Fond funciar. Decizia nr. 206/2013. Tribunalul BACĂU
Comentarii |
|
Decizia nr. 206/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 9482/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 206/2013
Ședința publică de la 26 Februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. L. P.
Judecător I. - D. P. - B.
Judecător C. D.
Grefier E. Țimiraș
Pe rol fiind recursul civil promovat de către recurenta pârâtă C. Județeană de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bacău, împotriva sentinței civile nr.8711/07.11.2012, a Judecătoriei Bacău pronunțată în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R. M. și intimatul-pârât P. Județului Bacău, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18 Februarie 2013 fiind consemnate de către instanță în încheierea de dezbateri de la acel termen încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
- deliberând -
Asupra recursului de față, Tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8711/07.11.2012 pronunțată în dos. nr._ Judecătoria Bacău a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasiva a Prefectului judetului Bacau și a respins acțiunea reclamantei R. M. formulată in contradictoriu cu P. judetului Bacau in calitate de presedinte al Comisiei judetene Bacau ca fiind introdusa fata de o persoana fara calitate procesuala pasiva.
A admis in parte actiunea formulata de reclamanta R. M. in contradictoriu cu C. judeteana Bacau.
A obligat comisia judeteana Bacau sa emita Titlu de proprietate pentru suprafata de 6,4549 ha teren situat pe vechiul amplasament conform sentintei civile nr.7007/30.06.2010.
A respins capătul de cererea privind obligarea Comisiei judetene la plata daunelor cominatorii ca neintemeiat.
A obliga parata sa achite reclamantei suma de 1000 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut următoarele:
Procedand in temeiul art. 137 C.pr.civ., instanta se va pronunta cu prioritate fata de exceptiile invocate prin intampinare.
In temeiul art.52 alin.2 din Legea nr.18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, comisia judeteana neavând personalitate juridica, deci nici patrimoniu, are prin derogare de la dispozitiile Codului de procedura civila, calitate procesuala pasiva sau activa, fiind reprezentata legal prin prefect sau pe baza unui mandat conventional, de catre unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat.
Institutia prefectului, potrivit art.2 alin.1 din Legea nr.340/2004 privind prefectul si institutia prefectului, se organizeaza si functioneaza sub conducerea prefectului iar, potrivit alin.2 din acelasi articol, institutia prefectului este o institutie publica cu personalitate juridica, cu patrimoniu si buget propriu, potrivit alin.3 prefectul este ordonator tertiar de credite, iar potrivit alin.4 din acelasi articol, structura organizatorica si modul de functionare ale prefectului se stabilesc prin hotarâre a Guvernului (H.G. nr.460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr.340/2004 privind prefectul si institutia prefectului).
De asemenea, art.6 alin.2 din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, ca de altfel întregul act normativ, nu au aplicabilitate în prezentul litigiu, prefectul si institutia prefectului îsi desfasoara activitatea în baza legislatiei speciale mentionate mai sus.
Instanța apreciază că în prezenta speță, calitatea procesuală a fost conferită de către legiuitor comisiilor locale și județene de fond funciar și nu Prefectului.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția și va respinge acțiunea în contradictoriu cu pârâtul P. județului bacău ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu privire la capatul de cerere privind obligatia de a face potrivit legii, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, produce doua efecte: unul general si unul special:
Efectul general al cererii, consta în învestirea comisiei locale competente si obligarea acestora de a solutiona cererea. Obligarea comisiilor de a solutiona cererea, se încheie, în opinia instantei, în momentul emiterii titlului de proprietate si nu se opreste la emiterea hotarârii de validare fiind necesara parcurgerea în întregime a procedurii administrative prevazuta de lege. Ori, desi, reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sentința civilă nr.7007/_, nici până în prezent acesteia nu i-a fost emis titlul de proprietate pentru terenul situate pe vechiul amplasament.
În aceste conditii, desi reclamantei i s-a recunoscut dreptul de proprietate înca din anul 2010, aceasta nu si-l poate încă valorifica, pârâtă C. județeană Bacău prevalându-se de dispozitii vagi ce ar împiedica reconstituirea.
