Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 35/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 35/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 7405/55/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/250
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.35
Ședința publică din 26 februarie 2015
Președinte:S. C. Ș.
Judecător:S. N.
Judecător:N. C.
Grefier:C. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. A. M. în contradictoriu cu intimatul M. Luciani, împotriva sentinței civile nr. 4175/29.09.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal se prezintă recurenta, asistată de avocat G. V. din Baroul A., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.
Reprezentanta recurentei depune la dosar înscrisuri în apărare, pe care arată că le-a obținut din Italia.
De asemenea, reprezentanta recurentei arată că domnul avocat Crăvean C. a reprezentat intimatul în fața primei instanțe, dar în acest moment nu îl reprezintă, iar intimatul în prezent s-ar afla în Insulele Canare; declară că nu mai are de formulat alte cereri.
Instanța având în vedere că nu se formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, anularea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea de probe, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat la Tribunalul A. la data de 18.11.2014, constată că prin sentința civilă nr. 4175/29.09.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a admis excepția necompetenței instanțelor române invocată de instanță din oficiu.
S-a respins ca nefiind de competența jurisdicției române cererea formulată de reclamanta C. A. M., în contradictoriu cu pârâtul M. Luciani, având ca obiect exercitarea autorității părintești, stabilire domiciliu minor și pensie de întreținere.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Din relația de concubinaj a părților s-a născut la data de 21.04.2011, în Recanti, Italia, minora Luciani Giulia, care a locuit până în luna ianuarie 2013 împreună cu cei doi părinți în Italia.
Prin sentința civilă nr. 2162/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă în dosarul cu nr._/3/2013 având ca obiect răpire internațională de copii, definitivă prin decizia civilă nr. 174A pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze de familie, s-a dispus înapoierea minorei Luciani Giulia la reședința obișnuită din Fermo Torre di Palme, Italia.
Art. 16 din Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 interzice autorităților judiciare sau administrative ale statului contractant unde copilul a fost deplasat sau reținut să statueze asupra fondului dreptului privind încredințarea, după ce au fost informate despre deplasarea ilicită a unui copil sau despre neînapoierea sa, până când nu se va stabili că nu se află întrunite condițiile convenției pentru înapoierea copilului sau până când o perioadă rezonabilă nu se va fi scurs fără ca o cerere pentru aplicarea convenției să se fi făcut.
În prezenta cauză, prin adresa nr._/2013 din data de 11.08.2014, înregistrată la Judecătoria A. la data de 20.08.2014, Ministerul Justiției – Serviciul cooperare judiciară internațională în materie civilă și comercială a informat despre faptul că a fost sesizat de către Autoritatea centrală a Italiei cu o cerere privind înapoierea copilului Luciani Giulia la reședința obișnuită din acest stat. Prin aceeași adresă se menționează că Ministerul Justiției a promovat o acțiune la Tribunalul București având ca obiect înapoierea copilului în Italia, pronunțându-se sentința nr. 2161/10.12.2013, rămasă definitivă, fiind demarată procedura de executare silită a acesteia.
Având în vedere că interdicția instanței române de a statua asupra dreptului privind încredințarea operează până când se stabilește că nu sunt întrunite condițiile convenției pentru înapoierea copilului sau până când o perioadă rezonabilă nu se va fi scurs fără ca o cerere pentru aplicarea convenției să se fi făcut, iar prin sentința civilă nr. 2162/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă rămasă definitivă s-a dispus înapoierea minorei Luciani Giulia la reședința obișnuită din Fermo Torre di Palme, Italia, această interdicție nu mai operează.
În ceea ce privește competența jurisdicției române în soluționarea prezentei cereri instanța a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Regulamentului (CE) nr. 2201/2003.
