Pretenţii. Decizia nr. 388/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 388/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 7905/55/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 388
Ședința publică din data de 31 martie 2015
Președinte L. L.
Judecător O. S. S.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare, la a doua strigare, apelul apelantul-chemat în garanție Mișcuța G. G. în contradictoriu cu intimata-reclamantă .” SRL și intimata-pârâtă M. F. împotriva sentinței civile nr. 5165 din data de 04.11.2014, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantei – avocat B. R. din Baroul A. și reprezentantul intimatei M. F. - avocat T. G. din Baroul A., lipsă fiind părțile și reprezentanta intimatei .” SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu suma de 585 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentantul apelantului arată că, instanța de fond a fost în eroare când a admis cererea de chemare în garanție, deoarece nu erau îndeplinite condițiile pentru chemarea în garanție.
De asemenea, reprezentantul apelantului mai arată că, s-a înstrăinat un teren fără titlul de proprietate, iar cu privire la contractul de vânzare-cumpărare care s-a anulat, se arată că apelanta avea calitate de mandatar. După anularea contractului, intimata M. a fost chemată pentru evicțiune.
Cu privire la prescripție, reprezentantul apelantului arată că aceasta e îndeplinită. Când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, respectiv anul 2010, era în vigoare Legea nr. 7/1996, an din care nu s-a mai plătit nici impozit pe acel teren, iar intimata M. știa despre teren că este vândut.
Totodată, reprezentantul apelantului arată că sentința civilă e părtinitoare în favoarea intimatei M., aceasta știind că nu e un dosar de retrocedare.
Reprezentantul intimatei M. arată că, mandatul era pentru întabularea, identificarea parcelelor, însă mandatarul a vândut terenul și a luat banii.
De asemenea, reprezentantul intimatei M. mai arată că, intimata avea două titluri de proprietate și a aflat despre teren în momentul în care a fost chemată în judecată.
Nefiind alte probe de administrat și alte incidente de soluționat, președintele completului de judecată deschide dezbaterile asupra apelului.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de plată a sumei de 21.227 lei cu titlul de pretenții și suma de 1.180 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei M. F. solicită respingerea apelului chematului în garanție ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală sentința apelată și obligarea chematului în garanție la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul Tribunalului A. la data de 04 februarie 2015 constată că prin sentința civilă nr. 5165 din 04 noiembrie 2014 Judecătoria A. a admis cererea de chemare în garanție exercitată de pârâta M. F. în contradictoriu cu chematul în garanție Mișcuța G. G. și reclamanta . SRL A..
A obligat chematul în garanție Mișcuța G. G. să plătească pârâtei M. F. suma de 21.277 lei cu titlu de pretenții și suma de 1180 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente dispoziții prevăzute de art. 72 alin.1 Cod Procedură civilă, precum și a art. 1540 și art. 1541 Cod civil.
Astfel a reținut că, potrivit art. 1541Cod civil, chematul în garanție în calitate de mandatar nu a făcut dovada desocotirii față de pârâta M. F., iar aceasta, în calitate de mandant invocă neachitarea prețului vânzării, vânzare realizată conform procurii autentificate sub nr. 483/03.02.2009 la BNP Veritas, apreciind ca fiind incident principiul ,,probatio incumbit ei qui dicit non ei qui negat”
Prima instanță a apreciat că, în urma interogatoriului luat chematului în garanție, faptul că mandatarul nu a depus diligența cerută acestuia în îndeplinirea mandatului, dând dovadă de o mare neglijență privind îndeplinirea obligației de predare a banilor primiți pentru mandată.
Or, mandatul fiind cu titlu gratuit, diligența mandatarului în îndeplinirea mandatului, inclusiv în ceea ce privește depozitarea, păstrarea prețului vânzării primit în baza contractului încheiat pentru mandant, trebuie apreciată cu mai puțină rigurozitate, conform disp. art. 1540 alin. 2 Cod civil, deci, în concret, în funcție de diligența pe care acesta o depune în realizarea propriilor treburi, iar în acest sens, dispozițiile art. 1599 cod civil sunt în sensul că, depozitarul trebuie să îngrijească de paza lucrului depozit, întocmai precum îngrijește de paza lucrului său.
