Rezoluţiune contract. Decizia nr. 445/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 445/2013 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 2134/190/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 445/R/2013
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător
JUDECĂTOR: S. I.
JUDECĂTOR: B. R.-I.
GREFIER: M. D.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind recursul civil declarat de reclamanta C. M., împotriva sentinței civile nr. 1506/22.02.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect rezoluțiune contract.
Dezbaterile au avut loc la termenul de judecată din data de de 29 octombrie 2013 în prezența reclamantei-recurentă C. M., asistată de avocat R. O., respectiv a pârâtei-intimată Cetănaș E., asistată de avocat Magdea D.-M., concluziile acestora fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când tribunalul, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 5 noiembrie 2013, 12 noiembrie 2013 și ulterior pentru data de azi, 15 noiembrie 2013.
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. 1506/2013 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria Bistrița a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanta C. M., în contradictoriu cu pârâta Cetănaș E..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de întreținere cu constituirea dreptului de uzufruct viager, autentificat sub nr. 1285/23.05.2001 de B.N.P.D. M., reclamanta, împreună cu soțul său C. I., decedat la data de 28.01.2008, au transmis pârâtei dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr._-C1 (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 405/S Monariu), A+1, nr. top. 1122/2/1/S, 1123/1/1/S și 1124/1/1/S situate în ., ., județul Bistrița-Năsăud, constând din casa construită din lemn și cărămidă, cu 3 camere, bucătărie, baie, cămară, hol, 2 pivnițe, anexe gospodărești, bucătărie de vară, șură cu grajd, fanar și lemnărie, bunuri comune dobândite cu titlu de superficie și cu titlu de întreținere viageră, întabulate în cartea funciară la B1, B2 și B5 cu încheierile nr. 223/1980 și 298/1980; dreptul de superficie de la C3 și C4 asupra cotei indivize de 125/250 părți teren și dreptul de folosință de la C5 asupra cotei indivize de 125/250 părți teren din terenul cu o suprafață totală 250 mp întabulat în CF. numărul 405 Monariu, A+1, nr. top. 1122/2/1, 1123/1/1, 1124/1/1 și terenurile extratabulare cu o suprafață totală de 37.521 metri pătrați situate pe teritoriul satelor Monariu și Simionești din ., bunuri proprii ale reclamantei, dobândite cu titlu de moștenire după defunctul Ș. G., conform Titlului de proprietate nr._/1998 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Conform contractului, transmiterea proprietății imobilelor a avut loc la data încheierii contractului. În schimbul imobilelor, pârâta s-a obligat să asigure creditorilor întreținere completă, conform mențiunilor de la punctul 3 din contract.
Reclamanta a precizat că nu au fost respectate obligațiile prevăzute în contract de către pârâtă și a investit instanța cu cererea de rezilierea a contractului de întreținere cu constituirea dreptului de uzufruct viager.
Instanța, cercetând fondul cauzei, respectiv dacă s-a executat sau nu obligația de întreținere asumată prin contract de pârâtă, reține faptul că din probele administrate nu se justifică rezilierea contractului amintit deoarece situația de fapt prezentată în acțiune nu este susținută de probatoriul administrat.
Astfel, din declarațiile martorilor B. L. (f.87-88), P. V. (f.126), Banyai D. (f.127), precum și din Adresa înaintată la dosar de Postul de Poliție B. de Jos (f.109), însoțită de mai multe procese-verbale (f.110-117), rezultă că între reclamantă, pârâtă, fostul soț al pârâtei Cetănaș D. D. și fiul reclamantei C. S. I., a existat o stare conflictuală, legată în cea mai mare parte de avere, iar conform declarației martorei S. Letiția, “Pe perioada derulării contractului de întreținere, părțile se mai și certau, se împăcau…”.
Martorul Ș. I. (f.66) declară că în urmă cu 7-8 ani a lucrat pentru reclamantă și pârâtă și mergea acasă la acestea zilnic de dimineață până seara și a văzut-o pe pârâtă ajutând-o atât pe reclamantă cât și pe soțul acesteia, iar pentru munca prestată era plătit de pârâtă. Martorii P. Laviniu S. (f.89) și Borodi A. S. (119-120), au declarat că pentru muncile prestate în gospodăria părților, de regulă au fost plătiți tot de către pârâta Cetănaș E., în timp ce din declarația martorei S. Letiția (f.90-91), rezultă că majoritatea aspectelor legate de faptul că pârâta nu și-ar îndeplini obligațiile contractuale față de reclamantă, le cunoaște din spusele acesteia din urmă.
Martorul S. I., audiat la solicitarea reclamantei (f.102), a fost confuz în declarația dată, declarând la început că a fost doar de 2 ori în casa părților, când a efectuat anumite reparații și zugrăveli la imobil, după care, declară că de fapt “merg mai des pe la părți pe-acasă, și nu numai atunci când m-au solicitat pentru zugrăvirea casei.“, existând astfel dubii cu privire la obiectivitatea acestuia, neputând astfel să ilustreze temeinicia susținerilor reclamantei.
