Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 347/2014. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 347/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 6032/280/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 347/2014

Ședința publică de la 12 Februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE MARIA POSTELNICESCU

Judecător M. B.

Judecător I. P.

Grefier F. G.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatoarea S. C. Nucleare P. împotriva sentinței civile nr. 5433/11.06.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată fiind . și având ca obiect contestație la executare + suspendare executare + întoarcere executare.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea.

TRIBUNALUL

Constată că prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 19.03.2013 sub nr._ contestatoarea REGIA AUTONOMA PENTRU ACTIVITATI NUCLEARE - S. C. NUCLEARE PITEȘTI a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu ..R.L. să dispună anularea în parte a formelor de executare silită întocmite în dosarul de executare nr. 812/E/2012 în ceea ce privește înființarea popririi asupra conturilor sucursalei, exonerarea sucursalei de la plata debitului și a cheltuielilor de executare pentru lipsa calității de debitor, suspendarea executării silite și întoarcerea executării silite.

În motivarea contestației contestatoarea a arătat că prin cererea de executare s-a dispus executarea silită prin înființarea popririi asupra conturilor Regiei Autonome pe Activități Nucleare cu sediul în Drobeta Turnu Severin debitor în titlul executor, executare extinsă în mod abuziv și a supra SCN Pitești doar pentru considerentul că este subunitate fără personalitate juridică în cadrul debitoarei RAAN Drobeta Turnu Severin .

A precizat contestatoarea că este sucursala RAAN Drobeta Turnu Severin însă executorul este în eroare deoarece titlul executoriu nu este opozabil subunității SCN Pitești, datoria stabilita prin titlul executoriu fiind numai în sarcina regiei și a uneia dintre sucursale.

Contestatoarea a arătat că S. Pitești deși nu are personalitate juridica are organe proprii de conducere, deține fonduri proprii, are buget de venituri și cheltuieli propriu, nr. de înregistrare în registrul comerțului propriu, desfășoară activități comerciale în nume propriu și răspunde pentru actele și faptele sale, neobligându-se în calitate de sucursală să execute obligațiile regiei și ale altei sucursale, astfel încât nu poate fi antrenata răspunderea sucursalei care nu are nicio legătura cu debitorul în cauză .

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacitații procesuale a contestatoarei întrucât este sucursala fără personalitate juridică.

În ședința publica din 11.06.2013 contestatoarea a precizat în mod clar faptul că s-a formulat contestația de către S. Cercetări Nucleare Pitești în nume propriu pentru apărarea intereselor sucursalei.

În ședința publica din 11.06.2013 instanța a pus în discuție excepția lipsei capacitați de folosința a contestatoarei invocata prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr.5433 din 11.06.2013 a Judecătoriei Pitești a fost respinsă contestația la executare pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele.

Prezenta contestație a fost formulata de către S. Cercetări Nucleare Pitești a Regiei Autonome pentru Activități Nucleare Drobeta Turnu Severin în nume propriu, iar nu în calitate de reprezentantă a regiei.

Prin decizia nr. 955/09.12.2009 regia a mandatat directorul SCN Pitești să reprezinte institutul în numele regiei în raporturile cu organele jurisdicționale.

În cauză, directorul SCN Pitești a formulat contestația în numele sucursalei, pentru apărarea unui drept propriu al sucursalei, ce nu coincide cu dreptul și interesul regiei, iar nu în numele regiei conform mandatului acordat prin decizia menționată.

Capacitatea procesuală reprezintă reflectarea pe plan procesual a capacitații civile din dreptul civil material, reprezentând acea parte a capacitații juridice a persoanei care constă în capacitatea de a avea și de a reprezenta drepturile civile și de a avea și a-și asuma obligații civile prin încheierea de acte juridice.

Potrivit dispozițiilor art. 41 din codul de procedură civilă orice persoana care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată. Asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecata ca pârâte daca au organe proprii de conducere.

