Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 25/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Comentarii

0

Decizia nr. 25/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 1091/112/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 25/2015

Ședința publică din data de 4 martie 2015

Tribunalul constituit din :

Președinte: R. - I. B., judecător

Judecător: M. - L. B.

Judecător: G. C. F., președinte secție

Grefier: Ș. A.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de pârâții G. C., I. A. și V. F. împotriva sentinței civile nr. 4116/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în declararea simulației.

La apelul nominal efectuat în ședința publică se prezintă pârâtul-recurent V. F.; pentru pârâta-recurentă G. C. se prezintă avocat Podia A., cu împuternicire avocațială la dosar, pentru reclamanta-intimată V. C. P. se prezintă avocat P. V., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâta-recurentă I. A., reclamanta-intimată V. C. P. și pârâta-intimată Direcția Regională a Finanțelor Publice B. - pentru AFP Sibiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Reprezentantul pârâtei-recurente G. C., avocat Podia A., depune la dosar un set de acte despre care arată că le apreciază ca fiind concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, respectiv: declarația notarială dată de I. A., convenția de împărțire a bunurilor încheiată între V. C. P. și V. F., ordonanța președințială de reintegrare în spațiu formulată de reclamanta V. C. P., extras din publicația „Personalități de referință ale Sibiului’’ în care este prezentată o biografie profesională a avocatului V. F., tranzacția prin care părțile au stabilit masa bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, loturile și sulta compensatoare și în care, reclamanta recunoaște că imobilul în litigiu este bun comun și solicită ca la crearea loturilor acesta să fie cuprins în lotul lui V. F., extrasul publicației „bzb.ro’’ și două extrase de pe site-ul Baroului Sibiu privind pe avocații I. I. și I. R.-R. din care reiese noua locație a sediului lor profesional, acte comunicate reprezentantului reclamantei-intimate.

Raportat la probele administrate până în prezent în cauză, tribunalul constată că, din setul de acte depus azi la dosar, constituie acte noi declarația notarială dată de I. A., copia ordonanței președințiale înregistrată sub nr._ la Judecătoria Sibiu privind reintegrarea intimatei-reclamante în imobilul locuință din Sibiu, extras din publicația „Personalități de referință ale Sibiului’’, extrasul publicației „bzb.ro’’ și cele două extrase din site-ul Baroului Sibiu privind pe avocații I. I. și I. R..

Reprezentantul pârâtei-recurente G. C., avocat Podia A., învederează că la termenul anterior de judecată a rugat instanța să se pronunțe privitor la un motiv de recurs de ordine publică constând în faptul că instanța de fond prin dispozitiv s-a pronunțat în sensul repunerii părților în situația anterioară, deși prin precizarea de acțiune de la fila 154 din dosarul fond s-a solicitat numai radierea actului de adjudecare, fără ca părțile să fie puse în situația anterioară.

Reprezentantul reclamantei-intimate V. C. P., avocat P. V., solicită respingerea susținerilor reprezentantului recurentei, arătând că tribunalul s-a pronunțat cu privire la acest aspect la termenul anterior și a constatat tardivitatea formulării cererii.

Recurentul V. F. învederează instanței că a reținut că tribunalul a statuat că se va pronunța asupra motivului de ordine publică la acest termen de judecată.

Reprezentantul recurentei G. C., recurentul V. F. și reprezentantul reclamantei-intimate V. C. P. declară că nu au de formulat cereri prealabile soluționării recursului.

Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul declară închisă faza cercetării judecătorești și dă cuvântul părților și reprezentanților în susținerea recursului.

Reprezentantul pârâtei-recurente G. C., avocat Podia A., solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

Apreciind necesară prezentarea unei cronologii pentru clarificarea voinței juridice a părților, reprezentantul pârâtei recurente arată că acest dosar a fost pus pe rol la Judecătoria Sibiu la data de 14.09.2011. Este important de reținut că în acest dosar reclamanta a susținut la început că dorește să o împuternicească pe C. C., care a fost martor în proces, să o reprezinte în cauză. Urmare a strămutării dosarului de către Înalta Curte de Casație și Justiție acesta a venit la Judecătoria Bistrița fiind înregistrat sub nr._, dosar din care s-au disjuns mai multe petite ce au format obiectul dosarului nr._, care a avut ca obiect printre altele o cerere privind obligarea reclamantei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, dosar care s-a finalizat prin anularea ca netimbrată a cererii respective prin sentința civilă nr. 8489/10.09.2012.

În fapt, în anul 1999 la data de 22 noiembrie, I. A., în baza Legii nr. 112/1995, a cumpărat un imobil pentru care a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare din anul 2001, imobil care ulterior, în anul 2006, în baza unui contract de împrumut neonorat, a fost cedat printr-un act de adjudecare reclamantei. Prin sentința civilă nr. 4116/20.05.2014, s-a respins petitul din acțiunea introductivă, constând în stabilirea caracterului simulat al acestui contract de împrumut și totodată a actului de adjudecare; a fost admisă acțiunea pe cauză ilicită invocată de pârâtă în subsidiar, dispunându-se repunerea părților în situația anterioară. Instanța de fond și-a însușit poziția martorilor reclamantei și nu a reținut declarațiile martorilor pârâtului recurent pe considerentul că ambii sunt avocați în cabinetul d-lui V. și sunt părtinitori. Mandatara reclamantei în acțiunea introductivă este martora C. C., iar ceilalți martori sunt prieteni de familie care cunosc toate aspectele situației, acțiunile săvârșite, martorii reclamantei folosindu-se de artificii ieftine. Apoi, instanța a greșit afirmând că banii nu au fost predați. Contrar susținerilor reclamantei, pârâta G. C. a fost prezentă la predarea banilor, iar I. A. prin declarație autentică, a confirmat că banii au fost predați și i-a restituit banii reclamantei. Toate aceste aspecte trebuiau avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea hotărârii. Mai mult, pe G. C. instanța de fond a făcut-o lipsită de discernământ fără nicio dovadă și fără a solicita să fie depuse la dosar dovezile medicale. Martorii s-au folosit de minciuni clare și grosiere astfel cum se poate constata din declarația numitei C. C. care susține că au fost prezente la predarea banilor doar ea și reclamanta, însă rezultă că a fost prezent și fiul acesteia, aspect relevant sub aspectul sincerității declarației. Declarația pârâtei I. nu poate fi înlăturată din dosar decât prin dovada unei mărturii mincinoase, însă nu este cazul. Aceasta arată că a fost de față la întocmirea contractului de împrumut, că banii s-au dat, că au fost discuții între reclamantă și soț cu privire la actul de adjudecare, că a auzit pe reclamantă că i-a dat banii luați de la licitație. Însăși reclamanta prin precizarea de la fila 145, cere să se constate că antecontractul a rămas fără obiect din moment ce banii i-au fost restituiți, aceste dovezi existând la dosar, iar instanța de fond afirmă părtinitor și scoate din realitate faptul că nu are relevanță dacă banii s-au predat și primit. Declarațiile părților au valoare probantă până la proba contrară, iar această afirmație nu justifică faptul că banii nu au fost primiți. Față de excepția lipsei de interes care stă la baza acțiunii, reprezentantul pârâtei recurente G. C. arată că reclamanta a pornit de la ipoteza că scopul acțiunii este readucerea imobilului în patrimoniul său, iar prin precizarea de la fila 145, solicită să se constate ca fiind rămas fără obiect antecontractul și renunță la rezoluțiunea acestuia, aspecte din care reiese clar lipsa de interes a reclamantei. Lipsa de interes este justificată și prin faptul că imobilul nu poate intra în patrimoniul reclamantei, deoarece acțiunea este prescrisă, întrucât prescripția începe după terminarea celor 10 ani, respectiv în anul 2012. Acțiunea introductivă având ca obiect și obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a promovat în anul 2011, fiind în final anulată în dosarul disjuns, astfel că potrivit art. 16 aliniat ultim din Decretul nr. 167/1958 prescripția nu s-a întrerupt. E. s-a reținut de instanța de fond că cei 3 ani ar curge de la data intrării în folosința imobilului, deoarece reclamanta nu a avut niciodată posesia imobilului, acesta fiind folosit de V. F.. Chiar dacă instanța de fond a respins petitul privind simulația, acesta trebuia motivat, fiind necesar a fi arătate considerentele care au stat la baza respingerii acestui capăt de cerere.

Pârâtul-recurent V. F. solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată cu excepția taxelor judiciare de timbru. Recurentul arată că imobilele din litigiu sunt sub sechestru judiciar în valoare de 9 milioane lei, iar în acțiunea formulată l-au deranjat susținerile privind lipsa sa de moralitate. La început a crezut că acțiunea a fost promovată pentru defăimarea sa și subliniază că prin cererea de ordonanță președințială de integrare în spațiu, reclamanta specifică faptul că ulterior a realizat vânzarea, prin licitație în anul 2010. Tot în februarie 2010 a fost perfectată vânzarea imobilului ca bun comun, de reținut fiind că prin această ordonanță chiar reclamanta confirmă natura de bun comun a imobilului. Recurentul arată că în anul 2001 împreună cu reclamanta au achiziționat imobilul cu o lună înainte de căsătorie cu banii ambilor viitori soți, însă în acte s-a trecut numai reclamanta. La data achiziționării, au cunoscut interdicția de înstrăinare, condițiile posesiei și toate celelalte aspecte privitoare la imobil. O lună mai târziu s-au căsătorit, iar în toamna aceluiași an, au construit împreună un imobil în Șelimbăr, care a fost trecut pe numele lui G. C.. Personal nu a cunoscut toată povestea din anul 2006 și faptul că imobilul a fost scos la licitație, însă când a aflat, a participat la acea licitație cu scopul ca imobilul să nu fie adjudecat de o persoană dezinteresată, la un preț nereal, întrucât în imobil era cabinetul de avocatură. Reclamanta a creat toată această situație, fiind nejustificată susținerea acesteia că ar fi fost împiedicată de el personal să promoveze acțiunea datorită presiunii exercitate asupra ei. Apreciază că instanța de fond a tratat actul de voință al părților ca fiind translativ de proprietate, însă nu pot fi înlăturate dispozițiile privind contestația la executare, întrucât aceasta constituie o parte a executării. Mai arată recurentul că după 5 ani de la încheierea actului de adjudecare, în cursul procesului de fond, s-au luptat pe simulație, fără a fi invocată nulitatea pentru inexistența prețului.

Întrebat fiind de instanță recurentul arată că taxele judiciare de timbru le-a achitat singur pentru toți recurenții.

Reprezentantul reclamantei-intimate V. C. P., avocat P. V., solicită respingerea ca tardiv formulat a motivului de recurs suplimentar neinvocat prin cererea de recurs, respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată. Subliniază că este cât se poate de concludent faptul că I. A. este beneficiara unui imobil achiziționat în baza Legii nr. 112/1995, apoi V. P. cumpără imobilul de la I. A. prin act neautentic. Reclamanta și recurentul V. F. se căsătoresc. Asupra imobilului exista interdicție de înstrăinare pentru o perioadă de 10 ani aspect față de care soții au încheiat cu bona un contract fictiv în valoare de 20.000 euro pentru 7 zile. Pentru că acest împrumut nu s-a restituit se trece la executarea silită în baza clauzelor contractuale cu scopul eludării dispozițiilor legale privind interdicția de înstrăinare. Critica vizând nemotivarea capătului de cerere privind simulația nu este justificată, deoarece acțiunea în simulație s-a respins. Actul de adjudecare are natura juridică a unui act emis în baza unui act de jurisdicție care confirmă o vânzare-cumpărare forțată. Acesta poate fi atacat prin acțiune de drept comun, întrucât părțile nu se află în fața unui act administrativ, iar acțiunea nu se promovează în contradictoriu cu cel care a încheiat actul. Contractul de împrumut este lovit de nulitate pentru cauză ilicită.

