-o publicație destinată a ajunge la cunoștința locuitorilor unui oraș.
Deoarece răspunderii pentru fapta proprie îi incumbă stabilirea cu certitudine a făptuitorului, a vinovăției acestuia, a prejudiciului cauzat unei persoane vătămate și a legăturii de cauzalitate între fapta autorului și prejudiciu, în mod greșit instanța de fond a reținut pe seama sa că este autorul articolului, că ar fi cauzat un prejudiciu, că a acționat cu vinovăție și că între acestea există vreo legătură.
Asupra vinovăției ca reprezentare psihică a consecințelor propriilor fapte, a arătat că pe seama sa nu poate fi reținută vreo intenție, vreo culpă sau vreo intenție depășită despre rezultatul faptelor sale, câtă vreme nu a acționat în niciun fel împotriva reclamantului, pe care nici măcar nu îl cunoaște, ori în lipsa unei fapte comisive, în mod evident că se exclude orice formă de reprezentare a consecințelor.
Asupra prejudiciului adus reclamantului, recurentul solicită a se reține că din lectura articolului despre care reiterează că nu l-a scris, nu rezultă altceva decât opinii critice la adresa activității sale în calitate de demnitar local- viceprimar și nicidecum opinii jignitoare sau ofensatoare, ce au urmărit atingerea onoarei și reputației sale ca persoană ce a îndeplinit o demnitate locală sau alterarea imaginii sale publice, fiind subînțeleasă în spiritul critic ce caracterizează presa liberă - ironia - și sublinierea unor atitudini publice.
Sub acest aspect, orice cititor al publicației tip pamflet nu poate trage concluzia că drepturile personale patrimoniale ale reclamantului au fost vătămate de autorul articolului.
Nici legătura de cauzalitate nu poate fi surprinsă între fapta de a publica un articol ce sancționează o atitudine necorespunzătoare a politicienilor ce urmează un parcurs politic încheiat, acest aspect fiind de notorietate în viața publică și sancționat ca atare de cititori ca nefiind conform cu bunele moravuri și activitatea în administrația publică unde performanța sau lipsa de performanță îmbracă un caracter individual ce ține de persoana demnitarului local și subiectivismul alegătorului, ce poate avea orice fel de opinie despre activitățile concrete ale alesului atunci când se aduc în discuție opinii critice ori incomode, dar la care se poate răspunde de către persoana ce pretinde o vătămare printr-o replică adecvată și nicidecum prin stabilirea unei răspunderi delictuale imputată oamenilor ce activează în mijloacele de informare publică scrisă, respectiv on-line, ce pe lângă obligația de a-i informa pe cititori, pot pune amprenta subiectivă a percepției personale.
Recurentul T. O. în motivare arată că, instanța de fond a reținut că, în calitate de pârât, alături de celălalt pârât B. O., s-a sustras de la identificarea autorului materialului publicistic și că răspund de publicarea și punerea în circulație a materialului mai sus arătat, ca membrii ai Colegiului redacțional și în consecință, au comis imputările defăimătoare aduse de partea reclamantă în justiție, context în care pentru publicitatea negativă, datorează împreună cu celălalt pârât pentru repararea daunelor morale suferite de reclamant, suma de 20.000 lei, precum și publicarea pe cheltuiala lor într-un ziar de circulație județeană a hotărârii de obligare.
Arată că hotărârea este nefondată în fapt și drept.
Astfel, în fapt, arată că nu este autorul articolului publicat în pagina 12 în numărul din 18-24 mai 2012 al publicației „Flacăra Roșie" cu titlul „N-am scăpat de curve, Pardon, traseiști politici" semnat cu pseudonimul Deținut - SEAMĂ, despre care reclamantul susține că l-a scris.
Materialele publicate în săptămânalul „Flacăra Roșie" aparțin entității „R. D. RO.Bt" și chiar dacă numele său este trecut (de altfel, cu caracter onorific) în colegiul redacțional, autoratul oricărei creații publicate nu poate fi imputat și reținut pe seama sa în nici un temei. Arată că nu deține decât calitatea de colaborator al publicației „Flacăra Roșie", unde publică două rubrici/ediție și anume: „Newsar" și „G. cu sâmburi de adevăr", alte articole, de la alte rubrici, neputându-i fi imputate.
