Pretenţii. Sentința nr. 52/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Dezbaterea fondului cauzei a avut loc în ședința publică din data de 28 ianuarie 2015 în prezența reprezentantului reclamantul O. S. S.-Țibleș - consilier juridic R. P., concluziile acestuia fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, tribunalul a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 11 februarie 2015, ora 10.00.

TRIBUNALUL

Deliberând constată,

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță inițial sub nr._ pe rolul secției a II-a de contencios administrativ și fiscal reclamanții . S.-Țibleș au chemat în judecată pe pârâții M. M. și Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură (în prezent M. M., Apelor și Pădurilor), M. Finanțelor Publice solicitând obligarea pârâtului de rândul 1 la plata sumei de 1.093.142,46 lei cu titlu de despăgubiri, calculate pentru perioada anilor 2008-2013; obligarea pârâtului de rândul 1 la plata dobânzilor legale aferente despăgubirilor, calculate de la data scadenței la data efectivă a plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată; obligarea pârâtului de rândul 2 la asigurarea și distribuirea către pârâtul de rândul 1 a sumelor necesare plății despăgubirilor, dobânzilor și cheltuielilor de judecată solicitate.

În motivare s-a arătat că așa cum rezultă din procesul-verbal de punere în posesie nr. 2/01.09.2000, în favoarea reclamantei . reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de 270,8 ha, teren cu vegetație forestieră.

Pentru buna gospodărire a fondului forestier, împreună cu alte unități administrativ-teritoriale limitrofe s-a constituit O. S. S.-Țibleș, ocol silvic privat, care asigură administrarea în regim silvic și pază a terenului forestier mai sus menționat.

Astfel, reclamantul O. S. S.-Țibleș, în calitate de administrator justifică interes în promovarea acțiunii și implicit calitate procesuală activă.

În anul 2004 în aplicarea Ordinului nr. 7/1990 al MAPM, în urma semnării contractului de administrare nr. 734/22.05.2004 între M. M. și Regia Națională a Pădurilor Romsilva s-a înființat Administrația Parcului Național Munții Rodnei, iar la data de 10.02.2005 a avut loc prima ședința a Consiliului Consultativ de Administrare a Parcului Național.

La ședința de constituire au participat și reprezentanții legali ai unităților administrativ-teritoriale limitrofe, în speță primarul comunei.

Astfel, reclamanta . legal, primarul comunei, a manifestat adeziunea la constituirea parcului național, dar în acest sens consiliul local nu a adoptat o hotărâre, existând astfel incertitudini privitoare la existența unor contracte de adeziune sau a unui contract forțat de natură administrativă.

Zonarea internă a fondului forestier de pe raza parcului s-a efectuat cu respectarea Ordinului nr. 552/2003 al MAPM și apoi a OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate.

Cu ocazia constituirii și apoi a zonării fondului forestier, în cuprinsul zonei de protecție stricte și de protecție integrală a fost cuprinsă și suprafața de 274,9 ha teren cu vegetație forestieră, proprietatea reclamantei .> Pe suprafața de teren cuprinsă în zonele de conservare specială, conform dispozițiilor art. 22 din OG nr. 57/2007 era interzisă desfășurarea oricăror activități umane, cu excepția activităților de cercetare, educație ecologică și ecoturism.

Implicit, era interzisă astfel activitatea de exploatare a masei lemnoase, inclusiv a produselor accidentale și a celor de igienă, deși reclamantei . de proprietară, îi revenea obligația de a administra și asigura paza fondului forestier cuprins în parcul național, activități ce au însemnat efectuarea unor eforturi financiare considerabile.

În aceste împrejurări, în repetate rânduri s-a solicitat administrației parcului să permită reclamantei punerea în valoare a unor cantități din produsele care constituiau o cale de infecție, sens în care face s-a făcut trimitere la adresa nr. 307/2011 emisă de reclamantul O. S. S.-Țibleș.

Consiliul științific al parcului a respins chiar și solicitarea privitoare la exploatarea arborilor infestați.

În contextul arătat, reclamanții, precum și celelalte unități administrativ-teritoriale, chiar din anul 2005 și-au exprimat nemulțumirea față de pierderile economice rezultate ca urmare a regimului de protecție impus în perimetrul ariilor protejate, fapt dovedit prin înscrisul anexat (tabel nominal).

Chiar și administrația parcului național a efectuat demersuri pentru acordarea unor cuvenite despăgubiri reprezentând contravaloarea produselor forestiere care nu puteau fi recoltate de proprietarii terenului.

Ca urmare a acestor demersuri, prin dispozițiile art. 9 și art. 11 din Legea nr. 347/2004 (Legea Muntelui) au fost prevăzute indemnizații compensatorii datorate restricțiilor privind utilizarea terenului situat în ariile protejate. Prin dispozițiile art. 26-27 din OG nr. 57/2007 s-au prevăzut compensații, iar prin dispozițiile art. 97 alin. 1 lit. b s-a prevăzut expres „acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcției de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă".

În aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, prin Ordinul nr._/04.10.2006 al Ministerului Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, precum și a Ministerului Finanțelor Publice a fost aprobată Metodologia de calcul a sumelor cuvenite drept compensații proprietarilor persoane fizice și juridice, care dețin păduri cu funcții speciale de protecție, iar prin Hotărârea nr. 861/22.07.2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionarii durabile a fondului forestier.

Ca atare, în baza textelor legale și a normelor metodologice de calcul reclamanții sunt îndreptățiți la plata sumei totale de 1.093.142,46 lei cu titlu de despăgubiri calculate pentru perioada anilor 2008-2013 defalcat pe ani, astfel: 2008 suma de 192.940,41 lei; 2009 suma de 192.940,41 lei; 2010 suma de 183.966,76 lei; 2011 suma de 165.457,64 lei; 2012 suma de 167.140,26 lei; 2013 suma de 190.696,98 lei.

Modul de calcul al despăgubirilor este detaliat în înscrisurile anexate, înscrisuri însușite de administrația parcului, cu titlu de exemplu, făcându-se referire la anii 2008-2010.

Pentru soluționarea pe cale amiabilă a litigiului s-a solicitat pârâtului de rândul 1 acordarea cuvenitelor despăgubiri, iar solicitarea emisă îmbrățișează atât caracterul unei medieri, cât și al unei plângeri prealabile.

Prin adresa nr._/06.11.2013 pârâtul de rândul 1 a comunicat că „acordarea tuturor formelor de sprijin în sectorul forestier prevăzute de legislația națională se poate face începând cu data de 01.01.2010 doar după avizarea schemelor de ajutor de stat de către Comunitatea Europeană, iar M. M. și Pădurilor a primit prin decizia Comisiei Europene din 19.07.2012 aviz favorabil pentru acordarea ajutoarelor de stat persoanelor fizice și juridice doar pentru pădurile incluse în siturile Natura 2000".

