Pretenţii. Decizia nr. 473/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 473/2013 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 2833/190/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr.473/R/2013
Ședința publică din data de 4 decembrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: R. I. B., judecător
JUDECĂTOR: M. L. B.
JUDECĂTOR: G. C. F., președinte secție
GREFIER: N. G.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de pârâtul P. O.-C. împotriva sentinței civile nr._/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ 8/_, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul-recurent P. O. C. asistat de avocat F. M., cu împuternicire avocațială la dosar, reclamantul-intimat B. Ș. C. asistat de avocat Kocsis T. Jeno, lipsă fiind reclamanta-intimată B. I. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța aduce la cunoștința părților faptul că prin încheierea dată în camera de consiliu la 20.11.2013 s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de recurentul P. O. C. și s-a dispus scutirea recurentului de la plata taxei judiciare de timbru în recurs în cuantum de 1810,5 lei.
Intrebat fiind de instanță, recurentul P. O. C. arată că apartamentul despre care s-a făcut mențiune în declarația autentificată, aflată în copie la filele 7,8 din dosarul de fond, în cele din urmă a fost pierdut, fiind adjudecat în contul creanței de către familia T., în baza sentinței prin care a fost obligat la restituirea dublului prețului avansului din preț primit și penalități.
Reprezentantul pârâtului-recurent, avocat F. M. și reprezentantul reclamanților-intimați, avocat Kocsis T. Jeno, arată că nu formulează cereri prealabile dezbaterii recursului.
Nemaifiind cereri prealabile soluționării recursului, tribunalul închide faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea acestuia.
Reprezentantul pârâtului-recurent, avocat F. M., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacată și respingerea acțiunii introductive, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamanților-intimați, avocat Kocsis T. Jeno, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii atacată ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr._/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ 8/_, instanța de fond:
Admite cererea formulată de reclamanții B. I. S. și B. Ș. C., ambii cu domiciliul în mun. Bistrița, .. 46, .-Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul P. O.-C., cu domiciliul ales în mun. Bistrița, .. 20, jud. Bistrița-Năsăud, și pe cale de consecință:
Obligă pârâtul să achite reclamanților suma de 100.000 lei și dobânda legală calculată de la data introducerii cererii (23.03.2011) până la data plății efective, în temeiul răspunderii civile contractuale.
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în cuantum de 6.526 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanții B. I. S. și B. Ș. C. au chemat în judecată pe pârâtul PATRASCAN O. C. solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 100.000 lei RON, achitat acestuia cu titlu de preț pentru imobilul apartament situat în Mun. Bistrița, .. 11, . (din pod), având în vedere că în urma . pronunțată de Judecătoria Bistrița acesta a rămas în folosința lui T. D.; instituirea unui sechestru asigurător până la plata efectivă a sumei achitate ca preț asupra spațiului pod, identificat în Mun. Bistrița, .. 11, . apartament) înscris în CF_, reconversia CF 6958, top 8596/b Bistrița proprietatea pârâtului; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată a celor ce se opun admiterii acțiunii.
În motivare arată că între părți a intervenit o înțelegere în temeiul căreia, reclamanții în schimbul sumei de 100.000 lei urmau să dobândească în proprietate un imobil apartament, din podul compartimentat, situat în Mun. Bistrița .. 11, jud. BN. În acest sens, arată că nu s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare, deoarece cele două familii erau în relații foarte bune de prietenie, ajutându-se de mai mulți ani.
Au precizat că, prețul convenit între părți a fost de 100.000 lei, preț care a fost achitat în mai multe rate începând cu anul 2007, conform nevoilor pârâtului. Pe lingă aceste sume de bani avansate de reclamanți, reclamantul B. Ș. C. a prestat și activitate zilnică, timp de mai multe luni, prin efectuarea unor lucrări de finisaj și amenajare la apartamentele deja finalizate.
Înțelegerea părților a fost inserată într-un înscris, intitulat Declarație, din care se deduce că pârâtul recunoaște primirea sumei de bani cu titlu de preț, și indirect este de acord și cu despăgubirea în caz ca imobilul promis va fi adjudecat de altă persoană. Acest script are în opinia reclamanților valoarea unei promisiuni de vânzare cumpărare cu condiție suspensivă.
Mai arată că, pârâtul, în cursul anului 2009-2010 nu și-a onorat obligațiile asumate, astfel că prin . pronunțată de Judecătoria Bistrița în dos nr._ a pierdut apartamentul, de mai sus, care urmează a fi executat prin nepromovarea căilor de atac. În aceste condiții, arată că înțelegea părților este lipsită de suport material, rămânând-le calea de a solicita restituirea prețului achitat.
