Ordin de protecţie. Decizia nr. 239/2013. Tribunalul BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 239/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 10633/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 239/2013
Ședința publică de la 21 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. L. P.
Judecător G. A.
Grefier E. A.
Ministerul Public- P. de pe lângă Tribunalul Bacău
a fost reprezentat prin procuror B. E. L.
Pe rol judecarea apelului privind pe apelanta-reclamantă C. V., împotriva sentinței civile nr. 235 din 30.08.2013, a Judecătoriei Bacau pronunțată în dosarul_, în contradictoriu cu intimata-reclamantă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI și intimatul-pârât C. V. având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns apelanta-reclamantă, personal, identificată cu CI . nr._, CNP_, intimatul-pârât, personal, asistat de reprezentant convențional, avocat P. M., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata-reclamantă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului și procurorul.
Având în vedere lipsa procurorului, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, a răspuns apelanta-reclamantă, personal, asistată de apărător, avocat L. E. A., care depune împuternicire avocațială la dosar, pentru intimata-reclamantă a răspuns consilier juridic S. M. I., intimatul-pârât, personal, asistat de reprezentant convențional, avocat P. M..
Apărătorul recurentei-reclamante depune înscrisuri și comunică un exemplar părților prezente.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților pentru a pune concluzii pe fondul cauzei.
Apărătorul apelantei-reclamante solicită admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței civile apelate întrucât prima instanță a motivat doar pe aspectul situației de urgență care să ducă la prevenirea pierderilor de vieți omenești și a vătămărilor, astfel încât rolul prevederilor Legii nr. 217/2003 nu-și mai găsește aplicabilitatea sau limitează utilizarea acestei legi la situații extreme și nu mai ocrotește împotriva agresiunii fizice sau psihologice. Or din probatoriu rezultă existența situației tensionate între părți, pârâtul apărându-se prin dreptul de vizită pe care nu este lăsat să și-l exercite ceea ce ar duce la situația de tensiune. Mai arată apărătorul recurentei-reclamante că prin această acțiune nu dorește să îngrădească dreptul la vizită al intimatului-pârât însă acesta vine băut, înjură și amenință chiar și la locul de muncă și deci recurenta-reclamantă este îndreptățită la un ordin de protecție.
Apelanta-reclamantă prin apărător solicită admiterea în parte a acțiunii, în privința capătului cererii privind evacuarea din imobilul din . recurentei și a minorilor, arată că renunță deoarece condițiile sunt improprii pentru copii, locuința fiind lăsată fără geamuri.
Mai arată apărătorul apelantei-reclamante că analiza psihologică a stabilit că apelanta-reclamantă și minorii sunt timorați, minorii fiind afectați psihic întrucât intimatul-pârât se duce la școală băut și îi pune în situații jenante pe minori, drept urmare aceștia refuză să mai meargă la tatăl lor.
Apărătorul apelantei-reclamante solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului-pârât arată că este necesar de stabilit cine a promovat această acțiune întrucât Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului a formulat cererea de chemare în judecată și să se stabilească care e raportul juridic între părți. Arată apărătorul intimatului că cele afirmate de apărătorul apelantei-reclamante sunt simple speculații și că prima instanța a stabilit dacă există sau nu starea de pericol, respectiv dacă intimatul-pârâtă se poate apropia de copii lui. Or prima instanță a stabilit că nu există o stare de pericol deși există o situație conflictuală dintre părinți.
Mai arată apărătorul intimatului-pârât că nu putem generaliza folosirea ordinului de protecție la orice situație conflictuală, că trebuie îndeplinite condițiile unei stări de pericol în ce privește viața și integritatea mamei și a copiilor săi. În mod corect prima instanță a stabilit că probele sunt circumstanțiale. Or și intimatul-pârât are drepturi privind hotărârea de divorț, și intimatul-pârât a formulat cerere de ajutor la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului, însă intimata-reclamantă a luat atitudine doar la solicitările apelantei-reclamante nu și ale intimatului-pârât.
Relativ la raportul psihologic depus la termenul de azi, apărătorul intimatului-pârât arată că, relativ la faptul că nu s-a luat legătura cu tatăl copiilor, interesează adevărul și nu expunerile psihologului care recunoaște că a luat legătura doar cu o parte.
