Servitute. Decizia nr. 479/2014. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 479/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 1157/205/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 479/2014
Ședința publică de la 22 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Judecător A. M. P.
Grefier M. L.
S-au luat în examinare, pentru soluționare, apelurile declarate de reclamanții E. GH. I. și E. D. și de pârâta VULPAȘ E. împotriva sentinței civile nr. 2201/29.11.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul R. D. M., având ca obiect servitute.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: av. C. E. pentru apelanta pârâtă Vulpaș E. și apelantul reclamant E. I., lipsă fiind celelalte părți .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier că la dosar s-a depus prin serviciul registratură, la data de 14.05.2014, chitanța nr._/2014 reprezentând dovada achitării taxei de timbru de 20,00 lei din partea apelanților reclamanți .
Av. C. E. depune la dosar împuternicire avocațială emisă de Baroul Argeș pentru apelanta pârâtă și două chitanțe reprezentând dovada achitării onorariului de avocat.
Apelantul reclamant depune la dosar din partea apelantei reclamante E. D. o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, precum și note de ședință cu valoare de concluzii scrise.
Apărătorul apelantei pârâte solicită proba cu înscrisuri, sens în care depune la dosar trei planșe foto, un exemplar al acestora fiind comunicat apelantului reclamant.
Apelantul reclamant învederează instanței că este de acord cu proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul apelantei pârâte.
Apelantul reclamant și apărătorul apelantei pârâte, având pe rând cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat .
Tribunalul, în raport de această împrejurare, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Apelantul reclamant E. I. învederează terenul, așa cum rezultă din raportul de expertiză, este loc înfundat și că servitutea a fost folosită, în fapt, de locuitorii satului după colectivizare. Mai arată că s-a făcut confuzie între varianta a II a din expertiza inițială și completarea în care s-a acordat doar 3 metrii lățime. Susține că datorează despăgubiri de cel mult 58 lei.
Apărătorul apelantei pârâte Vulpaș E. învederează că prin sentința civilă atacată s-a stabilit servitute asupra exclusiv a terenului pârâtei, în varianta a II a și s-au stabilit despăgubiri pentru suprafața de 287 mp din terenul pârâtei de 116 lei pe an. Învederează că stabilirea servituții de trecere, de acces la calea publică pe terenul pârâtei, în această modalitate nu este nici legală nici întemeiată. De asemenea, învederează că s-au invocat mai multe motive când s-a cerut ca servitutea să treacă pe terenul pârâtei Vulpaș, respectiv s-a susținut în mod repetat că pe acolo ar fi fost vechiul drum al pădurii. Solicită să se observe că la instanța de fond au fost depuse câteva adeverințe, prin care Ocolul Silvic era în dilemă dacă este drumul pădurii la est și la vest. Arată că pe schița depusă de la acest termen instanța are posibilitatea să observe că pe vechiul amplasament care cuprinde și pădurea drumul pădurii este în partea de vest și nu în partea de est, fapt pentru care consideră că instanța de fond a fost dusă în eroare pentru a stabili servitutea pe terenul pârâtei Vulpaș, respectiv în varianta a II a. Învederează că în varianta I servitutea de acces la calea publică ar putea fi împărțită cu vecinul său R. . De asemenea, învederează că reclamantul a solicitat ca pârâtul R. să fie scos din cauză, poate și pe motivul că R. nu ar fi vecin cu pârâta Vulpaș, însă instituția servituții nu are neapărat legătură cu starea de vecinătate. Învederează că varianta I ar fi fost o măsură mai normală, pentru că pe calea de acces ar fi trecut și S., care se găsește în capătul acestei servituți, ar fi trecut și R. care are o ieșire destul de mare la drum. Arată că reclamantul s-a folosit de diferite speculați, s-a folosit de faptul că ceilalți nu au cerut această servitute, s-a folosit de diferite mărturii că drumul pădurii ar fi la est, fapt pentru care Vulpaș E. a rămas singurul pârât și instanța neavând alt pârât a stabilit servitutea integral și împovărător exclusiv pe terenul apelantei pârâte. Mai arată că reclamantul susține că acest drum ar fi necesar și altor persoane, însă acele persoane nu au venit să ceară servitute pe la apelanta pârâtă Vulpaș E.. Învederează că reclamantul vrea să-și creeze un drept de servitute singular, propriu al lui pe această suprafață de 287 mp. Totodată, învederează că servitutea reală ar fi fost pe partea de est, pe la M., respectiv Trâmbiță, pentru că acolo a fost drumul pădurii. Arată că pentru a stabili o servitute legală trebuie analizat întreg amplasamentul. Cu privire la apelul declarat de reclamanți, arată că suma de 116 lei este stabilită de expert și solicită să se aibă în vedere să servitutea de 6 metrii este o eroare materială care a fost corectată de expert, astfel servitutea a fost de la începutul de 3 metrii. Solicită respingerea apelului reclamantului și admiterea apelului său, cu respingerea cererii de stabilire a servituții pe terenul pârâtei Vulpaș E. pentru că în raport cu alte posibilități nu se justifică. Solicită cheltuieli de judecată.