Au menționat că, pentru a putea pune în întârziere pârâtul, acesta a fost notificat la conciliere directă, astfel că se impune a fi admis și capătul de cerere privind instituirea unui sechestru asigurător - în vederea realizării viitoare a dreptului, deoarece pârâtul intenționat își micșorează averea prin înstrăinarea bunurilor, fiind îndeplinite condițiile impuse de disp. ar. 591 alin.3 cod de proc. civ.
In drept au invocat disp. art. 969 și urm, 1075 și urm, Cod civil, art. 111, 112, 242 alin. 2, 274, 591 -596 Cod de proc civ.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-14), au solicitat încuviințarea probei testimoniale și efectuarea interogatoriului.
În ședința publică din data de 21 iunie 2011 instanța a dispus disjungerea cererii de instituire a sechestrului asigurător și formarea unui nou dosar, având ca obiect sechestru asigurător.
Legal citat, pârâtul a formulat Întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanți ca fiind neîntemeiată.
În motivare arată că, între părți a intervenit într-adevăr o înțelegere, însă în sensul ca împreună să edifice patru apartamente la mansardă, iar ulterior, după finalizarea acestora reclamanții să-și aleagă un apartament pe care să-l valorifice aceștia. De asemenea înțelegerea a fost ca toate actele să fie făcute pe numele pârâtului, întrucât între părți existau de multă vreme relații de prietenie, lucrând mulți ani împreună, astfel că nu au făcut o înțelegere scrisă în sensul arătat.
Întrucât reclamații nu au dispus de foarte mulți bani, aceștia au investit suma de cca. 33.000 lei (provenita dintr-un credit bancar), iar restul costurilor până la finalizarea apartamentului au fost suportate de pârât, urmând să-i fie returnată investiția de către reclamanți în momentul în care se va vinde apartamentul pe care l-au ales.
După finalizarea lucrărilor reclamanții au hotărât să le revină apartamentul U 21, pe care au înțeles să-l vândă numitului T. D., toate negocierile cu acesta și toate finisajele cerute de acesta fiind purtate și respectiv efectuate de către reclamant.
Mai arată că, toate materialele folosite pentru finalizarea celor patru apartamente (printre care și cel pretins de reclamanți) au fost cumpărate de pârât, motiv pentru care din avansul de 40.000 lei dat de către T., reclamantul B. Ș. a primit suma de 1.500 Euro, urmând ca diferența până la suma investită să fie primită odată cu încasarea restului de preț până la 135.000 lei. Pârâtul a precizat că toate negocierile privind vânzarea acestui apartament către familia T. au fost purtate de către reclamantul B. Ș., inclusiv prețul.
De asemenea, arătat faptul că i-a ajutat pe reclamanți când și-au construit casa, în sensul că le-a plătit materialele pentru amenajarea băii, mobilierul, parchetul și un geam termopan, toate în valoare de cca. 5.000 lei (conform chitanței_/_ din 17.04.2008 și facturii 1217 din 16.10.2008). De asemenea a vândut reclamantului două autoturisme marca Isuzu Trooper, unul dintre autoturisme fiind înmatriculat pe numele pârâtului, iar celălalt fiind pentru piese de schimb, prețul acestor autovehicule fiind de 3500 euro, preț pe care urma sa-l achite când primea banii pentru apartamentul pe care l-a negociat cu familia T..
Ulterior încheierii antecontractului de vânzare cumpărare între pârât și T. D. și T. M., întrucât nu s-a putut preda act apt de întabulare (ca urmare a întârzierilor emiterii autorizației de construcție), Judecătoria Bistrița a admis cererea cumpărătorilor în dosarul nr._ și a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1434/24.09.2009. Referitor la acest dosar, a arătat faptul că, deși el figura ca și proprietar scriptic și deci pârât, interesul procesului era în fapt al reclamanților, care au și achitat parțial taxele de timbru necesare în dosar.
În ceea ce privește scriptul intitulat „Declarație”, a menționat că acesta nu poate fi considerat ca fiind o promisiune de vânzare-cumpărare întrucât îi lipsește o clauză esențială și indispensabilă a antecontractului, respectiv prețul. În scriptul intitulat „Declarație” prețul nu este determinat și nici măcar determinabil, situație în care „antecontractul”va trebui să fie considerat ca nul pentru lipsă de preț. Faptul că în această declarație notarială nu s-a precizat un preț, confirmă practic înțelegerea scrisă anterioară dintre pârât și reclamantul B. Ș..
Reclamanții au solicitat instituirea unui sechestru asigurător asupra spațiului pod din Bistrița, .. 11, . a arătat faptul că acest imobil nu se află în proprietatea sa, fiind vândut către familia T..
