Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8742/2014. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8742/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 11552/280/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1070/2014
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. D. A.
Judecător R. V.
Grefier F. G.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de pârâtul C. M. I. împotriva sentinței civile nr. 8742/23.09.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta C. M. și având ca obiect ordonanță președințială stabilire domiciliu minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul-pârât C. M. I., personal și asistat de avocat C. V., care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/12.11.2014, atașată la dosar la fila 19, și intimata-reclamantă C. M., personal și asistată de avocat M. D., care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială și chitanța nr. 141/11.11.2014 reprezentând onorariu avocat în sumă de 400 lei, atașate la dosar la filele 20-21.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, intimata-reclamantă, citată cu copia cererii de apel, nu a depus întâmpinare, iar apelantul-pârât a depus înscrisuri cu borderou, în două exemplare, atașate la dosar la filele 11-18.
Apărătorul intimatei-reclamante C. M. depune, în ședință publică, întâmpinare și înscrisuri, atașate la dosar la filele 22-34, arătând că au fost comunicate și apelantului-pârât. Solicită ca toate actele de procedură să-i fie comunicate la adresa din Pitești, cartier G. III, .. B9, ., județ Argeș, unde are reședința.
La întrebarea tribunalului, apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au invocat excepții.
Nemaifiind excepții de invocat sau cereri prealabile de formulat, tribunalul acordă cuvântul asupra probelor.
Apărătorul apelantului-pârât C. M. I. solicită, în susținerea cererii de apel, proba cu înscrisuri, reaudierea minorului și proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul prezentat la acest termen, în dovedirea afecțiunii tată – copil, preocupărilor de care dă dovadă tatăl, față de copil, și mediul familial afectiv de care copilul are nevoie.
Apărătorul intimatei-reclamante C. M. arată că este de acord cu proba cu înscrisuri solicitată și se opune cererii de reaudiere a minorului și probei testimoniale solicitate, nefiind concludente soluționării cererii de apel, martorul fiind rudă cu apelantul-pârât și care nu ar putea spune nimic în plus, față de martorul audiat la instanța de fond, care este mama pârâtului. Arată că audierea minorului nu este concludentă, întrucât acesta este influențat, clar și negativ, de tată, la care locuiește, în prezent, și care nu-i permite să iasă afară, la joacă, ori să frecventeze cursurile de la grădiniță, în condițiile în care minorul se află la clasa pregătitoare.
În replică, apărătorul apelantului-pârât C. M. I. solicită tribunalului să observe că, la instanța de fond, pentru reclamantă, a fost audiat un martor care a declarat că se află în stare de dușmănie cu reclamanta, motiv pentru care trebuie să combată ce a reținut instanța de fond, în mod injust. Martorul ce solicită a fi audiat în apel, a participat, în mod direct, la creșterea copilului și are cunoștință de situația de fapt, care nu a fost reținută de instanța de fond.
Apărătorul intimatei-reclamante C. M. arată că, dacă se va încuviința proba testimonială pentru apelantul-pârât, solicită, în contraprobă, proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul F. I., pe care-l are prezent la acest termen și care nu este în sală.
Tribunalul încuviințează proba cu înscrisuri și proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul Cășulete Steluța, pentru apelantul-pârât, în susținerea cererii de apel, în dovedirea relației de afecțiune și mediului familial în care crește minorul, și proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul F. I., pentru intimata-reclamantă, în apărare, constatând că sunt utile, pertinente și concludente, fiind de natură să ducă la dezlegarea pricinii, și respinge proba cu reascultarea minorului, solicitată de apelantul-pârât, ca neconcludentă, în temeiul dispozițiilor art. 479 raportat la art. 255 Cod procedură civilă.
Instanța procedează la audierea martorului Cășulete Steluța, pentru apelantul-pârât, și martorului F. I., pentru intimata-reclamantă, potrivit dispozițiilor art. 321 și cu aplicarea art. 318 și 319 Cod procedură civilă, declarații ce au fost consemnate și atașate la dosar la filele 36-37.
Apărătorul apelantului-pârât C. M. I. depune, în ședință publică, înscrisuri, în copie, respectiv adeverință medicală, în dovedirea că apelantul-pârât a lipsit, motivat, la termenul anterior, și sentința civilă nr. 6968/16.07.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._/280/2014, ca practică judiciară, atașate la dosar la filele 38-40. Apărătorul intimatei-reclamante C. M. a luat cunoștință de conținutul acest înscrisuri, în ședință publică.