Apărătorul intimatului-pârât solicită respingerea apelului ca nefondat.
Apărătorul apelantei-reclamante arată că evaluarea psihologului nu e consiliere psihologică.
Consilierul juridic al intimatei-reclamante solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și consideră că intimata-reclamantă datorită specificului activității este îndreptățită dă depună acțiunea în numele victimei, întrucât în cadrul direcției există și serviciul de combatere a violenței în familie și că prevederile din Legea nr.217/2003 au fost respectate.
Procurorul solicită admiterea apelului formulat de apelanta-reclamantă C. V. și modificarea în parte a sentinței apelate.
Dezbaterile fiind închise, instanța rămâne în pronunțare pe apel.
TRIBUNALUL
-deliberând-
Deliberând asupra apelului civil, reține:
Prin sentința civilă nr.235/30.08.2013 a Judecătoriei Bacău s-a respins ca neîntemeiată cererea pentru emiterea unui ordin de protecție, formulată de reclamantele DGASPC Bacău și C. V..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
“Reclamanta C. V. și pârâtul C. V. au divorțat în data de 20.11.2011, iar cei doi copii minori (C. P.-A. și C. A.-V.) au fost încredințați spre creștere și educare reclamantei C. V..
Din susținerile părților rezultă că reclamanta locuiește la părinții acesteia într-un imobil situat în Bacău, ., ., jud. Bacău, iar pârâtul într-un imobil situat în satul Sohodol, .. Reține instanța că celor doi minori li s-a stabilit domiciliul la reclamantă în imobilul din Bacău, ., ..
Din probele administrate în cauză, respectiv din declarațiile martorilor rezultă că între părți au existat neînțelegeri și înainte de divorțul acestora, mai ales după întoarcerea acestora din Italia, pe fondul lipsei de bani și a faptului că pârâtul nu găsea loc de muncă. Reține instanța că după ce s-a produs divorțul între părți neînțelegerile au continuat între foștii soți, însă de data aceasta în legătură cu programul de vizită al minorilor de către tatăl lor și al consumului de alcool de către acesta.
Astfel, martorul C. E., prietenă cu mama reclamantei C. V., a arătat că în sâmbăta Paștelui anului 2013, pe la orele 13:00, 14:00 a fost de față în momentul în care pârâtul a fost agresiv fizic și verbal cu reclamanta, trăgând-o de păr, dându-i cu pumnii în cap și spunându-i vorbe urâte. Precizează martora că nu a făcut decât să-i spună să o lase în pace pe reclamantă, iar apoi a plecat. Totodată a precizat că pârâtul ar fi lovit-o și pe mama reclamantei. Declară martora că la alte situații conflictuale de acest gen nu a mai asistat. A mai precizat martora că pârâtul ar fi fost într-o zi la grădinița copilului mai mic și ar fi vorbit urât educatoarei cât și despre reclamantă, apoi ar fi încercat să-l ia pe băiat fără drept. Toace aceste aspecte știindu-le din ce i-a povestit reclamanta. Mai știe martora de la reclamantă că pârâtul ar fi fost și la locul de muncă al reclamantei și i-a vorbit urât și acolo.
Martorul F. P., avocat la reclamantei în procesul de divorț, a arătat că nu a fost martor la vreun episod de violență fizică, însă a asistat la un episod de violență verbală, pe holul Tribunalului, legat de reîncredințarea minorilor, apreciind că pârâtul este posibil să fi consumat alcool la momentul acela. Precizează martorul că a aflat de la reclamantă că ar fi fost lovită, însă nu își aduce aminte unde, sau în ce zonă a feței. A mai declarat martorul că pârâtul i-a vorbit urât soției și de față cu copii lor minori, iar aceștia păreau timorați de tatăl lor.