Efectul special generat de cererea de chemare în judecata, este cel reglementat de art. 13 alin 3 din lege, respectiv emiterea titlului de proprietate. Asadar, fata de dispozitiile legale si în raport de actele si lucrarile dosarului precum si de sustinerile reclamantei, rezulta ca pârâta C. Judeteana nu a finalizat procedura declansata de catre reclamanta, în sensul ca nu a emis titlul de proprietate - actul final al procedurii administrative, desi dreptul petentei a fost recunoscut.
Din perspectiva legislatiei funciare interne în materie, se poate observa ca, desi are un drept de proprietate recunoscut si necontestat, reclamanta nu poate uza de prerogativele acestuia, întrucât după cum susține părăta, terenul asupra căruia s-a pronunțat instanța de judecată este în domeniul public al statului și nu putea face obiectul reconstituirii.
Instanța apreciază însă că în conformitate cu dispozițiile art.7 din Legea nr.268/2001 privind privatizarea unor societăți comerciale ce dețin terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă prevede că Agenția Domeniilor Statului, împreună cu Oficiul de cadastru, inventariază „terenurile ce fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate potrivit Legii nr.18/1991 și Legii nr.1/2000 și le predă pe bază de protocol comisiilor locale în vederea eliberării titlurilor de proprietate și punerii în posesie a celor îndreptățiți".
Totodată, potrivit alin.(6) din același text de lege, doar terenurile care nu fac obiectul retrocedării pot fi declarate terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, or, în speță, terenul în litigiu a făcut obiectul unor cereri de restituire pe vechiul amplasament, conform Legii nr.1/2000 cât și a legii 247/2005.
Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international".
Astfel, în ceea ce priveste Conventia europeana privind apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ca principiu general, dispozitiile acesteia au forta constitutionala si supralegislativa.Este de observat ca, normele juridice internationale privitoare la protectia drepturilor omului au aplicabilitate directa în dreptul intern - self exuecuting - obligatia interpretarii si aplicarii dispozitiilor constitutionale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internationale ratificate de România, deci si în conformitate cu dispozitiile Conventiei, se impun tuturor autoritatilor publice române deoarece prevederile Constitutiei au aplicabilitate directa.Pentru aceste considerente se poate aprecia ca, normele cuprinse în Conventie si protocoalele aditionale alcatuiesc, împreuna cu jurisprudenta organelor sale, un . de la dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, instanta constata ca reclamanta beneficiaza de un drept de proprietate recunoscut si necontestat de catre pârâta C. județeană Bacău, însa este lipsita de aceasta proprietate, prin dispozitiile legale nationale.
Astfel Curtea Europeana pentru Drepturile Omului, în cauza Cauza D. împotriva României(Cererea nr. 1818/02), referindu-se la recunoasterea dreptului de proprietate în favoarea unei persoane a retinut, pe de o parte ca: ....a creat în beneficiul reclamantei speranta legitima de a fi efectiv pusa în posesia terenurilor litigioase si de a obtine titlul de proprietate asupra lor (a se vedea, mutatis mutandis, Abaluta împotriva României, nr._/01, paragraful 55, 15 iunie 2006 si T. împotriva României, nr. 746/02, paragraful 37, 29 septembrie 2005). În aceste conditii, creanta sa este suficient stabilita pentru a constitui o valoare patrimoniala care implica aplicarea garantiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1." iar pe de alta parte:" în prezent reclamanta se afla în posesia unui titlu de proprietate, Curtea considera ca din cauza întârzierii în executare, ea a suferit un prejudiciu ce decurge din faptul ca timp de peste doi ani ea nu a putut beneficia pe deplin de toate atributele dreptului de proprietate (a se vedea, mutatis mutandis, S. P. citat anterior, paragrafele 80-81)"
Raportându-ne strict la prezenta speta, putem observa ca reclamanta nu se afla doar în prezenta unei sperante legitime ci chiar a unui drept de proprietate, drept de proprietate, recunoscut de catre pârâtă, astfel ca determinat de prevederile legislative invocate de catre pârâtă, reclamanta nu poate beneficia de atributele acestui drept de proprietate . Pe de alta parte, dispozitiile legale invocate de catre pârâtă în sprijinul apararilor lor, potrivit carora terenul reconstituit se afla în domeniu public nu întrunesc conditiile de previzibilitate si predictibilitate, deci nu au respectat justul echilibru care trebuia pastrat între protectia dreptului persoanei la respectul bunurilor sale.Mai mult decât atât, în aceeasi materie a fondului funciar Curtea Europeana pentru Drepturile Omului a condamnat din nou România, în cauza Viasu împotriva României din data de 09.12.2008, retinând ca modificarile legislative s-au dovedit, ca lipsite de efect in plan practic si ca surse ale unui climat de incertitudine juridic" si în consecinta constatând ca ca reclamantul a fost victima unei violari a art. 1 din Protocolul nr. 1".În aceste conditii, facând aplicarea directa a reglementarilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului, este necesar a fi obligata C. Judeteana Bacău de Fond Funciar sa emita titlul de proprietate pe numele reclamantei cu privire la suprafata de 6,4549 ha teren.