Se apreciază că pârâtul este într-o vădită eroare, deoarece, pe de o parte, despăgubirile solicitate reprezintă contravaloarea produselor imposibil de recoltat datorită funcției de protecție conferite terenului forestier din cuprinsul parcului.

Astfel, compensațiile menționate mai sus reprezintă acoperirea prejudiciului produs reclamantei ca urmare a limitărilor aduse dreptului de proprietate printr-o dispoziție legală, respectiv limitarea dreptului de a exploata masa lemnoasă având în vedere includerea terenului într-o zonă de protecție specială.

Spre deosebire de despăgubirile solicitate, ajutorul de stat, așa cum a fost definit în Tratatul CE, reprezintă un avantaj de care nu s-ar fi putut beneficia în mod normal.

Ajutorul de stat favorizează anumite persoane sau producția anumitor bunuri, este acordat de stat sau din rezervele de stat și distorsionează concurența afectând comerțul între statele membre.

În speță, prin acordarea compensațiilor solicitate se acoperă prejudiciul cauzat ca urmare a imposibilității exploatării masei lemnoase de pe terenul proprietatea comunei, iar aceste compensații nu distorsionează concurența și nici nu afectează comerțul între statele membre.

Totodată, despăgubirile solicitate reprezintă un drept cuvenit reclamanților ce derivă din atributele dreptului de proprietate, iar neacordarea acestora reprezintă o ingerință excesivă în exercitarea dreptului de proprietate asupra terenului.

Neacordarea despăgubirilor contravine prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, potrivit cărora „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și cu o justă despăgubire".

Astfel, sumele solicitate constituie o justă despăgubire în sensul actului normativ mai sus invocat și nu pot constitui un ajutor de stat, cum în mod greșit au interpretat pârâții.

Din perspectiva expusă, constatând că există neconcordanțe între art. 6 alin. 1 din HG nr. 861/2003 și art. 1 Protocolul nr. 1 din Convenție se impune a se acorda prioritate dispozițiilor convenționale, care reglementează privarea de proprietate numai cu condiția unei juste și prealabile despăgubiri, iar în acest sens în cauză își găsesc aplicabilitate și dispozițiile art. 21 din Constituție.

Este adevărat că prin dispozițiile art. 6 din HG nr. 861/2009 se precizează că „formele de sprijin prevăzute de art. 97 alin. 1 lit. b se vor finaliza numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat".

Pe de o parte, se apreciază că textul legal invocat poate avea o singură consecință privitoare la suspendarea cursului prescripției pentru solicitarea plății compensațiilor, motiv pentru care despăgubirile solicitate prin acțiune cuprind perioada anilor 2008 -2013.

Pe fondul cauzei, textul sus menționat nu își găsește aplicabilitate, deoarece despăgubirile cuvenite nu pot fi asimilate ajutoarelor de stat.

Pe de altă parte, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. 1 din HG nr. 861/2009, întrucât prin aceste dispoziții se suspendă aplicarea unor dispoziții legale de rang superior (Legea nr. 46/2008 și OUG nr. 57/2007).

Totodată, s-a subliniat că Parcul Național Munții Rodnei are, de asemenea, și statut de rezervație a biosferei, fiind totodată declarat ROSPA 0085 și ROSCI0125, conform prevederilor HG nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială, ca parte integrantă a rețelei Ecologice Europene Natura 2000 în România.

Sub acest aspect, terenurile nu pot fi exceptate de la plata despăgubirilor, neputându-se face o discriminare între proprietarii de fond forestier persoane fizice, persoane juridice și unități administrativ teritoriale.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 26-27 din OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, art. 97 alin. 1 lit. b din Codul silvic, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 20 alin. 1 din Constituția României.

Pârâtul M. Finanțelor Publice, prin reprezentantul său Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud a formulat întâmpinare în termenul lega prevăzut de art. 201 C.proc.civ., (f. 60 dosar inițial) solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare s-a arătat că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, întrucât raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul material dedus judecății.

Ori în speță raportul material dedus judecații este între reclamanții O. S. S.-Țibleș, . M. M. și Schimbărilor Climaterice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură.

Pârâtul M. Finanțelor Publice nu poate fi obligat la alocarea fondurilor necesare efectuării despăgubirilor solicitate, deoarece atribuțiile în administrarea, conservarea și utilizarea zonelor protejate intră în atribuțiile Ministerului M. prin instituțiile și agențiile din subordine, deci raportul juridic de drept material se poate lega doar între reclamați și titularii dreptului de administrare, conservare și utilizare a suprafeței de teren proprietatea reclamaților în baza legii și a altor acte administrative, în concret M. M. și Schimbărilor Climaterice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, pârâtul M. Finanțelor Publice nefiind implicat în niciun fel în derularea acestor raporturi juridice.

În consecință pârâtul M. Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, apreciind că se impune admiterea excepției și respingerea acțiunii față de acest pârât.

Pe fondul cauzei s-a subliniat faptul că reclamanții au solicitat obligarea pârâtului de rând 1 M. M. și Schimbărilor Climaterice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură la plata sumei de 1.093.142,46 lei cu titlu de despăgubiri calculate pentru perioada anilor 2008-2013, la plata dobânzilor legale aferente despăgubirilor, calculate de la plata scadenței la data efectivă a plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată și obligarea pârâtului de rând 2 M. Finanțelor Publice de a asigura și distribui către pârâtul de rând 1 sumele necesare plății despăgubirilor, dobânzilor și cheltuielilor de judecată solicitate.

Față de aceste pretenții ale reclamanților se arată că între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata despăgubirilor ori a ajutoarelor financiare și M. Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între M. Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă.

Este adevărat că în cadrul procesului bugetar, M. Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.

Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență, de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar M. Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6 - 8, 11 și 13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.

În plus, art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.

În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, M. Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.

Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar M. Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.

Cât privește capătul de cerere de obligare a pârâților în concret a Ministerului Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată s-a arătat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de legiuitor prin dispozițiile art. 453 alin. (1) C.proc.civ. Pentru ca o unitate pârâtă să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții ceea ce nu este cazul în speța de față. Dacă instanța va admite în parte acțiunea s-a solicitat să se procedeze la restrângerea acestora proporțional cu partea de acțiune admisă, precum și admiterea în parte a cheltuielilor de judecată solicitate.

În drept s-au invocat prevederile art. 205 - 208 C.proc.civ., art. 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, art. 3 alin. (1) pct. 6—8, 11 și 13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, art. 2 și art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002.

Pârâtul M. M. și Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură (în prezent M. M., Apelor și Pădurilor) a formulat întâmpinare în termenul legal prevăzut de art. 201 C.proc.civ., solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și prematur introdusă (f. 65 dosar inițial).

În motivare s-a arătat că Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale și pentru aprobarea procedurii de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controloarelor de fond, la art. 6 alin. (1) prevede că „formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a, la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat”.