Apelantul reclamant arată că este mică curtea lui Trâmbiță și are porți de fier. Mai arată că această servitute nu este formată de el și că pe aceasta s-au cărat lemne. În esență, arată că nu are acces la drumul public și că este mulțumit cu varianta de stabilire a servituții de trecere pe terenul lui Vulpaș E.. Solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra apelurilor civile de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 2201/29.11.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung s-a luat act că reclamanții au renunțat la judecarea acțiunii față de pârâtul R. M. D..
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții E. Gh. I., E. D., domiciliați în ., județul Argeș în contradictoriu cu pârâta Vulpaș E., domiciliată în București . nr. 5, ., sector 1 și R. D. M., domiciliat în București ., ., sector 1, și cererea reconvențională formulată de pârâta Vulpaș E..
S-a dispus instituirea unei servituți de trecere pe terenul proprietatea pârâtei, conform variantei a II-a din raportul de expertiză-completare întocmit de ing. expert D. I., materializată cu culoare galbenă pe schița de plan anexă la raportul de expertiză aflat la fila 129 dosar, respectiv pe suprafața de 287 m.p.
Au fost obligați reclamanți să despăgubească pe pârâtă cu suma de 116 lei anual, pentru lipsa de folosință a terenului aservit.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților 988,2 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.02.2013 sub nr._, reclamanții E. Gh. I. și E. D. au chemat în judecată pe pârâții Vulpaș E. și R. D. M. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să le fie constituit un drum de servitute permanent pe proprietatea pârâților și care să deservească și pentru cale de acces la și de la terenul reclamanților, în suprafață de 5298 mp, care în prezent este teren înfundat fără cale de acces, existent pe raza comunei Mihăești, punctul „La Nicolești”, județul Argeș, teren dobândit de aceștia prin sentința civilă nr. 469/11.03.2011, rămasă definitivă prin decizia nr. 568/23.02.2012 pronunțată de Tribunalul Argeș, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că în anul 2007 în baza unui precontract de vânzare cumpărare au cumpărat de la numitul D. E. suprafața de 5298 mp teren fânețe în punctul „La Nicolești”, tranzacție finalizată prin sentința civilă nr. 469/11.03.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpulung rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 568/23.02.2012 a Tribunalului Argeș.
Mai arată reclamanții că prin precontractul de vânzare-cumpărare numitul D. E. s-a obligat atât pentru el și moștenitorii săi să obțină drumul de servitute, terenurile acestora, respectiv al reclamanților și al numitului D. E., fiind înfundate, fără acces la drumul public, însă prin decesul acestuia din urmă a fost imposibil de realizat.
În prezent, arată reclamanții solicită constituirea unei căi permanente de servitute prin calea cea mai scurtă, circa 40-50 ml prin marginea proprietăților pârâților, întrucât le este necesară pentru edificarea pe terenul lor a unei case cu dependințe.
În drept, cererea fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 C.pr.civ., art. 576, art. 616, art. 617 C.civ.
În susținerea cererii reclamanții au depus la dosar, în copie, încheierea din 09.03.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._ (număr în format vechi 348/2010), sentința civilă nr. 469/11.03.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, decizia nr. 568/23.02.2012 a Tribunalului Argeș și un plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate.