În drept a invocat prev. art. 115 C.proc. Civilă.
În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a celei testimoniale și efectuarea interogatoriului.
În ședința publică din data de 11 decembrie 2012 reprezentantul reclamanților a arătat că înțelege să-și precizeze cererea în sensul că solicită obligarea pârâtului și la plata dobânzii legale calculată de la data introducerii acțiunii.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei și concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a apreciat ca fiind fondată cererea reclamanților pentru considerentele ce se succed.
Astfel, probatoriul administrat în cauză (martorii, înscrisuri, proba cu interogatorul părților) relevă faptul că reclamanții au lucrat în asociere cu pârâtul pentru edificarea mai multor apartamente, contribuția reclamanților urmând a fi recompensată cu valorificarea unui apartament de către reclamanți. În acest sens, din declarațiile de martori de la filele 73-74, 75-76, 86-87, 88-89, 102, instanța reține că între părți a existat o înțelegere în sensul că edificau mai multe apartamente, după care le valorificau, vânzarea apartamentului către familia T. fiind practic efectuată unui client găsit de reclamant. Totodată, martorul de la fila 104 declară că a fost plătit de reclamant, context în care instanța deduce pe cale de prezumție simplă că interesul reclamantului în angajarea și plata unor muncitori pentru edificarea de apartamente, ca și în găsirea unor clienți pentru apartamentele edificate nu putea exista decât în măsura în care ar fi avut și un câștig în acest sens. Mai mult, declarațiile de martori se coroborează cu înscrisul intitulat Declarație de la fila 7, ce poate fi calificat cel puțin ca un început de dovadă scrisă, înscris prin care pârâtul se obliga tocmai la înstrăinarea unui apartament către reclamanți. Este adevărat că nu este prevăzut un preț al înstrăinării, însă acest aspect vine în sprijinul susținerilor reclamanților, în sensul că nu era vorba de o vânzare-cumpărare, ci de un contract aparte, în care în schimbul apartamentului au existat alte contraprestații (și anume, contribuție cu bani și angajarea unei echipe de lucru pe cheltuiala reclamantului pentru edificarea mai multor apartamente, contribuție în schimbul căreia reclamantul urma să primească un apartament din a cărui valorificare să își recupereze cheltuielile și să obțină un profit).
În altă ordine de idei, instanța reține aplicabilitatea în cauză a vechiului Cod civil, în considerarea principiului tempus regit actum, fiind aplicabile prevederile art. 969 – 970 în sensul că între părți convențiile legal făcute au putere de lege. Față de aceste prevederi, în considerarea principiului libertății de a contracta, instanța apreciază că încheierea unei convenții în care o parte contribuie cu anumite prestații (muncă efectivă prestată de reclamant, la care se adaugă contribuții bănești directe, pârâtul recunoscând că a primit o sumă de bani de la reclamant, precum și contribuții bănești indirecte constând în plata unei echipe de lucru și a unor materiale) în schimbul valorificării prin vânzare pe piața liberă către un terț a unui apartament din cele edificate nu contravine bunelor moravuri sau ordinii publice, nefiind prohibită de lege.
În ceea ce privește proba contractului, nefiind vorba de un contract de vânzare-cumpărare, se aplică regulile generale în materie de convenții. În acest sens, în considerarea principiului consensualismului, instanța apreciază că simpla manifestare de voință în sensul de a încheia o convenție este nu numai necesar, dar și suficientă pentru încheierea în mod valabil a contractului.
Este adevărat că ad probationem se impune ca un înscris sub semnătură privată să materializeze voința părților, însă ținând cont de raporturile de prietenie și de apropiere dintre părți (n.red. autoturismele pârâtului fiind folosite de reclamant și lăsate în curtea sa deși nu există niciun înscris care să probeze vreun raport în acest sens), instanța apreciază că sunt aplicabile prevederile art. 1198 din vechiul Cod civil, în sensul imposibilității morale de a preconstitui un înscris, în cauză înscrisul de la fila 7 fiind un început de dovadă scrisă în sensul art. 1197 din același Cod civil. În concluzie, prin coroborarea începutului de dovadă scrisă cu martori și prezumții simple, instanța apreciază că în speță s-a dovedit convenția încheiată între reclamanți și pârât.
