Pretenţii. Decizia nr. 310/2013. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 310/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 21106/280/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 310/2013
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D. B.
Judecător A. D.
Grefier R. N.
S-a luat în examinare, pentru solutionare, apelul declarat de reclamanta C. S. D. împotriva sentinței civile nr 4613/21.05.2013 pronunțată de Judecătoria P., intimat fiind pârâtul A. V. E., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, dezbaterile asupra apelului au avut loc la data de 31.10.2013 si sunt consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL:
Asupra apelului civil de față, deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 23.10.2012 sub nr._, reclamanta C. S. D. prin procurator D. A. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul A. V. E. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 130.000 lei stabilita în sarcina sa prin sentința civilă nr. 19/09.01.2009 pronunțata de Judecătoria Costești în dosarul nr._, cu dobânda legală și cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința menționata instanța a soluționat acțiunea civilă de partaj bunuri comune între pârât și soția sa A. G., printre bunurile supuse împărțelii fiind un imobil compus din 2 corpuri de casa și teren în suprafața de 2213,74 mp în ..
În dosarul menționat a formulat cerere de intervenție în interes propriu P. R., în prezent decedat, pentru a i se recunoaște un drept de creanța asupra comunității de bunuri constând în prețul de 70.000 lei în schimbul căruia soții au cumpărat în anul 2005 imobilul arătat, achitat în realitate de intervenient, precum și contravaloarea îmbunătățirilor făcute de acesta și un împrumut bancar în suma de 18.000 lei contractat de pârât de la B.C.R. și restituit de intervenient. S-a precizat că cheltuielile menționate au fost făcute de intervenient împreună cu soția sa P. T. astfel că acțiunea a fost exercitata în mod tacit și în numele soției.
Prin hotărârea menționata instanța a luat act de învoiala foștilor soți asupra partajului și a admis cererea de intervenție în interes propriu. Pârâtul A. V. E. a fost de acord ca dreptul de creanța al intervenientului să fie urmărit numai asupra lotului său. În motivarea hotărârii nu s-a menționat valoarea îmbunătățirilor, instanța menționând că cererea de intervenție a fost legal timbrata cu chitanța de la fila 75.
La data de 05.08.2009 intervenientul a decedat fără ca dreptul său de creanța să fi fost lichidat intrând în activul său succesoral. Moștenitoarea sa P. T. a decedat la data de 16.12.2010 fără a-și exercita dreptul la acțiune moștenit.
Soții P. nu au avut descendenți, moștenirea acestora fiind luata de reclamanta în calitate de nepoata de frate predecedat conform declarației de acceptare nr. 684/08.01.2011 autentificata de BNP C. V. și C. M..
În aceasta calitate, la data de 16.12.2011 a formulat pe rolul Judecătoriei Pitești o cerere de emitere a somației de plata împotriva debitorului pentru suma de 200.639 lei ce ar reprezenta cuantumul creanței detaliate mai sus, 107.127 lei reprezentând din aceasta contravaloarea îmbunătățirilor plus taxa de timbru de 5513 lei achitata în dosarul Judecătoriei Costești. Prin sentința civilă nr. 3210/30.03.2012 pronunțata în dosarul nr._/280/2011 cererea a fost admisă în parte pentru suma de 70.000 lei reprezentând prețul imobilului, singura care a fost considerata ca fiind certă, lichidă și exigibilă.
În aceste condiții pentru diferența a fost formulata prezenta acțiune în pretenții.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1073, 1088 C.civ. (art. 1165, 1516 NCC).
Atașat au fost depuse înscrisuri (f. 7-18).
La data de 10.01.2013 reclamanta a formulat o cerere prin care a majorat obiectul acțiunii inițiale la suma de 200.000 lei. În motivare s-a arătat că împotriva somației de plata pârâtul a formulat cerere în anulare care a fost admisă de Judecătoria Pitești prin sentința civilă nr. 8869/29.10.2012 în dosarul nr._/280/2012, iar pe fond cererea de somație respinsă.
În aceste condiții în conformitate cu art. 7 și 11 ind. 1 din O.G. nr. 5/2001 reclamanta a formulat o cerere în pretenții potrivit dreptului comun pentru întreaga creanța pretinsă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 132 C.pr.civ.
La data de 26.03.2013 pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a redactat si a înregistrat cererea de chemare in judecata in numele reclamantei C. S. D., pârâtul a susținut că cererea de chemare in judecata nu este insotita de o procura speciala prin care mandatarul sa fi fost împuternicit sa redacteze si sa susțină o cerere in sensul celei depuse. In mai multe cauze pretinsul mandatar a depus procuri prin care era împuternicit de reclamanta sa accepte succesiunea si sa o reprezinte in fata notarilor publici pentru dezbaterea succesorala, nu insa o procura de reprezentare in fata instanțelor de judecata pentru formularea unei acțiuni de obligare a pârâtului la plata unei sume de bani.
Pe rolul Judecătoriei Pitești mai sunt încă două cauze în care s-a pus in discuție aceeași chestiune a puterii de reprezentare a mandatarului, dosare în care au fost depuse două procuri, o procura intitulata speciala din 21 februarie 2013, ulterioara formulării cererii de chemare in judecata ce face obiectul prezentului dosar, procura care nu face referire la nici unul din dosarele aflate pe rol si care nu face referire nici la obiectul cererilor de chemare în judecată.
Din înscrisurile depuse pana la acest moment de pretinsul mandatar se pare ca reclamanta locuiește in Statele Unite ale Americii si nu si-a exprimat acordul pentru nici una din cererile ce se afla in prezent pe rolul instanțelor.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, pârâtul a arătat că pe rolul Judecătoriei Pitești s-a mai aflat si dosarul nr._/280/2011, ce a avut ca obiect cerere de emitere a somației de plata in temeiul OG nr. 5/2001. La data de 31 martie 2012 Judecătoria Pitești a admis cererea creditoarei C. S. D. si a dispus emiterea somației de plata pentru suma de 70.000 lei, aceeași suma ce se pretinde si in prezenta cauza, având același temei. Împotriva sentinței nr. 3210 din 31 martie 2012 pârâtul a formulat acțiune in anulare, iar la data de 29 octombrie 2012, in dosarul nr._/280/2012 s-a admis cererea si a fost respinsa cererea de emitere a somației de plata prin sentința civila nr. 8869 din 29 octombrie 2012. O cerere respinsa nu întrerupe cursul prescripției extinctive potrivit art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, in vigoare la data cand se pretinde ca s-a născut dreptul la acțiune. Nu au existat nici alte cauze de intrerupere sau suspendare a cursului prescripției.
