Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1346/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1346/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 1353/108/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 745
Ședința publică din 16 iunie 2015
Președinte T. B.
Judecător M. A.
Grefier M. C.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelanta B. A. în contradictoriu cu intimata . împotriva sentinței civile nr. 1346/12.03.2015 din dosarul_ pronunțată de Judecătoria A. având ca obiect, rectificare CF.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantei – avocat Vucoiev N., lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu suma de 40 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se depuse prin serviciul registratură de către apelantă la data de 08.06.2015 chitanță de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei, la data de 12.06.2015 note de ședință, iar la data de 15.06.2015 răspuns la întâmpinare.
Reprezentanta apelantei depune împuternicire avocațială.
Nefiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, președintele completului deschide dezbaterile.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vedere evocării fondului.
Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 1346/12.03.2015 Judecătoria A. a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei A. și a admis excepția autorității de lucru judecat.
A respins acțiunea formulată de reclamanta B. A. în contradictoriu cu pârâta .> Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că prin acțiunea precizată reclamanta B. A. a solicitat să se dispună modificarea suprafeței sale de teren din CF nr._ Z. nr. top 147-148/a de la 1440 mp la 3478 mp și sistarea colii de CF nr._ Z. nr. top 147-148/b.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei A., invocată de pârâtă, aceasta este neîntemeiată, în speță s-a pronunțat un regulator de competență (sentința civilă nr. 106/PI/16.12.2014) de către Curtea de Apel Timișoara, ce a stabilit că acțiunea reclamantei având ca obiect modificarea suprafeței de teren înscrise în CF de la 1440 mp la 3478 mp este de competența Judecătoriei A..
În ce privește excepția autorității de lucru judecat, prima instanță a reținut că potrivit extrasului de CF de la fila 27, reclamanta B. A. este proprietară asupra imobilului constând în casă și teren intravilan în suprafață de 1440 mp, situat în . CF nr._ (nr. vechi 2153) Z. nr. top 147-148/a, iar potrivit extrasului de CF de la fila 26, pârâta . asupra imobilului constând în teren intravilan în suprafață de 1993 mp, situat în . CF nr._ (nr. vechi 2561) Z. nr. top 147-148/b, cele două imobile fiind vecine.
Prin acțiunea ce a făcut obiectul dos. nr._/55/2006 al Judecătoriei A., reclamanta de față, B. A., a solicitat să se constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului de mai sus al pârâtei.
Acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru dobândirea proprietății prin uzucapiune.
Între părți a mai avut loc un litigiu, ce a făcut obiectul dos. nr._, în care reclamanta a solicitat, pe calea cererii reconvenționale, să se dispună: anularea parțială a încheierii de CF nr._/1957 cu privire la dezmembrarea parcelei cu nr. top. 147-148; rectificarea CF nr. 1980 Z., în sensul evidențierii parcelei cu nr. top. 147-148 în locul parcelelor cu nr. top. 147-148/a și 147-148/b; rectificarea CF nr. 2153 (actual_) Z. cu privire la nr. top. al parcelei ca fiind 147-148, radierea înscrierilor din CF nr. 2561 (actual_) Z. și sistarea acestei coli de carte funciară.
Cererea reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamanta reconvențională B. A. nu a dobândit în proprietate decât 250 mp din terenul înscris în CF nr. 2153 (actual_), pentru restul de suprafață de 1190 mp din această carte funciară având posibilitatea să solicite atribuirea în baza Legii nr. 18/1991 (posibilitate de care reclamanta probabil a uzat între timp, având în vedere că în prezent figurează ca proprietară pe întreaga suprafață de 1440 mp din CF); că aceasta nu a dobândit în proprietate și terenul în suprafață de 1933 mp din CF nr. 2561 (actual_) nr. top 147-148/b, ce aparține Comunei Z..
Prin acțiunea precizată ce face obiectul prezentului dosar reclamanta a solicitat modificarea suprafeței de teren din CF nr._ (nr. vechi 2153) Z. nr. top 147-148/a de la 1440 mp la 3478 mp, cu motivarea că, de fapt, ei reclamantei îi aparține și terenul vecin de 1933 mp din CF nr._ (nr. vechi 2561) Z. nr. top 147-148/b, asupra căruia apare ca fiind proprietară pârâta . de consecință, să se dispună și sistarea (încetarea, desființarea) colii de CF nr._ (nr. vechi 2561) Z. nr. top 147-148/b.
