Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 905/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 905/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 573/833/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 979/R/2013
Ședința publică de la 01 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. R.
Judecător L. E. M.-G.
Judecător F. I. C.
Grefier S. O.
Pe rol fiind judecarea recursului Civil declarat împotriva sentinței civile nr. 905/2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, formulat de recurenții T. I. și T. L. în contradictoriu cu intimații G. S.-A. și B. (fostă G.) M., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Se constată faptul că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din 25 Octombrie 2013, când părțile au pus concluzii pe fond, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 01 Noiembrie 2013, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând:
Asupra recursului de fata retine următoarele – prin sentința civila nr.905 din data de 05.06.2012, pronunțata de Judecătoria Oradea in dosarul nr._, instanța dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare in judecata formulată de reclamanții T. I. și T. L. în contradictoriu cu pârâții G. S.-A. și B. (fostă G.) M., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotăra astfel, instanța de fond a reținut următoarele - prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1940 din 24.10.2001 de către BNP S. D.-A., reclamanții T. L. și T. I., în calitate de vânzători, au transmis pârâtului G. S. A., căsătorit cu pârâta B. M. (fostă G.), dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Salonta, ., jud. Bihor, înregistrat în CF nr. 3606 al localității Salonta, cu nr. top. 2734, 2735, în natură casă familială, dependințe, anexe gospodărești și teren aferent în suprafață totală de 824 mp, prețul vânzării fiind 60.000.000 lei (ROL).
Reclamanții invocă ca principal motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare lipsa totală a consimțământului, eroarea asupra substanței obiectului contractului (cunoscută în doctrină ca eroare obstacol), arătând că au fost în eroare cu privire la natura contractului încheiat, având convingerea că încheie un contract de împrumut cu ipotecă și nu un contract de vânzare cumpărare.
Eroarea asupra substanței obiectului contractului sau eroarea obstacol (error in negotio) reprezintă o falsă reprezentare care cade asupra naturii actului ce se încheie, o parte având convingerea că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte are credința greșită, că încheie un alt act juridic.
Potrivit art. 954 alin 1 Cod civil, „Eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanței obiectului convenției”.
Din dispoziția legală amintită rezultă concluzia că pentru a atrage nulitatea actului juridic, trebuie ca la încheierea lui, consimțământul să lipsească cu desăvârșire pentru încheierea acelui act, doar în această situație sancțiunea fiind nulitatea absolută.
Reclamanții susțin că au avut convingerea că încheie un contract de împrumut cu ipotecă și nu un contract de vânzare cumpărare, arătând că în toamna anului 2001, având nevoie de suma de 1000 mărci germane s-au adresat pârâtului G. S.-A., care era cunoscut în oraș ca fiind persoana care împrumuta bani, înțelegându-se cu acesta să îi împrumute cu suma de mai sus, dar pentru aceasta, pârâtul le-a solicitat să facă un înscris notarial inclusiv prin constituirea unei ipoteci asupra casei lor situate în Salonta, ..
În privința constatărilor personale ale notarului public, făcute prin propriile simțuri în limitele atribuțiilor sale, instanța a reținut că înscrisul autentic – contractul de vânzare-cumpărare în prezenta cauză, face dovada până la înscrierea în fals. Astfel constatările notarului public cu privire la prezența și identitatea părților precum și mențiunea că părțile au semnat după ce li s-a citit conținutul actului fac parte din categoria constatărilor personale ale agentului instrumentator și poate fi combătută numai prin înscrierea în fals.
Celelalte mențiuni din contractul de vânzare-cumpărare privitoare la declarațiile părților fac dovada până la proba contrară, deoarece agentul instrumentator nu a putut decât să ia act de aceste declarații și nu avut posibilitatea să controleze dacă ele corespund realității.
Citirea actului de către părți în fața notarului public, reprezintă o constatare personală a notarului, putând fi combătută doar prin înscrierea în fals conform art. 1173 Cod civil.
Susținerile reclamanților că nu au înțeles despre ce act este vorba cu ocazia semnării acestuia la biroul notarului public urmează a fi înlăturate, având în vedere că aceștia sunt cunoscători ai limbii române, nesolicitând nici în cursul judecății când au fost prezenți la majoritatea termenelor de judecată prezența unui traducător, iar din declarația olografă dată de reclamant la Poliția Municipiului Salonta la data de 03.03.2010 (fila 72) rezultă că acesta este cunoscător al limbii române. Pe de altă parte, pârâtul G. S. A. susține prin răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriul administrat (fila 68) că a fost citit atât în limba română, cât și în limba maghiară, cu voce tare, conținutul contractului încheiat la notar.
