Modificări acte constitutive persoane juridice. Decizia nr. 112/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 112/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 2363/246/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 112
Ședința publică din data de 05 februarie 2015
Președinte N. C.
Judecător S. C. Ș.
Grefier M. I.
S-a luat în examinare apelul declarat de petenta Asociația C. de Ajutor Reciproc Oraș Pâncota-IFN, împotriva încheierii civile nr. 1752 dată în camera de consiliu din 27.11.2014 în dosarul nr._ al Judecătoriei L..
La apelul nominal se prezintă pentru petenta-apelantă, domnul F. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, constatându-se că apelul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu 50 lei taxă judiciară de timbru.
Reprezentantul apelantei depune la dosar împuternicire – delegație, copia deciziei civile nr. 947/15.10.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/2014, copia Hotărârii Conferinței Naționale a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaților din România – Instituții Financiare Nebancare din 25 mai 2013 și arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Instanța, având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate și pronunțarea unei soluții de admitere a cererii de modificare a actelor constitutive, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 12 decembrie 2014 constată că prin încheierea civilă nr. 1752 din 27.11.2014 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar civil nr._ s-a respins cererea formulată de petenta Asociația C. de Ajutor Reciproc Oraș Pîncota-IFN persoană juridică fără scop patrimonial, prin împuternicit V. I., pentru autorizarea modificărilor la statut.
Pentru a hotărî astfel prima instanță, a reținut că, petenta C. de Ajutor Reciproc a Salariaților Fabrica de Mobilă Pâncota a fost autorizată ca persoană juridică de drept privat, prin sentința civilă nr.4792/1997 a Judecătoriei Ineu.
Potrivit actului constitutiv, în forma validată de instanță prin hotărârea menționată, rezultă că petenta are un număr de 21 membrii, și este înscrisă în Registrul privind persoanele juridice fără scop patrimonial ținut de Judecătoria Ineu sub nr.10/06._.
Prima instanță a mai reținut că la data de 30.07.2014 a avut loc conferința CARS Fabrica de Mobilă Pîncota, privind modificarea denumirii asociației din CARS Fabrica de Mobilă Pâncota în Asociația CAR oraș Pâncota, respectiv modificarea sediului social al acestei, alegerea președintelui CAR, a Consiliului Director și a cenzorilor, precum și împuternicire persoanei care să efectueze demersurile privind autorizarea modificărilor.
Potrivit procesului verbal autentificat sub nr.870/03.11.2014, la BNP B. M. N., rezultă că la conferința din 30.07.2014 au participat un număr de 18 membrii, care au hotărât modificarea actului constitutiv și al statutului CARS Fabrica de Mobilă Pâncota, modificarea denumirii asociației ,modificarea sediului social al acestei, precum și alegerea președintelui CAR, a Consiliului Director, a contabilului și a cenzorilor.
Prin Hotărârea nr.1 a Conferinței C. de Ajutor Reciproc CARS Fabrica de Mobilă Pâncota, autentificată sub nr. 871/03.11.2014 la BNP B. M. N., membrii asociați au hotărât modificarea denumirii astfel:,,C. de Ajutor Reciproc a Salariaților Fabrica de Mobilă Pâncota își schimbă denumirea în Asociația C. de Ajutor Reciproc Oraș Pâncota- Instituție Financiară Nebancară”.
Prin Hotărârea nr.2 a Conferinței C. de Ajutor Reciproc CARS Fabrica de Mobilă Pâncota, autentificată sub nr. 872/03.11.2014 la BNP B. M. N. din A., s-a hotărât modificarea sediului social al Asociației C. de Ajutor Reciproc Oraș Pâncota - Instituție Financiară Nebancară, stabilind în județul A., orașul Pâncota, ..69.
De asemenea, prin Hotărârea nr.3 a aceleiași conferințe, autentificată sub nr.873/03.11.2014 la BNP B. M. N., a fost adoptat noul Statut, în forma prezentată și votată în unanimitate de Conferința.