În primul rând, prima instanță a reținut că, potrivit art. 220 din Ordinul ANCPI nr. 700/2014 (în legea veche, Ordinul ANCPI nr. 633/2006, art. 89 alin. 5), acțiunea în modificare de suprafață nu pune în discuție esența dreptului, adică limitele de proprietate, ci are ca obiect strict operațiunea tehnică de măsurare a suprafeței de teren din cartea funciară, raportat la limitele de proprietate existente în fapt și necontestate de părți.
Or, având în vedere starea de fapt relatată a considerat că este evident că în speță nu este vorba de o operațiune de măsurare a suprafeței de teren din cartea funciară, ci reclamanta tinde practic la a revendica, a pretinde terenul vecin de 1933 mp din CF nr._ (nr. vechi 2561) Z., aparținând pârâtei . demersul său nu poate fi valorificat pe calea acțiunii în modificarea suprafeței de teren din cartea funciară.
Revenind la excepția autorității de lucru judecat în privința procesului ce a făcut obiectul dos. nr._/55/2006 al Judecătoriei A., nu există autoritate de lucru judecat, nici sub aspectul efectului negativ (ce presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză) și nici a celui pozitiv (ce presupune tranșarea unei chestiuni litigioase, care astfel nu mai poate fi repusă în discuție), iar în privința procesului ce a făcut obiectul dos. nr._ al Judecătoriei A., există însă autoritate de lucru judecat, atâta timp cât în cadrul acestuia s-a stabilit că reclamanta reconvențională B. A. nu a dobândit în proprietate decât 250 mp din terenul înscris în CF nr. 2153 (actual_), pentru restul de suprafață de 1190 mp din această carte funciară având posibilitatea să solicite atribuirea în baza Legii nr. 18/1991 (posibilitate de care reclamanta probabil a uzat între timp, având în vedere că în prezent figurează ca proprietară pe întreaga suprafață de 1440 mp din CF); că aceasta nu a dobândit în proprietate și terenul în suprafață de 1933 mp din CF nr. 2561 (actual_) nr. top 147-148/b, ce aparține Comunei Z., iar prin acțiunea de față reclamanta pretinde, din nou, același teren de 1933 mp al Comunei Z..
Autoritatea de lucru judecat are un efect negativ, potrivit căruia o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiași judecăți în condițiile identității de părți, obiect și cauză (art. 431 alin. 1 C.pr.civ.), dar și un efect pozitiv (art. 431 alin. 2 C.pr.civ.), în sensul că fiecare dintre părțile unui litigiu are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. 2 C.pr.civ.
Față de toate cele de mai sus, prima instanță a respins acțiunea, constatând că în cauză există autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, apelanta B. A. prin care a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței apelate si trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea evocării fondului la Judecătoria A..
În motivare a arătat că reclamanta a sesizat instanța cu o acțiune prin care a solicitat rectificarea suprafeței din CF_ Z. de la 1440 la 3478 mp și sistarea colii CF_ Z.. Pârâta a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat efectuarea acelorași operațiuni de CF, dar în sens contrar celor solicitate de către reclamanta. Instanța a disjuns cererea principala de cea reconvențională și, în mod paradoxal, a admis excepția autorității de lucru judecat doar pentru cererea principală, deși, reconvenționala are același obiect, de stabilire, practic, a unei concordanțe între starea de fapt și cea scriptică de CF.
Or, în aceste condiții, daca instanța a apreciat ca fiind incidentă în cauză puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, excepția trebuia admisă atât pentru cererea principală, cât și pentru reconvențională. Disjungerea cererilor și atribuirea acestui regim juridic total diferit nu are nici o justificare legală sau probatorie.
Pentru a reține aceasta excepție, prima instanță a apreciat că situația de fapt invocată de către reclamanta a fost tranșată în dosarul_ al Judecătoriei A., dosar în care, reține și instanța, reclamanta a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat anularea unei încheieri de CF, rectificarea nr. top. din CF 1980 și 2153 Z. și radierea înscrierilor din CF 2561 Z.. A solicitat a se constata că nu exista identitate de obiect între cererea din prezentul dosar și reconvențională din dosarul civil nr._, după cum, în mod eronat, a apreciat prima instanță.
