Contestaţie la executare. Sentința nr. 4163/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4163/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 11695/55/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.141
Ședința publică din data de 11 februarie 2015
Președinte S. N.
Judecător H. O.
Grefier D. P.
S-a luat în examinare, apelul declarat de apelantul intimat M. G. N., împotriva sentinței civile nr. 4163/29.09.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata A. R.-ASIROM Vienna Insurance Group SA, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantului avocat C. M.-I. din Baroul A., lipsă fiind apelantul și intimata.
Procedura de citare este completă.
Apelul este legal timbrat cu 500 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, constatându-se că prin serviciul registratură al instanței la data de 19.01.2015, intimata a depus la dosar concluzii scrise prin care aceasta solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe.
Reprezentantul apelantului depune la dosar dovada cheltuielilor făcute cu ocazia deplasării la ÎCCJ pentru a depune la dosar copia legalizată a hotărârilor și nu mai solicită alte cereri.
Nefiind formulate cereri și apreciind apelul în stare de soluționare, instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul în fond .
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii contestației la executare, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la această instanță 20 noiembrie 2014, constată că prin sentința civilă nr. 4163/29.09.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. A. R. – Sirom Vienna Insurance Group S.A. în contradictoriu cu intimatul M. G. N. și pe cale de consecință s-a dispus anularea în parte a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 10.06.2014 din dosarul de executare nr.493/2014 al B. C. G. în sensul reducerii onorariului de avocat de la 25.000 lei la 1000 lei; s-au anulat actele de executare ulterioare efectuate în baza încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din dosarul de executare nr.493/2014 pentru suma de 24.000 lei reprezentând onorariu avocat platit de creditoare în faza de executare silită; s-a dispus întoarcerea în parte a executării silite și obligă pe intimatul M. G. N. să restituie contestatoarei suma de 24.000 lei; s-a dispus restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei achitată prin ordinul de plată nr._ din 14.07.2014 la rămânerea definitivă a hotărârii, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Împotriva contestatoarei debitoare s-a pornit executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr.21/2013, definitivă prin decizia nr.1640/14.05.2014 pronunțată de Î.C.C.J., la cererea intimatului creditor, executarea desfășurându-se în dosarul nr. 493/2014 al B. C. G.. Pentru recuperarea sumei de 25.000 euro și 22.000 lei, acordată prin hotărârile judecătorești menționate, la care s-au adăugat și cheltuieli de executare, executorul judecătoresc a emis adresa de înființare a popririi asupra conturilor debitoarei. Totodată a fost încunoștiințată și debitoarea despre înființarea popririi, fiind emisă acesteia la data de 19.06.2014 adresa prin care i se aducea la cunoștință înființarea popririi asupra conturilor deschise la unitățile bancare, adresa fiind însoțită de copiile certificate de pe încheierea de încuviințare a executării silite, titlul executoriu și adresa de înființare a popririi.
Prin contestația formulată contestatoarea a adus critici cu privire la cuantumul onorariului de avocat stabilit în faza de executare.
Potrivit art.669 noul cod procedura civilă cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, fiind un principiu similar cu cel consacrat de art.453 NCPC, debitorul fiind în culpă procesuală întrucât nu și-a executat de bunăvoie obligațiile impuse printr-un titlu executoriu.
În ceea ce privește suma datorată de contestatoare cu titlu contravaloare onorariul de avocat în faza de executare silită, instanța a redus valoarea acestuia cu suma de 24.000 lei, rămânând în sarcina contestatoarei să achite cu acest titlu numai suma de 1000 lei, pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează:
Instanța de fond a reținut că, așa cum rezultă din dosarul de executare silită atașat, în cadrul executării silite apărătorul ales a redactat doar cererea de executare silită prin care solicită executorului judecătoresc punerea în executare a titlului executoriu față de debitoare, alte demersuri nefiind făcute de către acesta.