Instanța reține de asemenea, din răspunsul dat de reclamantă la întrebarea nr.6 din interogatoriu (f.64), că aceasta a refuzat fără o justificare reală să primească ajutor din partea pârâtei, punând astfel pe pârâtă în imposibilitate de a-și mai executa obligațiile ce izvorau din contractul de întreținere, ori rezilierea contractului de întreținere se poate dispune numai dacă, din culpa debitorului, creditorul nu a primit întreținerea cuvenită, nu și în cazul in care obligația nu s-a executat, în tot sau în parte, din culpa beneficiarului întreținerii, care solicită desființarea convenției.
Refuzul de a primi întreținerea cuvenita, fără un motiv temeinic ("de frică să nu mă otrăvească", fără a putea dovedi această situație), constituie un abuz al creditorului, acesta neputând obține rezilierea contractului, prevalându-se de propria-i culpă.
De esența contractului de întreținere, cât privește obligația întreținătorului, aceasta este o obligație de a face, respectiv de a asigura hrană, îmbrăcăminte, medicamente, etc. În principiu, aceasta întreținere se prestează în natură.
În lipsa unui impediment legal, părțile pot conveni, însă, la data contractului sau ulterior, ca întreținerea sa fie convertită, permanent sau temporar într-o suma de bani pe care debitorul-întreținător trebuie să o plătească creditorului-întreținut, pentru acoperirea, total sau parțial, a obligației de întreținere cuvenită, aspect care nu se regăsește în prezenta cauză, părțile au prevăzut că prestarea obligațiilor să se facă în natura și nu s-a produs novația obligației de întreținere într-un contract de renta viageră prin nici o manifestare de voință a creditorilor.
De asemenea, faptul că reclamanta se descurcă și singură și are propriul venit, așa cum reiese din declarațiile unora din martorii audiați, nu este în măsură să ducă la rezilierea contractului încheiat cu pârâta, iar din ancheta socială efectuată de Primăria comunei B. de Jos la 24.08.2009, chiar la solicitarea reclamantei, rezultă că reclamanta are condiții bune de locuit, este ajutată de familie în ce privește mâncarea și activitățile de menaj și că relațiile cu familia sunt bune, neexistând risc de neglijare sau abuzare (f.46).
Astfel, față de considerentele expuse anterior și în urma coroborării întregului material probator din dosar,instanța apreciază că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. M., privind rezilierea contractului de întreținere viageră autentificat de BNP D. M., sub nr. 1285 la data de 23 mai 2001, este nefondată, motiv pentru care o respinge ca atare.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat în termen legal, recurs reclamanta C. M., solicitând să constate că sentința recurată este nelegală și netemeinică prin interpretarea greșită a probelor administrate în cauză și raportat la prevederile art. 304 pct.9, art.3041 și art.312 teza I C.pr.civ. să se admită recursul, să se modifice în întregime hotărârea în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și pe cale de consecință, să se constate rezoluțiunea Contractului de întreținere viageră autentificat de B.N.P. D. M., sub nr. 1285/23.05.2001, conform pactului comisoriu expres stipulat la pct.3 cu repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului.
În motivare se arată că hotărârea este greșită, deoarece instanța de fond a nesocotit în cea mai mare parte probele administrate de recurentă, respectiv înscrisurile depuse, interogatoriile și declarațiile martorilor, analizând și interpretând parțial aspectele relevate.
Potrivit pct. 3 din contractul de întreținere viageră nr. 1285/23.05.2001, pârâta întreținătoare și-a asumat obligația de întreținere în natură, prin asigurarea reclamantei și defunctului ei soț, în calitate de întreținuți, „îngrijire și întreținere viageră cu toate cele necesare traiului și anume să le dea: mâncare, îmbrăcăminte, încălțăminte, să le asigure încălzire, spălat, curățenie, tratament medical și îngrijire în caz de boală și să-i înmormânteze conform obicieiului locului. Neîndeplinirea acestor obligații de către întreținătoare va duce cu deplin drept la rezilierea prezentului contract chiar și fără somație sau alt mod de punere în întârziere. îngăduința subsemnaților întreținuți, nu va duce la anularea pactului comisoriu stipulat în mod expres."
Recurenta susține că din probatoriul testimonial administrat în cauză, a reieșit în mod clar că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale de a le asigura întreținerea cu toate cele necesare, ci dimpotrivă, nu s-a ocupat deloc de nevoile lor, având o conduită violentă, inducându-le o stare de temere permanentă. A învederat instanței de fond și a probat susținerile, că neînțelegerile și scandalurile au apărut după ce pârâta s-a recăsătorit, mai exact la aproximativ un an după ce au perfectat contractul de întreținere. Nu după mult timp la ei în casă au început scandalurile, astfel că pârâta împreună cu soțul său, i-au amenințat, i-au agresat verbal și fizic, fiind nevoiți de nenumărate ori, să sesizeze organele de poliție (22 oct. 2005, 16 aug. 2006, 06 mai 2009, 30 mai 2009 și 21 iun. 2010), pentru a aplana și a pune capăt actelor de violență și amenințărilor.
