Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 26/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 26/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 9897/190/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 26/A/2015
Ședința publică din data de 25 februarie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție
JUDECĂTOR: R. - I. B.
GREFIER: M. - M. E.
S-au luat în examinare apelurile principale declarate de reclamanta M. E. și pârâtul M. Bistrița prin primar, precum și apelul incident declarat de pârâtele S.C. „C.” SA Bistrița și S.C. „C. Tourism Company” SRL Bistrița împotriva sentinței civile nr. 5665/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 1 iulie 2014 în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta-apelantă avocat C. I. M., cu împuternicire avocațială depusă la dosar, pârâtele-apelante S.C. „C.” SA Bistrița și S.C. „C. Tourism Company” SRL Bistrița, prin avocat R. A., cu împuternicire avocațială aflată la dosar, lipsă fiind pârâtul-apelant M. Bistrița prin primar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Reprezentantul reclamantei-apelante, avocat C. I. M., depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța de plată a onorariului avocațial, precum și chitanța de plată a taxei judiciare de timbru de 231 lei.
Reprezentantul pârâtelor-apelante S.C. „C.” SA Bistrița și S.C. „C. Tourism Company” SRL Bistrița, avocat R. A., depune la dosar 2 chitanțe de plată a taxei judiciare de timbru de câte 20 lei pentru fiecare apelantă.
În baza art. 466 NCPC, tribunalul constată că este competent să soluționeze apelurile declarate.
În temeiul art. 238 NCPC, tribunalul pune în discuția reprezentanților părților estimarea duratei necesare cercetării procesului.
Reprezentantul reclamantei-apelante, avocat C. I. M., apreciază că la acest termen de judecată se poate finaliza procesul.
Reprezentantul pârâtelor-apelante S.C. „C.” SA Bistrița și S.C. „C. Tourism Company” SRL Bistrița, avocat R. A., estimează durata necesară cercetării procesului ca fiind de 1 lună.
Tribunalul, după deliberare, având în vedere obiectul apelurilor declarate în cauză, necesitatea judecării cauzei într-un termen optim și previzibil, estimează durata necesară cercetării procesului ca fiind de maxim 3 luni.
Tribunalul constată apelul declarat de reclamanta M. E. în termen formulat, motivat și legal timbrat; apelul declarat de pârâtul M. Bistrița în termen formulat, motivat și legal timbrat, conform dovezii de la fila 28, iar apelul incident declarat de pârâtele S.C. „C.” SA Bistrița și S.C. „C. Tourism Company” SRL Bistrița, legal timbrat, motivat și depus la data de 12.12.2014 (f. 36) în termenul prevăzut de art. 474 al.1 NCPC.
Tribunalul pune în discuție excepția lipsei de interes a apelantei M. E. în declararea apelului invocată de apelantele S.C. ”C.” SA Bistrița și S.C. ”C. Tourism Company” SRL Bistrița, precum și excepția lipsei de interes a apelantelor S.C. ”C.” SA Bistrița și S.C. ”C. Tourism Company” SRL Bistrița în declararea apelului incident invocată de apelantul M. Bistrița.
Reprezentantul reclamantei-apelante, avocat C. I. M., apreciază că reclamanta are interes în promovarea acestui apel, solicitând respingerea excepției, în opinia sa, răspunderea delictuală în prezenta cauză este una solidară, aparținând atât celor două societăți comerciale, cât și Municipiului Bistrița, motiv pentru care a și solicitat obligarea acestora la plata de despăgubiri. În ce privește excepția lipsei de interes a apelantelor . și S.C. ”C. Tourism Company” SRL Bistrița în declararea apelului incident invocată de apelantul M. Bistrița, solicită respingerea excepției, apreciază că aceste două societăți comerciale au interes în a promova prezentul apel.
Reprezentantul pârâtelor-apelante S.C. ”C.” SA Bistrița și S.C. ”C. Tourism Company” SRL Bistrița, avocat R. A., solicită respingerea excepției lipsei de interes a apelantelor S.C. ”C.” SA Bistrița și S.C. ”C. Tourism Company” SRL Bistrița în declararea apelului incident invocată de apelantul M. Bistrița. În ce privește excepția lipsei de interes a apelantei M. E. în declararea apelului, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia.
Reprezentantul reclamantei-apelante, avocat C. I. M., arată că nu are cereri de formulat și nici excepții de invocat.
Reprezentantul pârâtelor-apelante S.C. ”C.” SA Bistrița și S.C. ”C. Tourism Company” SRL Bistrița, avocat R. A., de asemenea arată că nu are alte cereri de formulat.
În timpul dezbaterii cauzei se prezintă în instanță consilier juridic B. C. pentru apelantul M. Bistrița, depunând la dosar delegație de reprezentare. Arată că își susține apelul declarat, solicitând admiterea acestuia, admiterea excepțiilor invocate, neavând alte cereri de formulat în cauză.
Având în vedere că nu sunt alte cereri de formulat, tribunalul unește cu fondul procesului excepțiile invocate prin întâmpinările depuse la filele 40 și 59 și declară închisă faza cercetării procesului.
Reprezentanții părților, de comun acord, solicită dezbaterea fondului procesului la acest termen de judecată.
Văzând acordul reprezentanților părților cu privire la dezbaterea fondului procesului la acest termen de judecată, tribunalul stabilește ca dată pentru dezbaterea fondului procesului data de astăzi.
Constatând că nu sunt cereri de formulat, că excepțiile au fost unite cu fondul, tribunalul deschide dezbaterile asupra fondului procesului și acordă cuvântul reprezentanților părților în susținere.
Reprezentantul reclamantei-apelante, avocat C. I. M., solicită admiterea apelului declarat, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării pârâților, în solidar, la plata sumei de 7.129 lei, reprezentând c/v avariilor produse autoturismului și 450 lei, cheltuieli de expertizare și notificări prealabile, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective. Solicită, totodată, respingerea apelului declarat de pârâtul M. Bistrița ca nefondat, respingerea apelului incident declarat de pârâtele-apelante S.C. ”C.” SA Bistrița și S.C. ”C. Tourism Company” SRL Bistrița, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru, potrivit notelor scrise pe care le depune la dosar.
Reprezentantul pârâtului-apelant, consilier juridic B. C., solicită admiterea apelului declarat de pârâtul M. Bistrița, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta M. E. față de M. Bistrița, respingerea apelului incident ca fiind lipsit de interes, iar în subsidiar ca nefondat, precum și respingerea apelului declarat de reclamanta M. E., cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtelor-apelante S.C. ”C.” SA Bistrița și S.C. ”C. Tourism Company” SRL Bistrița, avocat R. A., solicită admiterea apelului incident declarat în cauză, respingerea apelurilor declarate de reclamanta M. E. și de pârâtul M. Bistrița, ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.
Constatând lămurite aspectele de fapt și de drept, tribunalul închide dezbaterile, pronunțarea hotărârii judecătorești urmând a avea loc azi, orele 15:00.
TRIBUNALUL
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 5665/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 1 iulie 2014 în dosarul cu nr. de mai sus s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei .; excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . SRL Bistrița; excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Bistrița.
S-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâtele . și . SRL Bistrița.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâtul M. Bistrița, prin primar și în consecință a fost obligat pârâtul M. Bistrița la plata către reclamantă a sumei de 7.579 lei, din care 7.129 lei reprezintă contravaloarea reparațiilor la autoturismul cu nr. de înmatriculare_, iar 450 lei reprezintă cheltuieli de expertizare și notificare, precum și la plata dobânzii legale calculate la suma arătată, începând cu data de 04.10.2013 și până la plata debitului și a sumei de 1.661,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că reclamanta a fost proprietara autoturismului marca Volkswagen Golf, nr. de înmatriculare_, pe care la data de 02.05.2013 l-a parcat în mod regulamentar pe unul din spatiile de parcare amenajate de Primăria Municipiului Bistrița, pe . dreptul imobilului cu nr. 23-25.