Conform dispozițiilor art. 43 din Lg. Nr. 31/1990 sucursalele sunt dezmembraminte fără personalitate juridica ale societăților comerciale, având un patrimoniu propriu, un scop de sine stătător și organe proprii de conducere, precum și o anumita autonomie fața de societatea mamă.

În virtutea caracteristicilor lor și a actelor constitutive sau regulamentelor de organizare,. sucursalele pot avea anumite drepturi de reprezentare în raporturile cu terții, în virtutea unei delegări de atribuții de reprezentare date de directorul societății mamă.

Aceasta delegare și limitele ei trebuie să rezulte fie din actul constitutiv, fie dintr-un mandat dat separat.

Deci, capacitate de folosința și de exercițiu are societatea mama, ca persoana juridică, iar aceasta poate delega exercițiul drepturilor reprezentaților sucursalelor, pentru exercițiu și apărarea drepturilor și intereselor acestora, implicit ale persoanei juridice, societatea mamă.

În cauză, cererea de chemare în judecata a fost formulată de către sucursală în nume propriu, iar nu de către regie reprezentată prin sucursală, respectiv prin directorul sucursalei.

Mandatul cuprins în decizia nr. 955/2009 a fost acordat directorului sucursalei să reprezinte regia în raporturile cu organele jurisdicționale.

Acest mandat, de altfel, nici nu prezintă relevanța, atâta timp cat sucursala nu a acționat în calitate de reprezentant pentru apărarea unui drept al regiei, ci a acționat în nume propriu pentru apărarea unui drept propriu.

Mai mult decât atât, mandatul nu îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile art. 68 alin 1 C.pr.civ., nefiind acordat pentru exercițiul dreptului de chemare în judecata, aspect care, de asemenea, nu prezintă relevanța în raport de excepția invocată, însă a fost subliniat pentru a explica limitele mandatului invocat de contestatoare.

Art. 41 alin 2 C.pr.civ. conferă capacitatea procesuală societăților fără personalitate juridică doar în situația în care stau în proces în calitate de pârâte, evident daca au organe proprii de conducere.

Aceasta dispoziție legală este clara, neputând fi extinsă și la situația în care o societate fără personalitate juridică promovează o cerere de chemare în judecată.

Deci, societățile fără personalitate juridică pot sta în judecata numai în calitate de pârâte, nu și în calitate de reclamante, neprezentând relevanța juridică sub acest aspect faptul că au organe proprii de conducere, etc.

Pentru considerentele expuse, instanța va admite excepția lipsei capacitații de folosința și va respinge contestația la executare, inclusiv cererea de acordare a cheltuielilor de judecata.

În același timp instanța va lua act de declarația de renunțare la judecata cererilor având ca obiect suspendare executare și întoarcere executare, declarație efectuată de aceeași persoană care a promovat și cerere de chemare în judecata, respectiv de sucursala, respectându-se principiul simetriei.

Împotriva sentinței civile nr.5433/2013 a Judecătoriei Pitești a formulat recurs contestatoarea criticând-o pentru următoarele motive.

În mod greșit s-a reținut că reclamanta nu are capacitate de folosință procesuală fiind vorba despre regia Autonomă pentru activități Nucleare Drobeta Turnu Severin.

În motivarea recursului arată că în decizia nr. 955/2009 i s-a acordat mandat directorului SCN să reprezinte regia și drepturile acesteia. Pentru toate acestea se solicită admiterea recursului.

Instanța de fond a pronunțat corect când a reținut că recurenta este o sucursală fără personalitate juridică, ca urmare sucursala Cercetări Nucleare Pitești nu are capacitate procesuală activă, întrucât nu are patrimoniu propriu și nu are personalitate juridică proprie distinctă de acea a societății.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art.312 C.pr.civilă rap.la art. 403 C.pr.civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea S. C. Nucleare P. împotriva sentinței civile nr. 5433/11.06.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată fiind .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2014.

Președinte,

M. P.

Judecător,

M. B.

Judecător,

I. P.

Grefier,

F. G.

Red. M.B

Dact. NE/ 2 ex

20.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 347/2014. Tribunalul ARGEŞ