Contestaţie la executare. Decizia nr. 266/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 266/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 12249/55/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 266
Ședința publică din data de 26 februarie 2015
Președinte N. C.
Judecător S. C. Ș.
Grefier M. I.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de contestatoarea ., în contradictoriu cu intimatele Direcția R. Antifraudă 5 D. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr. 4578/13.10.2014 pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .
S-a făcut referatul cauzei, după care, văzând că părțile au pus concluziile în ședința publică din 19.02.2015, fiind amânată pronunțarea la data de 26.02.2015, tribunalul procedează la judecarea pricinii.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 03.12.2014, constată că prin sentința civilă nr. 4578 din 13.10.2014 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria A. a respins contestația formulată de contestatoarea ., în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA R. ANTIFRAUDĂ D., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/23.06.2014 emisă de Direcția R. Antifraudă 5 D., în temeiul art. 129 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură fiscală, s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile/imobile ale contestatoarei în privința căreia, s-a constatat, în urma unui control fiscal că datorează bugetului sumele de 16.218.538 lei reprezentând TVA, impozit pe profit, acciză. S-a menționat că s-a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul/averea.
Sub aspect formal, s-a constatat că decizia atacată respectă prevederile Ordinului Președintelui ANAF nr. 2605/2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Măsurile asigurătorii au fost luate ca urmare a unui control efectuat de intimată la contestatoare pentru activitatea desfășurată în perioada 2012-2014. Cu această ocazie s-a constatat că s-au efectuat o . achiziții fictive, care nu au fost efectuate în realitate astfel că s-au înregistrat cheltuieli în scopul realizării de venituri impozabile.
Instanța a reținut că măsurile asigurătorii prevăzute de Codul de procedură fiscală constau în indisponibilizarea unor bunuri sub forma popririi sau a sechestrului impus asupra bunurilor debitorului. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadenta, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
Această viziune a legiuitorului a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat. În acest sens, art. 215 alin. (1) din Codul de procedură fiscală prevede în terminis că introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. Acest lucru echivalează cu continuarea procedurilor de executare silită de către organele fiscale împotriva debitorului. În aceste condiții, pentru a se recupera creanțele fiscale pe care acesta le are la bugetul de stat, legiuitorul a prevăzut că măsurile asigurătorii să rămână valabile pe toată durata executării silite, ca o garanție pentru recuperarea creanței fiscale datorate.
Faptul că odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii, nu este decât o aplicare a imperativului mai sus enunțat.
Totuși, aceste măsuri sunt menținute în continuare, constituindu-se în garanția executării întru totul de către debitor a obligațiilor sale fiscale. În caz contrar, ar exista pericolul nerecuperării creanțelor la bugetul de stat și ar demonstra o lipsă de diligență atât a legiuitorului, cât și a organelor de executare. Or, finalitatea oricărei proceduri de executare silită este recuperarea debitelor datorate, indiferent de creditorul obligației.
Având în vedere constatările preliminare ale organelor fiscale și existând pericolul ca societatea să-și înstrăineze patrimoniul, prejudiciind astfel bugetul de stat, s-a procedat, în deplină concordanță cu prevederile art. 129 alin. 2, 3 și 4 din O.G. nr. 92/2003 la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii de către organele din cadrul Direcției regionale Antifraudă 5 D., care au efectuat controlul. Ulterior, acest act a fost transmis organelor de executare competente din cadrul A.F.P. A., care au procedat la instituirea sechestrului asigurător.
Măsurile asigurătorii nu trebuie confundate cu măsurile concrete de executare silită întreprinse de organele fiscale.
Toate aceste aspecte au fost reținute în mod corect de către organul de control și prezentate pe larg în procesul verbal de control, acestea fiind premisele inițiale care au determinat organul de control să procedeze la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/23.06.2014.
Aplicarea sechestrului asupra bunurilor contestatoarei are drept consecință juridică limitarea dreptului de dispoziție al proprietarului asupra bunului respectiv, importanța acestei măsuri fiind de necontestat în vederea punerii în executare ulterioară a titlului executoriu ce va fi obținut de creditor.