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat sau alte incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei potrivit dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă.
Apărătorul apelantului-pârât C. M. I. solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond pentru că intimata a formulat și o completare la cererea de ordonanță președințială, în cazul admiterii apelului să fie admisă și cererea față de programul solicitat de mamă, în privința legăturilor cu minorul.
Arată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998 și următoarele Cod procedură civilă, respectiv cea a urgenței, părțile fiind despărțite, în fapt, din luna februarie, și nefiind făcută dovada alungării din domiciliu sau că nu i s-ar fi permis să ia copilul. În realitate, mama intimată nu a mai venit acasă, de la serviciu, iar cererea de ordonanță președințială a fost formulată după trei luni de când a plecat de acasă.
Totodată, arată că nu există necesitatea schimbării mediului în care copilul a crescut, acesta fiind bine îngrijit, nefiind în situația copilului neglijat sau abandonat. Copilul merge la psiholog, fiind afectat de situație și neștiind ce se întâmplă. Intimata-reclamantă nu a făcut dovada că apelantul-pârât nu ar fi un tată bun, pentru a-i schimba copilului mediul actual, în mod provizoriu, mediu în care copilul s-a născut și îl cunoaște, în care se simte bine și se bucură de afectivitate. Învederează că au avut o înțelegere, pentru un program în vederea legăturii cu minorul, însă intimata-reclamantă a refuzat.
Pe inadmisibilitatea acțiunii, arată că nu este îndeplinită condiția urgenței, iar pe fondul cauzei, argumentele instanței de fond sunt bazate pe probe ce trebuie înlăturate, respectiv depoziția unui martor care se află în stare de dușmănie cu tatăl.
Pentru motivele arătate, consideră că apelul este admisibil și solicită admiterea acestuia în parte, cu stabilirea unui program pentru legătura mamei cu copilul.
Apărătorul intimatei-reclamante C. M. arată că orice mamă vrea binele copilului, premisă de la care instanța de fond a și plecat, relația între mamă și copil fiind ruptă de tată, din motive de răzbunare, fiind întrerupt orice contact, în această împrejurare copilul nemaifiind dus nici la grădiniță. Învederează că foștii vecini ai mamei intimate i-au adus acesteia, la cunoștință, că minorul este plimbat, de tatăl apelant, pe la bodegi, prin ploaie, că îl lasă noaptea la televizor, nefiindu-i acordată îngrijirea necesară.
Arată că educația minorului este asigurată, în principal, de părinte, nu de bunici, chiar dacă și aceștia îi acordă afecțiune. Sub aspectul educației, copilul nu primește îngrijirea necesară, fiind rupt de clasa pregătitoare, în acest sens fiind declarația dată de învățătoare, care relevă faptul că tatăl nu va mai duce copilul, până la terminarea divorțului.
Totodată, faptul că mama locuiește într-o garsonieră închiriată, nu este relevant, față de faptul că apelantul-pârât locuiește cu mama sa. În speță, trebuie dovedită responsabilitatea părintelui față de copil, iar tatăl spune că este traumatizat copilul, că este dus la psiholog, însă în tot acest timp a stat cu tatăl, legătura cu mama fiind întreruptă, deci traumatizarea minorului rezultă din comportamentul tatălui, și nu al mamei.
În subsidiar a formulat și cerere pentru stabilirea legăturilor cu minorul, dar susținerile apelantului-pârât nu au sens, că nu ar fi de acord cu încredințarea copilului mamei, iar acesta poate menține legături cu minorul, fiind solicitat un program care să acorde fiecărui părinte jumătate din timp.
Învederează că, în prezent, copilul are nevoie de educație, de care este lipsit, acest aspect reieșind din adeverința depusă de la școală, care este în sensul că acesta nu mai frecventează cursurile clasei pregătitoare. Solicită cheltuieli de judecată.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel, potrivit dispozițiilor art. 394 Noul Cod de procedură civilă.
TRIBUNALUL
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 07.05.2014, sub nr._, reclamanta C. M. a chemat în judecată pe pârâtul C. M. I., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, pe calea ordonanței președințiale, să dispună stabilirea locuinței minorului Cășulete M. E., născut la data de 28.12.2007, la domiciliul său.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că nu mai locuiește împreună cu pârâtul, fiind nevoită să părăsească domiciliul conjugal, fără a putea să ia copilul, iar de la acea dată, pârâtul îi interzice în mod violent orice contact cu băiatul.
