Cerere necontencioasă. Decizia nr. 70/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 70/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 3929/205/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 70/2015
Ședința din camera de consiliu de la 14 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. D. A.
Judecător R. V.
Grefier F. G.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de creditoarea S.C. E. K. România S.R.L. împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 14.11.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, având ca obiect cerere necontencioasă investire cu formulă executorie.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul constată că prin cererea de apel apelanta-creditoare nu a înțeles să solicite probe suplimentare în dovedirea susținerilor sale, motiv pentru care constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționarea apelului.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung la data de 10.11.2014 sub nr._ creditoarea . SRL, cu sediul în București, .. 10A, clădirea C3, ., CUI_ și sediul procedural ales în Municipiul Pitești, ., ., județul Argeș a solicitat investirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/09.10.2007.
Prin încheierea pronunțată la data de 14.11.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung a fost respinsă cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea . SRL în contradictoriu cu debitorul M. G..
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 11.11.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung a fost respinsă cererea formulată de creditoare, reținându-se că la data de 09.10.2007 între creditoarea BRD Finance IFN S.A. și debitorul M. G. s-a încheiat contractul de credit nr._/09.10.2007, prin care a fost acordat debitorului un împrumut în sumă de 5048,64 lei, cu dobânda și comisioanele prevăzute în contract.
Prin contractul de cesiune de creanțe nr. 4/01.06.2011 creditoarea B.R.D. Finance IFN S.A. a cedat către E. K. România S.R.L. creanțele pe care le deținea împotriva unor debitori, printre aceștia numărându-se și debitorul M. G., fapt atestat de înscrisul aflat la fila 11 dosar.
În conformitate cu dispozițiile art. 1393 din vechiul cod civil “Cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea.
Același efect va avea acceptarea cesiunii făcută de debitor într-un act autentic.”
Raportat la acest text de lege, pentru ca cesiunea de creanță să producă efecte față de debitorul cedat, acestuia trebuie să-i fie notificată cesiunea de creanță sau să accepte această cesiune printr-un act autentic.
Notificarea cesiunii de creanță este așadar o procedură prealabilă demarării executării silite, în conformitate cu dispozițiile art. 1393 Cod civil, act normativ în vigoare la data încheierii contractului.
Cesiunea de creanță realizată de către S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L .a fost înregistrată în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, potrivit dovezilor atașate la dosar, fiindu-i transmisă calitatea de creditoare a debitorului.
Cu toate că cesiunea de creanță își produce efectele între cedent și cesionar, din momentul încheierii contractului de cesiune, pentru ca debitorul să poată fi obligat la plată se impune, potrivit textului de lege mai sus menționat, să-i fie adusă la cunoștință persoana noului creditor și clauzele esențiale ale contractului de cesiune.
Practic, întrucât este considerat a fi un terț față de contractul de cesiune, debitorul cedat poate sa ignore acest contract până în momentul îndeplinirii formalităților prevăzute de art. 1393 Cod civil, chiar dacă se poate afirma că debitorul ar fi aflat indirect despre acest contract.
Conform dispozițiilor art.640 ind.1 Cod procedură civilă, „titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie”.
Titlul executoriu invocat de creditoare îl reprezintă contractului de credit_/09.10.2007 încheiat între creditoarea B.R.D. Finance IFN S.A și debitorul M. G. .
Învestită cu soluționarea cererii creditorului în acest sens, instanța trebuie să verifice dacă înscrisul îndeplinește cerința de a fi învestit cu formulă executorie, deci dacă sunt îndeplinite cazurile „anume prevăzute de lege” (art. 640 ind. 1 alin. 3 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr. 138/2014), și respectiv, dacă urmărirea se va face pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Titularul cererii de învestire este persoana fizică sau juridică care face dovada că are calitatea de creditor și are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului său.