La data de 14.03.2013 pârâta Vulpaș E. a formulat și depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând instanței respingerea acțiunii ca inadmisibilă, excepție pe care o susține, întrucât situația de fapt rezultă din însăși planul de amplasament prezentat de reclamanți în sensul că terenul proprietatea lor se învecinează cu mai multe fonduri care au ieșire la calea publică, respectiv C. T., S. N. și moșt. Papucioaia, și nefiind chemați în judecată este imposibil de stabilit servitutea de trecere, servitute ce poate fi stabilită pe oricare dintre fondurile cu ieșire la calea publică și căruia i se aduc cele mai puțin prejudicii.
Mai arată pârâta că prin sentința civilă nr. 469/2011 pronunțată de Judecătoria Câmpulung reclamanții au dobândit un drept de proprietate asupra unui teren în suprafață de 5298 mp în punctul „Nicolești”, ., cu vecinătățile: N –Valea Plopilor, S – C. T. și moșt. R., E – S. N. și moșt. Papucioaia, V – pădure proprietatea R. R. L. și pădure proprietatea P. Argeșel, suprafață ce reprezintă jumătate din suprafața de teren deținut în proprietate de numita D. F., fiind vecină cu proprietatea pârâtei, și fiind autoarea vânzătorului D. E., cel care a transmis terenul pârâților, iar cealaltă jumătate de 5000 mp a fost dobândită de același vânzător de către S. N..
Se mai menționează în întâmpinare că la momentul cumpărării terenului, în anul 2007, reclamanții au cunoscut situația de fapt a acestuia, respectiv modul prin care se făcea accesul la calea publică prin valea Plopilor, moșt. Papucioaia și fostul drum al pădurii.
Pârâta învederează instanței că terenul în suprafață de 9000 mp a aparținut autoarei R. I.D. M., căreia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate și emis Titlul de Proprietate nr._/19.09.1994. În urma unui partaj succesoral soluționat prin decizia civilă nr. 382/04.04.1994 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. 2443/1992 a fost împărțit în trei loturi: suprafața de 3884 mp, proprietatea R. M. D., suprafața de 2748,5 mp, proprietatea pârâtei și suprafața de 2748,5 mp proprietatea D. I..
Cu ocazia dezbaterii succesiunii defunctei D. I. suprafața de teren de 2748,5 mp a fost preluat de pârâtă, ca unică moștenitoare.
Mai arată pârâta, în situația în care se constată necesitatea constituirii unei servituți de trecere aceasta trebuie constituită pe acolo pe unde a mai fost, respectiv pe fosta proprietate M. E., învecinată la vest cu pârâta și aflată la sudul proprietății reclamanților.
Sub aspect reconvențional, pârâta solicită, în cazul în care, proprietatea acesteia va fi afectată de constituirea unei servituți de trecere în favoarea reclamanților să fie despăgubită pentru prejudiciul ce i-l cauzează prin exercițiul servituții de trecere.
În cazul în care va fi constituită servitute de trecere pe terenul pârâtei, aceasta solicită instanței să fie determinată întinderea și modul de folosință al acesteia, să fie realizată numai pentru uzul normal al terenului ce constituie fondul dominant determinat de categoria sa de folosință, în sensul că trecerea să se realizeze numai cu piciorul, iar cu autovehicul sau cu vehicul cu tracțiune animală numai în perioada și pentru culesul recoltei (a fânului).
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 200, art. 204, art. 617, art. 618 și art. 620 C.civ.
În susținerea cererii pârâta a depus la dosar, în copie, decizia civilă nr. 382/04.04.1994 a Tribunalului Argeș, încheierea din 13.05.1996 pronunțată de Tribunalul Argeș, certificatul de moștenitor testamentar nr. 48/05.03.2001 emis de BNP A. Ș., o schiță cadastrală, Titlul de Proprietate nr._/19.09.1994 emis de Comisia Județeană Argeș.
