Revendicare imobiliară. Decizia nr. 899/2013. Tribunalul BACĂU

Decizia nr. 899/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 3202/110/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 899/2013

Ședința publică de la 30 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. L. P.

Judecător I. - D. P. - B.

Judecător C. D.

Grefier E. A.

Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul Z. T., împotriva deciziei civile 781 din 16.05.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._/180/2010, în contradictoriu cu intimata C. S., având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, a răspuns contestatorul, personal, identificat cu CI . nr._, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de grefier, care evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul în care se afla judecata și modul de îndeplinire a procedurii de citare arătând că procedura este legal îndeplinită, după care:

Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii pe contestația în anulare.

Contestatorul solicită admiterea acțiunii și de încadrat în temeiul său de drept și arată că prima instanță a ținut cot doar de o adresă a unui funcționar.

Instanța aduce la cunoștință contestatorului că a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile din dosarul nr._/180/2010.

Contestatorul arată că a confundat cu alt dosar pe rol.

La solicitarea contestatorului, instanța prezintă dosarul părții pentru a se lămuri privind dosarul.

Contestatorul înapoiază dosarul instanței și arată că a făcut contestație în anulare întrucât o altă persoană cu care s-a înțeles să plătească taxa de timbru a neglijat să o plătească.

Arată contestatorul că solicită admiterea contestației în anulare și recunoașterea dreptului său de proprietate asupra terenului pe care are adeverință de punere în posesie și nu are opozant. Mai arată că vecinii terenului îi recunosc dreptul de proprietate, că terenul este ala autorului său, respectiv de la mama sa.

Dezbaterile fiind închise, instanța rămâne în pronunțare pe contestația în anulare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra prezentei contestații în anulare, reține:

Prin decizia civilă nr.781/2012, pronunțată în dosarul nr._/180/2010, Tribunalul Bacău a anulat ca netimbrat recursul promovat de către recurentul – reclamant Z. T. împotriva sentinței civile nr. 4897/2011 din 02.06.2011, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._/180/2010, in contradictoriu cu intimata-pârâtă C. A. S..

A reținut instanța de recurs că: “Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Potrivit art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Recurentul-reclamant nu a timbrat cererea de recurs și pentru termenul din 16.05.2012 a fost citat cu mențiunea de a timbra, sub sancțiunea anulării recursului, cu 37,5 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar. La termenul stabilit de instanță recurentul-reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de a timbra.

În consecință, văzând și prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, va admite excepția invocată din oficiu și va anula recursul ca netimbrat.”

Împotriva deciziei, recurentul a promovat contestație în anulare prin care a susținut că la pronunțarea deciziei s-a produs o eroare, întrucât a plătit suma de 375.000 lei vechi și a invocat prevederile art.317 din Codul de procedură civilă.

Ulterior, constatatorul a completat motivele contestației, după cum urmează:

A solicitat că în baza art.304 din Codul de procedură civilă, instanța să ordone înscrierea dreptului său în cartea funciară.

Cauza litigiului o reprezintă manoperele funcționarilor Primăriei .> Din schița cadastrală depusă la dosar reiese că autorul contestatorului, Z. N., a fost pus în posesie.

Instanța de judecată trebuia să solicite un înscris care să ateste această situație.

Din cuprinsul sentinței contestate reiese că nimeni altcineva nu pretinde că ar avea vreun drept asupra terenului.

Reclamantul nu a insistat în susținerea că pârâta a posedă terenul cu forța.

Instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisurile care au fost depuse la dosar.

Analizând contestația în anulare, Tribunalul constată următoarele:

Contestația în anulare, cale de atac extraordinară de retractare, este reglementată în codul de procedură civilă astfel:

“ART. 317

Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;

2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

ART. 318

Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”

De asemenea, potrivit art.281 din Codul de procedură civilă, reprezintă erori materiale erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri.

Contestatorul a susținut că a plătit taxele judiciare de timbru aferente recursului soluționat prin decizia ce face obiectul prezentei contestații, însă, instanța, verificând cuprinsul dosarului nr._/180/2010 al Tribunalului Bacău, constată că nu există dovada acestei plăți, astfel că nu se poate reține că decizia contestată, nr.781/2012, pronunțată în dosarul nr._/180/2010, ar fi rezultatul unei erori materiale.

Cu privire la celelalte motive invocate de către contestator, instanța reține că, pe de o parte, nu au legătură cu soluția pronunțată prin decizia contestată, iar pe de altă parte aceste motive se referă la pretinse greșeli de judecată ale instanței.

Însă, eventualele greșeli de judecată, care se referă deci la dezlegarea dată fondului raporturilor juridice litigioase, nu pot fi analizate în cadrul acestei căi de atac de retractare, pentru care Codul de procedură civilă a reglementat condiții exprese și limitative de admisibilitate.

În consecință, Tribunalul va respinge ca nefondată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul Z. T. domiciliat în com. Filipeni, ., împotriva deciziei civile 781 din 16.05.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._/180/2010, în contradictoriu cu intimata C. S. domiciliată în com. Filipeni, ., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Septembrie 2013.

PREȘEDINTE

Pentru JUDECĂTOR

JUDECĂTOR

I. L. P.

I. - D. P. - B.

C. D.

aflat în CO, semnează

Președinte Tribunal

Grefier

A. E.

Red. d.c. A. G.

Red./ Tehnored. d.c. P.I.L. / 06.11.2013/

Tehnored. d.c . A.E. / 06.11.2013/ 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 899/2013. Tribunalul BACĂU