Evacuare. Decizia nr. 86/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 86/2013 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 13152/190/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 86/A/2013
Ședința publică din data de 20 iunie 2013
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: S. I., judecător
JUDECĂTOR: I. C.
GREFIER: D. L.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de reclamanta PĂȘTENE M. împotriva sentinței civile nr.1637 din data de 27.02.2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pârâtul-intimat Bătășan V., lipsă fiind reclamanta-apelantă Păștene M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul constată că procedura de citare cu pârâtul-intimat Bătășan V. este legal îndeplinita prin prezența acestuia în instanță care arată că în prezent locuiește în Bistrița, ., județul Bistrița-Năsăud la un adăpost.
Tribunalul constată că apelul este în termen legal declarat, motivat, comunicat și legal timbrat.
Pârâtul-intimat Bătășan V., arată că nu are cereri de formulat în cauză.
Tribunalul constatând că nu sunt cereri prealabile soluționării apelului dispune dezbaterea acestuia dând cuvântul pârâtului-intimat în apărare.
Pârâtul-intimat Bătășan V. solicită respingerea apelului ca nefondat, a se menține ca legală și temeinică sentința atacată, motivat de faptul că nu are unde să locuiască.
TRIBUNALUL,
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. 1637 din data de 27.02.2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în evacuare promovată de reclamanta Păștene M. în contradictoriu cu pârâtul Bătășan V..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 28.01.1992 reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului apartament nr. 21, situat în Bistrița, ., drept de proprietate ce conferă reclamantei cele trei atribute: posesia, folosința și dispoziția.
Reclamanta a arătat, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, faptul că a avut timp de 20 de ani o relație de concubinaj cu pârâtul, însă acesta este violent verbal și fizic, însă reclamanta nu a probat prin niciun mijloc de probă faptul că pârâtul locuiește în apartamentul proprietatea reclamantei și implicit atingerea adusă dreptului său de proprietate de către pârât, cu toate că, potrivit art. 1169 din vechiul Cod civil, aplicabil raportat la data introducerii acțiunii, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Mai mult, reclamanta, în ședința publică din data de 27.02.2013, a arătat că pârâtul nu mai locuiește în apartamentul proprietatea acesteia din data de 17, 18 sau 19 noiembrie 2012, motiv pentru care instanța a apreciat că cererea de evacuare a pârâtului din imobilul apartament proprietatea reclamantei este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii ca întemeiată.
În motivarea sumară a căii de atac reclamanta a învederat că din data de 17.11.2012 nu mai locuiește împreună cu pârâtul, însă acesta o amenință că vine să locuiască la această adresă, pentru că are domiciliul acolo, chiar împotriva voinței reclamantei.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Intimatul, legal citat, nu a depus întâmpinare, însă s-a prezentat la termenul fixat și a solicitat respingerea apelului, arătând că locuința în discuție constituie domiciliul său, și că nu are o altă posibilitate locativă, în prezent locuind la un adăpost.
Apelul declarat de reclamantă este nefondat.
În mod incontestabil locuința în discuție, situată în Bistrița ..1 ., deși este proprietatea reclamantei, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare depus în copie la fila nr.8,9 din dosarul de fond, a constituit domiciliul comun al părților, care au întreținut o relație de concubinaj timp de 20 de ani, cum s-a arătat în chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată (f.2 dosar fond). De asemenea, reclamanta nu a contestat împrejurarea că acest apartament constituie încă domiciliul legal al pârâtului Bătășan V..
Prima instanță a respins în mod legal cererea de evacuare, de vreme ce reclamanta nu a făcut dovada împrejurărilor de fapt evocate în cererea de chemare în judecată, deși sarcina probei îi revenea, așa cum corect s-a reținut prin sentința apelată.
Așa cum a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea Cosic c. Croației, obligația de a părăsi un apartament unde o persoană are locuința obișnuită constituie o ingerință în dreptul la respectarea domiciliului acesteia iar pierderea domiciliului este una dintre formele extreme de ingerință în acest drept. Curtea a statuat că „orice persoană supusă riscului unei ingerințe de asemenea magnitudine ar trebui, în principiu, să poată supune proporționalitatea și caracterul rezonabil al măsurii analizei unui instanțe independente…., indiferent dacă, conform legilor interne, dreptul său de a ocupa imobilul respectiv a luat sfârșit”.
În lumina acestor dezlegări, tribunalul constată că evacuarea pârâtului din locuința ce a constituit domiciliul său timp de 20 de ani, chiar în condițiile unei lipse a dreptului său locativ, se poate dispune în condițiile existenței unor dovezi care să ateste caracterul justificat al ingerinței. În speță, aceste dovezi se circumscriu motivelor enunțate de reclamantă referitoare la faptul că atât ea cât și copilul de 18 ani pe care îl are împreună cu pârâtul au fost agresați de-a lungul anilor de către pârât, au fost amenințai etc., însă nu au fost produse nici în fața instanței de fond și nici în calea de atac devolutivă a apelului.
Existența unui certificat medico-legal, care atestă că reclamanta prezenta la data de 19.11.2012 leziuni traumatice care se s-ar fi putut produce cu un corp dur, și care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale, în sine, nu dovedește că pârâtul a gresat-o pe reclamantă și că leziunile s-au produs ca urmare a acestei agresiuni.
Constatând că în cauză nu s-a dovedit existența unor motive temeinice care să justifice măsura extremă a evacuării pârâtului din imobilul ce a constituit domiciliul său timp de 20 de ani, tribunalul apreciază sentința pronunțată de judecătorie ca fiind legală și temeinică, urmând a o menține, ca o consecință a respingerii apelului declarat de reclamantă.
În același timp, tribunalul înlătură considerentele sentinței apelate referitoare la rămânerea cererii fără obiect, de vreme ce pârâtul a părăsit apartamentul în mod temporar, la solicitarea reclamantei, așa cum a precizat în fața instanței de apel.
Se ia act de împrejurarea că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta Bătășan M., domiciliată în Bistrița . . jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr.1637 din 27.02.2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița, pe care o menține.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 20 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
S. I. I. C. D. L.
Red./Dact. S.I 2 ex.
18.07.2013
Jud. fond. Jîrghiuță A.
| ← Anulare act. Sentința nr. 2909/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD | Pretenţii. Decizia nr. 473/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD → |
|---|
