Contestaţie la executare. Decizia nr. 608/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 608/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 3665/55/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 608
Ședința publică din data de 17 iunie 2014
Președinte L. L.
Judecător O. Ș. S.
Grefier A. C.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta-contestatoare Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, în contradictoriu cu intimata B. E. R., împotriva sentinței civile nr. 1675 din data de 09.04.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul intimatei avocat F. Aniel C. din Baroul A. în substituirea domnului avocat P. E. B. din Baroul A., lipsă fiind apelanta-contestatoare.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul intimatei depune la dosar delegație de substituire și arată că nu are cereri de formulat.
Instanța considerând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul în dezbatere apelului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată, de asemenea depune la dosar practică judiciară.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 20 mai 2014, constată că prin sentința civilă nr. 1675 din 9.04.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. a respins contestația la executare formulată de contestatoarea Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara în contradictoriu cu intimata B. E. R. precum și cererea de suspendare a executării silite; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
În baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 819/25.02.2013 a Tribunalului A. și decizia civilă nr. 129/02.10.2013 a Curții de Apel Timișoara și în cadrul dosarului execuțional nr. 5/2014 al B. H. V., intimata-creditor B. E. R. a fost pornită executarea silită împotriva contestatoarei-debitor C. SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, în vederea realizării unei creanței în sumă totală de 131.227,55 lei reprezentând creanță, dobânzi, cheltuieli judiciare și cheltuieli de executare, sens în care la data de 13.02.2014 s-au emis somația și adrese de înființare a popririi.
Întrucât obligația de plată a fost realizată integral, ca urmarea a consemnării de către terții popriți ING Bank SA și BRD SA a sumelor de 79.669,48 lei și respectiv 51.558,07 lei, executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite prin încheierea din 25.02.2014, în baza art. 702 pct. 1 Cod procedură civilă.
Referitor la critica care vizează nerespectarea procedurii speciale, instanța de fond a reținut că Legea nr. 255/2010 este o lege cadru, care reglementează procedurile legale de expropriere pentru utilitate publică și modul în care persoanele îndreptățite primesc despăgubiri și care se completează corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă, cod care în art. 622 prevede că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în caz contrar prin executare silită care începe odată cu sesizarea organului de executare.
Într-adevăr, potrivit art. 19 alin. 11 din Legea nr. 255/2010, despăgubirea se eliberează în baza cererii formulate în acest sens, însoțită de hotărârea judecătorească de stabilire a despăgubirii, cerință care a fost însă îndeplinită de intimata-creditor prin adresele nr._/05.11.2013 și nr._/03.12.2013, prin care a solicitat efectuarea plății de bunăvoie. Oricum, textul legal invocat de contestatoare nu amână exigibilitatea obligației de plată și nici nu instituie vreo procedură prealabilă executării hotărârii de acordare a despăgubirilor, ci înlesnește executarea benevolă de către expropriatorul care are în evidențe un număr semnificativ de exproprieri la nivel național.
Intimata are un titlu executoriu pronunțat în contradictoriu cu contestatoarea, fiindu-i și comunicat acesteia, astfel că nu exista nici un motiv pentru ca aceasta să nu se conformeze dispozițiilor instanței de a achita despăgubirile intimatului.
De altfel, judecătoria a mai constatat că de la data rămânerii definitive a sentinței civile, 02.10.2013 și până la data sesizării executorului judecătoresc 14.01.2014, au trecut mai bine de 90 de zile, fără ca debitoarea să fi făcut vreun demers pentru executarea de bunăvoie a obligațiilor stabilite în titlul executoriu, deși, așa cum s-a arătat, anterior începerii executării i s-a solicitat în mod expres efectuarea plății.
Cât privește onorariul avocatului intimatului din faza executării silite, stabilit la suma de 3.720 lei, instanța apreciază că acesta nu apare ca fiind vădit disproporționat în raport de valoarea creanței urmărite silit și de munca îndeplinită de apărător, neimpunându-se diminuarea onorariului.
