Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 48/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 48/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 293/190/2012

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 48/R/2015

Ședința publică din data de 1 aprilie 2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție

JUDECĂTOR: R.-I. B.

JUDECĂTOR: M.-L. B.

GREFIER: M.-M. E.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamantul R. D. A., împotriva sentinței civile nr._/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul R. D. A., asistat de avocat M. C., cu împuternicire avocațială depusă la dosar, pârâții-intimați D. A. și C. M., lipsă fiind pârâții-intimați D. I., D. V., B. A., R. I., S. R., S. I. și W. R..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Reprezentantul reclamantului-recurent, avocat M. C., depune la dosar chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 249 lei în contul Comunei Cetate și timbru judiciar de 4,70 lei.

Tribunalul constată recursul în termen declarat, motivat și legal timbrat. Având în vedere că inițial suma de 249 lei s-a achitat în mod greșit în contul Municipiului Bistrița, tribunalul dispune restituirea chitanței aflată în original la fila 8 reprezentantului reclamantului-recurent, urmând ca filele dosarului să fie renumerotate începând cu fila 8.

Reprezentantul reclamantului-recurent, avocat M. C., arată că își susține recursul, neavând alte cereri de formulat în cauză.

Pârâtul-intimat D. A. prezent în instanță se legitimează cu C.I. . nr._ emisă de Poliția Bistrița la data de 15.07.2009, cu domiciliul în loc. Satu Nou nr. 135, având CNP_. Arată că nu este de acord cu recursul declarat, solicitând menținerea soluției instanței de fond. Arată că nu are cereri de formulat.

Pârâta-intimată C. M. se legitimează cu C .I. . nr._ emisă de Poliția Bistrița la data de 28.10.2014, cu domiciliul în loc. Satu Nou nr. 95, având CNP_. Declară că este de acord cu hotărârea primei instanțe, neavând cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri prealabile soluționării recursului de formulat, tribunalul dispune dezbaterea recursului și acordă cuvântul părților în susținere.

Reprezentantul reclamantului-recurent, avocat M. C., solicită instanței admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost formulată și precizată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorar de avocat.

Pârâtul-intimat D. A. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.

Pârâta-intimată C. M. de asemenea solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține pricina în pronunțare, urmând ca pronunțarea hotărârii judecătorești să aibă loc azi, orele 15,00.

TRIBUNALUL

Deliberând constată:

Prin sentința civilă nr._/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul R. D. A., în contradictoriu cu pârâții D. A., C. M., D. I., D. V., B. A., S. R., S. I., R. I. și W. R., ca neîntemeiată. S-a luat act de renunțarea la judecată la petitul privind dezbaterea masei succesorale precum și la petitul referitor la constatarea vocației succesorale a moștenitorilor . Fără cheltuieli de judecată.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță în baza probatoriului administrat, a reținut următoarele.

Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, precizată la termenul din 26.04.2012 și extinsă la termenul din 28.11.2013, reclamantul R. D. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții D. A., C. M., D. I., D. V., B. A., S. R., S. I., R. I. Și W. R., să se constate că masa succesorală rămasă după def. D. L., decedat la data de 24.05.1974, se compune din imobilul teren înscris în Titlul de proprietate nr. 71.839, . 298, situat în ridul „Cânepi", în suprafață totală de 1.200 mp; că la această succesiune au vocație succesorală pârâții de rd. 1-3, în cotă de 1/5 părți fiecare, în calitate de fii; să se constate că această succesiune a revenit în întregime pârâtei de rd. 2, C. M., în urma unui partaj amiabil intervenit între aceasta și pârâții de rd. 1 și 3; să se constate validitatea înscrisului sub semnătură privată intitulat „contract de vânzare-cumpărare” încheiat la data de 12.05.2000 prin care pârâta de rd. 2 i-a înstrăinat reclamantului imobilul teren înscris în Titlul de proprietate nr. 71.839, . 298, situat în ridul „Cânepi", în suprafață totală de 1.200 mp; să se constate că reclamantul a dobândit un drept de proprietate cu titlu de edificare asupra imobilului construcție cu destinație hală, imobil edificat pe imobilul teren mai sus menționat; și să se dispună înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilelor teren și construcție astfel dobândite, potrivit expertizei ce se va efectua în prezenta cauză.