Mai arată reclamanta că pârâtul nu îi acordă copilului îngrijirea necesară, fiind plecat la serviciu de dimineață până seara, îl îmbracă necorespunzător pentru vremea de afară și, mai mult, din luna ianuarie 2014 nu l-a mai dus la grădiniță, tocmai pentru a nu mai fi văzut de mamă.
Pârâtul nu mai culcă copilul la prânz, se culcă noaptea foarte târziu, îl influențează în mod negativ, în sensul că folosește copilul ca pe o armă împotriva reclamantei, cu scopul de a se răzbuna întrucât a părăsit domiciliul conjugal.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 919 C.proc.civ.
În dovedirea cererii s-au solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu, testimonială și anchetă socială.
La data de 16.09.2014 reclamanta a depus la dosar cerere completatoare, solicitând, în cazul în care nu se va admite cererea de stabilire a domiciliului, să i se încuviințeze să aibă legături personale cu copilul, fără prezența pârâtului sau a rudelor acestuia, după următorul program:
-lunea și miercurea, între orele 17 și 20 la domiciliul său,
-primul și al treilea sfârșit de săptămână, începând de sâmbătă, orele 12 și până duminică, orele 18;
-alternativ sărbătorile de iarnă: în acest an, sărbătoarea de C., începând din 23.12, orele 11 și până la 26.12, orele 12, următorul an, sărbătoarea de revelion, începând cu data de 30.12, orele 11 și până la data de 03.01, orele 12;
-alternativ cu pârâtul, să petreacă sărbătorile de P., începând cu anul 2015, la domiciliul său;
-în vacanța de iarnă, perioada 03.01, orele 11-07.01, orele 12;
-în vacanța de vară, perioada 01.08, orele 11-30.08, orele 12, la domiciliul reclamantei.
La data de 02.06.2014 pârâtul a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.
La aceeași dată, pârâtul a formulat cerere reconvențională, solicitând stabilirea domiciliului minorului Cășulete M. E., născut la data de 28.12.2007, la domiciliul tatălui, autoritatea părintească să fie exercitată numai de către pârâtul-reclamant, obligarea reclamantei-pârâte la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului în cuantum de 25% din venitul pe care îl obține, cu cheltuieli de judecată.
Precizează pârâtul că reclamanta nu a fost nevoită să părăsească domiciliul, ci a făcut acest lucru pentru că este implicată într-o altă relație, acesta fiind și motivul pentru care nu a luat și copilul. Reclamanta ar fi putut oricând să vină să-și vadă fiul, însă nu a dorit acest lucru, preferând să trăiască împreună cu un alt bărbat.
Arată pârâtul că a încercat să schimbe această situație și să se împace cu reclamanta, însă aceasta nu a fost de acord.
Se mai susține că cererea are o natură șicanatorie și, de altfel, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței, întrucât reclamanta nu a fost împiedicată să-și vadă fiul. Reclamanta nu a făcut dovada urgenței, cu atât mai mult cu cât minorul este bine îngrijit și beneficiază de iubire și afecțiune din partea pârâtului și a părinților săi. De la data părăsirii domiciliului, 21.02.2014 l-a vizitat pe minor de numai trei ori și au vorbit de câteva ori la telefon. Mai precizează pârâtul că reclamanta lucrează în piața din G., cartier în care locuiesc tatăl și copilul, și au fost situații în care minorul s-a întâlnit întâmplător cu reclamanta, însă aceasta nu a manifestat afecțiune față de băiat, nu a arătat că i-ar fi dor de ele sau să converseze cu minorul ca o adevărată mamă.
Apreciază pârâtul că se impune stabilirea domiciliului minorului la tată, aceasta fiind locuința sa încă de la naștere, aici beneficiază de condiții optime de creștere și educare. Consideră că nu este în interesul minorului să fie mutat într-un domiciliu total străin, câtă vreme este foarte atașat de tată și de bunicii paterni.
În susținerea cererii reconvenționale s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, testimonială, întocmirea de anchete sociale și audierea minorului.
A fost audiat copilul la data de 11.09.2014, fiind întocmit un proces-verbal în acest sens(fil.104).