Ca atare, reținând că motivele invocate de contestatoare nu pot atrage anularea actelor și formelor de executare silită, instanța de fond, în temeiul textelor de lege menționate și ale art. 711 și urm. Cod procedură civilă, a respins atât contestația la executare, ca neîntemeiată, cât și cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, în temeiul art. 717 cod procedură civilă coroborat cu art. 466 si urm. cod procedură civilă, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, cu consecința admiterii contestației la executare.
Apelanta prezintă pe larg starea de fapt reținută de prima instanță, după care apreciază că în mod greșit a fost respinsă contestația la executare. Arată că, titlul executoriu ce stă la baza executării silite contestată în prezenta cauză este sentința civilă nr. 819/25.02.2013 a Tribunalului A. și decizia civilă nr. 129/02.10.2013 a Curții de Apel Timișoara.
În vederea realizării dreptului său stabilit prin titlul executoriu, intimata nu a urmat întocmai procedura prevăzută de legea specială, respectiv Legea nr. 255/2010.
Potrivit art. 19 din acest act normativ, intimata avea obligația de a formula cererea pentru acordarea despăgubirilor către companie și nicidecum să se adreseze organelor de executare silită. De asemenea potrivit disp. art. 622 aliniat 2 cod procedură civilă, doar dacă debitorul nu execută de bună voie obligația sa, se aduce la îndeplinire prin executare silită, dacă prin legea specială nu se prevede altfel. Dar în speță Legea nr. 255/2010, legea specială prevede o cu totul altă procedură decât cea la care s-a apelat, aceasta procedură obligatorie trebuia urmată de intimată, care însă a înțeles să urmeze cu totul altă procedură, astfel că procedura executării silite trebuie anulată.
Cu privire la fondul cauzei, apelanta arată că a dat dovadă de bună credință și și-a exprimat opțiunea de a duce la îndeplinire titlul executoriu de bună voie, dar intimata deși a comunicat actele necesare în vederea efectuării plății, la aproximativ 30 de zile de la momentul respectiv a procedat la executarea silită, de unde rezultă reaua credință a acesteia.
Apreciază de asemenea că onorariul avocațial stabilit în faza executării silite de 3720 lei este exagera, raportat la demersurile efectuate către biroul executorului judecătoresc, respectiv de aplicare a mențiunii definitive si irevocabile pe hotărârile judecătorești și o eventuala cerere către biroul de executare, solicitând diminuarea onorariului respectiv.
În drept apelanta a invocat prev. art. 717, art. 466, art. 622 al. 2 cod procedură civilă si Legea nr. 255/2010.
Intimata B. E. R. a depus la data de 27 mai 2014, întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului si menținerea ca temeinică si legală a sentinței civile nr. 1675 din 9 aprilie 2014.
În motivare arată că apelanta de fapt nu aduce nici o critică sentinței, ci doar reia în motivele de apel aceleași considerente prezentate și în fața primei instanțe. Singurul motiv de anulare a executării, invocat este acela că nu ar fi urmat o procedură prealabilă de plată amiabilă, care însă a fost făcută de două ori, respectiv cu cererile nr._ din 5.11.2013 si nr._ din 3.12.2014.
Pe fondul contestației la executare, apreciază că suspendarea executării silite nu îndeplinește condiția imperativă de admisibilitate prev. de art. 718 al. 1 cod procedură civilă, și anume acela de plată a unei cauțiuni calculată la valoarea obiectului contestației. De asemenea nu există nici motive temeinice conform art. 711 al. 1 cod civil.
Pe de altă parte, plata sumei care face obiectul executării silite nu implică contestatoarei un efort financiar deosebit, care să-i afecteze activitatea, mai ales că este o creanță datorată de la data exproprierii, luna mai 2011.
În legătură cu procedura specială prev. de art. 19 al. 11 din Legea nr. 255/2010, apreciază că aceasta a fost îndeplinită, la data adresării cererii amiabile de plată, aspect recunoscut si de contestatoare în motivarea contestației. Mai mult disp. art. 19 al. 11 din legea specială, arată că despăgubirea va fi eliberată la cerere, care va avea atașate acte autentic sau hotărârea judecătorească definitivă de stabilire a cuantumului despăgubiri. Aceasta însă nu este o normă de procedură, ci o formă de solicitare, care nu poate modifica normele procedurale în materia executării silite ca o lege specială, creându-se un dezechilibru în favoarea debitorului.