În scopul înlesnirii executării silite și pentru a elimina eventualele posibilități de sustragere de la executare, legea, prin reglementarea prevăzută în Codul de procedură fiscală în art. 129 și urm., permite luarea unor astfel de măsuri menite să asigure eficacitatea până la capăt a acțiunii judiciare. Instituțiile juridice prin care se realizează aceste măsuri sunt sechestrul asigurătoriu și poprirea asigurătorie, una din aceste măsuri fiind de altfel dispuse în cazul contestatoarei din dosarul de față.
S-a statuat că este pe deplin satisfăcută condiția prevăzută de Codul de procedură fiscală pentru instituirea acestei măsuri și anume existența pericolului ca debitorul, fața de bugetul general consolidat al statului să se sustragă, să-și ascundă sau să-și risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea veniturilor.
De altfel, este de observat că societatea contestatoare, în cererea sa, nu invocă motive de nelegalitate cu privire la actele de executare silită efectuate, făcând doar aprecieri cu privire la situația sa în raport de furnizori și clienți și consideră a fi disproporționată măsura asigurătorie față de seriozitatea de care a dat dovada pana la acest moment contestatoarea.
Instanța a reținut că faptele prin care s-au încălcat de către contestatoare dispozițiile fiscale în materie cu referire directă la obligațiile stabilite îmbracă pericolul social al unor acțiuni ilegale, pentru care s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii, măsuri ce constituie o obligație pentru organele fiscale și nu o opțiune, măsură necesară garantării executării creanței către bugetul de stat.
Aceste aspecte sunt susținute de gravitatea și întinderea în timp a încălcării legislației fiscale.
S-a apreciat că, criticile contestatoarei sunt nefondate, întrucât măsura asigurătorie a fost motivată de organele de inspecție fiscală în conformitate cu cerințele art.129 din Codul de procedură fiscală, arătându-se că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Referitor la susținerea potrivit căreia nu există pericolul de sustragere de la urmărire, instanța a reținut că reclamanta contestatoare nu poate proba un astfel de fapt negativ, iar pentru protecția eventualului său drept creditorul este îndreptățit să ia măsuri de conservare a patrimoniului debitorului său, în speță prin luarea unor măsuri asigurătorii. Față de cuantumul acestor sume, s-a constatat întemeiată decizia de instituire a măsurilor asigurătorii atacată.
Totodată, instanța a reținut că simpla instituire a acestor măsuri asigurătorii nu este în măsură, prin ea însăși, să constituie un prejudiciu pentru contestatoare.
Contestatoarea nu aduce nicio critică proceselor verbale de sechestru emise de A.J.F.P. A., apărările contestatoarei neputând fi reținute de către instanță, contestația la executare fiind o cale de atac contra măsurilor de executare nelegale, astfel că, cel ce recurge la acest mijloc procedural nu poate invoca decât vicii și neregularități ale actelor de executare, însă în speță nu există îndoială cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului.
Față de aceste considerente, reținând că actele atacate sunt legale și temeinice, a fost respinsă ca nefondată contestația la executare și s-a luat act că intimatele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea ., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii contestației la executare și anularea actelor contestate.
În motivare se arată că instanța de fond nu a luat în considerare argumentele invocate de contestatoare prin contestația formulată și nici practica judiciară depusă la dosar. Instanța de fond a apreciat, nefondat, că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii este motivată, întrucât în conținutul acesteia se face referire la un proces verbal de control întocmit de inspectorii antifraudă prin care a fost estimată o obligație de plată în sarcina contestatoarei. Deși în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii atacată nu a fost indicată nicio activitate a contestatoarei care să poată conduce la concluzia că ar putea înstrăina patrimoniul pentru a periclita o eventuală executare silită, pentru a justifica luarea măsurilor asigurătorii, instanța de fond a apreciat, total nefondat, că se prezumă o eventuală sustragere a societății de la o ipotetică executare silită, întrucât au fost estimate sume de plată în sarcina acesteia - sume ce ar proveni din operațiuni fictive. Așadar, instanța de fond a concluzionat că o suspiciune total nefondată și nedovedită, este suficientă pentru a institui măsuri asigurătorii asupra bunurilor contestatoarei. De asemenea, obligativitatea de motivare a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, prevăzută expres și imperativ de codul de procedură fiscală, este înlăturată de instanța de fond, apreciind ca suficientă referirea la un proces verbal, care nu este titlu de creanță și prin care nu se pot stabili debite în sarcina unei societăți comerciale. Consideră important de menționat și faptul că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii atacată a fost emisă la data de 23.06.2014 și nici până în prezent nu a fost emisă o decizie de impunere. De asemenea, în sentința atacată instanța de fond apreciază că simpla instituire a unor măsuri asigurătorii nu este de natură să aducă un prejudiciu contestatoarei, deși prin contestația formulată s-a arătat pe larg prejudiciile importante care îi sunt aduse prin instituirea acestor măsuri. Apreciază apelanta că sentința atacată este netemeinică și nelegală.