În motivarea cererii se arată că, în cursul lunii mai a anului 2000, între reclamantul și pârâta de rând 2, C. M., a intervenit un contract de vânzare-cumpărare în baza căruia acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 1.200 mp, înscris în TP 71.839 eliberat pe numele moștenitorilor def. D. L., . 298. Prețul vânzării fiind de 2.000.000 lei vechi (200 lei noi), achitat în prezența martorilor semnatari T. T. și R. I..

Reclamantul menționează că înainte de eliberarea titlului de proprietate, între pârâți a intervenit un partaj amiabil, înțelegere în baza căreia pârâta C. M. a dobândit imobilul teren obiect al prezentei acțiuni. Ulterior, în cursul anului 2000, pârâta a fost cea care i-a vândut imobilul teren în suprafață de 1.200 mp. Mai mult, pârâta i-a dat asigurări că ceilalți moștenitori ai def. D. L. nu mai au nicio pretenție cu privire la teren, prin raportare la înțelegerea intervenită anterior între aceștia. Mai mult, terenul cumpărat în cursul anului 2000 a fost trecut în Registrul agricol al Comunei Cetate, așa cum rezultă din copia eliberată de această instituție la data de 30.11.2011. Pentru acest teren, s-a plătit impozit anual până în prezent.

Reclamantul susține că nu au existat probleme cu privire la folosința acestui teren până în urmă cu câteva luni, ocazie cu care pârâții de rd. 1 și 2 i-au comunicat faptul că nu mai pot folosi terenul situat în ridul „Cânepi", deoarece, începând din primăvara anului următor, o să-l folosească aceștia, fără a ține cont de contractul de vânzare-cumpărare.

În cursul anului 2007, reclamantul a edificat pe terenul menționat mai sus o construcție cu destinație hală, în suprafață de aprox. 250 mp. În privința pârâților D. I., D. V. și B. A., reclamantul declară faptul că nu cunoaște adresa acestora, sens în care s-a efectuat o adresă Primăriei Cetate. Răspunsul acestei instituții cu privire la persoanele menționate mai sus fiind acela că nu se cunosc adresele, întrucât aceștia sunt plecați în alte localități.

În motivarea extinderii de acțiune se arată că pârâții S. R., S. I., R. I. și W. R. sunt proprietarii tabulari ai CF 677 nr. top. 5479 Cetate și CF 61 nr. top. 5480 Cetate.

În drept, s-au invocat prevederile art. 567 și urm., 896, 492 și urm., 650 și urm., 1073, 1294 Cod civil, art. 112 și urm., 132 al. 1 Cod procedură civilă și art. 5 al. 2 din Titlul X al Legii 247/2005.

Legal citată, pârâta C. M. a arătat, în ședința publică din 26.04.2012, că nu este de acord cu admiterea acțiunii.

Legal citat, pârâtul D. A. a arătat că nu a fost de acord ca sora sa vă vândă terenul în litigiu.

Deși au fost legal citați, pârâții D. I., D. V., B. A., S. R., S. I., R. I. și W. R. nu au formulat întâmpinare.

Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la termenul din 30.01.2014, reclamantul a solicitat să se dispună admiterea acțiunii sale, astfel cum a fost formulată, precizată și extinsă, reiterând aspectele de fapt și de drept expuse anterior. În plus, reclamantul învederează că, în cursul anului 2007, reclamantul a edificat pe terenul menționat mai sus o construcție cu destinație hală, în suprafață de aprox. 202 mp, așa cum rezultă și din cuprinsul Raportului de expertiză întocmit de către expert T. M.. În privința petitului de edificare reclamantul a depus în probațiune o notă de constatare eliberată de Primăria Comunei Cetate, acesta solicitând și proba testimonială cu privire la martorii T. T. și R. I..