Întrucât acordarea tuturor formelor de sprijin în sectorul forestier prevăzute de legislația națională, se poate face începând cu data de 1 ianuarie 2010, doar după avizarea schemelor de ajutor de stat de către Comisia Europeană privind ajutoarele de stat, conform Liniilor directoare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier în perioada 2007-2013 (nr. 2006/C 319/01) M. M. și Schimbărilor Climatice, la solicitarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a elaborat în baza Legii nr. 74/2010 pentru aprobarea Ordonanței nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli un proiect de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000.

M. M. și Schimbărilor Climatice a primit prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2012) 5226 final/19.07.2012 avizul favorabil pentru acordarea ajutoarelor de stat persoanelor fizice și juridice care dețin păduri incluse în T1 și T2 din cadrul siturilor Natura 2000.

Conform acestei decizii, ajutoarele de stat pentru persoane fizice și juridice care dețin păduri incluse în T1 și T2 din cadrul siturilor Natura 2000, se pot acorda după primirea deciziei Comisiei Europene nr. C(2012) 5226 final/19.07.2012 și publicarea în Monitorul Oficial al României a proiectului de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000. De asemenea, decizia precizează că unitățile administrativ-teritoriale nu pot beneficia de schema de ajutor conform art. 46 din Regulamentul nr. 1697/2005.

Totodată se menționează că proiectul de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000 se află în circuit de avizare externă.

În drept s-au invocat prevederile HG nr. 861/2009, decizia Comisiei Europene nr. C(2012) 5226final/19.07.2012.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar de reclamanți la data de 6 martie 2014 față de întâmpinările depuse de pârâți s-a arătat că nu s-a negat împrejurarea că reclamanta . menționată în acțiune în incinta Parcului Național Munții Rodnei. Terenul menționat mai sus este cuprins în zonele de protecție strictă și protecție integrată a parcului, cu mențiunea că suprafața de teren cu vegetație forestieră se afla în administrarea ocolului silvic și a comunei.

De asemenea, nu s-a contestat cuantumul compensațiilor solicitate, calculate conform Ordinului nr._/2006 și HG nr. 861/2009.

Prin art. 26 alin. 1 din OUG nr. 57/2007 se reglementează dreptul la compensație.

Prin dispozițiile art. 97 alin. 1 lit. b din Codul silvic se prevede „acordarea proprietarilor persoanelor fizice și juridice, precum și unităților administrativ-teritoriale a unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă".

Astfel, pentru terenurile cuprinse în zonele de protecție strictă și protecție integrală a parcului, proprietarii nu pot exploata masa lemnoasă nici în situația în care aceasta este atacată de factori biologici și este uscată.

S-a prevăzut așadar dreptul proprietarilor la compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care nu le-au putut recolta.

Prin HG nr. 861/2009 s-au aprobat Normele metodologice de acordare a sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier.

Prin aceeași hotărâre s-a prevăzut la art. 6 alin. 1 că „formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. 1 pentru persoanele juridice se vor finanța numai după primirea deciziei prealabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat".

Ca atare, întreg litigiul vizează semnificația acestui act normativ, precum și aprecierea naturii juridice a compensațiilor cuvenite proprietarilor.

Sub un prim aspect, s-a solicitat a se constata că deși prin două acte normative cu forță juridică superioară (Legea nr. 46/2008, OUG nr. 57/2007), s-a prevăzut dreptul proprietarilor de drepturi forestiere de a primi compensațiile printr-un act normativ cu forță juridică inferioară (HG nr. 861/2009) s-a suspendat acordarea compensațiilor până la primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarelor de stat.

Compensațiile cuvenite au o natură juridică diferită față de ajutoarele de stat și, ca atare, compensațiile nu pot fi asimilate ajutoarelor de stat.

În acest sens, compensațiile reprezintă acoperirea prejudiciului produs reclamantei ca urmare a limitărilor aduse dreptului de proprietate printr-o dispoziție legală, respectiv limitarea dreptului de a exploata masa lemnoasă datorită includerii terenului într-o zonă de protecție specială.

Ajutorul de stat, așa cum a fost definit în Tratatul CEE reprezintă un avantaj de care o persoană nu ar beneficia în mod normal. Ajutorul de stat favorizează anumite întreprinderi sau producția anumitor bunuri, este acordat de stat sau din rezervele de stat, distorsionează concurența și afectează comerțul dintre statele membre.

În speță, acordarea compensațiilor acoperă prejudiciul cauzat ca urmare a imposibilității exploatării masei lemnoase, iar aceste compensații nu distorsionează concurența și nici nu afectează comerțul între statele membre.

Pe de altă parte, s-a subliniat incidența în cauză a prevederilor art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană.

Existând neconcordanță între Convenția europeană și art. 6 alin. 1 din HG nr. 861/2009 se impune a se da prioritate convenției.

Cu privire la întâmpinarea formulată de M. Finanțelor Publice s-a arătat că în cadrul procesului bugetar M. Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind astfel rolul de administrator al acestui buget.

Astfel, M. Finanțelor Publice se impune a fi obligat la asigurarea sumelor necesare plații despăgubirilor. Este adevărat că OG nr. 22/2002 cu modificările și completările ulterioare prevede modalitatea de executare a sumelor cuprinse în titlul executoriu.

Sumele cuprinse în titlul executoriu nu pot fi urmărite silit numai în măsura în care în contul la care se face referire există cuantumul bănesc necesar onorării titlului executoriu.

M. Finanțelor Publice are tocmai obligația de a aloca sumele necesare executării silite a hotărârilor judecătorești.

Prin notele de ședință depuse de reclamanți pentru primul termen de judecatăstabilit în data de 23.05.2014, s-a solicitat ca în procedura verificării competenței funcționale de soluționare a cauzei, instanța să procedeze la transpunerea cauzei pe rolul secției I civile a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Prin sentința civilă nr. 543/2014 s-a declinat competența materială de soluționare a acțiunii în favoarea secției I civile a Tribunalului Bistrița-Năsăud, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ .

Prin notele de ședință depuse la dosar de pârâtul M. Finanțelor Publice la data de 17 iunie 2014 (f. 12) s-a invocat excepția insuficientei timbrări.

Prin notele scrise depuse la dosar de pârâtul M. Finanțelor Publice la data de 27 iulie 2014 (f. 61) s-a solicitat admiterea excepției insuficientei timbrări, precum și a excepțiilor prescripției dreptului la acțiune pe perioada 2008 – 2010 și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

Prin notele depuse la dosar de reclamanți la data de 3 septembrie 2014, completate ulterior la 24 septembrie 2014, formulate în baza art. 244 C.proc.civ. (f. 67) s-a solicitat respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului la acțiune, în privința cursului prescripției pe perioada 2008 – 2010 invocându-se intervenirea întreruperii cursului, iar pe fond s-a solicitat admiterea acțiunii.