Solicităm anularea, ca nemotivată, a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/23.06.2014.
Arată că, conform prevederilor art. 129 alin. 5 din OG 92/2003, republicată și actualizată, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată iar alin. 2 al aceluiași articol prevede expres că măsurile asigurătorii pot fi instituite doar atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
De asemenea pct. 129.3 și 129.4 din Normele Metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală aprobate prin HG nr. 1050/2004, coroborate cu art. 43 alin. 2 lit. e) din Codul de procedură fiscală dispun în mod expres obligativitatea motivării în fapt a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii precum și obligativitatea organului fiscal de a motiva necesitatea luării măsurilor asigurătorii.
Prevederile legale mai sus menționate dispun expres că măsurile asigurătorii pot fi instituite doar în situațiile în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul. Așadar, pentru ca aceste măsuri să poată fi dispuse în mod legal este necesar ca ipotezele avute în vedere de legiuitor să se verifice la data luării măsurilor, să existe date certe, susținute de probe, care să determine concluzia că există pericolul ca debitorul sa se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul.
La o simplă lecturare a deciziei atacate se poate observa că aceasta nu cuprinde motivele de fapt care au determinat luarea măsurilor asigurătorii, organul fiscal emitent limitându-se la a enunța textul de lege aplicabil în speță, respectiv art. 129 alin. 2 Cod pr. fiscală. În decizie nu s-au arătat motivele concrete, respectiv datele sau faptele din activitatea contestatoarei, care să determine concluzia că aceasta, prin manevre dolosive, își înstrăinează patrimoniul în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Mai mult, prevederile art. 129 cod pr. fiscală impun ca pericolul de înstrăinare a patrimoniului să existe la data instituirii măsurilor asigurătorii, organul de control având obligația de a indica probele din care rezultă pericolul de înstrăinare. Prin decizia atacată organul constatator nu a probat motivele pentru care au apreciat că se impune luarea măsurilor asigurătorii.
Apelanta apreciază nefondată sentința atacată, instanța de fond neținând seama de starea de fapt dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, întrucât raportat la bunurile deținute de societatea contestatoare și la activitatea desfășurată, precum și la veniturile obținute de aceasta, este evident faptul că nu există pericolul de a ne risipi patrimoniul sau de a ne sustrage de la plata eventualelor obligații de plată.
Nici instanța de fond și nici organul fiscal nu au ținut seama nici de principiul prevăzut de art. 6 din OG nr. 92/2003 republicată privind Codul de Procedură Fiscală.
Așa cum rezultă din întreaga activitate desfășurată de societatea contestatoare de la înființare și până în prezent, aceasta nu s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale și nici nu și-a risipit patrimoniul, astfel încât să fie îngreunată o eventuală colectare, pentru a fi nevoie de instituirea unei atare măsuri. Dimpotrivă, a desfășurat o activitate serioasă, dezvoltând activitatea societății, sporind patrimoniul acesteia și creând noi locuri de muncă, la momentul actual societatea având un număr de 145 de angajați.
Societatea deține în proprietate mai multe imobile, cu privire la care s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii.
Seriozitatea activității desfășurate de societatea contestatoare rezultă și din faptul că, în vederea dezvoltării activității societății, a contractat împrumuturi bancare cu sume importante de la Banca Comerciala Feroviara SA Sucursala H. A.. Apreciază că măsura asigurătorie apare cu atât mai nefondată cu cât contestatoarea nici nu avea posibilitatea înstrăinării imobilelor, cu privire la acestea fiind notată interdicția de înstrăinare în favoarea băncii. Menționează că prin măsurile asigurătorii instituite de organele fiscale îi pot fi aduse prejudicii ireparabile, deoarece prin contractele de credit se stipulează că în cazul apariției unor situații litigioase cu privire la bunurile ipotecate, banca are dreptul să declare toate sumele ca fiind scadente imediat și să oblige societatea la plata acestora, ceea ce ar duce la blocarea activității contestatoarei și implicit la faliment.