Cu privire la capatul de cerere privind obligatia la plata de daune cominatorii conform, art. 64 alin 2 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar republicata, modificata si completata daca instanta admite plângerea, primarul va fi obligat sa execute de îndata înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sanctiunea condamnarii la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanta."Potrivit dispozitiilor legale, pentru aplicarea daunelor cominatorii este necesara îndeplinirea cumulativa a doua conditii :a) existenta unui refuz al comisiei locale de a efectua punerea în posesie;b) refuzul sa fie nejustificat.Instanta constata ca, în speta, prima conditie pentru aplicarea daunelorcominatorii nu este îndeplinita.
Această dispoziție legală specială oferă posibilitatea obligării la plata adunelor cominatorii numai a primarului, fără a oferi posibilitatea obligării Comisiei județene a comisiei locale sau a prefectului la plata unor astfel de daune.
Potrivit dispozițiilor art. 580³ alin. 5 Cod proc. Civ. Astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 459/2006, pentru neexecutarea obligațiilor de a face nu se pot acorda daune cominatorii, singura modalitate de aducere a lor la îndeplinire fiind aplicarea amenzii civile.
Așadar în privința celorlați pârâți în afara primarului nu există un text special care să poată fi aplicat prin derogare de la norma de drept comun cuprinsă în Codul de procedură civilă.
Astfel pentru pârâții P. județului Bacău și comisia județeană Bacău, neavând un temei legal în baza căruia să se poată stabili daune cominatorii în sarcina lor, cererea reclamantei este Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. judeteana Bacau solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și respingerea acțiunii ca nefondată.
Recurenta arată că, contrar considerentelor instanței de fond, suprafața de 6,4549 Ha aparține domeniului public al statului și se află în administrarea Institutului de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor (I.S.T.I.S ) București, existând obligativitatea parcurgerii procedurii de trecerea terenurilor din domeniul public în domeniul privat prin HG. În aplicarea sentinței civile nr. 7007/03.06.2010, irevocabilă prin decizia nr.594/R/2011 recurenta a adoptat HCJ nr._/02.12.2011 prin care intimata reclamantă a fost validată conform sentinței civile și prin care s-a stabilit că urmează a fi parcursă procedura de trecere a terenului din domeniul public în domeniul privat, respectiv la dispoziția Comisiei Locale Sarata.
Instanța de fond nu a avut în vedere decizia ICCJ nr. 23/17.10.2011 . Mai mult, recurenta nu poate emite titlu de proprietate atât timp cât terenul se află în domeniul public al statului. În acest sens recurenta a solicitat, în vederea întocmirii proiectului de H.G., atât Comisiei Locale cât șli O.C.P.I transmiterea documentelor necesare pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea și actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
Menționează recurenta că nu poate fi reținută nicio culpă în sarcina sa, ea dispunând toate măsurile necesare și efectuând toate demersurile legale pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 7007/03.06.2010, irevocabilă prin decizia nr.594/R/2011. Prin adresa nr._/15.03.2012 a fost înaintată Guvernului nota de fundamentare și proiectul de H.G. privind scoaterea din inventarul centralizat al bunurilor domeniului public al statului și din administrarea I.S.T.I.S a unor suprafețe de teren ca urmare a retrocedării acestor suprafețe foștilor proprietari, proiect care a fost restituit motivat de faptul că pe rolul instanțelor existau litigii promovate de I.S.T.I.S, printre care și cel ce a făcut obiectul dosarului_/180/2009. Ulterior soluționării irevocabile a acestor litigii prin adresa nr._/08.11.2012 a fost retransmis Ministerului Administrației și Internelor, proiectul de H.G, documentația fiind completată conform adresei nr._/20.04.2012 A Direcției Juridice din cadrul acestui minister.