Aspectele legate de violențele relatate de martorii reclamantei nu sunt confirmate de martorii pârâtului, care declară în schimb că neînțelegerile sunt provocate de reclamantă pe fondul programului de vizită, al faptului că pârâtul nu are un loc de muncă stabil, el este zilier. Declară martorul L. O.-C. că a asistat la o discuție în luna aprilie a anului 2013 (paște) între reclamantă și pârâtă, când reclamanta îi spunea că nu-i dă copii pentru că nu-i dă bani. Precizează martorul că atunci a coborât în fața blocului pe lângă reclamantă și tatăl acesteia care i-a dat o palmă pârâtului, spunându-i să nu mai vină la ușa sa, că îi dă copii, dar data viitoare să aducă și bani.
Martorul M. V., cumnatul pârâtului, a declarat că neînțelegerile au pornit după ce părțile s-au întors din Italia, pentru că pârâtul nu și-a găsit loc de muncă iar banii erau limitați. Precizează martorul că el crede că de fapt acesta a fost și motivul divorțului. Mai precizează martorul că nu îl știe pe pârât ca fiind o persoană cu un comportament agresiv și nu este scandalagiu. Precizează martorul că o dată când a fost și el reclamanta nu i-a dat copii la vizită și a trebuit să-i cu poliția. Mai precizează martorul că a dat declarație la poliție atunci și că și reclamanta a dat și ar fi spus că poate să păstreze băiatul cel mare câteva zile, apoi a anunțat poliția că pârâtul i-ar fi sechestrat copilul.
Din cercetarea judecătorească efectuată instanța reține că există neînțelegeri între foștii soți, pe de o parte pârâtul nu are un venit stabil care să-i permită să contribuie mai mult la creșterea și educarea copiilor săi, pe de altă parte un conflict iscat de programul de vizitare minori, stare conflictuală întreținută și de reclamantă. Reține instanța din relatările martorilor faptul că între aceștia nu au existat certuri anterior plecării în Italia, ci neînțelegerile au început după venirea în țară, aspect care a condus și la divorț.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 25/2012 care modifică Legea nr. 217/2003 violența în familie se manifestă sub următoarele forme:
a) violența verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare;
b) violența psihologică - impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar;
c) violența fizică - vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar;
d) violența sexuală - agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărțuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreținerii unor relații sexuale forțate, viol conjugal;
e) violența economică - interzicerea activității profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existență primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acțiunea de sustragere intenționată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune, refuzul de a susține familia, impunerea de munci grele și nocive în detrimentul sănătății, inclusiv unui membru de familie minor, precum și alte acțiuni cu efect similar;
f) violența socială - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ, impunerea izolării prin detenție, inclusiv în locuința familială, privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar;
g) violența spirituală - subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii necesităților moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice sau religioase, impunerea aderării la credințe și practici spirituale și religioase inacceptabile, precum și alte acțiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.
Conform art. 26 alin.1 din actul normativ menționat, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre măsurile - obligații sau interdicții prevăzute de acest articol.
Instanța apreciază că certurile dintre părți, pe fondul lipsei de bani și a presupusei nerespectări a programului de vizită pentru minori de către reclamantă pot fi calificate drept o formă de violență verbală și/sau fizică astfel cum este definită de art. 21 din actul normativ menționat anterior, însă nu sunt în măsură să justifice emiterea unui ordin de protecție. Violența verbală exercitată de pârât asupra reclamantei C. V., nu este de o asemenea amploare și gravitate încât să creeze o stare de pericol care să poată fi înlăturată doar pe calea unui ordin de protecție, ci poate fi înlăturată în măsura în care aceasta se rezumă la a respecta programul de vizită minori stabilit de instanță pentru tatăl lor și de a întrerupe comunicarea cu acesta.