Fiind stabilită culpa mandatarului în executarea mandatului, acesta are obligația de a da socoteală pârâtei, chematul în garanție fiind dator să-i predea tot ce i s-a predat acestuia în puterea mandatului, în speță, prețul vânzării, deoarece terțul păgubit, respectiv reclamanta, a cerut restituirea plății ca urmare a anulării contractului de vânzare cumpărare de la mandanta pârâtă.
Prima instanță a considerat ca fiind clar faptul că pârâta nu a cunoscut despre încheierea contractului de vânzare cumpărare autentic decât la momentul comunicării acțiunii înregistrate sub dosarul nr._, apreciind astfel că, în ceea ce privește excepția prescripției invocată de către pârât, aceasta este neîntemeiată deoarece, în primul rând, chematul în garanție nu a făcut dovada nici măcar a faptului că a predat pârâtei un exemplar al contractului încheiat, obligație ce o avea în baza art.1541 Cod civil, apreciind, de asemenea, ca neîntemeiată susținerea acestuia precum că, în speță, prescripția dreptului la acțiune curge de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare.
Față de aceasta susținere prima instanță a reținut faptul că dreptul la acțiune al mandantului pentru predarea sumei de bani primite de mandatar de la terți în puterea mandatului și în cursul executării mandatului nu se poate naște de la data încheierii contractului de mandat, în speță, de la data procurii, aceasta pentru că este incident principiul conform căruia, ,,prescripția nu curge împotriva celui ce se află în imposibilitate de a acționa”, motiv pentru care, în cauză sunt aplicabile disp. art. 7 alin.1 prima teză din Decretul-Lege nr. 167/1958, conform căruia, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, respectiv, data încetării contractului de mandat ori prin executarea acestuia ori prin oricare alt mod de încetare a raporturilor dintre mandatar și mandantă.
Or, în cauză, contractul de mandat fiind executat, se pune problema momentului în care începe să curgă termenul de prescripție, iar în doctrină și practica judiciară s-a optat pentru aplicarea art. 8 alineat 1 din Decretul-Lege nr. 167/1958, conform căruia, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cît și pe cel care răspunde de ea, respectiv data când i-a fost comunicată acțiunea din dosarul nr._, al Judecătoriei A. respectiv data de 08.05.2014. Cererea de chemare în garanție a fost exercitată la data de 14.01.2014, astfel că, față de data începerii curgerii termenului de prescripție, 08.05.2014, în cauză este respectat termenul de prescripție de 3 ani, pe cale de consecință, a apreciat că se impune respingerea excepției invocată de chematul în garanție.
Prima instanță având în vedere faptul că pârâta a fost obligată la restituirea prețului plătit pentru imobil și a cheltuielilor efectuate de reclamantă, în raport de dispozițiile articolului 1337 din Codul civil 1864, în calitate de vânzător, a apreciat că aceasta are interesul să cheme în garanție mandatarul pentru a fi despăgubită în baza art. 1541 Cod civil, astfel că, potrivit disp. art. 72 Cod procedură civilă, a admis acțiunea obligând chematul în garanție Mișcuța G. G. să plătească pârâtei M. F. suma de 21.277 lei cu titlu de pretenții și cheltuieli de judecată, sume la care a fost obligată pârâta către reclamantă prin sentința civilă nr. 2123/06.05.2014
Făcând aplicarea disp. art. 453 Cod procedură civilă a obligat chematul în garanție să plătească pârâtei și suma de 1180 lei cheltuieli de judecată, din care 500 lei reprezintă onorar avocat iar suma de 680 lei reprezintă taxă de timbru.
Împotriva încheierii de admitere a cererii de chemare în garanție precum și a hotărârii primei instanțe a formulat cerere de apel chematul în garanție Mișcuța G. G., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de obligare a acestuia la plata sumei de 21.277 lei cu titlu de pretenții și 1.180 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivare apelantul după prezentarea stării de fapt, consideră că, prima instanță a apreciat greșit natura juridică a cererii formulate de către pârâtă, admițând în principiu cererea de chemare în garanție și ulterior disjungând cauza și admițând prin sentința civilă apelată faptul că apelantul este obligat la plata prețului către pârâta M. F. în condițiile în care aceasta a fost chemată să răspundă pentru evicțiune, pentru însăși existența dreptului de proprietate, cererea formulată de aceasta neputându-se încadra în prevederile art. 72-74 NCPC care reglementează cererea de chemare în garanție.