Din aceeași declarație dată la Poliția Salonta, instanța mai reține că reclamantul a declarat în fața organelor de cercetare penală că în 24 decembrie 2001 au vândut casa prin act notarial lui G. S. A. și soției sale G. M., iar de atunci până în prezent au folosit locuința cu acordul lui G. S.. Se mai menționează în cuprinsul declarației că au înțeles să elibereze locuința până la data de 20.03.2010, lucru pe care nu l-au respectat.
Apărarea reclamanților că declarația a fost consemnată de către polițist a fost înlăturată având în vedere că nu există nici un indiciu in acest sens, iar consemnarea lucrătorului de poliție cu privire la data declarației și a faptului că a fost dată în fața sa, conformă faptul că declarația nu a fost scrisă de organul de cercetare penală, fiind evidentă diferența dintre cele două consemnări olografe, respectiv conținutul documentului și cea a lucrătorului de poliție.
Depunerea de către reclamanți a unor consemnări olografe făcute de aceștia, conform propriilor susțineri, cu privire la anumite sume de bani începând cu luna noiembrie 2001 până în luna aprilie 2005 și din luna mai 2007 până în luna ianuarie 2010 nu poate face dovada plății de către reclamanți în favoarea pârâților a dobânzilor despre care se susține că ar fi fost percepute pentru împrumutul de 1000 DM, consemnările nefiind însușite de către pârâți prin semnătură și ne emanând de la aceștia.
Pe de altă parte din răspunsurile formulate la întrebările nr. 16-19 (filele 3 și 3 verso) din interogatoriul luat pârâtei Balasz M. instanța reține că aceasta recunoaște că a primit începând cu anul 2007 de la reclamanții T. L. și T. I. lunar suma de 100 euro cu titlu de chirie dar nu a semnat și nu a eliberat nicio chitanță, nefiindu-i solicitat un asemenea înscris.
Nici plata taxelor aferente locuinței de către reclamanți până în anul 2010 nu este de natură a demonstra faptul că cei doi reclamanți au fost în permanență în eroare cu privire la actul încheiat, având în vedere susținerile reclamanților care au arătat în cuprinsul interogatoriilor că au avut o înțelegere cu pârâții ca aceștia să continue să locuiască în imobil, să plătească cheltuielile aferente, iar reclamanții intenționau ca în decurs de trei ani să răscumpere imobilul, acesta fiind achiziționat de către pârâți ca investiție.
Martorul S. Joszef A. (f.77) – propus de reclamanți, a arătat că este concubinul fiicei reclamanților din anul 2000 și știe că reclamanții sunt proprietarii imobilului ca urmare a unui schimb intervenit între aceștia și cumnata reclamantului. El locuiește din anul 2000 în acel imobil și i-a ajutat pe reclamanți la efectuarea mai multor investiții în perioada 2003-2004 și 2005-2006, investiții care au constat în construirea unei băi, tencuirea fațadei imobilului, turnarea de beton în bucătărie și montarea gresiei, iar în anul 2010 a intenționat împreună cu reclamanții să schimbe geamurile imobilului, dar au renunțat la această investiție datorită prezentului litigiu. În anul 2010 când reclamanții au primit înștiințarea de la poliție, a aflat de la fiica reclamanților, prietena sa, că imobilul este înscris pe numele pârâtei Balasz M. și, întrucât prietena nu a vrut să-i spună cum s-a ajuns la această situație, s-a a purtat o discuție cu pârâta aflând că aceasta a dobândit imobilul ca urmare a partajului de fostul soț și îi solicită suma de 30.000 Euro pentru a lăsa casa, în caz contrar solicita să o elibereze. Tot în anul 2010 a mai purtat o discuție cu pârâta Balasz M. la domiciliul reclamanților când i-a oferit suma de 10.000 de Euro pentru a le lăsa casa, dar pârâta a refuzat oferta făcută spunând că este prea mică această sumă.
Declarația martorului cu privire la actul semnat de către reclamanți la notarul public este contradictorie, pe de o parte arătând că nu i-a întrebat pe soții T. ce fel de act au semnat cu pârâții G. S. A. și Balasz M., iar pe de altă parte declarând că reclamanții nu au putut să-i spună ce fel de document au semnat și nici nu au găsit un astfel de document în imobil cu toate că l-a căutat. Mai arată că de la reclamanți a aflat că documentul cu privire la imobil s-a semnat la biroul notarial S. D. A. și a aflat despre ce contract este vorba solicitându-i notarului o copie a documentului. În consecință declarația martorului cu privire la acest aspect a fost înlăturată.
