Acţiune în constatare. Decizia nr. 746/2013. Tribunalul BACĂU
Comentarii |
|
Decizia nr. 746/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 3/270/1991
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 746/2013
Ședința publică de la 19 Iunie 2013
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE C. L. F.
Judecător O. A. D.
Judecător G. A.
Grefier P. D.
Pe rol fiind soluționarea cererii de repunere pe rol a recursului civil declarat de recurenții-reclamanți D. N. și D. V. împotriva încheierii din 27.11.2012, pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. G. VĂII, având ca obiect „îndreptare eroare materială”.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat recurentul reclamant D. N., legitimat cu C.I. . nr._, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de grefier, evidențiind părțile, obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata precum și mențiuni referitoare la modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Recurentul-reclamant D. N. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța constată că s-a formulat cerere de repunere pe rol de către recurenții-reclamanți (fila 17), părțile fiind citate pentru repunere pe rol și recurs.
In temeiul art. 245 alin. 1 Cod procedură civilă instanța repune cauza pe rol, constată că recursul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei de timbru.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe motivele de recurs.
Recurentul-reclamant D. N. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat prin cerere.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța trecând la deliberare.
TRIBUNALUL
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin încheierea din 27.11.2012 Judecătoria Onești a respins cererea formulată de petenții D. N. și D. V..
Pentru a pronunța această încheiere prima instanță a reținut următoarele:
Petenții au avut calitatea de reclamanți în dosarul nr. 5824/1991 al Judecătoriei Onești. Prin sentința civilă nr. 4028 din 18.10.1991, pronunțată în acest dosar, în contradictoriu cu pârâta P. comunei G.-Văii, județul Bacău s-a constatat că reclamanții sunt proprietarii unei case construită din cărămidă acoperită cu țiglă, cu 4 camere, hol și verandă, situată in comuna G.-Văii, ..
În cursul procesului, pârâta nu a depus întâmpinare, iar reclamanții au fost asistați de avocat ales și au avut posibilitatea, conform principiului disponibilității, de a fixa cadrul procesual.
Conform art. 281 Cod procedură civilă erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Textul de lege se referă la erorile materiale și omisiunile ce pot fi îndreptate fără a duce la o schimbare sau alterare a soluției date.
Eroarea invocată de petenți, că imobilul este situat în Onești, cartier Slobozia și nu în comuna G.-Văii, . doar motiv de exercitare a căilor de atac, reprezentând o posibilitate de a obține o soluție contrară.
Pe de altă parte, sentința civilă nr. 4028 din 18.10.1991 le-a fost comunicată petenților în anul 1991 care nu puteau să nu observe dispozitivul hotărârii.
Petenții au mai formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale cu același conținut, cerere care a fost respinsă prin încheierea din data de 9 octombrie 2012, fără a fi atacată cu recurs.
Principiul securității circuitului civil impune ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să nu poată fi modificată decât în condițiile și limitele exercitării căilor extraordinare de atac. Posibilitatea înlăturării sau îndreptării erorilor materiale oricând, nelimitat în timp, se justifică prin efectele reduse ale acestei operațiuni asupra sensului dispoziției din hotărâre.
Împotriva încheierii au declarat recurs reclamanții D. N. și D. V. pentru urătoarele considerente:
- nesocotind sau necunoscând ce sate și comune intră în arondismentul juridic al Judecătoriei Onești, din punct de vedere teritorial, instanța a trecut în mod greșit că imobilul proprietatea lor se află in „satul Slobozia” în loc de „cartier Slobozia”, așa cum era corect și cum rezultă din adresa Primăriei Onești nr._/20.10.2012;
- prin admiterea cererii nu se aduce nici o atingere principiului securității circuitului civil deoarece sentința nu se modifică în privința părților și a obiectului, numai că locul unde este situată casa, respectiv denumirea unității administrativ teritoriale va fi „cartierul Slobozia” în loc de „satul Slobozia”.
Analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele:
Erorile sau omisiunile care se pot îndrepta prin procedura prevăzută de art. 281 Cod procedură civilă sunt cele făcute în cursul procesului și cu ocazia pronunțării sentinței civile. Mențiunea din dispozitivul sentinței civile nr. 4028/18.10.1991, privind admiterea acțiunii în constatare a dreptului de proprietate asupra unei case situată în comuna G. Văii, ., nu este rezultatul unei erori materiale, identificarea imobilului fiind conformă cu datele existente în acest sens în cererea de chemare în judecată.
Motivele concrete invocate în prezentul demers judiciar puteau fi valorificate doar prin exercitarea căii de atac împotriva sentinței civile nr. 4028/18.10.1991 deoarece pun în discuție fondul litigiului sub aspectul identificării obiectului material al acțiunii în constatare și consecințe decurgând din admiterea acțiunii în contradictoriu cu pârâta chemată în judecată de reclamanți, P. G. Văii, în condițiile în care imobilul, astfel cum este identificat in cererea de îndreptare eroare materială, nu este situat pe raza comunei G. Văii ci în cartierul Slobozia din municipiul Onești.
Față de cele reținute, în temeiul art. 312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenții – reclamanți D. N. și D. V., ambii cu domiciliul în Onești, . nr. 13A, județul Bacău împotriva încheierii din 27.11.2012, pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. G. - VĂII, . Bacău, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2013.
Președinte, C. L. F. | Judecător, O. A. D. | Judecător, G. A. |
Grefier, P. D. |
Red. inch.A. L.
Red. Tehnored. dec. A. G.,8.10.2013
P.D., 25 octombrie 2013, ex. 2
← Pretenţii. Decizia nr. 606/2013. Tribunalul BACĂU | Fond funciar. Decizia nr. 1067/2013. Tribunalul BACĂU → |
---|