În replică, reprezentantul pârâtei-recurente G. C., avocat Podia A., arată că este concludentă în speță contrarietatea reclamantei, care prin precizarea de la fila 145, solicită a se constata că antecontractul este lipsit de obiect, iar ulterior, contrar susținerilor inițiale, după 5 ani afirmă că vrea să dea eficiență actului lipsit de obiect.

Tribunalul rămâne în pronunțare cu cauza.

TRIBUNALUL

Deliberând constată,

Prin sentința civilă nr. 4116/2014 pronunțată la data de 20 mai 2014 de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă formulată, precizată și extinsă de reclamanta V. C. P. împotriva pârâților I. A., G. C., V. F., Direcția Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Finanțelor Publice a municipiului Sibiu și în consecință: s-a constatat nulitatea contractului de împrumut autentificat sub nr. 596 din 7 iunie 2006 de notarul public D. C. P. din Sibiu și a actului de adjudecare din 06.10.2006 dat în dosarul execuțional nr. 307/2006 de către executorul judecătoresc T. F. L. cu privire la imobilul situat în Sibiu, ., înscris în c.f._ Sibiu, top. 1605/1/1/5, 1604/2/2/2/2/5, cu repunerea părților în situația anterioară încheierii lor; s-a respins capătul de cerere referitor la constatarea caracterului simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. 596 din 7 iunie 2006 de notarul public D. C. P. din Sibiu și a actului de adjudecare din 06.10.2006 dat în dosarul execuțional nr. 307/2006 de către executorul judecătoresc T. F. L. cu privire la imobilul situat în Sibiu, ., înscris în c.f._ Sibiu, top. 1605/1/1/5, 1604/2/2/2/2/5.

Au fost obligați pârâții I. A., G. C. și V. F. în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 19.164 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că prin acțiunea introductivă, s-a invocat în principal, caracterul simulat al contractului de împrumut nr. 596/07.06.2006 de notarul public D. C. P. din Sibiu și a actului de adjudecare emis la 06.10.2006 în dosarul execuțional nr. 307/2006 de către executorul judecătoresc T. F. L., pentru lipsa cauzei (cauză falsă) și fraudă la lege, în ambele situații cu repunerea părților în situația anterioară încheierii lor, invocându-se în esență, acordul fraudulos la încheierea actelor, precum și manoperele dolosive folosite de părți – acțiuni de conivență, care să ducă în final, la desființarea actelor menționate, pentru cauză ilicită, imorală.

Raportului juridic litigios, având în vedere momentul nașterii acestuia între părți, îi sunt aplicabile dispozițiile de drept material reglementate de Codul civil de la 1864, iar sub aspect procesual îi sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865, cu modificările ulterioare, respectiv până la . noului cod.

În conformitate cu dispozițiile Codului civil de la 1864, art. 948, cauza ilicită este prevăzută ca o condiție esențială de valabilitate a oricărei convenții, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă ori nelicită neputând avea niciun efect, astfel cum prevăd dispozițiile art. 966 din același cod.

Cauza este ilicită conform art. 968 cod civil de la 1864, atunci când este contrară legii și ordinii publice, fiind unanim admis în doctrină și practica judiciară că ea este ilicită și atunci când contractul încheiat de părți este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative, iar încheierea contractului cu încălcarea unei dispoziții legale, imperative atrage sancțiunea nulității absolute (Noul cod civil, preluând această teză prin textul art. 1237, respectiv art. 1247).

Referitor la dispozițiile Codului civil de la 1864, în conformitate cu textul art. 969, 970 și urm., convențiile legal făcute au putere de lege, între părțile contractante și trebuie executate cu bună-credință.

Prin urmare, buna-credință a părților contractante se prezumă, reaua-credință și existența acordului fraudulos la încheierea acestora, trebuie dovedite, în sensul în care, trebuie dovedite manoperele dolosive folosite de părți, respectiv acțiuni săvârșite de conivență, de către contractanți în dauna drepturilor și intereselor persoanelor vătămate în drepturile lor, pentru a eluda normele legale prohibitive, conștiente fiind de existența unei cauze de nulitate absolută a actului astfel încheiat.

Din succesiunea actelor încheiate de părți, analizate de instanță în raport cu obiectul cauzei, s-a reținut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la 29.06.2001 între pârâta I. A. și reclamanta Z. C. P., s-a promis vânzarea imobilului înscris în cartea funciară_ Sibiu, nr. top. 1605/1/1/5, nr. top 1604/2/2/2/2/5, compus din două camere și dependințe și suprafața utilă de 203 mp situat în Sibiu, ., precum și a cotei indivize de 22,59% dobândit de vânzătoare în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru prețul de 37.500 mărci germane, sumă predată în întregime promitentei vânzătoare I. A. în momentul semnării contractului autentificat sub nr. 2215/29.06.2001 de către Biroul Notarului Public D. C. P..

Promisiunea s-a notat în cartea funciară la 19.07.2001 cu încheierea nr. 7942 cu aceeași dată fiind notată în același CF și interdicția de înstrăinare pe 10 ani în favoarea S.C. Urbana SA Sibiu.

La 07 iunie 2006, între pârâtele G. C. și I. A. a intervenit un contract de împrumut autentificat sub nr. 596/07.06.2006 de Biroul Notarului Public D. C. P., prin care pârâta G. C. „a declarat” că remite cu titlul de împrumut pârâtei I. A. suma de 20.000 euro la data încheierii contractului urmând a fi restituită în termen de o săptămână, respectiv la data de 15.06.2006. La rândul său, pârâta I. A. „declară” că a primit la data încheierii contractului aceeași sumă pe care se obligă să o restituie la 15.06.2006, în euro. S-a mai stipulat clauza potrivit căreia în cazul nerestituirii la termen a sumei împrumutate, contractul devine titlu executoriu „fără îndeplinirea vreunei alte formalități, prealabile, fără somație sau termen de judecată, împrumutata fiind de drept în întârziere de plată, iar creditorul este în drept să treacă la executarea silită asupra patrimoniului în vederea executării creanței, debitoarea neputând invoca vreun beneficiu de discuțiune sau diviziune”.

Nicăieri în conținutul contractului nu s-a făcut mențiunea referitoare la faptul că suma împrumutată a fost predată în fața notarului public, singura mențiune în acest sens, astfel cum rezultă din acest contract, respectiv din „declarațiile” date în fața notarului, este aceea că s-a primit, respectiv predat la data la care s-a încheiat contractul suma de 20.000 euro.

După expirarea termenului stipulat prin contractul de împrumut, pârâta G. C. solicită investirea acestuia cu formulă executorie, cerere admisă de Judecătoria Sibiu prin încheierea civilă nr. 1938/CC din dosarul nr. 5702/2006, iar prin actul de adjudecare întocmit la data de 06.10.2006 în dosarul execuțional nr. 307/2006 al Biroului Executorului Judecătoresc T. F. L., se adjudecă pentru suma de 20.000 euro, imobilul obiect al promisiunii de vânzare-cumpărare, notate în cartea funciară, preț identic cu suma înscrisă în contractul de împrumut.

Actele mai sus menționate fac obiectul acțiunii pendinte, invocându-se, în esență, lipsa cauzei în ce privește actul de împrumut și frauda la lege, respectiv cauza ilicită, în sensul în care contractul de împrumut autentificat sub nr. 596 din 07.06.2006, încheiat de pârâtele G. C. și I. A. este unul „fictiv”, încheiat în scopul încălcării unor norme legale imperative, fiind astfel mijlocul folosit de părți pentru eludarea unor norme legale imperative.

Din coroborarea întregului probatoriu administrat în cauză, instanța a reținut că atât foștii soți V. C. P. și pârâtul V. F., cât și pârâtele G. C. și I. A., persoane apropiate foștilor soți V., în considerarea naturii raporturilor cu aceștia - pârâta G. C. fiind bona familiei V. – s-au înțeles să încheie acte, în scopul eludării dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 referitoare la prohibiția de înstrăinare a imobilului cumpărat de pârâta I. A. în temeiul Legii nr. 112/1995, în scopul scurtării termenului, încheind contractul de împrumut a cărei anulare se solicită. Împrumutul s-a realizat scriptic, predarea-preluarea sumei pretins împrumutate neavând loc nici la data încheierii actului de împrumut și nici anterior acesteia, împrejurare ce rezultă, pe de o parte, din declarațiile martorilor audiați, respectiv M. O., C. C., C. I. M., Latiu T. și D. I., iar pe de altă parte, din însuși cuprinsul său.

Relevante în sensul concluziei mai sus reținute de instanță sunt declarațiile martorilor menționați. Astfel, martora C. C. arată că, cu ocazia unei vizite la mama reclamantei, care locuia cu familia V. în același imobil, fiind însoțită de mătușa ei, a auzit o discuție ce se purta între pârâtul V. F. și pârâta G. C., care locuia și ea în același imobil cu familia V., fiind bona copiilor soților, cei doi discutând în contradictoriu, pârâtul având un ton ridicat, iar pârâta G. C., plângea. Mai susține martora că pârâtul încerca să o convingă pe G. C. să încheie un contract de împrumut fictiv pentru o sumă de 20.000 euro între G. C., în calitate de împrumutătoare, și I. A., în calitate de împrumutată, pe termen de o săptămână, urmând ca la expirarea acestuia să treacă la executarea silită a apartamentului din ., că la insistențele pârâtului V. F. și pentru a nu-și pierde locul de muncă, pârâta G. C. a fost de acord cu „planul” acestuia.

Mai susține martora că după discuția cu pârâtul V. F., pârâta G. C. a discutat personal cu ea, cu mătușa ei și cu mama reclamantei, relatându-le discuția cu V. F. și solicitându-le părerea despre modul de încheiere a acestui act, solicitând să fie însoțită, chiar la notar în momentul în care se încheia contractul de împrumut fictiv. Mai susține aceeași martoră că „pârâta G. nu trebuia să dea niciun ban pârâtei I., totul se făcea doar scriptic, actul fiind fictiv”, concluzionând, cu privire la acest aspect că a însoțit-o pe mătușa ei până la notar, unde s-a întâlnit cu pârâta G. C., unde s-a încheiat actul fictiv, însă pârâta G. C. nu a dat niciun ban, iar pârâta I. A. nu a primit niciun ban la semnarea contractului de împrumut.

Martorul D. I. a declarat la momentul - iunie 2006 - că reclamanta s-a consultat cu acesta în legătură cu intențiile fostului soț V. F., în ceea ce privește apartamentul din .. Din susținerile martorului reiese că i-a explicat acest „plan” întocmit de fostul soț pentru a eluda Legea nr. 112/1995 „și de a-și însuși un bun pentru care nu a dat niciun ban”. În acest sens fostul soț i-a propus ca prin intermediul bonei copiilor „un nume care începe cu G”, să se facă un act de împrumut „fictiv” cu proprietara de drept a imobilului, numita I. A., pentru suma de 20.000 euro, cu scadența la 7 zile, care să constituie titlu executoriu, urmând ca apoi, la împlinirea termenului de 7 zile să se treacă la executare silită, iar apoi adjudecarea imobilului să se facă de către fostul soț, deși bunul a fost achiziționat doar de către reclamantă, înainte de căsătorie.

Declară martorul că „acest artificiu, fostul soț l-a făcut cu scopul precis de a eluda legea și de a-și însuși bunuri care erau plătite de reclamantă înainte de căsătorie”. Martorul știa „din anumite surse” că pârâtul avea intenția de a-și mări patrimoniul cu un imobil care se afla chiar în centrul orașului Sibiu lângă Judecătoria - Tribunalul Sibiu.

Martorul C. I. M. declară că a asistat la o discuție în iunie 2006 ce se purta între pârâta I. A. și pârâtul V. F., cu privire la apartamentul din ., că pârâta a discutat cu martorul C. I. M. și aceasta i-a spus ca încearcă să-l ajute pe F. V. „să facă un artificiu” cu actele apartamentului, la îndemnul acestuia, aspecte cunoscute din relatările pârâtei I. A..