Potrivit art.127 din Statutul profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la un onorariu si la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute in interesul clientului sau. Același text de lege prevede că, onorariile avocaților vor fi stabilite în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului, de timpul și volumul de muncă pentru executarea mandatului primit sau activităților solicitate de client, natura, noutatea și dificultatea cazului, importanța intereselor în cauză, etc. Ori, instanța de fond a reținut că, în concret avocatul intimatei a prestat activitate în faza de executare silită prin formularea cererii de executare silită existentă la dosar și nu s-a făcut dovada că, în faza de executare silită, avocatul angajat de către intimat a prestat și alte activități în executarea mandatului său.
Potrivit art.31 din Legea 51/1995 “Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său.”
Instanța de fond a reținut că și în această fază a procesului civil, care este punerea în executare a hotărârii judecătorești, părțile au obligația comună de a-și exercita drepturile cu bună credință și în conformitate cu scopul pentru care acele drepturi le-au fost recunoscute.
Potrivit art.451 alin.2 noul Cod proc. civilă, instanța este îndreptățită să aprecieze în ce măsură onorariul pentru apărătorul ales, plătit de partea care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și complexitatea cauzei, întrucât prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de valorificare a pretențiilor.
Sub acest aspect și Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat în nenumărate cazuri asupra temeiurilor acordării cheltuielilor de judecată astfel: în hotarârea din 22.02.2007 în Cauza Gavrileanu împotriva României (Lupas și altii împotriva României, 14 decembrie 2006) un reclamant nu poate obtine rambursarea costurilor si cheltuielilor decât în masura în care se stabileste realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor. În hotarârea din 17 decembrie 2004 în cauza Cumpana si Mazare împotriva României Curtea reamintește că, în aplicarea art.41 din Conventie, aceasta acorda doar cheltuieli de judecata cu privire la care se stabileste că au fost cu adevarat suportate, că acestea au fost necesare și că au o valoare rezonabilă. În hotarârea din 28 septembrie 2004 în cauza S. si Pîrcalab împotriva României, în ceea ce privește cheltuielile pentru procedura în fața Curtii, aceasta trebuie să stabilească dacă au fost cu adevarat suportate, că acestea au fost necesare și că au o valoare rezonabilă (Nilsen si Jobnsen împotriva Norvegiei [GC] nr.23.118/93, paragraful 62, CEDO 1999-VIII).
Pornind de la caracterul rezonabil pe care Curtea Europeana îl invocă drept temei al acordării cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat si client orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibilă, însă în speță se apreciază că prin reducerea onorariului plătit de creditoare apărătorului lor ales, nu se încalcă de către instanță prevederile art.31 din Legea nr.51/1995 și nici cele ale Statutului profesiei de avocat, contractul de asistență juridică producându-si efectele pe deplin între părțile contractante, în lumina principiului conținut de art.1270 noul C.civ, obligațiile și întinderea acestora astfel cum au fost convenite între părți rămân neatinse, însă efectele acestui contract nu trebuie să se repercuteze față de contestator –(terță persoană față de convenție) în totalitate, ci creditorul va obține rambursarea sumei reprezentând onorariu apărător ales în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului acestuia.
Având în vedere considerentele dezvoltate anterior, instanța de fond a admis contestația la executare formulată, în ceea ce privește cheltuielile de executare silită, în partea reprezentând onorariul de avocat achitat de creditoare pentru aceasta fază procesuală și l-a redus de la 25.000 lei la 1000 lei.
Așadar, instanța de fond a anulat în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 10.06.2014 din dosarul de executare nr.493/2014 al B. C. G. și a actelor de executare subsecvente acestuia în sensul reducerii onorariului avocațial de la 25.000 lei la 1000 lei .
De asemenea s-a dispus întoarcerea executării silite efectuate în dosarul execuțional nr. 493/2014 al B. C. G. pentru suma de 24.000 lei, iar în temeiul art.45 alin.1 lit.f din OUG nr.80/2013, s-a dispus restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Împotriva acestei soluții a formulat apel intimatul M. G. N. solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a Sentinței civile nr. 4163/29.09.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, în sensul respingerii integrale a contestației la executare promovată de către contestatoarea - debitoare împotriva executării silite însăși și a actelor de executare efectuate de către executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr.493/2014 al B. C. G., invocând în drept dispozițiile art. art. 451-453 ,471, 480, 669, 717 NCPC, cu cheltuieli de judecată în temeiul art.451- 453 NCPC.