În probațiune, pe lângă proba cu înscrisuri, s-a solicitat și administrarea interogatoriului pârâților prin prisma prevederilor art. 218 Cod procedură civilă. Având în vedere absența pârâților de rang 3 de la judecarea prezentei cauze, solicită să se facă aplicarea prevederilor art. 225 Cod procedură civilă, potrivit căruia „dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice".

Lucrul vândut trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie în circuitul civil (această condiție fiind îndeplinită întocmai, neexistând niciun impediment legal în acest sens), să existe în momentul încheierii contractului (această condiție fiind îndeplinită tocmai prin caracterul de bun imobil al obiectului celor trei contracte de vânzare-cumpărare), să fie determinat sau determinabil, licit și posibil, să fie proprietatea vânzătorului (și această condiție fiind îndeplinită având în vedere partajul intervenit între părți).

În privința condiției ca bunul transmis să fie determinat sau determinabil, cu referire la contractul de vânzare-cumpărare, trebuie să se aibă în vedere posibilitatea individualizării sale la momentul transferului dreptului de proprietate sau la cel al predării prin elemente suficiente de identificare care să înlăture orice echivoc. În cazul de față, bunurile transmise fiind individualizate prin indicarea nr. titlului de proprietate, a nr. de . indicarea vecinătăților, precum și a ridului în care sunt situate. Așadar, această condiție fiind pe deplin îndeplinită.

Aceiași doi martori menționează faptul că, deși nu au fost de față la data când s-a încheiat acea înțelegere între moștenitori, atât pârâta C. M., cât și ceea ce se auzea prin . să creadă că acel teren este al pârâtei C. M.. Martorii luând la cunoștință, chiar dacă nu în mod direct prin participarea la acel partaj voluntar, de faptul că terenul din litigiu a fost dobândit de către pârâta C. M..

Deși codul de procedură civilă reglementează procedura verificării de scripte, în baza prevederilor art. 177 și urm. Cod procedură civilă, pârâta C. M. nu a înțeles să uzeze de această instituție. Potrivit art. 177 al. 1 Cod procedură civilă, "aceluia care i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul sau semnătura". Raportat la această împrejurare, singura concluzie care poate fi trasă este aceea că acel contract încheiat între părți este pe deplin recunoscut de către pârâta C..

Faptul că ulterior încheierii acestuia, și în special pe parcursul derulării acestui proces, pârâta nu a mai recunoscut acea convenție, nu are nicio înrâurire asupra valabilității acelui înscris. Contractul producându-și efectele încă de la data semnării acestuia, din anul 2000. Această poziție oscilanta a pârâtei neputând fi interpretată decât ca fiind rea-credință. Reclamantul consideră că această poziție a fost insuflată de către paratul D. A., care nu a mai fost de acord cu înțelegerea avută anterior; acesta condiționând recunoașterea partajului prin încasarea unei anumite sume de bani.

Această problematică a partajului consideră reclamantul că a fost pe deplin lămurită prin prisma probelor administrate, invocându-se în special probatoriul testimonial administrat. Mai mult, dacă pârâții nu ar fi încheiat vreo înțelegere în acest sens, reclamantul nu ar fi putut folosi acel teren începând cu anul 2000. Dacă partajul nu s-ar fi încheiat, din ce cauză toți acești pârâți nu s-au adresat organelor de politie în vederea "alungării" pârâtului de pe terenul care făcea parte din moștenire. Nimeni nu poate folosi un imobil, și mai ales un teren din zona rurală, dacă nu are "la mână" vreun act. După aproape 12 ani, pârâții "s-au trezit" că reclamantul le folosește terenul fără drept. Terenul arătat fiind folosit de către reclamant din anul 2000 și înscris în registrul agricol al comunei, fapt care rezultă din copia depusă în probațiune și eliberată de Primăria Comunei Cetate.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Titlu de proprietate nr._/7.06.1999, eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistrița-Năsăud, s-a reconstituit numiților D. I., D. I., C. M., D. A., D. V., B. A. suprafața de 4 ha și 7000 mp în calitate de moștenitori ai defunctului D. L. .