Martora M. O. declară că a asistat personal la o discuție în luna iunie 2006, între pârâții I. A., G. C. și V. F., care a avut loc în apartamentul de pe ., din care rezulta că pârâtul F. V. a încercat să le convingă pe pârâtele G. C. și I. A. să încheie „un contract de împrumut fictiv, pentru o sumă de 20.000 euro” între G. C., în calitate de împrumutătoare și I. A., în calitate de împrumutată, pe termen de o săptămână, urmând ca după expirarea acestui termen, să se procedeze la executarea silită a apartamentului din .. Mai susține martora că pârâtul F. V. a convins-o pe pârâta I. A. să încheie acest contract de „împrumut fictiv”, deși aceasta nu avea nevoie de bani cu împrumut, pentru a da eficiență antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în iunie 2001 și pentru a eluda dispozițiile privind interdicția de înstrăinare a Legii nr. 112/1995. „Doamna I. s-a lăsat greu convinsă să încheie acel contract de împrumut în situația în care ea nu primea niciun ban, deoarece ea susținea că a primit banii pe apartament de la Z. C. în iunie 2001. Doamna I. a cerut să se întocmească o chitanță de mână prin care G. recunoștea faptul că nu a dat niciun ban la încheierea contractului de împrumut fictiv și a fost de acord cu planul pârâtului V. F.”.

În ce privește depozițiile martorilor I. I. și I. R. R., vizând momentul încheierii contractului de împrumut, mijloacele folosite de părți pentru eludarea legii, respectiv conivența acestora în scopul eludării legii, nu au fost primite de instanță, fiind contrazise, pe de o parte, de declarațiile martorilor menționați anterior, iar pe de altă parte, au declarat că au activat în cadrul cabinetului pârâtului, primul, I. I., din 2005 până în 2009, iar cel de al doilea, din 2002 până în 2010, perioadă în care între părți au intervenit, pe fondul stărilor conflictuale, litigii cu privire la bunurile achiziționate în timpul căsătoriei, imobilul în litigiu fiind unul dintre acestea.

Prin urmare, contractul de împrumut a folosit drept mijloc, prin clauzele inserate în cuprinsul său - referitoare la termenul de rambursare și modalitatea de executare pentru înlăturarea dispozițiilor prohibitive referitoare la interdicția de înstrăinare - în sensul în care, după expirarea termenului de o săptămână, pentru rambursarea împrumutului, acesta putea fi pus în executare silită, ceea ce în fapt s-a și întâmplat, foștii soți V. fiind adjudecatari ai bunului pârâtei I. A., respectiv a imobilului cu privire la care reclamanta avea notată promisiunea de vânzare-cumpărare.

Altfel spus, actul de împrumut încheiat de pârâtele G. C. și I. A., cunoscute și apropiate anturajului foștilor soți, pe lângă faptul că nu are o cauză în sensul dispozițiilor art. 948 și urm. din vechiul cod civil, a fost încheiat și folosit de părți, cu scopul de a înlătura dispozițiile Legii nr. 112/1995, respectiv de a scurta termenul prohibitiv prevăzut de art. 9 din același act normativ.

Conivența frauduloasă a părților, în sensul anterior reținut de instanță, este dovedit în cauză nu numai prin succesiunea în timp a actelor astfel încheiate de părți, dar și prin declarațiile martorilor menționați, respectiv și cu poziția procesuală a pârâtei I. A., care deși formulează apărări în sensul în care se opune admiterii acțiunii, fiind citată cu mențiunea la interogatoriu, nu s-a prezentat pentru a i se lua interogatoriul și nici nu a fost prezentă la domiciliu cu ocazia deplasării instanței în acest sens.

În ce privește apărările formulate de pârâta Ganța C. prin care se opune admiterii acțiunii, de asemenea, nu au fost primite de instanță, întrucât nu se coroborează cu probatoriul administrat, iar pe de altă parte, susține personal că este bolnavă și suferă de afecțiuni ce au necesitat tratament psihiatric.

Nu a fost primită de instanță nici apărarea referitoare la inadmisibilitatea acțiunii în lipsa unei contestații la executare, invocată de pârâți, întrucât actul de adjudecare al executorului judecătoresc, fiind un act de autoritate publică și neavând natura juridică a unui act jurisdicțional, nu este exclusă exercitarea unei acțiuni de drept comun, în nulitate, de natura celei formulate de reclamantă.

În ce privește apărarea referitoare la lipsa interesului în a promova o acțiune în nulitate, de asemenea nu a fost primită de instanță, întrucât interesul urmărit de reclamantă este acela de a readuce în patrimoniul său bunul obiect al promisiunii de vânzare-cumpărare, încheiate anterior căsătoriei cu pârâtul V. F., căsătorie desfăcută prin divorț.

Referitor la prescripția invocată de pârâta I. A., prin apărări, dată fiind natura acțiunii în nulitate, aceasta este imprescriptibilă, cu atât mai mult cu cât, în speță, s-a invocat frauda la lege, respectiv cauza ilicită.

Raportat la soluția juridică adoptată, instanța a obligat pe pârâții I. A., G. C. și V. F., în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 19.164 lei.

În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 968, art. 969, art. 970 și următoarele Cod civil de la 1864, art. 274 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâții V. F., G. C., I. A. solicitând admiterea recursului, schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de către reclamantă, cu obligarea acesteia la cheltuielile de judecată solicitate de fiecare pârât în parte.

În esență, hotărârii instanței de fond i-au fost aduse următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie:

1. nemotivarea soluției privind respingerea acțiunii în constatarea simulației. S-a arătat că până la dispozitivul hotărârii nu se regăsește nicio frază în privința soluției de respingere a acțiunii în simulație, singura referire la această soluție, care nu constituie motivare, fiind cea din primul rând al filei 21, respectiv „nefiind întrunite cumulativ cerințele pentru admisibilitatea unei astfel de acțiuni în simulație…”.

Care cerință nu este îndeplinită, cum a fost analizată simulația de către instanța de fond, care au fost elementele simulației, care a fost actul secret, care a fost actul public, nu se poate desprinde deloc din motivarea hotărârii instanței de fond. În aceste condiții, această hotărâre este parțial nemotivată. Nemotivarea, chiar dacă vizează soluția de respingere a acțiunii principale, are relevanță și față de soluția de admitere a acțiunii subsidiare. Pentru aceste motive, se impune desființarea soluției instanței de fond, cu rejudecarea fondului.

2. respingerea greșită și nelegală a excepțiilor invocate în apărare față de acțiunea reclamantei.

a) Excepția inadmisibilității acțiunii în constatarea nulității absolute a unui act de executare formulate de o parte a executării.

Singura cale de atac împotriva unui act de executare pentru o persoană care este parte a executării este contestația la executare, cale procedurală exercitată în condițiile art. 399 și urm., în 15 zile de la luarea la cunoștință. De formele de executare silită reclamanta a luat la cunoștință ignorând probele din cauză, cel mai târziu, la momentul semnării actului de adjudecare, care este semnat personal de aceasta. De la acel moment, s-a născut dreptul acesteia de a contesta actul fraudator, prin contestație la executare. Fiind pus în executare un act notarial, care nu reprezintă o hotărâre judecătorească, reclamanta, pe calea contestației la executare, putea face apărări inclusiv față de titlul executoriu.

Așa cum susține reclamanta și cum a încercat să dovedească în cauză prin declarațiilor martorilor propuși de ea aceasta a cunoscut ab initio despre pretinsa activitate a întregului acord secret, cerând și păreri profesionale referitoare la această situație. Aceasta duce la concluzia că încă de la semnarea actului de adjudecare, reclamanta avea reprezentarea nelegalității formelor de executare, act, așa cum pretinde, vătămător intereselor sale.

Față de această stare de fapt, acțiunea în constatarea nulității actului de adjudecare al cărei parte a fost reclamanta este inadmisibilă.

Este adevărat că un act de adjudecare, ca și act de autoritate publică cum îl reține instanța, poate fi atacat prin acțiune în constatarea nulității absolute, însă nu de către o persoană care a fost parte a executării, pentru motive cunoscute la momentul realizării actului de executare atacat. Acțiunea reclamantei ar fi admisibilă dacă se încadrează în excepția prevăzută de art. 401 (3) C.proc.civ. Astfel, în primul rând, reclamanta trebuie să justifice calitatea de „cel de-al treilea", respectiv de terț al executării, vătămat prin actul de executare.

În al doilea rând, reclamanta nu formulează o acțiune în realizarea dreptului său pe calea unei cereri separate, drept realizat care trebuie să fie unul de proprietate, opozabil tuturor părților executării, inclusiv adjudecatarilor.

Instanța respinge această excepție a inadmisibilității, fără însă a motiva corespunzător o astfel de soluție, ce necesită o analiză profundă, arătând, mai mult decât superficial, că „nu este exclusă exercitarea unei acțiuni de drept comun, în nulitate, de natura celei formulate de către reclamantă". În condițiile în care s-a invocat norma specială, instanța de fond era ținută să motiveze de ce nu este aplicabilă. Mai mult, faptul negativ al neexcluderii unei astfel de acțiuni trebuie justificat cu temeiuri de drept, care lipsesc cu desăvârșire... Potrivit motivării instanței de fond, oricând o acțiune în constatarea nulității unui act de executare silită - de adjudecare - poate fi introdusă pe calea dreptului comun, în termenul general de prescripție - acțiunea fiind imprescriptibilă.

b) Inadmisibilitatea acțiunii determinate de lipsa interesului procesual al reclamantei în formularea unei acțiunii în constatarea nulității absolute a actului de adjudecare.

Instanța de fond reține că „interesul reclamantei este de a readuce în patrimoniul său imobilul obiect al promisiunii de vânzare-cumpărare".

Readucerea imobilului în patrimoniul reclamantei este o operațiune imposibilă, întrucât acest imobil niciodată nu s-a aflat în patrimoniul reclamantei. Dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu de asemenea este, la acest moment, imposibilă, întrucât acțiunea în prestație tabulară este prescrisă, dreptul la acțiune născându-se la momentul încetării interdicției - 29.11.2009, prescriindu-se în termenul general de prescripție, ca drept de creanță, la 29.11.2012. Acțiunea în prestație tabulară, inițial formulată, nu a putut întrerupe cursul prescripției, fiind anulată ca netimbrată.

Prin urmare, la acest moment, acțiunea reclamantei în dobândirea dreptului de proprietate în temeiul promisiunii de vânzare-cumpărare este prescrisă, astfel încât ea ar fi respinsă ca atare, având în vedere și poziția recurentei I. A..

Așa fiind, nu există interesul procesual, întemeiat pe probele de la dosar, pentru readucerea imobilului în proprietatea pârâtei I., care nici nu dorește acest lucru, întrucât dreptul la acțiunea în prestație tabulară întemeiată pe antecontract este prescris.

c.) Inadmisibilitatea acțiunii determinate de natura interesului ocrotit de norma prohibitivă.

Legiuitorul a introdus sancțiunea nulității actelor de vânzare a imobilelor dobândite prin efectul Legii nr. 112/1995 realizate în interiorul termenul de 10 ani pentru împiedicarea actelor de speculare a unor măsuri cu caracter social, cum este cea a vânzării imobilelor către chiriași. Prin urmare, norma prohibitivă apară un interes social general, care poate fi exercitat de către stat, prin organismele sale competente judiciar.

Reclamanta nu numai că nu deține o astfel de calitate a apărătorului interesului public încălcat prin înfrângerea interdicției legale, ba mai mult, ea însăși se află în ipoteza încălcării acestor norme imperative.

d.) Inadmisibilitatea privind lipsa interesului în constatarea nulității absolute a contractului de împrumut.

Reclamanta este terț față de contractul de împrumut încheiat între G. și I.. În calitate de terț poate invoca nulitatea acestui contract doar dacă dovedește un interes. Contractul de împrumut însăși nu determină niciun fel de vătămare a intereselor reclamantei, fiind lipsită de relevanță încheierea sau executarea sa.