Prima instanță a reținut autoritatea de lucru judecat deoarece în dosarul_ s-a stabilit că reclamanta a dobândit în proprietate doar 250 mp teren, urmând ca pentru diferența de 1190 mp din CF_ să solicite atribuirea în natură prin Ordin al Prefectului, dar nu a dobândit în proprietate suprafața de 1933 mp teren din CF 2561 Z., suprafață ce aparține Comunei Z.. Ceea ce, însă, prima instanță omite să rețină, este faptul că în dosarul_, Tribunalul A., respingând apelul, motivează extrem de clar "așa cum corect a reținut și prima instanță, atâta timp cât reclamanta nu a înțeles să solicite efectuarea unei expertize topografice care să releve operațiunile tehnice necesare pentru realizarea corespondenței dintre situația de carte funciară și cea faptică a imobilelor, este legală și temeinică soluția primei instanțe prin care s-a respins acțiunea". În același paragraf, se mai reține că operațiunile de unificare, respective dezmembrare a celor 2 imobile in litigiu nu se pot realiza fără acordul ambelor părți. În aceste condiții, se confirmă susținerile reclamantei apelante atât cu privire la neconcordanta stării faptice cu cea scriptică a celor două imobile, precum și la obligativitatea acordului ambelor părți pentru operațiunile de CF ce fac obiectul prezentei cauze.
De asemenea, din aceasta motivare rezultă indubitabil și motivul respingerii acțiunii principale și a reconvenționalei în acel dosar, ca fiind nedovedite prin expertiza topografica, singurul mijloc de proba concludent în cadrul unei acțiuni de rectificare CF.
În acest nou dosar ambele părți și-au reluat cererile de înlăturare a neconcordanțelor menționate, de această dată susținute și prin efectuarea unei expertize topografice. A subliniat că prima instanța, însă, a dorit să pună în acord situațiile scriptică și faptică doar prin prisma susținerilor pârâtei, înlăturând abuziv pe cele ale reclamantei, deoarece, în urma disjungerii, urmează să fie soluționată doar reconvenționala pârâtei Primăria Z..
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Intimata . întâmpinare, prin care a solicitat respingerea în totalitate a apelului.
În motivare a arătat că reclamanta solicita anularea Sentinței Civile nr. 1346/12.03.2015 doar prin prisma cererii reconvenționale care prin Încheierea pronunțata în ședința publică din data de 05.03.2015 de către prima instanța, a fost disjunsă, formându-se astfel dosarul nr._ .
A învederat că argumentarea expusă de către reclamantă, respectiv faptul că „(...) excepția (autorității de lucru judecat) trebuia admisă atât pentru principala, ca și pentru reconvenționala" nu își are justificarea în niciun temei legal, de altfel acesta fiind motivul pentru care reclamanta nu-si întemeiază apelul pe nicio normă de drept care să-i sprijine afirmațiile, în condițiile în care capelele de cerere solicitate nu au fost tranșate pe fond de către instanța de judecată, neputând opera, pe cale de consecință, excepția autorității de lucru judecat. Astfel, sub aspect procesual, cererea reconvențională are caracter de cerere incidentală; că nu exprimă apărarea pe care și-o face pârâtul față de pretențiile reclamantului și nici nu se înfățișează ca o excepție de procedură, ci constituie mijlocul procesual prin intermediul căruia pârâtul ridică pretenții proprii față de reclamant. Pârâtul devine astfel și el reclamant, iar demersul său procedural întrunește caracteristicile unei cereri de chemare in judecată. Cererea reconvențională apare astfel ca și o contraacțiune făcută de pârât împotriva reclamantului. Ori în speța pendinte, nu s-a formulat cererea reconvenționala sub aspectul unei cereri cu caracter subsidiar față de cererea principală. Autoritatea de lucru judecat putea opera în privința cererii reconvenționale doar în cazul în care s-ar fi solicitat admiterea cererii reconvenționale numai în ipoteza în care ar fi admisă și cererea principală.
Pe cale de consecința, a subliniat că apelul formulat de către reclamantă este nefondat prin prisma celor expuse mai sus, aceasta, în fapt, necontestând admiterea autorității de lucru judecat de către prima instanța, nejustificându-și dreptul de proprietate pe care susține ca îl are.
