Uzucapiune. Sentința nr. 1652/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1652/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 2275/246/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 579
Ședința publică din 12 mai 2015
Președinte M. A.
Judecător T. B.
Grefier V. L.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelanta Iercușan V. împotriva sentinței civile nr. 1652/30.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr._, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantei – avocat T. F. N. din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul apelantei depune la dosar ziarul în care a publicat somația cu numele intimatei de ord. II rectificat.
Instanța îi pune în discuție dacă susține în continuare cererea de modificare a suprafeței de la 1.439 mp la 1.549 mp raportat la faptul că cererea de constatare a uzucapiunii este una necontencioasă, dar nu și cea de modificare a suprafeței terenului. Or, raportat la aceasta din urmă nu a împrocesuat proprietarii imobilelor învecinate.
D-l avocat arată că nu mai susține cererea de modificare a suprafeței terenului.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului, casarea sentinței apelate și admiterea în tot a acțiunii, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept, președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 07.01.2015 constată că prin sentința civilă nr. 1652/20.10.2014 pronunțată în dosarul nr._ /2014 Judecătoria Ineu a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Iercușan V., în contradictoriu cu pârâta P. A. Florița, pentru uzucapiune, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că asupra imobilului înscris în CF_ Pâncota, provenită din conversia de pe hârtie a CF 2369 Măderat, cu nr. top. 995.1060/c/1/9, compus din teren intravilan în suprafață de 1439 mp., apar înscriși ca proprietari tabulari S. Florița, născută Scorțari, sub B.1, pe titlu de succesiune, cota actuală de ¼, iar sub B2, P. A. Florița, pe titlu de succesiune, cota actuală de ¾, fila 7 dosar. Cu privire la proprietarul tabular S. Florița, născută Scorțari, din certificatul de deces rezultă că aceasta s-a născut în anul 1889, și a decedat la data de 11.02.1973, în Măderat. Cu privire la dispozițiile legale aplicabile, prima instanță a reținut incidența deciziei nr. 86/2007 a ÎCCJ pronunțată într-un recurs în interesul legii. S-a apreciat că potrivit art. 82 din Legea de punere în aplicare a Legii nr.287/2009 privind codul civil, pentru posesia începută sub imperiul Decretului-lege nr.115/1938 sunt aplicabile prevederile referitoare la uzucapiune din Decretul-lege nr.115/1938. Potrivit art. 28 alin. 1 din Decretul - Lege nr.115/1938, poate solicita înscrierea dreptului de proprietate prin uzucapiune cel care a posedat un bun imobil, în condițiile legii timp de 20 de ani de la moartea proprietarului înscris în cartea funciară. S-au reținut disp. art.1846, 1847, 1848-1853 cod civil. Prima instanță a apreciat că față de dispozițiile legale de mai sus, pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate pe titlu de uzucapiune, se cer a fi întrunite două condiții: existența unei posesii a imobilului timp de 20 de ani de la moartea proprietarului tabular, respectiv existența unei posesii utile și anume ca aceasta să fie: continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar. Din probele testimoniale (declarațiile martorilor B. L. și L. S.) rezultă că terenul în cauză reprezintă intravilan aparținător de statul Măderat, grădină ce a fost lucrată de familia reclamantei. În acest an, grădina a fost lucrată de reclamantă, anterior fiind folosită de tatăl acesteia N. G., în prezent în vârstă de 74 de ani, fiind bolnav în ultimii ani, timp în care reclamanta a lucrat mai mult grădina în cauză. Martora L. S. a arătat că s-a stabilit în localitate de circa 30 de ani, iar grădina în cauză a fost folosită de tatăl reclamantei, N. G. de peste 20 de ani împreună cu reclamanta, aspect confirmat și de martora B. L. care arată că din anul 1994, grădina a fost lucrată de N. G., care a dat terenul fiicei sale .Tot martorul arată că această grădină este lucrată de reclamantă și tatăl acesteia, gospodărindu-se ca o familie. S-a apreciat că reclamanta