Nu în ultimul rând, onorariul de avocat din faza de executare silită este întru totul justificat, deoarece cuantumul de 3720 lei, include contravaloarea serviciilor de asistență juridică si reprezentare în demersul formării dosarului execuțional, calcularea dobânzilor legale corespunzătoare, urmărirea modului în care se desfășoară executare solicită, îndeplinirea oricăror acte care rezultă din modul de desfășurare a executării silite si reprezentarea si asistarea în procedura judiciare incidente executării silite și altele.
Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, și în cadrul dat de art. 476-479 Noul Cod de pr. civilă, tribunalul constată că acesta este nefondat.
Titlul executoriu constă, în cazul de față, în hotărârea judecătorească de modificare a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii aferente exproprierii.
Prima instanță a reținut corect că sunt incidente disp art. 622 din Noul Cod de procedură civilă, conform cărora executarea hotărârii judecătorești se realizează de bună voie (alin. 1), executarea silită fiind pusă la dispoziția creditorului pentru ipoteza dovedită în această cauză, respectiv a refuzului nejustificat al creditorului de a-și îndeplini obligația (alin. 2). Legea nr. 225/2010 reglementează doar procedura de aducere la îndeplinire a obligației de plată în mod benevol de către expropriator, așa încât în situația nerespectării acestei obligații, intervin normele de drept comun ale Codului de procedură civilă în materia executării silite, astfel cum prevede de altfel și art. 34 din Legea nr. 255/2010.
Art. 19 alin. 11 din Legea nr. 255/2010, potrivit căruia „Despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoțită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declarația autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii” nu instituie o procedură prealabilă executării hotărârii judecătorești de acordare a despăgubirilor. Obligația depunerii de către beneficiarul despăgubirii a unei noi cereri de plată, însoțită de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii, a fost instituită în scopul exclusiv al facilitării executării benevole de către expropriator a hotărârii judecătorești, în condițiile în care acesta este o persoană juridică cu o rază largă de acțiune și care are în evidență un număr foarte mare de persoane expropriate.
Astfel, dispozițiile art. 19 alin. 11 din Legea nr. 255/2010 nu prevăd o procedură prealabilă executării silite și a cărei neîndeplinire să împiedice creditorul să apeleze la executarea silită, cu atât mai mult cu cât contestatoarea a fost parte în procesul de fond finalizat prin hotărârea judecătorească ce constituie titlul executoriu pus în executare silită în dosarul execuțional nr. 5/2014 al B. H. V.. În aceste condiții, debitoarea este prezumată a cunoaște obligația ce îi revine, precum și faptul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, moment din care obligația de plată a despăgubirilor a devenit exigibilă.
Textul legal invocat de intimata-contestatoare nu amână exigibilitatea obligației de plată, așa încât de la data respectivă devin incidente dispozițiile art. 622 alin. 1 NCPC privitoare la îndeplinirea de bună voie a obligației.
Mai mult, în cauză, intimata-creditoare a și formulat o cerere de despăgubire căreia nu i s-a dat curs de către apelanta-debitoare, astfel încât intimata-creditoare este îndrituită să solicite executarea silită împotriva apelantei-debitoare.
Din toate aceste considerente, tribunalul apreciază că apelul formulat este nefondat, motiv pentru care, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, îl va respinge.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-contestatoare Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 1675/09.04.2014, pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu intimata B. E. R..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 17 iunie 2014.
Președinte Judecător
L. L. O. Ș. S.
Grefier
A. C.
Red: jud. OSS
Tehnored: AC
Red. 5 ex.03.07.2014
3 .
Se comunică:
- contestator apelant C.-DRDP Timișoara - Timișoara, .. 18, județul T.
- intimata B. E. R. - A., ., . (la Cabinet Avocat P. E.)
- B. H. V. - A., ., .
Prima instanță – Judecătoria A. – judecător C. B.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Actiune in regres. Sentința nr. 1218/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