Mai mult, pe lângă faptul că nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, afișând dezinteres total față de acestea, pârâta și soțul ei au avut un comportament deplorabil, supunându-i pe amândoi la batjocură și umilință, în fața vecinilor și a consătenilor în general. Pe fondul supărării și stresului la care au fost supuși, în anul 2007 soțul ei a suferit un accident cerebral vascular, iar la data de 28.01.2008 a decedat. Deși potrivit pct. 3 din contract, întreținătoarea s-a obligat „...să îi înmormânteze conform obiceiului locului, cheltuielile le-a suportat reclamanta, integral, din economiile pe care le-a făcut împreună cu soțul ei de-a lungul vieții.
Pentru a se reține lipsa oricărei culpe a întreținătoarei în îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul a cărei rezoluțiune am solicitat-o, era necesar a se dovedi că pârâta, și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale și pe tot parcursul derulării contractului. În speță, acest lucru nu numai că nu s-a dovedit ci, dimpotrivă, s-a probat pe deplin că situația este exact invers.
Datorită caracterului alimentar al obligației de întreținere, termenele de executare a contractului, respectiv de zi cu zi, au caracter esențial în sensul dispozițiilor art. 1079 pct. 3 C.civ., din ansamblul probatoriului testimonial administrat, nu rezultă faptul că pârâta și-a îndeplinit zilnic obligațiile asumate. De altfel, din acest probatoriu nu rezultă nici că aceasta a încercat cel puțin executarea zilnică a obligațiilor asumate, izbindu-se de refuzul nejustificat al subsemnatei.
Se arată în continuare că din depozițiile martorilor audiați, rezultă în mod foarte clar că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, însă instanța de fond în mod nejustificat a reținut trunchiat și numai acele aspecte care puteau să conducă la luarea hotărârii pe care a dat-o în cauză. Astfel, instanța a reținut din declarația martorei S. Letiția doar că „Pe perioada derulării contractului de întreținere, părțile se mai și certau, se împăcau...". Instanța de fond nu a luat în seamă, fapte deosebit de importante în elucidarea cauzei, cum ar fi: că recurenta și soțul ei se întrețineam singuri, că și în prezent se ocupă personal de întreținerea gospodăriei și că plătește oameni din . o ajute, sau alte aspecte care relevă certurile și scandalurile din casa noastră. De ex., martora a declarat (f.90-91) că este vecină cu reclamanta și că: „Atât înaintea încheierii contractului cât și după, reclamanta s-a întreținut și se întreține singură din veniturile din pensie, ocupându-se singură de întreținerea gospodăriei și cheltuielile menajere" Mai declară că, în urmă cu 6 ani reclamanta cu soțul ei au venit la mine speriați, spunând că pârâta îi omoară și îi aruncă în fântână. în ce privește cultivarea grădinii, tăiatul lemnelor si alte muncii din gospodărie, acestea sunt făcute de reclamantă, uneori personal, iar altă dată, de diferiți oameni angajați în acest scop de reclamantă. Nu am văzut-o pe pârâtă să o ajute pe reclamantă la munca în gospodărie. Reclamanta nu are apă trasă în casă și este nevoită să aducă apă de la fântână. Cunosc, cu privire la acest aspect, că îi roagă sau îi plătește pe diferiți oameni să o ajute."
Se mai arată în aceeași declarație că „Pârâta a fost plecată în urmă cu 2-3 ani în străinătate unde a stat un an împreună cu soțul, după care s-a întors, iar în anul 2011 a plecat din nou în Germania unde a stat 2 sau 3 luni. Cu privire la cheltuielile de înmormântare ale soțului reclamantei, martora afirmă că au fost ocazionate din banii strânși de reclamantă si soțul acesteia, arătând că martora a fost bucătăreasă la acel eveniment și toate i-au fost date de reclamantă. Nu cunoaște ca pârâta și soțul acesteia să fi contribuit cu bani la cheltuielile de înmormântare. De asemenea spune că pe perioada derulării contractului, părțile se mai certau, apoi se împăcau și că părțile și-au împărțit grădina și că fiecare își cultiva partea sa de grădină.
Din declarația martorului Ș. I. (f.66), propus de pârâtă, instanța a reținut ca fiind elocvent doar faptul că acesta „în urmă cu 7-8 ani a lucrat pentru reclamantă și pârâtă și mergea acasă la acestea zilnic de dimineață până seara și a văzut-o pe pârâtă ajutând-o atât pe reclamantă cât și pe soțul acesteia, iar pentru munca prestată era plătit de pârâtă.", în schimb, nu a reținut de exemplu că: „Nu am văzut ca reclamanta să refuze ajutorul ori alimentele aduse de pârâtă"; „Uneori era ajutată dar de cele mai multe ori se descurca singură.(...), "În ultimele două luni în care am muncit la reclamantă, am fost plătit de aceasta din urmă"; „doar câteodată se mai certau dar nu foarte rău (...)."
Din declarațiile martorilor P. Laviniu S. (f.89) și Borodi A. S. (f.119-120), de asemenea foarte sumar, instanța de fond a reținut doar că „au declarat că pentru muncile prestate în gospodăria părților, de regulă au fost plătiți tot de către pârâta Cetănaș E.", însă, nu a luat în considerare partea din declarația martorei Borodi A. S., care, deși a fost propusă de pârâtă pentru a-și dovedi susținerile din întâmpinare, declară:„Nu știu dacă pârâta îi asigură haine și încălțăminte reclamantei; „Nu știu dacă în camerele în care locuiește reclamanta este asigurată căldura de pârâtă, sau dacă îi asigură lemne pentru iarnă"; „Nu știu cine face curățenie în aceste camere"; „Nu știu cine-i asigură medicamentele necesare"; „Nu știu dacă pârâta asigură hrana zilnică reclamantei"; Aduce la cunoștință că pârâta consumă uneori băuturi alcoolice. Mai declară că „reclamanta are acces ia o singură cameră în care și locuiește".