Mai mult, împrejurările cauzei sunt de natură a face convingerea instanței că emiterea unui ordin de protecție ar fi un mod de a-l pedepsi pe pârât, pentru neajunsurile care ar fi adus cuplul în situația conflictuală în care se află și care nu putut fi stopate decât prin acțiunea de divorț, părțile fiind divorțate, astfel nemaiexistând vreo obligație legală între soți, din cele ce decurg din raportul matrimonial. Or, nu pentru aceste motive există instituția ordinului de protecție prevăzută de Legea nr. 217/2002. Scopul, pentru care a fost instituită, este acela privind asigurarea unui grad de protecție ridicat pentru victimele violenței în familie, asigurarea unui grad sporit de confort fizic și psihic, fapt ce trebuie să genereze o calitate sporită a vieții și nu în ultimul rând conștientizarea de către agresori a stării de pericol pe care aceștia o reprezintă, cu posibilitatea de a-și remedia comportamentul. Pentru a se putea emite un ordin de protecție, instanța trebuie să aibă suficiente elemente de natură a identifica în mod corect situațiile urgente și posibilitatea evaluării gradului de pericol, astfel încât ordinul de protecție să poată contribui în mod real la prevenirea pierderilor de vieți și a vătămărilor. Or în speța de față nu se poate identifica o urgență (reclamanta nu respectă programul de vizită), reclamanta nu se află într-un grad de pericol sporit care să-i pună în pericol viața sau integritatea fizică.
Cu privire la interzicerea pârâtului de a lua contact telefonic sau în altă modalitate cu reclamanta instanța apreciază ca neîntemeiată cererea, câtă vreme la mijloc sunt doi copii minori, pentru care există o hotărâre care dă dreptul legal pentru tată să-i viziteze și chiar să-i ia la domiciliul său, câtă vreme nu a existat un pericol imediat pentru aceștia, apreciază instanța că pârâtul trebuie să aibă și posibilitatea să vorbească cu reclamanta, atât la momentul luării copiilor cât și la momentul aducerii acestora.
În ce privește interdicția pentru pârât de a se apropia de școala respectiv grădinița celor doi copii minori instanța apreciază în lumina materialului probator aflat la dosarul cauzei, că pârâtul nu a exercitat niciun fel de violențe directe asupra celor doi minori.
În acest sens, pentru a se respecta și pârâtului drepturile și obligațiile ce decurg din exercitarea autorității părintești, precum și respectarea dreptului la viață privată și de familie a pârâtului și celor doi copii, instanța apreciază ca neîntemeiat capătul de cerere privind emiterea unui ordin de protecție prin care să interzică pârâtului apropierea față de copii săi.
Mai mult, instanța subliniază că pe fondul neînțelegerilor dintre părți, care au culminat cu divorțul acestora și în lipsa oricărei probe din care să rezulte că dezvoltarea fizică și psihică a minorilor sunt puse în pericol prin contactul cu pârâtului, se impune păstrarea pe aceleași coordonate a vieții de familie formată între pârât și cei doi minori, prezența și implicarea actuală și viitoare a tatălui în viața acestora, trebuind să fie o preocupare constantă atât pentru pârât, cât și pentru reclamantă, indiferent de evoluția relației dintre aceștia. Instanța apreciază că atâta vreme cât reclamanta îngreunează respectarea programului de vizită al tatălui la copii săi, situația conflictuală se va prelungi. Acest aspect nu semnifică faptul că pârâtul nu trebuie să achite pensia de întreținere la care a fost obligat, sau să manifeste un comportament demn în relația cu mama copiilor săi, însă pentru neîndeplinirea acestei obligații legale, reclamanta are la îndemână alte mijloace legale și nu condiționarea pârâtului cu acordul vizitei numai dacă plătește. Acest comportament nu este unul care să conducă la calmarea stării și așa conflictuale între părți. Instanța față de considerentele expuse nu poate reține existența vreunei forme de violență fizică sau psihică directă exercitată de pârât împotriva celor doi copii minori ai părților.
În ce privește evacuarea pârâtului din domiciliul său și reintegrarea reclamantei și al celor doi minori în locul pârâtului, în imobilul din . apreciază că acest fapt nu s-ar putea face fără o afectare serioasă a climatului stabil cu care s-au obișnuit după divorț. Așa cum rezultă din ancheta socială efectuată de Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului, copii sunt bine îngrijiți la bunicii materni, sunt deja încadrați la unități de învățământ din localitatea Bacău, chiar în apropiere de locul de muncă al mamei, deci ușor de supravegheat. A dispune pentru o perioadă de timp, deci temporar ca minorii să fie extrași din climatul lor, din mediul de la școală, grădiniță ar însemna perturbarea acestora, întrucât măsura nu ar fi definitivă, culminând apoi cu mutarea lor iar din domiciliul cu care apucă să se obișnuiască într-un altul.