La data de 18.03.2013 pârâtul R. M. D. a formulat întâmpinare, învederând instanței că în urma procesului de partaj i s-a atribuit suprafața de 3884 mp pe raza comunei Mihăești, în punctul „Niculești”, potrivit deciziei civile nr. 382/04.04.1995 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. 4070/1993, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2198/R/19.12.1994 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, suprafață ce nu este învecinată cu terenul reclamanților.
În susținerea cererii pârâtul a depus la dosar, în copie, încheierea din 13.05.1996 a Tribunalului Argeș și două schițe cadastrale.
Reclamanții prin cererea formulată la data de 27. 03.2013 învederează instanței că renunță la judecata cu pârâtul R. M. D., întrucât terenul acestuia nu se învecinează cu suprafața de teren a reclamanților, însă rămân în litigiu cu pârâta Vulpaș E. pentru servitute permanentă.
Cu privire la întâmpinarea formulată de pârâtă reclamanții au arătat că cele menționate nu concordă cu situația de fapt și de drept a proprietăților, că au încercat rezolvarea litigiului pe cale amiabilă însă au fost refuzați, că nu au existat două căi de acces ci una a fraților Mărgineni, unde în prezent se află casa și dependințele numitului Crîmpiță T., că la data cumpărării terenului în anul 2007 terenul era înfundat.
Prin rezoluția din 28.03.2013 fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, instanța a dispus fixarea primului termen de judecată la data de 19.04.2013, când se vor cita părțile.
Prin răspunsul la întâmpinarea cererea reconvenționale formulate de pârâtă, reclamanții au arătat că numiții R. I. M. autoarea pârâtei, G. Gh. E., M. I. F., R. F. și M. I. I., în urma actului de partaj frățesc din anul 1946 s-a stabilit ieșirea din indiviziune asupra imobilelor rămase de pe urma autorilor I. M. și E. M., iar în actul de partaj au stipulat în mod expres că toți moștenitorii se obligau să suporte reciproc trecerile cu produsele spre șoseaua principală, iar pe terenurile divizate din punctul „Nicolești” ale noilor moștenitori după 1946 s-a format o trecere frățească, ce a fost folosită în comun până când au fost preluate de fostul CAP Mihăești. După 1989 s-a făcut reconstituirea terenurilor, conform legilor fondului funciar, când din nou terenul s-au divizat prin moșteniri, dar nu s-a mai realizat vreo înțelegere privind căile de servitute, iar prin precontractul de vânzare cumpărare din 03.07.2007 vânzătorul s-a obligat să obțină atât pentru el cât și pentru reclamanți drum de servitute, întrucât terenurile nu aveau cale de acces spre calea publică, lucru ce nu a mai fost posibil, deoarece numitul D. E. a decedat la data de 08.02.2008.
În susținerea răspunsului reclamanții au depus la dosar, în copie, actul de partaj voluntar, din 15.08.1946, contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 03.06.2007, și o cerere de chemare în judecată din dosarul nr._ .
În ședința publică din data de 19.04.2013 instanța a luat act de renunțarea la judecată față de pârâtul R. D. M..
A fost numit expert pe ing. D. I., pentru efectuarea expertizei cu următoarele obiective: să pună în teren actele de proprietate ale părților; să stabilească dacă terenul proprietatea reclamanților are ieșire la calea publică, iar în situația în care este înfundat să propună o servitute de trecere cea mai puțin împovărătoare pentru fondul aservit; să calculeze contravaloarea despăgubirilor anuale cuvenite fondului aservit; să precizeze dacă mai există și alte posibilități de trecere prin alte proprietăți, în caz afirmativ să facă o comparație față de varianta propusă, expertiză depusă la dosar la data de 11.09.2013.
La data de 10.09.2013 reclamanții au depus o cerere învederând instanței că cele trei variante propuse de pârâtă pentru întocmirea raportului de expertiză tehnică încalcă prevederile Codului civil, creând mari probleme pentru realizarea lor sau este imposibil de realizat.
În susținerea cererii reclamanții au depus la dosar un set de planșe foto.
Părțile în proces au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică, depuse la data de 20.09.2013, fila 107, respectiv 25.09.2013, fila 109.
La data de 14.11.2013 a fost depusă la dosar completarea la raportul de expertiză tehnică.