Martorul mai declară că în primăvara anului 2007 a observat într-o dimineață mașina pârâtului G. în fața casei reclamanților și întrebând-o pe prietenă ce dorește, nu a putut afla întrucât aceasta nu știa. La scurt timp s-a întâlnit într-un local din zona parcului central al orașului Salonta cu pârâtul G. pe care l-a întrebat ce afaceri are cu socrii săi, iar acesta i-a răspuns că în anul 2001 i-a împrumutat pe reclamanți cu suma de 1.000 de mărci germane și întrucât de ceva vreme pârâții nu i-a mai plătit dobânzile pentru respectiva sumă, îi sunt datori cu 7.000 Euro. Precizează că altă discuție nu a mai avut cu pârâtul G. S. legat de acest subiect și nu știe dacă acesta este sau nu cunoscut ca o persoană care dă bani împrumut și nici cu ce se ocupă acesta.
Declarația martorului sub acest aspect au fost de asemenea înlăturată, nefiind coroborată cu alte mijloace de probă.
Din declarația martorului K. A.-S. (f.80), propus de reclamanți, instanța a reținut că acesta cunoaște casa în care locuiesc în prezent reclamanții precum și faptul că în perioada 2004-2005 a fost trasă apa în curte și a fost amenajată o baie, iar în anul 2009 s-a construit o terasă exterioară în fața bucătăriei, a fost reparată tencuiala exterioară a imobilului și s-a vopsit exteriorul. Tot în anul 2009 a auzit că reclamanții intenționau să schimbe geamurile și ușile imobilului, dar nu au mai făcut această lucrare datorită problemelor ivite cu pârâții. Mai menționează că a auzit despre această intenție, după ce a aflat de existența datoriilor.
În urmă cu aproximativ 2-3 ani a aflat de la concubinul fiicei reclamanților despre existența unei datorii a soților T. către pârâtul G. S. A. pe care îl cunoaște doar din vedere și nu știe cu ce se ocupă, nu l-a văzut niciodată la imobilul unde locuiesc pârâții și nici pe pârâtă nu a văzut-o în acel imobil. Despre faptul că reclamanții sunt proprietarii imobilului știe din discuțiile cu aceștia și cu numita B., cumnata reclamantei, dar nu a văzut niciodată un act de proprietate și nici vre-un act legat de vreo datorie a reclamanților față de pârât, ci a aflat despre ea doar din discuțiile purtate cu S. Joszef A..
Instanța a reținut că într-adevăr reclamanții s-au comportat cu privire la imobil ca niște adevărați proprietari prin efectuarea investițiilor arătate de cei doi martori, aspect care însă este justificat de către pârâți prin aceea că intenționau să le revândă imobilul. Faptul că a existat această intenție de revânzare a imobilului rezultă din coroborarea răspunsurilor pârâților la întrebările din interogatoriu, cu declarația martorului S. Joszef A. care a arătat că i-a oferit pârâtei Balasz Bagdolna suma de 10.000 de Euro pentru a le lăsa casa, dar aceasta a refuzat oferta, solicitând suma de 30.000 euro, precum și cu declarația dată de către reclamant cu ocazia audierii la Poliția Salonta, unde acesta a menționat că pârâta le-a solicitat să părăsească imobilul întrucât intenționa să o vândă.
În ceea ce privește prețul stabilit într-un contract de vânzare-cumpărare, art. 1303 C. civil prevede că „Prețul vânzării trebuie să fie serios și determinat de părți”.
Pentru ca prețul să existe, trebuie să fie și serios, adică să nu fie derizoriu, atât de disproporționat în raport de valoarea bunului vândut încât să nu existe preț.
In cauză s-a efectuat un raport de expertiză tehnică în specialitatea construcții de către expert N. T. (filele 146-158) in care s-a concluzionat că valoarea de circulație a imobilului în cauză, care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare, la data încheierii contractului a fost de 98.724.695 lei (ROL). Conform aceluiași raport de expertiză, valoarea lucrărilor de investiții efectuate după anul 2001 este de 10.467 lei (RON).
Instanța a reținut că părțile sunt libere să stabilească prețul de vânzare-cumpărare al unui bun, putând stabili si un preț sub prețul de circulație al pieței, echivalența între valoarea bunului si prețul său fiind relativă, aceasta putând fi determinată și de subiectivismul părților.