Noul statut depus la dosar, a fost autentificat sub nr.875/03.11.2014 la BNP B. M. N..
Totodată, prin Hotărârea nr. 4 a Conferinței C. de Ajutor Reciproc CARS Fabrica de Mobilă Pâncota, autentificată sub nr.874/03.11.2014 la BNP B. M. N. din A., a fost ales în funcția de președinte al Asociației C. de Ajutor Reciproc Oraș Pâncota-IFN, d-l V. I., au fost numiți în funcția de membrii și membrii supleanți ai Consiliului Director al Asociației Casei de Ajutor Reciproc Oraș Pâncota-IFN următorii: N. P.-V. membru(contabil), O. Z.-M. membru, P. V., membru supleant, și I. Z.-F., membru supleant, și de asemenea a fost numită în funcția de cenzor al aceleiași asociații, d-na I. D..
Potrivit art.10 alin.1 din Statutul Casei de Ajutor Reciproc a Salariaților Fabrica de Mobilă Pâncota, așa cum a fost autorizat prin sentința civilă nr.4792/1997 a Judecătoriei Ineu, rezultă că,, organul suprem de conducere al casei de ajutor reciproc este adunarea generală sau conferința membrilor casei de ajutor reciproc, care se convoacă o dată pe an, sau ori de câte ori este necesar. Convocarea adunării generale sau a conferinței se face de către consiliul de administrație cu cel puțin 15 zile înainte. Adunarea Generală este legal constituită în prezența a 2/3 din membrii (delegați), iar hotărârile se adoptă în prezența a 2/3 din membrii.,,
Din lista cu membrii asociați aflată la dosarul nr.676/1997, rezultă că au calitatea de membrii fondatori un număr de 21 de persoane.
Din înscrisul depus la dosar, rezultă că au fost convocați să participe la conferința din 30.07.2014 un număr de 18 persoane, din care doar I. Z. și P. V. se regăsesc printre membrii fondatori, cu privire la celelalte persoane nefiind făcută dovada calității de membru, așa cum se menționează la art.10 alin.1 din statutul petentei, și nici dovada că aceștia au dobândit calitatea de membrii, potrivit Cap.IV din același statut.
Potrivit art. 33 din OG nr.26/2000 cu modificări ,,Modificarea actului constitutiv sau a statutului asociației se face prin înscrierea modificării în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție își are sediul asociația, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 – 12”.
De asemenea, la art. 23 din același act normativ se arată că ,,hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii, ale actului constitutiv și ale statutului sunt obligatorii chiar și pentru membrii asociați care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat împotrivă”.
Astfel, din dispozițiile legale de mai sus, rezultă că la autorizarea modificărilor actelor constitutive și statutare privind persoane juridice, judecătorul are îndatorirea de a verifica dacă cererea de modificare se circumscrie cerințelor de formalitate și legalitate, inclusiv sub aspectul adoptării hotărârilor modificatoare: convocare, participare, întrunirea cvorumului, deoarece aceste hotărâri trebuie circumscrise atât prevederilor generale, reglementate de OG nr.26/2000 cu modificări, cât și a celor prevăzute expres în actul constitutiv și în statutul solicitantului.
Prima instanță a mai reținut că în speță, nu s-a făcut deci dovada legalității constituirii conferinței, respectiv a adunării generale, prezența a 2/3 din membrii (delegați) respectiv faptul că hotărârile au fost adoptate în prezența a 2/3 din membrii.
Participarea altor persoane la această adunare generală nu le conferă calitatea de membru, deoarece așa cum s-a menționat mai sus, calitatea de membru se dobândește în condițiile prevăzute la Cap.IV din același statut.
Prin urmare, pentru considerentele de mai sus, văzând în drept prevederile art. 33 din OG nr.26/2000 cu modificări, prevederile statutului petentei, prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea formulată de petenta Asociația C. de Ajutor Reciproc Oraș Pîncota-IFN, prin împuternicit V. I..
