Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 319/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 319/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 4274/205/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2402/2015
Ședința publică de la 09 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE GABRIELA DIANA NĂSTASE
Judecător A. M.
Grefier E. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă . Group SA împotriva sentinței civile nr. 319/10.02.2015 pronunțată de Judecatoria Câmpulung în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Ș. L. V. având ca obiect cerere de valoare redusă – c/v onorariu avocat.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Instanța apreciază că se impune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Tribunalul ia act că prin cererea de apel nu se solicită probe noi și că intimatul-pârât Ș. L. V. nu a formulat întâmpinare în cauză.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 394 alin. 1 Cod Procedură Civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului formulat de apelanta-reclamantă . Group SA împotriva sentinței civile nr. 319/10.02.2015 pronunțată de Judecatoria Câmpulung în dosarul nr._ .
TRIBUNALUL
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub numărul_, la data de 04.12.2014, reclamanta S.C. O. V. Insurance Group S.A, a chemat în judecată pe pârâtul Ș. L. V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâtul să fie obligat la plata sumei de 2.526,18 lei reprezentând contravaloare onorariu avocațial, suportat de reclamantă în dosarul nr._/299/2011 al Judecătoriei Sector 1 București.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de la 28.02.2012 a fost soluționat de către Judecătoria Sector 1 București, dosarul nr._/299/2011 prin care instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. BCR Asigurări V. Insurance Group S.A.(în prezent S.C. O. V. Insurance Group S.A), în contradictoriu cu pârâtul Ș. L. V., obligându-l pe acesta să plătească reclamantei suma de 22.286,01 lei reprezentând contravaloare despăgubire și a dobânzii legale calculată cu privire la această suma, de la data de 22.07.2008 până la achitarea integrală și suma de 1.721,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
S-a mai arătat de către reclamantă că, pentru recuperarea debitului a apelat la serviciile unei societăți de avocatură pentru a-i reprezenta interesele în dosar, fapt ce justifică prezentul demers inițiat cu scopul obligării pârâtului, pe cale separată, la plata sumei de 2.526,18 lei reprezentând onorariul de avocat achitat în dosarul nr._/299/2011 al Judecătoriei Sector 1 București cu titlu de onorariu avocat, cu mențiunea că, hotărârea pronunțată a rămas definitivă și irevocabilă.
Cu privire la cheltuielile de judecată reprezentate de onorariul de avocat, reclamanta precizează că fundamentul juridic al acordării acestora este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”, fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de a repara prejudiciul cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.
Astfel, reclamanta apreciază îndeplinite toate condițiile impuse de art. 274 Cod de procedură civilă, pârâtul având o culpă procesuală evidentă, astfel cum rezultă din sentința nr.3497/28.02.2012 pronunțată în dosarul nr._/299/2011 de Judecătoria Sector 1 București.
Nu în ultimul rând, arată reclamanta că, a solicitat a fi avute în vedere și dispozițiile art. 31 din Legea nr. 51/1995 modificată, prin care se arată că: ”pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său”.
În drept au fost invocate disp. art. 274 N.C.P.C., art.1349 și ar.1523 alin.2 lit.e C.civ. și art.31 din Legea nr. 51/1995.
Prin sentința civilă nr. 319/10.02.2015 pronunțată de Judecatoria Câmpulung a fost respinsă cererea.
În considerentele sentinței se rețin următoarele:
Între reclamanta . Group SA în calitate de reclamantă/asigurător de răspundere civilă facultativă și pârâtul Ș. L. V. în calitate de pârât/persoană responsabilă, s-a desfășurat litigiul soluționat prin sentința nr. 3497/28.02.2012 pronunțată în dosarul nr._/299/2011 de Judecătoria Sector 1 București, prin care pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 22.286,01 lei reprezentând contravaloare despăgubire și a dobânzii legale calculată cu privire la această suma, de la data de 22.07.2008 până la achitarea integrală și suma de 1.721,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Temeiul acordării cheltuielilor de judecată conform articolului 274 și următoarele C.poc.civ, îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul și cuprind taxele de timbru și de procedură, plata expertizelor, despăgubirea martorului. Totodată, ele cuprind orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, cum sunt onorariile de avocat, dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a judecății.