O altă critică a sentinței recurate vizează obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată care, în opinia recurentei ,este nefondată din mai multe considerente. Potrivit dispozițiilor HG. Nr. 890/2005 ea doar validează dreptul de proprietate și eliberează titlurile de proprietate doar pe baza documentațiilor întocmite de către comisiile locale, stabilirea întinderii și a amplasamentului fiind atributul comisei locale .De asemenea, recurenta mai arată că nu poate achita cheltuielile de judecată întrucât nu are personalitate juridică și, pe cale de consecință, patrimoniu și buget propriu și că prin excepție de la lipsa personalității juridice, legea acordă acestei comisii doar calitate procesuală activă sau pasivă, conform art. 52 al. 2 din Legea nr. 18/1991.
Consideră recurenta că se impune introducerea în cauză a I.S.T.I.S în calitatea de administrator al terenului. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 52 din Lg.nr.18/1991, art. 4, 6 și 36 din Regulamentul aprobat prin H.G nr. 890/2005, art. 247, art. 304 pct.9 și 3041 C.pr civ.
Cererii de recurs i-au fost anexate următoarele înscrisuri: fotocopie de pe adresa nr._ din 08.11.2012 emisă de Instituția Prefectului - Județul Bacău (f.5), fotocopie de pe Hotărârea privind scoaterea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor suprafețe de teren ca urmare a retrocedării acestora (f.6-11), fotocopie de pe adresa nr._/2012 din 20.04.2012 a Direcției Juridice din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (f.12-13), fotocopie de pe adresa nr.6290/2012 din 15.03.2012 emisă de Instituția Prefectului - Județul Bacău (f.14-17).
La termenul din 22.01.201
Instanța a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat pentru cererea principală.
Intimata nu a formulat întâmpinare dar depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii de introducere în cauză a I.S.T.I.S, respingerea excepției autorități de lucru judecat și respingerea recursului ca nefundat.
În temeiul art.137 C.pr civ instanța va analiza cu prioritate excepția autorității de lucru judecat pentru capătul de cerere având ca obiect obligare pârâtelor să întocmească documentația și să elibereze titlul de proprietate pe care o va admite, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr.7007/30.06.2010 pronunțată în dos. nr._/180/2009 Judecătoria Bacău a admis excepția lipsei calității procesuale a OCPI Bacău și a respins acțiunea formulată de reclamanta R. M. contradictoriul cu acesta ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
A respins ca neîntemeiată acțiunea principală referitoare la înaintarea documentației și emiterea titlului de proprietate și a admis cererea conexă formulată de reclamanta R. M. prin procurator S. M. în contradictoriu cu C. județeană Bacău de aplicare a legii 18/1991 și în consecință:
• A anulat HCJ nr._/23.05.2006și HCJ_/6.07.2006 privind soluția de invalidare a propunerii Comisiei locale Sărata de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea petentei.
A obligat C. județeană Bacău să valideze dreptul de proprietate al petentei în suprafață de 7,1049 pe vechiul amplasament conform raportului de expertiză extrajudiciară efectuat de domnul expert D. L., iar pentru diferența de 92,8951 ha se va face aplicarea dispozițiilor art. 10 din HG 890/2005.
A respins ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie formulată de către C. locală de aplicare a legilor fondului funciar Sărata.
A respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea de daune-interese pentru fiecare zi de întârziere.