Astfel, acesta arată că mandatul este un act cu titlu gratuit, și în nici un moment nu i-a acordat un drept de proprietate asupra terenului care să implice o răspundere pentru evicțiune sau pentru viciile acestuia, neavând de unde să cunoască faptul că terenul pe care a fost mandatat să-1 vând nu a aparținut niciodată pârâtei M. F., aceasta prevalându-se de o coincidență de nume pentru a înstrăina un bun care nu a fost niciodată în patrimoniul său.
Totodată apelantul arată că, esența cererii de chemare în garanție este existența unei obligații de garanție sau de despăgubire, și nu a unei obligații de plată de orice altă natură, în principiu, obligația de garanție revine tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros. în actele cu titlu gratuit obligația de garanție există doar în mod excepțional.
Or, în prezența speță, apelantul arată că nu a transmis nici un drept subiectiv pârâtei, și nu au existat raporturi contractuale cu titlu oneros între acesta și pârâtă în exercitarea mandatului. În calitate de mandatar acesta s-a prezentat în numele pârâtei în efectuarea transferului de proprietate asupra terenului pentru care aceasta i-a pus la dispoziție titlul de proprietate și certificatul de moștenitor în baza căruia a vândut terenul, învederând instanței faptul că nu poate avea calitatea de chemat în garanție întrucât nu este responsabil în nici un mod față de cumpărător în ceea ce privește evicțiunea bunului, iar în calitate de mandatar nu poate să răspundă față de viciile bunului sau față de însăși existența dreptului de proprietate asupra bunului care a făcut obiectul vânzării.
Mai mult decât atât, apelantul învederează instanței faptul că și pârâta în cuprinsul cererii de chemare în garanție invocă doar faptul că nu a încasat prețul convenit, și nu invocă vreo răspundere a sa sau obligație de garanție cu privire la existența dreptului de proprietate asupra terenului vândut, considerând că pârâta de fapt s-a îndreptat împotriva apelantului nu pentru o obligație de garanție ci pentru pretenții cu privire la faptul că nu i-a predat prețul încasat, ceea ce face ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție.
Apelantul consideră că, cererea formulată de pârâtă nu întrunește condițiile legale pentru a se constitui o cerere de chemare în garanție, deoarece nu se poate admite că în condițiile în care pârâta M. F., în calitate de mandantă, nu ar fi fost chemată pentru a răspunde pentru evicțiune, apelantul, în calitate de mandatar, nu ar mai fi avut nici o obligație (pretinsă de pârâtă) de a preda prețul încasat la vânzare către aceasta.
Prin urmare, cererea de predare a prețului către mandată (care de altfel a fost predat) este cu totul independentă de cererea de evicțiune și răspundere care a făcut obiectul dosarului în cadrul căruia a fost formulată cererea de chemare în garanție, și în fapt, această cerere constituie o cerere în pretenții, și nu există nici o obligație de garanție sau răspundere în dreptul apelantului în dosarul în care a fost formulată cererea, și ca atare cererea de chemare în garanție nu putea fi admisă, eroarea primei instanțe constând în faptul că nu a diferențiat dintre o cerere in pretenții și o cerere de chemare în garanție, permițând judecarea cauzei într-un cadrul legal neadecvat.
În ceea ce privește apelul formulat împotriva sentinței civile, apelantul solicită admiterea acestuia, considerând că aceasta este nelegală și netemeinică.
În motivare, apelantul consideră că prima instanță a supus unei interpretări părtinitoare totalitatea probelor prezentate, probe care de altfel nu au tăcut altceva decât să susțină buna-credință a apelantului, care a depus toate diligentele în îndeplinirea mandatului, în opoziție cu reaua-credință a pârâtei, probată în mod irevocabil prin constatarea faptului că și-a însușit fără nici un temei un drept de proprietate asupra unui teren față de care nu avea nici un drept.