Recurentul apreciază că, cel puțin împotriva sa, în stabilirea stării de fapt corespunzătoare realității, reclamantul nu și-a dovedit acțiunea și, astfel, hotărârea pronunțată este greșită, pentru că încalcă prevederile art.1169 și art.1170 V.C.civ, ce obligă pe cel ce face o propunere înaintea judecății să o dovedească prin înscrisuri, prin martori, prin prezumții, prin mărturisirea uneia din părți și prin jurământ, singura dovadă menționată în considerente fiind depoziția martorului M. I., ce a asistat la o discuție telefonică cu numitul B. O., context în care nici nu îl menționează.
Asupra vinovăției, asupra prejudiciului adus reclamantului și asupra legăturii de cauzalitate și recurentul T. O. invederează aceleași aspecte ca și recurentul B. O..
Cu privire la stabilirea stării de fapt potrivit probelor administrate, recurentul solicită a se reține că declarațiile martorilor Bruț O., A. Luchilian, J. M. F. și M. I., coroborate cu declarația reclamantului, nu îl încriminează în niciun fel. Astfel, reclamantul vorbește despre o discuție cu redactorul șef - director al ziarului „Flacăra Roșie", ori recurentul arară că nu este nici redactorul șef, nici directorul ziarului și evident că nu are cunoștință despre discuția reclamantului cu domnul B. O..
În concluzie, nici probațiunea testimonială nu justifică a se reține pe seama sa săvârșirea unei fapte de natură să atragă răspunderea sa delictuală.
În drept recurenți invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 V.Cpr.civ și art. 1349 C.civ.
Intimatul S. V. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că prin publicarea acestui articol tendențios s-a adus atingere onoarei și bunei sale reputații în contextul în care, a exercitat o funcție de demnitate publică, viceprimar în mandatul 2008-2012 al Orașului L., de asemenea, a avut calitatea de subinspector-șef de penitenciare, fiind cunoscut în comunitatea locală drept o persoană integră din punct de vedere moral în societate.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Codul civil „orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane...".
Potrivit dispozițiilor art. 253 alin. 3 din Codul civil pct. a și b cel ce a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanței să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanță, spre a se ajunge la reabilitarea dreptului atins.
Intimatul mai arată că, din probele administrate în cauză, respectiv proba constând în înscrisuri, proba testimonială rezultă că recurenții, în calitate de coordonatori ai publicației Flacăra Roșie se fac vinovați de publicarea articolului defăimător la adresa sa, susținerile din cuprinsul cererilor de recurs neavând niciun fundament, cei doi recurenți neadminisrând, în fața instanței de fond, nicio probă din care să rezulte nevinovăția acestora.
În drept, intimatul invocă dispozițiile art. 115 din Codul de procedură civilă.
Examinând cauza în cadrul prevăzut de art.304 ind.1 Cod pr.civilă 1865, aplicabil în cauză față de data înregistrării acțiunii, raportat la motivele pentru care pârâții T. O. și B. O. au declarat recurs, se constată că acesta este fondat, acțiunea exercitată de reclamant împotriva acestora, pentru acordarea de daune morale derivate din delictul civil care le este imputat în urma publicării unui articol în ziarul Flacăra Roșie ce îl privește pe reclamant urmând să fie respinsă, pentru cele ce urmează.
În numărul din 24 mai 2012 al ziarului Flacăra Roșie a fost publicat un articol în care este prezentată situația reclamantului de a fi pierdut funcția de viceprimar al Lipovei în urma semnării adeziunii la un alt partid politic decât cel pe listele căruia a fost ales consilier local. Articolul, care conține și o analiză a modului în care reclamantul a exercitat funcțiile publice ocupate, apare sub semnătura „Deținut SEAMĂ”.
Reclamantul, considerând articolul calomnios și având scop denigrator, solicită obligarea autorilor la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale, la publicarea pe cheltuiala lor într-un ziar de circulație județeană a hotărârii de condamnare și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul a chemat în judecată colegiul redacțional al ziarului, anume pe O. B., A. D., O. T., H. M., G. B. și V. S.. După efectuarea de demersuri pentru identificarea autorilor articolului, inclusiv prin administrarea de probe în acest sens, acțiunea a fost susținută doar față de pârâții O. B. și O. T..
