Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 835/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 835/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 933/828/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA nr. 835
Ședința publică de la 18 martie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE V. R.
Judecător A. D. D.
Grefier C. G.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de apelanta -petentă B. M. împotriva sentinței civile nr. 942/29.09.2014 pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr._, având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelanta, prezentă personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul cauzei si stadiul de soluționare a cererii, după care:
Apelanta depune note scrise și precizează, la interpelarea tribunalului, că nu mai are alte cereri prealabile de formulat.
Tribunalul dispune rectificarea mențiunilor privind obiectul litigiului, respectiv din „hotărâre care sa tina loc de act autentic” în „ plângere împotriva încheierii de carte funciară”.
Apelanta depune note scrise și solicită introducerea în cauză a CLFF Rătești și a CJFF Argeș, deoarece eroarea cu privire la datele imobilului în litigiu le aparține acestor instituții.
Tribunalul respinge ca inadmisibilă solicitarea apelantei de introducere în cauză a C.L.F.F. Rătești și a C.J.F.F. Argeș, având în vedere dispozitiile art. 458, art.471, art. 475 și art.478 alin.1 NCPC, potrivit cărora în apel nu se poate modifica cadrul procesual stabilit în fața instanței de fond, împrejurare față de care, cum, prin cererea de chemare în judecată aceste persoane juridice nu au fost chemate în calitate de pârâte, hotărârea atacată nefiind pronunțată în contradictoriu cu acestea, nu pot avea calitatea de intimate în apelul formulat de petentă.
Apelanta precizează, la interpelarea tribunalului, că nu mai are alte cereri de formulat și nici probe noi de administrat sau de solicitat.
În raport de această împrejurare, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelanta solicită admiterea apelului așa acum a fost formulat, urmând a se dispune modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii plângerii și rectificării în cartea funciară a erorii cu privire la datele imobilului în litigiu.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Constată că la data de 09.07.2014 a fost înaintată spre soluționare de către Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Topoloveni plângerea formulată de petenta B. M. împotriva încheierii registratorului șef nr.4846/17.06.2014 și a încheierii nr.2487/02.04.2014 emisă de către O.C.P.I - B.C.P.I Topoloveni.
În motivarea plângerii, petenta arată că este proprietara imobilului în suprafață de_ mp, teren situat în . pentru care au fost executate lucrările de cadastru astfel încât nu se justifică soluția adoptată prin încheierile anterior menționate ,emise de O.C.P.I.- B.C.P.I. Topoloveni pentru motivul invocat în sensul neconcordanței între . de proprietate nr.171/30.11.2006, față de . planul cadastral.
Se invocă împrejurarea că răspunderea pentru eroarea în ceea ce privește tarlaua și . Primăriei Rătești, situație în care nu se justifică soluția adoptată față de cererea de înscriere a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de_ mp. situat în ..
În vederea soluționării cauzei s-a atașat dosarul încheierilor nr. 4847/17.06.2014 și 2487/02.04.2014 ( filele 2-41) și adeverința nr. 2695/12.05.2014 emisă de Primăria comunei Rătești (fila 53).
Prin sentința civilă nr. 942/29.09.2014 pronunțată de Judecătoria Topoloveni a fost respinsă plângerea, reținându-se în considerente următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.2487/02.04.2014 petenta B. M. (L.) a solicitat recepția documentației cadastrale și intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară a unității administrativ teritoriale pentru suprafața de_ mp teren extravilan situat pe raza localității Rătești, județul Argeș, justificând solicitarea pe baza titlului de proprietate nr.171/30.11.2006, adeverința nr. 1030/13.03.2014 emisă de Comisia Locală de Fond Funciar a comunei T., certificat de atestare fiscală și documentația tehnică de cadastru.
Actele cadastrale executate de către S.C. Grafic Map Land SRL evidențiază existența unor neconcordanțe pentru suprafața de teren a cărui intabulare se solicită, în ceea ce privește tarlaua și . proprietate, respectiv . cu următoarele vecinătăți: N- rezerva A.D.S., E- drum exploatare, S-P. E., V-drum exploatare și cele din planul cadastral și actele anexate ce evidențiază amplasamentul imobilului în . vecinătăți: N- S. I., S- P. E., E- drum, V-drum (filele 28-35).