Potrivit dispozițiilor art.13 din Legea 18/1991 cu modificările și completările ulterioare,, Calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, in lipsa acestora, prin orice probe din care rezulta acceptarea moștenirii. Moștenitorii care nu-si pot dovedi aceasta calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit in circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei. Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinata pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei sa procedeze potrivit dreptului comun.

La data de 12.05.2000 se încheie între C. M., în calitate de promitent vânzător și R. D., în calitate de promitent cumpărător, un antecontract de vânzare –cumpărare având ca obiect suprafața de 1200mp la prețul de 2.000.000 lei vechi, fără alte elemente de identificare precizate. La termenul din data de 26 aprilie 2012 pârâta C. M. învederează că nu este de acord cu acțiunea de validare formulată deoarece a vândut terenul fără știrea fraților săi, că mai are încă 4 frați cu care nu a împărțit terenurile rămase după decesul părinților săi. Pârâtul D. A. învederând că a fost de acord ca terenul obiect al litigiului să fie folosit de sora sa, însă nu a fost de acord ca aceasta să îl vândă.

Potrivit art.730 ali.1 din Codul civil ,,dacă toți erezii sunt prezenți și majori, se pot împărții între dânșii, oricum or voi, fără îndeplinirea vreunei formalități .Textul legii cere doar îndeplinirea următoarelor condiții: toți comoștenitorii să fie prezenți, toți coerezii să aibă capacitatea de a face acte de dispoziție, să existe înțelegere între ei prin act de împărțeală, înțelegându-se consimțământ la împărțeală și nu de instrument materializat într-un înscris. Astfel, partajul voluntar se poate face inclusiv verbal, iar dovada lui se face potrivit dreptului comun, inclusiv cu martori, însa trebuie să fie dovedit în mod neîndoielnic. Potrivit art. 797 Cod civil, este nula împărțeala în care nu sunt cuprinși toți coindivizarii. Doctrina a arătat ca deși textul indicat are in vedere împărțeala de ascendent, problema se pune în aceiași termeni si în cazul coproprietarii ce provine din alte cauze (situația incidenta in speța).Soluția se justifica pentru ca o împărțeala care se face fără participarea tuturor celor interesați, nu poate fi decât nula, deoarece celor care nu au participat nu li se poate opune o asemenea împărțeală, ei aflându-se tot în stare de indiviziune, astfel că pot oricând să ceara facerea unei noi împărțeli.

Din declarația martorului R. I. (fila 64 din dosar) reiese că ,,după ce a început reclamantul să edifice construcția au început frații să revendice terenul,,și că se crede că pârâții și-au împărțit terenurile, din declarația martorului C. I. C., după ce s-au dat terenurile, acest teren a fost lucrat de lelea M. și că terenurile date le folosea tot familia lor împreună și cred că s-au împărțit în mod egal de S. și de lelea M.. Declarațiile martorilor audiați pentru a demonstra faptul material al împărțeli nu sunt edificatoare, doar se crede că s-au împărțit, existând un dubiu asupra acestui fapt, ceilalți frați nu se cunosc în . atare condiții bunul ce face obiectul antecontractului de vânzare cumpărare are regimul unui bun aflat în indiviziune nici unul dintre coindivizari nu are un drept exclusiv asupra unui bun individualizat din succesiune. Fiecare coindivizar are drept exclusiv asupra cotei părți ideale ce i se cuvine din indiviziune din care decurge consecința că fiecare din ei poate dispune liber și fără consimțământul celorlalți la cota sa parte . Antecontractul de vânzare –cumpărare ce face obiectul litigiului a fost încheiat doar de unul dintre coindivizari fără consimțământul celorlalți ,astfel că pârâta C. M. nu este proprietar exclusiv al suprafeței ce face obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, aceasta fiind în indiviziune, nefiind efectuat partajul în privința terenului. Or, în această situație, în lipsa unei ieșiri din indiviziune a pârâților cu privire la acest teren sau în lipsa acordului tuturor pârâților de vânzare a terenului, instanța se află în imposibilitatea de a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic.

