Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 129/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 129/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 1984/828/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 129/2015
Ședința camerei de consiliu de la 21 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător G. D. N.
Grefier G. G.
S-a luat în examinare pentru soluționare, apelul formulat de creditoarea C. N. DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. DIRECTIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCURESTI PRIN REPREZ. LEGAL, împotriva încheierii din data de 13.11.2014 pronunțată de Judecatoria Topoloveni în dosarul nr._, având ca obiect „încuviințare executare silită”.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Tribunalul lasă cauza la a doua strigare pentru dezbateri în contradictoriu, conform art.104 alin.11-13 din R.O.I. al instanțelor judecătoresti (H.C.S.M. 387/2005).
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu la a doua strigare au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Tribunalul constată că s-a solicitat judecata cauzei în lipsa.
Tribunalul raportat la dispozițiile art.665 alin.6 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data formulării cererii de executare silită, constată că are calitate procesuală în apel, doar creditoarea.
Tribunalul văzând dispozițiile art.534 alin.1 din Codul de procedură civilă, constată că judecata apelului se face în camera de consiliu, procedura având caracter necontencios.
Tribunalul constată că apelanta nu solicită încuviințarea de probe noi în apel și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față,
Constată că, la data de 22.10.2014, Biroul Executorului Judecătoresc P. A. R. a solicitat în temeiul disp. art.665 din codul de procedură civilă încuviințarea executării silite în temeiul titlului executoriu – proces verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 19.12.2011 pentru suma de 28 euro (la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării) la care se adaugă cheltuielile de executare și onorariul executorului.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru.
Prin încheierea de ședință din data de 13.11.2014 pronunțată de Judecatoria Topoloveni s-a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA - DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI BUCURESTI, în contradictoriu cu debitorul CIRCIUMARU O. M. .
Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, prin cererea formulată la Biroul Executorului Judecătoresc P. A. R. creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania SA-Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului CIRCIUMARU O. M. prin toate formele de executare potrivit titlului executoriu proces verbal de constatare a contravenției R11 nr._ încheiat la data de 19.12.2011pentru suma de 28 euro ( la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării) la care se adaugă cheltuielile de executare și onorariul executorului .
Prin încheierea din data de 14.10.2014, Biroul Executorului Judecătoresc P. A. a dispus admiterea și înregistrarea cererii de executare silită formulată de creditoare (fila 3 a dosarului).
Instanța a reținut că, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr_ încheiat la data de 19.12.2011 de intimată, debitorul a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională și a fost obligat să achite și tariful de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, în vigoare la acel moment.
Prin Legea nr. 144/2012 a fost abrogat articolul 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea debitoarei la plata tarifului de despăgubire, creanță a cărei executare se solicită a fi încuviințată.
Potrivit art. 665 alin. 5 pct. 7 Cod procedură civilă, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite dacă există alte impedimente prevăzute de lege.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Potrivit principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale, instanța apreciază că debitorul nu mai poate fi tras la răspundere contravențională sau la o altă răspundere juridică derivată din săvârșirea contravenției respective.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus reținute, în temeiul art. 665 alin. 5 pct. 7 Cod procedură civilă, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de încuviințare a executării silite.
Impotriva incheierii din data de 13.11.2014 a declarat apel, in termen legal, creditoarea CNADNR, criticand-o ca nelegala si netemeinica pentru urmatoarele motive:
Potrivit Legii nr.144/2012, tarifele de despagubire prevazute de OG nr.15/2002 aplicate si contestate in instanta pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi se anuleaza. Prin urmare, legiuitorul a avut in vedere doar acele procese-verbale contestate in instanta, norma producand efecte favorabile doar pentru contravenientii ce au formulat plangere. Raportat la principiul „daca legea nu distinge, nici legiuitorul nu trebuie sa interpreteze”, s-a sustinut ca Legea nr.144/2012 nu isi gaseste aplicabilitatea in cauza de fata.
Obligativitatea achitarii si a unei sume cu titlu de despagubire, alaturi de amenda contraventionala, a fost prevazuta de OG nr.15/2002, in forma anterioara Legii nr.144/2012, disp. art.8 alin.3 din OG nr.15/2002 fiind apreciate ca fiind constitutionale prin decizia Curtii Constitutionale nr.57/2012.
In plus, procedura de incuviintare a executarii silite este o procedura necontencioasa, aspecte precum nelegalitatea titlului executoriu, prescrierea dreptului de a cere executarea silita si altele asemenea neputand fi verificate in aceasta faza.
In masura in care inscrisul invocat reprezinta titlu executoriu, raportat si la disp. art.5 din Legea nr.76/2012, cererea creditoarei trebuia admisa.
In drept, au fost invocate disp. art.665 alin.6, art.466 si urm. C.pr.civ.
S-a solicitat judecarea apelului in lipsa apelantei, facandu-se dovada achitarii taxei judiciare de timbru in cuantum de 20 lei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul considera, raportat la motivele invocate si disp. art.477 si 478 C.pr.civ., ca apelul este fondat.
Astfel, tribunalul constata ca instanta de fond a fost investita cu o cerere de incuviintare a executarii silite, fiind necesar a se analiza in ce masura sunt intrunite conditiile art.665 C.pr.civ.