Reclamanta nu pretinde că deține un drept real asupra imobilului, iar dreptul său de creanță asupra acestuia nu mai poate fi realizat, acțiunea fiind prescrisă. În aceste condiții, reclamanta nu justifică niciun fel de interes în constatarea nulității absolute a contractului de împrumut, act care nu determină niciun fel de vătămare a intereselor acesteia.

e.) Inadmisibilitatea constatării nulității actului de adjudecare în lipsa desființării tuturor actelor de executare ce au determinat emiterea actului de adjudecare.

Nu s-a solicitat și nu s-a dispus anularea încheierii de investire cu formulă executorie, a actelor de executare silită - somație, publicație de vânzare, proces verbal de adjudecare - așa cum nu s-a solicitat nici anularea încheierii de intabulare a actului de adjudecare. Instanța de fond reține efectele nulității, ca efect al constatării nulității actului de împrumut, însă nu le aplică tuturor actelor subsecvente, așa cum principiul nulității impune. Nu face acest lucru pentru că nu a fost investită, iar dacă ar fi fost așa acțiunea îndreptată asupra acestor acte ar fi fost inadmisibilă.

f.) Inadmisibilitatea acțiunii de drept comun în constatarea nulității actului de adjudecare în lipsa chemării în judecată a emitentului actului Biroul executorului judecătoresc.

Acțiunea în desființarea actului de adjudecare, pe cale comună, nu se poate realiza în lipsa citării emitentului, Biroul executorului judecătoresc T. F.. Dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție privind lipsa de calitate procesuală a executorilor judecătorești în contestațiile la executare este inaplicabilă în cauză, având în vedere obiectul cauzei. Acțiunea este una în constatarea nulității absolute, formulată în procedura ordinară și nu cea de contestație la executare.

g.) Inadmisibilitatea acțiunii în constatarea nulității absolute a actului - operațiune juridică pentru frauda la lege, în condițiile în care operațiunea juridică nu constituie manifestarea exclusivă și proprie de voință, ci, în cea mai mare parte, o procedură judiciară publică, necontrolabilă prin manifestarea de voință a părților.

Actul de împrumut nu transmite proprietatea și nu este apt, el singur, să realizeze o astfel de transmisiune. Acesta nu este încheiat între chiriașul-dobânditor al imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995 și dobânditor prin încălcarea interdicției de înstrăinare. Pârâta G., creditorul din contractul de împrumut, nu a dobândit niciun imobil.

Prin urmare, acest act, ce se constituie în manifestare de voință exclusivă a părților, nu este în măsură să aducă atingere interdicției legale. Actul de adjudecare este un act emanat de la executorul judecătoresc, autoritate de stat, în cadrul unei proceduri judiciare. El nu constituie o manifestare de voință. Mai mult, actul de adjudecare, și, în general, întreaga procedură a executării silite, nu pot fi caracterizate ca acte juridice, respectiv manifestări de voință exclusive ale vreuneia dintre părți.

Singura manifestare de voință a reclamantei și pârâtului V., care nu poate fi definită ca act juridic, o reprezintă intenția de a participa la licitație și de a adjudeca imobilul. Rezultatul adjudecării imobilului nu a putut fi determinat prin niciun fel de act juridic, fiind urmarea desfășurării procedurii de adjudecare, în care orice persoane care îndeplineau condițiile legale, puteau adjudeca. Executorul judecătoresc a constatat doar îndeplinirea condițiilor legale și a identificat adjudecatarul în procesul verbal de adjudecare. Ulterior, pe baza acestuia, a emis actul de adjudecare. Prin urmare, nicicum voința pârâtului V. sau a reclamantei, manifestată sub forma vreunui act, nu au putut determina, ele singure, efectele translative de proprietate. Mai mult, nu exista vreun act - manifestare de voință proprie a pârâtului V., dobânditor alături de reclamantă a imobilului prin actele de adjudecare.

h.) Inadmisibilitatea acțiunii în constatare, întemeiată pe dispozițiile art. 111 C.proc.civ.

Acțiunea reclamantei - care este una în constatarea inexistenței dreptului de coproprietate codevălmașă cu pârâtul V. - nu este urmată de acțiunea în realizare, respectiv de obligare a pârâtei I. la vânzarea imobilului, acțiune posibilă, care a și fost exercitată inițial și care, după disjungere, nu a ajuns să fie suspendată, fiind anulată ca netimbrată.

3. inexistența vreunui motiv de nulitate a contractului de împrumut.

Contractul de împrumut, el însuși, nefiind apt să transmită proprietatea imobilului afectat de interdicție, nu poate fi lovit de sancțiunea aplicabilă actelor translative de proprietate, neaflându-se în sfera actelor juridice translative de proprietate sancționate cu nulitate absolută.

Instanța de fond a reținut că împrumutul nu a existat, arătând că lipsește mențiunea din cuprinsul actului privind predarea sumei. Reținerea este greșită, străină de temeiurile legale. Mai mult, ea nu este reală.

Dintre martorii audiați, singurul martor prezent la notar, la momentul semnării contractului, a fost I. R., care a declarat explicit în fața instanței că suma de bani împrumutată s-a predat.

Martora C. C. (mandatara reclamantei) arată că nu a fost prezentă la notar, fiind prezentă doar mama sa, care a însoțit-o pe reclamanta V.. Din spusele acesteia ar fi aflat că „împrumutul a fost fictiv", mama acesteia fiind la acest moment decedată, astfel că afirmația martorei nu poate fi verificată. Nesinceritatea martorei însă răzbate cu ușurință din afirmațiile făcute referitoare la momentul legalizării promisiunii de vânzare-cumpărare. Astfel, martora C. afirmă că a fost prezentă la notar la momentul semnării promisiunii de vânzare-cumpărare, unde au mai fost prezente doar I. A. și reclamanta, nimeni altcineva. Faptul că din însăși conținutul încheierii de legalizare rezultă că la notar a mai fost prezent și fiul pârâtei I., semnatar al antecontractului, dovedește că această martoră nu a fost prezentă la notar și că nu spune adevărul, ci doar ceea ce a fost învățată să spună.

Remiterea sumei împrumutate s-a realizat, iar singura parte în măsură să conteste remiterea sumei era debitoarea. Pe de altă parte, dacă predarea sumei ar fi urmat să fie realizată la un alt termen, atunci în contractul de împrumut ar fi fost prevăzut acest termen, de la care ar fi curs și termenul de restituire.

În realitate, împrumutul a fost acordat la momentul încheierii contractului, așa cum rezultă din acesta și cum arată și martorul I. R..

Pe de altă parte, este fără dubiu că suma obținută cu titlu de adjudecare a fost remisă creditoarei, pentru stingerea creanței. Anulând contractul de împrumut, instanța de fond nu dispune nimic în ceea ce privește urmările executării silite, respectiv distribuția sumei obținută ca preț al adjudecării.

Raționamentele instanței sunt contradictorii, contractul, pentru a fi „mijloc" trebuie să existe valid, respectiv să prezinte obiectul actului juridic. Pe de altă parte, a reține că acest contract nu a avut obiect (că suma nu s-a remis) în condițiile în care obligația s-a executat silit și creanța s-a realizat astfel, este de asemenea în contra probelor din cauză.

Nu poate fi permis reclamantei să obțină anularea actului pus la cale de ea însăși (în tot sau în parte) pentru a obține, pe calea inițială, de asemenea concepută pentru eludarea interdicției, întregul drept de proprietate, și nu doar cota sa, alături de fostul soț.

4. Motivarea instanței privind scopului întregii operațiuni, vizează teza simulației, prin act deghizat și nu a nulității absolute.

Instanța de fond vorbește despre contractul de împrumut ca mijloc al acordului ilicit prin care s-a urmărit scurtarea termenului de prohibiție, legală, actele făcând parte din această operațiune prohibită de lege. O astfel de susținere ține de teoria deghizării actului, respectiv de cea a simulației, invocată de către reclamantă.

5. Nu există motive de nulitate a „actului de adjudecare".

Actul de adjudecare în sine, ca act de procedură a executării silite, nu prezintă niciun viciu care să poată atrage nulitatea absolută. El poate fi desființat pentru alte motive decât cele de nulitate absolută, în procedurile speciale, reglementate explicit de lege. Una dintre acestea este contestația la executare. De asemenea, el ar mai putea fi anulat în procedurile penale, dacă a fost emis ca urmare a săvârșirii vreunor infracțiuni.

6. Calea juridică comună de realizare a „interesului reclamantei de readucere a imobilului în proprietate sa", interes reținut „apăsat" de către instanța de fond, era acțiunea în prestație tabulară specială.

Dispozițiile de procedură civilă privitoare la contestația la executare prevăd posibilitatea „celei de-a treia persoane" de a-și realiza dreptul de proprietate pe cale separată.

Instanța de fond reține (nefondat) că reclamanta are interesul să-și readucă imobilul în proprietate, prin intermediul antecontractului de vânzare-cumpărare.

Realizarea acestui drept presupune formularea acțiunii în prestație tabulară specială îndreptată împotriva terțului dobânditor de rea-credință care poate fi obligat să încheie contract cu promitentul cumpărător, ale cărui drepturi au fost nesocotite.

Reclamanta însă nu a formulat o astfel de acțiune, dimpotrivă. Demersurile sale judiciare inițiale au fost acelea de a solicita împărțirea bunurilor, incluzând acest imobil, considerat de ea însăși imobil proprietate comună în devălmășie, ca urmare a dobândirii acestuia ca bun comun, în timpul căsătoriei.

7. Inexistenta nulității „operațiunii" ori a simulației.

Reclamanta însăși a determinat un alt mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilul, în scopul, reținut de către instanța de fond, a "scurtării termenului prevăzut de art. 9 din Legea nr. 112/1995".

S-a dovedit în cauză că reclamanta însăși era interesată de găsirea unui mod de dobândire a proprietății imobilului promis mai înainte de expirarea interdicției de înstrăinare. În acest sens s-a interesat la mai multe persoane, inclusiv la martorii din cauză. Aflând de o astfel de modalitate, i-a dat curs, determinând-o pe pârâta I. să contracteze împrumutul pentru a obține suma de bani necesară restituirii prețului antecontractului, pentru ca apoi, pe calea executării silite, să dobândească bunul prin adjudecare. Este adevărat că procedeul găsit prezenta riscul ca un terț să intervină și să adjudece, risc asumat de către reclamantă. Rezultatul tuturor acestor acte juridice a fost dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului, în codevălmășie însă cu soțul, ca efect al prezumției de comunitate. Această coproprietate nu a deranjat-o pe reclamantă în niciun fel până după momentul divorțului, când a căutat modalități de scoatere din masa bunurilor comune a mai multor bunuri.

Scoaterea imobilului din masa bunurilor comune a devenit un obiectiv secundar atunci când organele fiscale au înscris sechestrul fiscal asupra acestui imobil pentru sumele estimate ca datorate de către reclamantă. Astfel, a apărut interesul reclamantei ca imobilul să revină în proprietatea vânzătoarei promitente, pentru a ieși de sub sechestru, sperând că se va putea înțelege cu aceasta în scopul dobândirii în altă modalitate sau pe numele altei persoane a proprietății imobilului.

În cursul anului 2011, reclamanta îi solicită pârâtei I. să declare notarial că împrumutul a fost fictiv, pentru a putea astfel rezolva problemele privind imobilul, pârâta, după ce în prealabil a acceptat, ulterior a revenit asupra acordului părându-i-se mincinoasă și nelegală operațiunea reclamantei. În aceste condiții, reclamanta a încercat prin instanță să obțină, reușind până la acest moment, readucerea imobilului în proprietatea pârâtei I., împotriva voinței acesteia.

Au fost reliefate separat motive de recurs ale fiecărui pârât.