De asemenea instanța de fond și organele fiscale nu au ținut seama de activitatea curentă a contestatoarei, fiind încasate lunar sume importante de bani din activitatea societății. Se menționează că are în derulare contracte cu societăți multinaționale, care nu ar fi inițiat și derulat relații comerciale cu societatea în situația în care nu ar fi o firmă cu o activitate comercială corectă și serioasă.
Precizează că lunar plătim sume importante la bugetul consolidat al statului, reprezentând impozite și taxe. Anexăm prezentei contestații certificatele de atestare fiscală emise de organele fiscale din care rezultă că societatea noastră nu figurează cu obligații fiscale neachitate în toată această perioadă, fiind un contribuabil corect și din acest punct de vedere.
Mai menționează că au fost instituite măsuri asigurătorii asupra autovehiculelor deținute de contestatoare, fapt care îi împiedică să mai reînnoiască parcul auto, pentru a fi competitivi. O parte dintre autotractoarele cu privire la care s-au instituit măsuri asigurătorii au norma de poluare Euro 3 și vechime de aproape 10 ani, având rulați peste 1.000.000 de kilometri. Aceste autotractoare se impune a fi înlocuite cu autotractoare noi, cu norma de poluare EURO 6, care sunt mai competitive, consumă mai puțin, au costuri de întreținere mult mai mici și costuri cu taxa de drum (de poluare) mult reduse față de cele Euro 3.
Astfel, prin interdicția de a înstrăina camioanele cu norma de poluare Euro 3 pentru a le înlocui cu altele cu norma de poluare Euro 6 i se aduc lunar pierderi bănești foarte importante. Menționează că în luna aprilie 2014 a încheiat un contract de leasing pentru achiziționarea unui număr de 5 capuri tractoare noi, cu norma de poluare EURO 6, care urmează să îi fie livrate în perioada imediat următoare, tocmai pentru a putea să își reînnoiască parcul cu mașini competitive și să le vindă pe cele mai vechi. Prin instituirea sechestrului asigurător pe autotractoarele mai vechi sunt împiedicați să le mai înstrăineze, fiind perturbată grav activitatea societății, fără motive întemeiate.
Prin măsura asiguratorie instituită de organele fiscale se aduce un grav prejudiciu de imagine și credibilității societății. Instituirea măsurilor asigurătorii și înscrierea acestora în cartea funciară îi pot crea grave dificultăți în relația cu banca de la care are contractat credite, întrucât banca are dreptul să declare toate sumele ca fiind scadente imediat și să oblige societatea la plata acestora, ceea ce ar duce la blocarea activității contestatoarei și implicit la faliment.
De asemenea, datorită măsurilor asigurătorii instituite asupra autotractoarelor societății, aceasta se află în imposibilitatea de a mai vinde autotractoarele mai vechi, cu normă de poluare EURO 3 (care au rulat peste 1.000.000 de kilometri), pentru a le înlocui cu autotractoare cu norma de poluare EURO 6, care au un consum mai redus, costuri de rulare și de întreținere mult mai reduse. În situația în care nu are posibilitatea înlocuirii parcului auto cu autotractoare noi nu pot fi competitivi pe piață, au costuri pe kilometru mult mai mari față de celelalte firme de transport, situație care în timp va genera pierderi serioase societății, putând duce la falimentul acesteia și la disponibilizarea celor 145 de angajați.
Ținând seama de considerentele mai sus arătate apreciază că nu se aflăm în nici una dintre situațiile prevăzută de art. 129 alin. 2 Cod pr. fiscală, astfel încât sentința pronunțată de instanța de fond este nefondată și nelegală.
Pentru motivele menționate solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii contestației la executare și anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/23.06.2014 emisă de Direcția R. Antifraudă 5 D. și anularea proceselor verbale de sechestru asigurător nr. 7211/27.06.2014 și nr. 7240/30.06.2014 emise de AJFP A. - Colectare Contribuabili Mijlocii, Serviciul Executare Silită.