Față de aceste împrejurări, instanța va respinge cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de reclamantă ca neîntemeiată.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta C. V. care a criticat sentința sub următoarele aspecte:
Instanța de fond nu a analizat temeinic probatoriul administrat în cauză și a limitat admisibilitatea acțiunii la existența “unei stări de urgență”, iar proba cu martori a fost administrată în mod subiectiv.
Art.5 lit. b din Legea nr.217/2003 este aplicabil și reclamantei nefiind întemeiat argumentul instanței în sensul că se aplică doar părților care au calitatea de soți în prezent.
Nu s-a analizat cererea părinților reclamantei cu privire la păstrarea unei distanțe minime față de aceștia.
Deși instanța a constatat că violența verbală manifestată de pârât nu este de natură a crea o stare de pericol pentru reclamantă, în realitate, atât timp cât violența se exercită în orice împrejurare, în prezența minorilor și a altor persoane, este de natură să producă apelantei o stare de disconfort emoțional, fiind îndeplinite condițiile art.4 lit.a din lege.
Greșit a motivat instanța și respingerea cererii de interzicere a contactului telefonic, în condițiile în care nu este vorba de legătura cu minorii ci telefoanele continue ale pârâtului sunt de natură să o streseze pe apelantă.
Solicitarea ca pârâtul să păstreze o distanță minimă față de reclamanta-apelantă și față de minori nu a fost formulată în scopul de a limita drepturile pârâtului, ci a fost cauzată de atitudinea acestuia, relatată și de martora C..
A mai învederat apelanta că nu i-a interzis pârâtului să ia legătura cu minorii ci aceștia sunt cei care refuză să meargă la tată, din cauza comportamentului acestuia.
Totodată, a arătat apelanta că nu își menține cererea de evacuare a pârâtului și de reintegrare a sa în imobil.
Analizând apelul, Tribunalul constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Art.23 alin.1 din Legea nr.217/2003 statuează că: “ (1) Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.”
După cum reiese din această normă juridică, pentru ca să se dispună instituirea uneia sau a mai multor măsuri dintre cele enumerate, cum s-a solicitat în speță, este necesar să se dovedească existența unei stări de pericol pentru viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea unei persoane, pericol generat de un act de violență.
Or, după cum a constatat și instanța de fond, din probele administrate în cauză, nu a rezultat existența unei stări de pericol pentru viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantei-apelante.
După cum chiar acesta a susținut în motivele de apel, comportamentul intimatului pârât îi creează acesteia o stare de stres și disconfort psihic și o tensiune emoțională. Dar, nu s-a dovedit că acest comportament a fost sau este de natură să îi pună în pericol viață, integritate fizică sau psihică ori libertatea și să impună luarea unei astfel de măsuri radicale cum este ordinul de protecție.
Așadar, întrucât măsura solicitată a fi luată față de pârât reprezintă o limitare a drepturilor acestuia, este imperios necesar a se dovedi, fără echivoc, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.23 alin.1 din legea nr.217/2003, ceea ce nu s-a realizat în speță.
În consecință, atât timp cât instanța constată că nu se impune instituirea unei astfel de măsuri, nu este necesar a se mai analiza fiecare interdicție sau măsură solicitată a fi luată în aducerea la îndeplinire a ordinului de protecție.
În consecință, Tribunalul va respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul privind pe apelanta-reclamantă C. V. CNP_, domiciliată în Bacău, ., ., județul Bacău, împotriva sentinței civile nr. 235 din 30.08.2013, a Judecătoriei Bacau pronunțată în dosarul_, în contradictoriu cu intimata-reclamantă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI cu sediul în Bacău, ., județul Bacău și intimatul-pârât C. V., CNP_, domiciliat în com. Măgura, ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR |
I. L. P. | G. A. |
Grefier |
A. E. |
Red. s.c. I. C.
Red./ Tehnored. d.c. P.I.L. / 10. 01.2014/
Tehnored. d.c . A.E. / 10. 01.2014/ 2 ex.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 20-02-2013,... | Ordin de protecţie. Decizia nr. 947/2013. Tribunalul BACĂU → |
|---|