În motivare cererii de apel se arată că, având în vedere faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de apelant se reiterează aceste excepții solicitându-se admiterea lor. În ceea ce privește lipsa de interes legitim, este cunoscut că interesul părții în cadrul unei acțiuni judecătorești trebuie să fie legitim. Cum debitorul nu a executat de bună voie datoria sa, deși art. 669 Cod procedura civilă impune executarea de bună voie, deci fără somație și fără alte puneri în întârziere, debitorul nu mai are un interes legitim de a contesta executarea forțată, pentru că, cheltuielile ocazionate au fost generate de pasivitatea și culpa sa. Titlul executoriu este complex, adică el nu privește doar cheltuielile de judecată, cum greșit lasă impresia contestatorul, ci privește o obligație complexă de plată, respectiv plata cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale și morale, actualizarea acestora cu dobânda legală.
Acțiunea contestatorului este lipsită de interes legitim, câtă vreme
obligația sa nu și-a executat-o de buna voie, a făcut tot ce a putut să amâne
rezolvarea situației, trecând în derizoriu atât hotărârile de judecată cât și titlul executoriu însăși. Faptul că debitoarea contestatoare a achitat cheltuielile de executare la data de 01.07.2014 înainte de introducerea contestației la executare (02.07.2014), înseamnă că debitorul a fost de acord cu executarea, astfel că orice contestație ulterioară trebuie privită ca inexistentă. În plus, contestatorul urmărește să-și ocrotească un drept invocând propria sa culpă în ceea ce înseamnă executarea de bună voie a obligației de plată reprezentând despăgubirile civile rezultate dintr-un titlu executor, ceea ce este inadmisibil.
Contestația la executare este inadmisibilă, raportat la actele care stau la baza întregului dosar execuțional. Excepția, în opinia apelantului, se înscrie pe două situații în sensul că, contestația în sine trebuie să fie făcută pe fiecare act de executare în parte dacă nu a fost suspendată executarea silită, iar pe de altă parte raportat la art. 714 alin. 2 C.P.C. contestația putea fi făcută împotriva încheierii executorului judecătoresc, situație ce comportă și o eventuală excepție a tardivității față de termenul de 5 zile de la data comunicării încheierii executorului. Pentru cea de-a doua situație, contestația trebuie făcută pentru încheierea executorului judecătoresc în care sunt trecute și incluse totalitatea cheltuielilor împreună cu creanța și nu efectiv întregul dosar execuțional așa cum a înțeles contestatoarea să sesizeze instanța de judecată. Pentru ipoteza în care contestatorul are opoziții față de cheltuielile avansate în cadrul executării de către creditor, contestația ar fi trebui să vizeze procesul verbal de distribuire a sumelor poprite și nicidecum întreaga executare. Față de cele doua ipoteze, contestația la executare apare ca fiind inadmisibilă atâta timp cât contestatorul nu respectă forma contestației pentru fiecare act de executare în parte. Soluția instanței de fond este criticată pentru aspecte de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul soluționării problemei legate de cheltuielile de executare reprezentând onorariu avocațial, stabilite în dosarul execuțional nr.493/2014 al B. C. G. întrucât a omis să analizeze dispozițiile art.36 din Legea nr. 51/1995, legea profesiei de avocat, atunci când a dispus reducerea onorariului avocațial perceput pentru faza executării silite și a minimalizat munca depusă și pe cea care urmează să fie depusă de către avocat în această fază prin raportare la complexitatea procedurii executării silite, intervenția contestațiilor la executare și a celorlalte incidente specifice acestei faze a procesului civil. Conform dispozițiilor art.669 alin.4 teza I N.C.P.C., sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de către instanța de executare, pe calea contestației la executare formulată de către partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. În fața instanței de fond s-a arătat că onorariul avocațial perceput pentru faza executării silite a fost stabilit prin raportare la complexitatea executării silite a creanței, la întinderea creanței care urmează a fi executată - 22.200 lei și 25.000 euro, consultanța acordată, pregătirea și înregistrarea dosarului execuțional (legalizare hotărâri, redactare cerere executare silită, etc), informarea permanentă cu privire la fazele de executare. Astfel, executarea creanței a presupus activitatea avocatului