nu face dovada întrunirii cerințelor legale de înscriere a dreptului de proprietate cu privire la imobilul înscris în CF_ Pâncota, provenită din conversia de pe hârtie a CF 2369 Măderat, cu nr. top. 995.1060/c/1/9 pe titlu de uzucapiune, în condițiile în care nu s-a dovedit neechivoc exercitarea posesiei utile, peste 20 de ani de la moartea proprietarului tabular, așa cum o cer în mod expres prevederile art. 28 alin. 1 din Decretul - Lege nr.115/1938, nefiind dovedită existența elementului intențional (,,animus,,) în exercitarea posesiei, martorii audiați relatând că anterior posesiei reclamantei, terenul a fost folosit de tatăl acesteia, respectiv familia reclamantei, reclamanta lucrând grădina și în timpul vieții autorului N. G.. Deși elementul intențional al posesiei se prezumă, rezultând din cel material, potrivit art.1854 c.civil vechi, dobândirea elementului ,,animus,, are loc în momentul în care cel ce deține materialmente bunul manifestă intenția de a păstra pentru sine acel lucru, simpla voință de a poseda nefiind îndestulătoare, fiind necesar ca această voință să se manifeste prin deținerea sau folosința efectivă a bunului, care să nu lase nici o îndoială asupra acestor acte de deținere și folosire efectivă. S-a apreciat că, chiar în condițiile în care tatăl reclamantei a exercitat o posesie utilă cu privire la terenul în cauză, nu se poate reține întrunirea cerințelor legale uzucapării prin joncțiunea posesiei cu cea a autorului N. G., întrucât, pentru a se putea opune unirea celor două posesii trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiții și anume: să fie vorba de o posesie propriu-zisă iar posesorul actual să fi dobândit posesia bunului pe baza unui raport juridic. Invocă practica judiciară ( Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr.1483 din 25 februarie 2005). Totodată s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada indubitabilă cu privire la cerințele de la art.1890 c.civil vechi, respectiv existența unei posesii neviciate timp de 30 de ani, respectiv cele de la art. 1895 c.civil vechi, și anume existența unei posesii utile asupra terenului, întemeiată pe un just titlu, exercitată pe o perioadă de la 10 la 20 de ani cu bună credință și cum în speță, reclamanta nu a făcut dovada existenței vreunui raport juridic în virtutea căruia a exercitat în nume propriu posesia imobilului timp de 20 ani, în virtutea căruia să fie îndreptățită la unirea posesiei proprii cu cea a autorului N. G., respectiv că aceasta a posedat imobilul în cauză, în condițiile art.1846 și următoarele, art.1890,1985 c.civil vechi s-a apreciat cererea ca fiind neîntemeiată și pe cale de consecință, raportat la cele expuse, văzând în drept prevederile art. 28 alin. 1, art. 130 din Decretul Lege nr.115/1938, art.1848-1853, art.1890,1985 c.civil vechi, prima instanță a respins-o și văzând că pârâta P. A. Florița, prin curator av. M. M. nu a solicitat cheltuieli de judecată, în drept prev.art.453 c.pr.civ. acestea nu au fost acordate.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, a declarat apel reclamanta Iercușan V. solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate iar în rejudecare schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivare arată că din 04.03.1993 cultivă suprafața de 1439 mp teren intravilan situat în ., oraș Pâncota, între proprietățile vecinilor T. I., de la nr. adm. 646 și o parcelă liberă la nr. adm. 645. Terenul este înscris în CF_ Pâncota (CF vechi nr. 369 Măderat), pe numele pârâtelor, în cotă de 1/4 pentru S. Florița și ¾ pentru P. A. Florița. Precizează că familia o ajută la cultivarea acestei grădini, cea care s-a comportat de peste 20 de ani ca drept proprietară a acestei grădini fiind apelanta și nu tatăl său, cum în mod eronat a interpretat cele declarate de martorii audiați de către prima instanță. Arată că . vizavi de locuința sa și de atunci doar în primul an a lucrat-o tată său, iar din 1994 an de an a avut posesia utilă a imobilului respectiv, în mod continuu, neîntrerupt, netulburat, public și sub nume de proprietar, cultivând în fiecare an diverse culturi pe acest teren. Consideră că sunt aplicabile prevederile referitoare la uzucapiune din Decretul-lege 