Cât despre declarația martorului S. I. (f. 102), instanța de fond a apreciat că ..a fost confuz (...). declarând la început că a fost doar de 2 ori în casa părților, când a efectuat anumite reparații și zugrăveli la imobil, după care, declară că de fapt
Se apreciază de către recurentă că de fapt, instanța de fond a înlăturat această declarație tocmai pentru faptul că este una dintre cele mai elocvente, care relevă cel mai bine relațiile dintre subsemnata și pârâta întreținătoare și soțul ei. Declarând că a fost în casă la ei, martorul a afirmat în fața instanței că „între reclamantă și pârâtă existau divergențe la data respectivă, pârâta se afla sub influența băuturilor alcoolice și aceasta din urmă a aruncat mâncarea făcută de reclamantă în curte.". În continuare declară că: “într-una din zile când mă aflam în casa părților am văzut-o pe pârâtă cum a îmbrâncit-o pe reclamantă scoțând-o forțat afară din casă si a trântit-o pe jos, lovind-o si cu pumnul în spate. Eu personal am fost cel care a ajutat-o pe reclamantă să se ridice de jos și am dus-o în casă. La momentul respectiv era de față și soțul pârâtei, Cetenaș D., care adresează și el cuvinte urâte pârâtei."
Se mai arată în declarație că: „Din câte am observat, reclamanta se descurcă singură cu muncile în gospodărie, pârâta nu o ajută cu nimic. Eu am mai lucrat pe la reclamantă și știu că aceasta este cea care plătește diferite persoane pentru a o ajuta în gospodărie. Din câte știu, cheltuielile de înmormântare la soiul reclamantei au fost suportate de reclamantă, deoarece pârâta nu avea de unde. Și în localitate sunt cunoscute divergențele dintre reclamantă și pârâtă. în general soțul pârâtei este un om agresiv, si în special cu reclamanta."
Apoi, martorul mai declară că, „Din câte cunosc și am văzut, când eram de față, nu s-z întâmplat ca reclamanta să provoace scandal cu fiica sa și nici să fi refuzat ajutorul acesteia". Nici susținerile pârâtei în legătură cu fratele său, nu au fost confirmate ca fiind adevărate, astfel că martorul știe că „Fratele pârâtei locuiește în Bistrița și mai merge acasă la reclamantă cam la o săptămână-două, când o ajută la treburile gospodăriei. Știu că acesta i-a reparat gardul reclamantei și alte munci în gospodărie, cu animalele. în urmă cu o săptămână, fratele pârâtei, cu mine și un alt meseriaș, am montat în cimitir patru cruci la mormintele antecesorilor părților. Reclamanta a fost cea care a suportat contravaloarea crucilor si manopera de montare a acestora. Și pe mine tot ea m-a plătit pentru acesta muncă. Pârâta nu a fost de față la efectuarea acestor munci în cimitir."
Declarația martorului B. L. (f.87), un alt vecin din . reținut de instanța de fond, deși acesta declară că: „reclamanta se întreține singură. Reclamanta și-a cumpărat singură lemne pentru iarnă și de multe ori mi-a solicitat mie sau alior consăteni și o ajutăm la tăiatul lemnelor, reclamanta fiind cea care ne plătea pentru munca prestată". Precizează martorul că „reclamanta îmi solicita să o ajut, în timpul iernii să car apă de la fântână, să suie porumbul în podul casei după recoltare și alte munci gospodărești. Am participat în urmă cu un an la repararea unei părți din acoperișul casei împreună cu ginerele reclamantei Cetănaș D., iar pentru munca prestată am fost plătit de reclamantă". Acesta precizează că „Mai demult am auzit de la oamenii din . au neînțelegeri și pârâta i-a dat afară din casă pe reclamantă și soțul acesteia. Cu câțiva ani în urmă am participat la o ceartă între pârâtă și la un moment dat pârâta a aruncat cu apă pe reclamantă".
Apoi, într-un mod absolut lapidar, instanța de fond a reținut din răspunsul pe care reclamanta l-a dat întrebării nr.6 din interogatoriu, (f.64), că a „refuzat fără o justificare reală" să primească ajutor din partea pârâtei, punând-o astfel „în imposibilitate de a-și mai executa obligațiile ce izvorau din contractul de întreținere (...)". În opinia recurentei, amenințarea cu otrăvirea este un motiv temeinic, atâta timp cât această amenințare persistă. Dovedirea unui asemenea pericol este greu de realizat, eventual numai după ce se întâmplă o asemenea tragedie și persoana otrăvită ajunge la un spital și dacă mai are timp să ajungă.