împuternicit constând în obținerea titlului executoriu (copie legalizată a sentinței civile, a deciziei CAT cât și a Deciziei ICCJ), consultații acordate creditorului, formularea cererii de începere a executării silite, plata taxelor aferente, deplasări la biroul executorului judecătoresc, urmărirea procedurii de executare. Totodată, față de valoarea creanței, care este de 8 ori mai mare decât onorariul perceput, onorariul avocatului creditorului-recurent nu apare ca fiind disproporționat. Nu în ultimul rând cheltuielile suportate și achitate de către creditor se regăsesc și în deplasarea avocatului la ICCJ în vederea obținerii unui certificat - minută a deciziei penale. Cu toate acestea, instanța de fond, prin sentința atacată a redus onorariul avocațial de la suma de 25.000 lei la suma de 1.000 lei, adică la mai puțin de 0.75% din valoarea creanței, apreciind că "... în concret avocatul intimatei a prestat activitate în faza de executare silită prin formularea cererii de executare silită existentă la dosar și nu s-a făcut dovada că, în faza de executare silită avocatul angajat de către intimat a prestat și alte activități în executarea mandatului sau. "
Pe de altă parte, apelantul arată că, ultima modificare a legii și noului statut nu mai permit impunerea unui onorariu minim sau maxim, în consecință, onorariul se stabilește prin negociere între avocat și client, lucru ce s-a întâmplat și în prezenta speță. Suma 25.000 lei reprezentând onorariu avocat la executare silită este pe deplin întemeiată, chiar și raportat la valoarea debitului, întrucât a fost stabilit inter partes conform art.132 din Statutul profesiei de avocat, ținând seama de elementele prevăzute în alin.3 al textului menționat, care sunt: timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client; natura, noutatea și dificultatea cazului; importanța intereselor în cauză; împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurarea poate fi constatată de client fără investigații suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului; conlucrarea cu experți sau specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului; avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; situația financiară a clientului; constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante. În mod evident instanța de fond a omis să analizeze colaborarea strânsă și activă pe care avocatul creditorului a avut-o cu executorul judecătoresc în vederea realizării fiecărui act de executare silită, miză mare a executării silite obiect al dosarului execuțional și creanța care face obiectul executării silite. Raportul juridic dintre avocat și clientul său este supus dispozițiilor art.36 din Legea nr.51/1995 ,legea profesiei de avocat potrivit cărora contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat direct sau indirect, de niciun organ al statului. Cu alte cuvinte, instanța de judecată nu intervine în executarea contractului de asistenta juridică, nici nu îl controlează, modifică sau anulează, contractul se menține în integralitatea sa.
Între debitoarea și avocatul creditorului nu există niciun raport juridic contractual sau delictual care ar ține instanța de judecată a-l avea în vedere. Nu se poate reține o răspundere civilă delictuală pentru că între intimata – debitoare și avocatul apelantului - creditor nu există niciun raport juridic și nici nu sunt întrunite condițiile de a se angaja răspunderea civilă delictuală.
Chiar dacă intimată, prin apărările formulate prin contestația la executare promovată a susținut că onorariul avocațial perceput pentru faza executării silite nu este justificat, se omite în mod evident că intimata se află în culpă pentru neexecutarea voluntară a obligațiilor care i-au fost impuse prin titlurile executorii.
În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art.36 din Legea nr.51/1995 instanța de fond nu putea dispune reducerea cuantumului onorariului avocațial perceput pentru faza executării silite cu atât mai mult cu cât intimata-debitoare nu a produs probe în sensul celor susținute în cuprinsul contestației la executare.
Pe de altă parte prin reducerea onorariului plătit avocatului, creditorul ar fi în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile efectuate pentru executarea silită a contestatoarei, deși acesta nu se află în culpă procesuală și nici în culpă de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat pentru faza de executare silită raportat la complexitatea dosarului de fond și la valoarea creanței.