În motivare s-a arătat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Finanțelor Publice nu este întemeiată, deoarece ministerul are obligația legală de a efectua demersuri administrative, respectiv de a acorda sumele necesare în bugetul pârâtului de rândul 1 sau de a elabora proiectul de rectificare bugetară în vederea acordării acestor sume. Astfel, pârâtului M. Finanțelor Publice ii revin aceste obligații în temeiul dispozițiilor art. 19 lit. a-g, h și i din Legea nr. 500/2002, respectiv în temeiul dispozițiilor art. 3, 11, 13 din HG nr. 34/2009.

Ca atare, în cadrul procesului de elaborare a bugetului M. Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat. Totodată, M. Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete în funcție de oportunitățile apărute. Prin întâmpinarea formulată pârâtul a confirmat atribuțiile administrative legale amintite.

Demersurile pârâtului sunt necesare, deoarece prin dispozițiile art. 1 alin. (1) din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titlurile executorii s-a statuat: „creanțele stabilite prin titlurile executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită doar din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora, sau după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă".

Astfel, dacă în cadrul bugetului Ministerului M. și Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură nu sunt cuprinse sumele necesare plății compensațiilor, executarea silită nu poate avea loc, deoarece mijloacele fixe sau alte bunuri constituie proprietatea publică a pârâtului. În acest context, revine Ministerului Finanțelor Publice obligația legală de a acorda sumele necesare plății compensațiilor solicitate. Din această perspectivă, raportat la petitul formulat în acțiunea introductivă, M. Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.

În fine, potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) din Cod silvic „statul alocă anual

de la buget prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de

silvicultură sume pentru acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea

produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție

stabilite prin amenajamentul silvic. Astfel, părțile raportului juridic de drept material dedus judecații sunt „statul reprezentat prin M. Finanțelor Publice, Autoritatea Publică Centrală care răspunde de silvicultură, respectiv M. de resort, administratorul terenului cu vegetație forestieră și proprietarul. Fiind parte în raportul juridic dedus judecății, M. Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al statului, se impune a aloca sumele necesare plății despăgubirilor având astfel calitate

procesuală pasivă în sensul dispozițiilor art. 36 C.proc.civ.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune s-a arătat că în temeiul dispozițiilor art. 16 - ­17 din Decretul nr. 167/1958 cursul prescripției s-a întrerupt. Astfel, OUG nr. 57/2007 reglementează regimul juridic al terenurilor cuprinse în ariile naturale protejate, iar prin dispozițiile inițiale cuprinse în art. 26 din acest act normativ s-a prevăzut în mod expres dreptul la compensații al căror calcul și modalitate de acordare urma a fi stabilită prin hotărâre de guvern.

Prin Legea nr. 46/2008 a fost adoptat Codul silvic, iar în cuprinsul prevederilor art. 97 alin. 1 lit. b s-a statuat acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcției de protecție stabilită prin amenajamentele silvice, care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă. Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor cuvenite anual proprietarilor urmau a fi adoptate prin hotărârea guvernului, așa cum se precizează prin dispozițiile art. 99 din Codul silvic.

În baza actelor normative invocate a fost adoptată HG nr. 861/2009 prin care au fost adoptate Normele metodologice pentru calcularea despăgubirilor.

Prin dispozițiile art. 6 din HG nr. 861/2009 s-a prevăzut că „formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008 vor continua după data de 01.10.2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat", iar în acest context Comisia Europeană a emis decizia nr. 5166 din 19.07.2012.

Actele normative enunțate au fost adoptate din inițiativa legislativă a pârâților sau au fost contrasemnate de către aceștia. Din cuprinsul prevederilor legale enumerate rezultă că pârâții au recunoscut neîndoielnic drepturile cuvenite și solicitate prin prezenta acțiune aferente anilor 2008-2010, înlăuntrul termenului de prescripție. Totodată, din cuprinsul dispozițiilor art. 6 al HG nr. 861/2009 rezultă că pârâții au solicitat prorogarea termenului de plată până la primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene, decizie care a fost adoptată la data de 19.07.2012. Astfel, termenul de prescripție se socotește doar de la data adoptării deciziei Comisiei Europene, respectiv de la data de 19.07.2012 în temeiul dispozițiilor art. 16-17 din Decretul nr. 167/1958.

Pe fondul dreptului dedus judecății au fost reluate aspectele din acțiunea introductivă, subliniindu-se că modul de calcul al despăgubirilor este conform anexei nr. 2 din HG nr. 861/2009. Este adevărat că anexa nr. 2 face referire la terenurile cu vegetație forestieră mai mici sau egale cu suprafața de 30 ha. Potrivit dispozițiilor art. 99 din Codul silvic pârâții aveau obligația să inițieze norme metodologice de acordare a compensațiilor prevăzute prin dispozițiile art. 97 Cod silvic în termen de 90 zile de la data intrării în vigoare a Codului silvic. Astfel, pârâții nu pot invoca propria culpă în neîndeplinirea unei obligații legale și nici caracterul incert al prejudiciului. Pe de altă parte, modalitatea de calcul a prejudiciului se circumscrie unei formule aritmetice, a cărei elemente derivă din amenajamentele silvice, iar acestea nu diferă în funcție de suprafața terenului.

Despăgubirile solicitate se circumscriu compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care nu le-au recoltat reclamanții datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.

Pârâții nu au contestat nici suprafața de teren cu vegetație forestieră cuprinsă în zonele de protecție strictă și nici modul de calcul al despăgubirilor solicitate. Cu toate acestea, pârâții refuză plata despăgubirilor motivând că „acordarea tuturor formelor de sprijin în sectorul forestier, prevăzută în legislația națională se poate face doar după avizarea schemelor de ajutor de stat de către Comunitatea Europeană, iar M. M. și Pădurilor a primit prin Decizia Comisiei Europene din 19.07.2012 aviz favorabil pentru acordarea ajutoarelor de stat persoanelor fizice și juridice doar pentru pădurile incluse în situl Natura 2000.

La pct. 8 din decizia C(2012) 5166/19.07.2012 a Comisiei Europene s-a precizat expres că „beneficiari sunt proprietari de păduri, asociațiile acestora înscrise în Registrul specific, precum și unitățile administrativ-teritoriale care dețin în proprietate publică sau privată suprafețe forestiere cu funcții de protecție de tip T1 sau T2 și care nu pot recolta masă lemnoasă de pe aceste suprafețe din acest motiv".

Au fost amintite și dispozițiile pct. 8 din Regulamentul CE 1998/2006 potrivit cărora „se poate stabili că ajutoarele care nu depășesc un plafon de 200.000 euro pe durata unei perioade de 3 ani nu afectează comerțul dintre statele membre și/sau nu deturnează sau amenință să deturneze concurența și prin urmare nu fac obiectul art. 87 (devenit art. 107) din Tratat. Și din această perspectivă, despăgubirile solicitate nu depășesc plafonul menționat.