Pentru a putea fi pronunțată o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, condiția esențială este ca, la momentul judecății, partea din patrimoniul căreia urmează a fi transmis dreptul de proprietate (promitentul-vânzător) trebuie să aibă calitatea de proprietar exclusiv al lucrului vândut. Chiar dacă pârâta ar fi achiesat la pretențiile reclamantului, instanța nu poate da o hotărâre care să înfrângă dispozițiile legale și prin care să încalce drepturile simultane și concurente ale celorlalți moștenitori, care nu au ratificat convenția prezentată de părți. Cum promitentul-vânzător are doar o cotă ideală din dreptul de proprietate asupra bunului în discuție, nu este posibil a se pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru întregul bun.

Cum celelalte petite sunt accesorii petitului de validare, potrivit principiului accesoriu urmează soarta principalului, instanța le-a respins ca neîntemeiate, iar, în temeiul dispozițiilor art. 246 Cod procedură Civilă, a lua act de manifestarea de voință a reclamantului de a renunța la judecarea petitul privind dezbaterea masei succesorale precum și la petitul referitor la constatarea vocației succesorale a moștenitorilor .

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii civile formulate și precizate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului s-a susținut faptul că sentința atacată este netemeinică și nelegală prin prisma modului în care prima instanță a interpretat și analizat probatoriul administrat în cauză, în special cel testimonial. S-a reliefat faptul că raportat la prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă o hotărâre este lipsită de temei legal atunci când din modul de redactare nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată, așa fiind lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu violarea legii ori nemotivarea. În continuare, recurentul reclamant a reliefat situația de fapt indicată în cuprinsul acțiunii civile precizată, însă nu vor fi reiterate aceste aspecte, dat fiind faptul că au fost indicate în cuprinsul sentinței recurate și au fost mai sus consemnate.

Apoi recurentul reclamant a susținut că în probațiune, pe lângă proba cu înscrisuri, s-a solicitat și administrarea interogatoriului pârâților prin prisma prevederilor art. 218 Cod procedură civilă. Având în vedere absența pârâților de rang 3 de la judecarea prezentei cauze, solicită să se facă aplicarea prevederilor art. 225 Cod procedură civilă, potrivit căruia „dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice".

Referitor la condițiile imperative prevăzute de Codul civil pentru valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul reiterează câteva aspecte incidente și în prezentul litigiu legate în special de obiectul contractului. Vânzarea-cumpărarea, fiind un contract sinalagmatic, dă naștere la două obligații reciproce: obligația vânzătorului având ca obiect lucrul vândut, iar obligația cumpărătorului având ca obiect prețul. În lipsa acestor elemente sau dacă ele nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, contractul de vânzare-cumpărare nu poate fi considerat valabil încheiat. Lucrul vândut trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie în circuitul civil (această condiție fiind îndeplinită întocmai, neexistând niciun impediment legal în acest sens), să existe în momentul încheierii contractului (această condiție fiind îndeplinită tocmai prin caracterul de bun imobil al obiectului celor trei contracte de vânzare-cumpărare), să fie determinat sau determinabil, licit și posibil, să fie proprietatea vânzătorului (și această condiție fiind îndeplinită având în vedere partajul intervenit între părți).