Așa cum reiese din declarațiile martorilor audiați în cauză, un copac din curtea imobilului menționat, s-a prăbușit, peste pavilionul autoturismului, prejudiciul fiind evaluat de expertul J. D. A. în raportul de expertiză tehnică auto extrajudiciară, efectuat la solicitarea reclamantei, la suma de 7.169 lei.
Deoarece în cadrul acțiunilor întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, verificarea calității procesuale pasive presupune, de fapt, analizarea în cazul fiecărui pârât a îndeplinirii condițiilor specifice acestei răspunderi, aspect ce se confundă practic cu fondul cauzei, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive în cazul fiecăruia dintre pârâți.
Cercetând îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în cauza de față, instanța a reținut că potrivit art. 1376 alin. (1) C.civ., oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa.
Potrivit art. 1377 C.civ., „în înțelesul dispozițiilor art. 1.375 și 1.376, are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra animalului sau a lucrului și se servește de acesta în interes propriu”.
Prin urmare, paza lucrului revine proprietarului acestuia sau persoanei care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra lucrului, în baza unei dispoziții legale, contractuale ori în fapt; se servește de lucru în interes propriu.
În ceea ce privește pârâtele . și . SRL Bistrița, acestea nu sunt proprietare ale terenului pe care se află copacul care a produs distrugerea autoturismului reclamantei și, prin urmare, nu sunt proprietare nici asupra lucrului care a produs paguba.
Astfel, pârâta . este proprietară doar asupra unei părți din clădirea de birouri și magaziile situate pe .. 23-25 și deține un drept de superficie în privința unei părți din terenul de sub clădire și din curtea aferentă, împreună cu alte două societăți, așa cum rezultă din extrasele C.F. nr._ Bistrița, nr. top 1407 (886 mp) și C.F._ Bistrița, nr. top 1408 (464 mp), iar pârâta . SRL Bistrița are calitatea de chiriaș asupra unui spațiu compus din trei birouri la etaj, din clădirea proprietatea .. Bistrița, în baza contractului de închiriere nr. 11/01.08.2007.
În privința celor două pârâte nu se verifică nici celelalte condiții prevăzute de art. 1377 C.civ., deoarece, așa cum reiese din probele administrate în cauză, nu au exercitat niciodată controlul și supravegherea asupra copacului prăbușit și nici nu s-au servit de acesta în interes propriu.
În consecință, raportat la neîndeplinire uneia dintre condițiile esențiale ale angajării răspunderii pentru lucruri, instanța a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele . și . SRL Bistrița.
Conform extrasului C.F. nr._ Bistrița, nr. top 1407 (f. 47) și C.F. nr._ Bistrița, nr. top 1408 (f. 48), Statul Român, respectiv pârâtul M. Bistrița, deține dreptul de proprietate asupra terenului pe care se afla copacul care s-a prăbușit pe autoturismul reclamantei, fiind astfel și proprietar al lucrului care a pricinuit prejudiciul.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 24/2007, întreținerea spațiilor verzi se asigură de către proprietarii și administratorii acestora, care sunt obligați să realizeze măsurile de întreținere a acestora, precum și măsurile privind siguranța persoanelor care pot fi afectate de ruperile și desprinderile arborilor și elementelor acestora, ca urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a stării fitosanitare precare.
Prin urmare, la momentul producerii pagubei, paza arborelui prăbușit, aparținea pârâtului M. Bistrița, care nu a probat transmiterea acesteia unei alte persoane și nu a luat măsurile de siguranță prevăzute de art. 12 din Legea nr. 24/2007, astfel încât instanța a apreciat că în privința acestui pârât sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de prevederile art. 1376 alin. (1) și 1377 C.civ, respectiv existenta unui prejudiciu și existenta unui raport de cauzalitate între „fapta lucrului” aflat în paza sa și prejudiciu.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în temeiul art. 1376 alin. (1) și art. 1377 C.civ., instanța a admis acțiunea formulată de reclamanta M. E. împotriva pârâtului M. Bistrița și a dispus obligarea acestuia la plata către reclamantă a sumei de 7.579 lei, din care 7.129 lei reprezintă contravaloarea repârâțiilor la autoturismul cu nr. de înmatriculare_, iar 450 lei reprezintă cheltuieli de expertizare și notificare, precum și la plata dobânzii legale calculate la suma arătată, începând cu data de 04.10.2013 și până la plata debitului.
În temeiul art. 453 C.proc.civ., pârâtul M. Bistrița a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1661,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 24/2007, art. 1375, art. 1376, art. 1377 C.civ., art. 453 C.proc.civ.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanta și pârâtul M. Bistrița.
Prin apelul declarat de reclamantă s-a solicitat admiterea apelului formulat și în consecință schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul obligării pârâților în solidar la plata sumei de 7.129 lei (reprezentând contravaloarea avariilor produse autoturismului) și 450 lei (cheltuieli expertizare autoturism și notificări prealabile), precum și la plata dobânzii-legale calculate de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că în mod corect s-a reținut că pârâta intimată . are un drept de superficie asupra terenului pe care se află arborele (de altfel acest aspect nu a fost negat de către pârâtă). Însă, în mod eronat s-a concluzionat că în această calitate de superficiar nu a exercitat niciodată controlul și supravegherea asupra copacului prăbușit.
În realitate superficiarul are dreptul de a poseda și de a folosi terenul. Nu se poate susține că având folosința terenului superficiarul are numai drepturi cu privire la această folosință, iar răspunderea ce decurge din aceeași folosință revine nudului proprietar. Nudul proprietar păstrează numai dreptul de dispoziție juridică asupra terenului, chiar și dreptul de dispoziție materială asupra terenului revine superficiarului.
Apoi proba indirectă a exercitării controlului sau supravegherii arborilor amplasați pe terenul folosit în calitate de superficiar rezultă și din modul de a acționa al pârâtei intimate, care a formulat la data de 14.05.2013, o cerere către M. Bistrița, de tăiere a celuilalt arbore amplasat pe teren.
În mod cert dacă această solicitare ar fi fost formulată anterior incidentului și ar fi vizat arborele prăbușit pe mașina reclamantei în mod sigur pârâtei nu i s-ar fi putut atrage răspunderea pentru o exercitare neglijentă a dreptului de folosință asupra terenului.
În ceea ce privește pârâta intimată . SRL Bistrița, aceasta la fel ca și pârâta . are drept de folosință asupra terenului, în fapt, curtea interioară a clădirii unde sunt situate spațiile de birouri, obiect al contractului de închiriere nr. 11/1.08.2007. În această calitate exercită și paza materială asupra acelui arbore. În consecință, răspunde alături de pârâta . pentru prejudiciul cauzat de căderea arborelui.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 693, art. 1376, art. 1381 Cod civil, Legea nr. 24/2007, art. 453, art. 480 C.proc.civ.
Apelul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru, anulată la dosar (f. 89).
Prin apelul declarat de pârâtul M. Bistrița s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate in sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare s-a arătat că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a municipiului Bistrița.
Prin cererea formulată, reclamanta-intimată M. E. a arătat faptul că în data de 02.05.2013 autoturismul marca Volkswagen Golf având nr. de înmatriculare_, proprietatea sa, a fost grav avariat în timp ce se afla parcat regulamentar pe . prăbușirea unui arbore din curtea imobilului situat la nr. administrativ 23-25, imobil aflat în proprietatea pârâtelor de rang 1 și 2 . și . SRL Bistrița.
Așa cum s-a arătat prin întâmpinare, prin răspunsul la interogatoriu și mai mult, cum reiese din extrasele CF nr._ (CF vechi 4807), nr. top. 1407 și CF_ nr. top. 1408 (aflate la filele 47și 48 din dosar) depuse în probațiune de intimata-reclamantă, proprietarul terenului pe care se afla arborele este Statul Român, nu M. Bistrița, iar pârâtele-intimate de rang 1 și 2 au un drept de superficie asupra acestuia.