Un alt aspect pe care instanța de fond, l-a tratat absolut superficial, este cel privitor la ancheta socială realizată de asistentul social de la Primăria Comunei B. de jos, despre care susține că s-a făcut „chiar la solicitarea reclamantei", și că aceasta relevă că are condiții bune de locuit, că este ajutată de familie, că îi este asigurată hrana, că relațiile de familie sunt bune,
„neexistând risc de neglijare sau abuzare". Ancheta s-a făcut într-adevăr la solicitarea ei, în 24 august 2009, însă pentru că așa prevede procedura privind persoanele cu handicap. Dosarul persoanei cu handicap care este programată să se prezinte în fața Comisiei de evaluare, pentru obținerea Certificatului de încadrare în grad de handicap, trebuie să cuprindă printre alte documente și această anchetă pe care o face asistentul social de la primăria de domiciliu și bineînțeles că, la solicitarea celui interesat. Or, în situația în care asistentul social a venit să verifice condițiile în care trăiește, era normal să nu-și pună familia într-o lumină proastă, în primul rând pentru că nu dorea în nici un caz să primească recomandarea de a se interna într-un centru de persoane vârstnice și apoi, a dovedit că deși este încadrată în gradul de handicap locomotor „accentuat", după cum reiese din Certificatul nr. 5179/01.09.2009, nu a renunțat la muncă, nu s-a umilit și a încercat pe cât a putut să ducă o viață decentă.
Se susține în continuare că pentru instanța de fond nu a însemnat nimic nici certificatul medico-legal nr.1151/l/a/304 din 14.05.2009 care relevă faptul că recurenta a fost victima unei agresiuni constatată de medicul legist și depus în probațiune la dosarul de fond, ca de altfel nici procesele-verbale și avertismentele scrise, transmise instanței prin adresa de înaintare nr. 82/03.12.2012 de Postul de Poliție B. de Jos, și întocmite ca urmare a numeroaselor sesizări și scandaluri, ce relevă starea conflictuală existentă între ei.
Apoi, deși prin mărturisirea obținută prin interogatoriul luat pârâtei, (f.60-62), aceasta a afirmat în fața instanței că după încheierea contractului de întreținere viageră, s-a ocupat personal de îngrijirea și întreținerea părinților, aceste susțineri nu au fost probate. Mai mult, chiar martorul P. V. propus spre audiere de reclamantă, a declarat că a constatat că părțile își gătesc separat, de unde reiese că îngrijirea și întreținerea acordată nu a avut un caracter permanent.
De asemenea, la răspunsul de la întrebarea 11 la Interogatoriu (f.62), pârâta confirmă neînțelegerile existente între noi iar la răspunsul de la întrebările 12 și 13, confirmă faptul că sicriul și înmormântarea nu a fost asigurată de către pârâtă. Pârâta nu a depus nicio chitanță la dosar care să demonstreze si să facă credibil că pe perioada derulării contractului, aceasta ar fi cumpărat pentru reclamantă alimentele necesare traiului zilnic, că ar fi achiziționat îmbrăcăminte. încălțăminte, medicamente, pentru ea si soțul ei când a fost în viață.
Apoi, pe lângă prestația materială ce trebuie asigurată zilnic de întreținător, întreținerea unei persoane implică și o latură psihologică, care se întemeiază pe un raport de încredere și apropiere. Obligația asumată de întreținători în general, de a asigura întreținuților îngrijire și întreținere cu toate cele necesare traiului, include în conținutul său și îndatorirea de a se preocupa să asigure acestora o atmosferă caldă, deoarece un trai liniștit nu se poate realiza într-un climat de nemulțumire generală. De asemenea, în temeiul contractului de întreținere, întreținătorilor îi revine și obligația de a se comporta în așa fel încât întreținuții să nu se simtă abandonați, se impune să li se asigure confortul psihic necesar pentru a se simți ocrotiți, în siguranță, să li se creeze un climat constant de liniște și armonie. Or, pârâta nu a dovedit afecțiune față de reclamanta întreținută, și mai mult, mamă, ci dimpotrivă, în loc să-i acorde atenția necesară, așa cum s-a recomandat în ancheta socială (f.44), fapt nereținut de instanța de fond, a fost ținută în umilință și într-o permanentă amenințare atât de ea, cât și de soțul acesteia.
În drept s-au invocat: art. 304 pct.9, art.3041 și art.312 teza I, art. 274 alin.(1) C.pr.civ., art. 1020, 1021, art. 1079 pct. 3 C.civ.
Intimata Cetănaș E. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de recurenta-reclamanta C. M. și menținerea în întregime a Sentinței civile nr. 1506/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița.
În motivare s-a arătat că la data încheierii contractului de întreținere viageră ea locuia în orașul Târgu-M., însă la rugămintea părinților a fost de acord să se mute în casa părinților ei pentru a-i îngriji, având în vedere vârsta înaintată a acestora. Susținerile mamei sale, cum că nu i-a îngrijit niciodată sunt total neadevărate și nedovedite așa cum a reținut în mod corect și instanța de fond în sentința recurată. Faptul că le-a acordat întotdeauna sprijin material și moral, faptul că recurenta are condiții de trai decente și faptul că intimata nu s-a comportat niciodată într-un mod agresiv față de mama sa rezultă chiar din declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză (declarația lui Șuier loan, declarația lui P. Laviniu S., declarația lui Borodi S. și declarația lui P. V.).