În privința dovedirii partajului intervenit între părți, instanța a încuviințat proba testimonială cu martorii semnatari ai contractului de vânzare-cumpărare a cărui validitate se solicită prin prezenta. Astfel, atât martorul T. T. cât și martorul R. I., audiați în ședința publică, au declarat faptul că au fost de față la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Mai mult, aceștia recunosc actul încheiat între cele două părți, și anume aceștia au declarat că terenul în suprafață de 1.200 mp a fost vândut de către pârâta C. M. în schimbul sumei de 2.000.000 lei vechi (200 lei noi), fapt care rezultă cu claritate din cuprinsul actului încheiat între părți. ("eu C. M. am primit suma de 2.000.000 lei întrucât nu mai pretind nimic, întrucât s-a achitat suma toată în față martorilor"). Aceiași doi martori menționează faptul că, deși nu au fost de față la data când s-a încheiat acea înțelegere între moștenitori, atât pârâta C. M., cât și ceea ce se auzea prin . să creadă că acel teren este al pârâtei C. M.. Martorii luând la cunoștință, chiar dacă nu în mod direct prin participarea la acel partaj voluntar, de faptul că terenul din litigiu a fost dobândit de către pârâta C. M..

Deși Codul de procedură civilă reglementează procedura verificării de scripte, în baza prevederilor art. 177 și urm. Cod procedură civilă, pârâta C. M. nu a înțeles să uzeze de această instituție. Potrivit art. 177 al. 1 Cod procedură civilă, "aceluia care i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul sau semnătura". Raportat la această împrejurare, singura concluzie care poate fi trasă este aceea că acel contract încheiat între părți este pe deplin recunoscut de către pârâta C..

Faptul că ulterior încheierii acestuia, și în special pe parcursul derulării acestui proces, pârâta nu a mai recunoscut acea convenție, nu are nici o înrâurire asupra valabilității acelui înscris. Contractul producându-și efectele încă de la data semnării acestuia, din anul 2000. Această poziție oscilantă a pârâtei neputând fi interpretată decât ca fiind rea-credință. Reclamantul consideră că această poziție a fost insuflată de către paratul D. A., care nu a mai fost de acord cu înțelegerea avută anterior; acesta condiționând recunoașterea partajului prin încasarea unei anumite sume de bani.

În drept, s-au invocat prevederile art.299 și urm. Cod procedură civilă, precum și cele indicate în susținerea recursului.

Recursul formulat de reclamant a fost legal timbrat.

Intimații pârâți D. A. și C. M. nu au formulat întâmpinare, însă s-au prezentat în fața tribunalului și au solicitat respingerea recursul declarat și menținerea sentinței pronunțată de prima instanță.

Ceilalți intimați nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața tribunalului.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că nu există temeiuri care să conducă la casarea ori modificarea sentinței atacate, situație în care recursul formulat de reclamant va fi respins ca nefondat potrivit argumentelor ce vor fi reliefate în cele ce urmează.

Tribunalul constată că motivul pentru care instanța de fond a respins acțiunea civilă precizată formulată de reclamant a constat în faptul că antecontractul de vânzare –cumpărare ce face obiectul litigiului a fost încheiat doar de unul dintre coindivizari, fără consimțământul celorlalți, astfel că pârâta C. M. nu este proprietar exclusiv al suprafeței ce face obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, aceasta fiind în indiviziune, nefiind efectuat partajul în privința terenului, în timp ce recurentul reclamant a susținut sub acest aspect, că s-a dovedit prin probatoriul testimonial existența unui partaj amiabil între pârâți, situație în care se impunea admiterea acțiunii precizate.