Atât prima instanța în prezentul dosar, cât și instanțele care s-au pronunțat în dosarele nr._/55/2006 și nr._, în mod corect au reținut faptul că reclamanta nu deține niciun drept de proprietate asupra suprafeței de teren din CF nr._ Z., nr. top. 147 - 148/a. Astfel că, potrivit art. 220 din Ordinul ANCPI nr. 700/2014 (în legea veche, art. 89 alin. (5) din Ordinul ANCPI nr. 633/2006), acțiunea în rectificare de carte funciară nu pune în discuție esența dreptului de proprietate. Ori, având în vedere starea de fapt constatată și de către instanțele de judecata în dosarele antemenționate, este evident că în speță nu este vorba de o operațiune de măsurare a suprafeței de teren din cartea funciară, ci reclamanta pretinde practic un drept de proprietate pe care aceasta nu îl deține asupra acestui teren, prin urmare demersul sau neputând fi valorificat pe calea unei astfel de acțiune judiciară. Acest lucru este dovedit chiar prin cererea formulată de către aceasta în dosarul nr._/55/2006, întrucât prin uzucapiunea invocată, reclamanta recunoaște că nu deține drept de proprietate care să-i justifice cele solicitate.
Astfel, prin Sentința Civila nr. 8667/2007 s-a reținut în mod corect că reclamanta a dobândit, conform actelor translative de proprietate și cărțile funciare prin cumpărare de către mama ei, de la numitul Lapusca, și apoi retransmitere operată pun contract de donație și succesiune, doar dreptul de proprietate asupra casei și dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 250 mp. Pentru restul de teren din cele două numere topografice 147-148/a si 147-1-18/1, reclamanta nu deține niciun drept de proprietate valabil. Aceasta împrejurare este confirmată de starea de fapt expusă, precum și de faptul că aceasta a solicitat atribuirea în proprietate a suprafeței de 250 mp deținută în folosință, neexistand rațiune logică și juridică pentru formularea unei cereri de atribuire a unui teren cu privire la care se invocă deținerea sa în proprietate. Astfel, prin act autentic, fostul proprietar vinde mamei reclamantei casa fără teren, sens în care semnează contractul de vânzare în care se stipulează expres că 250 mp de teren trec în proprietatea Statului, iar diferența de 1190 mp trec la C.A.P., pentru ca ulterior, mama reclamantei să transmită acesteia imobilul pe care îl avea în proprietate, astfel cum 1-a dobândit, la rândul ei de la vânzător, respectiv casa fără teren. Ori, în speță nu sunt îndeplinite condițiile de la art. 1890 cod civil pentru uzucapiunea invocată, deoarece prin însăși cererea de chemare în judecată reclamanta arată că mama sa a început să posede terenul în cauză după ce a cumpărat imobilul alăturat, iar durata posesiei nu a împlinit 30 de ani cum prevede lege.
Deoarece nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are, aceasta nu poate reclama un drept de proprietate mai extins decât cel pe care l-a dobândit și care se limitează la construcții si se completează cu dreptul de folosință asupra suprafeței de 250 mp teren, aspecte reținute în mod corect și de către Judecătoria A. prin Sentința Civilă nr. 8667/2007 în dosarul civil nr._/55/2006.
Deși instanțele de judecată s-au pronunțat în favoarea Comunei Z., până în prezent, însă situația nu s-a clarificat, iar reclamanta folosește în continuare în mod abuziv terenul înscris sub nr. top. 147-148/b, proprietate a comunei.
Astfel, prin prisma celor expuse, a solicitat respingerea apelului formulat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 476-478 Cod de procedură civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel prin primul motiv invocat apelanta susține că în mod greșit s-a disjuns reconvenționala exercitată de către pârâta . class="Default"> Nu pot fi primite aceste susțineri întrucât dispozițiile art. 210 alin. 2 Cod procedură civilă prevăd că, dacă numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanța poate dispune judecarea separată a cererii reconvenționale.
Prin urmare, instanța este suverană în a aprecia oportunitatea disjungerii, în vederea administrării cât mai eficiente a actului de justiție. Iar dacă apelanta consideră că ar opera excepția autorității de lucru judecat și în dosarul nou format ce are ca obiect acțiunea exercitată de . o împiedică să invoce acolo această excepție.
La fel de neîntemeiat se constată a fi și cel de-al doilea motiv invocat prin care apelanta susține că excepția autorității de lucru judecat a fost admisă în mod greșit de către prima instanță.
Se constată că prin acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr._ al Judecătoriei A., reclamanta-apelantă a solicitat rectificarea CF 2153 Z. (CF nou_), în sensul majorării suprafeței de teren la 2992 mp.