Din conținutul sentinței civile nr. 3497/28.02.2012 pronunțată în dosarul nr._/299/2011 de Judecătoria Sector 1 București, nu rezultă că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.
Instanța de fond a fost investită de către reclamantă și cu un capăt de cerere privind plata sumelor avansate cu titlul de cheltuieli de judecată fără nici o altă precizare în privința provenienței acestora, solicitare pe care instanța a analizat-o și asupra căreia s-a pronunțat în baza actelor doveditoare atașate.
De altfel, din înscrisurile depuse de reclamantă la dosar nu rezultă în mod cert existența sumei de 2.526,18 lei reprezentând contravaloare onorariu avocațial, suportat de reclamantă în dosarul nr._/299/2011 al Judecătoriei Sector 1 București.
Impotriva sentintei civile nr.319/10.02.2015 a Judecatoriei P. a declarat apel reclamanta O. V. Insurance Group SA, criticand-o ca nelegala, dupa cum urmeaza:
Paratul datoreaza si suma de 2556,18 lei, suma stabilita in mod real si platita efectiv pentru solutionarea dosarului nr._/299/2011.
La data solutionarii irevocabile a cauzei amintite onorariul nu a fost achitat integral, fiind posibila solicitarea lui pe cale separata de la partea cazuta in pretentii. Nu poate fi retinuta opinia instantei de fond, cum ca onorariul trebuia achitat integral in timpul procesului, ceea ce interesand este ca respectivul onorariu era prevazut in contractul de asistenta juridica semnat anterior declansarii procesului.
Dispozitiile art.452 N.C.pr.civ. nu sunt aplicabile, dosarul in care au fost efectuate cheltuielile de judecata judecandu-se poptrivit vechiului Cod.
Creanta solicitata este certa, onorariul fiind achitat in doua transe: suma de 2399,13 lei la data de 15.02.2012, iar diferenta in cuantum de 127,05 lei a fost calculata si achitata ulterior, pentru dobanda legala scursa pana la data ramanerii irevocabile a sentintei pronuntata in dosarul nr._/299/2011, cum reiese din extrasul de cont nr.735/19.11.2014 si anexe sale.
Suma solicitata nu reprezinta cheltuieli voluptorii, contractul prevazand ca onorariul reprezinta 7%+TVA din debitul solicitat, debitul incluzand si dobanda .
Nu exista autoritate de lucru judecat, intrucat suma solicitata in prezent nu a facut obiectul vreunei cereri in dosarul nr._/299/2011.
Nu se poate retine ca onorariul are un caracter discretionar sau arbitrar, fiind clar stabilit prin contract. Aceasta suma reprezinta cheltuieli reale, rezonabile, la aprecirea caracterului rezonabil trebuind a se avea in vedere natura activitatii prestate de avocat (dosarul s-a solutionat in 2 termene, activitatea avocatului reflectandu-se si in castigarea procesului .), complexitatea dosarului (o analiza complexa de drept), riscul implicat de existenta litigiului, cuantumul pretentiilor fiind de aproximativ_ lei, reputatia avocatului.
In drept, au fost invocate disp. art.466, 468, 470, 471, 477-482 C.pr.civ., art.453 C.pr.civ., art.1349 si 1523 C.civ., art.31 din Legea nr.51/1995.
Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul considera, raportat la criticile invocate, ca apelul nu este fondat.
Astfel, contrar celor retinute de prima instanta, imprejurarea ca . solicita obligarea partii adverse la plata cheltuielilor de judecata constatand in taxa de timbru si timbru judiciar nu echivaleaza cu pierderea dreptului partii la a solicita ulterior, pe cale separata, si a altor cheltuieli de judecata ocazionate de respectivul litigiu, in absenta unei manifestari clare si neechivoce in sensul renuntarii la dreptul de a solicita respectivele sume de la cel cazut in pretentii. Nu exista nicio dispozitie legala care sa oblige o parte ca, . situatie, sa precizeze expres in fata instantei de judecata ca va recupera restul cheltuielilor de judecata pe cale separata.