În cauză, prețul stipulat în contract, este mai mic decât valoarea reală a imobilului, existând o diferență de 38.724.695 lei, valoarea care însă nu apare ca fiind disproporționată având în vedere că pârâții au permis în continuare reclamanților să locuiască în imobil, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză.
În consecință, instanța a reținut valabilitatea cauzei la încheierea contractului de vânzare cumpărare fiind întrunite condițiile de valabilitate ale actului juridic prevăzute de art. 948 C. civil.
Față de aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții T. I. și T. L. în contradictoriu cu pârâții G. S.-A., și B. (fostă G.) M..
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, au declarat recurs reclamantii T. I. și T. L., criticand hotararea atacata sub aspectul nelegalitatii si netemeiniciei si solicitand ca, urmare a admiterii recursului, sa se dispuna modificarea in totalitate a sentintei recurate, in sensul admiterii cererii de chemare in judecata, cu cheltuieli de judecata.
In sustinerea recursului, invedereaza ca in opinia lor, instanta de fond nu a apreciat in mod corespunzator probatoriul administrat in cauza, interpretand probele in favoarea paratilor intimati. Arata ca la data incheierii contractul de v-c al caruia nulitate absoluta o invoca, s-au aflat in eroare asupra naturii juridice a acului incheiat, avand reprezentarea ca incheie cu intimatii un contract de imprumut cu ipoteca. Au imprumutat de la intimati in anul 2001,suma de 1.000 DM, iar din inscrisurile depuse la filele 43-50 din dosar rezultand ca au restituit intimatilor in perioada ce a urmat, pana in luna ianuarie 2010, suma de 800 DM plus 6.700 EURO, ulterior divortului intimatilor banii fiind achitati intimatei B. (fostă G.) M..
In tot acest interval de timp, recurentii arata ca s-au comportat ca si adevarati proprietari ai imobilului in care au continuat sa locuiasca cu acordul intimatilor, inregistrandu-se in evidentele fiscale locale in anul 2004, deci la trei ani dupa incheierea contractului de v-c, platind impozitele si realizand investitii. Intimatii din cauza nu au efectuat nici inscrierea contractului de v-c in cartea funciara, nici nu s-au inregistrat la finante ca platitori de impozit pentru imobilul din litigiu.
Din concluziile raportului de expertiza in specialitatea costructii, rezulta ca in decursul anilor si ulterior incheierii contractului de v-c, recurentii au efectuat invesitii in imobil care depasesc suma de 10.000 lei, tocmai in considerarea calitatii lor de proprietari, fara sa solicite acordul intimatilor, dar nici acestia nu s-au opus efectuarii investitiilor, desi aveau cunostinta de acestea. Intimatii cumparatori nu au solicitat recurentilor predarea posesiei si folosintei imobilului pana in anul 2010, multumindu-se cu incasarea lunara a dobanzilor achitate de recurenti la suma imprumutata. Faptul ca partile au avut in vedere incheierea unui contract de imprumut si nu unul de v-c, rezulta si din raspunsurile la interogatoriu al intimatului care, a declarat ca, anterior cumpararii, nici nu a vizionat imobilul si nu s-a interesat de situatia fiscala a acestuia.
Instanta de fond a inlaturat fara motiv si declaratia martorului S., acesta relatand o discutie purtata ca intimatul din cauza, acesta spunandu-i ca recurentii ii datoreaza cu titlu imprumut suma de 7.000 euro.
Cat priveste declaratia recurentului data in fata organelor de cercetare penala, invedereaza ca aceasta a fost dictata de politist, recurentul din cauza nefiind asistat de avocat.
Mai arata ca actul autentic de v-c nu i-a fost citita si tradusa de catre notarul public anterior semnarii de catre parti.
Intimatii au sustinut in fata instantei de fond ca sumele lunare achitate de catre recurentii in perioada 2001 – 2010 au fost platite cu titlu chirie, desi nu s-a facut dovada existentei unui contract de inchiriere intre parti, un asemenea contract nefiind inregistrat nici la organele fiscale.
Din toate cele mai sus relevate, in opinia recurentilor, rezulta in mod clar ca s-au aflat in eroare cu privire la natura juridica a contractului incheiat, eroarea obstacol determinand nulitatea absoluta a contractului de v-c.