În cauză sunt întrunite și dispozițiile pct. 10 din Decizia Comisiei Europene nr. 5166/2012. În acest sens, reclamanții dețin acte de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră, iar existența amenajamentului silvic confirmă dreptul de proprietate asupra terenului. Din actul constitutiv și statutul Ocolului S. S.-Țibleș rezultă prestarea unor servicii forestiere pentru terenul în cauză, fiind astfel îndeplinită și condiția privitoare la încheierea unui contract de gestiune sau serviciu forestier în perioada anilor pentru care se solicită compensații. Existența amenajamentului silvic nu lasă loc la îndoială, iar din cuprinsul amenajamentului rezultă cuprinderea terenului în categoria funcțională de protecție T1 din cadrul Parcului Național Munții Rodnei. Din poziția nr. 85 a HG nr. 1284/2004 rezultă că suprafața forestieră pentru care se solicită compensații face parte în totalitate din rețeaua Natura 2000.

În fine, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de excludere menționate la pct. 9 din decizia nr. 5166/2012. În acest sens s-a depus la dosar înscrisul intitulat declarație, din care rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile de excludere menționate la pct. 9.

Chiar dacă s-ar împărtăși ideea că despăgubirile solicitate constituie ajutoare de stat compensatorii, în cauză sunt întrunite dispozițiile pct. 8 si 10 din decizia nr. 5166/2012 a Comisiei Europene, precum și dispozițiile cuprinse la pct. 8 din Regulamentul nr. 1998/2006 al Comisiei Europene.

Prin notele scrise depuse la dosar de pârâtul M. M. și Schimbărilor Climatice – Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură (în prezent M. M., Apelor și Pădurilor) la data de 12 septembrie 2014, formulate în baza art. 244 C.proc.civ. (f. 83) s-a solicitat admiterea excepției netimbrării cererii de chemare în judecată și, pe cale de consecință, anularea acesteia ca netimbrată; admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la despăgubirile solicitate de către reclamanți pentru perioada 2008 - 2010 și respingerea pretențiilor pentru perioada respectivă; admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului O. S. S.-Țibleș și respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către acesta ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea reclamanților la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În motivare s-a arătat că reclamanta . terenul respectiv urmare a reconstituirii dreptului de proprietate asupra acestuia, și, împreună cu alte unități administrativ-teritoriale limitrofe a constituit O. S. S.-Țibleș, cu scopul administrării/gestionării durabile a pădurilor localizate pe terenul respectiv și a pazei terenului forestier mai sus menționat.

Ulterior înființării Administrației Parcului Național Munții Rodnei s-a procedat la zonarea interioară a fondului forestier de pe raza parcului național, prin Ordinul nr. 552/2003 fiind aprobată zonarea interioară a parcurilor naționale și a parcurilor naturale din punct de vedere al necesității de conservare a ecosistemelor naturale și a diversității biologice, potrivit art. 1 din ordinul respectiv.

Astfel, prin art. 3 alin. (1) din actul normativ menționat s-a dispus că "până la aprobarea planului de management pentru fiecare parc național sau parc natural, care va reglementa în amănunt regimul de protecție și zonarea detaliată, în zonele de conservare specială se interzic orice forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum și orice forme de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecție și/sau de conservare".

Ulterior, prin O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice s-a prevăzut, prin art. 22, că "(1) Zonarea internă a ariilor naturale protejate de interes național se face prin planul de management, prin definirea și delimitarea, după caz, a: zonelor cu protecție strictă, zonelor cu protecție integrală, zonelor tampon, zonelor de dezvoltare durabilă a activităților umane. [...] (4) Zonele de protecție integrală cuprind cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul ariilor naturale protejate. (5) în zonele prevăzute la alin. (4) sunt interzise: a) orice forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum și orice forme de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecție și/sau de conservare".

Față de prevederile legale anterior citate, precum și de dispozițiile Codului silvic și H.G. nr. 861/2009, reclamanții susțin că sunt îndreptățiți la despăgubirile sus­menționate, acestea reprezentând contravaloarea produselor pe care au fost în imposibilitatea de a le recolta din cauza funcției de protecție incidentă față de terenurile forestiere cuprinse în Parcul Național Munții Rodnei.

Față de cererea de chemare în judecată promovată de reclamanți, s-a apreciat că (A) nu a fost achitată taxa de timbru prevăzută de lege, corespunzătoare pretențiilor deduse judecății; (B) dreptul la acțiune cu privire la creanțele aferente perioadei 2008 - 2010 s-a stins prin operarea prescripției extinctive; (C) O. S. S.-Țibleș nu are calitatea procesuală activă de a promova cererea de chemare în judecată ce a stat la baza constituirii prezentului dosar, pe fondul cauzei, pretențiile reclamanților fiind neîntemeiate, din considerentele ce succed.

Nu pot fi scutite de taxă de timbru pricinile care au ca obiect obligarea pârâților la plata unor sume de bani care reprezintă de fapt contravaloarea unor activități comerciale, de exploatare a maselor lemnoase aflate în proprietatea reclamantei . această ipoteză, unitatea administrativ-teritorială se comportă ca orice particular și o astfel de pricină, inclusiv obligația reclamantului de a achita taxa judiciară de timbru aferentă acțiunii formulate, este supusă dispozițiilor de drept comun, respectiv art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013.

Întrucât creanțele deduse judecății corespund unei perioade care începe încă din anul 2008 (înainte de . noului cod civil și, implicit, abrogarea Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă), este fără putință de tăgadă că prescripțiile începute înainte de abrogarea Decretului nr. 167/1958 sunt reglementate de acest act normativ.

Cu privire la invocarea prezentei excepții și, respectiv, condițiile în care aceasta poate fi ridicată, s-a subliniat că această chestiune a fost tranșată cu ocazia promovării unui recurs în interesul legii, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/2014 prin care s-a stabilit că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Întrucât legea nu prevede un termen de prescripție special cu privire la creanțele susținute de către reclamanți, incident va fi termenul general de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care a fost în mod evident depășit în ceea ce privește perioada 2008 - 2010, raportat la data introducerii acțiunii.

Totodată, referitor la susținerile din cererea de chemare în judecată în legătură cu faptul că dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 861/2009 ar avea ca și consecință "suspendarea cursului prescripției pentru solicitarea plății compensațiilor”, motiv pentru care despăgubirile solicitate cuprind perioada 2008 - 2013, nu pot fi reținute.

În primul rând, art. 6 din Hotărârea de Guvern nr. 861/2009 dispune: "(1) Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu

modificările și completările ulterioare, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat; (2) Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat".

