Întoarcere executare. Hotărâre din 28-05-2013, Tribunalul BACĂU

Hotărâre pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 7643/260/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

Decizia civilă Nr. 596/R/2013

Ședința publică de la 28 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE P. M. M.

Judecător C. D.

Judecător I. L. P.

Grefier N. S.

Pe rol fiind judecarea recursului civil privind pe recurentul contestator B. C. împotriva sentinței civile nr. 1022 din 19.04.2012 a Judecătoriei Moinești pronunțată în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul R. C.-C., având ca obiect întoarcere executare.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința din 20 mai 2013, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acel termen, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului civil, reține:

Prin sent.civ.nr.1022/19.04.2012, Judecătoria Moinești a admis excepția netimbrării capătului de cerere privind daunele morale și a anulat ca netimbrat acest capăt de cerere.

A respins ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect întoarcerea executării, formulată de contestatorul B. C., în contradictoriu cu intimatul R. C.-C..

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea adresată B. B. E., la 10.02.2010, intimatul R. C. C. a solicitat punerea în executare a titlului executoriu sentința penală nr. 526/26.11.2008, pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr._ .

Prin sentința civilă nr. 2746/22.11.2010, pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr._, irevocabilă, a fost respinsă contestația la executare formulată de B. C. împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 84/2010 aflat pe rolul B. B. E..

În speța de față, contestatorul a formulat o cerere de întoarcere a executării silite ce a făcut obiectul dosarului de executare silită nr. 84/E/2010 însă nu a făcut dovada desființării titlului executoriu sau a executării silite ce a făcut obiectul acestui dosar, nefiind îndeplinite condițiile art. 4041 alin. 1 cod procedură civilă

Prin încheierea de ședință din 08.03.2012 instanța a pus în vedere contestatorului sa facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 359 lei și timbru judiciar de 3 lei pentru capătul de cerere privind daunele morale solicitate, contestatorul nefăcând dovada plății.

Așadar, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997, instanța de fond anulat acest capăt de cerere ca netimbrat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul B. C., pentru următoarele motive:

Instanța nu a dat ceea ce a cerut, nu a dat cât a cerut și s-a antepronunțat la ședințele anterioare, iar motivarea excede temeiului în drept invocat de contestator.

A mai susținut recurentul că sentința este părtinitoare în favoarea creditorului, dar acoperă și abuzurile săvârșite în alte cauze în care s-a judecat cu intimatul.

Analizând recursul, Tribunalul constată că este nefondat:

În primul rând, criticile formulate la adresa sentinței au caracter general, recurentul nearătând, în mod concret, în ce constau greșelile instanței de fond.

Mai mult, Tribunalul constată că instanța s-a pronunțat cu privire la obiectul acțiunii cu care a fost învestită, respective “întoarcerea executării silite” și “daune morale” și nu rezultă că s-ar fi antepronunțat la termenele de judecată anterioare.

Cât privește temeiul de drept, prin acțiune s-au invocat dispozițiile art.404 indice 1 și 404 indice 2 din codul de procedură civilă, norme la care s-a raportat și instanța de fond și, oricum, instanța nu este ținută e calificarea în drept făcută de părți, având posibilitatea de a încadra acțiunea în normele de drept care se aplică la speță.

Faptul că acțiunea de întoarcere a executării a fost respinsă, iar cea în pretenții a fost anulată ca netimbrată nu reprezintă o atitudine părtinitoare față de intimate, ci o soluție legală.

Referitor la soluțiile pronunțate în alte litigii purtate între părți, acestea puteau fi criticate doar prin exercitarea căilor legale de atac, nu prin prezentul recurs.

În consecință, instanța urmează să respingă recursul.

În temeiul art.274 din Codul de procedură civilă, îl va obliga pe recurent să plătească intimatului cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței nr.437/28.02.2013 – fila nr.17 din dosarul de recurs.

OPINIE SEPARATĂ

Apreciez că soluția legală este aceea de admitere a recursului, de casare a sentinței recurate și de trimitere a cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente:

Prin declarația de recurs înregistrată la data de 15.06.2012 domnul C. B. a criticat sentința civilă nr.1022 pronunțată de Judecătoria Moinești la data de 19.04.2012 în dosarul nr._, arătând că instanța de fond nu a dat ceea ce a cerut, în mod deliberat (s.n.), nu a dat cât a cerut, antepronunțându-se la ședințele de judecată anterioare (s.n.) și că sentința recurată este părtinitoare, favorizând pe creditor.

Declarația de recurs se constituie, astfel, într-o veritabilă cerere de recuzare îndreptată împotriva judecătorului primei instanțe care a încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil al recurentului-reclamant, recunoscut de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că a procedat la judecarea cauzei pe fond la termenul din data de 19.04.2012, deși la dosar se afla depusă cererea înregistrată la 18.04.2012 (f.63 dosar judecătorie) prin care reclamantul solicita amânarea judecății motivat de faptul că în aceeași zi este citat în dosarul nr._ aflat pe rolul Curții de Apel Bacău (susținere ușor de verificat de către judecător prin accesarea portalului CA Bacău), cerere care nu a fost analizată prin raportare la dispozițiile art.156 alin.(1) Cod procedură civilă: instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată (în cauză reclamantul mai formulase o singură cerere de amânare (f.37 dosar judecătorie) pentru studierea întâmpinării depuse cu încălcarea art.1141 alin.(2) Cod procedură civilă – f.36 dosar judecătorie) și nici la cele ale art.155 alin.(1) Cod procedură civilă: amânarea judecății în temeiul învoielii părților nu se poate încuviința decât o singură dată în cursul judecății (a se observa împrejurarea că prima instanță a omis să pună în discuție cererea de amânare pentru a verifica existența acordului părții adverse, reprezentată la 19.04.2012 de doamna avocat D. E.).

Considerând, prin urmare, că respingerea cererii de amânare motivat de împrejurarea că „prezenta cauză este la al doilea termen de judecată”, fără a fi invocat vreun text legal care să impună soluționarea categoriei de acțiuni din care face parte și cererea dedusă judecății (de întoarcere a executării silite) după un anumit număr de termene de judecată, este de natură a crea o aparență de subiectivism, aparență care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul art.312 alin.(5) teza a II – a Cod procedură civilă (în această situație judecarea cauzei pe fond cu o nelegală respingere a cererii de amânare echivalând cu o citare neregulată a părții ce a formulat o astfel de cerere).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge recursul formulat de recurentul contestator B. C. cu domiciliul în Bacău, oraș Moinești, . bis împotriva sentinței civile nr. 1022 din 19.04.2012 a Judecătoriei Moinești pronunțată în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul R. C.-C. domiciliat în Bacău, oraș Moinești, ., nr. 14, . cu opinia separată a domnișoarei judecător P.-M. M. în sensul admiterii recursului și al casării sentinței recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Obligă recurentul B. C. să plătească 1000 lei cheltuieli de judecată intimatului R. C. C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2013.

Președinte,

P. M. M.

Judecător,

C. D.

Judecător,

I. L. P.

Grefier,

N. S.

Red. sent. civ. P.B.M.C/23.05.2012

Red. dec.civ. P.I.L./12.09.2013

Tehnored. dec. civ.S.N. 2 ex/12.09.2013

Tehnored.opinie separată M.P.M./ 13.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Hotărâre din 28-05-2013, Tribunalul BACĂU