Aceste aspecte nu au fost contestate de niciuna din părți, însă atât intimata-reclamantă, cât și intimatele-pârâte de rang 1 și 2 . și . SRL Bistrița insistă, în mod eronat, în identificarea proprietății Statului Român cu cea a municipiului Bistrița.
Instanța de fond a preluat sintagma "Statul Român=M. Bistrița", reținând, în mod greșit, că potrivit extraselor CF menționate mai sus "Statul Român, respectiv pârâtul M. Bistrița, deține dreptul de proprietate asupra terenului pe care se afla copacul care s-a prăbușit pe autoturismul reclamantei, fiind astfel și proprietar al lucrului care a pricinuit prejudiciul".
M. Bistrița nu are nici măcar calitatea de reprezentant al Statului Român, acesta fiind reprezentat în instanță de către Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum prevede art. 223 Cod civil.
În contradicție totală cu reținerea că Statul Român este proprietarul terenului, instanța de fond respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a municipiului Bistrița și în plus, obligă la mai mult decât s-a cerut, respectiv obligă municipiul Bistrița la plata integrală către reclamantă a sumei de 7.579 lei, în contextul în care prin acțiunea introductivă s-a solicitat obligarea în solidar a pârâților.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că așa cum rezultă fără echivoc din prevederile art. 5 din O.G. nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 515/2002 coroborate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, obligațiile legale de întreținere a terenului aferent construcției, a împrejmuirilor, incintelor și oricăror altor spații pe care le au în folosință erau în sarcina exclusivă a pârâtelor-intimate . și . SRL Bistrița, care au un drept de superficie asupra terenului înscris în CF nr._ ( CF vechi 4807), nr.top.1407 și CF_ nr. top. 1408 (aflate la filele 47și 48 din dosar).
Potrivit prevederilor art. 8 lit. p) din O.G. 21/2002 consiliile locale/primarii au ca obligație amenajarea, potrivit planului urbanistic general și întreținerea spațiilor verzi, a parcurilor, a grădinilor publice, a terenurilor de sport și de joacă pentru copii, a celorlalte locuri publice de agreement, deci în niciun caz a spațiilor verzi din curtea sau de pe terenul aferent construcțiilor aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice.
Mai mult, textul legal invocat de pârâta-intimată ., respectiv art. 8 din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede că: (1) Administrarea spațiilor verzi proprietate publică este exercitată de autoritățile administrației publice locale și de alte organe împuternicite în acest scop; (2) Administrarea spațiilor verzi de pe terenurile proprietate privată este exercitată de către proprietarii acestora, cu respectarea prevederilor actelor normative în vigoare.
Ori, în speță, nu este vorba nici de proprietate publică (a municipiului Bistrița sau a Statului Român), nici de proprietatea privată a municipiului Bistrița, astfel că reținerea chiar și a unui drept de administrare nu are suport legal.
Este evident că pârâtele-intimate de rang 1 și 2 aveau în paza lor lucrul cauzator de prejudiciu, cum rezultă din definiția dată de art. 1377 Cod civil.
În doctrină și jurisprudență s-a conturat ideea că deși, de regulă, temeiul pazei juridice constă într-un drept, există și situații în care lucrul se află doar în fapt sub controlul și supravegherea unei persoane, uneori chiar împotriva voinței celui care are un drept asupra acestuia.
Adresa din data de 14.05.2013 la care se face referire în acțiunea introductivă, respectiv solicitarea de aprobare a tăierii unui alt arbore nu poate fi reținută ca "dovadă certă" a calității de proprietar exclusiv a municipiului Bistrița asupra terenului, așa cum s-a susținut, atâta vreme cât există la dosarul cauzei extrase de carte funciară de unde rezultă fără echivoc dreptul de proprietate al Statului Român. Acest înscris are valențele unei recunoașteri din partea pârâtei-intimate . a exercitării controlului și supravegherii lucrului și se circumscrie exact tezei legale mai sus invocate.
În drept s-au invocat prevederile art. 21 alin. (1), (2), (21) (3) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 5 și art. 8 lit. p) din O.G. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 515/2002, prevederile art. 8 și art. 12 din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 1376, 1377 din Noul Cod Civil, art. 466 alin. 1, art. 468 alin.1, art. 470 și art. 480 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă.
Apelul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru anulată la dosar (f. 28).
Prin întâmpinarea depusă la dosar de reclamanta apelantă față de apelul pârâtului M. Bistrița (f. 30), formulată în termenul legal prevăzut de art. 201 alin. 1 C.proc.civ., s-a solicitat respingerea apelului declarat de pârât.
În motivare s-a arătat că în fața instanței de fond M. Bistrița nu a contestat calitatea de proprietar sau administrator al terenului. În întâmpinarea formulată în fața instanței de fond de către M. Bistrița se arată doar că arborele nu este situat pe domeniul public (nu se face nicio referire la calitatea de proprietar al Statului Român). Se mai arată că arborele se afla în curtea folosită de către intimatele . și . SRL Bistrița, astfel că paza juridică revine în mod evident pârâtelor . și . SRL Bistrița. Totodată având în vedere că pârâta . are și un drept de superficie asupra terenului, cu atât mai mult obligația de a lua măsurile necesare de întreținere a spațiului verde revine acestei pârâte.
Apoi, pârâtele intimate, dintre care una având calitate de superficiar, au indicat drept proprietar al terenului Statul Român, respectiv M. Bistrița. La întreaga apărare formulată de către pârâte, întemeiată aproape exclusiv pe acest argument, nu s-a răspuns de către M. Bistrița, nu s-a combătut faptul că proprietar este Statul Român, iar cel care exercită și apară acest drept ar fi Ministerul Finanțelor, iar municipiul nu are în administrare acest teren.
În apelul formulat se arată, pentru prima dată, că lipsa calității procesuale este motivată de faptul că terenul pe care era situat arborele nu se afla nici în proprietatea privată a Municipiului Bistrița și nici drept de administrare nu are apelantul asupra acestui imobil.
Nu se pot aduce critici unei hotărâri pentru acest aspect care nu a fost contestat în fața instanței de fond. Totodată reclamanta nu a putut formula apărări sau propune probe în legătură cu acest aspect.
În condițiile în care nu s-au depus alte înscrisuri din care să rezulte o altă stare de fapt sau de drept de către apelantă, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică în ceea ce privește calitatea procesuală a apelantei M. Bistrița.
Însă, având în vedere că lucru aflat în pază era un arbore ornamental amplasat pe un scuar în intravilanul localității devin aplicabile și dispozițiile Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spatiilor verzi. Potrivit art. 12 alin. (3) proprietarii și administratorii de spații verzi sunt obligați să asigure măsurile privind siguranța persoanelor care pot fi afectate de ruperile și desprinderile arborilor și elementelor acestora, ca urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a stării fitosanitare precare.
Așadar culpa pentru producerea prejudiciului aparține atât . și . SRL Bistrița, cât și Municipiului Bistrița.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 4, art. 5, art. 12 din Legea nr. 24/2007, art. 480 C.proc.civ.
Prin întâmpinarea depusă de intimatele . și . SRL Bistrița (f. 36), în termenul legal prevăzut de art. 201 alin. 1 C.proc.civ., față de ambele apeluri declarate în cauză, s-a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate.
Totodată, în baza art. 472 C.proc.civ., la data de 12 decembrie 2014, intimatele au declarat apel incident (f. 36) solicitând admiterea apelului incident, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor . și . SRL Bistrița în acțiunea obiect al prezentului dosar cu consecința respingerii acțiunii precizate ca fiind făcută împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivare s-a arătat că în ceea ce privește apelul declarat de către pârâtul M. Bistrița este nefondată critica acestui apelant vizând respingerea, de către instanța de fond, a excepției lipsei calității lui procesuale pasive în prezenta acțiune.