Pârâtul V. F. a arătat că jocul actelor succesive încheiate cu pârâta I. a avut ca scop desființarea antecontractului, cu consecința restituirii prețului, cu care să fie adjudecat imobilul la licitație. Astfel, din întreaga construcție logică a acțiunii, rezultă că pârâta I., din banii împrumutați de la G. - 20.000 Euro, aproximativ 37.500 mărci germane D.M., a restituit prețul antecontractului către promitenta cumpărătoare, iar pârâta G. și-a primit înapoi suma împrumutată lui I. din prețul adjudecării, plătit de către adjudecatari. În aceste condiții, I. a rămas cu suma de 37.500 DM, G. și-a primit suma împrumutată, iar reclamantei V. i s-a restituit prețul antecontractului din suma împrumutată de I. de la G.. Astfel, I. a încasat suma de 37.500 DM, G. și-a primit suma împrumutată (egală), reclamantei i s-a restituit prețul din antecontract, sumă cu care a achitat prețul adjudecării - egal cu cel al promisiunii, în această modalitate încheindu-se toate raporturile juridice născute.

Susținerile martorilor reclamantei sunt absolut mincinoase: martora C. este mandatara reclamantei în toate litigiile, inclusiv în cele cu recurentul. Martorul D. este de asemenea un martor mincinos. În primul rând, acesta nici nu îl cunoaște pe recurent, nici nu a avut de unde să audă despre intențiile sale de mărire a patrimoniului. S. reclamantei a declarat autentic faptul că această persoană nu a fost niciodată in vizită la mama lor, în apartamentul acesteia.

Martorul C. declară împrejurări din anul 2011, așa cum i-au fost prezentate de către reclamantă, iar martora M. minte, neexistând niciun fel de discuție la care aceasta să fi participat între pârâții din cauză.

Martorii I. și I., în limitele în care și-au adus aminte, au relatat corect împrejurările la care au asistat personal, la momentul încheierii actelor în discuție și nu din 2011. Faptul că au activat în cadrul cabinetului recurentului le-a și determinat calitatea de martori, pentru că persoane străine nu cunosc direct aceste împrejurări. Pe de altă parte, înlăturarea lor ca martori pentru motivul că au fost colaboratori ai recurentului este o măsură abuzivă, părtinitoare. Toți martorii reclamantei aveau interese directe legate de aceasta, care au determinat și nesinceritatea lor, iar instanța de fond le-a ignorat, apreciindu-le ca sincere și relevante mărturiile.

Pârâta I. a arătat că aceasta a avut discuțiile privind vânzarea spațiului exclusiv cu pârâtul V.. În anul 2003 a fost interesată să valorifice într-o anumită modalitate locuința, sens în care i-a făcut oferta domnului V., după ce domnul avocat B., având cabinetul învecinat, nu s-a arătat interesat. Cu acesta a stabilit prețul de vânzare și modalitatea încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare. Ulterior, domnul V. i-a spus că va încheia antecontractul pe numele viitoarei soții a dumnealui, pentru a nu-l supăra în vreun mod pe dl av. B., maestrul său. Într-adevăr, contractul a fost redactat de dl. V. pe numele viitoarei sale soții și semnat în acest mod, atât de recurentă, cât și de fiul acesteia, inclusiv în fața notarului.

Prețul promisiunii a fost achitat împreună de către dl V. și soția acestuia.

În anul 2006, doamna V. (fosta Z.) i-a explicat că trebuie modificată promisiunea făcută, astfel că se va proceda la restituirea prețului antecontractului și încheierea altor acte pentru vânzare. A fost de acord să se facă tot ceea ce dorește ea, doar că recurenta nu mai avea banii primiți ca preț. Reclamanta a spus că va găsi soluție să o împrumute de suma respectivă, care se va restitui din vânzarea casei, fără niciun fel de alte costuri pentru recurentă. A fost de acord, astfel că a fost adusă de doamna V. la notar, unde o doamnă G., adusa de doamna V., a împrumutat recurenta cu suma de 20.000 de euro, pe care i-a primit și i-a predat doamnei V., reprezentând restituirea prețului antecontractului, care se desființa astfel.

Ulterior, pentru restituirea împrumutului s-a procedat la executarea silită a imobilului, pe care l-au adjudecat tot soții V.. După adjudecare, doamna V. i-a comunicat foarte fericită că s-a rezolvat întreaga problemă, după care nu s-a mai întâlnit cu ea decât poate întâmplător.

S-a subliniat faptul că recurenta nu a avut, pentru aceste operațiuni, niciun fel de discuții cu doamna G. sau domnul V., ci numai cu reclamanta.

În anul 2010-2011 a fost căutată de reclamantă, prin intermediul martorului C.. Aceasta plângând i-a explicat că are foarte mari probleme, că este foarte probabil să piardă imobilul și i-a cerut să o ajute în acest sens, cerându-i să declare că împrumutul a fost fictiv. I-a explicat că poate face acest lucru fără niciun fel de consecințe. A fost de acord cu aceasta și s-au deplasat la notar unde în holul de așteptare recurenta a întrebat un avocat despre ce i se cere. Acesta i-a spus că dacă declară adevărul nu e nicio problemă, însă dacă declară altfel decât în realitate, poate suferi consecințe. În aceste condiții, recurenta a revenit asupra acordului și a refuzat să declare mincinos. Doamna V. a insistat foarte mult, după care văzând că nu cedează i-a oferit bani, zeci de mii de euro pentru a semna. A refuzat, după care i-a spus că va face proces și va da banii acestuia unui judecător care va da hotărârea care trebuie. După acest moment a început procesul și nu a mai avut nicio discuție cu doamna V.. Martorul C. și un șofer al doamnei V. cunosc parte din aceste împrejurări. După începerea procesului recurenta a relatat și domnului V. ceea ce s-a întâmplat.

Pârâta G. a subliniat că nu există nicio prevedere legală care să oblige părțile să predea, respectiv să primească sumele care fac obiectul împrumutului. Nici nu ar avea vreo finalitate sub raportul fictivității contractului de împrumut, întrucât foarte bine părțile în cazul în care încheie un contract fictiv ar putea să-și remită ulterior sumele în cauză.

Instanța nu dă nicio valoare declarației lui I., care declară că a fost la notar și a văzut când s-au predat banii la notar. Foarte importantă este declarația acesteia, potrivit căreia a auzit-o pe reclamantă într-o discuție cu G. când a afirmat că și-a recuperat banii și s-a rezolvat situația. Ori, înțelesul afirmației nu poate fi decât acela că banii au fost restituiți din împrumutul luat de I.. Această declarație se coroborează perfect cu declarația lui I. I., care declară în același sens.

Ambele voințe (cea din antecontract și cea din actul de adjudecare) sunt exprimate valabil, însă ultima înlocuind-o pe prima, aceasta a fost validată, ca fiind ultima voință.

Este important de menționat că imobilul nu a devenit comun în virtutea faptului că a fost dobândit în timpul căsătoriei, ci în baza adjudecării. Prezentarea singur a soțului la executorul judecătoresc în vederea adjudecării nu are relevanță. El a acționat în baza mandatului tacit (este vorba de dobândirea imobilului, nu de înstrăinarea sa), iar dacă reclamanta nu era de acord, făcea dovada depășirii limitelor acestui mandat, ceea ce nu a făcut.

Reclamanta nu are interes pentru admiterea petitului subsidiar al constatării nulității absolute a contractului de împrumut și datorită faptului că acesta nu o vatămă cu nimic prin el însuși. Aceasta se plânge împotriva propriei voințe manifestate cu ocazia adjudecării în favoarea ambilor soți, neinvocând niciun viciu de consimțământ (eroare, doi, violență), ceea ce este inadmisibil.

Nu este admisibil ca participând la o operațiune pe care tu însăți o consideri frauduloasă, să dobândești prin încălcarea propriei voințe o situație care, în contextul noilor relații cu soțul (în lipsa acestor relații mai bine zis) să ți se pară mai avantajoasă.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, art. 111, art. 401 alin. 3 C.proc.civ., art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană, art. 21 alin. 3 din Constituție, art. 1203 C.civ.

Prin cererea de recurs formulată s-a solicitat recalificarea căii de atac din recurs în apel, având în vedere valoarea de 40.000 euro a obiectului litigiului.

Recursul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar (f. 36).

Intimata V. C. P., legal citată, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 39) a solicitat respingerea recursului și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare s-a răspuns punctual fiecărui motiv invocat de recurenți.

Cu privire la nemotivarea soluției privind respingerea acțiunii în constatarea simulației s-a arătat că recurenții nu justifică un interes în formularea acestei critici, întrucât soluția le este favorabilă sub acest aspect, cererea intimatei fiind respinsă. O parte are interes să formuleze cale de atac împotriva unei hotărâri doar dacă o nemulțumește, dacă modalitatea de tranșare a litigiului o dezavantajează în raport cu partea adversă.

Nemotivarea respingerii acțiunii în declararea simulației nu are relevanță pentru soluționarea cererilor în constatarea nulității absolute întrucât acestea pot fi soluționate independent, de altfel, cererile sunt formulate în principal și subsidiar. Instanța găsind admisibil doar subsidiarul, analizează această cerere și se pronunță. Probele administrate sunt comune celor două cereri, administrarea probei cu martori fiind utilă pentru dovedirea intenției comune a părților la încheierea celor două acte: intenția de a încheia un contract de împrumut fictiv pentru ca soții V. să devină proprietari ai imobilului în litigiu, cu scurtarea termenului imperativ prevăzut de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii în constatarea nulității absolute a unui act de executare formulate de o parte a executării s-a subliniat că actul de adjudecare, având caracterul unui act autentic de vânzare-cumpărare, nu este un act de executare supus contestării, pe calea contestației la executare, ci împotriva lui poate fi exercitată o acțiune pe calea dreptului comun, o acțiune în nulitate absolută sau relativă sau chiar o acțiune în rezoluțiune.

Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii determinate de lipsa interesului procesual al reclamantei în formularea unei acțiunii în constatarea nulității absolute a actului de adjudecare s-a relevat că interesul intimatei este acela de a aduce în patrimoniul său bunul imobil ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu recurenta I. A..

Urmărind acest interes, prin prezenta acțiune, readuce în patrimoniul recurentei I. imobilul din Sibiu, ., urmând mai apoi să valorifice antecontractul de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește termenul de prescripție privind promovarea unei acțiuni prin care să solicite instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic s-a relevat că acesta este de 3 ani și începe să curgă de la data la care bunul imobil reintră în patrimoniul debitoarei sale.

Pe de altă parte, același bun imobil se află în proprietatea intimatei și a recurentului V., situație ce echivalează cu o întrerupere a termenului de prescripție (în situația calculării termenului potrivit motivelor de recurs) (art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958, fiind aplicabilă în ceea ce privește prescripția, legea de la momentul încheierii contractului).

Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii determinate de natura interesului ocrotit de norma prohibitivă s-a arătat că nulitatea absolută este menită să ocrotească un interes general, astfel că ea poate fi invocată de oricine are interes, inclusiv de părțile actului juridic, dar și de alte persoane care nu au participat la încheierea actului juridic, dar care justifică un interes.

Cu privire la inadmisibilitatea privind lipsa interesului în constatarea nulității absolute a contractului de împrumut s-a subliniat că actul de împrumut face parte din construcția juridică gândită de pârâtul V. pentru scurtarea termenului prevăzut de art. 9 din Legea nr. 112/1005, de "fabricare" a executării silite în urma căruia să devină coproprietar al unui apartament situat în Sibiu, ., vizavi de clădirea Tribunalului Sibiu, spațiu ce putea fi folosit ca birou pentru exercitarea profesiei sale de avocat, grație doar căsătoriei cu intimata. În acest fel, un bun pentru care putea dovedi foarte ușor că a fost dobândit doar cu contribuția intimatei, devenea bun comun, cu cotă egală de contribuție.