În cauză s-a administrat, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisuri, interogatorii(fil.184-188), testimonială(în cadrul căreia au fost audiați martorii B. A. Victorița și Cășulete I. – fil.189-193).
A fost întocmit și depus la dosar referatul de anchetă psiho-socială la domiciliile părților.
Prin sentința civilă nr. 8742/23.09.2014 Judecătoria Pitești a admis cererea principală formulată de reclamanta C. M., a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul C. M. I..
A dispus ca exercitarea autorității părintești față de minorul CĂȘULETE M. E., născut la data de 28.12.2007 să se facă în comun de către ambii părinți.
A stabilit locuința copilului CĂȘULETE M. E., născut la data de 28.12.2007 la reședința mamei, respectiv în oraș Pitești, .. B9, ., jud. Argeș, până la soluționarea dosarului nr._/280/2014, aflat pe rolul Judecătoriei Pitești, având ca obiect divorț, exercitare autoritate părintească și stabilire domiciliu minor.
A compensat în parte cheltuielile de judecată și a obligat reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 320 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 21.12.2006, din această relație rezultând minorul Cășulete M. E., născut la data de 28.12.2007.
Din luna februarie soții sunt despărțiți în fapt, reclamanta părăsind domiciliul conjugal(astfel cum susțin ambele părți), băiatul rămânând însă în domiciliu, de creșterea și educarea acestuia ocupându-se, în principal, bunica paternă, astfel cum reiese chiar din declarația acesteia, ce a fost audiată ca martor(fil.192-193).
Din declarațiile ambilor martori audiați în cauză rezultă că și anterior despărțirii părților, bunica paternă se ocupa de copil, atât timp cât părinții erau la serviciu, însă existau permanent discuții între mamă și bunică în ceea ce privește educația copilului, în sensul că bunica nu era de acord cu măsurile luate de mamă în ceea ce-l privea pe băiat, în special când era certat sau i se aplicau mici corecții, intervenind între părinte și copil. Ca urmare copilul ajunsese să speculeze această stare de fapt, solicitând sprijin bunicii ori de câte ori era pedepsit, certat sau chiar „atins”, pentru ridicarea acestor pedepse. Astfel cum declară chiar bunica „copilul țipa de acolo mamaie, iar m-a bătut mami și eu atunci îi spuneam măi M. ce ai cu el?. Apoi reclamanta nu mai voia să vorbească cu copilul și băiatul venea din nou la mine plângând, că mami nu mai vrea să vorbească cu el, iar eu îi spuneam, lasă că vorbește mami cu tine”.
După despărțirea soților, tatăl a refuzat să accepte ca reclamanta să petreacă timp în compania copilului fără prezența sa sau a unui alt membru al familiei sale, solicitându-i reclamantei chiar să vină în fostul domiciliu, deși era evidentă starea conflictuală existentă între reclamantă și pârât sau mama pârâtului.
Mai mult, pârâtul nu a mai permis copilului să meargă la grădiniță, pentru că „de acolo venea și îl lua mami și se ducea la ea și nu se mai ducea la tati”, astfel cum declară chiar băiețelul audiat de către instanță, astfel că, deși este înscris la clasa 0, copilul a precizat că nu știe să scrie „E.”, la solicitarea instanței.
Se mai reține că minorul este influențat în a vorbi în sens negativ despre mama sa și chiar în a dezvolta o aversiune față de aceasta, întrucât, deși chiar pârâtul afirmă că se întâmplă ca băiatul să se întâlnească cu mama în piață, copilul precizează că și-a mai văzut mama de numai 2 ori, când s-a dus la ea la . declară că „mami îl bătea pe tati”, deși din nicio probă administrată în cauză nu reiese un asemenea comportament. De asemenea, copilul i-a reproșat mamei, în piață, „că a plecat și l-a lăsat și a plecat cu un alt bărbat”.
B. paternă joacă un rol important în atitudinea copilului, aceasta fiind cea care îi spune copilului „așa, așa ,așa, că mai vine ea aici, de trei ori într-o jumătate de an...”, deși afirmă că băiatul nu a întrebat-o nimic legat de mama sa.
În drept, potrivit disp.art. 919 C.proc.civ., instanța poate lua, pe tot timpul procesului de divorț, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copil și la folosirea locuinței familiei.
Potrivit disp.art. 487 NCC, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia.