În primul rând, s-a solicitat a se observa faptul că, la fondul cauzei, altele au fost argumentele și motivele pe care pârâtul M. Bistrița și-a întemeiat excepția lipsei calității procesuale pasive, motive invocate prin întâmpinarea depusă la filele 54-56 dosar fond și nu cele invocate în apel.
Astfel, la fondul cauzei, pârâtul a solicitat a se admite excepția exclusiv motivat de faptul că intimatele, și nu el, ar trebui să fie obligate la plată, pentru că ar avea un drept de superficie pe terenul pe care s-a aflat amplasat arborele prăbușit peste autoturismul reclamantei M. E..
Prin motivele de apel, însă, argumentele invocate în susținerea excepției de către Municipiului Bistrița sunt acelea că el nu ar fi proprietar pe terenul în discuție, întrucât proprietatea privată a Statului Român nu s-ar confunda cu proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale și, pe de altă parte, pentru că Ministerul Finanțelor Publice ar avea calitatea de reprezentant al Statului Român, proprietar al terenului pe care se afla amplasat arborele prăbușit și nu unitatea administrativ-teritorială.
Prin urmare, în motivarea apelului, pârâtul modifică temeiurile excepției invocate și critică soluția instanței de fond că nu ar fi admis excepția, însă, pentru temeiuri care nu au fost invocate în susținerea ei.
Apoi, motivele invocate sunt și nefondate. Chiar dacă terenul pe care se afla amplasat arborele figurează în cartea funciară ca și proprietate privată a statului român, el este administrat, pentru statul român și în numele acestuia, de către unitatea administrativ-teritorială de care aparține, în speță M. Bistrița, prin primar.
Ori, așa cum s-a arătat la fond, potrivit prevederilor art. 12 alin. 1 și 2, coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, invocate și de către apelant la fond și în apel, răspunderea civilă privitoare la întreținerea acestor spații revine proprietarului sau administratorului său. Prin urmare, chiar mergând pe ideea apelantului, potrivit căreia unitatea administrativ-teritorială nu ar fi proprietar al terenului înscris în cartea funciară pe Statul Român, aceasta are în administrare acest teren și răspunde de el.
De altfel, deși M. Bistrița, prin primar, neagă că ar avea vreo responsabilitate în legătură cu terenul pe care era plantat arborele prăbușit și cu plantațiile de pe acesta, totuși, chiar actele emise de către acest pârât îl contrazic.
Astfel, sesizată fiind de către . că pe terenul ei mai este un arbore la fel de bătrân și chestionată dacă, în calitatea ei de proprietar/administrator al terenului și plantațiilor de pe el, permite înlăturarea lui, pârâtul răspunde categoric că „nu avizează tăierea frasinului" (adresa nr._/17.05.2013) și nicidecum nu răspunde pentru că nu ar avea nicio calitate ori drept de decizie față de sesizare.
Prin acest răspuns și prin apărările de la fond și din apel, M. Bistrița recunoaște că terenul în discuție este un spațiu verde, în accepțiunea Legii nr. 24/2007, de a cărei întreținere răspunde proprietarul ori administratorul acestuia.
Apelantul invocă incidența în cauză a prevederilor Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, însă susține că, din economia dispozițiilor art. 12 din lege ar rezulta că intimatele ar avea obligația legală de întreținere a terenului și spațiului verde în discuție, cu toate că textul de lege invocat nu instituie o astfel de obligație.
Intimatele nu sunt nici proprietare și nici administratoare ale terenului pe care se află plantații, iar dreptul de superficie pe care . îl are împreună cu alții, pe teren, nu conferă nici măcar posesia asupra acestuia (art. 918 Cod civil). Intimatele nu au niciun fel de drept de dispoziție asupra acestui teren și nici de folosință ori administrare a plantațiilor puse de proprietar asupra acestui teren, arbori amplasați pe terenul proprietatea statului român cu mult înainte de dobândirea de către . a dreptului de superficie (așa cum au arătat martorii audiați în cauză - J. A. - f. 85 și B. M. - f. 96) și, de asemenea, nici vreun drept de uzufruct.
Nu poate fi avută în vedere concluzia apelantului, rezultat al unui melanj pe care acesta îl face între dispozițiile Legii nr. 24/2007 și cele ale OG nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu scopul de a crea o nouă categorie de obligații și titulari ai acestora prin extrapolarea obligațiilor prevăzute de Legea nr. 24/2007 asupra categoriilor de persoane și locațiilor pe care le vizează OG nr. 21/2002. Cele două acte normative sunt complet distincte și reglementează aspecte și obligații cu totul diferite, singura care are aplicabilitate în speță fiind, așa cum s-a arătat, Legea nr. 24/2007.
Prevederile OG nr. 21/2002 nu au incidență în cauză, întrucât acestea reglementează, așa cum se arată la art. 1 și 2 din ordonanță, asigurarea și păstrarea curățeniei și ordinii pe teritoriul localităților, respectarea normelor de igienă și înfrumusețarea localităților. Ori, obiectul prezentei cauze nu privește curățenia și înfrumusețarea orașului, ci vizează stabilirea răspunderii pentru prejudiciul cauzat de un lucru.
Este greșită susținerea Municipiului Bistrița potrivit căreia niciuna dintre părți nu ar fi contestat afirmația că pârâtele . și . SRL Bistrița ar avea drept de superficie pe terenul proprietatea Statului Român. Dimpotrivă, s-a arătat în mod repetat și dovedit, prin întâmpinările și răspunsurile la interogatoriu, precum și cu înscrisurile depuse (extrase de c.f.), faptul că doar pârâta . deține împreună cu alte două persoane juridice, .. Bistrița și .. Bistrița, un atare drept, așa cum rezultă chiar din extrasele de carte funciară, pârâta . SRL Bistrița neavând nicio legătură cu aceasta.
. SRL Bistrița nu este nici proprietară pe clădiri ori părți din clădirile situate la amplasamentul în discuție, pe . nu are nici vreun drept de superficie ori de altă natură pe terenurile de aici (nu apare în extrasele de carte funciară de la dosar), ea este pur și simplu un chiriaș temporar asupra unui spațiu compus din trei birouri la etaj, din clădirea proprietate a . în baza contractului de închiriere nr. 11/01.08.2007 (f. 51 dosar fond).
Nu sunt aplicabile nici prevederile art. 1376 noul Cod civil, invocate în acțiune, întrucât pe de o parte, situația juridică a terenului pe care s-a aflat arborele în discuție este mult anterioară intrării în vigoare a acestui act normativ și, pe de altă parte, pârâta . nu a avut și nu are paza lucrului, respectiv a arborilor plantați de proprietar pe terenul său, nefiind îndeplinite condițiile art. 1377 din noul Cod civil, necesare antrenării răspunderii conform art. 1376 din noul Cod civil.
Astfel, potrivit art. 1377 din noul Cod civil: „în înțelesul dispozițiilor art. 1375 și art. 1376, are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cei care, în temeiul unei dispoziții legale sau a unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra animalului sau a lucrului și se servește de acesta în interes propriu".
Prin urmare, obligația principală, de pază a lucrului, revine, așa cum s-a arătat, proprietarului acestuia și doar în situația în care aceasta îndeplinește cumulativ cele trei condiții: să exercite controlul și supravegherea asupra lucrului în baza unei dispoziții legale, contractuale ori în fapt; controlul și supravegherea să fie exercitate independent și să se servească de acel lucru în interes propriu poate fi antrenată și răspunderea altei persoane pentru fapta lucrului decât proprietarul, în temeiul art. 1376 din noul Cod civil.