În acest context, se remarcă faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația sa corelativă, respectivă aceea de a pune la dispoziția reclamantului un apartament pe care acesta să îl valorifice pentru recuperarea cheltuielilor efectuate, astfel că în temeiul art. 970 alin. (1) coroborat cu prevederile art. 1073, 1075 din vechiul cod civil se impune a fi admisă cererea reclamantului, în sensul obligării pârâtului la daune. Este adevărat faptul că valoarea apartamentului de care a fost lipsit reclamantul este probabil mai mare (aproximativ 30.000 euro), în acest sens reținându-se că în contractul încheiat cu familia T. de către pârât a fost menționat un preț de 124.000 lei (a se vedea sentința 3922/2010 din dos._ ), însă instanța nu poate da mai mult decât s-a cerut, situație în care cererea reclamanților va fi admisă așa cum a fost formulată.
În fine, în temeiul art. 274 C.proc.civ., pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în cuantum de 6.526 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Împotriva sentinței expuse, în termen, a declarat recurs pârâtul P. O. C. care a solicitat modificarea acesteia în întregime în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți.
Recurentul formulează următoarele critici:
În primul rând se susține că instanța fondului a interpretat greșit actul dedus judecății, arătând că:
Prin cererea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea lui la restituirea sumei de 100.000 lei, presupus "achitată cu titlu de preț pentru imobilul apartament situat în municipiul Bistrița, ..ll, ., având în vedere că în urma . de Judecătoria Bistrița aceasta a rămas în folosința lui T. D. ".
Din întregul material probator al dosarului (cum ,de altfel, se reține și în sentința atacată), reiese că între părți nu a s-a încheiat niciodată o înțelegere privind vânzarea unui apartament și cu atât mai puțin cel indicat expres de către reclamanți.
Instanța fondului reține că "reclamanții au lucrat în asociere cu pârâtul pentru edificarea mai multor apartamente, contribuția reclamanților urmând a fi recompensată cu valorificarea unui apartament de către reclamanți". Considerentul este adevărat numai în parte, deoarece cel care a lucrat în asociere cu pârâtul este doar reclamantul intimat B. Ș., nu și soția acestuia, care nu a prestat nicio activitate și care nu a participat la nicio înțelegere cu el, așa cum demonstrează toți martorii audiați în cauză.
Pe de altă parte, dacă este vorba de o "asociere ", aceasta este total diferită de contractul de vânzare-cumpărare și urmează alte reguli privind lichidarea obligațiilor dintre asociați. De altfel, instanța de fond reține că sunt aplicabile regulile generale ale obligațiilor, dar aplică la soluționarea cauzei regulile de la rezoluțiunea vânzării, obligându-l pe el la restituirea unui preț pretins plătit, fără a se dispune în prealabil rezoluțiunea convenției dintre părți (care nici nu a fost cerută) și fără a aplica regulile generale de la lichidarea obligațiilor dintre doi asociați care au lucrat împreună pentru realizarea unui câștig. Contrar celor susținute de reclamanți (prețul de 100.000 lei a fost achitat în mai multe începând cu 2007, conform nevoilor pârâtului, 10.000 euro în 2007, 5.000 euro, 14.000 lei, 6.000 lei, 20.000 lei, 5.500 lei plus 1200 lei) prin acțiunea introductivă și în concordanță cu probatoriul testimonial administrat în cauză, contribuția certă a reclamantului la respectiva asociere a constat în suma de 33.000 lei (10.000 EUR la acea vreme) sumă recunoscută de el și confirmată de martori - lucrătorii care au prestat muncă la edificarea apartamentelor. De asemenea, s-a mai dovedit în cauză faptul că, pe parcursul asocierii, au existat și contraprestații din partea lui (cele două autoturisme Isuzu folosite de reclamanți, materiale pentru renovarea casei reclamanților), contraprestații neavute în vedere de instanță la desocotirea obligațiilor reciproce dintre cei doi asociați, suma de 1.500 EURO primită de reclamant de la T. D. (recunoscută de reclamantul B. Ș. - răspunsul la întrebarea 6 din interogatoriul de la fila 45-46).
Astfel, în cazul în care se aplică regulile generale privind obligațiile civile, în cauză erau aplicabile regulile de la rezoluțiunea contractelor (art.1020 și urm. C.civil) ceea ce nu s-a solicitat în cauză. Obiectul cererii a fost stabilit de reclamanți la restituirea prestației (prețului) executată în baza unui pretins contract de vânzare-cumpărare, cerere caracteristică tocmai rezoluțiunii unei convenții civile (nesolicitată de către reclamanți). Or, restituirea unei prestații executată sau rezultând dintr-o convenție, fără a se realiza lichidarea obligațiilor reciproce dintre asociați, este imposibilă din punct de vedere juridic.
Sub acest aspect, apreciază că instanța fondului a dat altceva decât s-a cerut.