În cauză petiționara S.C. E. K. România S.R.L. și-a dovedit calitatea de cesionar, dar nu și pe aceea de creditor al debitorului, întrucât aceasta nu a făcut dovada notificării cesiunii către debitor pentru a putea lua locul creditorului de la care a cesionat cesiunea, în conformitate cu dispozițiile art. 1393 Cod civil vechi (1578 Noul Cod civil).
Împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 14.11.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung a declarat apel creditoarea S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L., prin care a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de învestire cu formula executorie a contractului de credit_/09.10.2007, încheiat între creditoarea B.R.D. Finance IFN S.A și debitorul M. G..
În motivarea apelului, creditoarea a arătat că învestirea cu formula executorie nu implică în mod direct realizarea creanței pe calea executării silite, ci doar constatarea faptului că respectivul contract de credit reprezintă titlu executoriu pentru recuperarea acesteia, astfel încât în mod nelegal i-a fost respinsă cererea pe motiv că nu a făcut dovada notificării cesiunii de creanță către debitor.
Analizând încheierea apelată, prin prisma criticilor formulate, având în vedere și efectul devolutiv al apelului statuat prin art.476 Cod pr.civilă, tribunalul va respinge apelul formulat pentru următoarele considerente:
Din analiza dispozițiilor art.6401 alin.2 Cod pr.civilă rezultă că cererea de învestire cu formula executorie se depune de către creditor la judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul său sau al debitorului, soluționarea cauzei realizându-se în camera de consiliu, fără ca părțile să fie citate.
Prin urmare, instanța învestită cu soluționarea unei cereri de învestire cu formula executorie trebuie să verifice nu doar condițiile formale ale titlului executoriu, astfel cum impun prevederile art.6401 alin.2 Cod pr.civilă, ci și competența instanței sesizate și îndeplinirea condițiilor de exercitare a oricărei acțiuni civile, astfel cum sunt enumerate prin art.32 cod pr.civilă, relevanță având, față de specificul litigiului, calitatea de creditor și debitor al părților, căci, față de dispozițiile art.6401 alin.2 Cod pr.civilă, numai creditorul poate formula o astfel de cerere.
Verificând dovezile privind înscrierea cesiunii de creanță la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, tribunalul constată că în lipsa contractului de cesiune nu se poate determina cu exactitate calitatea pe care petenta o deține în urma încheierii respectivului contract, față de împrejurarea că deși prima instanță a reținut că nu a făcut dovada calității de creditor, aceasta nu a înțeles să depună în fața instanței de apel contractul de cesiune prin care ar fi dobândit în patrimoniul său creanța împotriva debitorului M. G. (însă contrar celor reținute de instanța de fond, pentru a se dispune învestirea cu formulă executorie nu este necesară a se face dovada notificării cesiunii de creanță către debitor, în condițiile în care inopozabilitatea cesiunii de creanță reprezintă un motiv de ordine privată, ce poate fi invocat doar de debitor, de regulă, pe calea contestației la executare, fiind aplicabile în cauză și dispozițiile art.1579 C.civil, potrivit căruia această operațiune este opozabilă terților, inclusiv instanței de judecată, în momentul înscrierii în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare), tribunalul apreciază că, față de considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art.480 alin.1 Cod pr.civilă, se impune respingerea apelului ca nefondat, întrucât raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu se poate stabili cu certitudine calitate a de creditor al apelantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de creditoarea S.C. E. K. România S.R.L. cu sediul în București, .. 10A, clădirea C3, ., și sediul procedural ales în Municipiul Pitești, ., ., județul Argeș împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 14.11.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2015.
Președinte, D. D. A. | Judecător, R. V. | |
Grefier, F. G. |
Noi, Președintele României,
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul (contractul de credit nr._/09.10.2007) pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii.
Președinte, Grefier,
D. D. A. F. G.
Red. D.D.A
Dact. NE/ 4 ex
26.01.2015
Jud.fond E.A.A.
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 219/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1224/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
---|