Conflict de competenţă. Sentința nr. 1152/2013. Tribunalul BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1152/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 09-08-2013 în dosarul nr. 3163/270/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1152/D/2013
Ședința din camera de consiliu de la 09 August 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. V.
Grefier A. M. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei civil privind pe petentul B.E.J. B. J., creditor G. V. și pe debitor S.C. O. P. S.A. BUCUREȘTI, având ca obiect „conflict de competență „.
Procedura legal îndeplinită fără citare părți.
S-a făcut referatul oral asupra prezentei cauze de către grefierul de ședință după care:
Instanța constată sesizarea în stare de judecată și rămâne în pronunțarea asupra conflictului de competență.
TRIBUNALUL
- deliberând -
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești sub nr. _ /30.05.2013, B. BARA J., pentru creditorul G. V. a solicitat încuviințarea executării silite față de debitoarea S.C. P. S.A. – actual membru O. G., în temeiul titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 1417/15.05.2013 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._/301/2012, pentru suma de 650 de lei.
În susținerea cererii s-au depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu și încheierea privind înregistrarea cererii de executare silită și deschiderea dosarului de executare la data de 28.05.2013, împuternicire avocațială și adresa nr._/31.10.2011 emisă de UAT Slănic M..
Cererea a fost legal timbrată, cu suma de 10 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, conform art. 3 lit. o din Legea nr. 146/1997 și cu suma de 0,3 lei, reprezentând timbru judiciar, conform art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 32/1995.
Instanța verificându-și competența, conform art. 529 rap. la art. 131 Cod procedură civilă, la termenul de judecată din data de 06.06.2013, a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Onești.
Se reține de instanță că, prin cererea de executare formulată de creditor, nu s-a prevăzut și executarea imobiliară, nefiind indicate asemenea bunuri.
Împrejurarea că executorul judecătoresc are cunoștință despre faptul că, debitoarea deține bunuri imobile în raza teritorială în care se întinde competența să, nu-l îndreptățește să declanșeze o asemenea executare. Față de considerentele expuse Judecătoria Onești a dispus prin încheierea din data de 07.06.2012 admiterea excepției de necompetență teritorială și declinarea în favoarea Judecătoriei Moinești.
La rândul său, Judecătoriei Moinești a dispus prin încheierea de ședință din 19.06.2013, declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Onești, constatând ivit conflictul negativ de competență și înaintând dosarul Tribunalului Bacău pentru soluționarea acestuia.
Tribunalul reține că: Prin cererea adresată Judecătoriei Onești la 27.05.2013 creditorul G. V. a solicitat executarea sentinței civile nr. 1417/2013 pronunțate în dosarul nr._/301/2013, prin toate formele de executare inclusiv cea imobiliară.
Potrivit adresei nr._/31.10.2011 emisă de UAT Slănic M., aflată în raza de circumscripție a Judecătoriei Moinești, debitoarea deține bunuri imobile pe teritoriul administrativ al orașului Slănic M..
Potrivit art. 665 alin.4 C.pr civ „încuviințarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea executării să recurgă simultan ori succesiv la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Încuviințarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul țării .
Așadar se reține că, instanța sesizată cu o cerere de încuviințare a executării silite prin toate formele legale este competentă să se pronunțe asupra încuviințării silite cu privire la toate modalitățile de executare nu doar cu privire la executarea imobiliară, care atrage competența instanței sesizate, conform art. 819 din Codul muncii.
Se mai reține faptul că executorul judecătoresc este competent să efectueze toate modalitățile de executare chiar dacă în cazul unora dintre acestea, luate separat, nu ar fi competent conform art. 651 C.pr civ.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 135 C.pr civ. apreciază că în speță competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite aparține Judecătoriei Onești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea.
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești.
Pronunțată în ședința publică de la 09 August 2013.
PREȘEDINTE, Ptr.Grefier
A. V. A. M. S.
Aflat în C.M.
Grefier șef secție,
Red, sent. civ.VA13.08.2013
Tehnored. sent. civ Mcsd. 12.09.2013/2 ex
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
-secția I civilă-
..1 tel.: 0234-_, 0234-_ fax: 0234-_, 0234-_
Dosar nr._
Din .
Către,
JUDECĂTORIA ONEȘTI
Vă înaintăm dosarul nostru cu nr._ privind cauzei civil privind pe petentul B.E.J. B. J., creditor G. V. și pe debitor S.C. O. P. S.A. BUCUREȘTI, având ca obiect „conflict de competență„ întrucât prin sentința civilă nr.1152/09.08.2013 pronunțată în dosarul nr._ s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești.
Dosarul cuprinde un număr de . file.
La dosar se află atașate dosarele nr._ al Judecătoriei Moinești și nr._ al Judecătoriei Onești.
P., GREFIER
← Fond funciar. Decizia nr. 56/2013. Tribunalul BACĂU | Fond funciar. Decizia nr. 668/2013. Tribunalul BACĂU → |
---|