Astfel, consideră că prima instanță a concluzionat greșit faptul că în cursul întâlniri banii nu au fost predați pârâtei, dat fiind că nu s-a făcut predarea lor mână în mână cu pârâta, ci i-a lăsat pe masă, pârâta fiind prezentă la masă la acel moment, apelantul considerând că acesta gest nu are relevanța pe care prima instanță a acordat-o, în condițiile în care scopul întâlnirii era tocmai predarea banilor către pârâtă. De asemenea, deși nu a predat un exemplar scris al contractului, nu se poate concluziona că pârâta nu a avut cunoștință de încheierea contractului, din moment ce scopul întâlnirii era predarea banilor primiți ca urmare a încheierii contractului.
Apelantul consideră că prima instanță a făcut un număr de afirmații neîntemeiate, afirmând faptul că "este foarte clar faptul că pârâta nu a cunoscut despre încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentic", cu atât mai mult cu cât la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare autentic asupra unui imobil face obiectul publicității imobiliare, și prin urmare cu o minimă diligentă putea fi cunoscut.
Față de cele de mai sus, apelantul consideră că sentința pronunțată este netemeinică și părtinitoare, fiind reținute doar acele elemente de probațiune care favorizează pârâta, iar alte clemente probatorii fiind trecute, literalmente, sub tăcere, cum este cazul unei întregi depoziții de martor.
De altfel, fiind invocată prescripția dreptului la acțiune, chiar admițând faptul că apelantul nu a încunoștințat pârâta cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, cum susține pârâta, apelantul arată că în întreaga perioadă de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, pârâta M. F. nu s-a comportat ca un proprietar al terenului care a fost înstrăinat, respectiv nu a achitat impozite, nu a încercat arendarea sau exploatarea terenului, de unde rezultă faptul că pârâta cunoștea că nu mai deținea dreptul de proprietate asupra terenului și nu a depus nici un demers în vederea contestării acestui fapt, cu atât mai mult cu cât este vorba despre un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un bun imobil, acest contract a fost supus publicității imobiliare, și ca atare pârâta nu poate invoca necunoașterea existenței contractului, din moment ce o minimă diligentă era suficientă pentru a lua cunoștință despre acesta.
Față de cele expuse mai sus apelantul consideră că prescripția dreptului de acțiune curge de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv 12.11.2010, dată de la care pârâta M. F. avea cunoștință de faptul că terenul a fost înstrăinat și prețul a fost încasat de către mandatarul acesteia. Astfel, termenul până la care putea promova acțiunea pentru neplata prețului era de 12.11.2013, iar cererea de chemare în garanție a fost depusă abia la data de 14.01.2014, depășindu-se termenul de 3 ani de zile acordat de legiuitor.
De asemenea, apelantul apreciază că reaua-credință a pârâtei s-a văzut de la momentul în care a ridicat un titlu de proprietate fără să fi avut nici un drept de reconstituire și fără să fi depus nici o cerere în acest sens. Profitând de o coincidență de nume, aceasta a ridicat titlul, 1-a înstrăinat, a încasat banii, iar în acest moment, după ce s-a constatat că titlul nu-i aparținea și trebuie să răspundă pentru evicțiune, se îndreaptă împotriva apelantului, care nu a avut decât calitatea de mandatar cu titlu gratuit, îndeplinindu-și în totalitate obligațiile față de M. F..
Pentru aceste motive apelantul solicită admiterea apelului cu modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de obligare a acestuia la plata sumei de 21.277 lei cu titlu de pretenții și 1.180 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, pe motivul inadmisibilității cererii de chemare în garanție întrucât aceasta nu se încadrează în prevederile art. 72-74 NCPC. Totodată apelantul solicită de asemenea modificarea în tot a sentinței apelate, prin admiterea excepției prescripției debitului, iar în situația în care instanța de judecată va considera neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, solicită admiterea apelului pentru motivele de nelegalitate și netemeinicie care au fost în mod detaliat prezentate.
Prin întâmpinarea depusă de către intimata-pârâtă M. F. aceasta solicită respingerea apelului ca fiind nefondat.
În ceea ce privește admisibilitatea cererii de chemare în garanție, intimata arată faptul că apelantul-chemat în garanție și-a recunoscut calitatea de mandatar al intimatei, precum și îndatoririle ce-i reveneau, așa cum de altfel a reținut și prima instanță. conform calității sale De reținut argumentele Instanței de fond.