115/1938. Invocă prevederile art. 1847, art. 1850, art. 1851 și art. 1852 cod civil de la 1864. Precizează că pentru pârâta S. Florița a depus certificatul de deces și dovada că nu a fost dezbătută succesiune ei și nu are moștenitori, iar pentru pârâta P. A. Florița instanța a numit un curator, care, „față de înscrisurile depuse la dosar și depozițiile martorilor audiați", a apreciat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cerințelor de înscriere a uzucapiunii, sens în care a arătat că este de acord cu admiterea cererii însă în ciuda acestui acord prima instanță nu a ținut cont nici de probele de la dosar, nici de faptul că avocat M. M. nu s-a opus, ci dimpotrivă a solicitat admiterea cererii. Arată că în urma publicării somațiilor dispuse de instanță, în două ziare, unul de circulație națională și unul local, nu au fost făcute opoziții la cererea sa de dobândire a dreptului de proprietate prin uzucapiune. Prima instanță a interpretat în mod eronat declarațiile martorilor audiați, reținând că: „In acest an grădina a fost lucrată de reclamantă, anterior fiind folosită de tatăl acesteia N. G., în prezent în vârstă de 74 de ani, fiind bolnav în ultimii ani, timp în care reclamanta a lucrat mai mult grădina în cauză" însă în aceeași frază prima instanță se contrazice, adică după ce spune că „în acest an, grădina ar fi fost lucrată de reclamantă", revine și precizează că tatăl său „fiind bolnav în ultimii ani, timp în care reclamanta a lucrat mai mult grădina în cauză". Precizează că acești „ultimi ani" au început să curgă din anul 1994, iar tatăl său este grav bolnav încă din 1994 neputând să mai lucreze nici propria grădină pe care o lucrează tot apelanta. Solicită a se observa că prima instanță a interpretat în mod greșit declarațiile martorilor, care au relatat faptul că gradina respectivă a fost lucrată de „familia” reclamatei. Prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții și anume: să fie vorba de o posesie propriu-zisă iar posesorul actual să fi dobândit posesia pe baza unui raport juridic. Consideră că în cauza de față este vorba de o posesie propriu-zisă, utilă, apelanta folosind grădina neîntrerupt, netulburată, public și sub nume de proprietar. Cu privire la justul titlu, invocat de prima instanță invocă dispozițiile art. 1860 din Codul civil de la 1864 considerând că la mijloc este vorba despre un just titlu chiar dacă îndeplinește condițiile pentru a dobândi prin uzucapiune imobilul respectiv și fără să invoce joncțiune posesiilor. Apreciază că potrivit art. 28 alin. 1 din Decretul Lege nr. 115/1938, posesorul unui bun imobil care l-a posedat, în condițiile legii, timp de 20 de ani de la moartea titularului dreptului de proprietate înscris în cartea funciară, poate cere intabularea sa, în temeiul uzucapiunii iar condițiile cerute de lege pentru a se putea invoca această uzucapiune sunt: titularul dreptului intabulat în cartea funciară să fie decedat, uzucapantul să posede imobilul timp de cel puțin 20 de ani de la moartea proprietarului tabular și posesia sa să fie utilă, indiferent de buna credință sau reaua credință a posesorului, condiții care în cazul său consideră că sunt îndeplinite. Precizează că toți vecinii săi din localitatea Măderat au știut în toată această perioadă că proprietară a terenului respectiv este apelanta și familia sa. Fapt care va fi confirmat și de către martorul pe care îi propun spre audiere în cadrul judecării apelului.
În drept invocă prevederile art. 466, art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă.
Intimata, prin curator, a arătat că nu se opune admiterii cererii.
P. note de ședință, apelanta a arătat că nu există o persoană cu numele de P. A. Florița, fiind greșit extrasul de CF eliberat de OCPI și depus în primă instanță. Din studierea CF nr. 2369 Măderat integrală rezultă că, de fapt, numele celei de a doua coproprietare este P. Alicuci Florița referitor la care Primăria Șiria i-a comunicat că „în actul de deces nr. 16 din 26.01.1981 a fost înregistrat decesul numitei P.-ALICUCI FLORIȚA, fiica lui S. T. și S. Catița, născută la 26.03.1920 în localitatea Măderat județul A., decedată la data de 25.01.1981 în ., cu ultimul domiciliu în . nr. 482, județul A.”.