Prezenta cerere a fost inregistrata la Judecătoria Pitești la data de 23 octombrie 2012, iar suma pretinsa iși are izvorul in sentința civila nr. 19 din 9 ianuarie 2009 rămasa definitiva prin neapelare, pronunțata in dosarul nr._ al Judecătoriei Costesti. De la data scadentei sumei pretinse pana la data formulării cererii de chemare in judecata au trecut mai mult de 3 ani. In contractul de tranzacție nu se vorbește despre o data a scadentei pentru plata sumei de 70.000 lei, insa de la data la care devenit definitivă hotarare putea fi valorificat eventualul drept de a cere plata sumei respective.
Asupra excepției lipsei calității procesuale active, pârâtul a susținut că suma de 70 000 lei a fost menționata in favoarea autorului P. R. si nu in favoarea "reclamantei" C. S. D.. P. R. a decedat la 5 august 2009, iar moștenitorii sai acceptanti au fost
P. T., soție supraviețuitoare cu o cota ½ din masa succesorală și P. N., frate al defunctului care a primit cota de ½ din masa succesorală. Au renunțat la succesiune B. E., Catruna N., N. N., Catruna I. si Catruna A..
La data de 31 august 2010 B.N.P. I. G. a eliberat certificatul de moștenitor 23 in care au fost menționați moștenitorii defunctului si masa succesorala. Au fost indicate numai bunuri imobile in masa succesorala, nu si bunuri mobile, respectiv creanțe.
Amândoi moștenitorii si-au exprimat intenția de a prelua bunurile autorului. La datade 25 august 2011 la Biroul Notarului Public I. G. din Pitești s-au prezentat D.
A., in calitate de reprezentant convențional al reclamantei C. S. D.- moștenitoare a soției supraviețuitoare - P. T. si P. E., reprezentanta moștenitorului P. N. pentru a dezbate succesiunea defunctului P. R. si a
constatat ca a existat un pasiv succesoral. Nici in aceasta incheiere nu se face referire la o
creanța de 70.000 lei pe care autorul P. R. sa fi avut-o in patrimoniu la data
decesului. Notarul public consemnează suspendarea procedurii succesorale pentru
eliberarea unui certificat de moștenitor suplimentar. Drepturile moștenitorilor de pe urma autorului P. R. nu au fost stabilite pana la acest moment, astfel ca nu putea deveni titulara dreptului de creanță C. S. D. pentru suma de 70.000 lei înscrisă în hotărârea de expedient.
La data de 16 decembrie 2010 a decedat P. T.. Autoarea a intocmit un testament olograf in care a dispus asupra bunurilor sale in favoarea reclamantei C. S. D. si a pârâtului A. V. Eugeniu. In testamentul olograf autoarea face mențiunea ca dispune de bunurile sale fara sa menționeze creanța de 70.000 lei sau parte din aceasta creanța.
Pârâtul a susținut că potrivit hotărârii de expedient și acordului intervenit între soți și autorul P. R. în care se menționează expres că „prin prezenta tranzacție se sting intre noi foștii soti orice pretenții privind împărțirea comunității de bunuri, ca si pretențiile intervenientului P. R.”, părțile semnatare au ținut sa stingă toate cererile din dosar, inclusiv cererea intervenientului principal, mențiunea "se sting (...) si pretențiile intervenientului P. R.” fiind mai mult decât suficienta pentru a se constata ca P. R. nu a dobândit o creanța impotriva părtilor din Dosarul nr._ . În preambulul contractului de tranzacție se arata in mod expres ca părțile au inteles sa stingă pretențiile ce făceau obiectul procesului privind impartirea comunității de bunuri si dreptul de creanța existent asupra comunității de bunuri pentru intervenientul in interes propriu P. R. ...”.
În ședința publică din 14.05.2012 reclamanta a depus note de ședință cu privire la excepțiile invocate de pârât. În ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului, reclamanta a susținut că excepția este nemotivată. Procura nr. 2555 din 18 octombrie 2010 este un mandat complex, conceput pentru orice situație de natură patrimonială privind administrarea, conservarea și de dispoziție asupra averii si intereselor reclamantei, precum și de reprezentare în fața instanțelor judecătorești și de exercitare a dreptului de chemare în judecată și de dispoziție asupra drepturilor formând obiect de judecată (recunoașteri, renunțări, tranzacții etc.), reclamanta aflându-se în străinătate.
Conform prevederilor legale, procura este "generală", în sensul prevederilor art. 1532 - 1559 C.civ., art. 67 alin.2 C.proc.civ., mandatarul fiind împuternicit "pentru a mă reprezenta în fața oricăror persoane fizice și juridice, precum și în fața autorităților publice și judecătorești în legătură cu îndeplinirea tuturor actelor de administrare, conservare și de dispoziție a drepturilor mele, privind toate bunurile mobile și imobile etc".
Procura este „anume” sau „ad litem”, conform art.67 alin.2, art.68 alin.l, Teza I C.proc.civ., adică ceea ce doctrina, codurile de procedură civile adnotate și/sau comentate, precum și dicționarele de drept privat înțeleg prin mandatul având ca obiect reprezentarea înaintea unor organe de jurisdicție, fie instanțe judecătorești, fie arbitraj exterior, făcută prin „înscris sub semnătură legalizată”. Singura limitare adusă dreptului de reprezentare în justiție este aceea prevăzută de art. 68 alin.4 C.proc.civ. și anume: „dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat”. Reclamanta și-a angajat însă avocat.
Necesitatea unei procuri speciale este reglementată de lege prin art. 69 alin. l C.proc.civ., pentru "recunoașterile privitoare la drepturile în judecată, renunțările, cum și propunerile de tranzacție"; deci, nu pentru intentarea acțiunii și nici reprezentarea în judecată.
Dar, pentru că reclamanta, fiind plecată în străinătate, s-a gândit că ar putea avea nevoie nu numai de o procură ad litem, ci și de una specială, în sensul operațiunilor prevăzute de art. 69, a menționat în procură că mandatarul va putea, nu numai să înainteze orice acțiune și să o susțină, ci și "să o restrângă sau retragă, să facă apeluri, recursuri, revizuiri, contestații, intervenții, cereri de chemare în garanție, reconvenționale, de recuzare, perimări, conexări, declinări de competență, închideri și redeschideri de dosare, va invoca excepții, va chema și răspunde la interogatoriu, va deferi și referi jurământ, se va înscrie în fals, etc." - deci, o veritabilă procură specială, prin urmare mai mult decât era necesar conform legii pentru introducerea acțiunii.