Potrivit dispozițiilor sus-menționate, care reglementează competența judecătorească în cazuri de răpire a copilului:
„În caz de deplasare sau de reținere ilicită a unui copil, instanțele judecătorești din statul membru în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sale sau a reținerii sale ilicite rămân competente până în momentul în care copilul dobândește o reședință obișnuită într-un alt stat membru și până când
(a) orice persoană, instituție sau alt organism căreia/căruia i-a fost încredințat copilul consimte la deplasarea sau reținerea acestuia
sau
(b) copilul a locuit în acest alt stat membru o perioadă de cel puțin un an după ce persoana, instituția sau orice alt organism căreia/căruia i s-a încredințat copilul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de locul în care se afla copilul, până când copilul s-a integrat în noul său mediu și până când a fost îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:
(i) în termen de un an de când cel căruia i s-a încredințat copilul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de locul în care se afla copilul, nu s-a depus nicio cerere de înapoiere la autoritățile competente ale statului membru în care copilul a fost deplasat sau reținut;
(ii) a fost retrasă o cerere de înapoiere înaintată de cel căruia i s-a încredințat copilul și nu s-a depus nicio nouă cerere în termenul stabilit la punctul (i);
(iii) o cauză soluționată de o instanță judecătorească din statul membru în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sale sau reținerii sale ilicite a fost închisă în conformitate cu articolul 11 alineatul (7);
(iv) o hotărâre de încredințare care nu implică înapoierea copilului a fost pronunțată de instanța judecătorească din statul membru în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sau reținerii sale ilicite.”
Tribunalul București, Secția a III-a Civilă prin sentința civilă nr. 2162/10.12.2013, rămasă definitivă, a reținut că reședința obișnuită a minorei Luciani Giulia, născută la data de 21.04.2011 este în Recanti, Italia, este în Fermo Torre di Palme, ., Italia.
Față de această împrejurare, având în vedere că nu există niciuna din situațiile prevăzute de lit. a și b ale art. 10 din Regulamentului (CE) nr. 2201/2003, iar condițiile cerute de art. 10 din Regulament trebuie întrunite cumulativ, instanța de la reședința obișnuită a copilului din Italia rămâne competentă să statueze asupra dreptului privind încredințarea.
În consecință, în temeiul art. 1070 Cod procedură civilă a admis excepția necompetenței instanțelor române invocată din oficiu și a respins ca nefiind de competența jurisdicției române cererea formulată de reclamanta C. A. M., în contradictoriu cu pârâtul M. Luciani, având ca obiect exercitarea autorității părintești, stabilire domiciliu minor și pensie de întreținere
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C. A. M. solicitând admiterea recursului, anularea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probe, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că, prima instanța prin hotărârea pronunțată, a avut în vedere dispozițiile art. 16 din Convenția de la Haga din 25.10.1980, care interzice autorităților judiciare sau administrative ale statului contractant unde copilul a fost deplasat sau reținut să statueze asupra fondului dreptului privind încredințarea după ce au fost informate despre deplasarea ilicită a copilului sau despre neînapoierea sau până când nu se va stabili că nu se află întrunite condițiile convenției pentru înapoierea copilului sau până când o perioadă rezonabilă nu se va fi scurs, fără ca o cerere pentru aplicarea convenției să se fi făcut.
De asemenea, prima instanța a statuat că nu există niciuna din situațiile prevăzute de lit.a și b ale art.10 din Regulamentul (CE), nr. 2201/2003.
Arată că s-a reîntors în România cu minora, Luciani Giulia, în luna ianuarie a anului 2013, deci anterior pronunțării Hotărârii Tribunalului Fermo ( 15.03.2013). S-a reîntors în țară deoarece așa cum a arătat și în motivarea cererii principale, nu a avut venituri pentru a asigura o creștere și educare minorei, iar pârâtul era violent fizic și psihic, nu îi acorda sprijinul necesar, ajungând efectiv la mila vecinilor.
Precizează că în Italia nu a contactat autoritățile competente, tot din lipsuri financiare. În prezent este angajată și beneficiază de sprijinul familiei sale în creșterea și educarea minorei.
Recurenta mai arată că, la momentul în care s-a pronunțat Hotărârea la Tribunalul din Fermo, nu a fost citată pentru a se apară. Toate aceste apărări le-a formulat în fața Tribunalului București și în fața Curții de Apel București, care, în opinia sa nu au verificat cel mai important aspect care este prevăzut în Regulamentul 2201/CE/2003, respectiv acela de a asigura protecția minorului după înapoierea sa la reședința obișnuită.
Reședința obișnuită în Italia, nu mai subzistă deoarece acolo a locuit cu pârâtul M. Luciani în chirie. Pârâtul M. Luciani în Italia, nu are loc de muncă, nu realizează venituri și nici nu are o locuință.