Prin sentința pronunțată, prima instanță, având în vedere declarația martorului M. și declarația reclamantului dată la interogator, a considerat că răspunderea delictuală a pârâților trebuie atrasă în considerarea faptului că” deși se sustrag de la identificarea autorilor materialului publicistic, ei sunt responsabili de publicarea și punerea în circulație a acestuia ca membri ai colegiului redacțional”.
În ce privește materialul publicat, s-a considerat că referirea autorilor la cuvintele „curve”-,asociat modului de migrare de la o formațiune politică la alta, situație în care s-a aflat reclamantul, și „agă peste deținuții sau cadrele de la Penitenciarul A.”- conjugat cu insinuarea că (reclamantul) și-ar fi atribuit în mod mincinos calitatea de participant la Jocurile Olimpice de la Moscova în anul 1980 ca sportiv de performanță și că ar fi obținut funcția de viceprimar pe „pile”- constituie o atingere adusă demnității acestuia în condițiile în care nu se argumentează în niciun mod că cele imputate sunt adevărate, iar până la proba contrară se poate reține că reclamantul este cunoscut în comunitatea locală drept o persoană integră moral.
În faza procesuală a recursului, la dosar a fost depus înscrisul de la fila 118, ce conține lămuriri ale coeditorului la publicația „Flacăra Roșie”, . cu sediul în A., ..8, cu privire la modul în care sunt scrise și publicate materialele sub pseudonim ale ziarului.
Analizând materialul probator din dosar, administrat în cele două faze ale procesului-fond și recurs-tribunalul consideră că răspunderea delictuală a pârâților, în sensul prevăzut de art.1349 cod civil raportat la art.253 alin.3 Cid civil și art.72,74 lit.f și art.75 Cod civil nu poate fi atrasă, acțiunea exercitată de reclamant pentru obligarea acestora la daune morale, în sumă de 20.000 lei nefiind fondată, pe de o parte pentru că este exercitată față de alte persoane decât cele ce pot fi obligate la daune, iar pe de altă parte pentru că în cauză nu există faptă ilicită prin încălcarea limitelor de exercitare a dreptului la exprimare prin articole publicate în presă.
În legătură cu primul motiv, tribunalul consideră că răspunderea delictuală a pârâților pentru publicarea unui articol sub pseudonim nu poate fi atrasă pentru faptul că fac parte din colegiul redacțional al ziarului Flacăra Roșie.
În opinia tribunalului, pentru situația în care autorii unui material scris publicat nu pot fi identificați, răspunderea civilă pentru informația sau creația adusă astfel la cunoștință publică revine editorului, potrivit art.30 alin.8 din Constituția României, articol ce reglementează libertatea de exprimare.
Așadar, față de situația de fapt reținută în recurs în urma suplimentării probatoriului, în prezenta cauză s-ar putea avea în vedere atragerea răspunderii delictuale a celui care își recunoaște calitatea de coeditor al publicației, anume ., nicidecum răspunderea pârâților în calitatea lor de membri ai colegiului redacțional, deoarece despre autoratul lor pentru articolul ce îl privește pe reclamant nu se poate vorbi cu certitudine, iar certitudinea este o condiție pe care textele sus menționate o impun.
În legătură cu fapta ilicită care, în opinia reclamantului derivă din depășirea limitelor exercitării dreptului la exprimare a opiniilor jurnalistice, tribunalul consideră că prin articolul publicat acestea, așa cum sunt reglementate de art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cum sunt consacrate la nivel de principiu în jurisprudența Curții (EDO), nu au fost depășite.
În acest sens, tribunalul reamintește că în jurisprudența sa CEDO a statuat că libertatea presei oferă opiniei publice unul dintre cele mai bune mijloace de a cunoaște și de a judeca ideile și atitudinile conducătorilor, libertatea jurnalistică incluzând și posibila recurgere la o anumită doză de exagerare sau chiar de provocare. Curtea nu ignoră faptul că libertatea de informare poate intra, în anumite moduri, în conflict cu drepturile personalității, motiv pentru care recomandă instanțelor naționale sesizate cu asemenea cazuri să asigure un just echilibru între libertatea de exprimare și dreptul la viața intimă, familială și privată.