Analizând probatoriul administrat în fața primei instanței, inclusiv probatoriul testimonial, tribunalul constată că nu s-a dovedit în mod neîndoielnic că între persoanele indicate în titlul de proprietate nr._/1999 și în care este înscris și terenul în litigiu de 1200 mp a fost realizat un partaj amiabil prin care să se stabilească de comun acord de pârâții intimați ce teren revine exclusiv fiecăruia dintre aceștia, caz în care nu se poate conchide că terenul în litigiu a fost atribuit din acest titlu de proprietate intimatei pârâte ce a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare în calitate de promitentă vânzătoare. Dimpotrivă, reiese din cele reliefate de pârâții intimați care s-au prezentat în fața primei instanțe, dar și în fața tribunalului, că nu s-a realizat un asemenea partaj amiabil al proprietății asupra terenurilor înscrise în titlu de proprietate, situație în care în mod corect și judicios a reținut instanța de fond că promitentul-vânzător are doar o cotă ideală din dreptul de proprietate asupra bunului în discuție și că nu este posibil a se pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru întregul bun, trebuind ca partea din patrimoniul căreia urmează a fi transmis dreptul de proprietate (promitentul-vânzător) să aibă calitatea de proprietar exclusiv al lucrului vândut.

Referitor la declarațiile martorilor audiați de prima instanță, tribunalul constată că prima instanță, contrar aserțiunilor recurentului, a analizat judicios aceste probe și observând cele relatate de martorii indicați de recurentul reclamant, respectiv T. T. și R. I. consideră că aceste depoziții nu sunt suficiente pentru a se ajunge la concluzia fermă a existenței unui partaj amiabil între coindivizarii înscriși în titlul de proprietate, martorii nu au participat la o înțelegere între toți intimații ce figurează în titlul de proprietate prin care acești pârâți au stabilit ce terenuri revin în natură fiecăruia ori să se înțeleagă la altă modalitate de partajare a imobilelor, mai ales în contextul în care chiar unii dintre intimați neagă că ar fi stabilit amiabil ce terenuri revin în proprietate fiecărui coindivizar înscris în titlul de proprietate, caz în care cele reliefate de acești martori putând fi avute în vedere cel mult ca dovadă privind partajarea folosinței acestor terenuri, numai că acest lucru nu e suficient pentru a se admite recursul în sensul urmărit de reclamantul recurent.

Tribunalul, constatând că teza partajului amiabil susținută de reclamant nu a fost dovedită, conchide că în mod corect prima instanță a respins acțiunea civilă precizată formulată de reclamant, în contextul în care nici nu s-a solicitat în acest cadru procesual partajarea judiciară pe cale oblică a acestui teren și atribuirea în natură intimatei pârâte promitente vânzătoare.

Nici faptul că terenul în litigiu a fost trecut în registrul agricol al comunei la poziția reclamantului nu poate conduce la admiterea acțiunii promovate, fiindcă, pe de o parte, înscrierile în acest registru agricol nu au avut la bază vreun act juridic translativ de proprietate, antecontractul de vânzare cumpărare de care se prevalează reclamantul generează doar o obligație de a face, nefiind translativ al dreptului de proprietate, iar pe de altă parte, după cum s-a explicat anterior, acest teren este înscris în titlul de proprietate al pârâților intimați și nu s-a dovedit existența unui partaj amiabil și atribuirea a terenului în litigiu de 1200 mp în proprietatea exclusivă a pârâtei promitente vânzătoare pentru a se putea valida antecontractul de vânzare cumpărare.

Având în vedere aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R. D. A. împotriva sentinței civile nr._/2014 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime ca temeinică și legală.

Potrivit art.274 Cod procedură civilă, nu se vor acorda cheltuieli de judecată în recurs, dat fiind faptul că, pe de o parte, intimații nu au solicitat asemenea cheltuieli, iar pe de altă parte, recurentul reclamant, deși a solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în recurs, nu este îndreptățit să i se acorde fiind în culpă procesuală raportat la soluția respingerii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R. D. A., cu domiciliul în comuna Cetate, .. 109, județul Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr._/2014 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul nr._ .

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 01 aprilie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

G. C. F. R. I. B. M. L. B. M. M. E.

MLB// 2ex.// 10 aprilie 2015

Jud. fond T. LM.

← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină....		Pretenţii. Decizia nr. 27/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD →

Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 48/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 48/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD