Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 17-06-2015, Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 29705/280/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2113/2015
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE IOANA PARVU
Judecător M. B.
Grefier E. R.
S-au luat în examinare, pentru soluționare apelurile declarate de reclamantul V. A. I. și de pârâta M. M. împotriva sentinței civile nr. 2590/19.03.2015, pronunțată de judecătoria Pitești în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială exerc. aut. parint. + stab. dom. Minor.
Dezbaterile și susținerile părtilor au avut loc în sedința publică din data de 10 06 2015 fiind consemnate în încheierea de sedință de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părtilor sa depună concluzii scrise, a aminat pronunțarea la data de 17 06 2015, când a pronunțat următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 18.12.2014 sub nr._, reclamantul V. A. I. a chemat în judecată pe pârâta M. M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, pe calea specială a ordonanței președințiale, să se dispună în mod provizoriu, până la soluționarea dosarului de fond, exercitarea autorității părintești în comun, stabilirea locuinței minorei V. A. P. la domiciliul reclamantului și a minorei V. D. G. la pârâtă, compensarea cheltuielilor de întreținere, cu compensarea cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea prezentei cauze. În subsidiar, în situația în care se va stabili domiciliul minorelor la mamă reclamantul solicită încuviințarea legăturilor personale cu minorele după programul astfel indicat, respectiv la sfârșitul primei și celei de-a treia săptămâni din fiecare lună, vineri orele 16,00 până duminică la orele 18,00, în domiciliul reclamantului; de C. și de P. minorele vor petrece prima zi cu mama, iar a doua zi cu tatăl în domiciliul tatălui; în vacanța de primăvară și iarnă în prima săptămână în domiciliul tatălui, de Paști și de C. a doua zi în domiciliul tatălui, în vacanța de vară în perioada 15 iunie-01 august în domiciliul tatălui, precum și în zilele de naștere ale minorelor în anii impari la tată și în anii pari la mamă.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că părțile au trăit în relații de concubinaj din care au rezultat cele două minore. Din cauza neînțelegerilor părțile s-au despărțit, iar reclamantul a părăsit domiciliul unde locuiau împreună. Deși s-au despărțit, reclamantul arată că nu le-a neglijat pe minore, trimițându-le bani pentru a li se asigura traiul de zi cu zi.
Se arată de către reclamant că solicită stabilirea locuinței minorei V. A. P. la domiciliul său deoarece și acesta se poate ocupa de una dintre fetițe și are condiții optime pentru creșterea acesteia. Totodată, se arată că pârâta nu are loc de muncă și nu se poate ocupa de cele două fete deoarece nu are din ce se întreține. A mai arătat reclamantul că dorește să aibă legături personale cu minora V. D. G..
S-a mai învederat de către reclamant că pârâta l-a reclamat la locul de muncă, provocând scandaluri repetate deoarece acesta și-a refăcut viața cu o altă persoană.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 996 C.pr.civ.
Anexat au fost depuse înscrisuri (f. 7-18).
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii formulate de către reclamant cu privire la exercitarea autorității părintești. Se arată că nu se poate dispune exercitarea autorității părintești pe calea ordonanței președințiale. Totodată, nu se arată ce împrejurare ar impune pronunțarea unei hotărâri urgente și executorii. Cu privire la stabilirea locuinței minorului se arată că aceasta se stabilește la părintele cu care locuiește în mod statornic. Pârâta învederează instanței că a locuit permanent cu minorele și s-a ocupat de îngrijirea celor două fetițe permanent. De asemenea, aceasta are o abilitare profesională care o recomandă deoarece a lucrat peste 6 luni în Grădinița pentru Copii cu Dizabilități.
Prin sentința civilă nr. 2590/2015 a Judecătoriei Pitești a fost admisă în parte cererea.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Conform certificatelor de naștere ale minorei V. A. P., născută la data de 29.06.2009 și V. D. G., născută la data de 01.08.2012 (f. 9-10), acestea sunt fiicele părților. Pe rolul Judecătoriei Pitești este înregistrat dosarul nr._/280/2014, între aceleași părți, având ca obiect exercitarea autorității părintești, stabilire domiciliu minor, pensie întreținere, (f. 36). Părțile s-au despărțit în anul 2014, iar din momentul despărțirii reclamantul nu mai locuiește cu pârâta și cele două minore.
Potrivit art. 996 alin. 1 C.proc.civ. instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Art. 505 C.civ. prevede că dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare autorității părintești se stabilește de instanța de tutelă fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț. Potrivit art. 396 C.civ., instanța de tutelă hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi ascultă.
Conform disp. art. 397 C.civ., după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.
Instanța constată că cererea de stabilirea a exercitării autorității părintești nu este inadmisibilă pe calea ordonanței președințiale deoarece măsurile dispuse sunt vremelnice, producând efecte până la soluționarea dosarului de fond. Având în vedere interesul superior al copilului instanța constată că este îndeplinită condiția privind urgența, există o cauză privind fondul litigiului pe rolul instanței având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, respectiv dosarul nr._/280/2014. Totodată, urgența rezidă tocmai în situația de fapt, natura obiectului litigiului dedus judecății și în împrejurarea că drepturile părintești trebuie exercitate în mod esențial cu continuitate, ingerințele pe anumite perioade putând fi permise numai în condițiile strict reglementate de lege.
Caracterul vremelnic este strâns legat de neprejudecarea fondului, iar ordonanța va produce efecte până la soluționarea dosarului de fond. Se constată că este îndeplinită condiția aparenței dreptului, părțile fiind părinții celor două minore, între părinți există neînțelegeri, astfel că aceștia nu mai locuiesc împreună.
Reținând că nu există motive temeinice ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de unul dintre părinți, instanța va dispune vremelnic ca autoritatea părintească asupra minorelor V. A. P., născută la data de 29.06.2009 și V. D. G., născută la data de 01.08.2012, să fie exercitată în comun, de către ambii părinți.
Cu privire la locuința copilului, dispozițiile art. 496 C.civ. prevăd că „în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil dacă a împlinit vârsta de 10 ani”. Din probele administrate în cauză rezultă că minorele locuiesc de la naștere împreună cu mama lor, reclamantul părăsind domiciliul comun. Față de vârsta fragedă a fetițelor și ținând cont de faptul că acestea au locuit în mod statornic cu mama lor instanța va stabili locuința minorelor V. A. P. și V. D. G. în domiciliul mamei.
Din probele administrate în cauză instanța reține că pârâta se ocupă de creșterea și îngrijirea minorelor încă de la naștere. Din declarația martorei B. I. (f. 81) rezultă că pârâta este atașată de cele două minore, se preocupă constant de îngrijirea acestora și are un comportament adecvat în relația cu acestea. Instanța nu poate reține cele declarate de către martora Ș. M. (f. 79) deoarece aceasta este mama reclamantului, iar poziția acesteia este vădit subiectivă față de relația celor două părți.
Instanța nu poate dispune stabilirea domiciliului minorei V. A. P. la tată, iar minora V. D. G. să rămână la mamă având în vedere că cele două surori au o vârstă foarte fragedă, vârstă la care începe să se formeze legătura de afecțiune între acestea ca surori. Interesul superior al minorului reclamă ca două surori să nu fie despărțite decât în circumstanțe excepționale care nu permit stabilirea locuinței ambelor la un singur părinte, situație care nu se găsește în prezenta speță.
Deși reclamantul solicită stabilirea locuinței minorei V. A. P. în domiciliul său, acesta arată în răspunsul la întrebarea nr. 5 din interogatoriu (f. 74) că în afară de serviciu are și alte ocupații, respectiv realizarea de filmări la diferite evenimente și comerț cu autoturisme. Astfel, instanța constată că reclamantul ar avea foarte puțin timp să se ocupe efectiv de fiica sa V. A. P., creșterea și îngrijirea acesteia urmând să rămână în sarcina bunicii paterne. Nu este în interesul minorei schimbarea locuinței, având în vedere că până în acest moment a fost crescută de către mamă, iar în urma schimbărilor ar ajunge practic în grija bunicii paterne.