În cauză a fost luat pârâtei interogatoriu și audiat martora A. M..
Reclamanții sunt proprietarii unui teren în suprafață de 5298 mp teren fânețe în punctul „La Nicolești”, tranzacție finalizată prin sentința civilă nr. 469/11.03.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpulung rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 568/23.02.2012 a Tribunalului Argeș dobândit în anul 2007 în baza unui precontract de vânzare cumpărare prin cumpărare de la numitul D. E..
La rândul său, pârâta Vulpaș E. a dobândit în baza Deciziei civile nr. 382 din 4 aprilie 1994 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. 4070/1993, definitivă și irevocabilă și a certificatului de moștenitor nr. 48 din 5 martie 2001 este proprietara terenului în suprafață de 2748,5 mp., dat de punctele 18-19-23-25-26-51-40-39-49-46-47-48-38-18.
Potrivit raportului de expertiză întocmit de către inginer expert D. I., depus la dosarul cauzei la data de 11 septembrie 2013 și completat la 14 noiembrie 2013, terenul aflat în proprietatea reclamanților este înfundat, el neavând ieșire la calea publică.
Martora A. M. ce a fost audiată în cauză în ședința publică din data de 15 noiembrie 2013 confirmat aceste aspecte, arătând că reclamanții nu au pe unde să iasă la calea publică, singurul loc prin care pot ieși fiind prin proprietatea pârâtei Vulpaș E..
Rezultă așadar că proprietatea reclamanților este loc înfundat, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 617 Cod civil, potrivit cărora” Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.”
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat fără dubiu că cea mai puțin împovărătoare cale de acces la drumul public este prin proprietatea pârâtei, motiv pentru care va fi omologată varianta a II a din raportul de expertiză completare întocmit de inginer expert D. I. materializată cu culoare galbenă pe schița de plan anexă la raportul de expertiză aflat la fila 129 dosar, respectiv pe suprafața de 287 m.p.. Această cale de trecere este cea mai scurtă și cea mai puțin împovărătoare, astfel că sunt respectate dispozițiile art. 617 al. 2 cod civil care prevăd că „Trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii”.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții E. GH. I. și E. D. și pârâta VULPAȘ E..
I. În apelul lor, reclamanții E. susțin că sentința este netemeinică și nelegală cu privire la soluția dată capătului de cerere vizând acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului aservit.
Conform completării raportului de expertiză întocmit de ing.D. I., drumul de trecere, în varianta II din această lucrare are suprafața de 287 mp (3 m lățime și 96 m lungime).
Prima instanță a fost în eroare cu privire la cuantumul lipsei de folosință atunci când i-a obligat pe reclamanți la plata sumei de 116 lei, în condițiile în care în cuprinsul raportului de expertiză inițial, suma era stabilită de expert la 58 lei.
Pe de altă parte și suma de 58 lei nu are fundamentare și suport legal, întrucât depășește cu mult prețul pieței locale, în raport de arenda pe un an pentru o suprafață de 1 ha teren fânețe. Această sumă depășește cu mult chiar și sumele care se plătesc anual ca impozit agricol la bugetul local.
Este o situație inadmisibilă și fără precedent, pentru că apelanții E. sunt puși în situația de a nu beneficia sau de a renunța la servitutea creată din cauza despăgubirilor nejustificat de mari, care sunt echivalente cu valoarea fânului pe care aceștia l-ar recolta de pe terenul în favoarea căruia au cerut stabilirea servituții de trecere.
II. În apelul său, pârâta Vulpaș E. susține că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru că proprietatea reclamanților E. se învecinează cu mai multe fonduri, care au ieșire la calea publică, respectiv cu terenurile proprietatea numiților C. T., S. N. și moștenitorii lui Papucioaia. Aceștia nu au fost chemați în judecată, situație în care este imposibil de stabilit servitutea de trecere.
Vechiul drum de acces pe proprietatea D. F., proprietate deținută în prezent de reclamantul E. I., este menționat în raportul de expertiză la varianta a 3 a, respectiv prin proprietatea M. V., actualmente proprietatea lui Crâmpița T..