Cu privire la aceste dispoziții, nu se poate să nu se observe că reclamanții practic se contrazic în cuprinsul cererii principale, pe de-o parte susținând că apreciază că „textul legal invocat poate avea o singură consecință privitoare la suspendarea cursului prescripției pentru solicitarea plății compensațiilor", iar, pe de altă parte, că textul menționat nu își găsește aplicabilitate, deoarece despăgubirile cuvenite nu pot fi asimilate ajutoarelor de stat.

Or, după raționamentul reclamanților, dacă prevederile art. 6 din H.G. nr. 861/2009 nu s-ar putea aplica în situația de față, întrucât despăgubirile solicitate nu se includ în sfera ajutoarelor de stat, pe cale de consecință nici nu ar putea produce vreun efect suspensiv de prescripție, nefiind incidente față circumstanțele din speță.

În al doilea rând, cazurile de suspendare a termenului de prescripție sunt reglementate în mod expres de art. 13 și 14 din actul normativ respectiv, iar dispozițiile art. 6 din Hotărârea 861/2009 în mod evident nu fac referire la o situație care s-ar putea încadra printre acestea.

În realitate, dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 861/2009 sunt incidente în situația de față, acestea făcând referire în mod expres la prevederile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic (cu alte cuvinte temeiul de drept pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea), stabilind că formele de sprijin prevăzute prin acest text de lege se vor finanța după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

Prin urmare, prevederile citate mai sus sunt aplicabile în prezenta situație, însă nu produc niciun efect suspensiv sau de întrerupere față de termenele de prescripție care curg împotriva persoanelor care urmăresc compensații de natura celor solicitate în această cauză.

Prescripția joacă rolul unei veritabile sancțiuni față de propria pasivitate a celui împotriva căruia aceasta curge, iar prin argumentele expuse în cererea de chemare în judecată se apreciază că reclamanții încearcă să justifice, în mod neîntemeiat, un motiv pentru care această sancțiune nu s-ar aplica față de faptul că au procedat la solicitarea unor despăgubiri despre care consideră că li se cuvin după împlinirea termenelor de prescripție legate de acestea.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată atât de ., cât și de O. S. S.-Țibleș, ambii reclamanți solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 1.093.142,46 lei cu titlu de despăgubiri, precum și a dobânzilor legale aferente.

Prin cererea introductivă s-a menționat înființarea Ocolului S. S.-Țibleș, în vederea asigurării administrării în regim silvic și a pazei terenului forestier aflat în proprietatea reclamantei . acestor aspecte reclamantul O. S. S.-Țibleș justificându-și, „încalitate de administrator", interesul în promovarea acțiunii și "implicit, calitatea procesuală activă".

Trecând peste diferența evidentă dintre natura interesului juridic în promovarea unei cereri de chemare în judecată și a calității procesuale active a reclamantului care o formulează, două condiții distincte de exercitare a dreptului la acțiunea civilă, s-a învederat instanței că O. S. S.-Țibleș nu are calitate procesuală activă în prezenta cauză, întrucât nu este proprietarul terenului cu privire la care se solicită despăgubiri.

Acest aspect reiese fără putință de tăgadă din prevederile O.U.G. nr. 57/2007, Legii nr. 46/2008 privind Codul S. și ale H.G. nr. 861/2009, dispoziții care, în mod evident, constituie temeiul juridic pe care a fost fundamentată acțiunea introdusă.

Astfel, art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice prevede că "Pentru terenurile din arii naturale protejate deținute în regim de proprietate privată sau concesionate, proprietarii ori concesionarii vor primi compensații pentru respectarea prevederilor restrictive din planul de management al ariei naturale protejate, ori pentru măsurile de conservare instituite potrivit alin. (2). Modalitatea de solicitare, de calcul și de acordare a compensațiilor se stabilește prin hotărâre a Guvernului, inițiată de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanței de urgență.

Mai mult decât atât, potrivit art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic "în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: [...] b) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă", art. 98 stabilind că sumele prevăzute la art. 97 alin. (1) se pun la dispoziția proprietarilor.

Nu în ultimul rând, art. 1 și 2 din anexa nr. 2 a H.G. nr. 861/2009 dispun că proprietarii de păduri din România sunt obligați să asigure, prin ocoale silvice administrarea sau serviciile silvice, pentru pădurile pe care le au în proprietate, ocoalele silvice astfel constituite fiind la rândul lor obligate să asigure administrarea sau asigurarea serviciilor silvice, după caz, pentru proprietarii de păduri.

Prin urmare, textele de lege invocate de reclamanți în cererea introductivă conferă proprietarilor terenurilor cu vegetație forestieră dreptul la eventuale compensații, nicidecum ocoalelor silvice cărora li s-a încredințat administrarea acestora.

Art. 36 C.proc.civ. prevede într-un mod cât se poate de clar că din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic dedus judecății rezultă calitatea procesuală, iar pentru ca reclamantul O. S. S.-Țibleș să aibă calitate procesuală activă în prezenta pricină trebuie, înainte de toate, să dețină calitatea de subiect în raportul juridic privind despăgubirile urmărite, din prevederile menționate mai sus reieșind fără echivoc faptul că nu îndeplinește condițiile necesare pentru a o avea din moment ce nu este proprietar al terenului în discuție.

O interpretare contrară ar conduce, în ipoteza în care acțiunea ar fi admisă până și în parte, la acordarea unor sume de bani unei entități căreia nu i se cuvin.

Obținerea despăgubirilor urmărite prin cererea de chemare în judecată presupune întrunirea unui set de condiții specifice, iar cuantumurile cuvenite trebuie calculate într-un mod specific raportului juridic dedus judecății.

Astfel, reclamanții nu au făcut dovada că sunt îndeplinite cerințele prevăzute prin actele normative incidente în speță. Așa cum s-a învederat instanței și prin întâmpinarea depusă, formele de sprijin invocate de către reclamanți sunt reglementate prin H.G. nr. 861/2009, art. 6 din respectivul act normativ prevăzând că "(1) Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat. (2) Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat".

Modul de calcul al sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri este nelegal.

În ceea ce privește modalitatea în care valoarea despăgubirilor a fost calculată, reclamanții s-au mulțumit la menționarea faptului că aceștia sunt îndreptățiți la plata acestora, "în baza textelor legale și a normelor metodologice de calcul", nefăcând nicio precizare cu privire la incidența și măsura în care ar fi aplicabile față de aceste cuantumuri prevederile pe care și-au întemeiat acțiunea.