Contractul de împrumut reprezintă obiectul executării silite, iar nulitatea absolută a contractului de împrumut conduce la nulitatea actului de adjudecare. Interesul intimatei pentru desființarea acestui contract este mai mult decât dovedit, fiind identic cu cel ce privește nulitatea actului de adjudecare, folosul material urmărit fiind readucerea imobilului în patrimoniul pârâtei I.. Ulterior poate solicita instanței valorificarea antecontractului de vânzare-cumpărare.

Cu privire la inadmisibilitatea constatării nulității actului de adjudecare în lipsa desființării tuturor actelor de executare ce au determinat emiterea actului de adjudecare s-a arătat că actul de adjudecare nu este un act de jurisdicție, este chiar contractul autentic de confirmare a vânzării-cumpărării forțate, ce poate fi atacat printr-o acțiune în constatarea nulității absolute, nulității relative sau chiar rezoluțiunii.

Referitor la inadmisibilitatea acțiunii de drept comun în constatarea nulității actului de adjudecare în lipsa chemării în judecată a emitentului actului Biroul executorului judecătoresc s-a arătat că nu poate fi reținută, deoarece actul de adjudecare nu este un act administrativ, în cazul căruia nulitatea să se pronunțe în contradictoriu cu organul emitent. Executorul judecătoresc îndeplinește un serviciu de interes public, astfel încât actul de adjudecare întocmit de el este un act de autoritate publică. Actul de adjudecare fiind asimilat un contract autentic, executorul judecătoresc îndeplinește un serviciu similar notarului public.

Executorul judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă nici în contestațiile la executare (cu excepția refuzului efectuării unui act de executare), cu atât mai mult într-o acțiune ce privește nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare forțată.

Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii în constatarea nulității absolute a actului - operațiune juridică pentru frauda la lege, în condițiile în care operațiunea juridică nu constituie manifestarea exclusivă și proprie de voință, ci, în cea mai mare parte, o procedură judiciară publică, necontrolabilă prin manifestarea de voință a părților s-a subliniat că actul de adjudecare este un act juridic, este un veritabil contract autentic de vânzare cumpărare, că acest act nu este "emanat" de executorul judecătoresc, ci întocmit de acesta, cu formalismul și rigoarea cerute de lege.

În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii în constatare, întemeiată pe dispozițiile art. 111 C.proc.civ. s-a subliniat că acțiunea este una în realizare și nu în constatare întrucât prin pronunțarea nulității actului se produce în fapt o modificare a raporturilor juridice dintre părți și nicidecum o acțiune în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, adică o acțiune în confirmare.

Soluția juridică găsită de pârâtul V., de profesie avocat, a fost aceea de a se încheia un contract de împrumut fictiv pentru o sumă importantă de bani 20.000 euro pentru o perioadă scurtă de o săptămână de restituire, contract cu titlu executoriu. Nefiind restituită suma, care nu a fost încasată, se începe procedura executării silite a imobilului din ., urmând ca soții V. să participe la licitație și să dobândească imobilul prin adjudecare la licitație. Acest mod de dobândire a dreptului de proprietate este unul sigur și în măsură să înlăture interdicția de 10 ani impusă de Legea nr. 112/1995.

Suma de 20.000 Euro nu s-a dat de către pârâta G. și nu s-a încasat de către pârâta I. (situație dovedită cu martori).

Din probatoriul administrat rezultă fără niciun dubiu că actul de împrumut autentificat sub nr. 596/07.06.2006 este un act fictiv încheiat și folosit ca mijloc de eludare a dispozițiilor imperative ale Legii nr. 112/1995. Așa-zisele motive de netemeinicie, reiau de fapt parte din motivele de nelegalitate, deja analizate.

Sub aspectul inexistenței vreunui motiv de nulitate a contractului de împrumuts-a arătat că instanța de fond a avut în vedere toate declarațiile martorilor.

Faptul că martora C. nu își amintește de prezența fiului pârâtei I. la notar, la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare nu poate pune la îndoială declarația sa. Antecontractul s-a încheiat în anul 2001, iar declarația s-a dat în anul 2014. Trecerea timpului poate fi un motiv pentru care martora poate să fi uitat de prezența fiului promitentei vânzătoare, dat fiind că acesta nu a avut un rol important în realizarea tranzacției. Termenul scurt de rambursare, de doar 7 zile, stipularea clauzei potrivit căreia în caz de nerestituire la termen, contractul este titlu executoriu, fără îndeplinirea vreunei formalități prealabile, fără somație sau termen de judecată, precum și executarea contractului în această modalitate, au întărit convingerea instanței că se află în fața unui contract de împrumut fictiv.

Referitor la motivarea instanței privind scopului întregii operațiuni ce vizează teza simulației, prin act deghizat și nu a nulității absolute s-a relevat că acțiunea în declarația simulației este deseori asociată cu o acțiune în constatarea nulității actului juridic, care pune în evidență finalitatea urmărită de reclamant.

Privitor la motivul conform căruia nu există temeiuri de nulitate a „actului de adjudecare" s-a afirmat că recurenții reiau sub diferite forme ideea potrivit căreia actul de adjudecare poate fi desființat numai prin procedura contestației la executare, probabil în ideea de a redacta recursul pe un număr impresionant de pagini.

În ceea ce privește motivul conform căruia calea juridică comună de realizare a „interesului reclamantei de readucere a imobilului în proprietate sa", interes reținut „apăsat" de către instanța de fond, era acțiunea în prestație tabulară specială s-a subliniat că în situația în care pârâta I. nu va înțelege să încheie contract autentic, reclamanta va promova o acțiune prin care va solicita instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic, acțiune diferită față de prestația tabulară, având temeiuri de drept diferite.

Cu privire la inexistența nulității „operațiunii" ori a simulației s-a arătat că trebuie recunoscut faptul că eludarea dispozițiilor legale s-a realizat prin intermediul unei construcții juridice pusă în aplicare de un specialist, iar acesta nu putea fi altul decât avocatul V. F..

Este adevărat că pe durata căsătoriei reclamanta nu a fost deranjată de faptul că bunul a devenit comun. Alta este situația după divorț. În cadrul procesului de partaj, pârâtul V. pretinde o contribuție de 80% la dobândirea bunurilor comune, precum și un drept de coproprietate asupra bunurilor proprii ale reclamantei.

Cu privire la motivele de recurs ale fiecărui pârât s-a arătat că deși acestea sunt semnate de părți convingerea intimatei este că sunt redactate de pârâtul V. F.. Pârâta I. este o persoană în vârstă, emotivă, care a refuzat să se prezinte la interogatoriu, de teamă să nu spună adevărul. Mai mult decât atât instanța a făcut deplasare la domiciliul pârâtei I. pentru a lua interogatoriu și nu a găsit-o acasă, ceea ce conduce la concluzia că pârâta are o stare pasivă în acest proces și nu a semnat ea recursul.

Martorii I. și I., evident au interese comune cu pârâtul V. întrucât i-au fost stagiari, iar în prezent sunt colaboratori și își desfășoară activitatea în spațiul de pe . Sibiu.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 308 alin. 2 raportat la art. 115 din vechiul Cod de procedură civilă.

Intimata Direcția Regională a Finanțelor Publice B., legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus apărări scrise la dosar.

Prin notele de ședință depuse de intimata V. C. P. la data de 21 octombrie 2014 (f. 60) s-a subliniat în esență faptul că în cauză s-a dovedit fraudarea legii, scopul ascuns, personal urmărit de recurentul V. F., acela de a dobândi un bun valoros, deosebit de util pentru exercitarea profesii sale, dar care era doar al soției acestuia.

Au fost prezentate în detaliat depozițiile martorilor audiați, subliniindu-se sinceritatea martorilor propuși de reclamanta intimată și părtinirea celor doi martori propuși de recurentul V. F., care își desfășoară activitatea de avocați în imobilul în litigiu.

S-a relevat faptul că intimata a intrat în baroul de avocați Sibiu, ca stagiar, în ianuarie 2008. Întrucât în iunie 2008 soții au divorțat, reclamanta a fost obligată să se transfere în Baroul B. în cursul lunii iulie, fiind dată afară din cabinetul de avocatură a soțului. În anul 2010, după ce a devenit avocat definitiv, la cererea sa a fost suspendată din profesie.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar de recurentul V. F. la data de 3 decembrie 2014 (f. 76) s-a arătat că aspectele invocate în întâmpinare nu sunt reale, nefiind apte să înlăture criticile din recurs.

Reclamanta este adjudecatar, care în calitate de parte vătămată în executarea silită poate cere înlăturarea vătămării sale numai pe calea contestației la executare, în termenul prevăzut de lege, sub sancțiunea decăderii.

Dreptul său născut din antecontract este unul de creanță.

Revenirea la situația anterioară privește pe pârâta I. și nu pe reclamantă.

Interesul reclamantei în invocarea nulității absolute a contractului de împrumut justificat prin raportare la „construcția juridică gândită de pârâtul V.” este lipsită de fundament în condițiile în care acțiunea în simulație a fost respinsă. O construcție juridică a existat, însă a fost gândită de reclamantă și necunoscută de pârât.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta G. C. (f. 101), depus la dosar la data de 3 decembrie 2014, s-a răspuns atât motivelor privind nelegalitatea, cât și celor privind netemeinicia.

Astfel, în privința nelegalității,referitor la justificarea interesului în motivarea respingerii simulației s-a arătat că recurenții au un interes legitim să cunoască motivarea instanței: în primul rând interesul derivă din dispozițiile art. 261 pct. 5 C.proc. civ., dispoziții imperative și de ordine publică: instanța este obligată să motiveze hotărârea atât pentru elementele care au format convingerea instanței, cât și pentru cele care le înlătură.

În al doilea rând, instanța referindu-se la fraudarea legii - în ambele acte — împrumut și adjudecare, atacă chestiunea simulației, știindu-se bine că delimitarea între aceasta și nulitate pentru cauză ilicită este foarte sensibilă.

Este în interesul justiției, în primul rând, să motiveze respingerea cererii în simulație, pentru că această poziție are înrâurire și asupra admiterii cererii în nulitate.

Referitor la justificarea lipsei de interes în contractul de împrumut s-a subliniat că în motivarea sa instanța, așa cum s-a arătat, pleacă de le ideea - de altfel susținută și de intimata reclamantă - că toate părțile din proces au avut o înțelegere frauduloasă cu privire la scurtarea termenului în care să fie dobândit imobilul, încălcând dispozițiile legale. Dacă este așa, trebuie avut în vedere că împărțind frauda - turpitudinea - cu celelalte părți, inclusiv cu recurentul V. F., la acea vreme soțul său, intimata reclamantă nu mai poate cere restabilirea situației anterioare.

Neputând să revină la antecontractul la care renunțase, interesul intimatei reclamante nu este ocrotit de lege și nici actual.

Trebuie avut în vedere faptul că chiar dacă ar triumfa în acțiunea prezentă, reclamanta intimată nu poate să dobândească imobilul printr-o acțiune în prestație tabulară, deoarece termenul de 3 ani curge potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958 de la nașterea dreptului la acțiune. Ori, dreptul la acțiune se naște indubitabil de la data când s-au sfârșit cei 10 ani de prohibiție a înstrăinării prevăzuți de Legea nr. 112/1995.

Deci cei 10 ani de la încheierea antecontractului terminându-se la 29.06.2009, reclamanta trebuia ca în 3 ani să promoveze acțiunea ce izvora din contract.

Greșit se susține că a operat întreruperea prescripției, dat fiind promovarea - acțiunii prezente. Potrivit art. 16 alin. ultim prescripția nu este întreruptă dacă ....cererea de chemare în judecată a fost anulată. Ori, petitul din acțiunea inițială care privea încheierea actului autentic de vânzare cumpărare a fost inițial disjuns și apoi anulat ca netimbrat.

