Reziliere contract. Decizia nr. 259/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 259/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 4989/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 259 A
Ședința publică din data de 3 martie 2014
Președinte R. M.
Judecător A. C. Grefier F. M.
S-a luat în examinare formulat de apelanții D. D., D. I. E., D. I. D., D. M. F., D. A., D. A. E., în contradictoriu cu intimatul M. A. reprezentat prin primar, împotriva sentinței civile nr.6066 din 07.10.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul civil nr._, având ca obiect reziliere contract, evacuare.
La apelul nominal se prezintă apelanta D. D. asistată de avocat V. G. din Baroul A. care se prezintă și pentru apelanții D. I. E., D. I. D., D. M. F., D. A. și D. A. E., absenți fiind apelanții D. I. E., D. I. D., D. M. F., D. A., D. A. E. și intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu 8 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că la data de 05.02.2014 intimatul a răspuns la adresa instanței în dublu exemplar din care un exemplar se înmânează avocatei apelanților.
Față de răspunsul intimatului avocata apelanților solicită un nou termen de judecată pentru clarificarea situației.
Instanța având în vedere că în sentința primei instanțe se indică ce sume mai au de achitat apelanții, precum și faptul că, la termenul anterior a fost admisă cererea de amânare formulată de apelanți, în temeiul art. 222 Noul cod de procedură civilă, instanța respinge cererea.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul reține dosarul spre soluționare și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocata apelanților solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 6066 din 07.10.2013 pronunțată în dosarul civil nr._ Judecătoria A. a admis acțiunea civilă având ca obiect reziliere contract și evacuare formulată de reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâții D. D., D. I. E., D. M. F., D. A. și D. A. E. și pe cale de consecință: a dispus rezilierea contractului de închiriere nr.1075/07.07.2004 și evacuarea pârâților din imobilul situat în A., ., ..
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit contractului de închiriere nr. 1075/07.07.2004, reclamantul a închiriat pârâtei și membrilor familiei acesteia imobilul situat în A., ., . urmă obligându-se a achita chiria lunară pentru spațiul de locuit ocupat.
Pârâta a acumulat datorii la chirie mai multe luni, acumulând o restanță de 7.686 lei, sens în care aceasta a fost notificată să le plătească.
Conform prevederilor contractuale, pârâta s-a obligat să plătească chiria, lunar, până în data de 25 ale lunii pentru care se face plata.
Potrivit art. 1020 și art. 1021 Cod civil, condiția rezolutorie este întotdeauna subînțeleasă în contractele sinalagmatice, în cazul în care una din părți nu își îndeplinește obligațiile, în acest caz partea în privința căreia obligația nu a fost executată putând să ceară desființarea acestuia.
În speță, pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract, și deși i s-au acordat mai multe termene de judecată pentru a face dovada achitării debitului restant, aceasta a făcut dovada doar a unei plăți parțiale.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel D. D., D. I. E., D. loan D., D. M. F., D. A. și Satcu A. E., solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și pe fond să respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Apelanții consideră netemeinică și nelegală hotărârea atacată.
Conform dovezilor de plată depuse la dosar, până la data pronunțării sentinței civile, apelanta a făcut dovada plății în parte a chiriei restante, a achitat suma de 2.000 lei în data de 10.12.2012, suma de 2.100 lei în data de 17.06.2013, 1.800 lei în data de 29.08.2013, respectiv a achitat suma de 5.900 lei.
La data de 21.11.2013, apelanta a mai achitat suma de 1.800 lei, astfel că, în prezent chiria restantă invocată ca neachitată în prezentul dosar, este achitată în totalitate, în speță nemaifiind îndeplinită condiția rezolutorie prevederile de art. 1020 și art. 1021 Cod civil.
În drept invocă dispozițiile art. 466-482 Cod procedură civilă.
Intimatul M. A. reprezentat prin primar nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința atacată, conform prevederilor art. 476, art. 477 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză nu este fondat.
În mod corect instanța de fond a reținut că sunt întrunite condițiile rezilierii contractului de închiriere, apelanții intimați nefăcând dovada că și-au îndeplinit obligația contractuală de plată a chiriei. Prin urmare, nemaideținând un titlu în baza căruia să folosească imobilul, în mod just prima instanță a admis și cererea privind evacuarea.
Deși atât prima instanță cât și instanța de apel au acordat mai multe termene pentru a face dovada achitării chiriei, pârâții apelanți nu au făcut dovada achitării integrale a debitului. Susținerile apelanților în sensul că în prezent chiria restantă este achitată nu pot fi reținute. Astfel, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, la data pronunțării hotărârii apelate, pârâții aveau un debit restant 7686 lei. Chiar dacă pârâții au mai achitat o parte din debit, acesta nu a fost achitat integral, la data de 31.12.2013 având o datorie restantă în sumă de 4534 lei, iar la data de 28.01.2014, un debit în cuantum de 4721 lei. Nici la data pronunțării deciziei apelanții nu au făcut dovada achitării integrale a datoriei compusă din chirie restantă și majorări de întârziere.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 480 Noul Cod de procedură civilă urmează a se respinge apelul ca nefondat.
Constată că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanții D. D., D. I. E., D. I. D., D. M. F., D. A., D. A. E., toți cu domiciliul în A., ., . A., în contradictoriu cu intimatul M. A. reprezentat prin primar, cu sediul în A., B.dul Revoluției, nr. 75, județul A., împotriva Sentinței civile nr.6066 din 07.10.2013 pronunțată de Judecătoria A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03.03.2014.
PreședinteJudecător
R. M. A. C.
Grefier
F. M.
Red. RM/Thred.FM
Ex. 4/..2014
Se comunică părților:
apelanților D. D., D. I. E., D. I. D., D. M. F., D. A., D. A. E. - toți cu domiciliul în A., ., . A.
intimatului M. A. reprezentat prin primar - cu sediul în A., B.dul Revoluției, nr. 75, județul A.
Prima instanță - Judecătoria A. – judecător R. A. C.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 774/2014.... → |
|---|