În același sens sunt și dispozițiile din Codul civil și, în final, legea, prin art. 161 C.pr.civ., nu sancționează "lipsa calității de reprezentant", cum susține pârâtul, ci "lipsa dovezii" de reprezentare al părții, respectiv lipsa de la dosar a înscrisului sub semnătură legalizată, dovadă care se regăsește la dosar.
Cât privește procura nr._ din 21 februarie 2013, aceasta a fost trimisă de reclamantă mandatarului, din străinătate pentru a fi depusă într-un alt dosar, în care instanța a dispus prezența reclamantei pentru a-și însuși acțiunea sau prezentarea unei procuri speciale. Reclamanta își însușise acțiunea prin angajarea în cauză a unui avocat, deci nu trebuia să se mai prezinte și personal în instanță spre a-și însuși încă o dată acțiunea, prin declarație verbală, iar de o procură specială, conform art. 69, nu era nevoie în cazul împuternicirii avocațiale.
În respectiva procură se menționează expres că "l-am împuternicit pe dl. D. A. prin procura nr. 2555 din 18 octombrie 2010 și îl împuternicesc și prin prezenta procură pentru a mă reprezenta în fața autorităților judecătorești în vederea susținerii și apărării drepturilor și intereselor mele, în condițiile Codului de procedură civilă, procură în temeiul căreia mă va reprezenta în fața instanțelor judecătorești de orice grad, asistat la nevoie de un avocat ales după libera sa apreciere, va înainta orice acțiune va socoti ca fiind utilă apărării intereselor mele, o va susține, restrânge sau retrage etc."
Deci, referirea pe care pârâtul o face la această procură nu vine în sprijinul excepției sale privind lipsa calității de reprezentant a mandatarului reclamantei ci, dimpotrivă, demonstrează încă o dată netemeinicia și nelegalitatea excepției.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, reclamanta a susținut că Decretul nr. 167/1978, act normativ pe care pârâtul își bazează excepția, nu-și mai găsea aplicația la data de 23 octombrie 2012 când a fost promovată acțiunea, fiind abrogat prin art.230 lit. p al Legii nr.71/2011, odată cu . NCC la 01 octombrie 2011 când instituția prescripției extinctive a primit o noua reglementare, încorporată în C. civ.
Întemeindu-se pe dispozițiile Noului Cod civil, reclamanta a invocat trei situații care trebuie avute în vedere cu ocazia soluționării excepției și anume: a) suspendarea prescripției de drept comun, pentru cazurile generale prevăzute de lege, b) suspendarea prescripției în materie succesorală și c) întreruperea prescripției prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare.
Potrivit art. 2532 pct.6 NCC, prescripția de drept comun se suspendă pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor dintre părți, însă numai dacă acestea au fost ținute în ultimele șase luni înainte de expirarea termenului de prescripție.
In speță, reclamanta, la data de 20 decembrie 2011, înăuntrul termenului de șase luni prevăzut de lege, s-a adresat instanței cu o cerere de emitere a unei somații de plată împotriva pârâtului, conform procedurii instituite prin OG nr.5/2001. Cererea a fost admisă în parte, pentru 70.000 lei (din 200.000 lei cât reprezintă dreptul de creanță), prin sentința civilă nr. 3210 din 30 martie 2012. Sentința a fost însă atacată de pârât cu acțiune în anulare la data de 29 mai 2012, cererea fiindu-i admisă prin sentința civilă nr.8869 din 29 octombrie 2012, iar sentința civilă nr. 3210 din 30 martie 2012 anulată. Suspendarea prescripției a durat astfel din 20 decembrie 2011 până la 29 octombrie 2012. Reclamanta nu a așteptat însă reluarea, începând cu 29 octombrie 2012, a cursului prescripției, intentând o acțiune de drept comun, respectiv acțiunea de față, la data de 23 octombrie 2012 - excepția prescripției acțiunii fiind astfel, din acest punct de vedere, nefondață.
Reclamanta a solicitat respingerea excepției în baza prevederilor art. 2532 pct.7 NCC, conform cărora cursul prescripției extinctive de drept comun se suspendă și „în cazul în care cel îndreptățit la acțiune trebuie sau poate, potrivit legii ori contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamația administrativă, încercarea de împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri". Și în acest caz acțiunea de drept comun formulată de reclamantă a fost înregistrată tot în termen legal, având în vedere că înregistrarea a avut loc la data de 23 octombrie 2012, în timpul suspendării prescripției, care urma să dureze până la data de 29 octombrie 2012, când a fost respinsă somația de plată.
S-a invocat incidența în speță a suspendării prescripției în cazul special privind materia succesorală menționat în art. 2533 NCC, respectiv alin.2 și 3 ale acestui articol. Titularul dreptului de creanță, P. R., intervenientul în interes propriu din dosarul de împărțire de bunuri comune al pârâtului, a decedat la data 5 august 2009, moștenirea acestuia fiind deferită soției sale supraviețuitoare P. T. și fratelui defunctului, P. N., în calitate de colateral privilegiat, cei doi soți neavând descendenți. Calitatea de moștenitor a acestora a fost stabilită prin certificatul de moștenitor nr. 23 din 31 august 2010. În această perioadă de timp, de un an și o lună, prescripția împotriva soției supraviețuitoare, în calitate de moștenitoare a dreptului de creanță, s-a suspendat. S-a mai susținut că dreptul de creanță fiind bun mobil, acesta a fost moștenit numai de soția supraviețuitoare, conform legii 319/1944.
În opinia reclamantei a intervenit cea de a treia și ultima suspendare de la decesul autoarei P. T. până la data 23 februarie 2011, deci de încă două luni, până la acceptarea moștenirii defunctei P. T. de către reclamantă, în total, peste un an de suspendare. Prin urmare, și din acest punct de vedere excepția este nefondată.
Sub un ultim aspect, conform enumerării de la litera c), prescripția a fost și întreruptă. Cazurile de întrerupere sunt cele enumerate de art. 2537 NCC, în speță fiind aplicabil cazul de la pct. 2 - „introducerea unei cereri de chemare în judecată ".