Intimatii G. S.-A. și B. (fostă G.) M. nu si-au exprimat pozitia procesuala in recurs.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurent, cat si din oficiu, sub toate aspectele, instanța retine ca recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor succede.
Consimțământul, ca si condiție a încheierii valabile a actului juridic, consta in hotărârea de a încheia un act juridic civil, manifestata in exterior.
Codul civil consacra doua principii care cârmuiesc voința juridica
- principiul libertății actelor juridice civile, ceea ce înseamnă ca, atâta timp cat se respecta ordinea publica, normele legale imperative si bunele moravuri, subiectele de drept civil sânt libere sa încheie convenții, sa ii stabilească conținutul, sa modifice sau sa pună capăt actului juridic pe care l-au încheiat
- principiul voinței interne, reale a părților, ceea ce înseamnă ca, daca exista neconcordanta intre voința interna, reala a părților si cea exteriorizata, exprimata la data încheierii actului juridic, se va da prevalenta voinței interne, reale a patilor contractante.
Eroarea obstacol, numita si eroare distructiva de voința, este cea mai grava forma a erorii, falsa reprezentare cazând fie asupra naturii actului ce se incheie, fie asupra identitarii obiectului .
Sancțiunea care intervine este aceea a nulității absolute a actului juridic, deoarece nu s-a format acordul de voința.
In esența, in susținerea acțiunii in constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1940 din 24.10.2001 al BNP S. D.-A. din Salonta, având ca obiect imobilul situat în Salonta, . Rakozi) nr.34, înscrisă în CF 3606 Salonta, nr.top.2734 și nr.top.2735, reclamanții recurenți invoca eroarea – obstacol in care s-au aflat la data contractării, in ceea ce privește natura juridica a actului încheiat, având reprezentarea ca încheie un contract de împrumut cu garanție imobiliara si nu unul de vânzare-cumpărare.
In acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs retine ca criticile recurenților sânt intru-totul nefondate.
Din cuprinsul contractului autentic de vânzare-cumpărare rezulta atât natura juridica a actului intervenit intre părți, cat si achitarea prețului la data autentificării, precum si faptul ca anterior semnării, actul a fost citit părților, aceștia declarând ca el corespunde voinței si condițiilor stabilite de părțile contractante de comun acord.
Cat privește forța probanta a înscrisului autentificat de notarul public, in conformitate cu dispozițiile art. 1171 – 1174 c.civ., in ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile lui simțuri, înscrisul face dovada pana la înscrierea in fals. Celelalte mențiuni, plata pleului, valabilitatea consimțământului exprimat de părți in fata notarului fac dovada pana la proba contrara.
Afirmațiile reclamanților recurenți privitoare la nevalabilitatea consimțământului pe care l - au exprimat cu ocazia autentificării actului juridic intervenit intre părți in anul 2001, nu sânt susținute prin probe.
Nici unul dintre martorii audiați in cauza nu au fost prezenți cu ocazia încheierii actului autentic, neputând relata in fata instanței împrejurări de fapt esențiale in susținerea tezei probatorii încuviințate. Martorul S., cu toate ca este concubinul fiicei reclamanților si locuiește in imobilul din litigiu din anul 2000, a relatat ca a aflat de existenta contractului doar in cursul anului 2007, in urma unei discuții purtate cu paratul G. . Martorul K. a declarat ca nu cunoaște nimic in legătura cu împrejurările in care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare . Nici unul dintre martori nu a putut confirma susținerile reclamanților conform cărora paratul G. s-ar ocupa de camatarie, după cum nici reclamanții nu au reușit sa probeze susținerile privitoare la existenta unui convenții de împrumut cu dobânda camateareasca intre ei si paratii din cauza.
In schimb, prin răspunsurile date la interogatoriu, intimații au relatat ca anterior semnării, actul autentic a fost citit si explicat reclamanților vânzători, aceștia declarându-se de acord cu cele consemnate in cuprinsul lui. A mai relatat ca, anterior cumpărării a vizionat imobilul, pe care l-a cumpărat cu scop de investiție, fiind interesat in mod deosebit de amplasamentul acestuia din cadrul localității, a fost de acord ca vânzătorii sa locuiască in continuare in imobil, plătind lunar chirie, precum si impozitele, înțelegerea părților fiind acela ca vânzătorii sa îl răscumpere când vor avea bani, acesta fiind si motivul pentru care nu a efectuat formalitățile de publicitate imobiliara. Faptul ca, in decursul anilor, pârâții nu au încheiat cu reclamanții un contract de închiriere si nici nu au plătit impozit pe veniturile încasate cu titlu chirie, este de natura sa atragă eventual răspunderea contravenționala sau fiscala a acestora, dar nu pot conduce la concluzia nulității contractului de vânzare-cumpărare contestat, pentru eroare obstacol.