Conform disp.art. 488 NCC părinții au îndatorirea de a crește copilul în condiții care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială în mod armonios.
(2) În acest scop, părinții sunt obligați:
a) să coopereze cu copilul și să îi respecte viața intimă, privată și demnitatea;
b) să prezinte și să permită informarea și lămurirea copilului despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta și să ia în considerare opinia acestuia;
c) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea și realizarea drepturilor copilului;
d) să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice cu atribuții în domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului.
In privința capătului de cerere privind exercitarea autoritatii parintesti, instanta are in vedere ca, potrivit dispozițiilor art. 263 alin.1 C.civ, orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului. De asemenea, potrivit art. 2 din Lg. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, orice act juridic emis sau, după caz, incheiat în domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului se subordoneaza cu prioritate interesului superior al copilului.
Principiul interesului superior al copilului presupune analiza corelata a mai multor criterii, precum responsabilitatea părinților, capacitatea acestora de a lua decizii în privința persoanei minorului și a bunurilor acestuia, implicarea efectivă în creșterea, îngrijirea și educarea minorului.
Conform art. 483 alin.1 C.civ, prin „autoritatea parinteasca” se întelege ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc persoana si bunurile copilului si care apartin în mod egal ambilor parinti. Potrivit art. 504 rap. la art. 397 C.civ., dacă părinții sunt divorțati, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel.
In cauza dedusa judecatii, din probele administrate, instanta considera ca nu există niciun motiv temeinic care, potrivit dispozițiilor art. 398 alin.1 C.civ., sa justifice exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte. Totodată instanța apreciază că exercitarea autorității parintești de către un singur parinte ar reprezenta practic o degrevare a celuilalt de responsabilitatea parentala precum și o limitare a exercitarii drepturilor parintesti a acestuia, și astfel minorul ar fi lipsit, in mod nejustificat, de ocrotirea parinteasca a ambilor părinți. Prin urmare, instanta va dispune exercitarea autoritatii parintesti asupra minorului de catre ambii parinti, in conformitate cu art. 397 C.civ.
In privinta capătului de cerere privind stabilirea locuintei minorului, instanta constata ca nu exista o intelegere intervenita intre parti cu privire la acest aspect, urmand a face aplicarea art. 400 alin. 1 C.civ. tinand cont de interesul superior al copiilor.
În concret, instanța are în vedere condițiile oferite de fiecare din părinți atât din punct de vedere material cât și din punct de vedere moral precum și disponibilitatea părintelui care îl va găzdui pe copil, relațiile afective ale copiilor cu fiecare dintre părinți, mediul afectiv și cognitiv de care copilul are nevoie, astfel încât să se asigure minorilor disponibilitate, protecție, responsabilitate, atenție, susținere morală, prezență afectivă și intelectuală.
Chiar dacă, în mod normal, nu este benefic pentru un copil să schimbe condițiile de viață pentru o perioadă scurtă, în concret, instanța apreciază că este în interesul superior al băiatului de a i se stabili domiciliul la mamă, având în vedere disponibilitatea acesteia de a se ocupa îndeaproape de creșterea și educarea copilului, chiar dacă aceasta locuiește numai într-o garsonieră. Instanța are în vedere faptul că, în domiciliul actual, de creșterea și educarea băiatului se ocupă în special bunica, astfel cum s-a arătat mai sus. Pe de altă parte, comportamentul tatălui și al bunicii paterne afectează în mod negativ dezvoltarea psiho-emoțională a copilului, implicându-l în mod direct în conflictele dintre soți și dintre noră și soacră.
Printre îndatoririle părinților față de copiii lor minori se numără și aceea de a se îngriji de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală.
A fi părinte nu presupune numai asigurarea condițiilor materiale, ci și oferirea dragostei și sprijinului de care are nevoie pentru dezvoltarea fizică și emoțională și a-l feri de cât posibil de conflicte și certuri, mai ales cele din familie, pentru a-l face să se simtă în siguranță și iubit de ambii părinți.
Or, a transforma copilul în obiect de schimb și de șantaj și a-l implica întru totul în conflictele între foștii soți reprezintă o flagrantă încălcare a statutului de părinte.