A obligat pârâta C. Județeană să achite reclamantei suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta - pârâtă C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR BACĂU și prin decizia nr. 594/R/07.07.2011 Tribunalul Bacău a admis recursul formulat de recurenta - pârâtă și a modificat în parte sentința recurată în sensul că obligării Comisiei Județeane Bacău să reconstituie petentei dreptul de proprietate în suprafață de 6, 4549 ha pe vechiul amplasament conform raportului de expertiză extrajudiciară efectuat de inginerul D. iar pentru diferența de 81,7451 ha se va face aplicarea art. 10 din H.G. 890/2005, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauzei reclamanta R. M. a solicitat obligarea pârâtei C. Județeană Bacău și a Prefectului Jud. Bacău, în calitate sa de președinte al acestei comisii, să întocmească documentația și să elibereze titlul de proprietate pentru suprafața de suprafață de 6, 4549 ha pe vechiul amplasament așa cum s-a stabilit prin sentința civilă mai sus menționată.
Instanța de recurs reține că ,în speță, este îndeplinită condiția triplei identități de cauză ,obiect și părți prevăzută de art.1201 C.Civ. În ceea ce privește obiectul și cauza se constată că prin cererea pendinte reclamanta tinde la obținerea unui titlu prin care comisia județeană să fie obligată să întocmească documentația și să elibereze titlul de proprietate. Or, reclamanta are un astfel de titlu, respectiv sentința civilă nr.7007/30.06.2010, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 594/R/07.07.2011, prin care C. județeană a fost obligată să reconstituie dreptul de proprietate în suprafață de 6, 4549 ha pe vechiul amplasament. Instanța de recurs reține că, procedura de reconstituire include și întocmirea documentației și eliberarea titlului în conformitate cu art.6 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor aprobat prin H.G. nr.890/2006, astfel încât, reclamanta nu mai poate promova o acțiune pentru ca instanța să se pronunțe asupra unei chestiuni deja stabilite.
Apărarea intimatei-reclamante că nu este îndeplinită condiția identității de părți întrucât prima judecată nu s-a purtat în contradictoriu și cu P. Județului Bacău, va fi apreciată neîntemeiată având în vedere că, din însuși petitul acțiunii, reclamanta a precizat că acesta este chemat în judecată în considerarea calității sale de președinte al comisiei județene, comisie în contradictoriu cu care s-a purtat prima judecată.
Față de cele reținute în temeiul art. 312 alin1 coraoborat cu art.316 raportat la 298 și 137 C.pr civ va admite excepția autorității de lucru judecat, va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că va respinge capătul de cerere având ca obiect obligare pârâtelor să întocmească documentația și să elibereze titlul de proprietate ca existând autoritate de lucru judecat.
Având în vedere soluția dată acestui capăt de cerere precum și soluția primei instanțe de respingere a capătului de cerere privind daunele cominatorii, față de care nu s-au formulat critici în recurs, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ea nefiind parte căzută în pretenții.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate cu privire excepția lipsei calității procesuale pasive și capătul de cerere privind obligarea la daune cominatorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția autorității lucrului judecat.
Admite recursul civil promovat de către recurenta pârâtă C. Județeană de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bacău, cu sediul în municipiul Bacău, ., județul Bacău, împotriva sentinței civile nr.8711/2012 din 07.11.2012, a Judecătoriei Bacău pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R. M., cu domiciliul în municipiul Iași, ., județul Iași, și intimatul-pârât P. Județului Bacău, cu sediul în municipiul Bacău, ., județul Bacău.
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor să întocmească dar și să elibereze titlu de proprietate ca existând autoritate de lucru judecat.
Respinge capătul de cerere referitor la obligarea la cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2013.
Președinte, I. L. P. | Judecător, I. - D. P. - B. | Judecător, C. D. |
Grefier, E. Țimiraș |
Red. s.c. V. C. V.
Red. / tehnored. motiv. d. c. D.C.
/ Ț.E. - 3 ex.
19/25.06.2013
E.Ț. 26 Februarie 2013
← Evacuare. Decizia nr. 1110/2013. Tribunalul BACĂU | Pretenţii. Decizia nr. 1186/2013. Tribunalul BACĂU → |
---|