Apoi, chiar reclamanții insistă în acțiunea introductivă că scriptul intitulat Declarație, în formă autentică (fila 7) are valoarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare cu condiție suspensivă. Așa cum se poate observa, această declarație, dată de el sub presiunea reclamantului și a soției sale, nu întrunește nici pe departe elementele esențiale de validitate ale unei vânzări, lipsindu-i prețul, pe care acum, pe calea procesului reclamanții îl evaluează la 100.000 lei.
Sub acest aspect, consideră că instanța de fond a acordat o sumă nedovedită de probe, în considerente făcând referire din nou la prețul unui apartament (aproximativ de 30.000 euro) deși arată că, în speță, nu este vorba de o vânzare ci de o asociere.
Din probele administrate în cauză a reieșit, cu claritate, că nu a fost niciodată vorba de o vânzare-cumpărare, ci a fost vorba de o înțelegere, însă în sensul că împreună să edifice patru apartamente la mansardă iar, ulterior, după finalizarea acestora, pârâții să-și aleagă un apartament pe care să-l valorifice dânșii. Nu era practic vorba de nici o vânzare. Acest aspect a fost arătat de toți martorii audiați în prezenta cauză, inclusiv de martorii propuși de către reclamanți. Astfel, martorul P. C. G. (fila 86-87) a arătat că „ în perioada anului 2008-2009 reclamantul și pârâtul au lucrat împreună la edificarea a două apartamente pe două blocuri...Știu că cei doi erau asociați la acele lucrări..Martorul M. R. S. (fila 73-74) a arătat și el că „ între părți a existat o înțelegere în sensul că edificau mai multe apartamente pe care apoi le vindeau" și că „ dintre apartamentele edificate, reclamantul a vândut unul singur către T. întrucât așa a fost înțelegerea de Ia început....Din câte știu eu apartamentul care trebuia să revină reclamantului a fost predat acestuia iar reclamantul 1-a predat lui T.."
Chiar și reclamanții, prin răspunsurile la interogatorii (filele 43-46), au arătat că a existat o înțelegere cu el, ca împreună, să edifice patru apartamente, iar ulterior să aleagă un apartament pe care să-l valorifice, aceștia nu au arătat nicidecum că ar fi fost vorba de o vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește suma solicitată de reclamanți arată aspectul că nu a fost probată prin nicio modalitate susținerea acestora că i-ar fi achitat suma de 100.000 lei, nu s-au depus scripte în acest sens ( având în vedere cuantumul sumei solicitate ) și nici măcar din declarațiile martorilor nu a reieșit acest aspect. Martorii audiați au arătat doar aspectul că reclamații au împrumutat anumite sume de bani, sume care sunt mult inferioare celor solicitate de reclamanți, însă nu au putut arăta cum au fost folosiți acești bani, în plus, nu s-a probat că sumele ar fi fost predate subsemnatului.
În schimb, din declarațiile martorilor a reieșit aspectul arătat de el prin întâmpinare, respectiv ca a avut o înțelegere și cu privire la două autoturisme marca Isuzu Trooper (unul dintre autoturisme fiind înmatriculat pe numele lui, iar celălalt fiind pentru piese de schimb ) în sensul că le-a predat reclamaților și că urma să-i achite ulterior prețul acestora. Astfel, martorul M. R. S. arată: „ din câte știu eu și autoturismele intrau în înțelegerea dintre cei doi, urmând ca la final să se țină cont și de valoarea acestora atunci când se calculează contribuția fiecărei părți", iar martorul P. C. G. a declarat că „în curtea reclamantului a fost adus un Isuzu vișiniu care funcționa și unul să fie pentru recarosarea celui vișiniu. Din câte știu eu s-a folosit de autoturismul vișiniu, cel care funcționa."
Astfel, starea de fapt dovedită în cauză de întreg probatoriul administrat relevă o înțelegere, la finalizarea căreia cei doi (el și intimatul B. Ș.) urmau să se desocotească. Or, obligarea lui Ia plata sumei solicitate, de 100.000 lei (oricum nedovedită în întregime), fără a se ține cont de contraprestațiile lui și de câștigul sau pierderile asocierii, rupe echilibrul contractual dintre părți: reclamantul, fără niciun risc se alege cu suma solicitată iar el se alege cu pierderile asocierii (a se vedea sentința civilă 3922/2010) care ăl obligă la restituirea avansului încasat pentru un apartament, în condițiile în care parte din acest avans a fost încasat chiar de către reclamant (răspunsul 6 din interogatoriul lui B. Ș. - fila 46) care de altfel a și negociat cu T. D. vânzarea acelui apartament.