Normele metodologice din 22 iulie 2009 de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier nu conțin dispoziții referitoare la modul de calcul pentru situația prevăzută de art. 97 alin. (1) lit. b), ci doar pentru situațiile reglementate de lit. a), c), d) și e) din textul de lege respectiv. Din moment ce, după cum s-a menționat chiar în cererea de chemare în judecată, suprafața totală a terenului forestier este de 270,80 ha, nu se poate aplica modul de calcul prevăzut în cazul proprietarilor terenurilor cu vegetație forestieră cu suprafețe mai mici sau egale cu 30 ha. Chiar reclamanții menționează în cuprinsul cererii introductive că sumele solicitate reprezintă acoperirea prejudiciului produs ca urmare a limitărilor aduse drepturilor lor printr-o dispoziție legală.

Pentru a fi acoperit, prejudiciul trebuie, înainte de toate, să fie cert, deci doar când existența sa este sigură, neîndoielnică și, totodată, poate fi stabilită întinderea sa.

Nu se poate considera că reclamanții au dovedit în mod concret întinderea prejudiciului invocat, sumele solicitate fiind stabilite fără nicio detaliere concludentă, fundamentată pe un mod de calcul prevăzut de lege, aplicabil situației juridice invocate de acestea.

Acordarea despăgubirilor în atare condiții ar expune persoana față de care se stabilește obligația de plată la riscul de a acorda o valoare cu privire la care aceasta nu este obligată să o achite.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 14, art. 36, art. 244 C.proc.civ., art. 3 și art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Prin concluziile scrise depuse la dosar de reclamanți la data de 24 septembrie 2014 (f. 10) s-au reluat aspectele prezentate în cuprinsul acțiunii, a notelor scrise, subliniindu-se în plus faptul că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului O. S. S.-Țibleș nu este întemeiată, deoarece așa cum rezultă din încheierea civilă nr. 739/2009 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. 1326/2009, O. S. S.-Țibleș este titularul dreptului de administrare a terenului cu vegetație forestieră proprietate publică a Comunei Rebrișoara. Printre suprafețele de teren aflate în administrare se află și suprafața de 274,9 ha situată în zona de protecție strictă (T1) a Parcului Național Munții Rodnei.

În calitatea sa de administrator O. S. S.-Țibleș poate folosi și dispune de imobil în condițiile stabilite prin actul de constituire și statut, așa cum rezultă din dispozițiile art. 868 Cod civil. În temeiul acestor prerogative, O. S. S.-Țibleș poate promova acțiuni în instanță în temeiul dispozițiilor art. 865-870 Cod civil. Potrivit dispozițiilor art. 865 lit. b în acțiunile promovate trebuie introdus și titularul dreptului de proprietate, iar în practica judiciară s-a statuat posibilitatea promovării unor acțiuni comune.

Bugetul anual de venituri și cheltuieli al ocolului silvic este aprobat de către consiliile locale asociate, așa cum rezultă din dispozițiile art. 14 (2) Cod silvic. În cadrul acestui buget sunt cuprinse veniturile obținute din terenurile cu vegetație forestieră, venituri care apoi se constituie ca venituri ale proprietarilor de fond forestier și sunt înscrise în bugetele proprii de venituri și cheltuieli ale acestora, așa cum rezultă din dispozițiile art. 8 din statutul autentificat sub nr. 300/2009.

Despăgubirile solicitate prin prezenta acțiune se alocă de stat reprezentat prin M. Finanțelor Publice și ministerul de resort, evidențiindu-se atât în bugetul ocolului silvic, cât și în bugetele proprietarilor de fond forestier. Astfel, raportul juridic dedus judecății vizează în calitate de părți M. Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al statului, M. Schimbărilor Climatice, Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, O. S. S.-Țibleș, în calitate de administrator al terenului și . de proprietar al fondului forestier. Ca atare, O. S. S.-Țibleș, fiind parte în raportul juridic dedus judecații are calitate procesuală activă, în temeiul dispozițiilor art. 36 C.proc.civ.

Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Finanțelor Publice s-a subliniat că potrivit dispozițiilor art. 97 alin. 1 Cod silvic „statul alocă anual de la buget prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de

silvicultură sume pentru acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea

produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție

stabilite prin amenajamentul silvic. Astfel, părțile raportului juridic de drept material dedus judecații sunt „statul reprezentat prin M. Finanțelor Publice, Autoritatea Publică Centrală care răspunde de silvicultură, respectiv M. de resort, administratorul terenului cu vegetație forestieră și proprietarul. Fiind parte în raportul juridic dedus judecății, M. Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al statului, se impune a aloca sumele necesare plății despăgubirilor având astfel calitate procesuală pasivă, în sensul dispozițiilor art. 36 C.proc.civ.

Referitor la fondul cauzei s-a arătat că modul de calcul al despăgubirilor este cuprins sintetic în înscrisurile anexate acțiunii introductive și este conform anexei nr. 2 din HG nr. 861/2009. Este adevărat că anexa nr. 2 face referire la terenurile cu vegetație forestieră mai mici sau egale cu suprafața de 30 ha. Potrivit dispozițiilor art. 99 din Codul silvic pârâtele aveau obligația să inițieze norme metodologice de acordare a compensațiilor prevăzute prin dispozițiile art. 97 Cod silvic în termen de 90 zile de la data intrării în vigoare a Codului silvic. Astfel, pârâții nu pot invoca propria culpă în neîndeplinirea unei obligații legale și nici caracterul incert al prejudiciului. Pe de altă parte, modalitatea de calcul a prejudiciului se circumscrie unei formule aritmetice, a căror elemente derivă din amenajamentele silvice, iar acestea nu diferă în funcție de suprafața terenului.

În cauză sunt întrunite și dispozițiile pct. 10 din decizia Comisiei Europene nr. 5166/2012. În acest sens, reclamanții dețin acte de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră, iar existența amenajamentului silvic confirmă dreptul de proprietate asupra terenului. Din actul constitutiv și statutul Ocolului S. S.-Țibleș rezultă prestarea unor servicii forestiere pentru terenul în cauză, fiind astfel îndeplinită și condiția privitoare la încheierea unui contract de gestiune sau serviciu forestier în perioada anilor pentru care se solicită compensații.

Existența amenajamentului silvic nu lasă loc la îndoială, iar din cuprinsul amenajamentului rezultă cuprinderea terenului în categoria funcțională de protecție T1 din cadrul Parcului Național Munții Rodnei. Din poziția nr. 85 a HG nr. 1284/2004 rezultă că suprafața forestieră pentru care se solicită compensații face parte în totalitate din rețeaua Natura 2000.

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile de excludere menționate la pct. 9 din Decizia nr. 5166/2012. În acest sens s-a depus la dosar înscrisul intitulat declarație, din care rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile de excludere menționate la pct. 9.

Chiar dacă s-ar împărtăți ideea că despăgubirile solicitate constituie ajutoare de stat compensatorii, în cauza sunt întrunite dispozițiile pct. 8 și 10 din decizia nr. 5166/2012 a Comisiei Europene, precum și dispozițiile cuprinse la pct. 8 din Regulamentul nr. 1998/2006 al Comisiei Europene.