Ori, . nu exercită controlul și supravegherea asupra arborilor plantați de proprietar nici în baza unui contract, nici a vreunei dispoziții legale și nici în fapt. Pe de altă parte, așa cum dovedesc actele anexate acțiunii (adresele primăriei), nu ar putea fi vorba, în niciun caz, de un control independent, de vreme ce pârâta M. Bistrița verifică starea și dispune cu privire la arborii de pe terenul ei și, de asemenea, pârâta nu s-a folosit în niciun fel de acest lucru/arbore, cu atât mai puțin în interes propriu.
Mai mult, dovada certă a faptului că arborele respectiv nu se afla nici în paza și nici sub dispoziția societăților pârâte, în calitate de simpli titulari ai unui drept de folosință a terenului, ci în paza și la dispoziția M. Bistrița, o constituie răspunsul negativ al acestei persoane juridice la cererea formulată de . de a i se da voie să taie celălalt arbore amplasat pe același teren, și care este cel puțin la fel de bătrân ca și cel prăbușit (adresa nr._/17.05.2013 - Primăria municipiului Bistrița „a hotărât neavizarea eliminării frasinului").
În plus, dispozițiile cu caracter general invocate prin acțiune și precizarea acesteia, și anume art. 1376, 1379 Cod civil, nu au aplicabilitate în cauză atâta timp cât în privința spațiului în discuție, pe care s-a aflat arborele căzut, ambele bunuri proprietatea privată a Statului Român - M. Bistrița, există o reglementare specială, respectiv Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, care reglementează persoanele și condițiile răspunderii acestora și care are caracter derogator față de reglementarea generală.
Ori, aceste dispoziții speciale, derogatorii de la regulile generale statuate de Codul civil, prevăd în mod clar, explicit și neechivoc, faptul că îngrijirea spațiilor verzi de pe terenurile proprietate privată se face de către proprietarii ori administratorii acestora, textul de lege nefăcând distincție între terenuri cu arbori pentru care este ori nu instituit un drept de superficie. Prin urmare, acest aspect nu are relevanță legală în ceea ce privește răspunderea proprietarului sau administratorului respectivului teren, întrucât acolo unde legea nu distinge nici interpretul nu poate să o facă (Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).
Prin urmare, nu ne aflăm în prezența unei situații pe care legea specială nu ar fi prevăzut-o și care ar trebui completată, ci, dimpotrivă, ne aflăm în prezența unei situații clar reglementate de către aceasta, independent de existența ori inexistența unei superficii.
Contrar susținerilor din apel, singurul mod în care poate fi interpretată corespondența dintre . și apelant, cu privire la celălalt arbore care se află și în prezent pe terenul în discuție, respectiv adresa nr._/17.05.2013, este acela că societatea s-a adresat persoanei juridice care răspunderea, precum și dreptul de dispoziție și de decizie cu privire la plantațiile de pe terenul în discuție, iar această persoană juridică - M. Bistrița - nu a răspuns că nu ar avea această calitate și drept de decizie și dispoziție ci, dimpotrivă, și-a recunoscut-o implicit, prin interdicția categorică de înlăturare a respectivului lucru - arbore. Prin urmare, răspunsul Municipiului Bistrița are, într-adevăr, valența unei recunoașteri, însă aceasta este aceea a recunoașterii de către apelant a dreptului său exclusiv de administrare, control, pază și dispoziție asupra terenului în discuție și a arborilor plantați pe acesta.
De altfel, este nefirească pretenția apelantului ca intimatele să suporte pagube produse de un lucru asupra căruia, așa cum rezultă din răspunsul său, nu le recunoaște niciun drept de control, decizie ori dispoziție, ci dimpotrivă, se declară singura în drept să dispună măsuri.
Nu este fondată nici critica apelantului potrivit căreia instanța de fond ar fi dat mai mult decât s-a cerut, întrucât a obligat-o la plata integrală a despăgubirilor în condițiile în care reclamanta a solicitat obligarea în solidar a pârâților, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 1443 Cod civil, în cazul obligațiilor solidare, toți debitorii sunt obligați la aceeași prestație față de creditor, nu doar la o parte din aceasta, astfel încât fiecare poate fi ținut separat pentru întreaga obligație.
În ceea ce privește apelul declarat de către reclamanta M. E., acesta
este, pentru aceleași considerente expuse mai sus, nefondat. De altfel, acest apel apare și ca fiind lipsit de interes la momentul promovării lui, atâta timp cât
instanța de fond a dispus repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamantei, în
cuantumul solicitat de către aceasta.
Față de poziția celor două apelante, intimatele au înțeles să formuleze apel incident în cauză și să insiste în excepția invocată la fond, întemeiată pe dispozițiile art. 40 C.proc.civ., și anume cea a lipsei calității procesuale pasive în prezenta cauză, motivat de faptul că acestea nu sunt, pentru toate argumentele expuse mai sus, în întâmpinare, și pe care le susțin și ca motivare a apelului incident, subiecte ale raportului juridic obligațional dedus judecății și întemeiat pe răspundere civilă delictuală pentru fapta lucrului.
Instanța de fond, analizând raporturile juridice incidente în cauză, a stabilit că intimatele nu au calitatea de persoane vinovate pentru fapta lucrului, ceea ce echivalează cu constatarea lipsei calității procesuale pasive în prezenta acțiune, excepție care ar fi trebuit admisă.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 471 coroborat cu art. 205-208, art. 472, art. 474, art. 453, art. 455 C.proc.civ.
Apelul incident a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru, anulată la dosar (f. 91, 92).
Prin răspunsul la întâmpinare și prin întâmpinarea față de apelul incident (f. 59), apelantul M. Bistrița a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de intimata-reclamantă M. E. față de apelantul municipiul Bistrița; respingerea apelului incident ca lipsit de interes și în subsidiar ca nefondat.
În motivare au fost reluate aspectele invocate în cuprinsul apelului declarat, subliniindu-se în plus faptul că apelul incident apare ca lipsit de interes, chiar dacă acțiunea reclamantei M. E. față de intimatele susmenționate a fost respinsă pe fond și nu pe cale de excepție, întrucât doar M. Bistrița a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 7.579 lei, din care 7.129 lei reprezintă contravaloarea reparațiilor la autoturismul cu nr. de înmatriculare_, iar 450 lei reprezintă cheltuieli de expertizare și notificare, precum și la plata dobânzii legale calculate la suma arătată, începând cu data de 04.10.2013 și până la plata debitului și la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.661,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Prin răspunsul la întâmpinare depus de apelantele . și . SRL Bistrița față de întâmpinarea depusă de apelantul M. Bistrița față de apelul incident (f. 75) s-a arătat că în ceea ce privește excepția lipsei de interes a societăților în formularea apelului incident se impune respingerea acesteia ca fiind nefondată. Astfel, în procedura de soluționare a căii de atac a apelului, instanța de control judiciar procedează la o nouă judecată asupra fondului cauzei, potrivit dispozițiilor art. 476 C.proc.civ., reanalizând toate aspectele de fapt și de drept ale acesteia.
Mai mult, prin apelurile formulate de către M. Bistrița, prin primar și de către reclamanta M. E., se solicită anularea sentinței instanței de fond și se critică întreaga soluție a acestei instanțe și nu doar anumite soluții din dispozitiv, solicitându-se, de către apelanta M. E., obligarea societăților la plata de despăgubiri, alături de M. Bistrița. În aceste condiții, potrivit dispozițiilor art. 477 alin. 2 C.proc.civ., devoluțiunea operează cu privire la întreaga cauză, ce se analizează sub toate aspectele, de către instanța de apel.
Ori, în aceste împrejurări, este evident faptul că apelantele justifică un interes legitim, născut și actual în promovarea apelului incident, prin care urmăresc, urmare a rejudecării cauzei, paralizarea/respingerea acțiunii reclamantei față de acestea, în primul rând, pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive, soluție care primează față de cea a respingerii acțiunii față de pârâte pentru argumente ce țin de fondul cauzei.
În ceea ce privește argumentele invocate de către M. Bistrița pe fondul apelului incident, dat fiind faptul că aceste argumente sunt identice cu cele invocate de către această apelantă prin cererea ei de apel, precum și faptul că apelantele au răspuns pe larg și punctual la ele prin întâmpinarea la respectivul apel, s-a arătat, fără a le mai relua textual, că înțeleg să-și mențină în mod integral apărările formulate față de susținerile nefondate ale Municipiului Bistrița.
Prin notele scrise depuse la dosar de reclamanta apelantă la data de 25 februarie 2015 (f. 93) s-a solicitat admiterea apelului formulat de reclamantă, schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul obligării intimaților în solidar la plata sumei de 7.129 lei (reprezentând contravaloarea avariilor produse autoturismului) și 450 lei (cheltuieli expertizare autoturism și notificări prealabile), precum și la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective; respingerea apelului formulat de M. Bistrița, ca neîntemeiat; respingerea apelului incident formulat de către societățile . și . SRL Bistrița, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocat și taxă judiciară de timbru.
În motivare s-au reluat aspectele din apelul declarat de reclamantă, subliniindu-se în plus faptul că intimatul M. Bistrița este în egală măsura răspunzător pentru prejudiciul produs având în vedere măsurile pe care acesta le-a dispus în vederea întreținerii spațiilor verzi situate în municipiu, indiferent de proprietarul acestor spații.
Astfel potrivit art. 13 (1) din anexa la HCL nr. 153/2009 „întreținerea, amenajarea spațiilor verzi și protecția mediului constituie o prioritate în municipiul Bistrița și în acest sens persoanele fizice, asociațiile de proprietari și persoanele juridice au următoarele obligații: ( ) să solicite avizul „Comisiei de evaluare și avizare pentru activitățile de defrișare a arborilor" din cadrul Primăriei municipiului Bistrița pentru tăierile și toaletările arborilor plantați atât pe domeniul public, cât și în incinta proprietății private a persoanelor fizice și juridice. Executarea lucrărilor de tăieri și toaletări de arbori se face numai în afara sezonului de vegetație, respectiv în perioada de cădere a frunzelor arborilor și până la înmugurirea lor, în condițiile stabilite de lege, excepție făcând situațiile de urgență.
Totodată, potrivit art. 14 din aceeași reglementare pe teritoriul municipiului Bistrița și localitățile componente este interzisă: punctul 21 executarea de tăieri de corecții și defrișări a arborilor și arbuștilor, fără avizul „Comisiei de evaluare și avizare pentru acțiunile de defrișare a arborilor" din cadrul Primărie municipiului Bistrița.
Astfel, deși societățile intimate au folosit terenul în discuție și au exercitat controlul și supravegherea asupra arborilor plantați pe teren, acest control nu se exercită în mod independent, ci în concurs cu intimatul M. Bistrița, care prin această comisie dispune („avizează") care arbori să fie tăiați și în ce perioadă, iar în lipsa acestui aviz orice tăiere, toaletare de arbori este interzisă.
Prin apelul formulat nu se aduce nicio probă care să susțină excepția invocată de către apelantul M. Bistrița, respectiv a lipsei calității de reprezentant al Statului Român. În fața instanței de fond nu a fost invocată această excepție, ci excepția lipsei calității procesuale argumentată pe calitatea de superficiar a societăților intimate.
În fapt, terenul pe care a fost amplasat arborele este proprietatea Statului Român. De la data intabularii dreptului de proprietate a Statului R., respectiv anul 1922, nu există nicio altă nouă înscriere cu privire la transmiterea în proprietatea altei autorități publice de interes local, județean sau național.
În consecință, sunt incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 care prevăd că terenurile aflate în proprietatea Statului Român situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor la data intrării în vigoare a legii trec în proprietatea comunelor, orașelor, municipiilor.
Având în vedere că terenul pe care era situat arborele este situat în intravilanul Municipiului Bistrița, administrarea dreptului de proprietate asupra acestui teren s-a făcut implicit de către Primăria municipiului, iar nu de altă autoritate de interes județean sau național.
În consecință și nuda proprietate a revenit municipiului, în temeiul Legii nr. 18/1991.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 24/2007 municipiului Bistrița îi revenea obligația de lua măsurile de siguranță pentru protejarea persoanelor și lucrurilor ce pot fi afectate de căderea arborilor situați pe terenul aflat în proprietatea sa/administrat de acesta.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 693, art. 1376, art. 1381 Cod civil, Legea nr. 24/2007, art. 480 și urm., art. 453 C.proc.civ.
Excepțiile lipsei de interes a apelantei M. E. în declararea apelului invocată de apelantele S.C. C. S.A. Bistrița și S.C. C. T. Company SRL Bistrița și a lipsei de interes a apelantelor S.C. C. S.A. Bistrița și S.C. C. T. Company SRL Bistrița în declararea apelului incident invocată de apelantul M. Bistrița au fost unite cu fondul procesului la termenul de judecată din data de 25 februarie 2015.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, tribunalul constată că acestea nu sunt fondate, impunându-se respingerea lor.
Așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii introductive reclamanta a solicitat obligarea solidară a pârâților la plata despăgubirilor pentru prejudiciul suferit ca urmare a avarierii autoturismului proprietate personală.
Instanța de fond a dispus numai obligarea pârâtului M. Bistrița la acordarea de despăgubiri, reținând că în sarcina celorlalte pârâte nu poate fi stabilită vreo obligație de despăgubire.
În aceste condiții, în care reclamanta nu și-a realizat dreptul așa cum a solicitat, este evident că aceasta justifică interes în promovarea apelului, în limitele în care s-a declarat calea de atac, dat fiind faptul că urmărește obținerea unui avantaj legal (instituirea solidarității în scopul facilității executării creanței).
Apelul incident poate fi declarat, conform art. 472 C.proc.civ. și în ipoteza în care intimatul din apelul principal (în speță pârâtele . și . SRL Bistrița) nu are interes pregnant în a formula apel principal, dar, observând că partea adversă (în speță reclamanta și pârâtul M. Bistrița) a declarat apel și luând cunoștință de motivele de apel și de limitele devoluțiunii fixate prin acesta poate constata că apărarea poziției sale (de parte câștigătoare în prezenta cauză) necesită formularea unui apel, printr-o cerere proprie, prin care să repună în discuție soluția primei instanțe cuprinsă în sentința atacată și pe care nu ar putea-o supune dezbaterii doar pe cale de apărare, în cadrul apărărilor pe care le-ar putea formula de pe poziția de intimat în apelul părții potrivnice, întrucât prin neatacare, acestea ar intra sub autoritatea de lucru judecat.
Așa cum rezultă din întâmpinarea depusă la fondul cauzei (f. 43 dosar fond) pârâtele apelante au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive, solicitând în principal respingerea acțiunii pe acest temei.
Excepția a fost respinsă de instanța de fond, conform dispozitivului hotărârii atacate.
În condițiile în care reclamanta apelantă a solicitat, prin apelul declarat, obligarea solidară la plată, iar pârâtul apelant M. Bistrița a solicitat exonerarea sa de plată, este evident că pârâtele apelante, văzând conținutul apelurilor declarate, au interes în a declara apelul incident pentru a obține schimbarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva acestora pe temeiul excepției invocate și nu pe fondul dreptului dedus judecății.
În condițiile nedeclarării apelului incident, calitatea lor procesuală nu mai poate fi repusă în discuție, întrucât prin neatacarea soluției date asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, aceasta se definitivează și intră sub autoritatea de lucru judecat.
Ca atare, excepțiile invocate nu sunt întemeiate, impunându-se respingerea lor.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, în limitele cererilor de apel, tribunalul reține că apelurile principale și apelul incident al pârâtei . nu sunt fondate, iar apelul incident declarat de pârâta . SRL Bistrița este fondat, pentru argumentele care urmează a fi relevate.