Potrivit prevederilor art. 2539 NCC alin. 2 teza a II-a rap. la art. 204 din Legea de aplicare nr. 71/2011, in cazul cererilor de chemare în judecată sau de arbitrare introduse după . NCC - cum este cazul cererii de somație de plată, introdusă la data de 20 decembrie 2011, după . data de 12 octombrie 2011 a NCC - „dacă reclamantul, în termen de șase luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă " - cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă.
Cererea de somație de plată a fost introdusă la data de 20 decembrie 2011, înăuntrul termenului de prescripție și a fost respinsă în urma acțiunii în anulare, la data de 29 octombrie 2012, prin sentință irevocabilă. Or, deja anterior acestei date, nemailuând în calcul cele șase luni, până la data de 29 aprilie 2013, noua acțiune, respectiv acțiunea de față, a fost înregistrată la data de 23 octombrie 2012, înăuntrul termenului de prescripție.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, aceasta a susținut că se impune unirea cu fondul, fiind necesară administrarea de probe pentru soluționarea acesteia.
În urma probatoriului administrat în cauză Judecătoria P. prin sentinta civilă nr. 4613/21 mai 2013 a respins excepția lipsei calității de reprezentant, a admis excepția prescripției extinctive si a respins acțiunea formulată de reclamantă ca prescrisă retinând în motivare că examinând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. 1 C. pr. civ., excepția lipsei calității de reprezentant, se observă că cererea de chemare în judecată a fost formulată și semnată de către D. A., conform procurii nr. 2555/18.10.2010, autentificată de BNP C. I. din Mun. Pitești (f. 44-45). În susținerea calității de reprezentant, manadatarul a depus la dosar procura menționată, precum și procura specială din 21.02.2013, tradusă și legalizată sub nr. 29/25.02.2013 (f. 36-37). La termenul din 14.05.2013 a fost depusă de către avocat I. L. împuternicire avocațială (f. 43) din partea clientului C. S. D. pentru susținere acțiune civilă la Judecătoria Pitești conform contractului de asistență juridică nr. 34/_ din 13.05.2013.
Prin procura nr. 2555/18.10.2010, autentificată de BNP C. I., domnul D. a fost mandatat de reclamanta pentru a o reprezenta în fața oricăror peroane fizice și juridice, precum și în fața autorităților publice și judecătorești în vederea susținerii și apărării drepturilor și intereselor sale putând lua, după libera sa apreciere, orice masuri în legătura cu îndeplinirea tuturor actelor de administrare, conservare și dispoziția drepturilor sale, privind toate bunurile mobile și imobile (...). De asemenea, reclamanta a mandatat pe d-nul D. să o reprezinte în fața instanțelor judecătorești de orice grad, să înainteze orice acțiune apreciata ca fiind utila apărării intereselor sale, să o susțină, restrângă sau retrage, să propună și să administreze probele necesare, să uzeze de orice cale de atac prevăzută de lege (...). Prin aceeași procură mandatarul este împuternicit să încheie orice contracte de vânzare – cumpărare, de schimb sau asociere (...) sau să încheie alte acte sau operațiuni.
Prin procura din 21.02.2013 autentificată de notarul public Emilio E. Sole de la Paz din Statele Unite ale Americii, tradusă și legalizată sub nr. 29/25.02.2013 (f. 36-37), reclamanta precizează că l-a împuternicit pe dl. D. A. prin procura nr. 2555/18.10.2010, autentificată de BNP C. I. și îl împuternicește și prin aceasta să o reprezinte în fața autorităților judecătorești de orice grad și să înainteze orice acțiune va socoti ca utilă apărării intereselor sale.
Potrivit art. 67 C. pr. civ. (1) părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar. (2) Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume. (3) Dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliu și nici reședință în țară, sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat.
Conform art. 68 C. pr. civ., (1) procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților. (2) Dreptul de reprezentare mai poate fi dat și prin declarație verbală, făcută în instanță și trecută în încheierea de ședință.
Art. 69 alin. 1 C. pr. civ. prevede că recunoașterile privitoare la drepturile în judecată, renunțările, cum și propunerile de tranzacție nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale.
În ce privește contractul de mandat, în Codul civil (1865) la art. 1535 se prevede că mandatul este special pentru o afacere sau pentru oarecare anume afaceri ori este general pentru toate afacerile mandantului. În conformitate cu art. 1536 alin. 1 C. civ., mandatul conceput în termeni generali cuprinde numai actele de administrare. (1) Când este vorba de înstrăinare, ipotecare sau de acte care trec peste administrația ordinară, mandatul trebuie să fie special.
În conformitate cu disp. art. 2016 Noul Cod Civil, (1) mandatul general îl autorizează pe mandatar să efectueze numai acte de conservare și de administrare. (2) Pentru a încheia acte de înstrăinare sau grevare, tranzacții ori compromisuri, pentru a se putea obliga prin cambii sau bilete la ordin ori pentru a intenta acțiuni în justiție, precum și pentru a încheia orice alte acte de dispoziție, mandatarul trebuie să fie împuternicit în mod expres.
Din dispozițiile Codului de procedură civilă redate mai sus reiese faptul că mandatul dat unei persoane care nu are calitatea de avocat trebuie să îndeplinească anumite cerințe de formă și de fond. În ce privește forma, ambele procuri depuse la dosar sunt autentificate de un notar, fiind respectate disp. art. 68 alin. 1 C. pr. civ.
În ce privește conținutul mandatului, acesta poate fi general și în îndeplinirea căruia mandatarul nu poate încheia valabil decât acte de conservare și administrare și special, dat pentru anumite acte juridice de dispoziție.
În cazul mandatului judiciar, este necesară o procură ad litem, respectiv o procură dată pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată. Mandatul dat sub forma unei procuri generale nu dă dreptul de a reprezenta pe mandant în justiție, fiind deci nevoie ca procura să prevadă expres acest lucru, cu două excepții, respectiv în cazul în care mandantul locuiește în străinătate, precum și în cazul în care mandatul este dat unui prepus.
În speță, în procura nr. 2555/18.10.2010, autentificată de BNP C. I., existentă la data introducerii cererii de chemare în judecată se menționează expres, pe lângă împuternicirea mandatarului să încheie acte juridice, inclusiv acte de dispoziție, dreptul mandatarului de a intenta acțiuni în justiție și de a o reprezenta pe mandantă în fața instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor sale. Instanța constată că această procură este suficientă pentru a da dreptul mandatarului de a formula prezenta acțiune în numele mandantei și de a o reprezenta în instanță, chiar dacă nu este indicat numărul de dosar sau obiectul acțiunii. În caz contrar s-ar realiza o interpretare formalistă și excesiv de restrictivă a dispozițiilor redate mai sus, contrar scopului urmărit de dispozițiile legale menționate.
Pe de altă parte, trebuie subliniat că reclamanta locuiește în Statele Unite ale Americii (după cum reiese din încheierea de autentificare nr. 215/23.02.2011 – f. 52) încă din februarie 2011, chiar pârâtul afirmând acest aspect prin întâmpinare. Prin urmare, în această situație sunt incidentele dispozițiile art. 67 alin. 3 C. pr. civ., fiind suficientă o procură generală pentru exercitarea dreptului de chemare în judecată sau reprezentare în instanță. Deși textul legal se referă la mandantul care „nu are domiciliu și nici reședință în țară”, în doctrină și practică textul a fost interpretat în sensul că privește în realitate persoana care nu locuiește efectiv în țară.
În altă ordine de idei, prin procura din 21.02.2013, dată după introducerea acțiunii, reclamanta precizează că l-a împuternicit pe dl. D. A. prin procura nr. 2555/18.10.2010, autentificată de BNP C. I. și îl împuternicește și prin această procură să o reprezinte în fața autorităților judecătorești de orice grad și să înainteze orice acțiune va socoti ca utilă apărării intereselor sale. De asemenea, la termenul din 14.05.2013 reclamanta a fost reprezentată de către avocat cu împuternicire avocațială, ceea ce ar echivala cu o ratificare ulterioară a actului procesual, după regulile de drept substanțial ce guvernează contractul de mandat, în lipsa unor prevederi procesuale derogatorii sub acest aspect în cazul mandatului judiciar.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. legale redate mai sus, instanța a respins excepția lipsei calității de reprezentant ca neîntemeiată.
Asupra excepției prescripției extinctive, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 19/09.01.2009 a Judecătoriei Costești pronunțată în dosarul nr._, atașat, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. G. împotriva pârâtului A. V. Eugeniu și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul P. R. și s-a luat act de învoiala părților pe care instanța a consfințit-o cu următorul conținut:
„TRANZACȚIE, încheiată astăzi 09.01.2009. Subsemnata A. G., domiciliată în comuna Slobozia, . – reclamantă – pârâtă în cauza de mai sus, pe de o parte, subsemnatul A. V. EUGENIU, domiciliat în comuna Slobozia, ., pârât – reclamant în aceeași cauză, pe de altă parte și subsemnatul P. R., domiciliat în Pitești, ., nr. 4 corp A (., apt. 8, județul Argeș intervenient interes propriu în dosarul de mai sus înțeleg să stingem pretențiile dintre noi, privind împărțirea comunității de bunuri și dreptul de creanță existent asupra comunității de bunuri pentru intervenientul în interes propriu P. R., după cum urmează:
I. Subsemnatul, pârât – reclamant, A. VICTORI EUGENIU, primesc în lotul meu următoarele bunuri: - suprafața totală de 2.213,74 mp. teren curți – construcții situat în comuna Slobozia, .: N – V. S., E _ Consiliul Popular Slobozia, S_ M. P. și la V – drum comunal, teren împrejmuit și plantat cu pomi fructiferi; - construcțiile de locuit C 1 și C 2, situate pe terenul de 2.213,74 mp., în starea în care se află în momentul încheierii prezentei tranzacții, respectiv conform îmbunătățirilor efectuate de către intervenientul în interes propriu P. R., așa cum au fost arătate și precizate în cererea de intervenție în interes propriu.
Terenul și construcțiile au fost dobândite în timpul căsătoriei subsemnaților A. G. și A. V. V. EUGENIU prin cumpărare, conform contractului de vânzare – cumpărare încheiat în formă autentică sub nr. 2946/12.10.2005 la BNP G. C. din orașul Costești și pentru care s-au efectuat lucrările de carte funciară sub nr. 120 N Slobozia cd 208, prețul 70.000 lei fiind achitat de către intervenientul în interes propriu P. R..
- de asemenea primesc în lotul meu și autoturismul marca PUEGEOT, dobândit la data de_, cu nr. de înmatriculare_ ;
- pentru egalizarea loturilor, subsemnatul pârât – reclamant, A. V. EUGENIU, plătesc a sultă în cuantum de 35.000 lei, pârâtei – reclamante A. G., pe care mă oblig să o plătesc până la data de 15.02.2009;
- totodată mă oblig să restitui fostei mele soții următoarele bunuri proprii ale acesteia: aragaz cu 4 ochiuri, butelie aragaz, frigider „ Arctic”, un copr mobilier bucătărie, o masă cu 4 scaune pentru bucătărie, toate fiind folosite.
- mă oblig să restitui și fotografii pe suport CD și casete cu fiica noastră și alte bunuri mobile fără valoare economică, asupra cărora noi foștii soți am convenit.
II. Subsemnata reclamanta – pârâtă, A. G., primesc în lotul meu suma de 35.000 lei, reprezentând contribuția mea la dobândirea comunității de bunuri, respectiv terenul și construcțiile, precum și autoturismul marca PUEGEOT.
De asemenea recunosc că dobândirea terenului și a casei, precum și efectuarea tuturor îmbunătățirilor la aceste imobile s-au făcut pe cheltuiala intervenientului în interes propriu, P. R., care a plătit suma de 70.000 lei, reprezentând contravaloarea terenului și construcțiilor din satul Slobozia, dobândite prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat în formă autentică sub nr. 2946/12.10.2005 la BNP G. C. din orașul Costești, a achitat împrumutul bancar de 18.000 lei la BCR, conform actelor aflate la dosar, a efectuat pe cheltuiala sa îmbunătățirile la cele două construcții C 1 și C 2 din planul cadastral, astfel încât construcția C2 este total diferită de cea dobândită inițial.
De asemenea primesc bunurile mele proprii așa cum au fost descrise la punctul I, precum și bunurile, fără valoare economică, asupra cărora am convenit cu fostul soț, ca și bunurile ce amintesc de fiica noastră ( fotografii pe suport CD și magnetic ).
III. Subsemnatul P. R., intervenient în interes propriu, am luat act de recunoașterea pretențiilor formulate în cererea de intervenție în interes propriu.
Foștii soți recunosc plata prețului vânzării terenului și construcțiilor din satul Slobozia, achitarea debitului bancar, efectuarea îmbunătățirilor la cele două construcții și teren ca fiind făcute pe cheltuiala subsemnatului intervenient în interes propriu.
Dreptul nostru ce creanță va fi urmărit numai asupra lotului I, respectiv asupra bunurilor primite de pârâtul –reclamant A. V. EUGENIU, neavând pretenții asupra fostei sale soții, A. G., ca urmare a încheierii prezentei tranzacții.
Prin prezenta tranzacție se sting între noi foștii soți orice pretenții privind împărțirea comunității de bunuri, ca și pretențiile intervenientului P. R..
Urmează a se constata, conform voinței părților, compensarea cheltuielilor de judecată.
Tranzacția de mai sus reprezintă manifestarea voinței noastre libere și neviciate și solicităm pronunțarea unei hotărâri de expedient.
D. pentru care s-a semnat de noi părțile în ședința publică din 09 ianuarie 2009, după citirea în fața instanței.”
La data de 05.08.2009 (f. 10) a decedat P. R., moștenirea acestuia fiind acceptată conform certificatului de moștenitor nr. 23/31 august 2010 de fratele său P. N. și de soția supraviețuitoare P. T., aceasta din urmă decedând la rândul său la data de 16.12.2010 (f. 11) a cărei moștenire a fost acceptată de reclamantă prin declarația notarială autentificată sub nr. 684/08.06.2011 (f. 12) de BNPA C. V. și C. M..
Ulterior sentinței Judecătoriei Costești, reclamanta C. S. D. a chemat în judecata la data de 20.12.2011 pe pârâtul A. V. E. solicitând ca pe calea specială a somației de plata, reglementată de disp. OG nr.5/2001, să fie obligat acesta din urmă la plata sumei de 200.639 lei stabilita în sarcina sa prin sentința civilă nr. 19/09.01.2009 pronunțată de Judecătoria Costești în dosarul nr._ .
Prin sentința civilă nr. 3210/30.03.2012 pronunțată în dosarul nr._/280/2011, Judecătoria Pitești a admis în parte cererea formulată de reclamanta și a somat pe pârâtul A. V. E. să plătească suma de 70.000 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri. Împotriva acestei hotărâri pârâtul a formulat cerere în anulare la data de 29.05.2012 care a fost admisă prin sentința civilă nr. 8869/29.10.2012 a Judecătoriei Pitești din dosarul nr._/280/2012, fiind desființată sentința civilă nr. 3210/30.03.2012 și, pe fond, respinsă somația de plată.
Izvorul creanței pretinse de reclamantă este reprezentant de sentința civilă nr. 19/09.01.2009 a Judecătoriei Costești, sentință definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 C. pr. civ. de la data pronunțării și, în consecință, executorie conform art. 376 alin. 1 C. pr. civ. de la aceeași dată. Prin urmare, instanța constată că prescripția dreptului de a solicita obligarea pârâtului la plata pretenției recunoscute prin hotărârea menționată a început să curgă din data de 09.01.2009, anterior intrării în vigoare noului cod civil la data de 01.10.2011, fiind necesar a se stabili dispozițiile legale incidente din perspectiva aplicării legii civile în timp.
În acest sens trebuie avute în vedere disp. art. 6 alin. 4 NCC potrivit cărora „prescripțiile (...) începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”. În acest sens sunt și disp. art. 3 din Legea 71/2011 privind punerea in aplicare a Codului Civil, precum și disp. art. 201 din Legea 71/2011 conform cărora prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, acestea ultime fiind prevăzute în Secțiunea I (a capitolului VIII) denumită Dispoziții tranzitorii și de punere în aplicare a cărții a VI-a "Despre prescripția extinctivă, decăderea și calculul termenelor" a Codului civil.
Din prevederile legale redate reiese faptul că în speță sunt incidente dispozițiile în vigoare la data nașterii raportului juridic și a dreptului la acțiune, respectiv Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă, inclusiv cu privire la modul de calcul al termenului de prescripție și la cauzele de suspendare și întrerupere a cursului prescripției, susținerile reclamantei privind incidența în speță a dispozițiilor Noului Cod Civil fiind neîntemeiate. Chiar dacă vechiul Cod civil (1865) a fost abrogat prin Legea 71/2011, dispozițiile sale ultraactivează conform principiului tempus regit actum și dispozițiilor tranzitorii redate. Conform art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. Așadar, la data de 09.01.2009 (de când hotărârea Judecătoriei Costești este executorie) a început să curgă termenul general de prescripție de trei ani prev. de 3 alin. 1 din Decretul 167/1958 care s-a împlinit la 09.01.2012. Acțiunea a fost depusă pe rolul instanței la data de 23.10.2012, după împlinirea termenului de prescripție.
În ce privește cauzele de suspendare sau de întrerupere invocate de reclamantă și întemeiate exclusiv pe dispozițiile Noului Cod Civil, expuse pe larg în notele de ședință depuse, instanța constată că aceste nu sunt incidente în speță întrucât, așa cum s-a arătat, dispozițiile Noului Cod Civil nu sunt aplicabile în ce privește prescripția extinctivă și nici nu pot fi încadrate în vreunul din cazurile de suspendare sau de întrerupere reglementate de art. 13-14 și, respectiv, art. 16 din Decretul 167/1958. Întrucât somația de plată a fost respinsă în urma admiterii cererii în anulare nu a intervenit întreruperea termenului de prescripție potrivit art. 16 alin. 2 din Decret. Nici cauza de suspendare specială a termenului de prescripție până la acceptarea succesiunii prev. de art. 2533 alin. 2 N C. civ. nu este incidentă în speță pentru considerentele expuse, cu atât mai mult cu cât în materie succesorală art. 91 din Legea 71/2011 prevede că moștenirile deschise înainte de . Codului Civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii.
Pentru considerentele expuse, instanța a constatat că excepția prescripției extinctive este întemeiată, drept pentru care a admis-o și, pe cale de consecință, a respins acțiunea ca prescrisă, nemaifiind necesar a se examina excepția lipsei calității procesuale active.
În ce privește cheltuielile de judecată, in temeiul art. 274 alin. 1 C. pr. civ., instanța a respins și acest capăt accesoriu ca urmare a soluției pronunțate, reclamanta fiind în culpă procesuală, si s-a respins și cererea pârâtului privind acordarea cheltuielilor de judecată întrucât nu a fost depusă la dosar dovada unor eventuale cheltuieli avansate cu acest titlu.