Astfel, în jurisprudența sa CEDO a relevat faptul că mass-media, în spiritul respectării îndatoririlor și responsabilităților pe care le are, trebuie să comunice informații și idei cu privire la probleme de interes general, în forma judecăților de valoare de natură a se circumscrie libertății de exprimare și nu în forma unor fapte de natură să afecteze dreptul la reputație și demnitate a persoanei, jurnaliștilor fiindu-le permise critici, evident în limitele anterior arătate de exagerare și chiar de provocare ceva mai largi atunci când se referă la persoane publice sau politicieni, în comparație cu simpli particulari.
În legătură cu acest aspect este important de subliniat faptul că de esența unei interpretări corecte a limitelor libertății de exprimare prin presă este distincția pe care CEDO o face între fapte și judecățile de valoare, important fiind ca cele din urmă să nu fie în totalitate false, ci bazate pe fapte ce nu sunt contestate, și mai ales să fie aduse la cunoștința publicului cu bună credință, fără intenție de denigrare a celui la care se referă, scopul demersului jurnalistic fiind justificat doar dacă informația contribuie la o dezbatere de interes general și nu la o dezbatere care privește exclusiv viața personală a celui în cauză.
Așadar, exercitarea libertății de exprimare presupune pentru jurnaliști obligații și responsabilități, iar garanțiile ce le sunt oferite acestora de art.10 sunt supuse condiției „acționării cu bună-credință” în așa fel încât informațiile furnizate să fie exacte și credibile și totodată exprimate cu respectarea deontologiei jurnalistice; în caz contrar, autoritățile competente având posibilitatea de a considera necesară limitarea exercitării dreptului la libertatea de exprimare, chiar prin luarea de măsuri cu caracter sancționator, prevăzute de lege, de natură penală sau civilă.
Ori, după cum rezultă din probele administrate, în prezenta cauză nu se poate reține existența condițiilor care să impună o ingerință a statului prin intermediul instanțelor de judecată( sesizate de reclamant) pentru luarea de măsuri cu caracterul sus arătat, sancționator civil, deoarece prin articolul supus analizei nu se aduce atingere vieții personale a reclamantului, ci se aduce în atenția publicului o problemă de interes general, cea a „traseismului politic” referirea la persoana reclamantului nefiind generată de o situație particular-personală a acestuia, ci tocmai de faptul că la acea dată(mai 2012) se afla în situația respectivă, anume ca în perioada exercitării mandatului de consilier local și de viceprimar al Lipovei să fi semnat adeziunea la alt partid decât cel pe ale cărui liste a fost ales consilier local și să participe la alegerile locale pentru funcția de primar al Lipovei pe listele noului său partid.
În acest context, privind încadrarea articolului într-unul ce dezbate o problemă de interes general, ale cărei implicații sociale (este de notorietate că) subzistă, și în considerarea faptului că publicația se prezintă ca fiind una de tip pamflet, care se adresează publicului interesat de această specie literară, specie în care după cum este cunoscut, aspecte negative ale realității sociale sunt prezentate într-un limbaj violent și agresiv, tribunalul consideră că, atât prin conținut, cât și prin tonul utilizat, mesajul articolului nu este unul excesiv, adică situat în afara limitelor de exercitare a dreptului la liberă exprimare, ci unul echilibrat, în măsură să asigure ceea ce chiar Curtea Europeană recomandă pentru realizarea unui demers jurnalistic eficient, adică păstrarea unui echilibru just între libertatea de exprimare și dreptul la viață privată.
Față de cele arătate, în temeiul art.312 alin.2 Cod pr.civilă 1865, tribunalul va admite recursul declarat de pârâții T. O. și B. O. împotriva sentinței civile nr.393/12.06.2014, pronunțată de Judecătoria L., în contradictoriu cu reclamantul S. V., pe care o va modifica în tot, în sensul că va respinge acțiunea civilă exercitată de reclamantul S. V. împotriva pârâților T. O. și B. O. pentru daune morale.
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții T. O. și B. O. împotriva sentinței civile nr.393/12.06.2014, pronunțată de Judecătoria L., în contradictoriu cu reclamantul S. V..
Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge acțiunea civilă exercitată de reclamantul S. V. împotriva pârâților T. O. și B. O. pentru daune morale.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 decembrie 2014.
Președinte,Judecător, Judecător,
N. C. S. N. L. L.
Grefier,
C. S.
Red.SN
Thres.CS/
Prima instanță: Judecătoria L., jud.E. P.
Ex.2
Nu se comunică
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 288/2014. Tribunalul ARAD | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1426/2014.... → |
|---|