Intimații B. Ș. C. si B. I. S., prin avocat Kocsis T. Jeno,, au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefiind fondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În apărare, față de recursul declarat de pârât, intimații arată că ei au formulat o acțiune prin care au investit instanța de fond, să se pronunțe pe un capăt de cerere în pretenții, de restituire a sumei de 100.000 lei, creanță născută, din suma d bani predată în contul valorii apartamentului U21 situat în municipiul Bistrița .. 11, jud. BN și confirmată de declarația autentică a recurentului, raportat și la hotărârea pronunțată de Judecătoria Bistrița prin .. S-a mai solicitat și instituirea unui sechestru asigurător, pe acest apartament identificat in Cf_ Bistrița, top. 8596/b, cerere admisă de instanța de fond și menținută de Tribunalul Bistrița – Năsăud,prin decizia 276/R/2011 din dos._ a1.
Recurentul a criticat sentința pronunțată de Judecătoria Bistrița sub trei aspecte de netemeinicie, raportat la dispozițiile art. 304 cod de proc civ. vechi.
O primă critica este cea: ... „că instanța de fond ar fi interpretat greșit actul dedus judecații "...în sensul că am fi în fața unui contract nenumit sau a unui contract de asociere și nicidecum in fața unei acțiuni in pretenții.
Această critică de netemeinicie a sentinței nu subzistă în cauză, instanța în mod corect a analizat actele deduse judecății, a aplicat corect prezumțiile simple, în coroborare cu proba testimonială și cea cu înscrisuri. Aplicarea principiului tempus regit actum si a principiului consensualismului, în temeiul cărora recurentul nu a negat nicicând, ca nu ar fi fost o înțelegere de genul celei supuse analizei instanței, menționând, că el ar fi primit doar suma de 10.000 euro, nesusținută de probe. Se pune lesne întrebarea, de ce și-a manifestat public voința, că dacă nu va putea preda apartamentul în schimbul sumei investite va restitui valoarea acestuia? — simplu, pentru ca a reflectat realitatea, acordul verbal a părților. S-a încercat să se acrediteze ideea, că recurentul, ar fi predat două mașini nefuncționale Isuzu Tooper, in schimbul unor prestații dar fără a transfera proprietatea lor efectivă, fiind reținute cărțile de identitate a autovehiculelor și nefiind înscrise în circulație in România. Si aceasta ipoteza a fost înlăturată corect de către instanța de fond, constatând ca ele au servit, pentru a finaliza edificarea apartamentelor în municipiul Bistrița (procurându-se materiale și transportul muncitorilor).
O a doua critică este cea că instanța de fond ar fi dat altceva sau s-ar fi pronunțat pe o stare de fapt nesolicitată. Total fals, deoarece din probatoriul administrat, precum și formularea acțiunii este una conformă cu dispozitivul sentinței, sens in care instanța face mențiunea că valoarea apartamentului, prețul efectiv al acestuia este de 124.000 lei, pe când reclamanții au solicitat doar 100.000 lei, sumă pe care au putut-o dovedi și care a fost efectiv predată recurentului în diferite ocazii și pentru a achita anumite servicii personale sau contractate fără a se putea pronunța peste investirea inițială (este astfel corect analizat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței în cadrul acțiunii in pretenții).
Nu subzistă niciuna din aceste critici, astfel că ele sunt vădit nefondate și urmează a fi înlăturate.
O a treia critică, este cea, în baza căreia instanța de fond ar fi acordat o sumă nedovedită. Dacă se mai pune in discuție această valoare, pot arata instanței de recurs, că ea are izvorul din sentința civilă nr. 3922/2010, având un caracter de lucru judecat, astfel cum corect a reținut și instanța de fond. Atâta timp, cât suma de 10.000 euro echivalentul a aprox. 40.000 lei a fost recunoscută de recurent, precum și valorile predate ulterior din credite personale accesate și depozitele familiei (plus alte împrumuturi personale), au fost dovedite cu înscrisuri ți proba testimoniale, în coroborare cu declarația autentică, aceasta critică apare ca vădit nefondată.
În concluzie, solicită respingerea recursului cu cheltuieli e judecată în recurs.
În drept, au invocat dispozițiile art. 115 și 274 din Codul de procedură civilă.
În sarcina recurentului s-a stabilit obligația achitării unei taxe de 1.810,5 lei și prin încheierea din camera de consiliu din data de 20 noiembrie 2013(f.54), s-a acordat recurentului ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, datorată pentru recurs, în cuantum de 1.810,5 lei..