Intimata consideră că, apelantul sfidează evidența, susținând că a încasat prețul și l-a predat mandantei, reinterând aceleași argumente pe care le-a invocat si in fața primei instanțe, concluzia primei instanțe fiind una temeinică și legală, față de susținerile chematului în garanție.
În ceea ce privește apelul formulat împotriva sentinței civile, intimata consideră că instanța este singura abilitată să evalueze materialul probator, sub aspectul concludentei, pertinenței și utilității sale, în soluționarea cauzei, or nici una dintre probele administrate în cauză, nu conturează buna-credință a chematului în garanție, raportat la modul culpabil în care acesta și-a executat mandatul.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de chematul în garanție, având la bază ideea că termenul de prescripție a început să curgă din data de 12.11.2010, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile în care intimata a aflat despre vânzare în anul 2012, când a fost acționată în judecată de firma căreia mandatarul îi vânduse terenul, intimata consideră că în mod corect prima instanță aplicabilitatea prevederilor art. 7 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 167/1958,conform cărora prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, respectiv, data încetării contractului de mandat, și a reținut faptul că, nefiind executat contractul de mandat, pârâta este încă în termen pentru a promova orice fel de acțiune ar crede de cuviință.
Prima instanță, apreciind că, în speță, contractul de mandat a fost executat, a reținut aplicabilitatea art.8, alin.1, din Decretul nr. 167/1958,conform căruia: prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin faptă ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, în speță, momentul în care a început să curgă termenul de prescripție, a fost acela în care i s-a comunicat mandantei acțiunea din dosarul nr._, moment în care a aflat că terenul său a fost vândut Societății mai sus amintite, prețul a fost încasat de către mandatarul său, fără ca acesta să-i fi predat vreun ban.
În drept intimata invocă dispozițiile art. 471,alin.5, NCPC.
Prin răspunsul la întâmpinare depus de către apelantul chemat în garanție Miscuța G. G., aceasta arată că în ceea ce privește admisibilitatea cererii de chemare în garanție, reglementată de art. 72 -74 NCPC este definită ca posibilitatea uneia dintre părți de a solicita introducerea în proces a altor persoane împotriva cărora ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri.
Acțiunea separată prin care s-ar fi putut îndrepta împotriva mandatarului pentru predarea prețului este o acțiune în pretenții sau obligație de a face. Este imposibil de acceptat că ar putea constitui acțiune în despăgubiri sau acțiune în garanție o cerere formulată împotriva mandatarului pentru predarea prețului.
Omisiunea de a preda prețul, dacă este reală, reprezintă o obligație care cădea în sarcina apelantului conform contractului de mandat și care nu a fost dusă la îndeplinire. Ori pentru îndeplinirea unei obligații rezultând din exercitarea unui contract de mandat mandantul se poate adresa instanței solicitând obligarea mandatarului la îndeplinirea obligației. O astfel de acțiune nu are elementele constitutive a unei acțiuni în garanție sau despăgubiri, deoarece obiectul său este îndeplinirea unei obligații asumate contractual. Acțiunea în despăgubire implică constatarea existenței unei obligații de plată, alta decât cea stabilită contractual, ca urmare a producerii unei daune, daună care este în afara desfășurării normale a contractului. D. că în speța de față în mod neechivoc se solicită îndeplinirea obligației mandatarului de predare a prețului, obligație care rezultă din desfășurarea normală a contractului de mandat, iar obligația de predare a prețului nu este o obligație de despăgubire.
Faptul că intimata a fost chemată în garanție pentru evicțiune nu schimbă regimul juridic al acțiunii pe care o avea la dispoziție împotriva apelantului, care rămâne în continuare o acțiune în pretenții sau în obligația de a face.
Cu privire la prescripția dreptului la acțiune, arată că de la data înregistrării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv 12.11.2010, acesta a devenit opozabil erga omnes, fiind opozabil inclusiv intimatei, și ca o consecință implicită prescripția începe să curgă de la această dată, prin puterea legii.