În aceste condiții, lămurindu-se numele celei de a doua coproprietare, instanța a dispus refacerea procedurii somației privitor la defuncta P.-Alicuci Florița conform art. 130 alin. 2 din Decretul Lege nr. 115/1938.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că este întemeiat pentru următoarele considerente:
Petenta a formulat cerere de constatare a dobândirii dreptului de proprietate imobiliar, prin uzucapiune, privitor la terenul viran de 1.439 mp din CF nr._ Pâncota (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 2369 Măderat). Coproprietarele imobilului sunt S. Florița (în cotă de ¼ parte) și P. Alicuci Florița (în cotă de ¾ parte), cu titlu de moștenire, în anul 1961.
În drept, petenta și-a întemeiat demersul judiciar pe dispozițiile art. 28 alin. 1 din Decretul Lege nr. 115/1938 (adică uzucapiunea extratabulară) și prevederile art. 1846 și urm. din Codul civil de la 1864.
Normele Codului civil au fost invocate doar privitor la condițiile posesiei utile, apte să conducă la prescripția achizitivă a dreptului de proprietate și la joncțiunea posesiilor.
Așadar, petenta nu a invocat normele art. 1890 și art. 1895 din același cod, ce reglementează două moduri diferite de uzucapiune, și anume cea întemeiată pe posesia utilă timp de 30 de ani și, respectiv cea întemeiată pe un just titlu coroborat cu o posesie utilă de 10 până la 20 de ani.
Aceste norme nu sunt aplicabile în cauză, pe de o parte, datorită principiului disponibilității părților, căci petenta s-a prevalat doar de cazul de uzucapiune extratabulară reglementat de art. 28 alin. 1 din Decretul Lege nr. 115/1938, iar, pe de altă parte, pentru că dispozițiile Codului civil român din 1864 în materia uzucapiunii s-au aplicat în această regiune a țării doar în intervalul 22.06.1943 (când prin Legea nr. 389/1943 a fost extinsă aplicarea Codului civil român peste Carpați) – 12.07.1943 (când prin Legea nr. 241/1947 a fost pus în aplicare Decretul Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare în această regiune). Anterior datei de 22.06.1943, în Transilvania s-au aplicat Codul civil austriac și legile maghiare.
În acest context, apare ca nefiind întemeiat ultimul motiv al respingerii acțiunii relativ la neîndeplinirea condițiilor uzucapiunii reglementate de art. 1890 și art. 1895 din Codul civil (1864).
Legea aplicabilă în cauză, este Decretul Lege nr. 115/1938 raportat la data începerii posesiei invocată de petentă (04.03.1993) și la decizia nr. 86/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Secțiile Unite, respectiv la prevederile art. 82 din Legea nr. 71/2011 (corect reținute de prima instanță), dar și la art. 6 alin. 4 din noul Cod civil („Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”).
Art. 6 alin. 4 din noul Cod civil și art. 5 alin. 1 și 2 din Legea nr. 71/2011 impun cercetarea uzucapiunii raportat la legea în vigoare sub imperiul căreia a început posesia și și-a produs efectele ce conduc la constatarea uzucapiunii.
Art. 28 din Decretul lege nr. 115/1938 reglementează uzucapiunea extratabulară, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate în următoarele condiții: exercitarea unei posesii utile (adică o posesie continuă, netulburată, neîntreruptă, sub nume de proprietar, respectiv neechivocă, astfel cum prescrie art. 1847 din Codul civil); durata posesiei să fie de 20 de ani; termenul posesiei să înceapă să curgă după decesul proprietarului/proprietarilor tabulari.
Coproprietara S. Florița a decedat la 11.02.1973, în loc. Pâncota, jud. A., dovada decesului său fiind realizată în primă instanță.
Una dintre problemele judecății în primă instanță a fost faptul că în extrasul de CF nr._ Pâncota eliberat de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Ineu în baza cererii din 26.03.2013, figurează ca fiind a doua coproprietară o persoană cu numele de P. A. Florița ce nu a putut fi identificată în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.