Examinând sentința atacată tribunalul constată că recursul este fondat în parte pentru considerentele ce urmează:
Chiar dacă, între părți, a existat o relație de prietenie și între pârât și reclamantul B. Ș. C. s-a încheiat o înțelegere complexă, în legătură cu edificarea unor apartamente, prin mansardarea de blocuri, prin acțiunea formulată de reclamanți aceștia au solicitat instanței să oblige pârâtul la restituirea sumei de 100.000 lei, pe care reclamanții au achitat-o pârâtului, cu titlu de preț, pentru imobilul apartament situat în municipiul Bistrița, ..11, scara A, . vedere că prin sentința civilă nr.3922/2010, pronunțată de Judecătoria Bistrița, apartamentul respectiv a rămas în folosința lui T. D. și, în probațiune, reclamanții au depus înscrisul autentic întitulat „Declarație”, autentificat la data de 13 aprilie 2010(f.7-8 dosar fond).
Din conținutul acestui înscris reiese că pârâtul recurent și-a asumat față de reclamanți o obligație alternativă, respectiv aceea de a încheia cu reclamanții un contract de vânzare cumpărare asupra apartamentului cu nr. U21, situat în municipiul Bistrița, ..11, scara A (pod), dacă va câștiga procesul care era pe rolul instanței la data 13 aprilie 2010, ceea ce presupunea că apartamentul va rămâne la dispoziția recurentului sau aceea de a de a plăti în contul reclamanților sumele de bani pe care aceștia le-au plătit ca preț de cumpărare, pentru acest apartament, în cazul în care nu va avea câștig în cauză în procesul privind apartamentul în discuție.
Prin urmare prin înscrisul „declarație” pârâtul și-a asumat fie obligație de a face, aceea de a încheia în viitor un contract de vânzare cumpărare, cu privire la apartamentul nr. U21, dacă acesta va rămâne în proprietatea lui; fie obligația de a restitui prețul pe care reclamanții, anterior, l-au achitat pârâtului, dacă pârâtul va pierde proprietate asupra acelui apartament.
Între recurentul pârât și numiții T. M. și T. M. s-a purtat un proces privind apartamentul cu nr. U21, situat în municipiul Bistrița, ..11, scara A (pod), (apartament ce face și obiectul convenției încheiate între părțile din prezentul litigiu), obiect la dosarului nr._ al Judecătoriei Bistrița și prin sentința civilă nr.3922/30 iunie 2010, s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâtul din prezentul dosar și numiții T. iar pârâtul a fost obligat să restituie promitenților cumpărători dublul avansului primit, respectiv 82.000 lei, fiind obligat și la plata sumelor de 1.355 lei și 488 lei, reprezentând comisioane și onorarii notariale achitate de promitenții cumpărători și 10.422,8 lei, cheltuieli de judecată .
Deși, potrivit acestei sentințe, devenită irevocabilă, pârâtul P. O. C. a rămas cu proprietatea apartamentului, urmare a faptului că a fost în imposibilitatea de a achita sumele de bani la care a fost obligat prin sentință, a pierdut proprietatea apartamentului, în faza de executării silite imobiliare a dispozițiilor sentinței nr. 3922/2010 a Judecătoriei Bistrița, procedură în care creditorii, T. au dobândit apartamentul în contul creanței stabilite prin sentința anterior arătată, așa cum reiese atât din susținerea reclamanților, cât și din cele relatate de recurent în ședința publică din 18 decembrie 2013, potrivit celor consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Așa fiind, în final, pârâtul P. O. C., a pierdut procesul privind apartamentul pentru care și reclamanții au achitat sume cu titlu de preț astfel că revine pârâtului să-și executare obligația alternativă, aceea de a restitui prețul primit de la reclamanți.
În aceste condiții apar ca neîntemeiate atât critica recurentului, în sensul că între părți nu s-a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare, cât timp din declarația notarială dată de recurent reiese cu certitudine aceasta, cât și critica referitoare la faptul că instanța nu putea dispune restituirea prețului fără ca, în prealabil să se fi solicitat rezoluțiunea convenției întrucât, așa cum s-a reținut, în speță, pârâtul și-a asumat o obligație alternativă iar reclamanții au solicitat executarea obligației de restituire a prețului, cealaltă obligație de încheiere a contractului autentic de vânzare cumpărare fiind imposibil de executat de către pârât.
Astfel, apare ca neîntemeiată și critica potrivit căreia instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
Soluția instanței de fond este însă netemeinică sub aspectul cuantumului sumei pe care pârâtul recurent a fost obligat să o restituie reclamanților întrucât instanța era obligată să se pronunțe în limita învestirii, adică să oblige pârâtul la restituirea prețului primit de la reclamanți și nerestituit, până în prezent.
Întrucât, în declarația notarială pârâtul nu a indicat prețul primit, acesta trebuie stabilit din probele administrate în cauză, urmând să fie restituită suma efectiv achitată de reclamanți și, încă nerestituită, și nu suma care ar reprezenta prețul de circulație actual al apartamentului.