Prin concluziile scrise depuse la dosar de reclamanți la data de 2 februarie 2015 s-a solicitat respingerea excepțiilor și admiterea acțiunii formulate.

În motivare s-a învederat că în cauză compensațiile solicitate reprezintă în mod evident contravaloarea materialului lemnos pe care reclamanții nu îl pot exploata datorită funcției de protecție specială a imobilului teren cu vegetație forestieră cuprins în sistemul ecologic european Natura 2000.

Dacă imobilul nu ar fi fost cuprins, fără consimțământul reclamanților în cuprinsul Parcului Național Munții Rodnei, reclamanții ar fi fost în măsură să exploateze masa lemnoasă și să obțină venituri mai mari decât compensațiile stabilite.

Deși imobilul este cuprins în zona de protecție strictă a Parcului Național, reclamanții asigură paza și administrarea efectivă a terenului suportând toate cheltuielile, inclusiv impozitul pentru teren.

În contextul arătat, se apreciază că despăgubirile solicitate nu pot fi asimilate ajutoarelor de stat, deoarece „ajutorul de stat este un avantaj acordat sub orice formă în mod selectiv de către stat unor întreprinderi sau anumitor categorii de întreprinderi care distorsionează sau amenință să distorsioneze concurența și afectează comerțul dintre statele membre UE".

Față de definiția recentă dată ajutoarelor de stat (prin OUG nr. 77/2014, art. 2 lit. d) în opinia reclamanților compensațiile nu pot fi asimilate ajutoarelor de stat.

Fața de poziția exprimată de pârâte prin întâmpinare, privitoare la decizia nr. 5166 final/l19.07.2012 au fost formulate apărări prin care s-a apreciat că acțiunea formulată este admisibilă și prin prisma dispozițiilor art. 8 si 10 din decizia mai sus menționată.

Astfel, prin art. 8 din decizie se menționează în mod expres că „beneficiare a compensațiilor sunt și unitățile administrativ-teritoriale care dețin terenuri în zonele de protecție (T1, T2) din sistemul ecologic Natura 2000 și care nu pot exploata masa lemnoasă".

De asemenea, în cauză sunt întrunite și condițiile prevăzute de art. 10 din decizie în sarcina beneficiarilor, așa cum aceștia sunt prevăzuți în mod expres în art. 8 din același act normativ.

Forma finală a deciziei nr. 5166/19.07.2012 face o distincție netă între terenurile cu vegetație forestieră situate în sistemul ^: ecologic european Natura 2000 și terenurile cu vegetație forestieră situate în zonele de protecție ce exced sistemul ecologic european. Astfel, pentru aceste din urmă terenuri, prin dispozițiile art. 13 din Decizia nr. 5166/19.07.2012 s-a prevăzut posibilitatea acordării unor compensații în cadrul unei „scheme de minimis".

Acțiunea promovată de reclamanți este admisibilă și prin prisma prevederilor pct. 8 din Regulamentul CE nr. 1998/2006, deoarece compensațiile în cadrul schemei de minimis nu denaturează sau amenință să denatureze concurența în măsura în care depășesc un plafon de 200.000 euro pe o durata a unei perioade de 3 ani financiari consecutivi.

Cât privește acțiunea formulată de O. S. S.-Țibleș s-a arătat că acest ocol este o formă asociativă cu personalitate juridică și buget propriu de venituri și cheltuieli. Astfel, ocolul silvic are personalitate juridică distinctă de cea a asociaților, circumscriindu-se „asociației de proprietari la care fac referire dispozițiile art. 8 din decizia nr. 5166/19.07.2012 și art. 46 din Regulamentul Comisiei Europene nr. 1968/2005.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M. Finanțelor Publice a fost unită cu fondul cauzei la termenul de judecată din 20 iunie 2014 (f. 13).

Excepția prescripției dreptului la acțiunea în despăgubiri pe perioada anilor 2008 – 2009 și pe perioada 1.01.2010 – 19.12.2010 a fost unită cu fondul cauzei la termenul de judecată din data de 28 iulie 2014 (f. 63).

Excepțiile lipsei calității procesuale active și a prescripției dreptului la acțiune pe anii 2008 – 2010 invocate de pârâți prin notele de ședință au fost unite cu fondul procesului la termenul de judecată din data de 17 septembrie 2014, excepția netimbrării fiind soluționată de instanță la data de 28 iulie 2014 prin încheiere interlocutorie (f. 63).

Analizând cu prioritate excepțiile invocate în cauză, în ordinea lor firească, tribunalul reține că excepțiile lipsei calității procesuale active a Ocolului S. S.-Țibleș și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice sunt întemeiate, excepția prescripției dreptului material la acțiune fiind nefondată.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a ocolului silvic tribunalul reține că așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii introductive O. S. S.-Țibleș a acționat în calitate de administrator al fondului forestier al comunei, aspect necontestat în cauză.

Compensația financiară solicitată prin acțiune revine proprietarului, așa cum rezultă din actele normative invocate în cuprinsul acțiunii introductive – art. 26 alin. 1 din OUG nr. 57/2007, art. 97 alin. 1 lit. b din Codul silvic.

Potrivit art. 98 din Codul silvic sumele prevăzute de art. 97 alin. 1 lit. b din Codul silvic, respectiv compensațiile reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, se pun la dispoziția proprietarilor.

Având în vedere că proprietarul terenului pentru care se solicită acordarea de compensații este . cauză, că aceste compensații se pun direct la dispoziția proprietarilor și nu a ocolului silvic administrator (așa cum se prevede în art. 98 din Codul silvic în cazul sumelor prevăzute la art. 97 alin. 1 lit. a, c, d, e din același act normativ), O. S. S.-Țibleș nu justifică legitimare procesuală activă.

Totodată, plata alocației bugetare reglementată de HG nr. 861/2009 se face în contul ocolului silvic administrator numai în cazul terenurilor cu o suprafață mai mică sau egală cu 30 ha, conform art. 3 alin. 1 și 2 din HG nr. 861/2009.

În temeiul dispozițiilor legale enunțate rezultă așadar că numai proprietarul justifică legitimare procesuală activă pentru a solicita compensația prevăzută de lege.

Niciun text legal nu legitimează ocolul silvic administrator să solicite obligarea pârâților la plata compensației solicitate.

Așadar, în temeiul dispozițiilor legale menționate, tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului O. S. S.-Țibleș invocată de pârâtul M. M. și Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură (în prezent M. M., Apelor și Pădurilor) și în consecință va respinge acțiunea formulată de acest reclamant împotriva pârâților, ca fiind promovată de o persoană care nu justifică legitimare procesuală activă.

Ca atare, în cauză calitate de reclamant va avea doar .>

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocată de acest pârât, tribunalul reține că acest pârât a fost chemat în judecată pentru a fi obligat la alocarea de fonduri către Ministerului M., Apelor și Pădurilor.