De asemenea, certificatul de moștenitor nr. 674/1961 înscris în CF nr. 2369 Măderat (actualmente CF nr._ Pâncota), ce constituie titlul de proprietate al coproprietarelor tabulare nu se mai află în arhiva BCPI Ineu (fila 34 dosar apel), cu precizarea Camerei Notarilor Publici Timișoara Circumscripția Judecătoriei A. că numărul certificatului de moștenitor este eronat indicat în cartea funciară, întrucât ultimul certificat de moștenitor emis în 1961 a fost cel cu nr. 558/20.12.1961 (fila 26 dos. apel).
Ulterior, tot în calea de atac, apelanta a depus la dosar copia certificată de BCPI Ineu a CF nr. 2369 Măderat integrală din care rezultă că a doua coproprietară se numea P. Alicuci Florița, referitor la care s-a făcut dovada decesului acesteia prin adresa nr. 5025/15.01.2015 și copia certificatului de deces . nr._ eliberate de Primăria Comunei Șiria (filele 49, 50 dosar apel).
Potrivit acestor înscrisuri, P. Alicuci Florița a fost fiica lui S. T. și S. Catița (prima coproprietară), născută la 26.03.1920, în loc. Măderat, jud. A., fiind decedată la 25.01.1981 în ., cu ultimul domiciliu în ., nr. 482, jud. A..
Așadar, petenta a făcut dovada îndeplinirii primei condiții prevăzute de art. 28 alin. 1 din Decretul Lege nr. 115/1938, ambele coproprietare fiind decedate cu mai mult de 20 de ani în urmă.
Terenul în discuție nu face parte din domeniul public sau privat al orașului Pâncota, nu a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în condițiile legilor de reparație – legile fondului funciar și Legea nr. 10/2001, astfel cum atestă Primăria Orașului Pâncota prin adresa nr. 276/19.01.2015 (fila 27 dos. apel).
Reclamanta – apelantă a achitat, în intervalul 1993 – 2015, impozitul aferent terenului de 1.439 mp, compus din curți (439 mp) și teren arabil (1.000 mp), situat în loc. Măderat, potrivit adresei nr. 282/15.01.2015 a Primăriei Orașului Pâncota (fila 28 dos. apel).
Martorele B. L. și L. S. (audiate în primă instanță) au confirmat posesia terenului – grădină de către N. G. – tatăl reclamantei și apoi de către aceasta din urmă de mai bine de 20 de ani (aspect reținut și de judecătorie), precum și împrejurarea că nimeni nu le contestă calitatea de proprietari, dar și că nu le cunosc pe coproprietarele S. Florița și P. A./Alicuci Florița. Despre existența ultimei coproprietare a auzit martora L. S., fără însă a o cunoaște ori a ști alte detalii despre ea.
Uzucapiunea este fondată pe faptul posesiei, conform art. 1846 din vechiul Cod civil („posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru”) și trebuie să fie, potrivit art. 1847 din același cod, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Din probatoriul de mai sus rezultă că petenta și anterior tatăl ei, au stăpânit succesiv întregul imobil de mai mult de 20 de ani, fără să fie tulburați de nimeni, fără ca cineva să le conteste proprietatea, plătind taxele și impozitele aferente imobilului. În aceste condiții, nu este întemeiat nici argumentul primei instanței privitor la echivocul posesiei petentei.
Tribunalul va înlătura și considerentul primei instanțe referitor la neîndeplinirea condițiilor joncțiunii posesiei raportat la prevederile art. 1860 din vechiul Cod civil, ce permitea unirea a două posesii succesive dacă ambele erau posesii utile și propriu-zise, respectiv cei ce le exercită nu erau proprietari, iar posesorul actual să fi dobândit posesia de la autorul său în baza unui raport juridic.
În cazul de față, nici N. G., nici petenta nu sunt proprietari tabulari ai imobilului, dar au exercitat fiecare o posesie utilă, iar între cei doi există o relație de rudenie directă, de gradul întâi, căci N. G. este tatăl petentei. Acesta din urmă a început posesia terenului, însă datorită vârstei înaintate (74 de ani), a stării sale de boală (probată cu actele medicale depuse în apel – filele 9 – 14, ce relevă următoarele boli: atac vascular cerebral ischemic, sindrom paraparetic, hemipareză stânga, astmă bronșic, ., cardiopatie ischemică, insuficiență cardiacă congestivă, diabet zaharat tip II) și a handicapului său grav, petenta a preluat posesia terenului, folosit ca bază pentru o grădină, așa cum rezultă din declarațiile testimoniale.