Or, din probele administrate rezultă, cu certitudine, că reclamanții au achitat recurentului doar suma de 10.000 de Euro, sumă a cărei primire este recunoscută de recurent și din care acesta a restituit reclamantului B. Ș., 1.500 Euro, atunci când a încasat avansul de la familia T., așa cum reclamantul a recunoscut în răspunsul dat la interogatoriul luat la solicitarea pârâtului( f.45 dosar fond).
Reclamanții nu au probat că au predat pârâtului celelalte sume invocate, respectiv: echivalentul a 5000 Euro, 14.000 lei și 6.000 lei, astfel că tribunalul nu va reține ca fiind achitate de către reclamanți aceste sume.
Faptul că reclamantul ar fi prestat muncă pentru amenajarea apartamentului sau ar fi plătit muncitorii nu prezintă relevanță în speță, cât timp, prin acțiune, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumelor achitate acestuia cu titlu de preț, și nu au solicitat obligarea acestuia la plata c/v muncii prestate de reclamant sau, eventual, plătită de acesta.
Așa cum declară martorii audiați de prima instanță(f.73-75 și f.89 dosar fond), materiale au fost cumpărate de reclamant, din suma de 10.000 de Euro, ce reprezintă prețul achitat de reclamanți, martorii făcând referire la creditul luat de reclamant de 10.000 Euro, echivalent, la acea dată(2008), a 350 milioane de lei vechi. Faptul că reclamantul ar fi împrumutat bani de la un martor, nu reprezintă o dovadă certă că banii împrumutați de martor reclamantului, 2.000 Euro, ar fi fost folosiți pentru achiziționarea de materiale, necesare finisării apartamentului în discuție, după cum este posibil ca suma de 2.000 Euro, restituită de reclamant martorului să includă și cei 1.500 Euro primiți de reclamant de la pârât. Pe d
În consecință,obligația de restituire a pârâtului este în limitele sumei ce reprezintă echivalentul în lei a 8.500 Euro, la data plății efective, precum și dobânda aferentă acestei sume calculată începând cu data promovării acțiunii, 23 martie 2011 și până la data plății efective.
Față de aceste considerente, în baza art.312 alin.1 din codul de procedură civilă din 1865, tribunalul va admite recursul declarat de pârât, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va obliga pârâtul să plătească reclamanților suma ce reprezintă echivalentul în lei la data plății a 8.500 Euro și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data promovării acțiunii, 23.03.2011 și până la data plății efective.
Ca urmare a modificării cuantumului sumei pe care pârâtul trebuie să o plătească reclamanților, se va modifica și cuantumul cheltuielilor de judecată, pârâtul urmând să fie obligat să plătească reclamanților doar suma 3.636 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fond, din care 2.131 lei, reprezintă taxa judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar, aferente pretențiilor admise și 1.500 lei onorariu avocațial parțial, în limita admiterii acțiunii.
Cum, în recurs recurentul a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, în baza art.18 din OUG nr.51/2008, intimații B. Ș. C. și B. I. S., soți, vor fi obligați să plătească(împreună) în favoarea statului, suma ce reprezintă taxa judiciară de timbru aferentă cuantumului pretențiilor pentru care recursul a fost admis, respectiv 1.172, 4 lei, restul sumei până la 1.810, 5 lei, de care recurentul a beneficiat de scutire, urmând să rămână în sarcina statului, potrivit art.19 alin.1 din același act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, ca fiind fondat, recursul declarat de pârâtul P. O.-C., împotriva sentinței civile nr._/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, modifică în parte sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea reclamanților și în consecință:
- obligă pârâtul să plătească reclamanților suma ce reprezintă echivalentul în lei, la data plății, a 8.500 Euro și dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data promovării acțiunii, 23.03.2011 și până la data plății efective.
Obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 3.636 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fondul cauzei.
Obligă intimații B. Ș. C., CNP_ și B. I. S. (soți), ambii domiciliați în municipiul Bistrița, ..46, scara A, .-Năsăud, să plătească(împreună)în favoarea Statului Român suma de 1.172,4 lei, ce reprezintă suma aferentă pretențiilor admise din recurs, pentru care s-a acordat ajutor public judiciar recurentului.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
R.-I. B. M.-L. B. N. G. G.-C. F.
Redactat BRI/tehnoredactat BRI/11.03.2014/2 ex.
Judecător fond OCV
| ← Evacuare. Decizia nr. 86/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD | Acţiune în constatare. Decizia nr. 252/2013. Tribunalul... → |
|---|