Greșit susține reclamanta intimată că termenul curge de la data când bunul reintră în patrimoniul său. În primul rând bunul nu a fost niciodată în patrimoniul său, ci numai acțiunea izvorâtă din promisiune de vânzare-cumpărare, iar în al doilea rând, dacă nu frauda legea nimic nu o oprea pe reclamanta intimată să promoveze acțiunea prin care devenea proprietară exclusivă asupra imobilului.

Cu privire la netemeinicie s-a relevat că antecontractul a devenit ineficient în momentul în care imobilul a fost adjudecat de cei doi soți, iar proprietatea s-a transmis în momentul intabulării soților la cartea funciară în condițiile adjudecării.

În aceste împrejurări, nu se mai poate vorbi serios de supraviețuirea antecontractului, el nu mai putea face obiectul unei acțiuni în prestație tabulară și cu atât mai mult imobilul nu se mai putea intabula la c.f.

În ceea ce privește situația contractului de împrumut s-a relevat faptul că este ciudat de ce nu s-a luat în discuție identitatea sumei din antecontract reprezentând prețul imobilului și valoarea împrumutului. Din această identitate rezultă faptul că aceeași sumă trebuia înapoiată reclamantei intimate, pentru a pune părțile din antecontract în situația anterioară. Ori, I. predând suma primită ca preț fiilor săi, nu mai putea să o restituie și astfel s-a ajuns la actul de împrumut. Ambii martori ai pârâtei au declarat la unison că reclamanta intimată a primit suma ce reprezenta prețul antecontractului. Și acest element este de natură a stabili temeinic că antecontractul nu mai avea decât o existență lipsită de substanță.

Martorul I. a fost de față la predarea banilor, iar în lipsa unei afirmații temeinic susținute de probe, insinuarea instanței de fond că declarațiile părților din contractul de împrumut nu reprezintă un considerent juridic pentru a determina soluția. Este cunoscut că declarațiile părților din contractul autentic fac dovada până la proba contrarie. Ori, în loc ca instanța să coroboreze aceste probe cu declarațiile martorilor I. și I., probe directe, instanța le-a înlăturat punând în valoare declarațiile părtinitoare ale martorilor reclamantei intimate.

În nicio reglementare legală nu se condiționează predarea sumelor de bani în fața notarilor, astfel că lipsa aceasta din cuprinsul contractului de împrumut nu are nicio valoare probatorie. Prezumțiile instanței de fond privind termenul scurt de rambursare, că în caz de nerestituire a sumei actul devine executoriu fără somație și termen de judecată, precum și modalitatea de executare sunt exagerate, nu îndeplinesc condițiile reținute de art. 1203 C.civ., ele neavând greutatea și puterea să nască probabilitatea.

Prin notele de ședință depuse la dosar de intimata reclamantă la data de 16 ianuarie 2015 (f. 111) față de cele două răspunsuri la întâmpinare s-a arătat că recurenții nu au un interes în a invoca acest motiv de recurs, având în vedere că soluția de respingere este una favorabilă lor.

Din considerentele hotărârii recurate rezultă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Codul de procedură civilă nu instituie condiții particulare în legătură cu forma sau conținutul considerentelor.

Referitor la justificarea lipsei de interes în contractul de împrumut s-a arătat că prin dezvoltarea dată acestui răspuns la o apărare formulată prin întâmpinare, recurenta invocă un nou motiv de recurs, peste termenul legal (15 zile de la comunicării hotărârii), fapt pentru care el nu poate fi primit, fiind tardiv formulat.

Este invocat principiul potrivit căruia, in pari turpitudine cessat restituito, bazat pe culpa tuturor părților implicate în tranzacțiile anulate.

Principiul enunțat este aplicabil numai actelor juridice imorale, nu și celor ilicite. Motivul pentru care au fost anulate actele juridice de către instanța de fond îl reprezintă frauda la lege, nu cauza imorală.

Evident că la încheierea actului de împrumut și a actului de adjudecare, poate fi invocată și o cauză imorală. Aceasta poate fi imputată numai recurentului V. F., care a urmărit ca apartamentul recurentei-pârâte I. A. să nu ajungă în patrimoniul propriu al intimatei, ci în patrimoniul comun, folosindu-se de calitatea de soț al intimatei.

Intimata a fost de bună-credință, neștiind la momentul încheierii actelor de relația extraconjugală a soțului și de intenția acestuia de a divorța. Un act lovit de nulitate pentru frauda la lege, repune părțile în situația anterioară încheierii lor, ceea ce a și dispus instanța în prezenta cauză.

Intimata nu a susținut că urmărește readucerea în patrimoniul acesteia a imobilului obiect al acțiunii. Bunul va fi readus în patrimoniul recurentei - pârâta I. A., ca o consecință a repunerii părților în situația anterioară încheierii actelor frauduloase. După acest moment, intimata își va valorifica antecontractul de vânzare-cumpărare, dreptul la acțiune nefiind prescris, așa cum s-a relevat în întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 22 octombrie 2014 tribunalul a calificat calea de atac ca fiind recursul, având în vedere că valoarea obiectului litigiului este de 20.000 euro, care nu se cumulează aritmetic cu valoarea petitului subsidiar privitor la nulitatea actului de adjudecare care este tot de 20.000 euro. În aceste condiții, a imposibilității cumulării valorilor, valoarea obiectului litigiului nu depășește limita de 100.000 lei, astfel încât sunt incidente prevederile art. 282¹ C.proc.civ.

La termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2015 reprezentantul recurentei G. C. a invocat un motiv de recurs de ordine publică, acela al pronunțării asupra unei cereri care nu s-a formulat (repunerea în situația anterioară) și al nepronunțării asupra a ceea ce s-a solicitat (radierea din cartea funciară a mențiunilor efectuate în baza actului de adjudecare).

În opinia tribunalului acesta nu constituie motiv de ordine publică, care să impună analiza acestuia și peste termenul legal de motivare a recursului.

Cum acest motiv de recurs nu a fost invocat prin cererea inițială de declarare a căii de atac, ci oral la termenul din data de 21 ianuarie 2015, tribunalul constată că acesta a fost formulat tardiv, peste termenul legal de 15 zile calculat de la data comunicării hotărârii, astfel că nu va fi analizat.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate prin cererea de recurs și în limitele criticilor aduse hotărârii, tribunalul constată că recursul declarat este fondat, instanța de fond pronunțând o hotărâre nelegală, pentru considerentele care urmează a fi relevate.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 14 septembrie 2011, strămutată spre soluționare la Judecătoria Bistrița, acțiune precizată la data de 28 mai 2012 (154, 160 dosar fond) instanța de judecată a fost investită în principal cu o cerere în constatarea simulației contractului de împrumut autentificat sub nr. 596/7.06.2006 și a actului de adjudecare din 6 octombrie 2006, iar în subsidiar cu o cerere în constatarea nulității absolute a acestor acte pentru cauză falsă, ilicită, lipsă obiect, fraudă la lege, în oricare din aceste variante cu consecința radierii din cartea funciară a mențiunilor operate în baza actului de adjudecare.

Capătul de cerere principal vizând constatarea caracterului simulat al contractului de împrumut și al actului de adjudecare a fost respins de instanța de fond, ca neîntemeiat, așa cum rezultă din dispozitivul hotărârii atacate.

Este adevărat că instanța de fond nu arată considerentele pentru care a adoptat soluția respingerii cererii principale, întreaga motivare fiind axată pe nulitatea actului de împrumut și a actului de adjudecare și nu pe simulație.

Însă, cât timp acțiunea în declararea simulației s-a respins, fiind deci favorabilă recurenților, soluția nefiind atacată nici de recurenți și nici de intimata reclamantă, recurenții nu justifică interes în a invoca nemotivarea soluției date în privința cererii principale.

Acțiunea în declararea simulației diferă de cea în constatarea nulității absolute, fiind total distincte, astfel încât nu se poate reține cu deplin temei interesul recurenților pe considerentul invocat în recurs, acela al relevanței soluției dată capătului principal asupra cererii subsidiare.

Fiind vorba de acțiuni distincte, fiecare având propriile caracteristici, respingerea uneia nu împiedică admiterea celeilalte dacă sunt îndeplinite cerințele legale.

Litigiul privește imobilul din Sibiu, ., care inițial a constituit proprietatea recurentei I. A. dobândită în baza Legii nr. 112/1995.

Întrucât exista interdicție de înstrăinare timp de 10 ani de la dobândirea proprietății, la data de 29 iunie 2001 între recurenta I. A. și reclamanta intimată s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul mai sus menționat (f, 9 dosar fond).

Acest antecontract nu a transferat dreptul de proprietate de la promitentul-vânzător la promitentul-cumpărător, ci a dat naștere numai unei obligații de a face, aceea de a încheia în viitor actul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Ulterior încheierii antecontractului, la data de 27 iulie 2001 reclamanta intimată s-a căsătorit cu pârâtul recurent, imobilul obiect al antecontractului fiind folosit ca sediu al cabinetului de avocatură al pârâtului recurent, în baza contractului de comodat încheiat la data de 1 ianuarie 2005 (f. 18 dosar fond).

În acest imobil și-a desfășurat activitatea și reclamanta intimată până la divorțul soților care a avut loc în anul 2008, conform sentinței civile nr. 3869/9 iunie 2008 (f. 86 dosar fond), dat fiind faptul că imobilul a avut destinația de cabinet de consultanță economico-juridică (f. 242 – 244 dosar fond).

La data de 7 iunie 2006, în perioada în care reclamanta intimată era căsătorită cu pârâtul recurent, între recurenta G. C. (bona familiei V.), în calitate de împrumutător și recurenta I. A. (proprietara imobilului din Sibiu, .), în calitate de împrumutat, s-a încheiat contractul de împrumut autentificat sub nr. 596/7 iunie 2006 (20 dosar fond), în temeiul căruia recurenta G. C. a împrumutat suma de 20.000 euro recurentei I. A. pe un termen o săptămână, termenul restituirii fiind stabilit pentru ziua de 15 iunie 2006.

Pentru ipoteza nerestituirii împrumutului la termenul stipulat părțile au prevăzut caracterul de titlu executoriu al actului, care dă dreptul creditorului să treacă la executarea silită a patrimoniului debitorului fără somație, fără îndeplinirea vreunei formalități, fără posibilitatea de a se acorda termen de plată, de a se invoca beneficiul de discuțiune sau de diviziune.

În cuprinsul contractului de împrumut s-a stipulat expres că împrumutata a primit suma de 20.000 euro la data autentificării actului.

Întrucât împrumutul nu s-a restituit imobilul a fost scos la vânzare silită, fiind adjudecat de soții V. la data de 14 septembrie 2006, conform actului de adjudecare încheiat la 6 octombrie 2006 în baza procesului-verbal de licitație imobiliară nr. 307/2006 (f. 22 dosar fond), soții proprietari înscriindu-și dreptul de proprietate în cartea funciară (f. 26 dosar fond).

Urmare a divorțului soților și a deteriorării relațiilor dintre aceștia reclamanta a promovat acțiunea obiect al prezentului dosar în scopul declarat, acela al reîntoarcerii bunului în patrimoniul proprietarului în vederea valorificării antecontractului de vânzare-cumpărare și a scoaterii imobilului din masa bunurilor comune supuse partajului.

Actul de adjudecare, întocmit de către executorul judecătoresc în procedura urmăririi silite imobiliare, nu este un act de jurisdicție, ci actul autentic prin care se confirmă efectuarea unei vânzări-cumpărări forțate. Deci vânzarea-cumpărarea forțată, prin licitație, prezintă unele particularități cât privește caracterul ei sinalagmatic, comutativ și consensual, aceasta nu înseamnă că ea s-ar înfățișa ca altă operațiune juridică decât vânzare-cumpărare, debitorul urmărit silit fiind considerat ca vânzător, iar adjudecatarul ca și cumpărător. Argumente în acest sens sunt următoarele: actul de adjudecare este titlu de proprietate și, ca asemenea titlu, el poate fi înscris în cartea funciară – art. 516 pct.8 C.proc.civ.; procedura deschisă după expirarea celor 15 zile de la primirea somației este o „procedură de vânzare” – art. 500 alin. (1) C.proc.civ.; publicația „de vânzare” întocmită de executorul judecătoresc cuprinde, printre altele, „invitația către toți cei care vor să cumpere imobilul să se prezinte la termenul de vânzare” – art. 504 pct. 11 C.proc. civ.; executorul oferă „spre vânzare imobilul” – art. 509 alin. (2) C.proc.civ.; prin actul de adjudecare se strămută proprietatea imobilului, în schimbul prețului – art. 518 alin. (1) C.proc.civ.; dacă adjudecatarul – cumpărătorul - este evins, el îl poate acționa pe debitorul urmărit pentru a fi despăgubit – art. 522 alin. (1) C.proc.civ.

