Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 360/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 360/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 12-08-2015 în dosarul nr. 911/246/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 877
Ședința publică din data de 12 august 2015
Președinte S. C. Ș.
Judecător M. A.
Grefier M. I.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul B. F., în contradictoriu cu reclamanta D. B. N., împotriva sentinței civile nr. 360/13.07.2015, pronunțată de Judecătoria Ineu, în dosarul nr._ .
La apelul nominal se prezintă intimata D. B. N., lipsă fiind apelantul B. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că apelul este declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
Se constată că prin serviciul registratură la data de 10.08.2015 intimata a depus la dosar întâmpinare.
Nefiind formulate alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare, instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Intimata solicită respingerea apelului și menținerea soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, învederând instanței că în prezent copilul se află la ea și că de îngrijirea acestuia s-a ocupat ea, fiind ajutată de părinții săi.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 22.07.2015, constată că prin sentința civilă nr. 360 din 13.07.2015, pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr._, s-a admis în parte cererea formulată de petenta D. B. N. în contradictoriu cu intimatul B. F., pentru stabilire locuință minor - ordonanță președințială.
S-a respins cererea reconvențională formulată de intimatul B. F., în contradictoriu cu petenta D. B. N., pentru stabilire locuință minor, stabilire obligație de întreținere - ordonanță președințială.
S-a stabilit provizoriu locuința minorului B. S. la petenta D. B. N., până la soluționarea cererii ce face obiectul dosarelor nr._ și nr._ aflate pe rolul Judecătoriei Ineu, fiind respinsă în rest cererea petentei. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Minorul B. S., s-a născut la data de 20.11.2013 în A., din relația de concubinaj a petentei D. B. N. cu intimatul B. F., fila 5 dosar.
Cele două părți au locuit împreună cu minorul în locuința situată în Pîncota, ., jud. A., după despărțirea părților, respectiv 28.06.2015, minorul B. S. rămânând în această locuință, împreună cu intimatul, potrivit declarațiilor martorilor I. V. și C. A. fila 38,39 dosar, respectiv concluziile referatului de Anchetă Socială întocmit de Autoritatea Tutelară Pîncota, fila 30-31 dosar.
Prin acțiunea formulată la data de 30.06.2015, sub dosar nr._ al Judecătoriei Ineu, petenta a solicitat în contradictoriu cu intimatul a se stabili locuința minorului și a obligației de întreținere datorate de intimat, fila 28 dosar, iar la data de 09.07.2015 și intimatul a solicitat în contradictoriu cu petenta, în dosar nr._ al Judecătoriei Ineu a se dispune ca exercitarea autorității părintești cu privire la minorul B. S. să se exercite exclusiv de acesta, respectiv stabilirea locuinței minorului la tată și obligarea petentei la plata unei pensii de întreținere pe seama minorului în cotă de ¼ din venitul minim pe economie, fila 27 dosar.
În drept, s-a reținut că potrivit art. 996 Cod proc. civ., procedura ordonanței președințiale poate fi utilizată pentru luarea unor măsuri urgente, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări. Prin urmare, pentru ca o cere pe cale ordonanței președințiale să fie admisibilă trebuie să privească o măsură urgentă, cu caracter vremelnic, iar prin luarea acestei măsuri să nu se prejudece fondul. În conformitate cu dispozițiile art. 919 Cod proc. civ. instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.
Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul art. 996 Cod proc. civ., s-a reținut că în speță sunt întrunite cerințele de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială deoarece se solicită luarea unei măsuri cu caracter provizoriu, respectiv până la soluționarea cererilor formulate pe calea dreptului comun în dosarele nr._ respectiv nr._ ale Judecătoriei Ineu, precum și aceea de neprejudecării fondului, măsura dispusă pe calea ordonanței președințiale având un caracter vremelnic.
În ceea ce privește cerința urgenței, instanța a constatat că și această cerință este îndeplinită, rezultând din nevoia de stabilitate a minorului, în vederea asigurării unui trai decent, a educației și supravegherii corespunzătoare, în lipsa cărora minorului putând a-i fii cauzat un prejudiciu nu s-ar putea repara.
Instanța a analizat în continuare temeinicia pretențiilor părților, pe baza probațiunii administrate, impusă de prevederile art. 998 alin. 3 Cod proc. civ.
Astfel, după cum rezultă din declarația martorei I. V., bunica intimatului, în prezent de îngrijirea minorului se ocupă intimatul și martora, martor ce apreciază ca fiind corespunzătoare cerințele locative, locuința fiind mobilat, nefiind racordată la rețeaua de apă.
Intimatul lucrează ocazional, respectiv câte o zi de dimineața până seara, perioadă în care de îngrijirea minorului se ocupă străbunica acestuia, intimatul lucrând temporar și în Anglia.
Referitor la locuința actuală a minorului, a arătat că aceasta a fost pusă la dispoziție chiar de martoră, fostă angajată la Fabrica de Mobilă, actualmente desființată, locuință pentru care nu se deține contract de închiriere sau decizie de repartiție sau un alt titlu locativ emanat de la proprietar.
Martorul C. A., vecin cu intimatul, a arătat că locuința în care locuiește în prezent minorul a aparținut Fabricii de Mobilă din Pîncota, însă locuința trebuie evacuată deoarece a fost cumpărată de un terț, sens în care s-au emis notificări, fila 40,41 dosar, martorul susținând că și intimatul a primit notificare pentru evacuare, fiind depusă la dosar notificarea emisă de B. M. C. F. fila 40 dosar.
Referitor la comportamentul petentei față de minor, martora I. V. a arătată că petenta nu se preocupa de minor și chiar l-a înjurat și agresat, iar la separarea de intimat l-a abandonat în cărucior în curtea blocului, aspecte ce nu sunt însă susținute de restul probelor administrate, martorul C. A. declarând că nu cunoaște dacă reclamanta l-a agresat fizic pe minor și știe că de îngrijirea minorului se ocupa petenta precum și ceilalți membri ai familiei.
Prin interogatoriul consemnat la fila 37 dosar, petenta a arătat că nu l-a lăsat de minor în fața blocului, contestând cele afirmate de intimat.
În fine, s-a reținut că din Referatul de anchetă socială efectuat de Primăria orașului Pîncota, fila 30-31 dosar, rezultă că nici petenta nu este încadrată în muncă, părinții acesteia fiind încadrați în muncă, petenta fiind sprijinită din punct de vedere material de aceștia. Imobilul în care locuiește petenta este proprietatea părinților săi și se compune dintr-o bucătărie și două camere, pe lângă părinții petentei în aceasta locuind și cei patru frați minori ai petentei.
Conform prevederilor art. 2 alin. 2-6 din Legea nr. 272 din 21 iunie 2004, republicată, privind protecția și promovarea drepturilor copilului:
„Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie.
Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.
Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Persoanele prevăzute la alin. 4 sunt obligate să implice familia în toate deciziile, acțiunile și măsurile privitoare la copil și să sprijine îngrijirea, creșterea și formarea, dezvoltarea și educarea acestuia în cadrul familiei.
În determinarea interesului superior al copilului s-au avut în vedere cel puțin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie; b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate; c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor; d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e)menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.”
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut că cel mai bine corespunde interesului superior al minorului să locuiască cu petenta. Deși din probele administrate a rezultat că minorul a locuit de la naștere în imobilul actual este cel care se preocupă, în prezent, de creșterea și îngrijirea minorului.
Potrivit art. 91 alin. 1 și 2 din Cod civil:
„Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic.
În cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe părinți, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ținând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic”.
Este adevărat că ambii părinți doresc să se preocupe pentru creșterea, îngrijirea și educarea minorului, fiecare solicitând instanței pe calea dreptului comun a se stabili locuința minorului la sine, însă instanța a avut în vedere ansamblul factorilor care rezultă din probele administrate, precum și vârsta fragedă a minorului -1 an și 7 luni, situația locativă actuală a ambelor părți, respectiv că intimatul are statut de persoană tolerată în imobil neavând nici un titlu locativ, existând riscul iminent al evacuării intimatului din locuință și implicit a minorului, respectiv de a fi lăsat fără supraveghere în condițiile în care acest lucrează ocazional, lipsind din locuință pe parcursul unui zile, fiind lăsat în grija străbunicii, deși mama are posibilitatea supravegherii și îngrijirii lui.
Astfel, instanța a apreciat ca întemeiată cererea petentei în sensul stabilirii locuinței minorului la aceasta, considerent pentru care s-a considerat că cererea reconvențională formulată de intimat este neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea petentei de acordare a alocației lunare de care beneficiază minorul, potrivit referatului de anchetă socială instanța a reținut că intimatul este cel care încasează alocația de stat a copilului, însă potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 61/1993 ,,Alocația de stat pentru copii se plătește unuia dintre părinți pe baza acordului acestora sau, în caz de neînțelegere, pe baza deciziei autorității tutelare ori a hotărârii judecătorești, părintelui căruia i s-a încredințat copilul spre creștere și educare” neînțelegerile ivite între părinți nefiind dovedite în cauză, părintele pe numele căruia se plătește această alocație de stat având obligația să o întrebuințeze conform nevoilor minorului, titular al acestei alocații fiind copilul, potrivit art. 3 alin. 2 din aceiași lege.
Prin urmare, reținând că interesul superior al minorului îl reprezintă asigurarea unei stabilități în ceea ce privește mediul familial și al locuinței, instanța, în temeiul art. 92 alin. 1 și 2, art. 496, din Codul civil, a admis în parte cererea formulată de reclamanta petenta D. B. N., în sensul stabilirii provizorii a locuinței minorului B. S. născut la data de 16.11.2013, la petenta D. B. N., respectiv până la soluționarea cererii ce face obiectul dosarelor nr._ și nr._ aflate pe rol la Judecătoria Ineu, și a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de intimatul B. F..
Totodată, instanța a respins cererea petentei cu privire la plata alocației de stat pentru minorul B. S. născut la data de 16.11.2013.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, nu au fost acordate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și în consecință solicită ca prin ordonanță președințială să se dispună următoarele măsuri provizorii privind situația minorului, până la finalizarea dosarului nr._, respectiv: să se stabilească locuința minorului B. S., născut la data de 16 noiembrie 2013, la reclamant și să fie obligată pârâtă la plata unei pensii de întreținere pe seama minorilor în cotă de 1/4 din venitul minim pe economie.
Se arată că sentința este netemeinică și nelegală, iar analizând motivele invocate de instanță raportat la textul de lege și la interesul minorului de a fi bine întreținut se observă că, dimpotrivă, probele administrate confirmă susținerile sale.
De la începutul motivării instanța recunoaște că „din probele administrate a rezultat că minorul a locuit de la naștere în imobilul actual este cel care se preocupă, în prezent, de creșterea și îngrijirea minorului”.
Referitor la situația locativă, apelantul arată că locuiește de peste 20 de ani în blocul aparținător de fosta fabrică de mobilă Pâncota. Aici a avut cele mai bune condiții materiale, dovadă că ambii concubini au locuit acolo unde niciodată petenta nu s-a plâns de condițiile existente.
Afirmația că apelantul este tolerat în acest . că nimeni nu ar putea concepe că este „tolerat” în propria casă în care locuiesc de peste 20 de ani.
Pe de altă parte referitor la „riscul evacuării” așa ceva nu există întrucât nu există nici un titlul executor de evacuare și nici nu se pune această problemă, însăși instanța recunoscând că nu există vreun titlu executor de evacuare așa că „evacuarea iminentă” este o susținere nebazată pe nicio probă.
Din chiar actul prezentat ca probă supremă - acea somație - rezultă că nu există titlu executor de evacuare iar notificarea prezentată nu are nici o eficiență.
Comparativ cu apelantul, situația petentei este și mai rea: nici ea nu are „titlu locativ” în casa părinților ei, oricând poate fi scoasă afară din casă. De fapt petenta s-a despărțit pentru un alt bărbat cu care va locui, probabil în altă parte, fiind imposibil de conceput o conviețuire a 8-10 persoane în două cămăruțe.
În opinia apelantului, instanța ar fi trebuit să compare cele două situații locative, dar dacă ar fi făcut aceasta era evident că nu s-ar mai fi susținut măsura luată, probele existente la dosar fiind recunoscute de instanță dar nu au fost valorificate, ceea ce a dus la o soluție greșită.
Așa cum rezultă din probele administrate, respectiv din ancheta socială rezultă că la casa reclamantei locuiesc părinții ei, 4 frați ai acesteia, toți minori, deci 6 persoane. La aceste 6 persoane s-ar mai adăuga reclamanta și minorul, eventual viitorul concubin, acestea nefiind condiții pentru a crește un copil.
Referitor la faptul că minorul ar fi lăsat fără supraveghere în condițiile în care apelantul lucrează și ar lipsi din locuință, apelantul arată că muncește pentru a-și întreține copilul, ceea ce nu este un factor negativ și niciun motiv pentru a i se lua copilul.