Aceasta cu atât mai mult cu cât băiatul are o vârstă fragedă, de nici 7 ani, la care este ușor influențabil, vârstă la care nu poate discerne între bine și rău și nu își poate face o părere bine fundamentată despre persoanele ce îl înconjoară.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul-reclamant criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare pârâtul arată că hotărârea este greșită deoarece în cauza nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art.998 și urm C.pr.civilă, respectiv nu este justificată urgența luării unei asemenea măsuri până la soluționarea dosarului de divorț .
Pârâtul arată că nu a împiedicat-o pe reclamantă să aibă legături personale cu minorul.
Mai arată că este absurd ca pe calea ordonanței președințiale domiciliul minorului să fie stabilit la mama, având în vedere că nu sunt îndeplinite cumulativ urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.
Arată că minorul este într-un mediu familial cunoscut, are prieteni, nu este în pericol, are o situație benefică creșterii și dezvoltării sale.
Instanța a ignorat atitudinea pasivă a reclamantei, care a introdus cererea de ordonanță președințială abia la data de 07.05.2014, cu toate că minorul a rămas în îngrijirea pârâtului cu câteva luni înainte, atitudine pasivă din care rezultă că în cauza nu există vreo urgență care să determine schimbarea mediului în care a crescut copilul.
Astfel față de starea de fapt dovedită și reținută în cauză interesul superior al copilului, este de a rămâne în locuința în care a fost crescut și până în prezent, nefiind date motive urgente și temeinice care să justifice mutarea sa cu caracter temporar la locuința mamei.
La termenul din data de 12 Noiembrie 2014 s-au încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați martorii Cășulete Steluța și F. I..
pentru apelantul-pârât, în susținerea cererii de apel, în dovedirea relației de afecțiune și mediului familial în care crește minorul, și proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul F. I., pentru intimata-reclamantă, în apărare, constatând că sunt utile, pertinente și concludente, fiind de natură să ducă la dezlegarea pricinii, și respinge proba cu reascultarea minorului, solicitată de apelantul-pârât, ca neconcludentă, în temeiul dispozițiilor art. 479 raportat la art. 255 Cod procedură civilă.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate ,precum și analizând cauza sub toate aspectele, tribunalul în raport de actele și lucrările dosarului constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Acțiunea reclamantei este întemeiată pe procedura specială a ordonanței președințiale reglementată de art. 996 C.pr.civ., care prevede că ,,instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”
Față de faptul că părțile se află în proces de divorț, neexistând încă o hotărâre definitivă de desfacere a căsătoriei, sunt aplicabile și dispozițiile art.919 C.pr.civ care prevăd cazurile în care instanța poate lua, pe timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii, și anume: stabilirea locuinței copiilor minori, obligația de întreținere, încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.
În cuprinsul acestui text de lege sunt enumerate situațiile cu privire la care instanța poate să ordone măsuri provizorii, însă pentru a vedea dacă o asemenea cerere este admisibilă pe calea ordonanței președințiale, trebuie să se procedeze la verificarea îndeplinirii condițiilor acestei proceduri speciale.
Astfel, dispozițiile legale care reglementează această procedură specială instituie următoarele condiții cumulative pentru luarea unei măsuri pe calea ordonanței președințiale: afirmarea de către reclamant a unei aparențe în drept, existența unor cazuri grabnice, neprejudecarea fondului și vremelnicia.
Așadar, prima condiție impusă de textul menționat este aceea de a exista aparența de drept.
În ceea ce privește această condiție, instanța reține că aparența de drept nu presupune dovedirea de către către reclamantă a temeiniciei pretenției formulate, ci doar o atingere a fondului de către instanță, fără a-l prejudeca. Aparența de drept este favorabilă reclamantei dacă poziția acesteia în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanța președințială este preferabilă din punct de vedere juridic, în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt.
În speță, instanța constată că aparența de drept în favoarea reclamantei se justifică prin aceea că nu există o înțelegere între părinți cu privire la stabilirea locuinței minorului fiind necesară intervenția instanței pentru protejarea interesului superior al minorului, prin pronunțarea cât mai rapidă cu privire la această situație, chiar dacă doar provizoriu, până la soluționarea fondului litigiului.
În ceea ce privește caracterul vremelnic, tribunalul are în vedere că pe calea ordonanței președințiale nu pot fi luate măsuri definitive care să rezolve în fond litigiul dintre părți. Tribunalul constată că, dată fiind perioada pentru care se solicită luarea măsurii, respectiv până soliționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului cu nr._/280/2014, admiterea cererii nu ar însemna o stabilire a unei situații juridice printr-o măsură definitivă.