Prin urmare, in conditiile in care, asa cum reiese din cuprinsul sentintei civile nr.3497/28.02.2012 a Judecatoriei Sector 1 Bucuresti (dosar nr._/288/2011), reclamanta BCR Asigurari V. Insurance Group SA (devenita O. V. Insurance) a solicitat la acel moment doar cheltuielile de judecata constand in taxa judiciara de timbru achitata, nu exista nici un impediment pentru a solicita ulterior, separat, si cheltuielile de judecata constand in onorariul achitat avocatului care a prestat activitati de asistenta juridica in respectivul litigiu.
Admiterea unor astfel de pretentii este conditionata insa de dovedirea de catre reclamanta, potrivit art.249 N.C.pr.civ., a conditiilor angajarii raspunderii civile delictuale, art.274 vechiul C.pr.civ. si art.453 N. C.pr.civ. reprezentand doar aplicatii in plan procesual a principiilor acestei raspunderi civile.
Or, desi sarcina probei ii revine, apelanta-reclamanta nu a facut dovada imprejurarii ca in dosarul nr._/299/2011 a fost reprezentata conventional de avocati apartinand SCA C.&Asociatii, societate care a incasat de la reclamanta suma solicitata in prezent. Este adevarat ca, potrivit contractului de asistenta juridica nr._/16.12.2010, valabil pana la data de 1.01.2012, SCA C.&Asociatii si-a sumat obligati de a asista si reprezenta juridic BCR Asigurari, potrivit celor detaliate la art.1, dar dovada prestarii efective a unor astfel de activitati trebuie sa rezulte din actele de procedura efectuate in fiecare cauza in parte. Or, in sentinta pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti nu se precizeaza numele aparatorului reclamantei, iar alte probe din care sa rezulte ca societatea de avocati mentionata a reprezentat-o pe reclamanta in cauza respectiva nu au fost administrate.
Pe de alta parte, in conditiile in care reclamanta a dorit sa asigure confidentialitatea clauzelor inserate in contractul de asistenta, hasurand cu negru toate mentiunile privind cuantumul onorariului stabilit pentru fiecare categorie de activitate in parte, tribunalul nu poate verifica modul de stabilire a onorariului achitat de reclamanta si solicitat in prezent de la parat. Se observa in acest sens ca s-au stabilit onorarii distinct in functie de valoarea pretentiilor deduse judecatii (art.2.1), precum si in functie de numarul de dosare inregistrate, fara a se putea verifica concret in ce categorie de litigii se incadra cererea ce a format obiectul dosarului nr._/299/2011 si daca suma achitata cu titlu de onorariu a fost calculata potrivit contractului.
In aceste conditii, tribunalul nu poate aprecia ca suma solicitata ca si cheltuieli de judecata-onorariu de avocat are un caracter real, in sensul jurisprudentei CEDO, nefacandu-se dovada certa ca plata acestei sume a fost efectiv impusa de promovarea si sustinerea dosarului nr._/299/2011 si stabilita potrivit clauzelor contractului de asistenta juridica.
Pentru aceste considerente, tribunalul apreciaza solutia primei instante ca fiind legala si temeinica, neimpunandu-se analizarea conditiilor privind rezonabilitatea sumei solicitata ca si cheltuieli de judecata.
Prin urmare, urmeaza ca, in temeiul art.480 C.pr.civ., sa fie respins apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A, cu sediul în București, ..51, sector 1, cu sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Societatea Civilă de Avocați „C. & Asociații” cu sediul în București, str. ., ., Mezanin, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 319/10.02.2015 pronunțată de Judecatoria Câmpulung în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Ș. L. V., domiciliat în comuna Aninoasa . Argeș, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2015.
Președinte, G. D. N. | Judecător, A. M. | |
Grefier, E. N. |
red.A.M./18.09.2015
dact.C.E.C./4 exp.
← Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 2714/2015. Tribunalul ARGEŞ | Contestaţie la executare. Hotărâre din 22-09-2015, Tribunalul... → |
---|