Or, potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de contravenție, neatacat în termenul prev. de art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea, constituie titlu executoriu, fără vreo formalitate, iar dispozitiile Cartii a V-a a C.pr.civ. nu exclud aceste inscrisuri de la procedura incuviintarii executarii silite.
Astfel, tribunalul considera ca sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 37 din OG 2/2001, în sensul că procesele-verbale de contraventie invocate sunt titluri executorii prin neatacarea in termen. De asemenea, cererea a fost adresata unui executor judecatoresc competent teritorial, iar termenul de prescriptie a executarii silite nu s-a implinit la data sesizarii executorului.
Cat priveste cerinta impusa de art.662 si 665 alin.5 pct.4 C.pr.civ., respectiv existenta unei creante certe, lichide si exigibile, tribunalul constata ca tariful de despagubire prevazut de art.8 alin.3 din OG nr.15/2002, in vigoare la data incheierii proceselor-verbale de contraventie invocate ca si titluri executorii, reprezinta o astfel de creanta, procesele-verbale avand forta executorie in integralitate, conform art.10 din OG nr.15/2002 raportat la art.37 din OG nr.2/2001.
Imprejurarea ca, prin Legea nr.144/2012, norma privind plata tarifului de despagubire a fost abrogata, iar potrivit art. II din Lege, “tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.", nu intereseaza in prezenta cauza.
Astfel, pe de o parte, discutarea efectelor juridice ale Legii nr.144/2012 este incompatibila cu procedura necontencioasa a incuviintarii executarii silite, solutionarea cererii creditorului facandu-se fara citarea partii. Retinand incidenta legii contraventionale mai favorabile, in conditiile in care partea interesata nu a avut cunostinta despre invocarea din oficiu a acestei probleme, instanta de executare a incalcat in mod grav atat principiul contradictorialitatii, cat mai ales dreptul la aparare al partii, depasind limitele investirii sale. O astfel de problema poate fi analizata eventual . executare, dupa citarea partilor si punerea in discutie a acestui impediment la executare.
Pe de alta parte, dispozitiile art.II din Legea nr.144/2012 sunt clare si neechivoce. Anularea tarifelor de despagubire are loc doar in masura in care procesele-verbale de contraventie prin care au fost aplicate au fost contestate de catre contravenient. Cum norma in discutie a fost declarata de catre Curtea Constitutionala, in mai multe ocazii, ca fiind conforma cu legea fundamentala ( e.g. decizia nr.385/2013, decizia nr.386/2014), extinderea ei si la alte situatii este in mod evident nelegala, legiferarea neintrand in sfera de competenta a judecatorului.
Debitorul este in masura sa invoce anularea tarifelor, ca urmare a contestarii in termen a proceselor-verbale de contraventie, dovada faptului pozitiv al exercitarii caii de atac fiind in sarcina sa, insa doar . executare, ce se solutioneaza in procedura contencioasa, potrivit art.711 si urm. C.pr.civ.
In consecinta, retinand ca instanta de fond a facut o gresita aplicare si interpretare a art.665 alin.5 C.pr.civ. cu referire la Legea nr.144/2012, urmeaza a se aprecia cererea creditoarei ca intemeiata, în temeiul art. 665 alin. 2 și 3 din C.pr.civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul și va schimba încheierea din 13.11.2014, în sensul că va încuviința executarea silită impotriva debitorului C. O. M., în temeiul titlului executoriu - proces-verbal de constatare a contravenției . R11 nr._/19.12.2011 întocmit de CNADNR, pentru recuperarea creanței în cuantum de 28,00 euro și a cheltuielilor de executare.
Creditoarea va fi autorizată să treacă la executarea silită a obligației stabilită în sarcina debitorului C. O. M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de creditoarea C. N. DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. DIRECTIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCURESTI cu sediul în București, sector 6, .. 401A, împotriva încheierii din data de 13.11.2014 pronunțată de Judecatoria Topoloveni în dosarul nr._ ,intimat fiind debitorul C. O. M. domiciliat în Topoloveni, ., jud. Argeș.
Schimbă încheierea, în sensul că admite cererea.
Încuviințează executarea silită, prin toate modalitatile de executare, în temeiul titlului executoriu- proces-verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12.2011 întocmit de CNADNR, pentru recuperarea creanței în cuantum de 28,00 euro, în echivalent în lei, și a cheltuielilor de executare.
Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligației stabilită în sarcina debitorului C. O. M..
Face aplicarea art. 665 alin. 7 Cod procedură civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2015.
Președinte, A. M. | Judecător, G. D. N. | |
Grefier, G. G. |
Red. G.D.N.
Tehn D.T./ 4 .ex
03.02.2015
Jud fond L.E.
"Noi, Președintele României,
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlurile executorii - procese-verbale de constatare a contravenției . nr._/19.12.2011 întocmit de CNADNR, pentru recuperarea creanței în cuantum de 28,00 euro, în echivalent în lei.
Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii.”
P., Grefier,
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1224/2015. Tribunalul ARGEŞ | Pretenţii. Decizia nr. 63/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
---|