La data de 19 ianuarie 2015, intimata a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea apelului, apreciind susținerile apelantului ca fiind nefondate, invocând în drept dispozițiile art.205, art.625 al.1 și art.669 al.4 C.pr.civ. raportat la prevederile art. 451 al.2 C.pr.civ., Jurisprudența CEDO, principiul echității și proporționalității cu activitatea minoră depusă efectiv în faza de executare silită.
În motivarea poziției sale, intimata arată că, solicită respingerea susținerilor apelantului ca nefondat, solicitând a se observa că în practicaua sentinței de fond (fila 1 alin. 6) instanța s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate în sensul respingerii acestora. De altfel, în lipsa existenței unor argumente reale și temeinice pe fondul cauzei, apelantul a înșiruit aproape toate excepțiile teoretice din doctrină, pentru a distrage atenția de la cuantumul efectiv imens al onorariului mandatarului său convențional exclusiv în faza de executare silită. Întregul apel, de altfel, nu aduce nimic nou sub aspect probatoriu, nefiind decât o expunere nesusținută cu probe, a acelorași argumente din cadrul întâmpinării formulate inițial. Nu e nimic sofisticat în cadrul contestației, decât dreptul legitim de a solicita instanței de judecată, să cenzureze un onorariu colosal de mare, "stabilit și negociat" dar, evident. neachitat efectiv, între apelant și avocatul său, onorariu care, nu poate fi opozabil terțului poprit niciodată, așa cum corect a explicitat în echitate judecătorul fondului. Lucrurile sunt foarte simple în speță doar apelantul nu observă acest fapt.
Cu privire la pretinsa lipsă de interes legitim a intimatei aceasta solicită respingerea acestei excepții, ca de altfel și a tuturor celorlalte înșiruite în apel, fiind mai mult decât evident, prin raportare la motivele expuse prin contestația formulată că intimata, în calitate de debitor în dosarul execuțional, are un interes în a se cenzura și verifica de către instanța de judecată legalitatea executării silite și cuantumul cheltuielilor de executare care îi sunt pretinse. De altfel, acesta este și scopul reglementarii detaliate în codul de procedură actual a instituției contestației la executare, inclusiv a posibilității ulterioare a întoarcerii executării silite. per a contrario ar însemna ca să nu existe practic instituția contestației la executare. Se afirma profund eronat că intimata ar fi fost de acord cu executarea deoarece acesta s-a finalizat (a se vedea data încheierii de închidere a dosarului execuțional emisă de către executor), fără a se preciza și distinge faptul că acest lucru s-a realizat la un moment ulterior înregistrării prezentei contestații. În condițiile în care s-a dispus poprirea conturilor bancare ale intimatei, la toate unitățile bancare, intimata nu are cum să se opună acestei proceduri execuționale, deoarece având mereu disponibilități bănești în conturi era mai mult decât evident faptul că oricum se va îndestula creanța prin poprire. Dovada faptului că intimata nu a fost de acord cu executarea silită, în privința tuturor sumelor pretinse, o reprezintă tocmai formularea prezentei contestații la executare. Rezultă, în mod clar, din însăși petitul acesteia că intimata nu a contestat decât cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate prin onorariul foarte, foarte mare al avocatului intimatului ( fixat, comparativ vorbind, chiar cu mult peste venitul lunar al oricărui magistrat, a cărui activitate este infinit mai complexă) și nu cuantumul celorlalte sume pretinse prin încheierea de stabilire a cheltuielilor contestată care sunt obiective, echilibrate și echitabile. Nu se încearcă decât deturnarea disputei pe alte aspecte care nu au nici o legătură cu obiectul limitativ al contestației, cenzurarea onorariului exagerat al avocatului în faza de executare silită. Acesta este un atribut al instanței, care a existat dintotdeauna, inclusiv în faza de executare silită, aspect de altfel recunoscut, la un moment dat, în mod clar în întâmpinarea formulată. Pe de altă parte, cu privire la ceea ce s-a contestat, se solicită a se observa faptul că s-a contestat în termenul procedural de la data comunicării către intimată (conform înscrisurilor anexate contestației și transmise instanței