Așa cum se precizează în acțiunea introductivă reclamanta, în calitate de proprietar al autoturismului avariat, s-a îndreptat cu acțiune în răspundere civilă delictuală împotriva pârâtului M. Bistrița, ca proprietar al spațiului pe care era parcat autoturismul la momentul producerii pagubei, împotriva pârâtei S.C. C. S.A. Bistrița, ca titular al dreptului de superficie asupra terenului pe care se afla copacul prăbușit care a cauzat prejudiciul și împotriva pârâtei S.C. C. T. SRL Bistrița, ca proprietar al imobilului în curtea căruia se afla copacul.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.
În vederea verificării legitimării procesuale pasive în mod corect instanța de fond a procedat la unirea excepției cu fondul procesului.
Reclamanta a formulat pretenții în temeiul răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1376 alin. 1 și art. 1379 C.civ., respectiv în baza art. 12 din Legea nr. 24/2007. Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă că răspunderea revine după caz, proprietarului, administratorului de spații verzi, persoanei care are paza juridică sau materială a lucrului care a cauzat prejudiciul sau oricărei persoane care ocupă un imobil din care a căzut au s-a aruncat lucrul cauzator de prejudicii.
Așa cum rezultă din extrasele de carte funciară depuse la dosar (f. 47, 48 dosar fond) terenul pe care se afla arborele prăbușit este proprietate a statului român, pârâta S.C. C. S.A. Bistrița având un drept de superficie alături de alte societăți pe terenul de 886 m.p. din topograficul 1407, respectiv de 464 m.p. din topograficul 1408.
Pârâta S.C. C. T. SRL Bistrița are calitatea de chiriaș a unor birouri din clădirea proprietatea pârâtei S.C. C. S.A. Bistrița (f. 49, 51 dosar fond), neavând niciun drept recunoscut asupra terenului pe care se afla copacul prăbușit.
Cum paguba nu s-a produs prin căderea sau aruncarea unui lucru din imobilul ocupat de chiriaș, ci prin căderea unui copac aflat pe sol, este evident că dispozițiile art. 1379 C.civ. nu sunt incidente.
În cauză, pe parcursul judecății reclamanta nu a dovedit că pârâta S.C. C. T. SRL Bistrița ar avea vreun drept asupra terenului pe care se afla arborele prăbușit, drept care să justifice temeinicia sau netemeinicia pretențiilor formulate împotriva sa.
În aceste condiții, tribunalul reține că în privința pârâtei S.C. C. T. SRL Bistrița reclamanta nu a dovedit legitimarea procesuală pasivă, motiv pentru care față de această pârâtă acțiunea se impune a fi respinsă pe considerentul lipsei calității procesuale pasive.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei S.C. C. S.A. Bistrița, superficiar al terenului pe care s-a aflat arborele prăbușit, în acord cu instanța de fond, tribunalul reține că dovada calității de superficiar justifică legitimarea procesuală pasivă a acestei pârâte. Problema răspunderii acesteia pentru prejudiciul reclamant, în calitate de superficiar, ține de temeinicia acțiunii și nu de calitatea sa procesuală.
Ca atare, apelul incident declarat de pârâta S.C. C. S.A. Bistrița este nefondat, iar cel declarat de pârâta S.C. C. T. SRL Bistrița este fondat.
În privința administrării spațiilor verzi din intravilanul localităților există o reglementare specială și anume Legea nr. 24/2007, republicată.
Terenul în litigiu, pe care se afla arborele prăbușit poate fi considerat scuar în sensul art. 4 lit. b din Legea nr. 24/2007, republicată, definit ca spațiu verde, cu suprafața mai mică de un hectar, amplasat în incintele unităților economice.
Aplicarea legii speciale nu a fost contestată de niciuna dintre părți.
Textul art. 12 alin. 3 din Legea nr. 24/2007, republicată, prevede obligația proprietarilor și administratorilor de spații verzi de a asigura măsurile privind siguranța persoanelor care pot fi afectate de ruperile și desprinderile arborilor și elementelor acestora, ca urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a stării fitosanitare precare.
Textul art. 12 al legii speciale trebuie coroborat cu prevederile art. 8 ale aceluiași act normativ, conform cărora administrarea spațiilor verzi proprietate publică este exercitată de autoritățile administrației publice locale și de alte organe împuternicite în acest scop, iar administrarea spațiilor verzi de pe terenurile proprietate privată este exercitată de către proprietarii acestora, cu respectarea prevederilor actelor normative în vigoare.
Rezultă așadar că potrivit legii speciale (art. 12 coroborat cu art. 8) răspunderea pentru prejudiciul cauzat unei persoane ca urmare a ruperii unui arbore revine proprietarului și administratorului spațiului verde, care este altul decât proprietarul numai în cazul spațiilor verzi proprietate publică, respectiv proprietarului care este și administrator al spațiului verde în cazul spațiilor verzi proprietate privată.
Se constată așadar că în privința spațiilor verzi proprietate privată proprietarul spațiului este administrator în același timp, în timp ce în cazul spațiilor verzi proprietate publică administratorul poate fi altă persoană decât proprietarul și anume: autoritățile administrației publice locale sau alte organe împuternicite în acest scop.
Întrucât nu s-a probat că terenul în litigiu a fost inclus în domeniul public al municipiului Bistrița, terenul trebuie considerat ca fiind domeniu privat al unității administrativ-teritoriale.
De altfel, prin adresa nr._/10.05.2013 a Direcției Servicii Publice Bistrița (f. 24 dosar fond) se atestă că terenul nu se află în domeniul public.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, imobilul teren pe care s-a aflat arborele prăbușit este proprietatea pârâtului M. Bistrița.
Teza lipsei calității de proprietar afirmată numai în apel nu poate fi reținută de tribunal.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 18/1991 (în forma inițială, existentă la data primei publicări, în prezent tot art. 6), domeniul privat al municipiilor este alcătuit din terenuri - altele decât cele prevăzute la art. 5 (ce constituie domeniu public) - aflate sau intrate în proprietatea lor prin căile și modurile prevăzute de lege. Totodată, conform art. 121 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri mobile și imobile, altele decât cele prevăzute la art. 120 alin. (1), intrate în proprietatea acestora prin modalitățile prevăzute de lege.
Terenurile de orice fel, indiferent de destinație, de titlul pe baza căruia sunt deținute sau de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al României, potrivit art. 1 din legea fondului funciar. În funcție de destinație, terenul în litigiu se încadrează în categoria prevăzută de art. 2 lit. d din Legea nr. 18/1991 în forma inițială și cea republicată, a terenurilor din intravilan, aferente localităților urbane și rurale pe care sunt amplasate construcții.
Potrivit art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, republicată (ex art. 34 alin. 1 al legii în forma inițală), terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data intrării în vigoare a legii, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor.
Așadar, pârâtul M. Bistrița a devenit proprietar ex lege în baza art. 36 alin. 1 din legea fondului funciar.
În calitate de proprietar acesta răspunde în baza art. 12 din Legea nr. 24/2007, republicată, pentru prejudiciul suferit de reclamantă, ca urmare a neluării de măsuri cu privire la siguranța persoanelor care pot fi afectate de ruperile de arbori. Aceasta cu atât mai mult cu cât din bugetul local sunt finanțate conform art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 24/2007, republicată, cheltuielile legate de regenerarea, paza și protecția spațiilor verzi.
Teza forței majore invocată de pârâtul M. Bistrița la fondul cauzei nu poate fi reținută, cât timp forța majoră presupune un eveniment absolut imprevizibil și insurmontabil. Or, rafalele de vânt în zonă nu pot fi încadrate în această categorie de evenimente, fiind fenomene meteorologice obișnuite determinate atât de particularitățile generale ale atmosferei (temperatura și presiunea aerului nu au aceleași valori; temperatura, nefiind o mărime constantă, determină repartiția neuniformă a presiunii atmosferice, datorită regiunilor încălzite diferit), cât și de particularitățile suprafeței active, fenomene fizice ce se manifestă ca o circulație dirijată de aer în atmosfera terestră.