În raport cu prevederile art. 10 si 12 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, consideră că instanțele din România sunt competente în a soluționa prezenta cerere de exercitare a autorității părintești și de stabilire domiciliu minor.
Minora locuiește în România de cel puțin un an de zile ( 24.01.2013), și în tot acest timp cât a trecut, pârâtul nu a încercat să o viziteze deși cunoștea adresa și de asemenea cel mai important aspect de mai bine de un an și jumătate nu a participat la creșterea și educarea ei.
Este adevărat că în luna mai a acestui an, a rămas definitivă hotărârea Tribunalului București prin care s-a dispus înapoierea minorei la reședința din Italia, dar în tot acest timp care s-a scurs din luna mai până în prezent, pârâtul nu a pus în executare hotărârea de înapoiere și nici nu o va pune în executare. Singurele demersuri pe care le-a făcut au fost cele din anul 2013, când a depus cerere la Ministerul Justiției pentru a solicita înapoierea minorei.
Prin sentința civilă nr. 3324/01.07.2014, s-a dispus exercitarea exclusivă de către mamă a autorității părintești, precum și stabilirea domiciliului minorei la domiciliul mamei. În acest dosar, pârâtul a fost legal citat, dar nu s-a prezentat pentru a-și formula apărarea.
Înainte de introducerea prezentei cereri pe rolul instanței judecătorești, recurenta arată că l-a invitat pe pârât la mediator în încercarea de a negocia o soluție care să fie în spiritului interesului superior al minorei.
În prezenta cauza pârâtul nu a depus întâmpinare, sau acte din care să rezulte faptul că în Italia, minora va beneficia de toate cele necesare pentru un trai decent.
În drept, invocă dispozițiile art. 466 și urm. Cod proc.civilă, art.12 lit. a din Regulamentul CE nr. 2201/2003.
Verificând hotărârea în cadrul prevăzut de art. 483 alin.4 raportat la alin.3 NCPC, tribunalul constată că aceasta a fost pronunțată cu aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor legale cuprinse în art.8-10 din Regulamentul nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, în condițiile în care prin sentința civilă nr.2162/10 12 2013 a Tribunalului București definitivă prin decizia civilă nr.174 A din 28 aprilie 2014 a Curții de Apel București s-a dispus înapoierea fiicei minore părților la reședința obișnuită din Fermo Torre di Palme Italia de către pârâtă pe cheltuiala ei în termen de patru săptămâni de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Față de cele anterior reținute, sub aspectul situației de fapt și al incidenței normelor juridice europene, tribunalul consideră că orice procedură cu privire la minoră în fața altei instanțe decât cea italiană nu poate fi primită. Susținerile reclamantei apelantă cu privire la admisibilitatea prezentei acțiuni în fața instanței române raportat la absența demersurilor din partea tatălui pârât pentru înapoierea minorei în Italia nu pot fi avute în vedere deoarece norma europeană sancționează pasivitatea doar în situația în care părintele care pierde legătura cu copilul nu inițiază într-un termen rezonabil procedurile juridice efective de înapoiere a copilului din statul în care a fost deplasat de celălalt părinte fără acordul său; ori din datele cauzei este evident că un astfel de termen nu a fost depășit de către pârât atâta timp cât între data la care copilul a părăsit Italia, 24 01 2014, și data la care au fost sesizate autoritățile competente, 23 05 2013, au trecut mai puțin patru luni termen care potrivit jurisprudenței CEDO se încadrează într-unul rezonabil.
În concluzie, acțiunea reclamantei împotriva pârâtului nu este de competența instanțelor române, motiv pentru care în considerarea textelor din lege sus arătate va fi respins recursul declarat de reclamanta C. A. M. în contradictoriu cu intimatul M. Luciani, împotriva sentinței civile nr. 4175/29.09.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta C. A. M. în contradictoriu cu intimatul M. Luciani, împotriva sentinței civile nr. 4175/29.09.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. C. Ș. S. N. N. C.
Grefier,
C. S.
Red.NS
Thred..
Prima instanță: Judecătoria A., jud.G. I. B.
Ex.4/2 .
Se comunică cu:
1.recurenta: C. A. M., cu domiciliul procesual ales la cab.av.G. V. în A., ., nr. 5-7, ., .
2.intimatul: M. Luciani, domiciliat în Italia, Torre di Palme –Fermo, via Crivelli, nr. 4
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 360/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