Reclamanții E. au cumpărat o suprafață de 5298 mp de la D. E., însă acest teren făcea parte dintr-o proprietate mai veche, ce a aparținut inițial lui D. F.. Tot din proprietatea lui D. F., deține teren în suprafață de 5.000 mp și S. N..
Terenul reclamanților este loc înfundat din cauza partajării voluntare, fără a se crea o servitute de trecere prin acel act de partaj sau de vânzare cumpărare.
Totodată, reclamanții E. au luat act prin contractul de vânzare cumpărare din 03.06.2007 că terenul pe care îl cumpără nu are acces la calea publică.
Reclamanții se învecinează și cu R. D. M., pe care inițial l-au chemat în judecată, și pe al cărui teren se putea stabili în mod rezonabil o servitute de trecere, eventual conform variantei a-II-a din completarea la expertiza întocmită de ing.D. I..
De pe terenul reclamanților E. există 5 posibilități de acces la drumul comunal și atâta timp cât nu au fost chemați în judecată toți proprietarii fondurilor vecine, acțiunea este neîntemeiată potrivit art.617 alin.2 Cod civil.
Examinând actele dosarului și sentința apelată, tribunalul va reține:
Apelanții reclamanți E. GH. I. și E. D. sunt proprietarii unui teren în suprafață de 5.297 mp situat în pct.”Nicolești” așa cum rezultă din sentința civilă nr.469/11.03.2011 a Judecătoriei Câmpulung, rămasă irevocabilă prin decizia nr.568/2012 a Tribunalului Argeș (f.3-5).
Prin această hotărâre, care ține loc de act de vânzare cumpărare autentic, s-a constatat perfectată vânzarea intervenită la data de 03.06.2007 între reclamanții E. și vânzătorul D. E., cu privire la suprafața de 5.298 mp teren situat în pct.”Nicolești” ., cu vecinătățile: N – Valea Plopilor, S – C. T. și moștenitorii lui R., E – S. N. și moștenitorii lui Papucioaia, V – pădure proprietatea lui R. R. L. și pădure proprietatea lui P. Argeșel.
Apelanta pârâtă Vulpaș E. și fostul pârât R. D. M. au avut ca autori comuni pe R. I. și R. M., pe numele celei din urmă eliberându-se titlul de proprietate nr._/19.09.1994 (f.40).
Prin decizia civilă nr.382/04.04.1994 a Tribunalului Argeș, așa cum a fost îndreptată prin încheierea din 13.05.1996, apelanta pârâtă Vulpaș E. și pârâtul inițial R. D. M., alături de alți moștenitori, au ieșit din indiviziune după autorii R. I. și R. M. (f.30-37).
În lotul apelantei pârâte Vulpaș E. s-a inclus și terenul în suprafață de 2748,5 mp în pct.”Niculești”, iar în lotul fostului pârât R. D. M. s-a inclus și terenul în suprafață de 3884 mp în pct.”Niculești”.
La data de 11.08.2000, a decedat D. I., moștenitoare a autorilor R. I. și M., succesiunea sa fiind culeasă de apelanta pârâtă Vulpaș E. în calitate de legatar universal, conform certificatului de moștenitor nr.48/05.03.2001 (f.38).
La rândul ei, R. M., autoarea comună a apelantei pârâte Vulpaș E. și fostului pârât R. D. M., a ieșit din indiviziune cu privire la bunurile autorilor săi I. și E. M., conform actului de partaj voluntar (f.63-64).
Moștenitorii autorilor I. și E. M. s-au obligat prin actul de partaj voluntar să suporte reciproc, doar între ei, trecerea produselor spre șoseaua principală, pe terenurile pe care le stăpâneau (f.63 verso).
Expertul desemnat în cauză, ing.D. I. a identificat proprietățile părților în raport de actele depuse la dosar, dar și proprietățile vecine, cu terenurile părților, concluzionând că terenul apelanților reclamanți E. este loc înfundat (f.92-94 și 126-131).
Expertul a întocmit mai multe variante de delimitare și stabilire a servituții de trecere, iar prima instanță a omologat varianta a-II-a din completarea la raportul de expertiză, respectiv a stabilit servitutea de trecere pe un teren în suprafață de 287 mp, proprietatea exclusivă a apelantei pârâtei Vulpaș E. (f.129).