În concluzie, actul juridic atacat în prezenta cauză materializează o vânzare-cumpărare forțată, prin licitație, care nu este o altă operațiune juridică decât vânzare-cumpărare. Negotium juris, ca operațiune juridică, el semnifică așadar vânzare-cumpărare și, prin urmare, analiza valabilității lui se realizează prin raportare la dispozițiile art. 948 C.civ., care reglementează condițiile de validitate ale convențiilor.

Însă, acțiunea de drept comun în nulitatea absolută a unui act de adjudecare poate fi promovată numai de terțul vătămat prin adjudecare și nicidecum de persoana care a fost parte în actul de adjudecare. În favoarea acesteia legea recunoaște o cale specială de desființare a actului și anume contestația la executare.

Deși cunoștea existența antecontractului de vânzare-cumpărare reclamanta intimată a acceptat licitația și chiar a făcut demersuri pentru a se ajunge la vânzarea silită a bunului și în final a semnat actul de adjudecare.

Nu este admisibil ca o parte care nu a contestat licitația, deși a participat la aceasta, să invoce ulterior, la cca. 5 ani, nulitatea absolută a actului de adjudecare.

Indiferent de persoana care a avut inițiativa eludării prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, din depozițiile martorilor audiați (f. 246 – 248, 277 – 279, 286 - 288 dosar fond) rezultă cu certitudine că reclamanta intimată a cunoscut întreaga procedură derulată în timp în scopul achiziționării bunului la licitație de către soți, a avut reprezentarea nelegalității formelor de executare, astfel că nu poate invoca propria culpă pentru a obține protecția unui drept al său pe care îl invocă.

Reclamanta intimată însăși a cunoscut că prin demersurile succesive efectuate se eludează prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1998 privitoare la interdicția de înstrăinare a bunului, astfel că nu poate solicita protecția legii în condițiile în care ea însăși a eludat-o astfel încât s-a ajuns la situația actuală a imobilului.

Însăși reclamanta intimată recunoaște că dorea eludarea prevederilor art. 9, arătând textual în cuprinsul precizării de acțiune (f. 162 dosar fond) că „toate persoanele implicate – părți în acel dosar – cunoșteam situația exactă, faptul că doream să ocolim prevederile imperative ale art. 9 din Legea nr. 112/1995…”.

Instanța de fond, deși reține conivența frauduloasă a tuturor părților, deci inclusiv a reclamantei intimate pentru eludarea dispozițiilor legale, a ignorat aceste aspecte, limitându-și argumentarea doar la lipsa cauzei actului de împrumut, respectiv la caracterul ilicit al acestuia.

În ceea ce privește lipsa cauzei tribunalul reține că sancțiunea aplicabilă este nulitatea relativă și nicidecum cea absolută.

Reclamanta intimată este terț față de actul de împrumut, astfel încât nu poate invoca nulitatea actului pe considerentul lipsei cauzei, deoarece nulitatea relativă ce intervine cu titlu de sancțiune poate fi invocată numai de părți, nu și de terți.

Referitor la caracterul ilicit al actului de împrumut pe considerentul că s-a încheiat în scopul de a se ajunge în final la vânzarea silită a imobilului și adjudecarea lui de soții V., tribunalul reține că întreaga operațiune de obținere a împrumutului pe un termen scurt, de vânzare a bunului la licitație s-a derulat cu concursul reclamantei intimate, care la acel moment a urmărit dobândirea proprietății asupra imobilului anterior expirării termenul de 10 ani. Prin urmare, fiind în culpă pentru nesocotirea dispozițiilor legale, nu poate obține nulitatea dorită.

Pe de altă parte, este de analizat și interesul reclamantei intimate. Orice acțiune presupune justificarea folosului practic care s-ar obține în situația admiterii acesteia.

În cauză, o eventuală desființare a actului de împrumut și a celui de adjudecare ar determina întoarcerea bunului în patrimoniul recurentei I. A..

Pentru dobândirea dreptului de proprietate reclamanta intimată, promitent cumpărător, ar trebui să promoveze o acțiune în executarea silită a antecontractului de vânzare-cumpărare, acțiune personală supusă prescripției de 3 ani care curge de la data la care încetează interdicția și bunul poate fi vândut liber.

Interdicția de înstrăinare a fost de 10 ani din momentul dobândirii de către cumpărătoarea I. A. a dreptului de proprietate asupra bunului. Acest termen a început să curgă de la data încheierii actului de vânzare-cumpărare, cel târziu de la înscrierii dreptului de proprietate al cumpărătoarei în cartea funciară – 24 martie 2001 (f. 25 dosar fond) și s-a împlinit la data de 24 martie 2014.

Ca atare, la momentul definitivării hotărârii de constatare a nulității actelor de împrumut și adjudecare reclamanta intimată nu mai avea posibilitatea de a promova cu succes acțiunea în executarea silită a antecontractului, dreptul său la acțiune care a început să curgă la data încetării interdicției – 24 martie 2011 - fiind prescris de la data de 24 martie 2014, anterior pronunțării sentinței atacate în prezentul dosar.

Promovarea la data de 14 septembrie 2011 a prezentei acțiuni, având ca obiect printre altele și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic nu are efect întrerupător de prescripție, cât timp această cerere disjunsă la data de 28 mai 2012 (f. 166 dosar fond) și formând obiect al dosarului nr._ a fost anulată ca netimbrată în ședința de judecată din data de 10 septembrie 2012, conform sentinței civile nr. 8489/10 septembrie 2012 (f. 105 dosar recurs), irevocabile prin neexercitarea căii de atac. În acest sens sunt dispozițiile art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 incidente în cauză raportat la momentul începerii curgerii prescripției și la data promovării acțiunii.

Nu poate fi reținut ca moment al curgerii prescripției data redobândirii de către promitenta vânzătoare a dreptului de proprietate asupra bunului, atât timp prescripția curge conform art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 de la data nașterii dreptului la acțiune, moment ce coincide cu data încetării interdicției, dată la care nimic nu a împiedicat reclamanta intimată să promoveze o acțiune. Lipsa oricărei împiedicări a reclamantei intimate rezultă însăși din faptul că aceasta a și promovat la data de 14 septembrie 2011 acțiunea în executarea silită a antecontractului, acțiune anulată irevocabil pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru în dosarul nr._ format în urma disjungerii. Ulterior datei anulării acțiunii – 10 septembrie 2012 – o nouă acțiune cu efect întrerupător al prescripției nu s-a promovat. Ca atare, în cazul promovării unei noi acțiuni prescripția se analizează tot raportat la data nașterii dreptului la acțiune ce coincide cu data ridicării interdicției – 24 martie 2011, astfel că în lipsa unei cauze de întrerupere sau suspendare, termenul de 3 ani este împlinit.

În baza considerentelor relevate și făcând aplicarea prevederilor art. 312 C.proc.civ. tribunalul va admite recursul declarat de pârâți, va modifica în parte hotărârea atacată în sensul că va respinge și cererile de constatare a nulității absolute a contractului de împrumut autentificat sub nr. 596 din 7 iunie 2006 de notar public D. C. P. din Sibiu și a actului de adjudecare din 06.10.2006 emis în dosarul execuțional nr. 307/2006 de către executorul judecătoresc T. F. L., cu privire la imobilul situat în Sibiu, ., înscris în c.f._ Sibiu, top. 1605/1/1/5, 1604/2/2/2/2/5, cu consecința repunerii părților în situația anterioară încheierii lor, respingând în întregime acțiunea formulată de reclamantă.

Față de soluția de respingere în întregime a acțiunii reclamantei tribunalul va înlătura dispoziția de obligare a pârâților I. A., G. C., V. F. în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 19.164 lei.

Se va menține dispoziția de respingere a capătului de cerere referitor la constatarea caracterului simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. 596 din 7 iunie 2006 de notar public D. C. P. din Sibiu și a actului de adjudecare din 06.10.2006 emis în dosarul execuțional nr. 307/2006 de către executorul judecătoresc T. F. L., cu privire la imobilul situat în Sibiu, ., înscris în c.f._ Sibiu, top. 1605/1/1/5, 1604/2/2/2/2/5, care nu a constituit obiect al recursului declarat.

Întrucât la dosarul de fond nu există vreo dovadă a suportării vreunei cheltuieli de către pârâții G. C., I. A. și V. F., în sarcina reclamantei nu pot fi stabilite cheltuieli de judecată la fondul cauzei. De altfel, cu ocazia cuvântului la fondul cauzei reprezentantul pârâtei G. C. și pârâtul V. F. nu au solicitat cheltuieli de judecată. Nici pârâta I. A. nu a solicitat cheltuieli de judecată prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 138 dosar fond) și nici la vreun moment ulterior.

În baza art. 274 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a intimatei V. C. P., tribunalul o va obliga să plătească recurentei G. C. suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu de avocat (justificat cu chitanța nr. 78 din 20 septembrie 2014 depusă în original la dosar – f. 108) și recurentului V. F. suma de 1650,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (f. 36), având în vedere că aceste taxe au fost suportate în întregime de acest pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâții V. F., cu domiciliul în Sibiu, ., județul Sibiu, G. C., cu domiciliul procesual ales în recurs la avocat Podia A. în Sibiu, ., scara B, apartament 14, județul Sibiu și I. A., cu domiciliul în Sibiu, ., scara B, etaj 3, apartament 16, județul Sibiu, citată și la adresa din Sibiu, ., apartament 33, județul Sibiu împotriva sentinței civile nr. 4116/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 20 mai 2014 în dosarul nr._, modifică în parte hotărârea atacată în sensul că respinge și cererile de constatare a nulității absolute a contractului de împrumut autentificat sub nr. 596 din 7 iunie 2006 de notar public D. C. P. din Sibiu și a actului de adjudecare din 06.10.2006 emis în dosarul execuțional nr. 307/2006 de către executorul judecătoresc T. F. L., cu privire la imobilul situat în Sibiu, ., înscris în c.f._ Sibiu, top. 1605/1/1/5, 1604/2/2/2/2/5, cu consecința repunerii părților în situația anterioară încheierii lor, respingând în întregime acțiunea formulată de reclamantă.

Înlătură dispoziția de obligare a pârâților I. A., G. C., V. F. în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 19.164 lei.

Menține dispoziția de respingere a capătului de cerere referitor la constatarea caracterului simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. 596 din 7 iunie 2006 de notar public D. C. P. din Sibiu și a actului de adjudecare din 06.10.2006 emis în dosarul execuțional nr. 307/2006 de către executorul judecătoresc T. F. L., cu privire la imobilul situat în Sibiu, ., înscris în c.f._ Sibiu, top. 1605/1/1/5, 1604/2/2/2/2/5.

Obligă pe intimata V. C. P., cu domiciliul procesual ales în recurs în București, ., ., apartament M5, sector 4 să plătească recurentei G. C. suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu de avocat și recurentului V. F. suma de 1650,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 martie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

R. I. B. M.-L. B. G. C. F. A. Ș.

red. F.G.C./dact. F.G.C./2 exemplare/20.03.2015

← Pretenţii. Decizia nr. 27/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD		Aplicare amendă civilă. Decizia nr. 31/2015. Tribunalul... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 48/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Pretenţii. Decizia nr. 27/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD