Contestaţie la executare. Decizia nr. 315/2013. Tribunalul BACĂU

Decizia nr. 315/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 3657/180/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 315/2013

Ședința publică de la 20 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. A. D.

Judecător G. A.

Judecător C. L. F.

Grefier I. A. D.

Pe rol soluționarea sesizării privind perimarea recursului civil formulat de recurentul-contestatorul B. D. împotriva sentinței civile nr.5990/05.07.2011 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata . având ca obiect contestație la executare-repunere pe rol.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de grefier, care evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul procesual al judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare arătând că procedura este legal îndeplinită, după care,

Instanța repune cauza pe rol și rămâne în pronunțare cu privire la perimare.

TRIBUNALUL

-deliberând-

Asupra recursului civil formulat de recurentul-contestatorul B. D. împotriva sentinței civile nr.5990/05.07.2011 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata . înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.11.2011 având ca obiect contestație la executare.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 25.01.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 C.p.civ. pentru lipsa părților;

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art.248 și urm C.p.civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.

Pentru aceste motive,

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii,

DECIDE

Admite sesizarea.

Constată perimată judecata cauzei civile formulate de recurentul-contestatorul B. D. împotriva sentinței civile nr.5990/05.07.2011 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata . având ca obiect contestație la executare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20.03.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI

D. O. A. A. G., F. L. C.,

GREFIER

D. I. A.

Red. dec.D.O.A./27.05.2013

Tehno.D.I.A./ 2 ex./27.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 315/2013. Tribunalul BACĂU