prin serviciu de curierat) însăși încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită comunicată de executor, deoarece prin acest înscris au fost stabilite în sarcina intimatei cheltuielile de executare al căror cuantum execedentar îl contestă, precum și înscrisurile emise de executorul judecătoresc, subsecvente acestei încheieri, înscrisuri care cuprindeau inclusiv onorariul contestat al avocatului. Este evident din modul de formulare al contestației, reținut corect și de către prima instanță, care sunt sumele apreciate ca nejustificate pe care le-a contestat intimata și ce anume reprezintă acestea. Nu a contestat executarea silită în întregimea sa. Din nou se încercă distragerea atenției instanței de la obiectul extrem de clar al contestației formulate. Desigur că ar fi achitat despăgubirile stabilite în dosarul penal aferent către apelant pe cale amiabilă, așa cum a procedat cu celelalte părți civile, din dosarul penal, apelantul fiind doar una dintre ele, dacă acesta ar fi înțeles să comunice amiabil intimatei identitatea contului său bancar în care să se efectueze plata. Celelalte părți civile au înțeles să comunice conturile bancare și plata s-a făcut fără nici un fel de probleme. În lipsa coordonatelor bancare individuale ale apelantului nu s-a putut efectua plata benevolă către acesta. Acesta, însă a preferat să se adreseze direct executorului, tocmai în ideea obținerii unor sume mult mai mari. Dar nu modalitatea de îndestulare a creanței reprezintă problematica ridicată prin formularea prezentei contestații. Indiferent de modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin titlul executoriu, benevolă sau prin executare silita (cele două modalități alternative prevăzute de lege) codul de procedură civilă conferă posibilitatea expresă de a contesta strict cuantumul cheltuielilor de executare silită, aspect care este general recunoscut, iar debitorul obligațional are legitimare procesuală activă clară. În privința susținerilor nereale ale apelantului, pe fondul contestației, cu privire la „complexitatea activității de natura juridică" desfășurată de către mandatarul creditorului în faza de executare silită, din însăși modul de formulare al acestor „argumente" pur abstracte ale apelantului rezultă, în materialitatea derulării faptelor, nemeteinicia afirmațiilor pur gratuite din apel. Se face referire pur declarativă și derizorie la informarea permanentă a apelantului în legătură cu fazele executării, la urmărirea desfășurării acesteia fără, ca aceste aspecte, evident nereale, să fie dovedite . Nu s-a încercat decât obținerea unor sume colosale în mod nejustificat. Orice profesionist în drept, cu atât mai mult un magistrat cu experiență cunoaște „ complexitatea" redactării unei simple cereri tipizate de executare silită, „ complexitatea" urmăririi derulării procedurii executării silite prin poprirea conturilor a unui debitor ultrasolvabil, cu disponibilități bănești considerabile în bănci, în condițiile în care toată activitatea, ulterioară simplei înregistrări a cererii de executare silită, a fost realizată de către executorul judecătoresc. Se mai susține, fără a se și proba însă, că ar fi fost necesară și o deplasare la sediul ICCJ pentru obținerea certificatului de soluție în privința recursului penal. Este general cunoscut că acesta se poate obține mult mai facil prin corespondența, pe baza unei simple cereri însoțită de taxa minoră aferentă acesteia. Este ilogic și absurd să te deplasezi în București pentru a ridica un simplu înscris din moment ce acesta poate fi obținut prin corespondență, extrem de facil și fără costuri. Dacă s-ar reține susținerile neverosimile ale intimatului ar însemna faptul că acesta ar putea conveni cu avocatul său un onorariu, spre exemplu, de ordinul miliardelor de lei, inter pares, și debitorul obligației de plată va fi ținut să îl suporte, fără a putea să solicite în justiție cenzurarea acestuia și fără ca instanța de judecată să poată aprecia asupra întinderii sale prin raportare la „ complexitatea" activității depuse. Prin cenzurarea onorariului avocațial, instanța nu intervine în nici un fel în raportul contractual dintre părți, așa cum s-a arătat în mod constant în doctrina și jurisprudența dedicată acestei problematici.