În drept: art. 717 și art. 466 - 471 Cod pr. civ., art. 6, art. 43, art.129 și art. 172 cod pr. Fiscală.
Intimata Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea apelului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței, cu consecința respingerii contestației la executare silită, ca neîntemeiată și pe cale de consecință menținerea actelor de executare silită emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. ca fiind temeinice și legale.
Se arată că instanța de fond în mod corect a reținut: „Sub aspect formal, se constată că decizia atacată respectă prevederile Ordinului Președintelui ANAF nr. 2605/2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a masurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Masurile asigurătorii au fost luate ca urmare a unui control efectuat de intimată la contestatoare pentru activitatea desfășurată în perioada 2012-2014. Cu aceasta ocazie s-a constatat ca s-au efectuat o . achiziții fictive, care nu au fost efectuate în realitate, astfel ca s-au înregistrat cheltuieli în scopul realizării de venituri impozabile”.
În acest sens precizează că măsurile asigurătorii prevăzute de Codul de procedură fiscală constau în indisponibilizarea unor bunuri sub forma popririi sau a sechestrului asigurător asupra bunurilor debitorului. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, masurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
Având în vedere constatările preliminare ale organelor fiscale și existând pericolul ca societatea să își înstrăineze patrimoniul, prejudicind astfel bugetul de stat, s-a procedat, în deplină concordanță cu prevederile art. 129 alin. 2, 3 și 4 din O.G. nr. 92/2003 la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii de către organele din cadrul Direcției Regionale Antifraudă 5 D., care au efectuat controlul. Ulterior, acest act a fost transmis organelor de executare competente din cadrul A.F.P. A., care au procedat la instituirea sechestrului asigurător.
Masurile asigurătorii nu trebuie confundate cu masurile concrete de executare silita întreprinse de organele fiscale.
Toate aceste aspecte au fost reținute în mod corect de către organul de control și prezentate pe larg în procesul verbal de control, acestea fiind premisele inițiale care au determinat organul de control să procedeze la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._.123.06.201,4: - „prin înregistrarea in evidenta financiar contabila a achizițiilor fictive de la Ș. C. Carevele S.R.L., S.C. P. I. S.R.L a prejudiciat bugetul statului cu suma de 16.218.538 lei.
În scopul înlesnirii executării silite și pentru a elimina eventualele posibilități de sustragere de la executare, legea, prin reglementarea prevăzută în Codul de procedură fiscală în art. 129 și urm., permite luarea unor astfel de masuri menite să asigure eficacitatea pana la capăt a acțiunii judiciare.
Instituțiile juridice prin care se realizează aceste masuri sunt sechestrul asigurător și poprirea asiguratorie, una din aceste masuri fiind de altfel dispuse în cazul contestatoarei-apelante.
În opinia intimatei, este pe deplin satisfăcută condiția prevăzuta de Codul de procedură fiscală pentru instituirea acestei măsuri și anume existența pericolului ca debitorul față de bugetul general consolidat al statului sa se sustragă, să își ascundă sau să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea veniturilor.
De altfel, este de observat ca societatea contestatoare nu invocă motive de nelegalitate cu privire la actele de executare silita efectuate, făcând doar aprecieri cu privire la situația sa în raport de furnizorii și clienții și consideră a fi disproporționată măsura asiguratorie față de seriozitatea de care a dat dovada până la acest moment contestatoarea.
Criticile contestatoarei-apelante sunt nefondate întrucât măsura asiguratorie a fost motivată de organele de inspecție fiscală în conformitate cu cerințele art. 129 din Codul de procedură fiscală, arătându-se că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Referitor la susținerea potrivit căreia nu există pericolul de sustragere de la urmărire, apelanta nu poate proba un astfel de fapt negativ, iar pentru protecția eventualului său drept creditorul este îndreptățit să ia masuri de conservare a patrimoniului debitorului său, în speță prin luarea unor măsuri asigurătorii.
Totodată, învederează instanței că simpla instituire a acestor măsuri asigurătorii nu este în măsura a genera un prejudiciu pentru contestatoarea-apelantă.