Prin sentința civilă nr._/31.10.2011 Judecătoria A. a respins acțiunea, reținând în considerente că reclamanta a dobândit, conform actelor translative de proprietate și copiilor cărților funciare prezentate, prin cumpărare de către mama ei, de la numitul L., și apoi prin retransmitere operată prin contract de donație și succesiune, doar dreptul de proprietate asupra casei și dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 250 mp. Pentru restul de teren din cele două nr. topografice, 147-148/a și 147-148/b B. A. nu are niciun drept de proprietate valabil.
Astfel, prin act autentic, fostul proprietar vinde mamei reclamantei B. A. casa fără teren, sens în care semnează contractul de vânzare în care se stipulează expres că 250 mp. de teren trec în proprietatea Statului iar diferența de 1190 mp. trec la C.A.P., pentru ca ulterior mama sa transmite acesteia imobilul pe care îl avea în proprietate, astfel cum la dobândit, la rândul ei, de la vânzător, adică doar casa, fără teren.
Deoarece nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are, B. A. nu poate reclama un drept de proprietate mai extins decât cel pe care l-a dobândit și care se limitează la construcții și se completează cu dreptul de folosință asupra suprafeței de 250 mp. teren, convertit ulterior în drept de proprietate prin atribuirea terenului prin ordin al prefectului în baza Legii nr. 18/1991.
Sentința a fost menținută prin Decizia civilă nr. 128/21.03.2012 a Tribunalului A. și Decizia civilă nr. 2019/16.10.2012 a Curții de Apel Timișoara, unde s-a reținut că antecesoarea reclamantei, Hriți M. a cumpărat de la numitul L. P. imobilul înscris în CF 2153 Z., nr. top 147-148/a de sub B 1, compus din casă de locuit cu construcțiile anexe gospodărești situat în ., terenul aferent acestora în suprafață de 250 mp, trecând în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, diferența de teren în suprafață de 1190 mp formând proprietatea CAP.
Ulterior, prin Ordinul Prefectului nr. 194/31.03.2005, B. A. împreună cu soțul acesteia B. G., dobândesc în proprietate terenul de 250 mp înscris în Cf 2153 Z., nr. top 147-148/a.
Situația juridică rezultată urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cât și a Ordinului Prefectului, se regăsește în CF nr. 2153 Z..
Înscrierea la poziția 8 și 9 din CF menționat, a dreptului de proprietate a reclamantei cu titlu de drept moștenire, respectiv donație, asupra imobilului ce a constituit proprietatea antecesoarei acesteia, nu-i conferă reclamantei un drept de proprietate asupra diferenței de 1190 mp, având în vedere că antecesoarea sa (mama reclamantei), nu a dobândit în proprietate acest teren, situație în care nu putea transmite mai mult decât a cumpărat de la L. P..
Instanța va avea în vedere că unul din efectele hotărârii judecătorești este puterea lucrului judecat, lucrul judecat fiind considerat că reflectă adevărul-aceasta însemnând că o hotărâre irevocabilă nu poate fi combătută printr-o altă hotărâre judecătorească, astfel încât drepturile recunoscute irevocabil să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.
De asemenea, că există identitate de obiect chiar dacă acesta este formulat diferit în cele două cereri, dar scopul urmărit de reclamant este același de unde rezultă și identitatea de cauză și în speță este evident că reclamanta urmărește dobândirea în proprietate a terenului vecin din CF_ ce aparține comunei Z..
Nu pot fi primite susținerile apelantei în sensul că prima acțiune ar fi fost respinsă ca nedovedită, din considerentele hotărârilor judecătorești amintite anterior rezultând faptul că a fost analizat fondul dreptului acesteia.
Față de cele amintite se constată că în mod corect a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, astfel că în baza art. 480 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca neîntemeiat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelanta B. A. în contradictoriu cu intimata . împotriva sentinței civile nr. 1346/12.03.2015 pronunțată de Judecătoria A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16.06.2015.
Președinte Judecător Grefier
T. B. pentru judecător M. A. M. C.
aflată în concediu de odihnă semnează președintele completului
judecător T. B.
Red.TB / Thred.MC
4 ex./ 2 .
Se comunică cu:
- apelanta B. A. - Z., nr. 98, jud. A.
- intimata . - Z., ., jud. A..
Primă instanță – Judecătoria A. - judecător A. N.
| ← Cereri privind apărarea drepturilor nepatrimoniale. Sentința... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 412/2015.... → |
|---|