Prin urmare, în calitate de proprietar pârâtul M. Bistrița are obligația de despăgubire a reclamantei, în temeiul at. 12 alin. 3 din Legea nr. 24/2007, republicată.
Dispozițiile OG nr. 21/2002, invocate de pârâtul M. Bistrița în apărare nu înlătură răspunderea sa, în calitate de proprietar, în temeiul legii speciale.
Ordonanța reglementează obligațiile ce revin pentru buna gospodărire a localităților, scopul declarat în art. 1 fiind acela al instaurării unui climat de ordine și curățenie.
Întreaga reglementare din OG nr. 21/2002 vizează activitățile edilitar-gospodărești, definite în art. 2 alin. 1 al actului normativ, ca reprezentând ansamblul acțiunilor de utilitate și interes local, desfășurate din inițiativa și sub organizarea autorităților administrației publice locale, prin care se asigură buna gospodărire, păstrarea curățeniei, respectarea normelor de igienă, precum și înfrumusețarea localităților urbane și rurale.
Conform art. 8 lit. p din OG nr. 21/2002 întreținerea spațiilor verzi cade în sarcina consiliului local. Norma nu face distincție în funcție de locul situării spațiului verde (în curtea sau pe terenul aferent unor construcții aflate în proprietate privată ori pe terenul proprietate publică sau privată a unității administrativ-teritoriale), astfel că ea este incidentă în privința oricărui spațiu verde, așa cum este el definit de art. 4 din Legea nr. 24/2007, republicată.
Întrucât obligația întreținerii spațiului verde revine consiliului local, rezultă că obligația instituită de art. 5 al OG nr. 21/2002 în sarcina agenților economici, de efectuare a lucrărilor de întreținere și curățenie a clădirilor aflate în proprietatea sau în folosința lor, a anexelor acestora, a incintelor, împrejmuirilor, precum și a oricăror alte spații utilizate de acestea nu include și spațiul verde.
Totodată, neîndeplinirea obligației ce revine consiliului local, nu exonerează de răspundere proprietarul, care în speță este M. Bistrița, atunci când prin aceasta se cauzează un prejudiciu unei persoane.
Prin urmare, dispozițiile art. 5, art. 8 lit. p din OG nr. 21/2002 și ale art. 12 alin. 3 din Legea nr. 24/2007, republicată, nu se exclud, ci dimpotrivă se completează.
În baza dispozițiilor art. 3 din OG nr. 21/2002, în calitate de proprietar răspunzător de prejudiciul suferit de reclamantă, nimic nu împiedică pe pârâtul M. Bistrița să angajeze răspunderea celor vinovați de neluarea măsurilor necesare în temeiul OG nr. 21/2002.
Întrucât, așa cum s-a subliniat mai sus, în temeiul legii speciale – art. 8 alin. 2 coroborat cu art. 1 alin. 3 din Legea nr. 24/2007, republicată, răspunderea revine exclusiv proprietarilor care asigură administrarea spațiilor verzi de pe terenurile proprietate privată, în speță Municipiului Bistrița, și nu titularilor altor drepturi reale, răspunderea pârâtei S.C. C. S.A. Bistrița, în calitate de superficiar al terenului, nu poate fi reținută.
Este adevărat că împotriva superficiarului poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală întemeiată pe dreptul comun ori de câte ori sunt întrunite condițiile răspunderii pentru fapta lucrului.
În cauză nu este îndeplinită cerința ca lucrul cauzator de prejudiciu să se afle sub paza juridică a pârâtei.
Conform art. 1377 C.civ., aplicabil în cauză în raport de data producerii pagubei, potrivit art. 6 alin. 5 C.civ., art. 5 alin. 1 și 2 din Legea nr. 71/2011, paza juridică revine proprietarului și în subsidiar celui care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită controlul și supravegherea lucrului și se servește de acesta în propriul interes.
Așadar, paza juridică revine persoanei care în mod legitim, independent, exercită asupra lucrului puterea sa de direcție, control și supraveghere. Paznicul exercită în fapt o autoritate asupra lucrului, constând în controlul și supravegherea acestuia. Numai paznicul poate dispune de lucru conform propriului interes, îl poate îndruma, coordona, inclusiv pentru a preveni eventuale prejudicii.
Pârâta S.C. C. S.A. Bistrița nu avea paza juridică a arborelui, aspect ce decurge din conținutul adresei nr._/17.05.2013, prin care nu se avizează tăierea celuilalt arbore aflat pe terenul în litigiu, tăiere solicitată în scopul evitării cauzării altor prejudicii (f. 23 dosar fond).
Adresa menționată nu constituie nicidecum o dovadă a calității de proprietar al municipiului, calitatea sa decurgând din art. 36 alin. 1 al legii fondului funciar, ci constituie o probă certă a faptului că pârâta S.C. C. S.A. Bistrița nu avea paza juridică a arborelui, neputând exercita independent puterea de direcție și control asupra acestuia.
Întrucât pârâta nu avea puterea de decizie, în mod independent, cu privire la arborele aflat pe terenul proprietatea pârâtului M. Bistrița, în sarcina sa nu se poate reține paza juridică a lucrului cauzator de prejudicii.
În baza considerentelor relevate și a textelor legale invocate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. 1 și 2 C.proc.civ. tribunalul va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a apelantei M. E. în declararea apelului invocată de apelantele S.C. C. S.A. Bistrița și S.C. C. T. Company SRL Bistrița; va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a apelantelor S.C. C. S.A. Bistrița și S.C. C. T. Company SRL Bistrița în declararea apelului incident invocată de apelantul M. Bistrița; va respinge ca nefondate apelurile principale declarate de reclamanta M. E. și de pârâtul M. Bistrița, precum și apelul incident declarat de pârâta S.C. C. S.A. Bistrița; va admite apelul incident declarat de pârâta S.C. C. T. Company SRL Bistrița, va schimba în parte hotărârea atacată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. T. Company SRL Bistrița și în consecință va respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta M. E. împotriva acestei pârâte ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în apel de către apelanta S.C. C. T. SRL Bistrița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a apelantei M. E. în declararea apelului invocată de apelantele S.C. C. S.A. Bistrița și S.C. C. T. Company SRL Bistrița.
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a apelantelor S.C. C. S.A. Bistrița și S.C. C. T. Company SRL Bistrița în declararea apelului incident invocată de apelantul M. Bistrița.
Respinge ca nefondate apelurile principale declarate de reclamanta M. E. CNP_, cu domiciliul în comuna Șieuț, ., județul Bistrița-Năsăud și de pârâtul M. Bistrița, cu sediul în Bistrița, Piața Centrală, nr. 6, județul Bistrița-Năsăud, precum și apelul incident declarat de pârâta S.C. C. S.A. Bistrița, CUI RO_, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Bistrița-Năsăud sub nr. J_, cu sediul în Bistrița, .. 23-25, județul Bistrița-Năsăud împotriva sentințe civile nr. 5665/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 1 iulie 2014 în dosarul nr._ .
Admite apelul incident declarat de pârâta S.C. C. T. Company SRL Bistrița, CUI_, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Bistrița-Năsăud sub J_, cu sediul în Bistrița, .. 23-25, județul Bistrița-Năsăud împotriva aceleiași hotărâri, schimbă în parte hotărârea atacată în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. T. Company SRL Bistrița și în consecință respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta M. E. împotriva pârâtei S.C. C. T. Company SRL Bistrița, ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă
Pronunțată în ședința publică din data de 25 februarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
G. C. F. R.-I. B. M.-M. E.
red. F.G.C./dact. F.G.C./6 exemplare
5.03.2015
judec. fond C. R. R.
| ← Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Decizia... | Pretenţii. Sentința nr. 52/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD → |
|---|