Se arată în continuare că declarația martorei S. Letiția, martor propus chiar de către recurentă, este contradictorie. Dacă la începutul declarație afirmă că „reclamanta nu are apă trasă în casă și este nevoită să aducă apă de la fântână", spre sfârșitul declarație afirmă că părțile au mașină de spălat, pe care o și folosesc, prin urmare „au trasă apă în casă". Aceeași martoră arată că, „reclamanta mă vizitează o dată sau de două ori pe lună, eu nu merg la ea acasă", prin urmare, rezultă că, așa cum a reținut în mod corect și instanța de fond, „majoritatea aspectelor legate de faptul că pârâta nu și-ar îndeplini obligațiile contractuale față de reclamantă, le cunoaște din spusele acestei din urmă", astfel că, declarația acesteia nu poate fi verosimilă și credibilă.
Alt martor propus de către recurentă, numitul S. loan, aflat în mod vizibil sub influența băuturilor alcoolice, la data prezentării sale în instanță, a avut o declarație confuză și contradictorie, afirmând inițial că a fost doar de 2 ori în casa părților, ulterior, pe parcursul declarației, având în vedere faptul că, era prezentă în sală și recurenta, de la care primește în mod constant băutură și țigări, și-a schimbat declarația susținând că de fapt ar merge mai des pe la casa părților, motiv pentru care în mod corect, instanța de fond a apreciat că „există dubii cu privire la obiectivitatea acestuia, neputând să ilustreze temeinicia susținerilor reclamantei".
Nici susținerile din acțiunea introductivă potrivit cărora recurenta nu se poate deplasa singură motiv pentru care stă închisă în casă, nu au fost dovedite, tocmai pentru că nu sunt adevărate. Din declarațiile martorului Șuier loan rezultă că „reclamanta avea cheile de la întregul imobil și putea să folosească oricare cameră, precum și bucătăria și alte dependințe. Nu este adevărat că aceasta ar fi sta închisă într-o cameră. Reclamanta putea să se deplaseze singură și în afara curții și mai mergea câteodată pe la vecini". De altfel, recurenta a fost prezentă la fiecare termen de judecată, la unele termene venind chiar împreună cu intimata, cu mașina, costurile fiind suportate chiar de mine, aspect confirmat și de către martora Borodi A. S..
Din toate declarațiile martorilor audiați de către instanța de fond rezultă că între părți mai există anumite neînțelegeri, specifice oricărei familii, în situația în care părinții locuiesc împreună cu copiii, în acest caz multe dintre acestea fiind provocate chiar de către recurentă, însă aceste certuri nu au degenerat în violențe fizice sau psihice, așa cum afirmă recurenta. Chiar o parte dintre martorii audiați în prezenta cauză au susținut faptul că, intimata nu avea față de recurentă un comportament agresiv și că dimpotrivă mama sa era aceea care provoca certuri, înjurându-l pe soțul ei, fapt confirmat și de martora Borodi A. S..
Recurenta, de la început a avut o atitudine ostilă față de soțul meu, adresându-i în permanență cuvinte jignitoare, provocându-l în mod repetat pentru a-l determina să plece din locuință, până când, pe fondul acestui stres, provocat inclusiv de prezentul litigiu, acesta a decedat la data de 20.01.2013, la 54 de ani, recurenta nemanifestând nici măcar atunci vreun sentiment de afecțiune fată de intimată, fiica sa, având în vedere situația dureroasă prin care trecea.
Cu privire la condițiile în care trăiește recurenta, așa cum a reținut și instanța de fond, din ancheta socială nr. 3862/24.08.2009 efectuată de către Primăria comunei B. de Jos, chiar la solicitarea recurentei, rezultă că aceasta are condiții bune de locuit, este ajutată de familie, că relațiile cu familia sunt bune și că nu există risc de neglijare sau abuzare, aspectele reținute în aceasta anchetă socială nefiind contestate niciodată de către recurentă.
De asemenea, din caracterizarea depusă la dosarul cauzei cu privire la comportamentul intimatei, caracterizare emisă de către . perioada cât a fost angajata societății rezultă că este o persoană cu mult bun simț, tenacitate și respect și nu este o persoană agresivă, nici față de membrii familie mele, nici față de alte persoane, așa cum susține recurenta.
Recurenta C. M. este influențată de fiul acesteia și fratele intimatei, C. loan, nemulțumit de încheierea contractului de întreținere, obiect al prezentului dosar, aducând în discuție acest aspect de fiecare dată când o vizitează pe mama mea.
În certificatul medico-legal nr. 1151/a/304 din 14.05.2009, de care se prevalează recurenta, se precizează că recurenta a declarat că a fost victima unei agresiuni și nu rezultă faptul că a fost victima unei agresiuni, așa cum susține în mod nereal aceasta. Dacă intimata sau soțul ei ar fi agresat-o fizic, așa cum lasă să se înțeleagă recurenta, fără să dovedească însă acest fapt, leziunile provocate ar fi fost mult mai grave și ar fi necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale având în vedere constituția robustă atât a ei, cât și a soțului ei.