Orice altă argumentare nu poate fi admisă, fiind o încălcare flagrantă a legii, și potrivit Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin decizia 41/2012 a fost chemată să aprecieze împlinirea unui termen de prescripție special de 1 an, care începe să curgă de la data la care dreptul a fost intabulat în cartea funciară, considerându-se astfel că instanța de fond a soluționat corect excepția tardivității acțiunii în anulare formulată de recurentul-reclamant după expirarea termenului de 1 an de la data luării la cunoștință de actul administrativ contestat, conform dispozițiilor art. 11 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 554/2004, și a dispozițiilor art. 25 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul funciar și publicitatea imobiliară, potrivit căruia înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererii. În consecință, s-a apreciat că prin efectul transcrierii efectuate, certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat a devenit opozabil erga omnes, și de la data transcrierii a început să cursă termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru sesizarea instanței de contencios administrativ cu acțiunea în anulare.
Astfel, termenul de prescripție începe să curgă de la data înscrierii în cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare, dată de la care s-a îndeplinit condiția luării la cunoștință de existenta și conținutul contractului de vânzare-cumpărare de către intimată. Prin urmare, la data formulării cererii de chemare în garanție, debitul era deja prescris.
Analizând apelul, prin prisma motivelor formulate constată că acesta este fondat.
Cererea de chemare în garanție este o formă de participare a terțelor persoane în procesul civil, prin intermediul căreia una din părți poate solicita introducerea în litigiu a acelor persoane față de care funcționează obligația de garanție sau de despăgubire.
Cererea de chemare în garanție se întemeiază în principal pe existența unei obligații legale sau convenționale de garanție.
În prezenta cauză tribunalul reține că între reclamant și chematul în garanție a existat un mandat prin care mandatarul a fost împuternicit să depună diligențele cu privire la înstrăinarea unui teren.
Cererea de chemare în garanție a fost motivată de reclamant cu aceea că mandatarul nu a predat prețul încasat privind terenul înstrăinat, de unde rezultă că se solicită îndeplinirea obligației mandatarului de predare a prețului, obligație care rezultă din desfășurarea normală a contractului de mandat, iar obligația de predare a prețului nu este o obligație de despăgubire.
Având în vedere această stare de fapt, tribunalul văzând disp. art. 72-74 NCPC, reține că textul invocat nu permite reclamantei să acționeze separat în garanție sau despăgubiri împotriva mandatarului ci avea la dispoziție o acțiune în pretenții sau obligația de a face din moment ce obligația de predare a prețului nu este o obligație de despăgubire motiv pentru care cererea de chemare în garanție nu poate fi admisă.
Pentru aceste considerente urmează să admită apelul declarat de apelantul-chemat în garanție Mișcuța G. G. în contradictoriu cu intimata-reclamantă .” SRL și intimata-pârâtă M. F. împotriva sentinței civile nr. 5165 din data de 04.11.2014 și a încheierii de admitere a cererii de chemare în garanție pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, și în consecință va modifica în tot sentința atacată în sensul că va respinge cererea de chemare în garanție exercitată de pârâta M. F. împotriva chematului în garanție Mișcuța G. G..
În baza art. 453 alin. 1 NCPC, văzând că intimata M. F. este partea căzută în pretenții o va obliga pe aceasta să plătească apelantului-chemat in garanție suma de 585 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul-chemat în garanție Mișcuța G. G. în contradictoriu cu intimata-reclamantă .” SRL și intimata-pârâtă M. F. împotriva sentinței civile nr. 5165 din data de 04.11.2014 și a încheierii de admitere a cererii de chemare în garanție pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, și în consecință:
- modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanție exercitată de pârâta M. F. împotriva chematului în garanție Mișcuța G. G..
Obligă intimata-pârâtă M. F. să plătească apelantului-chemat in garanție suma de 585 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 31 martie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
L. L. O. S. S. A. B.
Red.O.S.S.
Tred.A.B./A.C.
5 ex/22.04.2015
3 .
Se comunică cu:
Apelant – Chemat în garanție - Mișcuța G. G. - A., dom.ales la C..av.B. B. - .. 22, ., .
Intimați - M. F. - A., .-53, ., .
P. & M. INTERNATIONAL SRL - A., .. 1-3, ., J. A.
Prima instanță: Judecătoria A. - judecător C. L. D.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 288/2015.... | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 160/2015. Tribunalul... → |
|---|