Potrivit art. 402 alin. 1 NCC, instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț, stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor, măsură care poate fi dispusă în mod provizoriu și pe timpul procesului de divorț, așa cum rezultă din conținutul art. 919 Cod proced. civ.
De asemenea se va avea în vedere că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, astfel cum prevăd dispozițiile art. 529 Cod civil. La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere se vor avea în vedere criteriile oferite de art. 529 alin.2 Cod civil, potrivit cărora atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se calculează până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.
Împotriva sentinței civile nr. 2590/2015 au formulat apel părțile.
Reclamantul a criticat sentința de fond pentru următoarele motive:
Instanța de fond a dat ce nu s-a cerut fiind încălcate disp.art.9 alin.2 NCPC.
Pârâta nu a formulat cerere reconvențională, însă instanța de fond a dispus asupra unor capete de cerere care nu s-au cerut.
Pe fondul cauzei s-a apreciat incorect cu privire la încredințarea minorei A. P. către pârâtă și cu privire la stabilirea legăturilor minorilor cu tatăl în alt mod decât s-a solicitat.
De asemenea se critică sentința și sub aspectul obligării reclamantului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorilor.
Se solicită admiterea apelului și a acțiunii în totalitate.
Împotriva sentinței civile nr. 2590/2015 a Judecătoriei Pitești a formulat apel și pârâta care critică sentința de fond sub aspectul urgenței și precizând că instanța nu și-a argumentat motivele pentru care a admis acțiunea.
Arată apelanta pârâtă că există contradicție între dispozitivul hotărârii și considerente.
Se solicită admiterea apelului.
Analizând apelurile tribunalul constată următoarele:
Prin acțiunea formulată pe cale de ordonanță președințială reclamantul a solicitat următoarele:
Exercitarea autorității părintești de către cei doi părinți:
- stabilirea domiciliului minorei V. A. P. la reclamant și a minorei D. G. la pârâtă;
- compensarea cheltuielilor de întreținere,
- încuviințarea legăturilor cu minora V. G. D. în condițiile solicitate de către reclamant .
Pârâta nu a formulat cerere reconvențională prin care să invoce anumite pretenții, însă instanța de fond în mod eronat a considerat că este învestită cu o acțiune de divorț, de drept comun și a apreciat ca atare pronunțându-se asupra unor aspecte care nu s-au cerut cu privire la stabilirea domiciliului minorelor la mamă, cu privire la plata pensiei de întreținere, cu privire la legăturile reclamantului cu minorele.
De asemenea se face referire la art.402 alin.1 NCPC, aspecte care se referă la hotărârea de divorț, cerere ce nu s-a solicitat, părțile nefiind căsătorite.
Potrivit art. 996 NCPC „ instanța de judecată poate să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin interzicere sau pentru prevenirea unei pagube iminente.
În speță minorele s-au născut în afara căsătoriei, cei doi părinți fiind despărțiți, astfel încât nu se justifică urgența măsurilor solicitate.
Instanța de drept comun urmează a analiza asupra aspectelor invocate de către reclamant și a dispuse în consecință cu privire la încredințarea minorelor și a celorlalte aspecte.
În cauză instanța de fond nu a fost învestită cu toate capetele de cerere asupra cărora s-a pronunțat nefiind vorba despre o acțiune de drept comun.
Pentru toate aceste considerente întrucât nu s-a făcut dovada urgenței și nici a faptului că părțile au introdus o acțiune pe drept comun, tribunalul în temeiul art.480 (2) NCPC va admite apelurile și va anula sentința de fond.
Apreciind asupra cererii de ordonanță președințială în temeiul art.996 NCPC va respinge cererea întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite apelurile declarate de reclamantul V. A. I. domiciliat în Pitești, T. V., ., . și de pârâta M. M. domiciliată în Potești, ., ., ., jud. Argeș împotriva sentinței civile nr. 2590/19.03.2015, pronunțată de judecătoria Pitești în dosarul nr._ .
Anulează sentința și respinge acțiunea.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2015.
Președinte, I. P. | Judecător, M. B. | |
Grefier, E. R. |
Red. M.B
Dact. NE/ 4 ex
23.06.2015
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 1652/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
---|