P. decizia nr. 1483/25.02.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Secția Civilă (invocată de prima instanță) a fost respinsă acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate, pe calea uzucapiunii cu joncțiunea posesiilor datorită faptului că autorul petentului, în cauza respectivă, era însăși proprietarul imobilului.
Din materialul probator administrat (depozițiile testimoniale și actele medicale) rezultă că a existat acordul lui N. G. privitor la continuarea posesiei de către fiica lui petentă, căci martora B. L. a declarat că terenul în litigiu a fost lucrat de către N. G., acesta fiind tatăl reclamantei, precum și că știe că „acesta l-a dat fiicei sale, respectiv reclamantei”.
În aceste condiții tribunalul constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938 coroborat cu art. 1846 și art. 1847 din Codul civil de la 1864, din moment ce petenta și autorul său (N. G.) au exercitat o posesie utilă, adică o posesie continuă (din momentul achiziționării terenului de către N. G., conform martorei L. S.), fiind netulburată, publică, sub nume de proprietar, lipsită de echivocul reținut de prima instanță, în condițiile în care nici o persoană nu a contestat de-a lungul anilor dreptul lor de proprietate, fiind cunoscuți în localitate ca proprietari ai terenului. În plus, petenta a achitat și impozitele aferente terenului.
În consecință, văzând că, în condițiile art. 1860 din vechiul cod civil, petenta a unit posesia sa cu cea a autorului său (N. G.), rezultând o posesie utilă exercitată timp de 20 de ani, în contextul în care coproprietarele tabulare au decedat anterior începerii posesiei (în 1973 și, respectiv, în 1981), tribunalul va admite apelul, în baza art. 480 alin. 2 din codul de procedură civilă (C.) și va schimba sentința civilă nr. 1652/30.10.2014 a Judecătoriei Ineu, în sensul că, în temeiul art. 28 alin. 1 din Decretul Lege nr. 115/1938, va admite acțiunea civilă precizată și va constata că petenta a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de coproprietate asupra imobilului înscris în CF nr._ Pâncota (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 2369 Măderat) nr. top. 995.1060/c/1/9 constând în teren de 1.439 mp.
În baza art. 46 din Decretul Lege nr. 115/1938, va dispune întabularea dreptului de proprietate al petentei asupra imobilului de mai sus.
Va menține soluția primei instanțe privitor la respingerea cererii de modificare a suprafeței terenului având în vedere că aceasta are caracter contradictoriu spre deosebire de cererea de constatare a dreptului de proprietate prin uzucapiune, ce este esențialmente, o procedură necontradictorie astfel cum rezultă din dispozițiile art. 130 din Decretul Lege nr. 115/1938. Or, cererea de modificare a suprafeței terenului în cartea funciară se judecă în contradictoriu cu proprietarii imobilelor învecinate, condiție pe care prezenta acțiune nu o îndeplinește.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul exercitat de apelanta Iercușan V. (CNP_), dom. în ., orașul Pâncota, jud. A., cu dom. ales în A., .. 24, . împotriva sentinței civile nr. 1652/30.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința civilă, în sensul că admite în parte cererea formulată de petenta Iercușan V..
Constată că petenta – apelantă a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Măderat, înscris în CF nr._ Pâncota (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 2369 Măderat) nr. top. 995.1060/c/1/9 constând în teren de 1.439 mp.
Îndrumă OCPI să înscrie dreptul de proprietate al petentei în CF nr._ Pâncota nr. top. 995.1060/c/1/9.
Menține soluția primei instanțe de respingere a cererii petentei de modificare a suprafeței aceluiași teren.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12 mai 2015.
Președinte Judecător Grefier
M. A. T. B. V. L.
Red.M.A./Tehnored.M.A./V.D.
3 ex./1 .
Se comunică apelantei Iercușan V. - A., .. 24, .
Prima instanță: Judecătoria Ineu, judecător M. L.
| ← Succesiune. Decizia nr. 586/2015. Tribunalul ARAD | Succesiune. Decizia nr. 644/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