Se mai arată că intimata nu lucrează nicăieri, deci nu are nici o sursă de venit, iar cât părțile erau împreună, minorul a fost crescut de bunica apelantului, care a arătat că acesta lucrează ocazional, în acest timp copilul stă cu ea, dar că apelantul personal se ocupă de copil.
Spre deosebire de intimată, apelantul s-a preocupat permanent de situația copilului și așa cum rezultă din probele administrate el are grijă de copil, îl supraveghează la joacă, îi asigură cele mai bune condiții materiale și morale.
Cu referire la vârsta fragedă a copilului de 1 an și 7 luni, în opinia apelantului, această expresie șablon, care nu spune de fapt nimic, nu poate constitui un motiv suficient pentru a se stabili locuința minorului la mamă.
Ambele părți trebuie să se bucure de o egalitate în judecată, nimeni nu poate porni nici cu un handicap și nici cu vreun avantaj. Handicapul sau avantajul în judecată îl creează probele, singurele care pot înclina balanța. Dacă nu ar fi așa ar fi inutil însuși procesul de judecată, totul reducându-se la „vârsta copilului” și grija și afecțiunea mamei, un copil este o ființă psiho-socială, a crescut într-un anumit mediu, la un anumit standard, este un om în formare.
Apelantul își pune întrebarea cum va crește acest copil în mediul în care urmează să fie trimis la o mamă care l-a abandonat în fața blocului, care îl înjură când acesta mai plânge, care nu-l supraveghează deși nu are nimic de făcut (iar copilul s-a accidentat la cap), care îl părăsește fără nici un motiv pe tatăl copilului doar pentru a se ralia în concubinaj cu un alt bărbat.
Se apreciază că și vârsta copilului poate să conteze, inegalitatea condițiilor materiale nu ar putea fi hotărâtoare, dar în cazul de față ne aflăm în fața unui cumul de comportări negative ale mamei, de lipsă de interes pentru viața și sănătatea copilului comparativ cu un tată iubitor, care și-a îngrijit și își îngrijește copilul, față de mama care l-a părăsit în fața blocului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe așa cum a fost pronunțată.
În opinia intimatei, apelul a rămas fără obiect deoarece după pronunțarea sentinței, fostul său concubin a dus copilul de bună voie la locuința intimatei, motivând că nu mai poate ține minorul la el deoarece pleacă la muncă în Anglia și că s-a raliat în concubinaj cu o altă femeie care nu dorește copilul.
Se mai arată că apelantul a primit somație de evacuare din blocul în care locuiește și care a fost cumpărat de o altă persoană, iar locatarii au ocupat acele locuințe fără drept.
Arată intimata că minorul are o vârstă fragedă și că de la naștere și până în prezent a fost crescut de aceasta, care locuiește împreună cu părinții în casa acestora și are condiții corespunzătoare.
Apelul este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prima instanță a făcut o corectă apreciere a stării de fapt în contextul dispozițiilor legale ce reglementează procedura ordonanței președințiale, în speță aparența de drept fiind în favoarea reclamantei, deoarece aceasta este părintele care îi oferă copilului continuitate în îngrijire, în timp ce în ultimele luni dinaintea despărții în fapt a părților, pârâtul a fost plecat la muncă în străinătate.
De asemenea, tribunalul reține că reclamanta a formulat prezenta ordonanță președințială, precum și acțiunea de fond vizând reglementarea situației legale a copilului imediat după despărțirea în fapt a părților, ceea ce probează că nu a dorit întreruperea temporară a contactului cu minorul în vârstă de 1 an și 8 luni.
În fine, în apel pârâtul nu s-a prezentat la judecată, deși legal citat, iar prin întâmpinarea formulată intimata a învederat instanței că după pronunțarea sentinței primei instanțe pârâtul i-a adus copilul de bunăvoie, spunând că el pleacă la muncă în Anglia.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâtul B. F. împotriva sentinței civile nr. 360 din 13.07.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Ineu.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12 august 2015.
Președinte, Judecător,
S. C. Ș. M. A.
Grefier,
M. I.
Red. SCS
Thred. MI
Prima instanță: Judecătoria Ineu, judecător L. M.
Ex.4/20.08.2015
2 . comunică cu: apelantul - pârât B. F. - Pîncota, ., J. A.
intimata – reclamantă D. B. N. - Ineu, dom. ales la C.. av. Ș. I. - .. 10, J. A.
| ← Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 35/2015. Tribunalul ARAD | Pensie întreţinere. Sentința nr. 614/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