Neprejudecarea fondului este o cerință care interzice instanței să examineze fondul raportului juridic dedus judecății, însă este necesar un examen sumar al cauzei pentru a vedea de partea cui este aparența dreptului, în speță, fiind respectată această condiție, stabilirea locuinței minorului urmând a fi realizată pe calea dreptului comun, după administrarea probatoriului corespunzător.
Ultima condiție pentru admisibilitatea ordonanței președințiale, este urgența, în art. 996 C.pr.civ, stabilindu-se categoriile generale de situații caracterizate prin urgență, respectiv: ,, păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente, înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.” Este necesar ca urgența să persiste pe tot parcursul judecății, astfel încât cererea de ordonanță președințială nu poate fi admisă dacă urgența există doar la data introducerii cererii, însă a dispărut ulterior acestui moment și înainte de pronunțarea hotărârii.
În ceea ce privește îndeplinirea acestei condiții în speță, instanța reține că potrivit art.400 C.civ, în lipsa înțelegerii dintre părinți, sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odata cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care stabilește în mod statornic.
Urgența și aparența de drept se justifică prin aceea că, având în vedere lipsa unei înțelegeri între părinți cu privire la modalitatea concretă în care mama trebuie să păstreze legăturile personale cu minorul (împrejurare care rezultă atât din precizările părților făcute în cererea principală, întâmpinare și cererea reconvențională, dar și din interogatoriu), se creează în defavoarea minorului o stare de incertitudine. Este necesară astfel intervenția instanței în acest sens iar interesul superior al minorului este protejat prin hotărârea cât mai rapidă cu privire la această situație, chiar dacă doar provizoriu, până la soluționarea fondului litigiului.
Tocmai pentru că se examinează numai dacă aparența dreptului este sau nu în favoarea reclamantei, instanța face doar un examen sumar al cauzei, fără a prejudeca fondul.
Urgența este legată de aspectul că în cauză este vorba despre un minor, subordonându-se principiului interesului superior al copilului, care poate fi definit ca nevoia copilului, interesul și preocuparea din partea părinților, disciplina corespunzătoare si continuitatea si consistenta in continuitatea interesului pentru minor. Indiferent de problemele existente intre parinti, copilul trebuie sa creasca ., propice dezvoltarii si securitatii psihice si morale, climat care sa-i dea incredere in viata, in posibilitatile de afirmare sociala in viitor, care sa confere speranta si bucurie.
Trebuie avut în vedere cu prioritate interesul superior al minorului, în sensul art. 3, art. 18 din Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990 și art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, părinții fiind principalii responsabili de creșterea și dezvoltarea copilului și îndatorați să acționeze în primul rând în interesul suprem al copilului.
De asemenea, în interpretarea art. 8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în litigiile referitoare la viața de familie, în mod special la relațiile dintre părinți și copii, examinarea elementelor care servesc cel mai bine interesului copilului este întotdeauna de o importanță fundamentală, iar interesul copilului trebuie considerat primordial chiar și în raport cu dreptul părintelui de a dezvolta o relație de familie și de a-și exercita drepturile părintești în raport cu copilul său (cauza Johanson contra Norvegiei).
Instanța de fond în mod corect a stabilit situația de fapt pe baza probelor administrate situație de fapt ce a fost întărită de probele administrate în fața instanței de apel.
Astfel, instanța de fond a reținut că anterior despărțirii părților, bunica paternă se ocupa de copil, atât timp cât părinții erau la serviciu, însă existau permanent discuții între mamă și bunică în ceea ce privește educația copilului, în sensul că bunica nu era de acord cu măsurile luate de mamă în ceea ce-l privea pe băiat, în special când era certat sau i se aplicau mici corecții, intervenind între părinte și copil.
După despărțirea soților, tatăl a refuzat să accepte ca reclamanta să petreacă timp în compania copilului fără prezența sa sau a unui alt membru al familiei sale, solicitându-i reclamantei chiar să vină în fostul domiciliu, deși era evidentă starea conflictuală existentă între reclamantă și pârât sau mama pârâtului.