Nefiind pusă problema cheltuielilor de judecată, acestea nu au fost acordate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta C. de Ajutor Reciproc Oraș Pâncota - Instiuție Financiară Nebancară prin care solicită desființarea hotărârii atacate și admiterea cererii formulate de acesta.
În motivare arată că, cererea sa de modificare a fost respinsă prin Hotărârea de mai sus, în baza art. 33 din OG nr.26/2000. Apelanta este înscrisă sub nr. 10/06.05.1997 la Judecătoria Ineu. Solicitarea acesteia se referă la modificarea denumirii casei, modificarea adresei sediului social, modificarea Statutului, înscrierea noilor organe alese de conducere și control (Consiliul Director și cenzor).
În neadmiterea modificărilor se invocă Cap.IV. art.33. din OG 26/2000 și cap. IV. al propriului Statut. La situația apelantei cerințele cap. IV. din OG. 26/2000, potrivit căruia „Cererea de înscriere a modificării va fi însoțită de hotărârea adunării generale” este fapt îndeplinit de apelantă. Nevalidarea este motivată și cu schimbarea „listei inițiale a membrilor asociați”.
Apelanta menționează că nu poate fi organizată ca o entitate închisă cu un număr limitat de membri. În consecință, apelanta nu are asociați, ci membrii iar componența acestora este în continuă schimbare în conformitate cu prevederile Cap. IV. art. 14 și 15. Membrii în conformitate cu art. 10 întruniți în adunare generală sau conferință au competența de a modifica, completa și aproba Statutul propriu, iar conform aceluiași articol „odată la 4 ani” au sarcina de a alege „Consiliul Director, cenzorul și delegații la Conferința Uniunii Teritoriale”. La adunarea generală respectiv conferință, participă membrii sau delegații. Norma de reprezentare conform art. II a Statutului este stabilită de Consiliul de administrație, iar lista delegaților cu semnătura lor olografă a depus-o la dosar.
Pentru toate motivele expuse, cât și dovezile pe care înțelege să le invoce, apelanta solicită desființarea hotărârii atacate și admiterea cererii formulate de acesta.
În drept a invocat dispozițiile art. 282 - art. 298 Cod procedură civilă.
Apelul este nefondat, urmând a fi respins în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit Statutului în vigoare al Asociației (art.10), Adunarea Generală (conferința) este legal constituită în prezența a 2/3 din membrii (delegați); nu există în statut dispoziții care să justifice o disociere între „adunare generală” și „conferință”, nefiind vorba astfel de 2 organe de conducere diferite.
La filele 59-61 dosare de fond petenta a depus un tabel nominal din care rezultă că Asociația are 160 membri, însă lucrările „conferinței” din 30 iulie 2014 au participat doar 18 membrii, nefiind astfel îndeplinită cerința de cvorum pentru ca respectiva adunare generală („conferință”) să fie statutară, cu consecința că modificările și completările la Statut, precum și alegerea organelor de conducere, nu pot fi considerate legal adoptate.
Văzând că potrivit art.453 alin.1 Cod procedură civilă nu se impune acordarea de cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de petenta Asociația C. de Ajutor Reciproc Oraș Pâncota-IFN, cu sediul în Pâncota .. 69 jud. A. împotriva încheierii civile nr. 1752 dată în camera de consiliu din 27.11.2014 în dosarul nr._ al Judecătoriei L..
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2015.
Președinte, Judecător, Pentru Grefier,
N. C. S. C. Ș. M. I.
Aflată în concediu medical
Semnează Grefier șef
A. A.
Red.SCS
Thred. .
3 ex./1 .
se comunică:
apelantei - petente ASOCIAȚIA C. DE AJUTOR RECIPROC ORAȘ PÎNCOTA IFN - Pîncota, .. 69, J. A.
Prima instanță: Judecătoria Ineu, judecător L. M.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Succesiune. Decizia nr. 152/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|








