Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 824/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 824/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 5662/55/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA a I-a CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 824
Ședința publică din data de 30 iunie 2015
Președinte S. S. O.
Judecător L. L.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta-petentă Asociația de proprietari A., . împotriva încheierii civile nr. 2827/14.05.2015 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect acordare personalitate juridică.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantei – avocat Griguța L. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu suma de 10 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentanta apelantei depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cereri.
Instanța pune în discuție necesitatea depunerii la dosarul cauzei a actelor doveditoare a Asociației de P..
Reprezentanta apelantei arată că nu a depus actele, întrucât nu s-a consultat cu un avocat.
Nefiind alte probe de administrat și alte incidente de soluționat, președintele completului de judecată deschide dezbaterile asupra apelului
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și acordarea de personalitate juridică.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, președintele completului, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept, închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 11.06.2015, constată că, prin încheierea civilă nr. 2827/14.05.2015, Judecătoria A. a respins cererea formulată de petentă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, conform art. 6 alin. 1-3 din Legea nr. 230/2007, cererea pentru dobândirea personalității juridice a asociației de proprietari împreună cu statutul, acordul de asociere și procesul-verbal al adunării generale de constituire se depun și se înregistrează la organul financiar local în a cărui rază teritorială se află clădirea.
(2) Statutul și acordul de asociere se întocmesc în baza prezentei legi.
(3) Acordul de asociere trebuie să conțină:
a) adresa și individualizarea proprietății individuale, potrivit actului de proprietate;
b) numele și prenumele tuturor proprietarilor;
c) descrierea proprietății, cuprinzând: descrierea clădirii, structura clădirii, numărul de etaje, numărul de apartamente structurate pe număr de camere, numărul spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, suprafața terenului aferent clădirii;
d) enumerarea și descrierea părților aflate în proprietate comună;
e) cota-parte indiviză ce revine fiecărui proprietar din proprietatea comună.
Conform dispozițiilor legale mai sus citate, acordul de asociere trebuie, în mod obligatoriu, să conțină dispozițiile enumerate la literele a-e). În speță, acordul de asociere întocmit de petentă nu cuprinde: numele și prenumele tuturor proprietarilor și cota-parte indiviză a fiecărui proprietar din proprietatea comună.
De asemenea, conform art. 4 din H.G. nr. 1588/2007, acordul proprietarilor pentru înființarea asociației s-a consemnat într-un tabel nominal anexă la acordul de asociere, tabel care trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu: numele și prenumele proprietarului, adresa, codul numeric personal, . numărul actului de identitate, indicarea titlului de proprietate, data exprimării voinței de asociere și semnătura.
În speță, tabelul anexat acordului de asociere nu cuprinde titlurile de proprietate și nici data exprimării voinței de asociere. De altfel, nici acordul de asociere nu cuprinde data încheierii sale.
Totodată, conform art. 7 alin. 1 și 8 alin. 1 din aceeași hotărâre, procesul-verbal de constituire a asociației trebuie să fie întocmit în două exemplare originale, semnate de toți proprietarii care și-au dat consimțământul și depus la instanță odată cu cererea. Or, în speță nu s-a depus procesul-verbal de constituire a asociației.
Ca atare, văzând elementele lipsă enumerate mai sus, elemente obligatorii și prevăzute imperativ de lege pentru înființarea asociației de proprietari, instanța a respins cererea formulată de petentă.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel petenta Asociația de proprietari A., ., solicitând admiterea apelului și acordarea de personalitate juridică.
În motivarea cererii de apel, apelanta arată că, prin încheierea dată de către Judecătoria A., s-a respins cererea din cauza unor documente care erau obligatorii, iar în apel, a depus toate documentele solicitate de Judecătoria A..
Apelanta mai arată că nu i-a fost comunicat de către Administrația Financiară și nici de Judecătorie faptul că dosarul este incomplet.
Analizând apelul prin prisma dispozițiilor art. 276 – 279 Cod Procedură Civilă, Tribunalul apreciază că este fondat.
Prima instanță atunci când a pronunțat hotărârea a avut în vedere exigențele legale, apreciind în mod just că la dosar trebuia să fie depus acordul de asociere care să cuprindă titlurile de proprietate, data exprimării voinței de asociere și data încheierii sale, procesul-verbal de constituire a asociației întocmit în două exemplare originale, semnate de toți proprietarii care și-au dat consimțământul și depus la instanță odată cu cererea.
Din actele dosarului, tribunalul reține că, odată cu cererea de apel înscrisurile au fost depuse, fiind întrunite cerințele legale prevăzute de Legea nr. 230/2007.
Față de cele de mai sus, în baza art. 480 Noul Cod de Procedură Civilă, tribunalul va admite apelul și va schimbă în tot încheierea atacată în sensul că va admite cererea formulată de petenta Asociația de P. . reprezentată de către președinte R. C., pentru acordarea personalității juridice și va dispune înregistrarea în registrul deținut în acest scop de Judecătoria A..
Nefiind cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul exercitat de apelanta-petentă Asociația de proprietari A., . împotriva încheierii civile nr. 2827/14.05.2015 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._, și în consecință:
- schimbă în tot încheierea atacată în sensul că admite cererea pentru dobândirea personalității juridice a Asociației de P. A., . și dispune înscrierea acesteia în registrul deținut în acest scop de Judecătoria A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 30 iunie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. S. O. L. L. A. B.
Red. O.S.S.
Tehnored. A.B./A.C.
3 ex./10.07.2015
1 .
Se comunică cu:
Apelanta - Asociația de P. A. .,
Prima instanță – Judecătoria A., judecător A. M. A.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 734/2015. Tribunalul ARAD | Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 826/2015.... → |
|---|