Împotriva sentintei civile sus mentionate a declarat apel reclamanta C. S. D. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
A arătat apelanta că hotărârea este nelegală prin aplicarea gresită a legii nr. 71/2011 art. 201 pentru punerea în aplicare a Noului Cod Civil din 2009 intrat în vigoare la 01.10.2011. Instanta de fond a retinut gresit că în cauză sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă, act normativ abrogat prin Legea nr. 71/2011 .Gresit instanta de fond a retinut că prescriptia în spetă a început să curgă la data de 09.01.2009 anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil iar potrivit art. 201 din legea de aplicare prescriptiile începute si neîmplinite la data intrării în vigoare a NCC sunt si rămân supuse dispozitiilor legii care le-a instituit în cazul de fată Decretul nr. 167/1958, întrucât a arătat apelanta, legea de punere în aplicare a NCC prevede trei dispozitii tranzitorii, respectiv art., 201, 203 si 204 care impune în mod imperativ aplicarea art. 2532 pct.6 si 7 din CC privitoare la suspendarea cursului prescriptiilor începute înainte de . NCC dacă împrejurările care atrag suspendarea s-au produs după această dată, respectiv art. 2539 alin.2 teza a II a privitor la întreruperea cursului prescriptiei dacă reclamanta în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau anulare a rămas definitivă introduce o nouă cerere cu conditia însă ca cererea nouă să fie admisă. Fată de faptul că reclamanta apelantă a formulat cerere pentru emiterea unei somatii de plată în conditiile OG nr. 5/2001 la data de 20 decembrie 2011 după . NCC care a fost admisă în parte la data de 30 martie 2012 si de asemenea fată de faptul că reclamanta a introdus si actiune de drept comun pentru diferenta sumei de bani nerecuperată, în mod gresit instanta de fond a făcut aplicarea în spetă a art. 201 din Legea nr. 71/2011.
În cadrul celei de a doua critici adusă de reclamantă sentintei s-a arătat că hotărârea este pronuntată cu încălcarea dispozitiilor art. 203 din Legea nr. 71/2011 si a dispozitiilor art. 2532 pct.6 si 7 CC privind instituirea a noi cazuri de suspendare a prescriptiei în afara celor reglementate de Decretul nr. 167/1958 si care se aplică prescriptiilor începute înainte de . NCC dacă actiunea ce atrage suspendarea a fost introdusă după . NCC. Cauzele generale de suspendare au fost preluate din Decretul nr. 167/1958 observând două noi cazuri care nu au fost reglementate anterior respectiv art. 2532 pct.6 si 7 CC respectiv negocierile prealabile purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă tinute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescriptie si cazul procedurilor prealabile obligatorii sau facultative de solutionare a litigiului. La 20 decembrie 2011 apelanta, în perioada ultimilor 6 luni înainte de expirarea termenului de prescriptie care ar fi urmat să se îndeplinească la 9 ianuarie 2012 a formulat cerere de emitere a unei somatii de plată încadrându-se astfel în cazurile de suspendare prevăzute de art. 2532 pct.6 si 7 NCC.
Astfel instanta ar fi trebuit să se refere la examinarea efectelor suspendării, tot astfel art. 2534 alin2 prevede un efect special al suspendării prescriptiei respectiv prorogarea momentului împlinirii termenului de prescriptie de 6 luni după încetarea cauzei de suspendare iar în spetă cauza de suspendare a încetat la data de 29.10.2012 când urmare a actiunii în anulare a fost anulată somatia de plată împilinrea termenului de prescriptie prorogându-se până la 29.04.2013.
Cea de a treia critică adusă sentintei de apelantă se referă la faptul că hotărârea este nelegală si prin încălcarea dispozitiilor art. 204 din Legea nr. 71/2001 si disp., art. 2539 alin.2 teza a 2-a din NCC privitoare la întreruperea cursului prescriptiei în cazul respingerii, anulării ori perimării cererii de chemare în judecată dacă reclamantul în termen de 6 luni de la data când hotărârea a rămas definitivă introduce o nouă cerere cu conditia ca cererea să fie admisă. Acestea sunt prevederi tranzitorii iar instanta trebuia să se cantoneze pe aceste dispozitii si nu să examineze prescriptia pe tărâmul art. 201, text inaplicabil în cauză. Potrivit prevederilor art. 2512 NCC prescriptia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge iar potrivit art. 2539 alin.2 teza a doua NCC dacă reclamantul în termen de 6 luni de la data când hotărîrea de respingere a rămas definitivă introduce o nouă cerere, prescriptia este considerată întreruptă prin noua cerere de chemare în judecată dacă noua cerere va fi admisă.
Ultima critică adusă sentintei de apelantă se referă la faptul că instanta de fond a invocat exceptia prescriptiei în temeiul art. 137 C. pr. civ. desi avea obligatia să o unească cu fondul si să o solutioneze în concordantă cu solutia pronuntată pe fond.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiintarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instantă de fond în vederea solutionării cauzei .
La rândul său intimatul A. V. Eugeniu a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ce nefondat, cu motivarea în esentă că în spetă sunt aplicabile dispozitile art. 6 alin.4 din C Civil si de asemenea că cele două cazuri de suspendare a cursului prescriptiei de care face vorbire reclamanta nu sunt aplicabile cauzei de fată întrucât ele se referă la negocieri în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neîntelegerilor dintre părti si de asemenea la procedura prealabilă pe care cel îndreptătit la actiune poate potrivit legii sau contractului să o folosească ceea ce nu este cazul în spetă.
Au fost depuse la dosar în apel procură autentificată sub nr. 2555/18.10.2010 de BNP P. si note scrise.
Analizând actele si lucrările dosarului precum si sentinta civilă apelată prin prisma criticilor formulate de apelantă tribunalul constată că apelul acesteia este nefondat.
Astfel prima critică adusă sentintei de reclamantă se priveste ca neîntemeiată întrucât în spetă prescriptia dreptului material la actiune a început să curgă la data de 09.01.2009 când Judecătoria Costesti a pronuntat sentinta civilă nr. 19 în dosarul civil nr._ urmând ca acest termen să se împlinească la data de 09.09.2012 .