Aceste aspecte au fost reținute și în cuprinsul încheierii de respingere nr.2487/02.04.2014 potrivit căreia executantului S.C. Grafic Map Land SRl i s-a acordat un termen de 5 zile lucrătoare pentru remedierea dosarului în privința neconcordanțelor constatate (fila 11 și urm.).
Întrucât obligațiile prevăzute în referatul de completare nu au fost soluționate în termenul stabilit, s-a dispus respingerea cererii cu privire la recepția documentației cadastrale și înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară pentru imobilul compus din_ mp. teren arabil extravilan situat în ..
Respingerea cererii de recepție a documentației cadastrale s-a întemeiat pe disp.art.10 alin.4 din Ordinul nr.634/2006, conform cărora dacă documentația cadastrală nu a fost avizată tehnic, cererea se respinge întrucât înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară nu se poate realiza decât dacă imobilului i s-a alocat nr. cadastral, iar în speță documentația nu a fost avizată și nu a fost îndeplinită condiția prevăzută de dispozițiile legale referitoare la alocarea numărului cadastral pentru imobilul în litigiu.
Împotriva încheierii de respingere nr.2487/02.04.2014 petentul a formulat cerere de reexaminare la registratorul șef din cadrul oficiului teritorial, respinsă prin încheierea nr.4846/17.06.2014 pentru aceleași motive (fila 6).
S-a reținut că, pentru imobilul al cărui drept de proprietate se solicită recepționarea documentației cadastrale și intabularea dreptului de proprietate, nu au fost depuse acte de proprietate, titlul de proprietate anexat vizează un imobil teren care are un alt amplasament decât cel din documentația tehnică depusă la dosar. În acest sens, s-a precizat că în titlul de proprietate nr.171/2006 eliberat de Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, terenul în suprafață de_ mp. arabil extravilan apare ca fiind situat în . în planul cadastral UAT Rătești privind amplasamentul imobilului și documentația tehnică de cadastru, imobilul apare ca fiind situat în . a exista posibilitatea corectării actelor de proprietate la momentul soluționării cererii de reexaminare în cazul în care actele de proprietate nu sunt în concordanță cu situația reală.
Se precizează că potrivit disp.art.21 al.1 lit.a din Legea 7/1996 în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții: este încheiat cu respectarea formelor descrise de lege. În același sens disp.art.888 cod civil prevăd că înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial a hotărârii judecătorești a certificatului de moștenitor sau în baza unui alt act emis de autoritățile administrative în cazurile în care legea prevede aceasta.
În motivarea încheierii de respingere, se arată că documentația de cadastru nu a fost avizată, imobilului nu i s-a acordat nr. cadastral, nefiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de disp. art.29 al.1 lit.c din Legea 7/1996, astfel încât registratorul nu poate dispune intabularea dreptului de proprietate pentru imobilul ce a făcut obiectul cererii.
În analiza legalității actelor contestate de către petentă în prezenta procedură judiciară, instanța se va raporta la dispozițiile art.30 al.1 din Legea 7/1996.
Conform normelor legale anterior menționate, dacă registratorul constată că actele depuse în justificarea cererii de înscriere nu întrunesc condițiile de formă cerute de lege pentru validitatea sa, cererea se respinge printr-o încheiere motivată.
Este tocmai situația ce se circumscrie speței de față întrucât actele depuse în susținerea cererii adresate de către petentă O.C.P.I - B.C.P.I Topoloveni, evidențiază deficiențe la documentația cadastrală, respectiv neconcordanțe între datele imobilului în suprafață de_ mp, astfel cum sunt înscrise în titlul de proprietate - TP nr.171/2006, respectiv . și cele ale imobilului din planul de amplasament și delimitare, respectiv ., context în care încheierea nr.2487/22.04.2014 și 4846/18.06.2014 au fost legal emise, plângerea fiind neîntemeiată sub acest aspect.
