Rectificare carte funciară. Sentința nr. 160/2015. Tribunalul ARAD

Sentința nr. 160/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 3056/55/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA I CIVILĂ Operator 3207/2504

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 160

Ședința publică din 16 martie 2015

Președinte R. M.

Grefier F. M.

S-a luat în examinareacțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul B. I., în contradictoriu cu pârâții S. Z., S. O., K. S., K. Z. A., K. M., O. I., având ca obiect rectificare carte funciară.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantului, avocat D. A. din Baroul A., lipsă fiind reclamantul și pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este legal timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că la 04.03.2015 pârâții nou introduși K. Z. A., O. I. și K. M., au depus la dosar întâmpinare.

Nefiind formulate alte cereri, instanța declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocatul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, modificarea suprafeței de CF conform raportului de expertiză, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată inițial la Judecătoria A. la data de 18 februarie 2014, reclamantul B. I. a chemat în judecată pârâții S. Z. și K. A. și a solicitat rectificarea cărții funciare nr._ V. (CF vechi 1827), nr. top 163-164/b, în conformitate cu realitatea din teren; intabularea în cartea funciară_ V. (CF vechi 1827), nr. top 163-164/b a suprafeței de teren corectă, respectiv 1000 mp.

În motivare, reclamantul a arătat că este proprietarul tabular al imobilului înscris în cartea funciară_ V. (cf vechi 1827), nr. top 163-164/b, cu număr administrativ 29, compus din teren intravilan și construcții.

În extrasul de carte funciară, în dreptul numărului topografic 163-164/b este înscrisă suprafața de 248 mp, însă, în realitate suprafața măsurată este de 1000 mp, după cum rezultă din planul de amplasament și delimitare a imobilului . nr. 816/15.01.2014 întocmit de . A..

Reclamantul a învederat faptul că uzufructuarii înscriși în cartea funciară sunt persoane decedate, s-a cerut OCPI A. și s-a dispus radierea dreptului de uzufruct al acestora. Pârâții au fost chemați în judecată pentru opozabilitate, întrucât sunt vecinii din dreapta și stânga ai imobilului de mai sus.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 907 și urm. din NCPC (art. 480 Cod civil), Legea 7/1996 și art. 194 și urm. Cod procedură civilă.

Judecătoria A. prin sentința civilă nr. 2091/05.05.2014 a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul A..

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul A. la data de 20.06.2014.

La data de 22.09.2014, reclamantul a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat introducerea în cauză și a pârâților S. O. și K. S., coproprietari ai imobilelor învecinate.

La data de 09.02.2015, reclamantul, ca urmare a faptului că a intervenit decesul pârâtului K. A. C., a precizat acțiunea în sensul că a solicitat introducerea în cauză și a pârâților K. Z. A., K. M., O. I., moștenitorii pârâtului inițial K. A. C., în calitate de coproprietari tabulari ai unuia din imobilele învecinate cu imobilul reclamantului.

Prin încheierea dată în ședința publică din data de 09.02.2015, instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale pasive a pârâtului K. A. C., reținându-se că acesta nu are capacitate de folosință, decedând înainte de înregistrarea acțiunii.

Pârâții K. Z. A., K. M., O. I., prin întâmpinare, au solicitat admiterea acțiunii. Pârâții S. Z., S. O., K. S. nu au formulat apărări în cauză.

Ulterior efectuării expertizei, reclamanta a precizat că solicită rectificarea suprafeței de CF conform suprafeței stabilită prin raportul de expertiză.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și a fost efectuată expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie.

Din probele administrate în cauză, instanța reține, în fapt, următoarele:

Potrivit CF nr._ V., nr. top. 163-164/b, provenită din conversia CF nr. 1827, reclamantul este proprietar al imobilului compus din teren intravilan în suprafață de 248 mp și casă.

Conform raportului de expertiză întocmit de expertul C. M. M., ale cărui concluzii nu au fost contestate de părți, rezultă că suprafața reală de teren aferentă imobilului proprietatea reclamantului și aflată în folosința acestuia, este de 1.024 mp, în urmă identificării efectuate rezultând că „imobilul expertizat este aliniat la frontul stradal față de imobilele învecinate și este delimitat față de vecini prin construcții și garduri”.

S-a constatat că, „conform evidenței de cadastru aferentă imobilului expertizat suprafața rezultată în urma măsurătorilor și a identificărilor efectuate este cu 8 mp mai mică, diferență care este foarte mică și se poate regăsi în grosimea gardurilor”. De asemenea, expertul a considerat că „prin corectarea suprafeței terenului înscris în_ cu nr. top. 163-164/b al localității V. de la 248 mp la 1024 mp nu se aduce atingere fondurilor învecinate sau domeniului public”.

Potrivit art. 914 din noul cod civilProprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea mențiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinația sau suprafața acestuia, în condițiile legii.”

De asemenea, conform art. 89 alin. 5 și 6 din Ordinul 633/2006 privind regulamentul de organizare a oficiului de cadastru și publicitate imobiliară:

„Prin modificarea de carte funciară se înțelege orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esența dreptului înscris asupra acelui imobil.

Modificarea nu se va putea face decât la cererea titularului dreptului de proprietate, precum și în baza actelor doveditoare, astfel încât modificarea suprafeței înscrise în cartea funciară nu va fi considerată o rectificare de carte funciară.”

Față de această stare de fapt, întrucât notările din cartea funciară nu corespund realității, fiind eronate mențiunile cu privire la suprafața imobilului, instanța va admite acțiunea formulată și precizată și va dispune rectificarea suprafeței imobilului indicat de la 248 mp la 1.024 mp.

În temeiul art. 910 noul Cod civil se va îndruma Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A. la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cărțile funciare.

Întrucât a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale pasive a pârâtului K. A. C., urmează a fi respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul B. I., CNP_, cu domiciliul în V., ., județul A., cu domiciliul procesual ales în A., ., . – la cab. av. D. A., în contradictoriu cu pârâții S. Z., cu domiciliul în V., ., județul A., S. O., cu domiciliul în V., ., județul A., K. S., cu domiciliul în V., ., județul A., K. Z. A., cu domiciliul în V., ., județul A., K. M., cu domiciliul în V., ., județul A., O. I., cu domiciliul în V., ., județul A. și în consecință:

Dispune rectificarea CF nr._ V. ( provenit din CF nr. 1827 ), nr. top. 163-164/b, în sensul modificării suprafeței de la 248 mp la 1.024 mp.

Îndrumă OCPI A. să efectueze cuvenitele modificări după rămânerea definitivă a prezentei.

Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul K. A. C..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, prin depunerea cererii de apel la Tribunalul A., în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 16.03.2015.

Președinte, Grefier

R. M. F. M.

Red.RM/Tehnored.MF

5 ex./ 16.04.2015

3 .

Se comunică:

reclamantului B. I. - cu domiciliul procesual ales în A., ., . – la cab. av. D. A.

pârâții S. Z. și S. O. - ambii cu domiciliul în V., ., județul A.

pârâții K. S. și K. Z. A., K. M. și O. I. - toți cu domiciliul în V., ., județul A.

1 ex. se comunică OCPI A. – după rămânerea definitivă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 160/2015. Tribunalul ARAD