Cat privește registrele casnice depuse de reclamanți la filele 43 si urm., prin care au interes sa dovedească instanței restituirea împrumutului invocat, precum si a dobânzilor in cuantum deloc de neglijat, instanța retine ca, in conformitate cu prevederile art. 1185 c.civ., ele nu pot face dovada in favoarea celui care le-a scris.
Relevanta insa in cauza este declarația data de reclamantul T. L. la data de 03.03.2010 in fata organelor de cercetare penala, urmare a unei plângeri penale formulate împotriva reclamanților din cauza de către parata B.. Cu aceasta ocazia, reclamantul a recunoscut atât valabilitatea contractului de v-c încheiat la data de 24.10.2001, cat si faptul ca ulterior a continuat sa locuiască in imobil cu chirie, cu acordul cumpărătorilor . In cuprinsul înscrisului se menționează ca, anterior semnării, acesta i-a fost citit, fiind de acord cu cele menționate in cuprinsul actului, act ce a fost scris de soția sa, reclamanta din prezenta cauza T. I. .
Aceasta declarație nu face decât a întărească convingerea instanței ca la data semnării contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 24.10.2001, voința reala a reclamanților vânzători era aceea de a încheia un contract de v-c, voința exprimata fiind identica cu cea reala, interna a acestora, consimțământul lor fiind valabil exprimat, neputându-se retine eroarea obstacol asupra naturii actului juridic încheiat.
Cat privește investițiile efectuate de către reclamanți, ele au fost efectuate in considerarea posesiei si folosinței pe care au conținut sa exercite asupra imobilului ulterior vânzări, pana in anul 2010 si in speranța ca, atunci când posibilitățile financiare ii vor permite, vor redobândi proprietatea acestuia.
Cat privește leziune datorita disproporției de valoare intre contraprestații, acest viciu de consimțământ ar putea fi invocat eventual de un minor si oricum ar atrage doar sancțiunea nulității relative, prescriptibile in termen de 3 ani de la data contractării.
Referitor la prețul vânzării, instanța retine ca, chiar daca prețul convenit de părți nu reflecta întocmai valoarea de circulație a imobilului, astfel cum rezulta din raportul de expertiza, disproporția de valoare nu este vădita, iar prețul stabilit este unul real, stabilit cu scopul de a fi achitat si fiind chiar achitat, fiind si un preț serios, constituind o cauza suficienta a obligației asumate de vânzători de a transmite dreptul de proprietate, părțile fiind libere sa determine prețul chiar sub valoarea bunului, echivalenta fiind relativa fiind raportata nu doar la valoarea lucrului vândut, dar si la subiectivismul părților.
F. de considerentele mai sus relevate, instanța de recurs concluzionează ca criticile invocate de recurenți sânt nefondate, nefiind incident motivul de modificare invocat si prevăzut de art. 304,pct. 9 c.pr.civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publica care sa conducă la o concluzie diferita de cea reținuta de instanța de fond. Motiv pentru care, in temeiul art. 312c.pr.civ., urmează a fi respins recursul ca nefondat, conform dispozitivului prezentei decizii.
In temeiul art. 274 c.pr.civ., reținând culpa procesuala a recurenților, va respinge cererea acestora privitoare la cheltuielile de judecata, luând act ca intimații nu au solicitat cheltuieli de judecata in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil introdus de recurenții T. I. și T. L. - ambii cu domiciliul procedural în Salonta, ..16/A, județ Bihor în contradictoriu cu intimații G. S.-A., domiciliat în Salonta, ., județ Bihor și B. (fostă G.) M., domiciliată în Salonta, ., județ Bihor, împotriva sentinței civile nr. 905 din 0506.2012 pronunțată de Judecătoria Salonta, pe care o păstrează in totalitate.
Fără cheltuieli de judecată in recurs.
Definitivă si irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Noiembrie 2013.
Președinte, M. C. R. | Judecător, L. E. M.-G. | Judecător, F. I. C. |
Grefier, S. O. |
Red. Jud. I.F. – B. G.I.
Red. Jud. T.B. – R. M. C.
Tehnored. S. O.
2 ex/ 05 Noiembrie 2013
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Grăniţuire. Decizia nr. 333/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|