Intimata, de asemenea, solicită a se observa și analiza comparativ înscrisurile existente în cele două dosare execuționale atașate la prezentul dosar, unul probabil din eroare. Se poate observa foarte facil existența unei dovezi de natură fiscală (chitanță justificativă - fila 12, dosar execuțional nr. 384/2014, atașat) care certifică achitarea efectivă de către creditor a contravalorii onorariului către avocat. Întrebarea firească este, cum de într-un dosar execuțional a fost necesară existența pe lângă factură fiscală și a chitanței justificative a achitării efective a onorariului avocațial și în dosarul execuțional cu nr.493/2014, dosar aferent prezentei contestații la executare, nu există nicăieri un asemenea înscris justificativ de natură fiscală cu toate implicațiile sale.
În fine, intimata solicită ca instanța de apel să rețină, în echitate, argumentele sale din cadrul contestației și pe cele ale judecătoriei și să dispună respingerea apelului, precizând că asemenea practici, situate la limita abuzului de drept, trebuie sancționate și descurajate cu fermitate maxim, în scopul asigurării securității și a echității raporturilor juridice dintre diverși subiecți de drept privat și a asigurării „supremației Dreptului" până la urmă.
Analizând apelul prin prisma motivelor scrise și a dispozițiilor art.479 c.pr.civ., constată că nu este fondat.
Prima instanță atunci când a pronunțat hotărârea a avut în vedere o stare de fapt corectă susținută de dispozițiile legale.
Apelantul invocă în motive, faptul că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la excepțiile invocate, însă așa cum rezultă din practicaua sentinței civile atacate, acestea au fost respinse, înainte de . fondului.
Cu privire la motivul de fond, respectiv reducerea onorariului avocațial, acesta deși comportă discuții, a fost corect stabilit.
Suma totală care face obiectul executării este de circa 28.000 euro, iar onorariul avocațial este de peste 5.000 euro. Ori, onorariul într-adevăr se poate negocia cu partea, dar în orice situație dacă se urmărește și recuperarea de la parte trebuie să fie într-un cuantum rezonabil.
Apreciindu-se că nu sunt limite stabilite onorariul poate fi negociat la orice sumă, indiferent de creanța ce urmează a fi recuperată,
În speță, chiar dacă debitorul este o societate de asigurare, nu se poate face deosebirea între un debitor sau altul, în sensul că dacă debitorul era o persoană fizică fără loc de muncă, onorariul avocațial ar fi fost altul.
Chestiunea care implică o realitate, de fapt, este ca aceste sume să poată fi recuperate în condiții normale existând posibilitatea reală a finalizării unui astfel de demers.
Criteriul valorii urmărite nu poate constitui singurul element avut în vedere câtă vreme sunt situații în care debitul este achitat imediat după primirea somației.
În atare caz de justificarea onorariului trebuie realizată în principal prin activitatea specifică a muncii prestate.
Astfel fiind, reducerera onorariului avocațial este justificată, iar hotărârea primei instanțe temeinică și legală, urmând ca în baza art. 480 c.pr.civ apelul să fie respins.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul intimatului M. G. N., în contradictoriu cu contestatorul - intimat A. R.-ASIROM Vienna Insurance Group SA, împotriva sentinței civile 4163/2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul civil_ .
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 11 februarie 2015 .
Președinte, Judecător,
S. N. H. O.
Grefier,
D. P.
Se comunică:
- apelant M. G. N. dom. A. la Cabinet avocat M. C. nr. 5/7 ., jud.A.
- intimata - contestatoare A. R.-ASIROM Vienna Insurance Group SA Oradea sediu ales .. 5 județul Bihor
Red. OH
Tred. DP/VM
4 ex./2 .
Red. Prima instanță – Judecătoria A. judecător R. A. C.
| ← Obligaţie de a face. Hotărâre din 17-02-2015, Tribunalul ARAD | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 97/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