Potrivit art.617 alin.1 și 2 Cod civil, proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică, are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.
Trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii.
Conform art.618 alin.1 și 2 Cod civil, dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea.
Când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimțământul proprietarului fondului care are acces la calea publică și cu plata dublului despăgubirii.
Tribunalul reține că expertul D. I. a propus mai multe variante pentru stabilirea drumului de trecere, după cum urmează: a) varianta I în care servitutea grevează terenul apelantei Vulpaș E. dar și al fostului pârât R. D. M. (f.128); b) varianta II, omologată de instanță, în care servitutea în suprafață totală de 287 mp grevează exclusiv terenul apelantei Vulpaș E. (f.129); c) varianta III, în care servitutea grevează doar terenul vecinului M. V. (C. T.) – f.128; d) varianta IV în care drumul de trecere este stabilit prin proprietatea lui S. N. și R. D. M. (f.130); e) varianta V în care drumul de trecere străbate proprietățile lui S. N. și M. V. (f.131).
Apelanta pârâtă, așa cum rezultă din practicaua prezentei decizii și prin motivele de apel, ar fi fost de acord ca servitutea de trecere să fie stabilită în varianta I, atât pe terenul său cât și pe al lui R. D. M..
Tribunalul reține că această variantă este una echitabilă în condițiile în care proprietatea apelantei pârâte Vulpaș E. nu este împovărată excesiv, deoarece 137 mp din drumul de trecere se situează pe proprietatea lui R. M. D. iar 150 mp se situează pe proprietatea apelantei Vulpaș E..
În condițiile în care, apelanții reclamanți E. au renunțat însă la judecată față de pârâtul R. D. M. (f.73), o astfel de variantă nu este posibilă, întrucât s-ar încălca principiile contradictorialității și dreptului la apărare, pârâtul R. D. M. nefiind parte.
Tribunalul reține că terenul apelantei Vulpaș E. are o deschidere mică la drumul public, deoarece parte din această deschidere aparține proprietății C..
Din schițele anexă raportului de expertiză rezultă foarte clar că există mai multe variante de stabilire a drumului de trecere în favoarea fondului proprietatea apelanților E., care nu ar fi împovărătoare pentru fondurile aservite, însă niciuna dintre aceste variante nu poate fi aleasă de tribunal, pentru lipsa cadrului procesual subiectiv pasiv, respectiv pentru nechemarea în judecată a proprietarilor fondurilor vecine.
Cu privire la apelul reclamanților E. tribunalul reține:
Prima instanță i-a obligat pe apelanții reclamanți E. să plătească apelantei Vulpaș despăgubiri în sumă de 116 lei anual pentru lipsa de folosință a terenului aservit, fără a explica de unde provine și cum a fost determinată această sumă.
În acest sens, tribunalul reține că prin raportul de expertiză întocmit inițial de către D. I., acesta a stabilit contravaloarea lipsei de folosință anuală la suma de 58 lei (f.93), iar prin completarea lucrării (f.126-131), nu a mai indicat o altă valoare.
Urmează ca, în baza art.480 Cod pr.civilă coroborat cu art.617 Cod civil, apelurile formulate de reclamanții E. I. și E. D. și pârâta Vulpaș E. să fie admise, iar sentința să fie schimbată, în sensul că se va respinge atât acțiunea cât și cererea reconvențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de reclamanții E. GH. I. și E. D. domiciliați în ., județul Argeș și de pârâta VULPAȘ E. domiciliată în București . nr. 5, ., apt. 51, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 2201/29.11.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul R. D. M. domiciliat în București ., ., apt. 61, sector 1
Schimbă sentința în sensul că respinge acțiunea și cererea reconvențională.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 22.05.2014.
Președinte, C. D. | Judecător, A. M. P. | |
Grefier, M. L. |
red.C.D.
dact.C.E.C./8 exp.
17.06.2014.
jud.fond E.A.A.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 299/2014.... | Pretenţii. Decizia nr. 539/2014. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