Intimata susține în continuare că și-a îndeplinit obligațiile contractuale de la data încheierii acestuia și le îndeplinește și în prezent, în schimb recurenta i-a interzis să folosesc terenurile ce fac obiectul contractului aspect recunoscut chiar de către aceasta prin interogatoriul administrat, respectiv prin răspunsul la întrebarea nr. 9, însă, deoarece nu a vrut sa provoace discuții, a acceptat acest fapt. De asemenea, din același interogatoriu, din răspunsul dat de recurentă la întrebarea nr. 6, rezultă că recurenta a refuzat fără o justificare reală să primească ajutor din partea intimatei, fiind sfătuită în acest sens și de către C. I., pentru a putea promova prezentul litigiu.
Plecarea sa în Germania a fost pentru o scurtă perioadă de timp, cu acordul reclamantei, având în vedere faptul că în acea perioadă era în vizită fiul ei, nepotul recurentei, prin urmare nu a rămas singură, a rămas cu fiul și cu soțul intimatei, având grijă în permanență de dânsa. Cu toate că, obligația de întreținere are un caracter personal netransmisibil, acesta nu exclude posibilitatea executării de către o alta persoană în numele celei obligate și pentru ea, din proprie inițiativă.
Mai mult, așa cum a reținut și instanța de fond nici faptul că, recurenta se descurcă singură și are propriul venit nu este în măsură să ducă la rezilierea contractului, de altfel nici nu îi poate interzice recurentei să-și cumpere anumite alimente sau bunuri de la „magazinul din . parte și nici să facă anumite îmbunătățiri în casă, dacă dânsa dorește acest lucru. Afirmațiile recurentei potrivit cărora nu a depus la dosar chitanțe prin care să dovedească că a cumpărat alimente și îmbrăcăminte pentru recurentă i se par cel puțin exagerate. Nu a considerat necesar să păstrez acele chitanțe deoarece nu se gândea că va ajunge în situația de a trebui să probeze acest aspect, de altfel în unele situații nici măcar nu lua bonul fiscal de la magazin.
Tribunalul, examinând în baza prev. art. 304 și 3041 Cod procedură civilă hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.
Tribunalul apreciază că instanța de fond a stabilit starea de fapt prin interpretarea corectă a mijloacelor de probă administrate în cauză, motiv pentru care nu vor mai fi reluate aceste statuări, ci se va proceda la analizarea hotărârii atacate din prisma criticilor formulate în cererea de recurs.
Recurenta a invocat faptul că potrivit punctului 3 din contract neîndeplinirea obligației va duce automat cu deplin drept la rezilierea contractului, chiar și fără somație sau alt mod de punere în întârziere. S-a apreciat că pârâta trebuia să dovedească că și-a îndeplinit obligațiile cu caracter zilnic, dar din probatoriul administrat nu rezultă că pârâta și-ar fi executat sau ar fi încercat să-și execute obligațiile. Chiar din contră, în opinia reclamantei – recurente s-a dovedit în cauză că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de întreținere și a provocat numeroase scandaluri.
În acest sens tribunalul reține că pentru a opera clauza inserată în contract, nu este suficient ca persoana întreținută să afirme că nu a fost întreținută de debitoarea obligației, ci este necesar să se demonstreze că întreținătoarea a refuzat să acorde vreun ajutor sau întreținere în momentul în care persoana întreținută i-a adresat solicitări în acest sens. Contrar celor susținute de reclamantă, tribunalul apreciază că sarcina probațiunii în cauză, conform art. 1169 Cod civil, revine reclamantei, ea având obligația de a dovedi că i-a solicitat pârâtei prestarea întreținerii (hrană, curățenie, îngrijire etc.), iar aceasta a refuzat să-si execute obligațiile fără nicio justificare.
Trebuie observat în primul rând că întreținuții C. I. și C. M. și întreținătoarea Cetănaș E., fiica acestora, au locuit în aceeași casă și au gospodărit împreună, iar în prezent reclamanta și pârâta continuă să locuiască în același imobil (obiect al contractului de întreținere). În ceea ce privește executarea întreținerii, declarațiile martorilor sunt contradictorii, în timp ce Ș. I. (f.66) și P. Laviniu (f.89), declară că pârâta i-a ajutat pe reclamantă și pe soțul acesteia, asigurându-le hrană, lemne de foc, spăla rufe, făcea curățenie, martora S. Letiția (f.90-91) arată că reclamanta se întreținea singură din pensie, ocupându-se de întreținerea gospodăriei și cheltuielile menajere, iar pentru unele munci plătea persoane din ., dar acest din urmă aspect martora îl știe din declarațiile reclamantei. Declarația martorului P. V. (f.126) este tot în același sens, respectiv că pârâta și reclamanta își fac separat mâncare, curățenie în partea din casă, pe care o folosesc, iar reclamanta și-a cumpărat lemne pentru încălzire. Martorul B. L. (f.87) a arătat că reclamanta se descurcă mai mult singură, dar a mai fost ajutată de pârâtă. Martorul a lucrat de mai multe ori pentru reclamantă, fiind plătit de aceasta, dar la o parte din lucrări, de ex. la reparatul acoperișului a participat și soțul pârâtei, iar aceasta din urmă îl servea pe martor cu mâncare, băutură și țigări în zilele în care venea să lucreze.