În concluzie, contestația la executare fiind o cale de atac contra măsurilor de executare nelegale, astfel că, cel ce recurge la acest mijloc procedural nu poate invoca decât vicii și neregularități ale actelor de executare, însă în speță nu există îndoială cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului, aspecte reținute în mod legal de către instanța de fond.
Pentru toate cele expuse mai sus solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 4578/13.10.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În drept invocă art. 205, 471 Cod procedură civilă și celelalte acte normative invocate.
Verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și ținând seama de dispozițiile art. 466-482 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză este nefondat, întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, atât sub aspectul stării de fapt reținute, cât și al dispozițiilor legale aplicabile.
Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că măsura asiguratorie a fost motivată de către organele de inspecție fiscală în conformitate cu cerințele art. 129 Cod procedură fiscală, arătându-se că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori risipească patrimoniul.
În opinia tribunalului, această concluzie arătată mai sus are la bază conduita aparent ilicită a debitorului astfel după cum rezultă (cel puțin până la proba contrară) din procesul-verbal de control, care a constatat faptul că în perioada 2012-2014 societatea P. a declarat achiziții fictive de motorină, fapt ce nu corespunde realității, în scopul sustragerii/diminuării obligațiilor fiscale către stat. În ultimul capitol al procesului-verbal de control nr._/2014 al Direcției Regionale Antifraudă D. apare mențiunea că se vor sesiza organele competente pentru a se institui măsuri asiguratorii. Așadar, Agenția Județeană a Finanțelor Publice a procedat la emiterea dispoziției de instituire a măsurilor asiguratorii asupra bunurilor debitorului, având la bază procesul-verbal de control menționat anterior, organul fiscal concluzionând pe baza faptelor descrise în procesul-verbal că există indicii care justifică pericolul ca debitorul să se sustragă executării sau să risipească patrimoniul, îngreunând colectarea. Aceste indicii trebuie înțelese în sens larg, în sensul că intră în această categorie o presupusă conduită ilegală a debitorului, constând în „achiziții fictive” sau evidențe false, desfășurată pe o perioadă relativ lungă de timp, cu consecințe semnificative din punct de vedere fiscal, respectiv al cuantumului prejudiciului. Or, până la o eventuală infirmare a procesului-verbal de constatare, acesta se bucură de prezumția de veridicitate, justificând luarea unor măsuri asigurătorii care, prin ele însele, nu pot aduce vreun prejudiciu debitorului; altfel spus, tribunalul nu va aprecia drept justificată apărarea debitorului în sensul că interdicția de înstrăinare a imobilelor acesteia ar putea determina un creditor (Banca Comercială Feroviară SA) să declare scadente anticipat sumele pe care debitorul le datorează băncii, pe motiv că a apărut o situație litigioasă asupra imobilelor ipotecate în favoarea băncii. Nu este în sarcina acestei instanțe să stabilească sensul expresiei „situație litigioasă asupra imobilelor”, pentru a aprecia dacă temerea debitorului este sau nu întemeiată, dar, până în acest moment nu s-a produs vreo probă în sensul că banca ar avea vreo intenție a declarării scadenței anticipate a creditului, și, oricum, dacă ar proceda în acest fel, debitorul va fi îndreptățit să atace în instanță o atare măsură.
Față de cele expuse anterior, considerând legală și temeinică hotărârea primei instanțe, în baza art. 480 al. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de contestatoarea P. I. SRL, împotriva sentinței civile nr. 4578/13.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Văzând că nu s-au cerut cheltuieli de judecată,
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de contestatoarea P. I. SRL în contradictoriu cu intimații Direcția R. Antifraudă 5 D., Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. ți Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 4578/13.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
N. C. S. C. Ș. M. I.
Red. N.C.
Tred. M.I.
6 ex/31.03.2015
4 . comunică cu:
apelanta - contestatoare
P. I. SRL - A., . CAA B., P., nr. 1-3, .
intimații
Direcția R. Antifraudă 5 D. - D., .. 8, J. Hunedoara
Administrația Județeană A Finanțelor Publice A. - A., .-79, J. A.
Agenția Națională de Administrare Fiscală - sector 5, București, .
Prima instanță: Judecătoria A., judecător N. Rădoca
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 510/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