În ceea ce priveste textele legale pe care reclamanta apelantă le invocă în sustinerile făcute în cadrul acestei critici, respectiv art. 203 si 204 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil tribunalul retine că potrivit art. 203 dispozițiile art. 2532 pct. 6 și 7 din Codul civil privitoare la suspendarea cursului prescripției se aplică și în cazul prescripțiilor începute înainte de . Codului civil, dacă împrejurările care atrag suspendarea s-au produs după această din urmă dată; iar potrivit art. 204 dispozițiile art. 2539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se aplică și în cazul cererii de chemare în judecată sau de arbitrare introduse după . Codului civil, or, sub acest aspect se retine că potrivit art. 2532 pct.6 si 7 din CC prescriptia nu începe să curgă iar dacă a început să curgă ea se suspendă pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neîntelegerilor dintre părti, însă numai dacă acestea au fost tinute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescriptie, si de asemenea, în cazul în care cel îndreptătit la actiune trebuie sau poate, potrivit legi ori contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamatia administrativă, încercarea de împăcare sau altele asemenea ….; nefiind invocată în speta de fată niciuna dintre cauzele de suspendare prevăzute de textele de lege sus mentionate În ceea ce priveste art. 201 reclamanta prin reprezentant a învederat faptul că acest text de lege se aplică proceselor în curs de judecată la data abrogării legii vechi si intrării în vigoare a legii noi, cu toate acestea trebuie retinut că potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit ; iar art. 204 C. Civil – potrivit cu care dispozițiile art. 2539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se aplică și în cazul cererii de chemare în judecată sau de arbitrare introduse după . Codului civil – nu derogă de la prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, ci aduce numai o explicatie cu privire la cererile care pot constitui temei pentru întreruperea cursului prescriptiei arătând că poate fi vorba despre cereri de chemare în judecată sau de cereri arbitrare formulate după 1 octombrie 2011, or, aceste cereri de chemare în judecată sau de arbitrare întrerup cursul prescriptiei doar dacă reclamantul după ce i-a fost respinsă, anulată sau perimată cererea formulează în termen de 6 luni o nouă cerere, ceea ce nu este cazul în speta de fată în care ulterior datei de 29.10.2012 reclamanta nu a formulat o nouă cerere de chemare în judecată.
Cea de a doua critică adusă sentintei de reclamantă se priveste de asemenea ca neîntemeiată întrucât prevederile art. 203 din Legea nr. 71/2011 la care face trimitere apelanta si cazurile de suspendare prevăzute de art. 2532 pct.6 si 7 NCC la care se referă apelanta ca urmare a formulării cererii de emitere a unei somatii de plată nu sunt aplicabile spetei întrucât astfel cum s-a arătat deja în analizarea primei critici aduse
sentintei, cauzele de suspendare prevăzute de textele de lege sus mentionate nu se conturează în cauză nefiind vorba de negocieri purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neîntelegerilor dintre părti, tinute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescriptie, si nici de anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamatia administrativă, încercarea de împăcare sau altele asemenea .
Ultimele două critici aduse sentintei de reclamantă - referitoare la nelegalitatea hotărârii prin prisma încălcării dispozitiilor art. 204 din Legea nr. 71/2001 si disp., art. 2539 alin.2 teza a 2-a din NCC privitoare la întreruperea cursului prescriptiei în cazul respingerii, anulării ori perimării cererii de chemare în judecată dacă reclamantul în termen de 6 luni de la data când hotărârea a rămas definitivă introduce o nouă cerere cu conditia ca cererea să fie admisă si de asemenea gresita solutionarea a exceptiei prescriptiei în temeiul art. 137 C. pr. civ. desi instanta avea obligatia să o unească cu fondul si să o solutioneze în concordantă cu solutia pronuntată pe fond se apreciază ca neîntemeiate întrucât pe de o parte se retine că izvorul creanței invocate de reclamantă îl constituie sentința civilă nr. 19/09.01.2009 a Judecătoriei Costești, definitivă potrivit prevederilor art. 377 alin. 1 pct. 1 C. pr. civ. de la data pronunțării și executorie potrivit art. 376 alin. 1 C. pr. civ. de la aceeași dată astfel că prescripția dreptului de a solicita obligarea pârâtului la plata pretenției recunoscute prin hotărârea menționată a început să curgă din data de 09.01.2009, anterior intrării în vigoare noului Cod civil la data de 01.10.2011. Potrivit prevederilor art. 6 alin. 4 NCC prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Prin urmare în speță sunt incidente dispozițiile în vigoare la data nașterii raportului juridic și a dreptului la acțiune, respectiv Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă, inclusiv cu privire la modul de calcul al termenului de prescripție și la cauzele de suspendare și întrerupere a cursului prescripției, susținerile reclamantei privind incidența în speță a dispozițiilor Noului Cod Civil fiind neîntemeiate.
Potrivit prevederilor art. 137 alin.1 C. pr. civ. instanta se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedură si asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea pe fond a pricinii, prin urmare analizarea cu prioritate de către instanta de fond a exceptiei prescriptiei este întemeiată în raport de textul de lege sus mentionat sustinerile contrare ale apelantei sub acest aspect fiind privite ca neîntemeiate . De altfel, normele care reglementează prescriptia extinctivă au caracter imperativ, solutie admisă constant în literatura juridică si în jurisprudentă după adoptarea Decretului nr. 167/1958. Caracterul imperativ este probat si de două consecinte juridice ale sale, consacrate expres de art.1 alin. Final din Decretul nr. 167/1958 potrivit cu care orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescriptiei este nulă, precum si de art. 18 din acelasi act normativ potrivit cu care organul de jurisdictie este obligat ca din oficiu să cerceteze dacă dreptul la actiune este prescris.
De aceea tribunalul, în raport de considerentele arătate si temeiurile legale sus invocate apreciind că sentinta civilă apelată este temeinică si legală o va mentine iar în temeiul art. 296 C. pr. civ. va respinge apelul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta C. S. D., cu domiciliul în mun. Pitești, .. 44, ., . - prin procurator D. A., domiciliat în Pitești, Calea Craiovei, ., . împotriva sentintei civile nr. 4613/21 mai 2013 pronuntată de Judecătoria P. în dosarul civil nr._ intimat pârât fiind A. V. E., domiciliat în comuna Slobozia, ., jud. Argeș .
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 07 Noiembrie 2013 la Tribunalul Arges – Sectia Civilă.
Președinte, M. D. B. | Judecător, A. D. | |
Grefier, R. N. |
Red. AD/ 4 ex/11.12.2013
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 649/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 100/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