Tribunalul concluzionează, raportat la contradicțiile extrase mai sus din declarațiile martorilor și la sarcina probei, că nu este dovedit în cauză faptul că pârâta ar fi refuzat să presteze întreținerea pentru părinții ei. Iar în perioada în care pârâta a fost plecată în străinătate (în 2007 pentru 6 luni, iar în 2011 pentru 2 luni), în imobil cu reclamanta au rămas soțul pârâtei și fiul acesteia, astfel încât în caz de nevoie, întreținerea se putea asigura prin aceștia, contractul încheiat si dispozițiile legale incidente, neinterzicând acest lucru.
În ceea ce privește înmormântarea întreținutului C. I., pârâta a recunoscut că nu a plătit ea sicriul și înmormântarea, dar în aceleași timp a menționat că majoritatea cheltuielilor s-au acoperit din ajutorul bănesc primit de la Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, iar martora Somesan Letiția a arătat că ea în calitate de bucătăreasă a fost plătită de reclamantă, dar la pregătiri a participat si pârâta, ajutând la muncă, iar martorul P. Laviniu a relatat că a fost plătit de pârâtă pentru a săpa groapa pentru mormântul lui C. I.. Chiar dacă o parte din cheltuieli s-au acoperit din banii reclamantei și al defunctului, respectiv din ajutorul oferit de Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, tribunalul apreciază că reclamanta nu a dovedit în cauză refuzul pârâtei de a se ocupa de înmormântarea lui C. I., chiar din contră, aceasta a participat activ la pregătiri, astfel încât nu se poate reține vreo culpă.
Recurenta a mai criticat faptul că instanța de fond ar fi reținut trunchiat declarațiile de martori, tribunalul observă însă că porțiunile din declarații, citate de recurentă și omise de instanța de fond în motivarea sentinței atacate, nu sunt de natură să atragă o soluție diferită asupra acțiunii civile promovate în prezentul dosar. În ceea ce îi privește pe martorii Somesan Letiția și B. L., declarațiile acestora au fost deja analizate mai sus și nu se impune reluarea considerentelor evidențiate. În ceea ce privește înlăturarea declarației martorului S. I., raportat la contradicțiile evidente din cuprinsul acesteia, instanța de fond în mod corect a reținut că această declarație este nesinceră.
Declarația martorei Borodi A. S. (f. 119-120) sub aspectele invocate de recurentă, respectiv că nu știe dacă pârâta îi asigură reclamantei haine, medicamente, hrană etc., nu este edificatoare, aceasta arătând de fapt că nu cunoaște informații cu privire la modul de derulare al raportului de întreținere, iar aspectul că pârâta consuma băuturi alcoolice nu are relevanță în cauză.
S-a mai invocat faptul că pârâta ar fi recunoscut în interogatoriu că existau neînțelegeri între părți, aspecte confirmate si de procesele-verbale întocmite de organele de poliție și declarațiile martorilor audiați în cauză (Somesan Letiția, Suler I., B. L.), dar existența neînțelegerilor nu dovedesc în sine refuzul pârâtei de a presta întreținere sau că ea a fost singura persoană în culpă pentru existența acestor certuri în familie. Iar cu privire la certificatul medico-legal (f.21), prin acesta se constată în anul 2009 existența unor leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale, dar autorul acestor leziuni nu a fost stabilit, actul neavând pentru acest motiv nicio relevanță în cauză.
Recurenta a susținut că instanța de fond a apreciat greșit că nu ar fi avut motiv temeinic pentru a refuza mâncarea oferită de pârâtă, aspect recunoscut în interogatoriu (f. 63-65), întrucât teama de a nu fi otrăvită constituie un motiv întemeiat. Tribunalul apreciază că nu există elemente în dosarul cauzei din care să rezulte că reclamanta ar fi fost amenințată și nu sunt nici indicii că pârâta ar fi intenționat să recurgă la un astfel de gest, faptă care de altfel ar constitui o infracțiune foarte gravă. Rezultă astfel că temerea reclamantei nu este nicidecum justificată și nu poate fi avută în vedere de instanță ca și motiv pentru refuzul primirii hranei oferite de întreținătoare.
Referitor la susținerile că ancheta socială a fost întocmită pentru obținerea ajutorului acordat persoanelor cu handicap și că mențiunile cu privire la ajutorul acordat de familie au fost inserate doar pentru evitarea internării într-un centru pentru vârstnici și ele nu ar corespunde realității, tribunalul observă că această anchetă a fost redactată de angajații primăriei B. de Jos și nu a fost contestată ca fals de către reclamantă, motiv pentru care în mod corect, instanța de fond l-a avut în vedere la soluționarea cauzei.
Având în vedere cele arătate mai sus, tribunalul conchide că soluția instanței de fond este corectă și în baza art.312 alin.1 teza II din codul de procedură civilă va respinge recursul declarat de reclamanta C. M., împotriva sentinței civile nr. 1506/22.02.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița, ca neîntemeiat.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta C. M., cu domiciliul în B. de Jos, ., jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 1506/22.02.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița, ca neîntemeiat.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
B. I. S. S. I. B. R. I.
GREFIER
M. D.
Red/Dact:
BISz/EMM
28.01.2014/ 2 ex
Jud. fond: B. V.
| ← Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 68/2013.... | Reziliere contract. Decizia nr. 16/2013. Tribunalul BISTRIŢA... → |
|---|