În același sens, este de evidențiat că, nici registratorul de carte funciară, nici registratorul șef și nici judecătorul sesizat cu plângerea împotriva încheierii de carte funciară prin care s-a respins cererea de intabulare, nu pot aprecia în sensul existenței unei erori materiale în ceea ce privește amplasamentul terenului conform actului de proprietate în baza căruia se solicită înscrierea și nici nu o pot corecta în această procedură judiciară, fiind necesar ca în prealabil eroarea existentă să fie îndreptată cu respectarea dispozițiilor ce reglementează în materie, conform Legii nr.18/1991.
Sub acest aspect, instanța a reținut că nu se poate da eficiență juridică adeverinței nr.2679/12.05.2014 eliberată de Primăria comunei Rătești privind evidențierea eronată a amplasamentului terenului în suprafață de_ mp în cuprinsul titlului de proprietate nr.171/30.11.2006, întrucât pentru remedierea acestor eventuale erori materiale, dispozițiile legale prevăd o procedură specială, reglementată de legile fondului funciar.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat ca inadmisibilă solicitarea petentei referitoare la rectificarea/modificarea titlului de proprietate nr.171/1996 în scopul aducerii în concordanță a înscrierilor din titlu cu situația reală a imobilului.
Un astfel de demers procesual are caracter contencios și poate fi promovat doar într-o procedură contencioasă, contradictorie, prin chemarea în judecată a Comisiei Locale de Fond Funciar Rătești și a Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș, emitentul actului a cărui modificare se solicită, fiind cert că plângerea dedusă judecății și cererea în rectificarea titlului de proprietate se judecă după reguli de drept substanțial și procedural diferite.
Împotriva sentinței civile nr. 942/29.09.2014 pronunțată de Judecătoria Topoloveni a declarat apel petenta B. M., prin care a arătat că neconcordanța între numărul de . actele de proprietate și cel din planul cadastral este datorată culpei aparținând Primăriei Rătești și Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș, astfel încât solicită înlăturarea acestei erori în vederea intabulării și înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară.
Analizând sentința civilă apelată prin prisma criticilor formulate, având în vedere și efectul devolutiv al apelului, stabilit prin art.476 Cod pr.civilă, tribunalul, raportat la probele administrate în cauză, apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
Având în vedere că între mențiunile existente în cuprinsul titlului de proprietate nr.171/30.11.2006 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor și cele din planul cadastral cu privire la numărul tarlalei și al parcelei, referitoare la imobilul teren extravilan arabil în suprafață de 76.900 m.p. situat în ., există neconcordanțe (T89, P539 față de T90, P541), tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a procedat la respingerea plângerii formulate de petentă, pe motiv că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru intabularea dreptului de proprietate al acesteia.
Totodată, tribunalul constată că, prin intermediul căii procesuale a plângerii împotriva încheierii de carte funciară, nu se poate obține modificarea titlului său de proprietate, în sensul menționării corecte a numărului tarlalei și parcelei pe care petenta ar fi dobândit-o în urma repoziționării trenurilor, astfel cum se susține prin adeverința nr.1030/13.03.2014 emisă de Primăria T.-Comisia de Fond Funciar.
Astfel cum a subliniat și prima instanță, se impune ca petenta să demareze procedurile stabilite de legile fondului funciar, în temeiul cărora i s-a eliberat titlul de proprietate, în vederea corectării acestuia, și, ulterior, să se adreseze Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș-Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Topoloveni, în vederea intabulării dreptului său de proprietate.
Pentru aceste considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art.480 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge apelul declarat de petentă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul formulat de apelanta-petentă B. M., domiciliată în Pitești, ., ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr. 942/29.09.2014 pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr._, ca nefondat .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 18 martie 2015, la Tribunalul Argeș –Secția Civilă.
Președinte, Judecător,
V. R. A. D. D.
Grefier,
C. G.
red.R.V.
dact. R.V./4 exp.-17.04.2015
← Partaj judiciar. Decizia nr. 834/2015. Tribunalul ARGEŞ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 839/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
---|