Mai mult, pârâtul nu a mai permis copilului să meargă la grădiniță, pentru că „de acolo venea și îl lua mami și se ducea la ea și nu se mai ducea la tati”, minorul fiind influențat în a vorbi în sens negativ despre mama sa și chiar în a dezvolta o aversiune față de aceasta, întrucât, deși chiar pârâtul afirmă că se întâmplă ca băiatul să se întâlnească cu mama în piață, copilul precizează că și-a mai văzut mama de numai 2 ori, când s-a dus la ea la . „mami îl bătea pe tati”, deși din nicio probă administrată în cauză nu reiese un asemenea comportament. De asemenea, copilul i-a reproșat mamei, în piață, „că a plecat și l-a lăsat și a plecat cu un alt bărbat”.
B. paternă joacă un rol important în atitudinea copilului, aceasta fiind cea care îi spune copilului „așa, așa ,așa, că mai vine ea aici, de trei ori într-o jumătate de an...”, deși afirmă că băiatul nu a întrebat-o nimic legat de mama sa.
În fața instanței de apel din declarațiile celor doi martori audiați rezultă situația de fapt reținută de instanța de fond confirmându-se totodată atitudinea ostilă a tatălui față de intimata-mamă ce este împiedicată în mod constant să-și petreacă timpul ori să vorbească cu minorul.
Mai, mult din înscrisurile depuse în apel rezultă că minorul are numeroase absențe nejustificate ca urmare a atitudinii apelantului-pârât pentru a o împiedica pe intimat-reclamanta a putea ține legătura cu fiul său.
Atitudinea ostilă apelantului-pârât a rămas aceeași pe toată perioada soluționării prezentei cauze inclusiv după pronunțarea sentinței de către instanța de fond.
Acest mod în care apelantul-pârâtul înțelege să o împiedice pe inimata-reclamanta de a comunica și petrece timpul cu fiul său, nu este în beneficiul minorului a cărui dezvoltare presupune printre altele și o relaționare socială în afara mediului securizat al casei și familiei.
Chiar dacă prezenta acțiune nu a fost intentată de imediat după despărțirea în fapt de tatăl minorului atitudinea ulterioară a tatălui ce nu a permis mamei să-și vadă copilul și să aibă posibilitatea de a-și petrece timpul cu acesta în locuința actuală a determinat-o să introducă acțiunea iar prin raportare la acest moment este îndeplinită condiția urgenței.
Este adevărat că în cauzele de încredințarea a minorilor instanța trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să evite pe cât posibil schimbările mediului în care copilul a crescut însă în prezenta cauză instanța va trebui să analizeze și modul în care părintele cu care locuiește minorul înțelege să pună în prim plan nevoile emoționale ale acestuia.
Or, pârâtul-reclamant urmărește eliminarea oricărei comunicări între mamă și copil, eliminare ce nu este benefică având în vedere vârsta minorului, mama fiind persoana de atașament primar pentru acesta, iar lipsirea sa de îngrijirile permanente și de atenția mamei ar fi de natură să-i creeze un dezechilibru afectiv și emoțional, ducând la fragilizarea psihică și fizică, înstrăinarea dintre mamă și copilul său neputând fi considerată în nici un fel că ar corespunde intereselor superioare ale copilului.
Legătura stabilită în mod firesc între minor și mama sa nu poate fi înlocuită integral de celălalt părinte și de bunica paternă și este în beneficiul dezvoltării armonioase a minorului să se bucure de prezența și atenția mamei.
Din probele administrate nu s-a făcut dovada faptului că încredințarea minorului către mamă constituie un pericol pentru acesta, și nici că mama amenință interesul minorului sau încalcă drepturile acestuia.
Pe de alta parte, faptul ca locuieste in prezent la domiciliul tatalui unde a locuit impreuna cu parintii de cand s-a nascut si ca are prieteni in acel loc, nu înseamnă ca minorul nu se poate adapta ., cu atât mai mult cu cat noul mediu nu presupune persoane străine, ci, chiar mama sa si, de asemenea, dat fiind vârsta foarte frageda, își poate face foarte repede prieteni noi noua sa locuință.
Pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 480 rap la art. 996 C.pr.civ. va respinge apelul reclamantei ca nefondat urmând a obliga apelantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul C. M. I. împotriva sentinței civile nr. 8742/23.09.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta C. M.
Obligă apelantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2014.
Președinte, D. D. A. | Judecător, R. V. | |
Grefier, F. G. |
Red./dact. D.D.A.
4 ex. 14.11.2014
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 1240/2014. Tribunalul ARGEŞ | Stare civila. Sentința nr. 2278/2014. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
